Cum să-ţi faci civilizaţie

Urlă interneţii de frica războiului cu ruşii de parcă ar avea ei altă treabă mai bună de făcut decât să ne violeze nouă babele de Vaslui. Vine războiul şi carnea de tun nu e bine să aibă hepatită şi alte boli, de parcă nu te omoară obuzul dacă n-ai ficat, ce să zic! A, da, armata română e o treabă eroică, fără legătură cu adunătura aia de fraieri care s-a apucat să trădeze nemţii în ultimul resbel sperând că Stalin e vreun fraier care o să uite că românaşii au udat Caucazul cu sânge sovietic. Acum, după 70 de ani, ruşii iar au chef de bătaie, că doar n-au înfometat naţia ca să dezvolte arme nucleare doar de dragul de avea ce demonta mai târziu. Deci vine resbel şi, dacă-i nuclear resbelul, cam dispare civilizaţia şi se lasă iar cu paleolitic sau, ca să fim optimişti, cu Epoca Bronzului. Adică dispare semnalul de la telefon şi de la wireless şi trebuie să ne apucăm noi, ca oameni, să reînviem lumea moartă şi să refacem ce-am reuşit să distrugem cu atâta abnegaţie. Dar cum facem treaba asta?

În primul rând, o civilizaţie care apare din căcat trebuie să inventeze ceva fain. Ceva aşa de fain, încât celelalte adunături izolate de dobitoci obsedaţi de propriul pământ să se avânte la 100 de kilometri de casă şi să preia respectiva treabă. Cum e scrisul. Scrisul e mişto, dezvoltă creativitatea, face treburile uşoare, arată bine şi prinde la oameni. Oamenilor le place să scrie când n-au altceva mai bun de făcut în timp ce aşteaptă să le crească grâul. De-aia au islandezii literatură faină şi mai ales, de-aia o au de acum 1.000 de ani. Că la ei creşte greu grâul, dar nu-i bai, au ce face până se coace pentru că ştiu să scrie. De-aia au sumerienii literatură faină. 

Altă chestie pe care trebuie să o facă o civilizaţie este să îşi dea seama că are ceva de calitate. Adică să fie mândră de propria ei creaţie culturală, tehnologică sau militară şi să conştientizeze faptul că este mai sus ca neamurile din jurul ei pe lanţul trofic. Când îşi dă seama de treaba asta, neamul care vrea să fie creator de civilizaţie dezvoltă un simţ al datoriei de a înghiţi fraierii din jurul lui şi are şi capacitatea de a o face. Atunci câştigă respect şi lumea vrea să preia chestiile faine pe care le-a creat, cum ar fi scrierea, arta sau ideologia. De-aia şi-a făcut la 1185 Ioan Asan imperiu prin Balcani. Nu erau românii civilizaţi, erau bizantinii sursă de inspiraţie. Ei aveau imperiu şi le mergea bine, iar Ioan ăsta a crezut că dacă ai imperiu automat îţi scoţi neamul din căcat. Aşa că şi-a făcut imperiu, numai că nu a avut gura destul de mare încât să-şi apropie poporul de el. N-a avut ce să le ofere.

Treaba cu oferitul mă duce la a treia şi ultima treabă pe care o ai de făcut ca să-ţi faci civilizaţie. Este nevoie ca supuşii tăi nu doar să ţi se supună, dar să le şi placă s-o facă. Trebuie să fie mândri că fac parte din civilizaţia ta. Aici se poate face o confuzie între imperiu şi civilizaţie. Ei, bine, orice civilizaţie are un imperiu care o propulsează. Egiptul, Roma, China, Bizanţul, Spania, Anglia, America, toate au fost nucleul propulsor al unei turme de epigoni mândri de condiţia lor. Ei ştiau că se supun cuiva, că sunt expuşi abuzurilor, dar considrau că beneficiile plutitului în siajul imperiului lor compensează pentru dezavantaje. Trebuie să ai ce oferi, să ştii să ambalezi produsul tău şi să-l vinzi scump fără să-ţi faci reputaţie nasoală de zgârciob. Inteligenţa nativă ajută, dar simţul practic ajută şi mai mult. Imperiile cultivă mentalităţi pragmatice şi raţionale. Ele se propagă, elimină spiritualitatea şi credinţa oarbă şi duc la critică, inclusiv îndreptată împotriva creatorilor de civilizaţie. Atunci, civilizaţia cade şi lasă loc alteia. Da. Dacă vrei civilizaţie, trebuie să accepţi faptul că demersul tău este unul sinucigaş. O civilizaţie este ca o supernovă. Cu cât mai tare străliceşte, cu atât mai adâncă e gaura neagră pe care o lasă în urmă. Vrei un exemplu? Compară arabii din secolul al XI-lea cu arabii de acum şi mai vorbim.

