Limba şi literatura română. Manual de poştit în bodegă.

Limba română este atât de inexactă semantic, încât se poate folosi cu succes în zămislirea celei mai de soi literaturi, cu reale şanse de a bate la cur tot Califatul Francez, toată Monastirea Ortodoxă Rusească şi cam tot ce s-a scris prin lumea asta mare şi plină de căcat. Evident, literatura română nu se ridică la nivelul la care ar putea s-o facă, asemeni unui falus sculat mecanic de buzele unei nasoale. Se scoală, dar parcă fără chef şi fără să atincă înălţimi prea semeţe. Se scoală doar de complezenţă, ca să bifeze un punct pe o listă. Hai să vedem de ce.

Nu trebuie să apar eu ca să vă spun că ştirile de la ora 5 în variantă literară constituie singurele atentate scriitoriceşti ale culturii române. Nu, există poezie acceptabilă, proză acceptabilă, chiar ieşită de sub peniţa autorilor de dejecţii pseudointelectuale gen "Ion". Şi nu am nimic cu autorii acestor dejecţii, oricine scrie şi prost, oricât de bine ar putea să scrie. Nu poţi să ai numai opere de Nobel. Dar scriitorii ăştia sunt morţi de mult. Ar trebui să apară unii noi, care, dacă nu să inventeze genuri literare noi, măcar să se încadreze în unele vechi, dar care n-au fost sondate de români. Literatura distopică, de exemplu, lipseşte cu desăvârşire din peisajul românesc. 

Cultura viitorului creator de literatură este pocnită din faşă cu ciocanul uniformizării, ciocan care vine din toate direcţiile sub forma ideologiei din spatele educaţiei. La sfârşitul şcolii, omul român crede că face parte dintr-un popor eroic căruia, de eroic ce este, i s-a pus din toate direcţiile capac. Şi Napoleon a fost căpăcit de o alianţă impresionantă, oricât de genial ar fi fost. Poporul român este un Napoleon colectiv, care n-a avut ocazia să-şi facă imperiu, pentru că imensa coaliţie de străini, barbari, tirani, păgâni, pomelniciţi cu amănuntul în imnul de stat, a fost vigilentă şi a mângâiat cu drujba fiecare creangă pe care am încercat noi să ne suim. Omul român crede că literatura neamului său acoperă toată aria de interes a spiritului uman, restrânsă la bucata de pământ de sub picioare şi la barda din mână, abil exploatată în vederea apărării mai sus amintitei bucăţi de pământ. Cel mai mare geniu român, Eminescu, nu este un creator, ci un importator. El vede la Berlin nişte cărţi şi le "traduce" în limbajul spiritual românesc. Cu toate acestea, trece drept... geniu! Adică drept revoluţionar. Însă, raportat la Schopenhauer, Eminescu este fix Petru Groza faţă în faţă cu Marx. 

Românul, aşadar, nu este impulsionat să creeze. El este condiţionat psihologic şi ideologic să apere, să păstreze ce are, să se mulţumească doar cu ceea ce are, să îşi apere "sărăcia, şi nevoile şi neamul". Iar eroismul său este defensiv, nu cuceritor. Un eroism mic, comparativ cu al învingătorilor. Românul bate cărări ştiute, scrie ce vede, nu scrie ce NU vede. Creaţia artistică românească nu este una utopică, nu este una distopică, ci una pur realistă. Este o explicaţie a unor invenţii deja existente, nu o tentativă de construcţie a unora nemaivăzute, pentru că moralitatea românească este, din acest punct de vedere, defectă. A crea ceva nou te face îngâmfat sau inutil, te asemuieşte duşmanilor neamului, cuceritorilor care au lăsat urme adânci în istorie pe seama poporului propriu. Creaţia te face trădător.

Grai - Sed Lesov

Observaţiuni antropologice asupra exemplarului "Filimon", apartenent tipic al urbei româneşti

Să-i spunem Filimon. Este bucureştean, deci oltean moldovenizat născut prin suburbiile imunde ale Nămoloasei. Colonist de meserie, Filimon posedă cămaşă într-o singură culoare; e drept, nedefinită. Duhnindu-i gura a chestie care creşte între degetele de la picioare când o arzi vara în bocanci, colonistul de la Nămoloasa ar fi purtat şi păr pe spate dacă nu i-ar fi fost încă arsă pielea de internship-ul plătit în boabe de grâu, efectuat vreme de 18 ani în metropola de baştină. 

Filimon ocupă relativ legal o garsonieră decorată cu igrasie renascentistă şi cu bun gust. De ceapă. Proprietarul căruia-i cotizează o dijmă lunară cât trei sferturi din valoarea locuinţei învinuieşte foştii chiriaşi, nişte "moldoveni dă Ialomiţa", pentru cocktail-ul de damfuri primitoare sau, poate, primitive, căci nici el nu ştie prea bine care-i diferenţa. Are chiar şi apă caldă. Dubios de caldă, Filimon nu-i cunoaşte originile. Doar ştie că un dulăpoi mare de pe un perete începe să se screamă când o foloseşte, aşa că preferă s-o evite. 

