Limba şi literatura română. Manual de poştit în bodegă.

Limba română este atât de inexactă semantic, încât se poate folosi cu succes în zămislirea celei mai de soi literaturi, cu reale şanse de a bate la cur tot Califatul Francez, toată Monastirea Ortodoxă Rusească şi cam tot ce s-a scris prin lumea asta mare şi plină de căcat. Evident, literatura română nu se ridică la nivelul la care ar putea s-o facă, asemeni unui falus sculat mecanic de buzele unei nasoale. Se scoală, dar parcă fără chef şi fără să atincă înălţimi prea semeţe. Se scoală doar de complezenţă, ca să bifeze un punct pe o listă. Hai să vedem de ce.

Nu trebuie să apar eu ca să vă spun că ştirile de la ora 5 în variantă literară constituie singurele atentate scriitoriceşti ale culturii române. Nu, există poezie acceptabilă, proză acceptabilă, chiar ieşită de sub peniţa autorilor de dejecţii pseudointelectuale gen "Ion". Şi nu am nimic cu autorii acestor dejecţii, oricine scrie şi prost, oricât de bine ar putea să scrie. Nu poţi să ai numai opere de Nobel. Dar scriitorii ăştia sunt morţi de mult. Ar trebui să apară unii noi, care, dacă nu să inventeze genuri literare noi, măcar să se încadreze în unele vechi, dar care n-au fost sondate de români. Literatura distopică, de exemplu, lipseşte cu desăvârşire din peisajul românesc. 

Cultura viitorului creator de literatură este pocnită din faşă cu ciocanul uniformizării, ciocan care vine din toate direcţiile sub forma ideologiei din spatele educaţiei. La sfârşitul şcolii, omul român crede că face parte dintr-un popor eroic căruia, de eroic ce este, i s-a pus din toate direcţiile capac. Şi Napoleon a fost căpăcit de o alianţă impresionantă, oricât de genial ar fi fost. Poporul român este un Napoleon colectiv, care n-a avut ocazia să-şi facă imperiu, pentru că imensa coaliţie de străini, barbari, tirani, păgâni, pomelniciţi cu amănuntul în imnul de stat, a fost vigilentă şi a mângâiat cu drujba fiecare creangă pe care am încercat noi să ne suim. Omul român crede că literatura neamului său acoperă toată aria de interes a spiritului uman, restrânsă la bucata de pământ de sub picioare şi la barda din mână, abil exploatată în vederea apărării mai sus amintitei bucăţi de pământ. Cel mai mare geniu român, Eminescu, nu este un creator, ci un importator. El vede la Berlin nişte cărţi şi le "traduce" în limbajul spiritual românesc. Cu toate acestea, trece drept... geniu! Adică drept revoluţionar. Însă, raportat la Schopenhauer, Eminescu este fix Petru Groza faţă în faţă cu Marx. 

Românul, aşadar, nu este impulsionat să creeze. El este condiţionat psihologic şi ideologic să apere, să păstreze ce are, să se mulţumească doar cu ceea ce are, să îşi apere "sărăcia, şi nevoile şi neamul". Iar eroismul său este defensiv, nu cuceritor. Un eroism mic, comparativ cu al învingătorilor. Românul bate cărări ştiute, scrie ce vede, nu scrie ce NU vede. Creaţia artistică românească nu este una utopică, nu este una distopică, ci una pur realistă. Este o explicaţie a unor invenţii deja existente, nu o tentativă de construcţie a unora nemaivăzute, pentru că moralitatea românească este, din acest punct de vedere, defectă. A crea ceva nou te face îngâmfat sau inutil, te asemuieşte duşmanilor neamului, cuceritorilor care au lăsat urme adânci în istorie pe seama poporului propriu. Creaţia te face trădător.

Grai - Sed Lesov

Cum să-ţi faci civilizaţie

Urlă interneţii de frica războiului cu ruşii de parcă ar avea ei altă treabă mai bună de făcut decât să ne violeze nouă babele de Vaslui. Vine războiul şi carnea de tun nu e bine să aibă hepatită şi alte boli, de parcă nu te omoară obuzul dacă n-ai ficat, ce să zic! A, da, armata română e o treabă eroică, fără legătură cu adunătura aia de fraieri care s-a apucat să trădeze nemţii în ultimul resbel sperând că Stalin e vreun fraier care o să uite că românaşii au udat Caucazul cu sânge sovietic. Acum, după 70 de ani, ruşii iar au chef de bătaie, că doar n-au înfometat naţia ca să dezvolte arme nucleare doar de dragul de avea ce demonta mai târziu. Deci vine resbel şi, dacă-i nuclear resbelul, cam dispare civilizaţia şi se lasă iar cu paleolitic sau, ca să fim optimişti, cu Epoca Bronzului. Adică dispare semnalul de la telefon şi de la wireless şi trebuie să ne apucăm noi, ca oameni, să reînviem lumea moartă şi să refacem ce-am reuşit să distrugem cu atâta abnegaţie. Dar cum facem treaba asta?

În primul rând, o civilizaţie care apare din căcat trebuie să inventeze ceva fain. Ceva aşa de fain, încât celelalte adunături izolate de dobitoci obsedaţi de propriul pământ să se avânte la 100 de kilometri de casă şi să preia respectiva treabă. Cum e scrisul. Scrisul e mişto, dezvoltă creativitatea, face treburile uşoare, arată bine şi prinde la oameni. Oamenilor le place să scrie când n-au altceva mai bun de făcut în timp ce aşteaptă să le crească grâul. De-aia au islandezii literatură faină şi mai ales, de-aia o au de acum 1.000 de ani. Că la ei creşte greu grâul, dar nu-i bai, au ce face până se coace pentru că ştiu să scrie. De-aia au sumerienii literatură faină. 

Altă chestie pe care trebuie să o facă o civilizaţie este să îşi dea seama că are ceva de calitate. Adică să fie mândră de propria ei creaţie culturală, tehnologică sau militară şi să conştientizeze faptul că este mai sus ca neamurile din jurul ei pe lanţul trofic. Când îşi dă seama de treaba asta, neamul care vrea să fie creator de civilizaţie dezvoltă un simţ al datoriei de a înghiţi fraierii din jurul lui şi are şi capacitatea de a o face. Atunci câştigă respect şi lumea vrea să preia chestiile faine pe care le-a creat, cum ar fi scrierea, arta sau ideologia. De-aia şi-a făcut la 1185 Ioan Asan imperiu prin Balcani. Nu erau românii civilizaţi, erau bizantinii sursă de inspiraţie. Ei aveau imperiu şi le mergea bine, iar Ioan ăsta a crezut că dacă ai imperiu automat îţi scoţi neamul din căcat. Aşa că şi-a făcut imperiu, numai că nu a avut gura destul de mare încât să-şi apropie poporul de el. N-a avut ce să le ofere.

Treaba cu oferitul mă duce la a treia şi ultima treabă pe care o ai de făcut ca să-ţi faci civilizaţie. Este nevoie ca supuşii tăi nu doar să ţi se supună, dar să le şi placă s-o facă. Trebuie să fie mândri că fac parte din civilizaţia ta. Aici se poate face o confuzie între imperiu şi civilizaţie. Ei, bine, orice civilizaţie are un imperiu care o propulsează. Egiptul, Roma, China, Bizanţul, Spania, Anglia, America, toate au fost nucleul propulsor al unei turme de epigoni mândri de condiţia lor. Ei ştiau că se supun cuiva, că sunt expuşi abuzurilor, dar considrau că beneficiile plutitului în siajul imperiului lor compensează pentru dezavantaje. Trebuie să ai ce oferi, să ştii să ambalezi produsul tău şi să-l vinzi scump fără să-ţi faci reputaţie nasoală de zgârciob. Inteligenţa nativă ajută, dar simţul practic ajută şi mai mult. Imperiile cultivă mentalităţi pragmatice şi raţionale. Ele se propagă, elimină spiritualitatea şi credinţa oarbă şi duc la critică, inclusiv îndreptată împotriva creatorilor de civilizaţie. Atunci, civilizaţia cade şi lasă loc alteia. Da. Dacă vrei civilizaţie, trebuie să accepţi faptul că demersul tău este unul sinucigaş. O civilizaţie este ca o supernovă. Cu cât mai tare străliceşte, cu atât mai adâncă e gaura neagră pe care o lasă în urmă. Vrei un exemplu? Compară arabii din secolul al XI-lea cu arabii de acum şi mai vorbim.

Apropo, asta este o explicaţie foarte simplă a mecanismelor care duc la constituirea unei civilizaţii. Dar ăsta nu e un tratat de istorie sau de ideologie, ci un post de pe un blog de trolling. Dacă vrei ceva academic, citeşte cărţi şi lasă-mă-n pace ca să am timp să le scriu şi pe alea.

Tyr - Hold the heathen hammer high

Pravilă despre întrebuinţarea cuviincioasă a desinemergătoarelor de pe pământ, ape şi din văzduh, precum şi a altor asemenea lucruri aduse din Apus

1. Cine vrea a căsni un desinemergătoriu pentru pământ, ape sau văzduh trebuie să aibă încuviinţare domnească scrisă şi s-o poarte după sine mereu.

2. Este neîngăduit a se merge cu desinemergătoarele pe drumurile şi potecele satelor şi oraşelor mai iute decât două poşte într-un ceas.

3. Neîmpăcarea iuţelei cu chipul şi înfăţişarea drumului se plăteşte cu treizeci de lei.

4. Fără de tăgadă se va găsi în lada de zestre loc pentru un caftan întorcătoriu de lumină şi pentru o roată de înlocuială, după cum se cuvine împlută cu văzduh.

5. De la căderea iernei, toate desinemergătoarele de pe pământ trebuie a avea roate de omăt.

6. Se pedepseşte cu pierderea capului căsnirea desinemergătorului cu minţile veselite de licori ameţitoare sau în timpul grăitului la departevorbitoriu.