Apropo, asta este o explicaţie foarte simplă a mecanismelor care duc la constituirea unei civilizaţii. Dar ăsta nu e un tratat de istorie sau de ideologie, ci un post de pe un blog de trolling. Dacă vrei ceva academic, citeşte cărţi şi lasă-mă-n pace ca să am timp să le scriu şi pe alea.

Tyr - Hold the heathen hammer high

Epoca marilor migraţii. Volumul al II-lea

Viaţa de istoric are o parte bună şi o parte nasoală. Partea bună e că se bea. Nu eşti boşcău, nu eşti istoric. E simplu. Partea nasoală e că înţelegi lumea. E, acum, să-ţi explice moşul de ce te trezeşti tu în fiecare dimineaţă cu gust de pulă pe sub limbă şi de ce îţi pute a căcălău prin tramvai sau prin metrou. După cum bine ştii, şi dacă nu ştii, te invit să mă mulgi de snagă, acum vreo mie şi ceva de ani veniră peste europenii vremii câteva neamuri furioase de băieţaşi călări, şucăriţi că li se terminase combustibilul pentru cal din stepele asiatice. Şi zi de vară până-n seară, puseră foc la noi în ţară, vorba cântecului, şi violară tot ce mai putea fi crăcănat, viu sau mai puţin. 

Bun, acum că ai informaţiile care-ţi trebuie, să trecem la lucruri cu adevărat serioase. Lumea asta mare este plină de căcat. Dar căcatul nu e uniform distribuit. În unele locuri e mai mult şi se îneacă norodul în el, în alte locuri e puţin şi doar te murdăreşti oleacă pe pantofi, iar în cele mai binecuvântate regiuni nu e deloc. Ele produc căcatul pe care-l teleportează cu lopata în lumea a treia. Precum şobolanii, suboamenii care n-au fost în stare să-şi facă sistem de canalizare şi care înoată în ciocolată până la nas caută un pământ al făgăduinţei. Drept urmare, înoată spre ţărmuri mai însorite şi mai înmiresmate. Migraţia asta are loc de câteva zeci de ani, porneşte din Kebabia şi îşi are ţinta prin Europa, mai ales aia de nord şi de vest. Drept urmare, s-a umplut lumea de germani pe care-i cheamă Ali şi care poartă după ei covoraşe pe care şi le-ntind în drum în cele mai inoportune locuri şi momente. Evident, toţi omuleţii ăştia sunt un corp străin în cultura vestică. Să ne înţelegem, nu afirm superioritatea vre uneia dintre civilizaţii. Orientalii şi-au avut momentul de glorie, occidentalii la fel. Acum sunt doar nişte zombalăi culturali şi se întâmplă ca violatorul să fie estic şi violatul să fie vestic. Treaba a fost fix pe dos în vremea Cruciadelor, când cavalerii cu "zale lucii", de fapt cămeşoaie transpirate şi duhnind a pipi, au penetrat vârtos Lebensraum-ul kebăbesc. 

Revin la migraţii. Când asiaticii şucăriţi au invadat Europa, înainte de anul 1000, amărâţii Bătrânului Continent au mimat, măcar, rezistenţa. Nu că ar fi fost mari iubitori de penis de cal şi călăreţ, dar nu prea aveau pregătirea necesară să se apere eficient. Dar nu au chemat ei mongolii excitaţi. Pe la 1200, kebabii au reacţionat destul de nasol la cruciade. Adică, legitim, ce pula mea cauţi tu cu instrumentu' de tortură la mine-n semilună? Marş de te sfinţeşte la tine acasă! Astăzi, în schimb, nu mai există inteligenţa colectivă a maselor pentru că nu mai există nici prea multă inteligenţă individuală. Omul e prost, iar civilizaţia din care face parte şi-a construit-o după chipul şi asemănarea lui. Uitând cum a fost când hoardele încăciulate-n blană i-au incendiat coliba, europeanul nostru invită în casa lui pe cel care o să-i dea foc în cele din urmă. Cum îi dă foc? Apăi du-te-n pizda mă-tii dacă n-ai auzit de 11 septembrie! Cum îl cheamă? Fiind corect politic, sancţionând reticenţa băştinaşilor la ingerinţele alogene şi oferind condiţii de înflorire nou-veniţilor. 