"Apă? Păi o cumpăr din hypermarket, doar nu-s dă la Pocreaca s-o scot din pământ, cu viermi şi ciuperci d-ăstea dă ţărănoi rural"! Aşa explică Filimon, cu un aer didactic care i s-ar potrivi dacă n-ar intra în conflict cu halena profund etilizată, originile apei cu care se spală pe faţă când îşi aduce aminte şi când este şi capabil să parcurgă cei doi metri care-i despart patul de chiuveta ancorată, straniu, de un perete care nu se află în baie.

Bucătăria lui Filimon este suspect de curată. Probabil, este cea mai curată suprafaţă de 1,827 metri pătraţi din edificiul ferentarian în care-şi ţese omul viaţa şi opera. "Cum unde mănânc? La Mec, bă! N-ai auzit de el? Păi eu nu mă apuc să gătesc cărnuri d-alea dă animal şi cartofi. Tu ştii că animalul ie cu pământ pe el, cartofu' la fel... La Mec ie curate, dar ce să ştii tu, dă-te-n spirt dă filistin"! se revoltă Filimon când este întrebat de secretele celor aproape doi metri pătraţi cruţaţi de expansiunea slinului nativ "dă Ferentari".

Colonistul Filimon nu este, sub nicio formă, un beţiv. El savurează, vreme de patru ore, o bere cu lămâie, purtându-şi pălăria cea de duminică, miercurea. În Nămoloasa, portul de pălărie duminicală miercurea ar fi fost aspru pedepsit în birtul comunal. În Bucureşti, însă, nu sălăşluiesc "Grobienii ăia dă Moldova". Bucureştenii au stil. Pălăria purtată inadecvat atrage priviri, dar, de această dată, admirative. 

Filimon este de-al lor. Nu înţelege, însă, de ce nu se apropie nimeni la mai puţin de doi metri de trupu-i, sursă parcă nestăvilită de izuri ce aduc vag a ceapă conservată în spirt. "Pastă dă dinţi? Păi dân dinţii cui să face aia? Poate e dă la d-alde infecţii ăia dân Rahova, mă infectez cu cine ştie ce microbi"! se arată Filimon suspicios la auzul unor asemenea chislovăţii. Adoarme, sorbind cu nesaţ dintr-un recipient imens plin cu o substanţă care răspândeşte mirosuri necunoscute de nasul omului alb. Probabil, ţuică făcută din boasca rămasă de pe urma ţuicii vecinului. "Păi voi d-aia staţi în copaci, dă-vă dracu' să vă ia dă primitivi, că nu reciclaţi"!

Korpiklaani - Keep on galloping 

Moartea patronului de monastire şi rugurile omuleţilor verzi

16 iunie 2013. Lumea s-a mai uşurat de un căcat legionar, pe numele lui Justin Pârvu. Da, Justin, ca Bieber. Din respectul pe care mi se cere să-l am pentru morţi, n-am să-mi manifest bucuria din prima. Justin a fost un moşuleţ simpatic, cu barbă şi ochelari, care a citit foarte mult şi pe care l-a ajutat o minte mare. Şi aici se termină respectul.

Ce-a făcut Justinică al nostru cu mintea lui mare? Păi, când ai lucruri mari, ţi le cam bagi pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Ca oamenii cu penis mare care penetrează grase. Domnul Pârvu s-a legionărit în 1938, călărind un val care, spera el, avea să-l suie ca o cloşcă pe căpiţa neamului românesc. Neamul creştin românesc. Din fericire pentru el, nu i-a pers şi a ajuns pe la pârnăile comuniste. Pentru cine nu ştie, pârnăile comuniste din anii '50 erau mai nasoale ca pârnăile somaleze de astăzi. Adică, dacă scăpai săpunul, nu te futea colegul de celulă, te futea gardianul direct, pentru că gardianul era coleg de celulă. Da, treaba era futută, dar, după cum vom vedea, Justin a primit ceea ce-a vrut. Fundamentalist creştin şi membru al organizaţiei teroriste legionare, taica popa a militat pentru aruncarea României înapoi în Evul Mediu. Biserica Ortodoxă trebuia să devină ceea ce a fost cea Catolică după anul 1000, adică vârful unei teocraţii similare celei din spaţiul arab. La fel cum francezului medieval îi spunea popa cum să dea la buci în aşa fel încât să nu simtă şi să nu provoace plăcere; la fel cum italianului interesat de ştiinţă îi punea popa foc sub picioare, aşa trebuia să ni se facă şi nouă. Dar au ajuns la putere comuniştii. Alte maimuţe idoelogice, dar asta-i partea a doua. În schimb, au făcut o treabă bună: pârnăi ca-n Evul Mediu, de te mâncau şobolanii în celulă, nu alta. Asta a păţit-o şi mortul nostru. A stat la nişte bulău ca să simtă pe pielea lui ce voia să facă el, împreună cu alţi zelişti, propriului popor dintr-o iubire sadică pe care numai dunmezeul biblic ar putea s-o simtă. Normal că a ieşit din bulău, că n-au crăpat prea mulţi acolo, dar asta nu-i opreşte pe ortodocşii neamului să-l considere martir. Ce dacă a crăpat la 94 de ani, de cancer? El este un martir al închisorilor comuniste! În ultimii ani ai vieţii, şi-a deschis mănăstire de călugări. Pentru că acei călugări se plictiseau, a deschis şi mănăstire de călugăriţe. De ziua lui, măicuţele veneau şi-i cântau (la fluier?) "Sfântă tinereţe legionară". A militat împotriva obligativităţii actelor cu cip, chiar dacă ele nu-s obligatorii. A militat împotriva implantării cipurilor în corp, chiar dacă nu-ţi implantează nimeni nimic nicăieri. Dar el nu ştia, că e greu să fii patron de mănăstire! În cele din urmă, s-a gândit şi dracul să-l ia, după mult cancer la stomac. 

