Se afișează postările cu eticheta diplome. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta diplome. Afișați toate postările

luni, 9 iulie 2012

Am auzit că s-a dat bacul

Aşa mi s-a dat să văd printre perechi de sâni care mi se bălăbăneau pe sub nas, şi nu mă refer la sâni reali, ci la de-ăia plini de silicon, fotografiaţi c-o mână pe aparat şi cu una pe pulă de paparazzi, că şi anul ăsta s-a dat bac. La fel, am auzit că s-a picat mai ceva ca anul trecut, ceea ce mi se pare un pas pe calea cea bună. Toată lumea caută vinovaţi şi se slobozeşte verbal pe Minister, Guvern, Băsescu, Hitler, Stalin etc. Nu voi insista asupra faptului că singurul vinovat pentru prostie este ori posesorul acesteia, ori cel ce şi-a băgat ştremeleagul învârtoşat prin părţi fătătoare muiereşti, în ciuda faptului că ambii parteneri de futai aveau, la un loc, un coeficient de inteligenţă de patru cifre... dar cu virgulă după prima. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, deşi genial, mulţumesc de aplauze, îmi dau seama că prea mulţi psihopaţi ca mine ar prejudicia universul drept pentru care cheltui pe prezervative mai mult decât pe bere. 

Bun, am găsit vinovatul, deci lăsaţi oamenii să respire. Acum, să explic de ce nasoleala nu e că s-a picat prea mult, ci că s-a promovat prea mult. N-au de ce trece pe poarta facultăţilor atât de mulţi nătărăi. Studii superioare înseamnă şcoală pentru elite, iar elita nu înseamnă 40 şi ceva la sută, ci, cel mult, zece procente. De ce? Pentru că alea zece procente sunt garanţia că un doctor în orice nu are nevoie să explice ca pentru cretini nişte idei, ci le poate prezenta aşa cum sunt ele, mai eficient, unor studenţi care pricep. Examenele ar fi pe bune şi n-ar lua nici dracu' zece la toate fără să pună piciorul în bibliotecă un an de zile. Acum, că atâta lume are acces la studiile astea superioare, un licenţiat în istorie care dispune de glorioase cunoştinţe la nivel de clasa a cincea este echivalentul unui pasionat care ştie şi gândeşte, adică al unui istoric. La fel, un economist care a copiat cât s-a putut e la fel de economist ca un viitor laureat de premiu Nobel. De ce? Uite de-aia, că vrem să avem o ţară de intelectuali, să arătăm ce neam cu pula mare avem noi şi să stea gunoiul de zece metri pe străzi pentru că numeni nu se coboară la nivelul de a fi măturător. Nah, ce pula mea, am diplomă de doctorat şi dau la măturică? Să dea unu cu patru clase! A, nu mai e nimeni cu patru clase? Doar doctori? Apăi, nasol, lasă să se adune căcatul, că n-are cine desfunda canalizarea. E mişto să filosofezi înalt, inhalând vaporii duhnitori. 

În încheiere, aş dori să-mi bag pula. M-am sictirit să tot constat evidentul, ca să poată fiecare rezultat al penelor de cauciuc să-l priceapă. Cred că, de acum încolo, am să scriu pe aici numai când sunt beat sau fumat bine, ca să pot fi pe înţelesul unui popor de la care aveam pretenţii. Nu, n-aveam pretenţii de genul celor emise de Adolf pentru nemţi, dar m-aş fi aşteptat ca măcar să conştientizeze valoarea unei diplome din perspectiva dificultăţii obţinerii ei. Dar, nu, toată lumea se vede în oglindă cu pulă de negru şi cap de japonez. Spor la măturat, dragii mei frecători de punte! Vă stă bine în cămaşă verde.

Flogging Molly - Devil's dance floor

marți, 22 iunie 2010

Diploma la români

Dumnezeu este explicaţia universală. Pula este religia naţională. Dar diploma este dincolo de Dumnezeu şi de pulă. E băgată-n pizda mă-sii, dar aşa de adânc, încât mother fucker-ul obişnuit nu poate ajunge nici cu scârbavnica măciucă, nici cu iscusita-i limbă ascuţită la ea. Tocmai de-asta este diploma atât de preţuită, că nu orice Fâs™ poate să o obţină. Ca să ai diplomă, trebuie să iei bacul, ceea ce e greu, mai ales dacă înveţi pentru el. Dacă vrei o diplomă mai soioasă, ai de dat examen de licenţă, apoi masterat şi, spaima zmeilor, doctorat, pe care numai poponarii virgini gen Patapievici pot să le ia cu brio. Altfel, ne-ar fi frică şi-n căcat să nu călcăm, să nu care cumva să fie doctor în drept constituţional, ca ăla mic din Guvern!

Dar ce poţi să faci cu diploma, de e aşa importantă, că până şi Eu™ îmi mişc degetele pentru a scrie despre ea? Păi, orice. Diploma îţi asigură loc de muncă. Poţi să fii atât de prost, încât să te scobeşti în nas cu limba şi să te lingi pe degete după ce te scarpini în cur. Poţi să fii atât de incult, încât să crezi că Schopenhauer a câştigat Campionatul Mondial de Formula 1 de şapte ori. Poţi să fii atât de nefutut, încât să crezi că pizda e aşezată de-a latul şi că îţi ies negi pe limbă dacă o lingi. Dacă ai diplomă, eşti salvat! Poţi să ajungi director, ceea ce explică situaţia actuală a României. Iar dacă eşti inteligent, cult, amuzant, sexy şi potent, dar nu ai diplomă, beleşti pula. Nu interesează pe nimeni că ai citit cursurile din care diplomosul a dat examen. Nu interesează pe nimeni că te pricepi mai bine ca el. Nu interesează pe nimeni că fuţi mai bine ca el, decât dacă te cheamă Elena Udrea. N-ai diplomă, n-ai aripi, deci diploma e Red Bull. Cât despre oamenii cu diplomă, să vedem exemple clasice:

Ăla care a inventat colacul de budă avea diplomă.
Inginerul care se pişă pe colac, că nu ştie să-l ridice, şi mai lasă şi floci pe el, are diplomă.
Directorul intreprinderii la care lucrează inventatorul şi inginerul are diplomă.
Dar paznicul care nu face ture de curte goală din cinci în cinci minute pentru că îl citeşte pe Dostoievski şi care, din cauza asta, a fost dat afară nu a absolvit nici o pulă. Dar ştie carte cât toţi ceilalţi la un loc. Muie lui că nu-i plac drumurile ocolitoare!

La fel, într-o relaţie de prietenie sau de colegialitate, diploma este Stalin şi Tito la un loc. "Nu umblu eu cu băţoşii ăia cu facultate!" sau "Eu sunt un intelectual, nu socializez cu troglodiţii". Sugeţi pula, "intelectual" şi "inteligent" nu sunt sinonime. Dimpotrivă, în multe cazuri, sunt antonime. Altfel, cum pula mea credea o profesoară de istorie că Moldova s-a format la sud de Munţii Carpaţi, iar formaţiunile statale conduse de Ioan, Farcaş, Seneslau, Litovoi şi Jupan Dimitrie se înghesuiau, toate, între Argeş şi Olt? În pizda mă-tii, Jupan Dimitrie a domnit în Dobrogea! Du-te la Radu Mazăre şi fă-l oltean, dacă ai tupeu! End of story!

Therion - Lemuria