Bun. Acum că te-am aburit bine de tot, să concluzionez cu varianta prescurtată. Politicile occidentale vis-a-vis de populaţiile orientale se poate compara cu un homosexual care primeşte vizita altui homosexual despre care ştie că are SIDA şi, cu toate astea, îşi lubrifiază anusul, se proţăpeşte în poziţia caprei şi invită mădularul infectat, fără intermedierea prezervativului, în rect. Drept urmare, sfătuiesc pro-europenii să-şi facă rezerve substanţiale de ulei, pentru că vine pula şi, dacă tot o să vă îmbolnăvească, măcar să nu vă fisureze orificiul căcăstor.

Gyvata - Dolijuta

Mi-am găsit zeu!

Domniile voastre se aşteptau să scriu de ieri, cum mi-e mie ritualul matinal de lunea, dar se vede treaba că lumea uită ce creştin bun sunt eu şi cum nu muncesc eu de Paştele mamei domniilor voastre. Nasol momentul, noroc că mi se rupe. Bun, n-a fost luni, e marţi. De fapt miercuri. Şi nu stau prea bine la capitolul subiecte, pentru că m-am scufundat în texte savuroase despre unele puşcării comuniste de prin anii '50. Mă inspiră chestia asta, dar cred că am mai spus-o. 

Când mă fac mare, vreau să fiu criminal. Mai ceva ca norvegianul asupra căruia vreau să zăbovesc. Ăla da viking adevărat! Dacă nu ar fi nazist, mi-aş face icoană cu el (autorităţile statului generează trafic colosal pe monştriverbali, că deja o dau subversiv. Bodaproste, futeţi clicuri şi pe reclame, vă rog). Să intri în tribunalul în care urmează să fii judecat, să te uiţi la mumele, taţii, surorile şi curvele ălora pe care i-ai ciuruit şi să le fuţi un Heil Hitler şăgalnic nu e uman. Nu e dumnezeiesc. E şi mai şi. Dacă nenea ăsta moare şi Dumnezeu există, se duce direct la el, îl saltă de guler de pe tron şi-i trăsneşte două perechi de palme şi-o râgâială cu mujdei fix în nas. Toate astea, în timp ce joacă rol de organ erect al statului, adică de portpulan cu caşchetă. După care îşi ia lista cu sfinţi şi-l caută pe unul Ştefan Voievod, despre care a auzit el treburi nasoale. Cică de când a ajuns Ştefan cel Mare sfânt, Maria nu mai e Fecioară. Iar norvegianul voia să bucificatorul oficial al Mă-sii Domnului. Mărturisesc că mă tenta şi pe mine, dar nenea ăsta merită. De-ar fi fost anarhist... Şi după ce-l găseşte el pe Ştefan, îl leagă de-un stâlp, îi violează anal pe toţi legionarii şi ultranaţionaliştii fără creier care l-au făcut mai erou decât e cazul cu o armă de vânătoare, urinează nesăţios, cu gemete de satisfacţie, pe mănăstiri şi-l slobozeşte apoteotic pe vodă. Nu că aş avea eu ceva cu Ştefan, chiar îl admir, tocmai de-aia aleg asemenea personaj pentru a ilustra, comparativ, anvergura coaielor vikinge. Adică, să-nţeleagă tot gerontofilu' de Vaslui, Ştefan e baştan. E boss de boss. E faraon de faraon. Dar Anders Brevik e mai faraon, mai boss, mai baştan decât toţi vozii, dracii şi zeii la un loc. Atâta doar că-i cu nazismul şi asta cam pute, nu neapărat a jidov pârlit cât a stat nasol şi opresiv. Noapte bună.