Ceea ce rămâne după Justinică e o adunătură de neolăbaci care îl plâng. Îi întreb ce părere au de prezeţa cancerului în Justin, dat fiind că ortodocşii consideră cancerul ca fiind pedeapsă divină? Nu, nu scrie în Biblie, ci în manualul de religie. Fără îndoială, Justin va fi transformat într-un martir al terorismului legionar şi al standardelor duble, un monument al iraţionalului şi al prostiei intenţionat întreţinute cu supradoze de tămâie. Câteva sute de dreptaci verzi for face lobby pentru canonizarea lui moşulică. Ce-i drept, a fost o întruchipare a valorilor ortodoxe, prostia şi primitivismul în special, apoi exclusivismul naţional, antisemitismul prost argumentat şi prost întemeiat, ingineria socială şi, nu în ultimul rând, transformarea unui popor în turmă de oi, căci Hristos tratează umanitatea în termeni ovini. 

De ce m-am apucat să scriu asta? Nu e o reacţie la moartea lui Justin Pârvu în particular. E o reacţie la curentul de legionarism care se va alimenta cu sete din lacrimile celor care-l vor plânge pe acest potenţial călău al neamului. Aşa-zisele valori promovate de Justin îşi vor găsi locul în manifestele neodreptace, iar şantajul emoţional caracteristic ortodocşilor va atrage după sine un suport popular masiv pentru aceşti nostalgici ai unui Ev Mediu pe care nici măcar nu-l înţeleg. Puţină opoziţie nu le strică unora care vor să se suie pe noi şi să ne strivească intelectual, făcând din noi prizonieri ai Bisericii şi ai credulităţii copilăreşti. În fond, la fel cum liderii legionari au fost întemniţaţi sau ucişi de comunişti, cele mai pătrunzătoare minţi ale noastre vor ajunge pe rugurile aprinse de omuleţii verzi în piaţa publică. Motivul? S-au îndoit. Au cercetat. Au fost inteligenţi şi asta-i blasfemie!

Corvus Corax - Oh, varium fortune

Am auzit că s-a dat bacul

Aşa mi s-a dat să văd printre perechi de sâni care mi se bălăbăneau pe sub nas, şi nu mă refer la sâni reali, ci la de-ăia plini de silicon, fotografiaţi c-o mână pe aparat şi cu una pe pulă de paparazzi, că şi anul ăsta s-a dat bac. La fel, am auzit că s-a picat mai ceva ca anul trecut, ceea ce mi se pare un pas pe calea cea bună. Toată lumea caută vinovaţi şi se slobozeşte verbal pe Minister, Guvern, Băsescu, Hitler, Stalin etc. Nu voi insista asupra faptului că singurul vinovat pentru prostie este ori posesorul acesteia, ori cel ce şi-a băgat ştremeleagul învârtoşat prin părţi fătătoare muiereşti, în ciuda faptului că ambii parteneri de futai aveau, la un loc, un coeficient de inteligenţă de patru cifre... dar cu virgulă după prima. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, deşi genial, mulţumesc de aplauze, îmi dau seama că prea mulţi psihopaţi ca mine ar prejudicia universul drept pentru care cheltui pe prezervative mai mult decât pe bere. 

Bun, am găsit vinovatul, deci lăsaţi oamenii să respire. Acum, să explic de ce nasoleala nu e că s-a picat prea mult, ci că s-a promovat prea mult. N-au de ce trece pe poarta facultăţilor atât de mulţi nătărăi. Studii superioare înseamnă şcoală pentru elite, iar elita nu înseamnă 40 şi ceva la sută, ci, cel mult, zece procente. De ce? Pentru că alea zece procente sunt garanţia că un doctor în orice nu are nevoie să explice ca pentru cretini nişte idei, ci le poate prezenta aşa cum sunt ele, mai eficient, unor studenţi care pricep. Examenele ar fi pe bune şi n-ar lua nici dracu' zece la toate fără să pună piciorul în bibliotecă un an de zile. Acum, că atâta lume are acces la studiile astea superioare, un licenţiat în istorie care dispune de glorioase cunoştinţe la nivel de clasa a cincea este echivalentul unui pasionat care ştie şi gândeşte, adică al unui istoric. La fel, un economist care a copiat cât s-a putut e la fel de economist ca un viitor laureat de premiu Nobel. De ce? Uite de-aia, că vrem să avem o ţară de intelectuali, să arătăm ce neam cu pula mare avem noi şi să stea gunoiul de zece metri pe străzi pentru că numeni nu se coboară la nivelul de a fi măturător. Nah, ce pula mea, am diplomă de doctorat şi dau la măturică? Să dea unu cu patru clase! A, nu mai e nimeni cu patru clase? Doar doctori? Apăi, nasol, lasă să se adune căcatul, că n-are cine desfunda canalizarea. E mişto să filosofezi înalt, inhalând vaporii duhnitori. 