7. Sburatul cu machine de fier prin văzduh la înălţime mai mare decât a norilor cei de vreme potrivită aratului trebuie a se face cu chibzuinţă, să nu intre văsduhul înăuntru şi să înăbuşe pe căsnitor.

8. Luminătorii de sfărmat pâcla care de asemeni orbesc pe alţi oameni de pe drum sunt neîngăduiţi.

9. Trebuie a se da întâietate pedeştrilor care vor a trece drumul prin acele locuri anume dungate pentru trecut cu piciorul şi de toată lumea ştiute şi astfel înţelese.

10. În faţa arborelui desineluminător şi schimbătoriu de chip se va sta până i se va arăta chipul cel verde.

11. Când ispravnicul din slujba ordinei de pe drumuri şi poteci întinde mâna a stavilă, este ca şi poruncă domnească pentru căsnitoriu a priponi desinemergătorul pe latura din dreapta a drumului.

12. În prăvăliile de apă arăztoare, neguţătorii de acolo trebuie să vândă toţi la preţul stabilit de domnie, nu mai scump, dar nici mai ieftin.

13. În departevăzător nu se pot vărsa imagini curgătoare diavoleşti înaintea miezului nopţii, iar la ele copiilor nu le este cu voie a privi.

14. Trecutul cu piciorul al acelor drumuri de croială nemţească anume pentru iuţeală nestăvilită nu se îngăduie şi cine calcă porunca aceasta pe barba lui sau a neamului se va îngropa, dacă va muri şi ucigaşul lui nu va purta nici o vină.

15. Nu se îngăduie a se face în şcoale negoţ cu ierburi şi colburi veselitoare de minţi.

16. Nu se îngăduie a se întrebuinţa în văzul oamenilor ştrumelege zguduietoare de mâna omului făcute pentru desfătarea femeii.

17. Nu se cuvin desfătarea auzului cu musice detunătoare, întrebuinţarea sugătoriului de colb cu văzduh sau naşterea de alte sgomote dumineca sau noaptea. 

Ad'Hoc - Soarele şi luna

Ghid de agăţat femei medievale

În numele Sfintei şi Nedespărţitei Treimi, Io, Andrei, singur stăpânitor peste tot mormanul de rahat asupra căruia vă căzură domniilor voastre ochii, dat-am această carte ca să fie ştiută de către toţi acei ce-o vor ceti sau o vor auzi cetită. Anume că dacă vi se va atinge de mână vreo maşinărie de-a vremii şi vă va trimite soli prin timpurile cele neguroase ale voievozilor sau dacă veţi voi a vă hodini picioarele ostenite prin ţinutul temut al Vasluiului cel de Ştefan salvat de la a fi mistuit de foc, nevoiţi veţi fi a vă descurca acolo cu cele ce vă vor fi la îndemână. Şi vă mai grăim noi cu slovă domnească acestea: că după doauă zile petrecute prin acele ţinuturi întunecate, vă va veni a vă împreuna şi drept vă grăiesc vouă că nu-i puţin lucru a feşteli vreo fleaşcă streină. Iacătă, dară, ce va trebui a le spune domniţelor de prin cele locuri, aşa să vă ajute Dumnezeu! Iar cui nu i-o ajuta, să vie la mine şi i-oi da un ulcior de vin, căci vorba ce-am vorbit-o nu i-a fost de folos!

1. Eu sunt în pat ca Papa: leg şi dezleg.

2. În vremurile astea păgâne mai e nevoie şi de-un misionar din când în când...

3. Ne jucăm un pic de-a sabia cruciatului şi burta sarazinului?

4. Bună, eu sunt Urban şi vreau să-ţi dărâm zidurile Constantinopolului cu namila mea.

5. Cel Mare. Carol cel Mare.

6. Dacă Filip cel Lung şi Carol cel Gros s-ar fi împreunat, eu aş fi fost copilul lor.

7. Sunt mai multe sensuri ale ideii de iubire cur...tenească, dacă mă-nţelegi.

8. Îmi primeşti trubadurul în cetatea ta?

9. Hai să vezi la ce mai folosea Inchiziţia masa din beci.

10. Am un rug pe care vei arde şi vei transpira.

11. Dacă te-a impresionat miniatura mea din Caslovul Feţelor, stai să mă vezi în mărime naturală...

12. În afară de sânge, bila albă, bila neagră şi flegmă, mai există o umoare pe care-o slobod acum asupră-ţi.

13. Vreau să am drept de Prima Nocta asupra ta în fiecare noapte.

14. Şi dacă aş fi seniorul tău, tot te-aş lăsa să stai deasupra mea.

15. Aş da în tine ca berbecul în poarta cetăţii.

16. Îmi plac fetele bi... zantine.

17. Eşti alchimistă? Pentru că mi-ai transformat carnea în Piatra Filosofală.

18. Eu sunt papa, tu eşti regele. Îngenunchează în faţa mea şi hai să te ung cu mir!

Şi o ultimă vorbă las eu vouă, căci dacă Domnul vă va trimite în vremea când omul era barbar şi cioplea în piatră arme şi podoabe, atât veţi avea a le spune femeilor spurcate de atunci: Rrr! Brcrhgcr! Vrrr! Aaahh! Aşa să vă ajute Domnul, să duceţi la bună împlinire cele ce v-am poruncit, iar dacă nu, cum grăit-a domnul Alexandru Aldea al Ţearăi Româneşti, să vă fute cânii femeia şi pruncii!

Ad'Hoc - Fata din grădina zmeilor

Epoca marilor migraţii. Volumul al II-lea

Viaţa de istoric are o parte bună şi o parte nasoală. Partea bună e că se bea. Nu eşti boşcău, nu eşti istoric. E simplu. Partea nasoală e că înţelegi lumea. E, acum, să-ţi explice moşul de ce te trezeşti tu în fiecare dimineaţă cu gust de pulă pe sub limbă şi de ce îţi pute a căcălău prin tramvai sau prin metrou. După cum bine ştii, şi dacă nu ştii, te invit să mă mulgi de snagă, acum vreo mie şi ceva de ani veniră peste europenii vremii câteva neamuri furioase de băieţaşi călări, şucăriţi că li se terminase combustibilul pentru cal din stepele asiatice. Şi zi de vară până-n seară, puseră foc la noi în ţară, vorba cântecului, şi violară tot ce mai putea fi crăcănat, viu sau mai puţin. 

Bun, acum că ai informaţiile care-ţi trebuie, să trecem la lucruri cu adevărat serioase. Lumea asta mare este plină de căcat. Dar căcatul nu e uniform distribuit. În unele locuri e mai mult şi se îneacă norodul în el, în alte locuri e puţin şi doar te murdăreşti oleacă pe pantofi, iar în cele mai binecuvântate regiuni nu e deloc. Ele produc căcatul pe care-l teleportează cu lopata în lumea a treia. Precum şobolanii, suboamenii care n-au fost în stare să-şi facă sistem de canalizare şi care înoată în ciocolată până la nas caută un pământ al făgăduinţei. Drept urmare, înoată spre ţărmuri mai însorite şi mai înmiresmate. Migraţia asta are loc de câteva zeci de ani, porneşte din Kebabia şi îşi are ţinta prin Europa, mai ales aia de nord şi de vest. Drept urmare, s-a umplut lumea de germani pe care-i cheamă Ali şi care poartă după ei covoraşe pe care şi le-ntind în drum în cele mai inoportune locuri şi momente. Evident, toţi omuleţii ăştia sunt un corp străin în cultura vestică. Să ne înţelegem, nu afirm superioritatea vre uneia dintre civilizaţii. Orientalii şi-au avut momentul de glorie, occidentalii la fel. Acum sunt doar nişte zombalăi culturali şi se întâmplă ca violatorul să fie estic şi violatul să fie vestic. Treaba a fost fix pe dos în vremea Cruciadelor, când cavalerii cu "zale lucii", de fapt cămeşoaie transpirate şi duhnind a pipi, au penetrat vârtos Lebensraum-ul kebăbesc. 

Revin la migraţii. Când asiaticii şucăriţi au invadat Europa, înainte de anul 1000, amărâţii Bătrânului Continent au mimat, măcar, rezistenţa. Nu că ar fi fost mari iubitori de penis de cal şi călăreţ, dar nu prea aveau pregătirea necesară să se apere eficient. Dar nu au chemat ei mongolii excitaţi. Pe la 1200, kebabii au reacţionat destul de nasol la cruciade. Adică, legitim, ce pula mea cauţi tu cu instrumentu' de tortură la mine-n semilună? Marş de te sfinţeşte la tine acasă! Astăzi, în schimb, nu mai există inteligenţa colectivă a maselor pentru că nu mai există nici prea multă inteligenţă individuală. Omul e prost, iar civilizaţia din care face parte şi-a construit-o după chipul şi asemănarea lui. Uitând cum a fost când hoardele încăciulate-n blană i-au incendiat coliba, europeanul nostru invită în casa lui pe cel care o să-i dea foc în cele din urmă. Cum îi dă foc? Apăi du-te-n pizda mă-tii dacă n-ai auzit de 11 septembrie! Cum îl cheamă? Fiind corect politic, sancţionând reticenţa băştinaşilor la ingerinţele alogene şi oferind condiţii de înflorire nou-veniţilor. 

Bun. Acum că te-am aburit bine de tot, să concluzionez cu varianta prescurtată. Politicile occidentale vis-a-vis de populaţiile orientale se poate compara cu un homosexual care primeşte vizita altui homosexual despre care ştie că are SIDA şi, cu toate astea, îşi lubrifiază anusul, se proţăpeşte în poziţia caprei şi invită mădularul infectat, fără intermedierea prezervativului, în rect. Drept urmare, sfătuiesc pro-europenii să-şi facă rezerve substanţiale de ulei, pentru că vine pula şi, dacă tot o să vă îmbolnăvească, măcar să nu vă fisureze orificiul căcăstor.