Fairyland - Eldanie Uelle

O lume pentru proşti

Parcă mi se atrofiază creierul când mă uit pe net şi văd că 99% (şi spun asta ca să nu mă preamuiască lumea pentru că generalizez) din ceea ce apare, în orice domeniu, e făcut ca pentru americani. Sau, ca să-nţeleagă toţi adepţii noului val de inovaţii, ca pentru proşti. Apar două aparate foto de la Canon, ambele cu pretenţii de scule cel puţin semiprofsioniste, deci pentru lume care se pricepe la făcut poze. Primul este plin de funcţii auto şi al doilea, ăla "avansat", zice-se că e pentru oameni care nu ştiu prea multe despre fotografie. Dar citiţi, dracu' să vă ia, nişte cărţi, documentaţi-vă şi nu mai influenţaţi piaţa cu invazia inteligenţei voastre subunitare! Toate căcaturile tehnologice care apar trebuie să aibă ceva "comercial" în ele. De exemplu, filmare sau redare HD. Nu ştie nici pulea ce e aia HD, la  ce foloseşte şi care e diferenţa între monitoarele cu tub de acum 50 de ani şi paleştile HD de acum. De fapt, nici măcar nu este cine ştie ce mare diferenţă, eu, unul, pot citi un text cu litere de 5 şi pe cutiile paleolitice, şi pe hardughiile "moderne" sau ceva. Dar, dacă nu apare un strung cu filmare HD, o periuţă de dinţi HD, un pachet de ţigări HD (există, ţineţi-vă căcatul în maţ!), un vibrator cu display HD sau hârtie igienică HD, nu se simt producătorii bine. De ce? Pentru că asta au şi americanii. Ştie tot prostul că HD e bine, aşa că îl încorporează în tot ce înseamnă tehnică de înregistrare / redare video sau pulă de plastic pentru lesbiene nesătule. Lebiene HD, normal!

La fel, cărţile pe care le văd în librării sunt, în majoritate, pentru idioţi. Porcării de genul "cum să sugi pula fără s-o uzi", "Cum să vinzi castraveţi grădinarului", "Cum să-ţi baţi pula de şeful tău fără să se prindă" şi aşa mai departe. Ce-a mai rămas din literatura ştiinţifică pe bune apare fără aparat critic (normal, cine pula mea ştie ce e ăla?) sau în varianta pentru troglodiţi, traduse, parcă, în limba copiilor de cinci ani. De romane şi volume de poezii nu mai spun nimic, pentru că nu prea am văzut aşa ceva. A, ba da! Jurnale şi diaree de vampiri, Twilight (scris americăneşte, deci prost! Nu vă luaţi după cum scrie pe carte!), adică un căcat cu vampiri şi alte capodopere ale literaturii universale practicante de cunnilingus la ciclu. Vorba ceea, e nevoie de un bărbat puternic să înoate în Marea Roşie, dar numai un erou bea de-acolo! 

Concluzie, că m-am întins: Unde pula mea pot şi eu să găsesc o carte de istorie în care să se disece din toate punctele de vedere un eveniment sau o epocă, folosindu-se şi alte exemple decât cele tabloide, unde pot să găsesc o cheie franceză care să strângă piuliţe ŞI ATÂT, adică să nu ruleze filme porno în timp ce o strângi şi unde pot să fac o plângere împotriva tuturor muiştilor care, în loc să ridice publicul de peşteră la un nivel cât de cât... bunicel sau ceva, aprovizionează oamenii tavernelor cavernelor cu material de atrofiat cortexul? Până mă lămureşte cineva, mă duc să-mi lustruiesc ciomagul, să-mi scot pielea de tigru cu dinţi de sabie de la naftalină şi să-mi vânez ceva bun până nu se face întuneric, pentru că, pe la mine, nu au apărut becurile HD.