În încheiere, aş dori să-mi bag pula. M-am sictirit să tot constat evidentul, ca să poată fiecare rezultat al penelor de cauciuc să-l priceapă. Cred că, de acum încolo, am să scriu pe aici numai când sunt beat sau fumat bine, ca să pot fi pe înţelesul unui popor de la care aveam pretenţii. Nu, n-aveam pretenţii de genul celor emise de Adolf pentru nemţi, dar m-aş fi aşteptat ca măcar să conştientizeze valoarea unei diplome din perspectiva dificultăţii obţinerii ei. Dar, nu, toată lumea se vede în oglindă cu pulă de negru şi cap de japonez. Spor la măturat, dragii mei frecători de punte! Vă stă bine în cămaşă verde.

Flogging Molly - Devil's dance floor

De ce monştri verbali?

Pentru că vaginul mult prea adânc al distinsei dumitale mume nu suportă decât monştri şi limbă, de-aia. Dar, întrucât monştri limboşi suna cam dubios iar mumă-ta nu prea are obiceiul de a se spăla în vagin decât dacă o bureţesc eu bine înainte de coitus, am ales să fiu un pic mai ninja cu perdea pentru prima şi ultima oară în viaţa mea şi să-mi pun prezervativ peste pseudonim. Şi uite de-aia n-ai tu fraţi, nu pentru că ai fi ceva pula mea ştie cât de special şi capodopera futaiului alor tăi.

Acum, sincer, de ce scriu eu căcatul ăsta? Pentru că desconsider. Dar nu desconsider din lipsă de respect, pentru că, dacă faci parte din cretinii care ajung aici căutând pizde flocoase sau ce alte fetişuri cretine ai tu atât de aproape de inimioara bolnavă încât să mi le spovedeşti cu penisul în beregată, sub sutană, trebuie să te informez că sunt suficient de inteligent încât să îmi respect chiar şi duşmanii care n-are valoarea mea, dacă înţelegi ce vreau să exprim prin dezacordul flagrant. Adică am un IQ de trei cifre şi asta e suficient fără să-ţi etalez cifra mai mare de trei a zecilor.

Acum, că am rămas doar noi, cei care putem urmări un text cu fraze lungi, hai să explic de ce exist şi mă exprim aiurea pe aici: pentru că dispreţul deschide multe minţi. Dispreţul doare ca o pulă de cal îndesată într-un anus prea strâmt sau prea virgin. Şi dacă nu doare, mie prea puţin îmi pasă. Interneţii sunt plini de bloguri cu floricele, cu roz, cu târfe, cu poezele fericite, cu pisicuţe, cu fluturaşi şi cu morcovi mov. Vreau să scriu şi miercurea. Şi promovez scrierea mea de miercuri printr-o scriere de joi, după un chiul de luni. Adică luni am fost prea obosit după activitatea intelectuală, iar miercuri mi-am dezinfectat organismul cu alcool mult şi bun. La mulţi ani! Miercurea va fi rubrica "poşta redacţiei". Adică iau cea mai deşteaptă căutare de goagăl care direcţionează spre regatul meu virtual şi o fut în stilul Armatei Roşii, adică aşa de bine, că târfa o să se simtă poştită ca ultima ţigară dintr-o cameră de cămin studenţesc. Asta pentru că mă simt nasol să râd doar eu şi vreau să împart, ca un dumnezeu cu d mic care se respectă. Am plecat la facultate, hai la măciuci calde pentru guriţe reci!

Nu tot căcatul poate fi ocolit

S-au dus timpurile de tristă (tristă, o pulă!) amintire când se produceau Dacii şi şuruburi în masă, sub supravegherea vajnicilor ingineri produşi în aceeaşi masă. S-a văzut că nu ajungi nicăieri cu ăştia, aşa că aparatul naţional de excreţie s-a reprofilat. Căcăm doctori. În economie. O sută doisprezece în fiecare an, numai la Iaşi. Adică, fiecare dintre cele opt judeţe care alimentează, de regulă, anusul de economişti de prin părţile astea de univers va fi împroşcat, anual, cu 14 stropi de indispensabilă înţelepciune şi calificare, încununată cu titlul academic de rigoare. Omule, paişpe costumişti ascultători de dubstep, purtători de cravate roşii şi cămăşi de ospătar dubios, vorbitori de o romgleză de baltă de provenienţă incertă! Paişpe businessmen, managers, marketers, advertisers, shitmasters şi altele de-ale regnului! La fiecare patru ani, s-ar putea face lejer în fiecare judeţ câte un consiliu judeţean numai cu doctori proaspeţi şi virgini în economie, ca să se administreze treaba mai ceva ca la japonezi, să ajungă România motorul care face din Pământ prima planetă pe Lună, să curgă apă la Vaslui, să se bea numai Curvoisier din 1738 la Iaşi, să se facă epurare etnică la Galaţi, să-şi ia Mitropolia Ferrari, să aibă toate casele din chirpici horn de fier şi geamuri termopan etc. 