Gyvata - Dolijuta

Cum să fii un bun aztec

Propaganda actuală de peste tot încearcă să ne înveţe cum să fim buni europeni, un fel de oameni noi, iubitori de ţigani şi câini maidanezi în ciuda răului pe care ni-l fac. Se pare că singura noastră salvare, spun infecţii ăştia, ar fi Europa unită. Eu vin şi dau o alternativă sistemului, pentru că monopolul dăunează. Dacă nu vrei să fii european, poţi să fii aztec. E fain să fii aztec. Dar, pentru că eşti născut în Europa, uneori te cam bate harta şi trebuie să improvizezi. Uite ce ai de făcut:

Îmbracă-te ca un aztec! Garderoba aztecului începător trebuie să conţină, obligatoriu, blană de jaguar şi pene. Aici e greu să faci rost de aşa ceva, aşa că poţi jupui, pentru fiecare costum, vreo 50 de pisici tomberoneze şi, pentru fiecare podoabă, poţi jumuli cam 10 kile de porumbei. Ajuţi şi mediul, reducând din numărul de pisici care tulbură liniştea când au futilici şi din şansele ca oamenii nevinovaţi să fie bombardaţi cu rahat. Dacă nu ai inimă să faci aşa ceva, înseamnă că ai fost sacrificat. Dacă trăieşti, poţi să jefuieşti o curvă. Ea are şi blană de jaguar şi pene.

Fă afaceri ca un aztec! Du-de la piaţă şi plăteşte în boabe de cacao. Bea o ciocolată caldă din când în când, ca să le arăţi sărăntocilor ce mare magnat eşti tu! Intră în primul magazin de bijuterii, lasă un plic de cacao şi ia tot aurul, ca să-ţi decorezi casa cu el! Dă şpagă în pliculeţe de 3 în 1!

Fii tolerant ca un aztec! Un bun aztec nu discriminează. Aşa că declară război, în fiecare an, tuturor naţiilor din jurul tău: ţigani, unguri, ucraineni, moldoveni, bulgari, sârbi şi ce mai găseşti! Ai nevoie de prizonieri de război în cantităţi mari, pentru că trebuie să...

Fii religios ca un aztec! Încolonează prizonierii în faţa celei mai mari biserici. Suie-te în clopotniţă, pironeşte câte un prizonier de clopot, sparge-i pieptul cu un pietroi (nu cred că găseşti la bazar cuţite de obsidian) şi scoate inima din el. Şpilul este ca inima încă să bată când i-o oferi pe o tavă lui Quetzalcoatl. Apoi depozitează în faţa Primăriei toate cadavrele. Sigur, municipalitatea te va aprecia pentru zelul tău.

Fii sociabil ca un aztec! Învaţă nahuatl, nu e greu şi e o limbă tare frumoasă. În tramvai, în autobuz, în lift, aşează-te lângă oameni şi vorbeşte cu ei, povesteşte-le lucruri. Serveşte-te din mâncarea oamenilor pe care-i întâlneşti şi din orice au ei. Lasă-i şi pe ei să facă la fel cu tine, dacă nu vrei să-i sacrifici. Proprietatea aztecilor este comună, deci nu e nicio problemă. Dacă cineva nu îţi oferă din avutul lui, declară-i război şi ia-l prizonier.

Iubeşte ca un aztec! Oferă-i inima fiinţei iubite. Sau oferă lui Quetzalcoatl inima persoanei iubite. Sau iubeşte-l pe Quetzalcoatl. 

Trăim vremuri foarte grele. Vremuri în care diferenţele de opinie sunt motiv de ardere pe rug, deocamdată metaforică. Totuşi, în spiritul european al diversităţii, trebuie, neapărat, să existe şi alte curente de gândire. Să nu îţi fie frică să fii aztec în Europa! Dacă se opune cineva, te discriminează. E intolerant şi trebuie judecat, pus la plată şi, apoi, luat prizonier. Şi ştim ce se întâmplă cu prizonierii unui bun aztec, nu-i aşa?

Sabaton - Burn your crosses

Imperiul piroman

Azi nu vreau să fut capul. Cine se prinde, bine, cine nu, să ia bon de ordine şi să stea o tură. Imperiile se nasc numai ca să moară. Toată lumea ştie asta. Ăla care întemeiază un imperiu ştie că măreaţa lui construcţie o să se ducă la mă-sa în vagin. Al 154-lea împărat ştie şi el că poate fi ultimul. Nemurirea constructului nu este pe ordinea de zi a nimănui. Ideea este ca viaţa imperiului să fie cât mai lungă. Resurse aproape menărginite sunt investite în amânarea inevitabilului. Şi cu cât pute mai tare a inevitabil, cu atât mai multe resurse sunt băgate în "asigurarea de sănătate" a imperiului.

A patra Romă este America, fără doar şi poate. Nu stau să-ţi povestesc despre celelalte trei pentru că te consider un cititor cultivat. Dacă nu eşti, greşeala mea că te-am supraestimat. De fiecare dată când a venit vorba căderii vreunei Rome, putoarea de hoit a venit din interior. Decadenţă morală, incultură, letargie. Cine spune că nişte triburi abia intrate în Epoca Fierului au distrus măreaţa civilizaţie romană este un mare idiot. Serios. Dacă Roma era şi în anul 476 un factor civilizator, un etalon de moralitate, de cultură, de calitate a vieţii şi aşa mai departe, tribuleţele n-aveau nicio şansă. America pute la fel de tare. În plus, face marea greşeală de a se destabiliza psihologic şi mai mult cu tentativele ei de expansiune. Intenţia este să urmeze sfatul lui Sun Tzu: "Pari puternic când eşti slab şi slab când eşti puternic". Cam ce făcea şi Stalin. Dar, la fel cum un balon se subţiază pe măsură ce se umflă, aşa şi energia internă a unei naţiuni slăbeşte pe măsură ce ea încearcă a se extinde mai mult decât este sustenabil. Şi nu mă refer, aici, la sustenabilitatea financiară a "acţiunilor poliţieneşti" de genocid democratic. Este vorba despre dorinţa "plebeilor" de a fi alături de conducerea imperiului în demersul său. Când funcţionarea imperiului este pusă la îndoială atât de propriii cetăţeni, cât şi de statele clientelare din jurul său, izul de mortăciune devine duhoare de nesuportat, iar zilele marii paleşti de pe hartă sunt numărate.

Ideea este următoarea: Intervenţiile tot mai dese ale Americii, prin intermediarii europeni care-i fac treaba murdară, încep să devină tot mai puţin legitime şi tot mai puţin populare chiar în rândul trepăduşilor din NATO. Să fim serioşi, imperiul care conduce ONU trimite inspectorii ONU în Siria ca să investigheze treaba şi să-i spună împăratului dacă poate sau nu să îşi împlânte baioneta într-o ţărişoară şi-aşa divizată şi arată şi-n dungă de război civil? Mai crede cineva în aberaţia asta? Mai crede cineva în standardele duble promovate de Imperiu, violuri repetate ale raţiunii care au funcţionat doar pentru că Imperiul a ales să-şi ţină cetăţenii într-o lucie prostie? Lipsa de interes a tovarăşilor albaştri de pe Bătrânul Continent, manifestată faţă de războiul Împăratului premiat pentru pace, marchează începutul oficial al căderii Romei. Şi după căderea oricărui imperiu, urmează un Ev Întunecat. Iar ăsta e singurul motiv pentru care bucuria mea pentru moartea Imperiului nu este deplină.

Sabaton - Karoliners bön

Moartea patronului de monastire şi rugurile omuleţilor verzi

16 iunie 2013. Lumea s-a mai uşurat de un căcat legionar, pe numele lui Justin Pârvu. Da, Justin, ca Bieber. Din respectul pe care mi se cere să-l am pentru morţi, n-am să-mi manifest bucuria din prima. Justin a fost un moşuleţ simpatic, cu barbă şi ochelari, care a citit foarte mult şi pe care l-a ajutat o minte mare. Şi aici se termină respectul.

Ce-a făcut Justinică al nostru cu mintea lui mare? Păi, când ai lucruri mari, ţi le cam bagi pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Ca oamenii cu penis mare care penetrează grase. Domnul Pârvu s-a legionărit în 1938, călărind un val care, spera el, avea să-l suie ca o cloşcă pe căpiţa neamului românesc. Neamul creştin românesc. Din fericire pentru el, nu i-a pers şi a ajuns pe la pârnăile comuniste. Pentru cine nu ştie, pârnăile comuniste din anii '50 erau mai nasoale ca pârnăile somaleze de astăzi. Adică, dacă scăpai săpunul, nu te futea colegul de celulă, te futea gardianul direct, pentru că gardianul era coleg de celulă. Da, treaba era futută, dar, după cum vom vedea, Justin a primit ceea ce-a vrut. Fundamentalist creştin şi membru al organizaţiei teroriste legionare, taica popa a militat pentru aruncarea României înapoi în Evul Mediu. Biserica Ortodoxă trebuia să devină ceea ce a fost cea Catolică după anul 1000, adică vârful unei teocraţii similare celei din spaţiul arab. La fel cum francezului medieval îi spunea popa cum să dea la buci în aşa fel încât să nu simtă şi să nu provoace plăcere; la fel cum italianului interesat de ştiinţă îi punea popa foc sub picioare, aşa trebuia să ni se facă şi nouă. Dar au ajuns la putere comuniştii. Alte maimuţe idoelogice, dar asta-i partea a doua. În schimb, au făcut o treabă bună: pârnăi ca-n Evul Mediu, de te mâncau şobolanii în celulă, nu alta. Asta a păţit-o şi mortul nostru. A stat la nişte bulău ca să simtă pe pielea lui ce voia să facă el, împreună cu alţi zelişti, propriului popor dintr-o iubire sadică pe care numai dunmezeul biblic ar putea s-o simtă. Normal că a ieşit din bulău, că n-au crăpat prea mulţi acolo, dar asta nu-i opreşte pe ortodocşii neamului să-l considere martir. Ce dacă a crăpat la 94 de ani, de cancer? El este un martir al închisorilor comuniste! În ultimii ani ai vieţii, şi-a deschis mănăstire de călugări. Pentru că acei călugări se plictiseau, a deschis şi mănăstire de călugăriţe. De ziua lui, măicuţele veneau şi-i cântau (la fluier?) "Sfântă tinereţe legionară". A militat împotriva obligativităţii actelor cu cip, chiar dacă ele nu-s obligatorii. A militat împotriva implantării cipurilor în corp, chiar dacă nu-ţi implantează nimeni nimic nicăieri. Dar el nu ştia, că e greu să fii patron de mănăstire! În cele din urmă, s-a gândit şi dracul să-l ia, după mult cancer la stomac. 