Dafydd Iwan- Pam Fod Eira'n Wyn

Despre mine, ca să nu crăpaţi proşti

M-am născut într-o familie de lesbiene. Din tată în fiu. Singurele fiinţe din familia mea cărora le plac bărbaţii sunt femeile.
Dacă aş fi satanist, nu m-aş rezuma la întors cruci prin cimitire. Aş întoarce catedrale întregi cu temelia în sus.
Dacă aş fi credincios, aş fi popă şi aş fi devotat într-atât încât să beau, să fut şi să fumez etnozarzavaturi numai în altar.
Dacă aş locui în Botswana, m-aş îngropa în pule.
Dacă aş locui în Vaslui, aş avea apă şi lumină.
Dacă m-aş fi născut în Evul Mediu, aş fi spus că trăiesc în perioada contemporană.
Dacă nu aş fi fost student, decanul n-ar fi îndrăznit să chiulească de la cursurile mele.
Dacă aş fi ţigan, aş fi fost pedofil încă din copilărie.
Dacă aş fi ungur, aş vorbi cu accent ardelenesc numai de-al dracului.
Dacă aş fi evreu, aş redeschide Auschwitz-ul, ca să devin unicat, ca maneliştii.
Dacă aş fi negru, m-aş înscrie în Ku Klux Klan doar ca să creez un precedent.
Dacă aş fi rege, mi-aş pune buda în cap, m-aş căca în coroană şi aş fi al treisprezecelea Cezar.
Dacă aş candida la preşedinţie, aş angaja-o pe Alina Plugaru ca şefă de campanie şi aş iniţia proiectul "muie pentru voturi".
Dacă aş fi arab, Allah şi Mahomed ar face parte din haremul meu. Pe post de eunuci, futu-le moscheea mamei lor!
Dacă aş fi Robin Hood, m-aş angaja şerif în Nottingham, mi-aş jefui propria vistierie şi filmul ăla cretin nu ar mai exista, pentru că aş fi un Robin Hood prea paradoxal pentru mintea îngustă a regizorului de doi lei care a făcut şuşaneaua aia.
Dacă aş fi viking, prima mănăstire pe care aş sparge-o ar fi Vaticanul. Nu e mănăstire, dar, dacă e plină cu popi, e destul de bună.
Dacă aş fi englez, aş merge doar pe contrasens, că aşa am învăţat eu să conduc la Brăila.
Dacă nu aş fi brăilean, m-aş face.
Dacă aş muri mâine, azi mi-aş face o piramidă cu feţe în formă de pătrat ca să-i trag muie lui Euclid şi neamului lui. Şi ar fi mai mare ca a lui Keops, deci muie şi egiptenilor.
Dacă aş fi francez, m-aş strădui să fiu cel mai de căcat amant, să-mi dau drumul ca un erou după ce dau de trei ori din cur şi să gătesc mai prost ca oltenii, numai ca să demitizez căcatul ăla de ţară de beţivi. Asta, pentru că românii se trag din daci, deci sunt mai beţivi ca francezii şi, bonus, ne place şi cânepa. Zamolxis ştie de ce.
Dacă aş fi Dumnezeu, aş fi Dumnezeul mă-tii, tu ai fi o bunăciune şi m-ai fute de trei ori pe zi. Dacă eşti o (anumită) bunăciune, te aştept pe la mine. Chiar şi dacă nu te consideri bunăciune.
Dacă aş fi Satana, l-aş asasina pe Dumnezeu ca să mă călăreşti şi pe mine. Şi tot al mă-tii aş fi.
Dacă aş fi bucureştean, i-aş plăti pe toţi concetăţenii să ia accent moldovenesc.
Dacă aş fi chinez, aş fi înalt.
Dacă aş fi negru, aş avea pula mică.
Dacă aş fi alb, cum aş mai putea să fac mişto de oamenii foarte albi, spunându-le că fac reclamă la telemea?
Dacă aş fi taur, aş fi cel mai taur comunal dintre taurii comunali.
Dacă aş fi minotaur, aş tăia firul Ariadnei şi te-aş trimite pe tine la bibliotecă să afli care-i poanta, în timp ce eu aş fute-o pe fraiera aia cu măciuca mea de minotaur.
Dacă aş fi un iepuraş roz de pluş, tot nu m-aş lăsa de maltratat iepuraşi roz de pluş.
Ajunge, că, după aia, o să-şi dea şi proştii care n-au observat că am poza pe blog şi-mi fac reclamă pe Facebook seama cine sunt şi o să vină să mă omoare în somn. Asta nu e o problemă chiar atât de mare, având în vedere că sunt atât de cretini, încât mi-ar măcelări vecinii manelişti şi mi-ar face un bine, după care, dându-şi seama de eroarea comisă, s-ar tăvăli toată viaţa în chinuri infernale. Iar Satana nu ar fi acolo să-i ajute, pentru că i-a luat locul lui Dumnezeu ca să facă sex mult, ieftin şi de calitate. Care aveţi vreo trei prezervative?

Cargo - Ca o stea

Penis itinerant

O săptămână sau ceva de genul ăsta am stat să mă gândesc în ce să-mi mai bag pula. Nu, nu vorbesc despre femei, că nu vă fute pe voi grija câte pachete de prezervative consum eu pe zi. Mă refer la chestii măreţe. Nu, nu Angelina! Cu adevărat măreţe. Gen Guvern, preşedinte şi alte animale. Dar nu mai e loc în palate de atâtea pule. De fapt, cred că holurile sunt, acum, tuneluri săpate în munţii de pule. Aşa că mă burzuluiesc un pic la CFR, pentru că am fost de două ori până la Iaşi şi înapoi. Înapoia am făcut-o cu Cefereul, din lipsă de alte mijloace de transport. Vreau vapor de mers cu el pe Siret şi pe Bahlui. Dar să vedem care-i faza cu trenurile care leagă Iaşi de Brăila.