De ce se cacă ţara românească (asta cu litere mici, nu aia veche, cu litere mari) atâta amar de specialişti de renume mondial în nimic? Păi poate dintre atâţia, unul tot o fi bun de ceva. După acelaţi principiu, Statele Unite ar fi trebuit să arunce 112 bombe nucleare peste Hiroshima şi Nagasaki, în speranţa că poate una o face poc. cu metaniile proaspăt scoase din cur, să nu cumva să funcţioneze toate. Că economistul şi bomba atomică sunt cam tot căcatul ăla. Ies dintr-un anus, sunt plăcut rotunjori, în cantităţi mici fac bine umanităţii, distrugând exact vieţile care te calcă pe nervi; dacă, însă, funcţionează prea mulţi, e cam nasol momentul că se lasă cu oleacă de apocalipsă. Dacă nu funcţionează nici unul, iar e nasol. Normal, în cazul nostru, funcţionează toţi. Sunt deosebit de eficienţi doctorii noştri în economie. Altfel, s-ar fi înjumătăţit producţia de căpşuni a Spaniei şi efectivele bordelurilor din Italia şi-ar fi fost păcat. Şi, în încheiere, o întrebare cât de cât serioasă: ce altă utilitate mai are o diplomă de doctorat, în condiţiile în care cine vrea şi cine nu vrea şi-o procură de la fabrica de menigeri (cuvânt scris corect potrivit DOOM2), în afară de ştersul la cur după o infernală avalanşă diareică şi ce valoare mai are, peste preţul cartonului de proastă calitate pe care e scrisă?

Morala: Nu bate un jidan cu palma peste umăr, că spune că eşti antisemit, te dă în judecată şi faci pârnaie ca şi când l-ai fi omorât. Şi dacă tot aia e pedeapsa... de ce nu...?

Bonnie Tyler - It's a heartache

Şi hoiturile se excită

Am să vă spun o mică povestioară ca pula. De ce ca pula? Pentru că a circulat din gură în gură. Se făcea că venea Paştele. Paştele anului Apocalipsei... Da, mai e vreo lună până atunci, dar mutrele bisericeşti deja exploatează, din spatele sutanelor şi basmalelor, acest pilon al industriei spălătoriilor de creiere. Conferinţe peste conferinţe, care mai de care mai pseudoştiinţifice, ascund sub titluri academice sesiuni prelungite de îndobitocire şi pregătire pentru şederea de-a dreapta Tătucului. Mortăciuni apetisante pentru bătrânele scămoşate, neepilate pe limbă, sunt purtate din sală în sală spre a-şi îndeplini misiunea de jucărele sexuale. Undeva în Iaşi, s-a ţinut slujba sau conferinţa înalt prea academică "Cu Hristos în celulă", despre cum scăpau deţinuţii de prin pârnăile comuniste săpunul întru Hristosul veşnic vigilent care-i viola cu revelaţia puternic învârtoşată. Toate bune până vine pauza de cafea, ţigară, călugăriţă sau autoflagelare, după gust. Din sală, glasul clerical al unui popă vajnic urlă din tot drobul că moaştele aduse acolo ca material didactic, pentru a ilustra dosnicele datini prizoniereşti, au început a se căca mir. Apăi, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mi-aş băga penisul în mirul lor, că-mi strică bunătate de cartofi prăjiţi. Nu-i bun decât la parfumat tufărişuri trecute de prima tinereţe, în speranţa vreunei limbuţe rătăcite care nu trebuie intoxicată de miasmele sfintei nespălări. Clar, şi mortul sau moarta s-a udat abundent la auzul atâtor vorbe pornoase şi la simţirea atâtor pupături de îndoielnică evlavie necrofilă. Iar cioclii cei bărboşi au fost oamenii potriviţi la locul potrivit, de membri ai selectului club al celor ce-au văzut Ejacularea Post Mortem! Să ne frecăm organele genitale întru Aleluia, căci mare minune s-a petrecut acolo!

Să ne întoarcem cu un an în urmă. Alt Paşte, alte conferinţe, alte moaşte. Iar pauză de mirungere, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Iar glas grav de bas deturnat către cele dubioase. Iar orgasm necro, taman când se vorbea despre Hristoşi bine fixaţi de cruci supradimensionate. Mie mi se pare că mortăciunile astea se excită foarte ciudat, aşa, în văzul lumii, taman când juisarea lor e mai de efect. Adică, uite aici scenariu: preasfinţiţii şi preafericiţii sunt conştienţi că nu prea se uită decât penisurile în gura lor. Nu că nu le-ar plăcea, dar prea multă ciclopime şerpiliană strică, iar puţină varietate nu se poate refuza. Au nevoie de subtitrare, de efecte speciale, de sânge sau, în cazul nostru, de ulei puturos. Popi şi profani se unesc într-un scop comun: pauza. Cei din urmă ca să plece la un sacrificiu de capre, cei dintâi ca să calce pompiţa cu mir şi să-şi aducă auditoriul înapoi, momindu-l cu o orgie necro mai ceva ca la catolici, să vadă ei, papistaşii dracului, cine-i mai plin de duh dintre duhnitori! Şi treaba funcţionează an de an, căci scurtă e memoria celor săraci cu duhul care moşteni-vor, zice-se la Scripturi, Împărăţia Cerurilor, cu Gagarin cu tot!