Ceea ce rămâne după Justinică e o adunătură de neolăbaci care îl plâng. Îi întreb ce părere au de prezeţa cancerului în Justin, dat fiind că ortodocşii consideră cancerul ca fiind pedeapsă divină? Nu, nu scrie în Biblie, ci în manualul de religie. Fără îndoială, Justin va fi transformat într-un martir al terorismului legionar şi al standardelor duble, un monument al iraţionalului şi al prostiei intenţionat întreţinute cu supradoze de tămâie. Câteva sute de dreptaci verzi for face lobby pentru canonizarea lui moşulică. Ce-i drept, a fost o întruchipare a valorilor ortodoxe, prostia şi primitivismul în special, apoi exclusivismul naţional, antisemitismul prost argumentat şi prost întemeiat, ingineria socială şi, nu în ultimul rând, transformarea unui popor în turmă de oi, căci Hristos tratează umanitatea în termeni ovini. 

De ce m-am apucat să scriu asta? Nu e o reacţie la moartea lui Justin Pârvu în particular. E o reacţie la curentul de legionarism care se va alimenta cu sete din lacrimile celor care-l vor plânge pe acest potenţial călău al neamului. Aşa-zisele valori promovate de Justin îşi vor găsi locul în manifestele neodreptace, iar şantajul emoţional caracteristic ortodocşilor va atrage după sine un suport popular masiv pentru aceşti nostalgici ai unui Ev Mediu pe care nici măcar nu-l înţeleg. Puţină opoziţie nu le strică unora care vor să se suie pe noi şi să ne strivească intelectual, făcând din noi prizonieri ai Bisericii şi ai credulităţii copilăreşti. În fond, la fel cum liderii legionari au fost întemniţaţi sau ucişi de comunişti, cele mai pătrunzătoare minţi ale noastre vor ajunge pe rugurile aprinse de omuleţii verzi în piaţa publică. Motivul? S-au îndoit. Au cercetat. Au fost inteligenţi şi asta-i blasfemie!

Corvus Corax - Oh, varium fortune

Marx, tătucul nostru!

I se umflă lui Marx barba de fericire când mai scoate capul din cazanul în care se frăgezeşte infernal. Dacă s-ar fi născut Dante mai târziu ar fi avut ce asculta de la nenea ăsta. După ce a murit, a cucerit jumătate de Europă. Câteva răzmeriţe bine sincronizare mai târziu, a cucerit şi cealaltă jumătate, iar acum trebuie să ne deschidem larg porţile acolo unde Constantinopolul le-a închis, adică în calea musulmanilor care fug din ţările lor de exterminarea pe care-o facem noi, glorioşii membri ai naţiunii mondiale aşa-zis civilizate, vestice, corecte politic. Vezi unde se rupe raţionamentul? Naţiunea mondială este un gealat care intră peste tine în casă, îţi ia fiica în ştangă după care o obligă să se refugieze la el în casă. Cum o obligă? Păi ce altă casă mai e? 

Noi trebuie să fim nişte amibe care stau tot timpul crăcănate, poate-poate le pică ceva de mâncare de prin băltoacă. Trebuie să fim veşnic în călduri, veşnic receptivi la "valorile" culturale contradictorii care vin din toate părţile. Trebuie să naştem în noi contradicţii care se exteriorizează prin revoltă împotriva noastră, dar niciodată împotriva sistemului. Nu. Sistemul nu poate fi contestat. Nu poate fi criticat. Sistemul şi-a dezvoltat un bau-bau care sperie majoritatea. L-a suit pe Adolf Hitler sus de tot, pe un piedestal al urii şi al fricii, de unde latră la noi, urlă, hăuleşte din foame de "inferiori" morţi. Şi oricine vede lumea în termeni de "inferior" şi "superior" este, automat, acuzat că vrea să hrănească trollul cu mustăcioară. De parcă Hitler ar fi fost primul şi ultimul care să respingă persoane şi valori contrare propriilor idealuri şi acţiuni! De parcă am fi cu toţii o specie uniformă de roboţei, produşi în serie, turnaţi în aceeaşi matriţă.

Cam asta e ideea marxismului de azi: să ne toarne în aceeaşi matriţă a lipsei de iniţiativă, de acţiune, de individualitate, de originalitate. Unde e Leonardo da Vinci? Nu s-a mai născut de jumătate de mileniu unul ca el, deşi toţi avem cunoştinţele lui şi încă ceva peste. Avem cu ce raţiona. Dar cine raţionează? Cine are loc să raţioneze corect fără să se lovească frontal de barierele corectitudinii politice? Nu avem voie să construim un mijloc de transport cu adevărat eficient pentru că nu ar putea fi folosit de un ţigan sau de o persoană cu handicap. Nu avem voie să spunem "negru" pentru că ar fi rasist. Oare ce culoare au chiloţii mei? Încă mă mir că mai avem voie să folosim tastaturi, creioane, hârtie. Nu se simt jigniţi ciungii? Nu apare vreun ONG al ciungilor să se simtă discriminat? 

Şi după ce suntem toţi educaţi în spiritul tâmp al iubirii de tot ce are două picioare, de parcă nimic din ceea ce are două picioare nu ar vrea să ne taie gâturile pentru trei lei la prima alee dosnică, trebuie să fim sclavi. Trebuie să ne "implicăm", să intrăm în "proiecte" prin care ne aruncăm pe geam munca, doar de dragul idealului de a face absolut toate căcaturile umane să se simtă "integrate" şi iubite. Să nu plângă nici ultimul violator de copii că e discriminat. Să facem, dar, o mare horă a "voluntarilor" cu floricele-n păr numai ca să ţinem în mână mâna care va apăsa ultimul trăgaci din viaţa noastră când va simţi nevoia s-o facă! Chiar şi pe hrănitorii lui Hitler trebuie să-i iubim, după ce-i buşim bine de tot cu spinarea de perete, părinteşte. Le strângem intestinele de pe caldarâm, îi coasem la loc, ca pe nişte puzzle-uri tridimensionale, dar le modelăm în "ouăle cubice" pe care trebuie să le facem, totul în numele unei păci menţinute cu un pumn în gura celor care îndrăznesc a gândi cu capul lor şi cu un pumn în burta celor care nu sunt ca noi. Şi ăsta e un alt paradox al marii noastre naţiuni mondiale: nu e voie să-i urăşti pe cei care nu vor să facă parte din ea. Trebuie, în schimb, să fii un erou apărător al democraţiei şi să-i masacrezi. Din iubire, din ce altceva să le împrăştii creierii peste cadavrele copiilor lor?

Altai Kai - Kai Kojong

Dumnezeii şi binele relativ

Dumnezeii sunt nişte personaje literare ce variază de la pufoşenii drăguţe până la bulangii care l-ar face invidios chiar şi pe Mao. Variaţiunile astea sunt determinate geografic, dar au în comun dimensiunea propagandistică a ideilor de "bine" şi "rău". Toţi îţi spun să nu ucizi, spre exemplu, şi toţi au o listă de excepţii de la regula asta. Nu ucide creştini. Ucide păgâni, că eşti sub ascultare. Nu ucide evrei. Ucide goimi, că tu ai pula tăiată şi ei nu. Nu-ţi ucide consătenii, ucide prizonieri de război, spune Quetzalcoatl. 

Binele reprezintă un lanţ de cauze şi efecte care duc la conservarea unei stări de fapt preexistente: sporul demografic pozitiv, existenţa Universului, păstrarea ideologiei, ordinea socială, fericirea, lipsa durerii. Binele, deci, este prin excelenţă ordine, deci un principiu conservator. Răul, în schimb, este ruptura, revoluţia, distrugerea, haosul, pornind de la cel primordial. Rău este un eveniment care perturbă simplitatea unui status quo care nu presupune prea mult efort. Când răul se întâmplă, oamenii trebuie să muncească pentru a repara, pentru a reveni la situaţia dinainte. Atunci, munca nu mai are rolul de a asigura supravieţuirea sau înflorirea civilizaţiei, ci se pierde pentru o întoarcere, putem spune, istorică. 

Dumnezeii, ca să revenim la ei, sunt nu doar forţe creatoare, ci şi judecători. Rolul lor este de a face munca asta neproductivă imediat, de a interveni în bunul mers al existenţei, de a judeca şi pedepsi factorii responsabili cu facerea de rău. "Doamne ajută!", spune un creştin, când este incapabil de a se ajuta singur, când sarcina pusă înaintea lui este prea dificilă sau chiar imposibilă. Un aztec nu are deasupra lui un zeu fundamental bun care este băiat bun şi dă ploaie, mâncare, băutură. Toate astea există în jungla abundentă din spaţiul lui vital, deci Dumnezeul aztec se situează în cealaltă extremă, a distrugerii, ca să asigure echilibrul. Se ştie că bine fără rău nu poate exista şi nici invers. Deci, dacă binele e la tot pasul, în realitatea imediată, răul care-l compensează trebuie să vină din afara naturii, de la zei. Quetzalcoatl trebuie mituit. Trebuie să i se ia de pe umeri corvoada facerii de rău prin sacrificii umane. Omul se arată vrednic de mântuire ajutând zeul. Concluzionăm că binele unui aztec este răul unui creştin şi invers.