Dimineaţa, adică exact când sunt eu pe drumul SPRE, nu DINSPRE Iaşi, pute gara de trenuri. Sunt aşa multe, că îţi permiţi să pierzi şi cinci trenuri şi tot ajungi întreg. Pe la un prânzişor, însă, parcă se închide taraba. Nu te mai duce nimic la Galaţi, Buzău, Barboşi sau Făurei (ultimele două sunt metropole de care, dacă n-aţi auzit, puteţi suge nişte pulă geografică!). Abia pe la şase seara e un accelerat de Barboşi, dar, dacă n-are cine te aştepta cu maşina acolo, stai opt ore în gara fără sat. Sau mergi pe jos, că, în vreo patru ore, eşti în cadă, cu berea lângă tine şi cu ţigara în colţul gurii. Aşa că, din acest considerent al lipsei de legătură, poţi opta pentru trenurile de noapte. Unul habar nu am pe unde se duce, că e rapid, deci costă cât un drum cu avionul de la Constanţa la Satu mare. Celălalt e accelerat până-n Făurei, de unde vii acasă cu un tramvai. Da, nu vă frecaţi ochii. E tramvai ca popa! Cad tablele de pe el, arată de parcă ar fi făcut pană de cauciuc, pute şi e înghesuit. Dar are înregistrarea aia de la metrou cu "Atenţie, se închid uşile!". Păcat că nu au luat toată povestea, să ne spună şi că urmează staţia Dudeşti unu, cu peronul pe partea dreaptă. Corespondenţă cu staţia Dudeşti doi sau ceva. Oricum, dacă dusul cu maxi-taxi până la Iaşi, direct, durează vreo patru ore şi un pic, funcţie de semafoarele moldoveneşti, cu trenul ajungi să faci şi de două ori mai mult. Vinerea trecută, am făcut, cu tren + tramvai, vreo şase ore. Şase ore cu un tren în care intrau valuri de ţânţari beţi şi cu o teleguţă care nu mă lăsa să dorm, că ţipa la mine că se închid uşile. De ce se închideau, nu ştiu, pentru că, dacă vrei să deschizi uşile rablei, ajungi să te înjuri că n-ai făcut mai mult sport. Şi, acum, să trecem la întrebările retorice.

De ce pula mea nu se poate face un tren direct între Iaşi şi Brăila? Ăla de Făurei ocoleşte Brăila numai de afurisit!
De ce pula mea există tramvaie cu cai pe calea ferată? Personalul de Paşcani arată ca trenurile nemţeşti! Şi tot personal e! De ce să plătesc aceiaşi bani pentru trenul Angelei Merkel şi pentru rabla lui Goering?
De ce pula mea nu circulă trenuri după-amiaza?
De ce pula mea nu pleacă nici un tren, de nicăieri, după miezul nopţii?
De ce pula mea sunt Barboşi şi Făurei locuri aşa importante? Nici n-ai unde să dormi, iar dormitul e esenţial, dat fiind că ai de aşteptat toată noaptea până vine teleguţa de Brăila!
De ce pula mea stau trenurile numai câte un minut în fiecare gară? Lăsaţi oamenii să fumeze!
De ce pula mea nu există loc de futut în tren?
Mă afund. Călătorie plăcută, pe jos! Şi loviţi-mă cu berile, că sunt, oficial, student al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi! La buget, deci am o pulă atât de mare, că trebuie să se reinventeze ruleta!

Therion - Pandemic outbreak

Top 10 sărbători româneşti

Românul s-a născut petrecăreţ, aşa că e complicat de tot să aduni crema cremelor prilejurilor de bairam inventate sau adoptate de poporul glumeţ. Dar, să-ncercăm. Normal, topul începe de la cea mai neînsemnată fiestă şi se termină cu cea mai coioasă, pentru suspans. Fără alte comentarii inutile, na topu'!

10. Crăciunul. De Crăciun, cam toată lumea roade oasele celui care a fost un porc bun. Dar sărbătoarea asta e prea obligatorie ca să ocupe un loc mai bun, la fel ca porcul. Până şi românii buddhişti sau atei serbează Crăciunul, pentru că aşa e tradiţia, nu că ar avea vreo revelaţie mistică deosebită în perioada respectivă. Dar, aşa e mişto, să te îmbuibi. Cel puţin, dacă nu eşti religios, nu ţii post ca prostul o lună de zile înainte, ca să borăşti după aia şi sufletul din tine când îţi îndeşi fripturi pe gât şi-ţi pui dop la cur ca să stea mai mult în tine.