Ce concluzii aş putea să trag eu din toate cele istorisite mai sus? Parcă n-am cuvinte, sunt uimit de asemenea miracole ce se petrec în preaşma Sfintelor Sărbători de Paşti. Mi-aş da căciula jos de pe cap ca să-mi acopăr erecţia legendară ce mă aduce mai aproape, ca stare, de sfinţişorii defuncţi care încă mai sunt gerontofili. Dar, vai, eu am alte preferinţe sexuale! Eu nu vreau să mi se scoale mătărânga după ce crăp. Planul e să fac suficient sex în timpul vieţii, ca să nu-mi mai trebuiască şi de sub pământ. Nu de alta, dar nici nu aş simţi nimic, nici nu mă atrage să-mi gâdile vreo octogenară MILF-oasă organul pulos cu mustaţa ei stalinistă. De reţinut, însă, că încă mai trăiesc printre noi personaje care cred că există futai şi după moarte, într-o deşartă speranţă născută din creştinescul viol conjugal, adică din îndeplinirea datoriei de noapte fix când are pulărăul transpirat chef... Îmi pare rău că nu pot salva lumea, dar încă nu mi-au venit rezultatele testului psihiatric de care am nevoie pentru permisul de port-armă.

Turisas - Rex Regi Rebellis

De unde a apărut...

...McDonald's? Totul a început în Evul Mediu. Inclusiv McDonald's. Mai exact, în timpul epidemiei de ciumă. Oamenii se întreceau în borât puroi negru-verzui. Era un puroi dens şi atât de aromat, încât simţeai parfumul dinainte de a vedea oraşul. Tot atunci, lumea nu avea bude. Fiecare se căca în oală, după care vărsa pe geam demonii maronii, fix în râurile de puroi verzui amestecat cu resturi parţial digerate de lături şi beregăţi de pisică. Un brutar scoţian, McDonald, a venit cu ideea de a exploata zemurile de pe toate străzile. Cum carne nu prea era, a pus în pâine cele mai pârguite exemplare de căcat plutitor în puroi şi a început să vândă aceste delicatese. 

Astăzi, hamburgerii ăia infecţi se fac după acelaşi procedeu, numai că puroiul verzui este chimic, pentru că americanii au eradicat ciuma şi nu mai borăşte nimeni puroi de calitate în ziua de astăzi. Dar gustul e acelaşi.

...Microsoft? La început a fost un băieţel virgin la 25 de ani, Biluţă pe numele lui. Era tocilarul clasei, mânca hamburgeri cu puroi sintetic şi juca Diablo.N-avea cont de Facebook, n-avea ID de mess şi ce alte bugăţi culturale se mai poartă astăzi pe tastaturi. Cu o mână scria programe şi cu cealaltă făcea lăbi eroice, cu ochii pironiţi la o fotografie cu regina Angliei. Fotografia era pe geam, de unde şi numele de "Windows" dat produsului lăbilor eroice mai sus menţionate. Despre programele pe care le scria Biluţă nu s-a mai auzit nimic, dar gurile rele susţin că ar fi fost furate de Linus Thorvalds şi Steve Jobs...

În încheiere, aş vrea să răspund uneia dintre întrebările istorice de acum două postări, anume cea legată de piramide şi de cum au ieşit ele aşa piramidale din munca unor oameni mucificaţi bine. Simplu, de fapt, trebuiau să fie cuburi...

Evereve - Stormbirds

Îndoctrinare peste tot

Mi-a ajuns până în gât cu toţi moşnegii infecţi şi nespălaţi (nu ştiu de ce moşii nu vizitează cada şi maşina de spălat) care-şi scuză ideile cretine prin îndoctrinarea comunistă. Aceiaşi moşi practică asupra noastră o îndoctrinare la fel de imundă (e un cuvânt la modă). Deci, s-ar părea că nu sunt atât de îndoctrinaţi în spirit secero-ciocănos cum ar vrea să credem, din moment ce, acum, promovează noi ideologii. S-au revoluţionat oamenii, s-au emancipat şi din cenuşa propriilor minţi înguste îngustează ceea ce-ar fi putut fi mentalul colectiv nemărginit. Cum fac asta? Îşi etalează statutul de victime ale nu ştiu cui, probabil ale comunismului, ca să ne arate nouă ce urâte erau vremurile alea. Îşi etalează şi statutul de victime ale pensiilor mici, ca să ne arate ce nasol era Iliescu. După care, din scaunele înalte de profesori sau academicieni pe care le ocupă din Paleolitic (deci pe care le-au ocupat şi-n vremurile pe care le blamează) încep să scoată din atenţie elemente care vin din afara Europei. La facultatea de Istorie, unde ştiu cum e treaba, pot să spun cu mândrie că nu se pomeneşte nimic despre civilizaţii care băteau Europa la cur: Egipt, China, Imperiul Aztec, mayaşii, incaşii... Toţi sunt daţi uitării. Şi asta, doar pentru că, de undeva, de sus, ni se transmite un mesaj cât se poate de clar: femeile nu sunt proaste şi Europa e un paradis care, prin nemărginita-i milă, civilizează lumea barbară din exterior, inclusiv pe noi, care ar trebui să-i fim veşnic recunoscători pentru că ne-a primit. 

Dar ce-ai făcut pentru noi, Europă? Ne-ai falimentat, ne-ai impus biruri şi preţuri pe care nu le vom putea plăti în veci, ne-ai impus standarde antisociale şi ne-ai obligat să renunţăm la tradiţiile şi la identitatea noastră. Nu sunt naţionalist, de fapt, chiar îmi bag pula în naţiunea asta, mai degrabă sunt teritorial şi ţin la coeziunea noastră ca popor. Nu de alta, dar ea nu prea există, din moment ce ne batem pula unii de alţii de câte ori avem ocazia. Dar deviez. Am scris toate chestiile astea doar pentru că, aşa cum am mai spus, îmi provoacă scârbă îndoctrinaţii care, acum, la rândul lor, îndoctrinează. Sper să-i îngroape, după ce mor, în căcat şi să le pună câte un snop de penisuri de cal în gură. Muie, mă! N-avem nevoie de voi ca să ne dăm seama că Europa e plină de căcat!