Prin urmare, intervine în ecuaţie o dilemă de genul celei cu oul şi găina: Dumnezeu a făcut binele, sau a fost creat să reprezinte binele, calea către bine, de om? Evident, dacă ar exista un singur Dumnezeu creator, binele ar fi o noţiune universală, transculturală. Cele zece porunci sau cele unsprezece postulate satanice ar fi valabile peste tot, ca dar divin oferit tuturor culturilor, Hristos fiind universal. Afirmaţia este falsă, deci Dumnezeu este invenţia omului, iar misiunea sa este să umple golurile realităţii, s-o facă perfectă, echilibrată, s-o păzească de căderea în extreme, sarcină imposibilă omului sau chiar comunităţii. De asta, dacă evreii l-ar venera pe Odin, ar dispărea ca civilizaţie în două generaţii, iar dacă aztecii l-ar fi avut pe Hristos ar fi fost distruşi de natură şi de triburile ostile dimprejurul lor. De altfel, Hristos s-a asemănat, în vremuri de abundenţă, cu Quetzalcoatl. Civilizaţia creştină, vestică, a simţit nevoia să se extindă, în perioadele ei de maximă înflorire. Deci Iisus a pus mâna pe sabie, nefiind nici el chiar aşa de hippie cum vrea Biserica să-l construiască.

Tempus est iocundus

Am un sfânt preferat!

Personajele religioase au sfinţi preferaţi. De ce? Nu, nu de ce au ăştia sfinţi preferaţi, că am încetat să mai încerc să le înţeleg căcaturile. De ce n-ar avea şi ateii sfinţi preferaţi? Dacă iei la scuturat calendarul ortodox, pun pariu că trei sferturi dintre omuleţii cărora le-a trântit Biserica cerculeţul în cap n-aveau nici cea mai mică străbatere religioasă. De fapt, nici nu erau creştini mulţi!

Iniţial, am vrut să fac un cult pentru Sfânta Parascheva, pentru că aş fute-o. Mă rog, pe tipa din icoană aş fute-o, că moaştele arată cam nasol. Dar Parascheva asta a declanşat moartea unor copii nevinovaţi. Drept urmare, misogin fiind, am zis că trebuie să iau un bărbat. Şi s-a nimerit bine ca alesul să se serbeze fix de ziua mea. Doamnelor, domnilor, mazăr facăr gentălmenilor, vi-l prezint pe Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei!

Vlăduţ a fost un dârlău beţiv şi curvar care a renunţat la cele 800 de târfe ale lui doar ca s-o ia în ştangă pe sora împăratului bizantin Vasile II Boulgaroktonos, însă numai după ce ditai basileul (autocrator, isapostolis etc, etc, etc), incapabil să-şi mai ţină imperiul laolaltă, s-a rugat bine de el. Apoi a creştinat cu japca nişte mii de rusnaci mahmuri, scufundându-i la grămadă în Nipru, nu pentru că Hristos ar fi tare, dar pentru că, după cum ne spune Prima Cronică Rusească, creştinii au voie să bea, spre deosebire de musulmani, şi nici nu-s ultimii fraieri ca evreii cei "uitaţi de Dumnezeu". În plus, surioara împăratului de mai sus nu voia penis nespălat de păgân, ci penis nespălat de creştin. Cum Vladimir era, de fapt Valadmaar Sveindalsson, os de vareg, deci, până la aceste fapte de vitejie se ocupa cu jecmănitul convoaielor de nave de pe Nipru. Nave aparţinând bizantinilor drept-credincioşi ortodocşi. 

În consecinţă, Valadamaar Sveindalsson devine Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei, un fel de Sf. Ap. Andrei a cărui existenţă e mai uşor de probat. Morala: Dacă el a putut ajunge sfânt, eu ce Hristosu' mă-sii am? Beau ca un rus. De futut, nu comentez, că cine ştie cine mai citeşte pe-aici (faceţi şi voi o listă, dar discret!). Să ajut îmi place. Să înec oameni îmi doresc. Nu ştiu cu cine am să încep, dar am să înec mai mult ca Vladimir. Creştin nu-s, dar uneori mai fac câte-o cruce cu pula-n chiloţi, involuntar, când se ridică strâmb. Vreau să fiu sfânt. La fel de sfânt ca Valadmaar Sveindalsson! Vreau ca sufletul meu să facă sex cu sufletul Sf. Parascheva după ce crăp!

Anonim - Bache bene venies (Codex Buranus, 200) 

Vreau, nu vreau, aşa crăp

Doamnelor, domnilor, vă rog să vă ţineţi orgasmele pentru următorul sex sălbatic! Nu am cancer, leucemie sau alte boli de sezon care se pot opera doar în Israel, doar pe banii voştri. Dar cenzura se va abate asupra mea pentru ceea ce voi scrie de aici în jos. Pentru că a fi antieuropean e erezie, iar bloagele antieuropene şi cele naţionaliste vor fi vânate şi şterse. Până acum, îmi ţineam departe de blog viziunile politice, dar e mişto să fii cenzurat. E cea mai tare publicitate. Uite, don'le, ăsta e victima sistemului! Hai să-i aducem ofrande!

1. De la Bruxelles vine vorbă cum că a fi antieuropean echivalează cu a fi naţionalist, iar a fi naţionalist egal Adolf Hitler, personaj tabu în Uniunea simbol al libertăţii şi-al unităţii în diversitate. Diversitate, primim, dar să nu se deosebească nimeni de Omu' Nou pe care vrem noi să-l construim! Căci ce e aia naţiune, dacă nu o droaie de oameni care vor să trăiască împreună şi aleg s-o facă, după criterii stabilite de ei şi în baza unor criterii tot de ei alese şi stabilite, gen etnie şi limbă, dar nu numai; ca atare, putem construi o naţiune din şahişti, dacă ei vor să împartă un teritoriu pentru simplul motiv că-s şahişti. Şi este dreptul lor să oprească la frontieră un fotbalist, pentru că n-are ce căuta între ei. La fel, e dreptul lor să scape de unu' care joacă nasol şah, pentru că nu respectă convenţiile faţă de care, prin apartenenţa la naţiune, şi-a dat acordul. Asta înseamnă hitlerism? Dacă da, atunci chiar şi a persecuta naţionaliştii e nimic mai mult decât o dovadă de hitlerism.

2. Dacă n-ar fi prigonit antieuropenismul, sigur nu ar îmbrăca forme extreme. Aşa, suntem siliţi să ne retragem sub pământ, iar dacă vrem să fim auziţi trebuie să urlăm destul de tare. Coerenţa raţiunii şi a logicii cade, argumentaţia istorică e lipsită de valoare. Nu. Nu aşa se face treabă. Şi ce dacă organizarea UE este aceeaşi cu a Uniunii Sovietice? Ce dacă şi numele şi instituţiile seamănă cu cele propuse de tovarăşul Lenin? Ce dacă UE distruge personalitatea grupurilor de oameni la fel cum armata şterge originalităţile şi individualităţile oamenilor pe care-i striveşte sub disciplina masacrului din plăcere? Dacă Europa plânge după 26 de americani împuşcaţi, trebuie să plângă toată lumea. Chiar şi cei cărora le-au murit apropiaţii pentru că Europa s-a dus la războaiele altora. Iar noi trebuie să iubim din toată inima noul Mare Soviet. Trebuie să-l iubim sincer, să-i fim fidel ca unei neveste grase care ne aşteaptă cu tigaia la fiecare cotitură. Tigaia este o armă puternică. 

3. Ca stat european, trebuie să acceptăm legitimităţi false ale puterii. Avem la putere o formaţiune politică născută din raţiuni etnice şi nu ideologice. O formaţiune care, cu numai un vot din 20 în favoarea ei, a reuşit să câştige chiar un fotoliu de ministru în Guvern, pentru că trebuie să acceptăm diversitatea, trebuie să fim multiculturali, trebuie ca orice adunătură să aibă dreptul de a mânca o pâine-n ţara asta şi un căcat în Parlamentul ăla. Sincer, mi se rupe dacă-i vorba de unguri sau de populaţia Bantu. Atâta timp cât criteriile impuse de majoritate ca fiind infrastructura ideatică de funcţionare a naţiunii române nu sunt pe placul lor, sunt liberi să plece unde o vrea muşchiul lor. De-asta sunt eu pentru pedeapsa cu exilul. Dacă tu vii la mine-n casă, dar nu respecţi normele valabile aici, am tot dreptul să te dau afară. Pe uşă, nu pe geam. Ca un gentleman. Dacă pot exista germani, francezi sau alţi imigranţi care, fascinaţi de cultura românească din motive care ţin numai de ei, au putut veni în România şi au putut să se adapteze la modul nostru de viaţă, fără a emite pretenţii de a li se linge papucii pentru că sunt germani sau francezi, cred că pot şi ungurii să facă aceeaşi treabă. Dar dacă nu le respecţi "identitatea culturală", eşti un nazist. Nu se cheamă că ţii la normele valabile pe teritoriul pe care-l locuieşti, norme pe care le accepţi şi pe care le respecţi. Se cheamă că eşti şovin. 

