Istoria românilor aşa cum n-a mai fost scrisă

Partea a V-a: De când au învăţat românii să tragă cu tunul până la trasul tunurilor

După ce s-a prins neamul lui Burebista cum stă treaba cu răzbelul şi românii au terminat de omorât nemţii pe care mai ieri îi ajutaseră, peste patrie s-a abătut un pacheţel de problemuţe. În primul rând, nu am reuşit să exterminăm ţiganii, ceea ce e cam naşpa pentru nişte nazişti wannabe. În al doilea rând, premierul obez, beţiv şi drogat al Marii Britanii, Sir (auzi, era şi nobil) Winston Churchill a semnat, indirect, condamnarea la moarte a politicii româneşti interbelice, singura care a funcţionat vreodată. După nişte alternanţă la putere, nişte liberalism, nişte contrapondere conservatoare şi nişte prosperitate care ne aşezase la masa bogaţilor (pe vremea aia, nu exista UEFA Champions League, că dacă exista nu pupam noi icre negre), ne-am trezit în biluţa de influenţă a Rusiei. Rusia e simplă. Se rezumă la vodcă, femei care îs bune cu draci până la 35 de ani când, brusc, se transformă în yeti, vodcă, dictatură, vodcă şi mânuirea robinetului mondial de gaz sub influenţa alcoolului. A, da. Şi niţel comunism. Adică, legea fundamentală a României, ajunsă republică populară şi, apoi, lipsită de pulă fiind, botezată "socialistă", a fost aia cu "Toţi oamenii sunt egali, doar că unii sunt mai egali decât alţii". La început, era mişto. Erai prea smardoi, săpai canalul. Erai antisemit, săpai canalul. Frecai menta prea mult, săpai canalul. Dar canalul a fost săpat şi răssăpat, aşa că s-a terminat cu şmecheria. A venit un cizmar cu o nevastă naşpetă şi a început să fure tot ce-a prins. Şi când spun tot, spun tot: aur, argint, măsline, orez, grâu, hârtie igienică, energie electrică, fasole, cuie, ace, brice, carice, lame şi chiloţi de dame... Toate se îndesau prin depozite, sanchi, pentru export, că datoria externă se făcuse cam de două ori mai mică decât e acum. Drept urmare, nişte băieţi deştepţi de prin partidul comunist, care nu pupaseră caşcaval mult din cauza preaiubitului conducător care le făcea concurenţă neloială, au pus de-o răzmeriţă. Mai ales că Licuriciul îşi băgase coada luminiscentă sub nasul revoltaţilor, ca să aibă după aia de ce să ne pună la supt. Adică, Licuriciul ne-a scăpat de comunism! Datorăm Licuriciului veşnica noastră recunoştinţă orală! Până la urmă, cum nici măcar cizmarul şi nevasta naşpetă nu mişcau în faţa Licuriciului decât cu gura pe organ, înainte şi înapoi, din organ a ieşit ţeava, din ţeavă glonţul, iar din cuplul prezidenţial a ieşit sufletul, înlocuit fiind de Ilici şi ai lui care încă îşi mai scot pârleala pentru sărăcia lucie din comunism. Sărăcia lor, că a noastră e ca a lui ştefan, adică şi a urmaşilor urmaşilor noştri. Dar asta e altă poveste, că, se vede treaba, primii pesedişti ai ţării au deschis drumul spre un şir nesfârşit de tunuri de toate felurile, de pe urma cărora datoria externă a devenit internă, pentru ca, mai apoi, să redevină externă până la următoarea răzmeriţi care va fi pusă la cale de vreun Nou Licurici Mondial.

Era - Ameno