9. Paştele. Şi aici, românul nu se simte bine dacă nu face sacrificii sataniste în numele creştinismului, dacă nu se îmbată ca porcul, deşi mielul e personajul principal şi dacă nu o arde gregar prin jurul bisericii, că aşa i s-a spus că e mişto.

8. Unu Mai Muncitoresc. Sărbătoare inventată de americani, ridicată de nazişti la rang de artă şi rafinată până-n cele mai mici detalii de comunişti, Unu Mai era imposibil să nu fie futut de români. În primul rând, corect este Întâi Mai. În al doilea rând, de ce pula mea nu se munceşte, când e ziua muncii? Tu, de ziua ta, mori? Nu! Trăieşti la intensitate mai mare. Aşa că marş la program prelungit şi lăsaţi grătarele! E doar un pretext pentru a fi manelist în public, pentru a polua atmosfera, pentru a face mizerie în pădure, pentru a face sex la Hotel Arbust şi pentru a asculta Gutzoven la maxim.

7. Revelionul. Ar fi mai sus dacă lumea şi-ar aduce aminte revelioanele. Dar cei mai mulţi sfidează biologia şi ridică alcoolemia mai sus de orice ştachetă. Oricum, sărbătoarea asta e legată de speranţa că anul următor nu pute la fel de rău a căcat ca ultimul, adică e fundamentată pe nimic. Să vă reamintesc că tot Băsescu va fi preşedinte şi în 2011?

6. Ziua ta. Cine nu vrea să o ardă egocentrist de ziua lui? Mare fericire că eşti mai bătrân, mai ai ceva mai puţin timp de trăit, moartea pulii te pândeşte la cotitură, iar tu devii o epavă. Drept urmare, te faci muci.

5. Cutremurul. Nu se îmbată nimeni când e cutremur, dar uneşte oamenii în stil mare. Toţi te întreabă dacă l-ai simţit, de parcă ai fi un autist schizofrenic cu sindromul Down şi nu te-ai prinde că fuge căcatul de sub tine şi-ţi bâltâcâie voma în stomac. Dar nu eşti valabil dacă nu-ţi faci datoria de a întreba pe toată lumea dacă l-a simţit. Nu înţeleg de ce nu se face asta şi când tragi băşini. Fâs! Ai simţit băşina? Mi se pare discriminare.

4. Înmormântarea. Dacă un mort ar trăi, ar fi uimit să vadă câte rude are, câţi prieteni nu l-au uitat şi cât îl iubeşte toată lumea, de parcă ar fi Che Guevara. De fapt, toţi te iubesc pentru că ştie mă-ta să facă cea mai bună colivă. Înmormântarea şi pomana sunt sărbătorile principale ale fundamentului poporului român: parazitismul. Adică, hai să ne îmbuibăm în stil mocca pe spinarea altuia, mai ales că-i mort şi nu se supără.

3. Obţinerea permisului de conducere. Ce ar fi normal să faci când ai permis? Să conduci. Ce faci, de fapt, ca un român cretin ce eşti? Te îmbeţi ca să nu mai ai voie să conduci. După care, dacă eşti deosebit de cretin, conduci şi strici bunătate de Dacie cumpărată de mă-ta pe credit, lovind-o de primul copac. A, da. Şi mori, deci generezi sărbători populare pe spinarea ta. Luzărule!

2. Nunta. Nimeni nu se simte bine la nuntă. Mireasa e îmbrăcată naşpa. Mâncarea e naşpa. Nu ai voie să mănânci nici jumătate din ce e de mâncat. Stai aşezat lângă cumătra pe care nu poţi s-o suferi. Muzica e nasoală. Vinul e de căcat. Vărul bogat a dat un dar de trei lei. Dar nunta e sfântă. Unde mai vezi babe de la Gheboaia, îmbrăcate în capotul de gală, bând ca scroafele cot la cot cu bemveişti cu costume Armani? De nepreţuit. Mastercard, frate!