Gândeşte-te un pic la treaba asta înainte să mă consideri urmaşul lui Adolf. Ce vreau eu? Să am garanţia faptului că mă înţeleg cu ăla care se aşează lângă mine în tramvai şi că nu strigă "Allahu akbar", scoate iataganul şi mă taie. Adică, na, n-are Allahu decât să fie akbar, dar nu cu forţa. Vreau să pot spune ce am de spus şi să pot fi contrazis cu argumente logice sau factologice, nu ideologice. Adică de ce nu-i bună părerea mea? Că nu e europeană sau că nu se bazează pe ceva real? La o adică, vreau ca Uniunea Europeană să ardă şi sunt dispus să-mi sacrific blogul pentru asta.

Leonin - Assumpta est Maria

Ză elienz ar cumming!!!

Pentru că e 2012 şi vine planeta Nibiru să ne violeze, împreună cu micii spermatozoizi Annunaki care, zice-se prin ceasloavele sumeriene, ar fi creat rasa umană, Licuricii noştri cei de toate zilele se opun. 

Circulă prin cercuri subterane ale netului (adică în afara căcaturilor politico-băsisto-pontiste la care se uită tot românul) o ştire potrivit căreia americanii s-au aliat cu chinezii şi duc o bătălie navală de proporţii, undeva în Pacific, împotriva unei forţe extraterestre "extrem de agresive" care-şi are baza sub apă. Asta spune un consultant militar al Statelor Unite, care explică monstruoasa alianţă americano-chineză prin faptul că grosul forţelor navale licuricioase sunt staţionate în Orientul Mijlociu, unde susţin Jidanland-ul în a lătra cu spor şi cu avânt socialist la vecinii persani din Iran. 

Presupunând că domnul consultant militar nu consumă fumuri şi substanţe ciupercoase "made in Norway", bag seama că, pentru State, e mai importantă ţinerea de mânuţă a Israelului decât apărarea planetei pe care, în mod ciudat şi întâmplător, şi americanii o locuiesc. 

Adică, se dă de perete uşa lui Obama. Michelle Obama se sperie şi se îneacă, apoi dă cu capul de faţa nevăzută a biroului din lemn masiv. Obama se face roşu. 

Un nene urlă din uşă: "Bă pulă, vin extratereştrii! Tsoukalos deja e în nirvana!". 

Obama: "Sunt antisemiţi? Nazişti? Arabi?"

Un nene urlă din uşă: "Nu, bă, îs verzi şi au boxeri cu inimioare".

Obama: "Fac scandal?"

Un nene urlă din uşă: "Vor să distrugă Pământul, cum ziceau mayaşii".

Obama ridică receptorul telefonului roşu. O idee sclipitoare îi descreţeşte fruntea asudată. Îi va trimite pe chinezi. Da. Chinezii cu puştile lor mititele, de plastic, şi gloanţele de plastilină. Bulangiii de chinezi care au mai mulţi dolari decât Statele Unite. Muiştii de chinezi care au falsificat medalia pe care-a primit-o cu premiul Nobel pentru pace. Domnul Lim Bin Coy e de acord să trimită o familie de chinezi falşi în Pacific, unde Creatorii noştri vin cu Judecata de Apoi, dar cu o condiţie: să vină şi americanii. Fix cum plănuise Obama: După ce toţi chinezii mor, topiţi în acid extraterestru, vin americanii cu armele cumpărate de jidani de la aceiaşi extratereştri şi salvează lumea. Cinci americani împotriva Apocalipsei: Chuck Norris, Bruce Willis, Van Dame, Schwarzenegger şi Stallone. Se vede treaba că au reuşit. Suntem salvaţi. Extratereştrii nu au distrus lumea. Toate religiile lumii au luat ţeapă. Apocalipsa nu a venit. Creatorii nu sunt atotputernici. Numai rastafarianismul are dreptate. Iarba e divină. Consultanţii militari ştiu de ce.

Coldworld - Tortured by solitude

Am auzit că s-a dat bacul

Aşa mi s-a dat să văd printre perechi de sâni care mi se bălăbăneau pe sub nas, şi nu mă refer la sâni reali, ci la de-ăia plini de silicon, fotografiaţi c-o mână pe aparat şi cu una pe pulă de paparazzi, că şi anul ăsta s-a dat bac. La fel, am auzit că s-a picat mai ceva ca anul trecut, ceea ce mi se pare un pas pe calea cea bună. Toată lumea caută vinovaţi şi se slobozeşte verbal pe Minister, Guvern, Băsescu, Hitler, Stalin etc. Nu voi insista asupra faptului că singurul vinovat pentru prostie este ori posesorul acesteia, ori cel ce şi-a băgat ştremeleagul învârtoşat prin părţi fătătoare muiereşti, în ciuda faptului că ambii parteneri de futai aveau, la un loc, un coeficient de inteligenţă de patru cifre... dar cu virgulă după prima. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, deşi genial, mulţumesc de aplauze, îmi dau seama că prea mulţi psihopaţi ca mine ar prejudicia universul drept pentru care cheltui pe prezervative mai mult decât pe bere. 

Bun, am găsit vinovatul, deci lăsaţi oamenii să respire. Acum, să explic de ce nasoleala nu e că s-a picat prea mult, ci că s-a promovat prea mult. N-au de ce trece pe poarta facultăţilor atât de mulţi nătărăi. Studii superioare înseamnă şcoală pentru elite, iar elita nu înseamnă 40 şi ceva la sută, ci, cel mult, zece procente. De ce? Pentru că alea zece procente sunt garanţia că un doctor în orice nu are nevoie să explice ca pentru cretini nişte idei, ci le poate prezenta aşa cum sunt ele, mai eficient, unor studenţi care pricep. Examenele ar fi pe bune şi n-ar lua nici dracu' zece la toate fără să pună piciorul în bibliotecă un an de zile. Acum, că atâta lume are acces la studiile astea superioare, un licenţiat în istorie care dispune de glorioase cunoştinţe la nivel de clasa a cincea este echivalentul unui pasionat care ştie şi gândeşte, adică al unui istoric. La fel, un economist care a copiat cât s-a putut e la fel de economist ca un viitor laureat de premiu Nobel. De ce? Uite de-aia, că vrem să avem o ţară de intelectuali, să arătăm ce neam cu pula mare avem noi şi să stea gunoiul de zece metri pe străzi pentru că numeni nu se coboară la nivelul de a fi măturător. Nah, ce pula mea, am diplomă de doctorat şi dau la măturică? Să dea unu cu patru clase! A, nu mai e nimeni cu patru clase? Doar doctori? Apăi, nasol, lasă să se adune căcatul, că n-are cine desfunda canalizarea. E mişto să filosofezi înalt, inhalând vaporii duhnitori. 

În încheiere, aş dori să-mi bag pula. M-am sictirit să tot constat evidentul, ca să poată fiecare rezultat al penelor de cauciuc să-l priceapă. Cred că, de acum încolo, am să scriu pe aici numai când sunt beat sau fumat bine, ca să pot fi pe înţelesul unui popor de la care aveam pretenţii. Nu, n-aveam pretenţii de genul celor emise de Adolf pentru nemţi, dar m-aş fi aşteptat ca măcar să conştientizeze valoarea unei diplome din perspectiva dificultăţii obţinerii ei. Dar, nu, toată lumea se vede în oglindă cu pulă de negru şi cap de japonez. Spor la măturat, dragii mei frecători de punte! Vă stă bine în cămaşă verde.

Flogging Molly - Devil's dance floor

Veniţi de luaţi foc!

De astăzi începe săptămâna în care ortodocşii sărbătoresc, toţi, adică şi lipovenii, ruşii, basarabenii şi alte neamuri care stau prost cu calendarul, cum un nene care îmi imită aspectul fizic s-a chinuit ca un câine plouat călcat de camion, ca să ajungă pironit, ca un fel de starletă porno jidovească, de două bucăţi de lemn care au ajuns, între timp, obiect de lustruit limbi. Aceasta este povestea modului în care vreun miliard de oameni au ajuns să venereze un obiect de tortură. Dacă vă aşteptaţi din partea mea la un serial despre cum a pătimit Hristos, cum a ajuns el de la un pielea pulii cam nespălat la lider politic şi religios semilocal, cum autoritatea a încercat să-i îndese pula cea groasă a legii pe gât, cum el, cu abilitate, a respins-o şi a înviat comatoşi, a vindecat boli, n-a sexificat pe nimeni şi n-a fost homosexual, aici este locul. Locul în care nu veţi afla nimic din toate acestea. Astăzi şi numai astăzi îmi pierd vremea scriind despre epigoni palizi de-ai mei, gen Hristos. 

Cine a fost nenea ăsta? Să zicem că, dacă ar fi trăit astăzi, nu ar fi fost aşa de hipiot. Cred că cel mai apropiat de Hristos personaj contemporan este Anders Brevik, ăla de a împuşcat oameni mulţi prin Norvegia. Ăla mântuitor adevărat! Acum trăim vremuri directe, aşa că dacă vrei să trimiţi poporul la Dumnezeu îl trimiţi direct, nu stai să molfăi vorbe ani la rând prin deşert, doar - doar te-o asculta careva! Hristosul original a folosit mijloacele vremii: doisprezece pulărăi cam dubioşi, adunaţi de prin mahalalele Palestinei, atent aleşi pe criterii etnice să fie sigur omul că nu se trezeşte cu romanii în sânul micii lui secte. S-a apucat să povestească poveşti despre cum e bine să nu fii rău, despre morcov şi bici, despre grâu şi neghină, despre cum e OK să sugi penis latinesc în loc de pulă circumcisă, pentru că pe lumea ailaltă toată oastea îngerească va lustrui mădularul tău, în compensaţie. Adică nenea dădea speranţe false oamenilor, ştia oleacă de filosofie orientală, oleacă de oratorie, oleacă de medicină tot de prin Orient şi hopa! Habemus Regem, spuneau micuţii dubioşi analfabeţi şi inculţi care nu ştiau a pune întrebări, ci doar a se lua după cine îi pupa mai limbos şi după cine le dădea de băut mai cu artă. Şi, hai să vă spun eu una bună: beţi voi un kil de vin după ce aţi băgat o pită şi mai vorbim după. Beţie ca de la combinaţia asta mai rar obţineţi, dragii mei! În asemenea stare, întorci celălalt obraz dinainte de-a-ţi lua prima palmă!