Legalizaţi ouăle Kinder şi iarba!

Nu numai că americanii sunt conştienţi de reputaţia de cretini notorii pe care-o au, dar chiar se străduiesc să-şi consolideze pe zi ce trece renumele câştigat în două sute de ani de pseudodemocraţie sau ce căcat de regim evreiesc au ei acolo. O ştire de-a canadienilor, care îşi iubesc vecinii la fel cum iubim noi ungurii, spune că vameşii din State au pus sechestru nu pe casa, corporaţia sau imperiul unei tipe, ci pe oul Kinder pe care a îndrăznit să-l transporte peste graniţă. Idioţii au crezut că oul e marfă de contrabandă, pentru că, în imperiul lor, ouăle Kinder sunt interzise. Că aşa vrea penisul lor negru! Motivul ar fi acela cum că plozii lor, fără îndoială, mai cretini decât ei, ar putea să se înece cu părţile mici ale jucăriilor din ouă, la fel cum se înecau, pe vremuri, stagiarele de la Casa Albă cu pulă prezidenţială albă. Bun, legislativul americănesc nu are încredere în capacitatea părinţilor de a-şi supraveghea progeniturile infecte, ceea ce are sens, dar de ce nu scoţi şi prezervativele, preoţii catolici şi firele de iarbă în afara legii? Pentru că şi cu alea se pot îneca puradeii supraponderali, mâncători de căcat deghizat în carne tocată. De altfel, bine că e legal să deţii arme de foc de la 16 ani, chiar şi dacă eşti nebun la creierii capului. Oare cu gloanţe nu se pot îneca jigodiile mici? Şi, hai să ne ducem în absurd, presupunem că mor sute de mii de plozi după ce înghit simpaticele jucărioare Kinder. Care e paguba? Oricum America are o problemă demografică şi oricum se nasc numai retardaţi acolo. Şi partea cea mai bună abia acum urmează: canadianca neştiutoare a primit o scrisorică de şapte pagini (???) din partea autorităţilor văcăreşti, în care neamul lui redneck cere voie femeii să distrugă extrem de periculosul artefact nuclear confiscat. Nu e bai, pot să-i trimită comoara înapoi, dar costă vreo 250 de dolari soluţionarea conflictului diplomatic. Al patrulea Reich a confiscat, numai anul trecut, 25.000 gren... pardon, ouă Kinder. Ilegale, normal.
Dragi tovarăşi, militaţi pentru legalizarea oului Kinder şi a ierbii! Dacă iarba e pentru copii, ouăle Kinder vor extermina populaţia americană şi vom scăpa şi noi de o pulă mare de supt.

Nathalie Cardone - Hasta siempre comandante Che Guevara

S-o ardem academic sau ceva

La Iaşi, nu te poţi licenţia în probleme legate de vikingi, că aşa spune un prof. Nu te poţi licenţia în istorie medievală universală, că aşa spune alt prof. Ia mai marş la tăiat strujeni pe câmp!

Să revenim la oile noastre. Am nişte întrebări academicoase pentru personalităţile academicoase care n-au altceva mai bun de făcut decât să răspundă la întrebări cretine.

1. De ce Priapus, zeul cu pula mare şi veşnic sculată, este reprezentat împreună cu o oaie?
2. De ce au cenzurat papii măciucile statuilor, dar cururile le-au lăsat goale, expuse futaiului?
3. De ce avea armata romană nevoie de oale şi ulcele cu poze porno, când puteau să pârjolească tot ce (încă) mai mişca în teritoriile ocupate?
4. De ce nu protestează femeile din insula Lesbos?
5. De ce mai există greci, având în vedere că, în Antichitate, încurajau poponăreala?
6. De câte ori pe lună se putea duce un senator roman la curve, din leafa lui?
7. Câte curve erau în Roma?
8. De ce nu reprezintă iconografia creştină momentul imaculatei concepţii sub forma unui duh în formă de pulă care intră în domnişorica?
9. De ce cărţile ştiinţifice sunt pline de erori gramaticale?
10. De ce profii care comit erori gramaticale au pretenţia să nu le comitem noi?
11. Cum pula mea să te cheme... (Scriu după examen cum, că văd că sapă lumea după nume pe Google şi ajunge aici. Asta e, mai sunt şi trădători pe la Istorie, nu îmi asum riscuri inutile)?
12. Vă ajunge?

Ştiu că nu am avut inspiraţie astăzi, dar nu este recomandat să dai două texte geniale unul după celălalt. Ajunge lumea să se aştepte la asta de la tine, iar textele de căcat ţi-ar fi sancţionate mai dur. Aşa, toată lumea ştie că trebuie să-mi suporte aberaţiile, de la cele apoteotice la cele care nici pe hârtie igienică nu ar merita să fie scrise. Face parte din farmecul meu. Şi, oricum, am seminar de Preistorie Generală, deci trebuie să fug.