Hai, acum, să vedem cum a crăpat mititelul ăsta, că mă lungesc prea mult şi mai am şi alte treburi în afară de a îmi ilumina publicul. Jidanlandul secolului I era un loc destul de nasol, cam ca acum. Problema erau, ca întotdeauna, evreii, care nu erau prea mulţumiţi de misiunea civilizatoare a romanilor. Drept urmare, se instaurase un regim represiv destul de nasol care încerca să înăbuşe din faşă orice tendinţe centrifuge. Adică să-i ţină dracului pe ăia la respect! Iar Hristos taman asta făcea, destabiliza sistemul, crea grup de crimă organizată, mai ales că mulţi băştinaşi îl vedeau pe el ca pe un rege al iudeilor. Regula era alta. Împăratul era sursa de coaie. Aşa că s-au dus guralivii cuceritori la cel mai fraier dintre lacheii mântuitorului, i-au dat o şpăguţă simbolică şi s-au luat după el. În timp ce Iisus îl suna pe ta-su să-i ceară vreo 20 de arginţi, să-şi ia nişte pateu de post până la bursă, Iuda, şpăgarul de mai sus, a performat un ritual gay asupra lui, sărutându-l cu pasiune. Ăsta era semnul la care le-a fost deschisă calea romanilor. Şi-au venit, l-au luat, i-au dat săpun, l-au gâdilat să-l scape, i-au luat carafa de vin, s-au îmbătat şi au borât pe el, l-au judecat, au mai băut oleacă, l-au bătut în cuie de un crucioi şi gata. Le-au ieşit evreilor din cap fumurile monarhiste. 

Acum, legenda zice că nenea nu s-ar fi dat dus aşa de uşor şi, căpos fiind, ca un jidan autentic, nu a crăpat din prima. Cu viclenie a aşteptat să fie pus în mormânt şi, după ce-a mâncat toate râmele de acolo, pentru energie, la vremea potrivită, a ieşit, cam adormit, cam nespălat pe dinţi şi cu ideea genială de a face pe înviatul. Asta i-a dat aşa de multă credibilitate, că în 40 de zile a reuşit ce n-a făcut în 33 de ani: să convingă o groază de lume că el chiar e fiul lui ta-su şi că va aduce decalotarea penisului după sfârşitul lumii. 

Crucea pe care a murit parţial a devenit simbolul rezistenţei, un fel de masca lui Guy Fawkes mai mare şi cu mai multe aplicaţii pornache, ziua de duminică a devenit Înviere, iar tot futaiul anal la care a fost supus de romani Hristos a ajuns prilej de adunări de babe prin biserici şi chiar imitatio Dei. Ce e aia? Păi, unora le place să imite ce-a făcut Hristos. Grupul lor se numeşte comunitatea gay. Sau Biserică. Depinde ce teorie vrei să crezi, că sunt mai multe adunături de-astea care încă mai bocesc după nenea ăsta. Bucăţi din crucea pe care-a fost el bătut în cuie se mai păstrează, zice-se, şi acum prin diverse locuri sacre, întru veşnica lor şmirgheluire cu buzele aspre ale celor ce cred fără a cerceta. În paralel, sunt şi filme porno în care călugăriţe cu sâni mari îşi îndeasă câte-o cruce de douăzeci de centimetri în pizdovagin. Şi de-asta, dragii mei, somnul vostru de după-amiază va fi întrerupt, o săptămână de acum înainte, de cloapetele ce cheamă enoriaşii la cotizaţie. Pardon. La sugăciune.

Sabaton - Cliffs of Galipoli

Ţiganii şi anarhia

Există o legătură deosebit de strânsă între baragladinele care, la ora 2 şi un sfert dimineaţa, ascultă manele despre evoluţia preţurilor soacrelor pe piaţa neagră şi anarhie. Are sens, nu? Nu, n-are. Nici nu poate să aibă sens ceva scris la ora asta. Pe de o parte, avem un banc de ţigani.  Dacă spun stol, strigă în cor "discriminare". Bancul de ţigani sprijină două maşini în faţa blocului. Cine nu-şi permite luxul de a-şi încălzi bucile pe capota unui Golf sau a unui Peugeot 206 aplatizează bordura trotuarului. Din maşini, face femeia-bărbat, Teleguţa Caramela Fernando del Jambon de la Udaţi Mânzu publicitate: "Soacra mică, 50 de euro!" şi-ncepe a cânta sau ceva de bucurie. Poftim? Cât costă soacra? Unii oameni se chinuie să scape de soacre şi voi vreţi să vindeţi una? Cu 50 de euro? Sau e curvă bătrână? Cât de mică e? De banii ăştia ar trebui să-mi calce şi cămaşa, nu doar să-mi sugă buturugoiul. Dar nu reclama de căcat mă interesează pe mine. Baragladinele sprijinitoare de maşini mă obligă pe mine să ascult incantaţiile ăleia sau ăluia. Sau mă obligă să nu dorm, ci să ascult black metal şi să blogăresc. Ideea e că nu pot să fac ce vrea mai sus menţionatul meu buturugoi. Spre exemplu, mă bătea gândul să arunc nişte căcat pe geam. Mie nu-mi merge canalizarea, deci când se umple găleata redescopăr omul medieval din mine şi plou. Şi când plou, apăi plou şi grindinesc de se încreţeşte litosfera. Acum nu pot, pentru că aş oripila (în cel mai bun caz) burţile cu om din parcare. 

Într-un fel sau altul, bastarzii de culoarea supei dubioase din găleata mea îmi îngrădesc libertatea impunându-mi să lucruri. (Lucruri e predicat. Aveţi ceva cu asta?). Eu, ca un anarhist care se respectă, nu sunt foarte mulţumit de chestia asta şi fac o observaţie, zic eu, pertinentă. Mare parte dintre aceşti pseudoomuleţi (ca să fiu politically correct şi să nu zic toţi, pentru că nu chiar e cazul) ar cam trebui scurtaţi de vreun kil jumate de căpăţână, vreo trei grame de coaie şi un ţol şi-un sfert de pulă flască. Ce? Doare? Bine, îi sacrificăm pe un altar închinat anarhiei. Şi nu vreau să fac asta ca să mă dau eu stăpân sau, cum zice vocea gâjâită de jos, jupân. Nu, eu doar mă apăr de intenţia ţiganilor de a se face stăpâni. După ce scap de ei, pot s-o ard anarhist cât vreau eu, pentru că nu fut pe nimeni la cap şi nu sunt futut de nimeni la cap. 

Legătura, deci, dintre ţigănoi şi anarhie este că se cam exclud reciproc. Ori păstrăm ţiganii şi sugem pulă de licurici mai ars ca becul prezidenţial, ori ne eliberăm de stăpânire cu preţul unor tone de materie maronie incertă şi amorfă pe care habar n-am unde am putea s-o depozităm. Cale de mijloc nu există. Şi, să fim serioşi, nu cred că ar fi vreo pagubă mai mare de cinci metri de funie să mergem pe varianta B. Nu ne plângem toţi că lumea e suprapopulată? Nu ne plângem că ne îndepărtăm de modul de viaţă natural? Hai să ne distrugem creaţiile, începând cu ţiganii. De ce am creat ţiganii? Pentru că am făcut, citiţi istorie şi o să vedeţi. Dar să n-aud pe cineva că o arde moralist, cum că ar trebui să reparăm greşelile de acum 600 de ani. Nu, mersi.

Opera IX - Anphisbena

De unde a apărut...

...McDonald's? Totul a început în Evul Mediu. Inclusiv McDonald's. Mai exact, în timpul epidemiei de ciumă. Oamenii se întreceau în borât puroi negru-verzui. Era un puroi dens şi atât de aromat, încât simţeai parfumul dinainte de a vedea oraşul. Tot atunci, lumea nu avea bude. Fiecare se căca în oală, după care vărsa pe geam demonii maronii, fix în râurile de puroi verzui amestecat cu resturi parţial digerate de lături şi beregăţi de pisică. Un brutar scoţian, McDonald, a venit cu ideea de a exploata zemurile de pe toate străzile. Cum carne nu prea era, a pus în pâine cele mai pârguite exemplare de căcat plutitor în puroi şi a început să vândă aceste delicatese. 

Astăzi, hamburgerii ăia infecţi se fac după acelaşi procedeu, numai că puroiul verzui este chimic, pentru că americanii au eradicat ciuma şi nu mai borăşte nimeni puroi de calitate în ziua de astăzi. Dar gustul e acelaşi.

...Microsoft? La început a fost un băieţel virgin la 25 de ani, Biluţă pe numele lui. Era tocilarul clasei, mânca hamburgeri cu puroi sintetic şi juca Diablo.N-avea cont de Facebook, n-avea ID de mess şi ce alte bugăţi culturale se mai poartă astăzi pe tastaturi. Cu o mână scria programe şi cu cealaltă făcea lăbi eroice, cu ochii pironiţi la o fotografie cu regina Angliei. Fotografia era pe geam, de unde şi numele de "Windows" dat produsului lăbilor eroice mai sus menţionate. Despre programele pe care le scria Biluţă nu s-a mai auzit nimic, dar gurile rele susţin că ar fi fost furate de Linus Thorvalds şi Steve Jobs...

În încheiere, aş vrea să răspund uneia dintre întrebările istorice de acum două postări, anume cea legată de piramide şi de cum au ieşit ele aşa piramidale din munca unor oameni mucificaţi bine. Simplu, de fapt, trebuiau să fie cuburi...

Evereve - Stormbirds

Mari enigme ale istoriei

Eu ştiu că voi nu suportaţi istoria. De-aia vă şi terorizez cu ea. Face parte din planul meu măreţ de a cuceri lumea, ca Pinky şi Brain. Numai că eu n-am Pinky. Sau creier. Încă mai am de săpat introspect în mine însumi coborând în jos la vale ca să descopăr această descoperire. Ideea e alta, că istoria e plină de găuri. Seamănă cu un schweizer. Vă dezvălui şi vouă câteva, ca să mă votaţi preşedinte mondial sau Antichrist, dacă cele două funcţii nu sunt una şi aceeaşi...

1. Când oamenii peşterilor îşi găureau craniile în scopuri medicale, cum mergeau prin pădure fără să le intre frunze în creier?

2. Dacă muncitorii care-au construit piramidele erau plătiţi cu bere, cum au reuşit, în stadiul lor de mucificaţie, să facă nişte piramide atât de piramidale?

3. Ce a văzut Cleopatra aşa sexy la un moşulică de 1,66 metri, epileptic şi bâlbâit? Oare avea Caesar murături şi salată?

4. De ce unele mănăstiri medievale se apărau de eventualii atacatori aruncând căcat proaspăt în capul lor? Nu mai poţi asedia o fortăreaţă plină de călugări căcăcioşi şi aur dacă eşti plin de căcat pe coif?

5. De ce Inchiziţia nu ierta greşiţilor ei, la fel cum greşiţii ei o iertau pe ea că n-aveau coaie suficient de păroase ca să o înfrunte?

6. Dacă parfumul a fost inventat ca să nu mai pută francezii a om împuţit şi nespălat, de ce nu s-a abandonat când au descoperit francezii baia? Oare au un secret?

7. Dacă cei mai mari oameni de stat ai istoriei au fost nişte drogaţi, de ce sunt drogurile ilegale? 

Nu ştiu alţii cum sunt, dar parcă mie mi s-a acrit de scris. Oricum românul se satură repede de citit, mai ales când vede că sunt mai mult de zece rânduri. M-aş apuca de construit piramide. Oare un român beat e la fel de bun şi de precis ca un egiptean beat? 

Rammstein - Reise, reise

Diferenţe între noi şi americani

Limba noastră naţională (organul, nu graiul) epilează anal, mai ceva ca laserul, Statele Unite, ca şi când Pământul Făgăduinţei acolo ar fi, nu sub ploaia de rachete din Israel sau prin Semiluna Fertilă. De fapt, mi se fâlfâie mie de făgăduinţa şi pământul lor, pot să trăiesc şi fără feudă. Ceea ce vreau să propun aici este o mică dezbatere: a cui limbă în al cui cur ar trebui să sălăşluiască? Totul va porni de la nişte diferenţe remarcabile între "noi" şi "ei". Să le înşirăm întru luminarea minţii:

1. Cea mai cunoscută româncă e femeie şi o cheamă Inna. Cea mai cunoscută americană e, de fapt, canadiană, e băiat şi-o cheamă Justin Bieber.

2. Aproape orice român ştie care e capitala Statelor Unite. Aproape nici un american nu ştie care-i capitala României. Cei care ştiu cred că e Budapesta.

3. Aproape orice copil român de cinci ani ştie nu doar că lumea are milioane sau miliarde de ani, dar poate să numească şi cel puţin trei specii de dinozaur. Aproape jumătate dintre adulţii americani cred că lumea are 7519 ani şi nu sunt în stare să deosebească un câine de o găină.

4. Orice român vrea să vadă Parisul. Şi americanii vor să vadă Parisul, dar ei cred că e o ţară a cărei capitală e "Franţa sau Germania, nu-mi aduc aminte".

5. Românii au bancuri cu olteni de care oltenii se prind. Americanii au bancuri cu rednecks, la care aceşti ţărănoi nu pot si zică decât... "I don't get it... Now get off my property". Replca e aceeaşi chiar şi dacă sunt în casa ta. 

6. Românul te înjură spunând că vrea să-ţi fute mama, fie ea moartă. Americanul vrea să te fute pe tine, chiar dacă sunteţi amândoi bărbaţi.

7. Românul crede că trupe ca Deicide sau Cannibal Corpse au versuri dure. Americanul crede că simbolul textelor dure e Avril Levigne, o blonduţă drăgălaşă care merge futută dupa vreo trei lăzi de bere şi care se cere futută de toţi tipii care au prietene. Iar asta o face o mare rebelă. 

8. Americanii au renunţat, cu greu, la sclavi în 1865. Românii au renunţat la ei prin secolul 15. E drept, sclavii lor eliberaţi au devenit rapperi sau preşedinţi. Sclavii noştri eliberaţi au devenit manelişti sau au plecat la ciordales în Spania. Pe de altă parte, "liberţii" noştri ştiu unde e Spania şi pot vorbi spaniola. Liberţii americani nici Spania nu ştiu unde e, nici spaniola nu-s capabili să o vorbească, nici măcar dacă ştiu "mexicană".

9. Americanii cred că Windows e făcut de americani şi sunt mândri de asta. Românii ştiu că Windows e făcut de români şi, mai mult decât atât, ştiu şi că e de căcat, dar nu din cauza celor care l-au făcut ci din cauza americanilor pentru care a fost făcut.

10. Marina americană are chiar şi avioane. Marina românească nici măcar vapoare n-are, dar dă-ţi seama ce low-cost e întreţinerea ei în comparaţie cu a celei americane...

11. Americanii nu-şi aleg preşedintele, ci lasă doar pe unii s-o facă. Totuşi, se consideră cea mai autentică democraţie. Noi ne alegem, direct, preşedintele şi avem certitudinea că tot nu suntem o democraţie. Conştientizarea e primul pas, nu? Ei nici pe ăla nu l-au făcut...

12. Americanii au falimentat economia mondială şi nu au găsit, încă, un vinovat. Noi ne falimentăm şi chioşcurile de ţigări de la colţ de stradă, deci bine că n-am avut frâiele economiei mondiale... Da, dar, măcar, noi avem avantajul de a putea da vina pe americani.

Lista poate continua, dar eu fac sex în trei. Sunt futut de lene şi de toceala pentru un examen la care vreau să-mi măresc nota ca să ajung mare voievod pe la facultate, să-mi fac mulţi vasali, să fiu gogâie cum s-ar spune, să-mi facă toată lumea ofrande în bere şi iarbă doar ca să îi binecuvântez cu notiţele mele de pe la cursuri.

Carl Orff - Fortuna imperatrix mundi (Carmina Burana)

Mă îndrept cu paşi mari spre diabet

Uneori am chef să citesc bloguri. Şi nu ştiu cum fac că numai peste bloguri de tipe dau. Probabil că, în naivitatea mea, cred că fetele au simţ artistic sau ceva. Bun, sunt câteva... Le număr pe degetele de la o mână pe tipele ale căror bloage chiar îmi plac. De ce pula mea căutaţi compasiune pe net? Cui credeţi că-i pasă că acum o mie de ani şi-a bătut unul penisul de voi în stil legendar? Cui credeţi că-i pasă că vă e dor de futaiurile epice de la mare? De ce invariabil la mare? Hai la munte, frate, aerul de munte te face futăcios. E o chestie verificată ştiinţific. Nu am nimic cu faptul că vă e dor de cea mai ciupercoasă şi mai noduroasă pulă de puşcăriaş pe care-aţi înghiţit-o vreodată. Dar nu mă interesează, nu vreau să citesc asta. 

Şi e atât de enervant... Dai de un blog. De tipă. Citeşti vreo cinci articole. Îţi place. Ău mai gad, o tipă scrie bine! Începi să-l urmăreşti. După trei zile... "Mi-e dor de cum ejaculai tu într-un cauciuc trandafiriu şi-mi dădeai cu el pe la nas, ca să văd eu că nu s-a găurit... Şi odată era găurit şi a sărit sucul din el ca şampania din sticlă... Şi tu m-ai învăţat că e mişto să-ţi dea cineva drumul pe moaca mea"... Frate, nu mă interesează! Plus că toate aveţi aceleaşi poveşti, de parcă un Fernando sau Antonio ar fi trecut prin paturile voastre, ale tuturor, v-ar fi futut şi-ar fi plecat, minţindu-vă că e 5 când, de fapt, era cinci fără zece. Şi, după ani de când şi-a băgat ăla pula-n voi şi v-a dus la mare, v-a futut şi a trecut la alta, că voi eraţi prea jegoase, prea neepilate pe picioare, prea plictisitoare, prea la fel cu toate celelalte sau erau ei prea mârlani, încă mai bociţi după acea mătărângă, de parcă n-ar fi altele mai mari sau mai gustoase pe pământul ăsta.

Următorul nivel de căcare a Troiei pe blog ar fi ca un bărbat să scrie căcaturi de-astea. Când îl văd, nu-l castrez, că deja a păţit-o. Dar îi îndes un par în cur, îl fac să creadă că e pulă şi-l fac să plângă după ea. Numai pula e demnă de a primi ofrande în lacrimi de crocodil. Ştii? Eu sunt sigur că tipele astea care o ard sentimental sua pseudosentimental, în stil istoric, cu privire la căcaturi de acum jdemii de ani, sunt, de fapt, curve. Sar din pom în pom, din buştean în buştean, din prăjină în prăjină, din creangă-n creangă, lustruiesc bastoane în cantităţi industriale etc, dar vor să păstreze aparenţele. Eu n-aş fute o cretină care îmi înghite mie mădularul, dar se gândeşte că-l înghite pe al altuia.

Hai să concluzionez: Plângi, fatăăă, dar închide-te în baie, că nu interesează pe toată lumea de ce plângi tu. De fapt, nu prea interesează pe nimeni, nici măcar pe prietenele tale grase. Ălora le pare bine că mai stai şi cu ele şi că nu sunt singurele care nu mai ştiu de unde se apucă o pulă.

The Blarney Lads - Bold O'Donaghue