Bucovina - Straşnic neamul meu

Intelectualul care caută berbecul de ţâţe

Cred că România este ţara cu cei mai mulţi intelectuali. Aşa de mulţi, că parcă Dumnezeu şi Satana se cacă în tandem creier în craniile de prin cimitire, după care un doctor Frankenstein sau ceva adună craniile pline de căcat cerebral, le sudează de nişte coloane vertebrale cam moluţe, o arde alchimistic în laborator şi le dă viaţă din băşina lui fermecată. Românii te consideră intelectual doar pentru că ai terminat o facultate, chiar dacă au crescut sugând penisuri de berbec în căutarea laptelui de oaie. Dacă ai scris şi o carte de telefoane, de bucate sau de treflă, deja eşti un formator cultural de opinie. Legile nescrise ale educaţiei trasează nişte criterii foarte rigide pentru selecţionarea oamenilor în clubul semizeilor intelectuali.
Trebuie să-ţi placă literatura franceză. Un exemplu ilustrativ, nu pentru literatura franceză în general, dar pentru genul de vomă pe care îl adoră un tarabostes al culturii româneşti ar fi acest citat din romanul "Luni de fiere", de Pascal Bruckner, un franţuz ca toţi franţujii, doar cu un nume cam nemţesc: "Fu ceva înfricoşător când ochiul orb al fundului ei se deschise fără măsură şi când cei doi fesieri se desfăcură într-un efort teribil pentru a da afară deodată, precum o săgeată neagră, un căcat gigantic. [...] Dusei la buze un fragment din această brânză de spurcăciuni care mi se scurgea pe gât; era caldă, vâscoasă, eram scârbit, dar salvat, făcusem acest pas, îmi depăşisem frica, mă bătusem cu un clei negricios şi împuţit". Asta explică foarte mult din opera marelui intelectual Horia Roman Patapievici, de pildă. Oamenii ca el adună biblioteci întregi de scursură a literaturii universale. Ce aruncă alţii de prost, luăm noi de bun, includem în documentare şi ne punem pe creat căluţi roz cu pula mare şi zvastici pe buci.
O altă marcă a intelectualului futut în cur, mândru că a reuşit să termine filozofia la fără frecvenţă, la Spiru, este aerul superior cu care se cacă termeni prăfuiţi de prin DEX. Ei nu se cacă în gura ta, ei dezavuează. Şi am mai vorbit despre asemenea comportament lingvistic. Exprimarea lor lasă să se vadă frustrarea din minţile maronii. Intelectualii de marcă nu-şi plimbă limbile rozalii şi aspre printre labiile calde ale unui vagin parfumat, ci se împleticesc în jurul unor cuvinte preţioase puse-n context ca nişte coaie pe buzele în descompunere ale unei babe moarte de trei săptămâni.
În sfârşit, persoanele considerate ca fiind intelectuale se simt obligate să lase impresia unor răzvrătiţi neînţeleşi, la fel cum o diarie scoate limba la căcatul negru şi pietros care o împinge în jos pe ţeavă. Adică, de la înălţimea culturii lor superioare (a nu se confunda cultura cu inteligenţa, pentru că oricine ştie să citească, dar cam puţini înţeleg ce le intră-n ochi), intelectualii respectaţi degeaba se plâng că sunt luaţi la mişto, că li se ironizează viaţa sexuală şi că în istorie intră doar prostiile pe care le spun şi niciodată citatele valoroase şi pline de înţeles. Cred că o idee ar fi să nu mai spună prostii, să facă sex mai des, pentru că nu e o ruşine, aşa cum vor ei să ne spună şi, dacă nu se pot abţine de la comportamentele care i-au consacrat, să se ducă, în principiu, în pizda mamei lor, într-un divin salt înapoi din stând pe mâini, cu triplu şurub şi dublă piuliţă. Şi cum ei confundă cultura cu inteligenţa, probabil că au creierul destul de lichid încât să li se scurgă prin urechi şi să le lubrifieze cheliile, deci vor intra fără probleme în craterul din care au ieşit cu nişte prea mulţi ani în urmă, că e şi asta o chestie. Intelectualul trebuie să fie un moşneag îmbibat de mentalitatea de căcat din cele mai maronii perioade ale istoriei noastre moderne sau, de ce nu, medievale.

Cea mai mare problemă a dinozaurilor mai sus menţionaţi este că pute lumea de cretini care se consideră la fel de superiori (sîc!) ca pizda rasă şi care, zic ei, apreciază scrierile marilor intelectuali, indiferent dacă e vorba de Octavian Paler sau de Liiceanu, omul care se dă cu Spermol pe corp ca să i se-ntindă şoriciul netăbăcit destul. Dacă eşti o târfă de Colegiu Naţional, viitoare studentă pe la Haret sau ceva, nu exişti dacă nu citeşti aberaţiile lor şi dacă nu te inspiri la greu din ele când scrii şi tu pe cine ştie ce fiţuică electronică. Din partea mea pentru "intelectuali" şi pentru fanii lor, să curgă cisternele de muie barbară cu un penis imens, nespălat de vreo trei luni, mai plin de brânză ca un burduf! Şi, apropo. Am tot respectul pentru intelectualii pe bune, ale căror citate pornesc din mintea lor educată, inteligentă şi cultivată, nu din amestecarea unor informaţii proaste luate de bune şi neprelucrate. Restul să se alinieze la muia mai sus menţionată.

Therion - The falling stone