1. Prima sărbătoare a românului este propria lui execuţie. Da. Românul dansează de bucurie că este călcat pe muie de conducători. Românul cântă când vede eleganţa cu care i se îndeasă nasul în curul neşters al miniştrilor. Românul se uneşte cu românul, până când zeci de mii de oameni dau naştere celei mai mari discoteci din Univers când simte pula prezidenţială afundându-i-se în gât. Mitingul de protest este cea mai de seamă sărbătoare a românului. Muie, bă! Merităm s-o sugem, dacă ne place aşa mult. Nici măcar Elena Udrea nu are orgasm când o suge. Poporul român se pare că ejaculează şi pe urechi. Şi să nu râdă nimeni, că e tragic. Nu sunt ironic, sunt furios.

Parlamentul României - Dezbaterea moţiunii de cenzură

Pizda-i blană de samur...

...Spune poetul. Poetul e Topârceanu, pentru cine nu ştie, că doar cultura adevărată nu intră în manualele de română. Gata, destulă muie, mai ales că, aici, de pizdă-i vorba, nu de gură. Eu nu sunt de acord cu Topârceanu şi cu asta basta. Pizdele nu sunt dulci, cochete sau puturoase. Pizdele sunt de două feluri: neumblate şi publice. Între ele, se află hăul fără de fund al pizdelor cu dedicaţie, prin care doar un deget, o limbă sau un par îşi duc existenţa. Dar astea sunt excepţii şi nu pe ele stau acum să le dezbat. Toate pizdele descrise mai departe aparţin de doamne sau domnişoare singure, lipsite de obligaţii sau de principii morale (până la un punct).

Prima categorie este cea a vaginului prin care mâna omului nu a pus niciodată piciorul, toporul sau, măcar, vibratorul. Este pizda pe care cu toţii ne-am imaginat-o ca fiind rozalie, îngrijită ca mustaţa lui Hercule Poirot, tunsă, rasă sau frezată, strâmtă, zâmbitoare şi învelită-n foiţă de aur, ca orice Sfânt Graal care se respectă. De fapt, e o gaură ca toate găurile, numai că posesoarea îşi identifică augusta fiinţă cu ea. Adică, o dată desacralizată (ce cuvinte am, să-mi bag...), domnişoara îşi pierde, mânca-ţi-aş cristalele lichide din LCD, valoarea. Drept pentru care, oricine deţine un asemenea refugiu deosebit de râvnit îşi apără caverna cu preţul vieţii. Există cazuri documentate în care nici măcar după căsătorie n-a fost lăsat bietul om să se plimbe prin cămăruţa cu zeamă dulce-amăruie, ceea ce e grav.

Dar a doua categorie, inevitabil evoluată din prima, se află tocmai la polul opus. Nu la Polul Sud, pentru că acolo e frig şi îngheaţă chiar şi lubrifiantul ei natural. Dacă un domn a trecut toate testele la care a fost supus de cerberul pizdei, adică de femeia lui sau a nimănui, se poate bucura, aproape oricând pofteşte el sau ea, de plăcerile până atunci necunoscute. Ceea ce e OK, în pula mea, că de la Eva încoace numai mere băgăm în noi! Dar ce se-ntâmplă când, dintr-un motiv sau altul, paznica decide că domnul respectiv nu mai are ce căuta dincolo de prag? Bineînţeles, găseşte pe altul! Dar ăla, bag seama, e mai coios ca primul, că nu trebuie să mai bată ani în şir la porţile paradisului. După maxim o lună, ele se deschid mai larg ca oricând. De ce? Dracu' ştie, mi-e lene să stau să descifrez mentalităţile care se învârt în jurul pizdei. Cert este că cerberul se face cuţu mic şi drăgălaş, iar, atâta timp cât nu este implicat emoţional, trece de el cine vrea. Ceea ce este una dintre marile nedreptăţi ale universului. Că doar după ce spargi uşa nu se aşează pizda de-a curmezişul, ca să zici că nu mai e la fel! Chiar. Cum ar arăta un vagin zâmbăreţ, perpendicular pe orientarea normală? Cum fuţi aşa ceva? Poate vin cândva cu răspunsurile la întrebarea asta. Până atunci, clocesc ceva nou şi bun de tot.

Within Temptation - Pale

Cum îşi mai suge statul român prezervativul

Da, da, am dispărut vreo două săptămâni. N-am avut chef să scriu. Probleme? Luaţi de lecturaţi.

Statul român este la fel de futut în cur ca poporul român. Mi se pare corect, doar statul emană de la cetăţean. Din căcat nu pot ieşi decât vapori de căcat. Uite una bună. Pentru evaziune fiscală, pedeapsa este nişte pârnaie. Adică, dacă nu plăteşti statul pentru că există şi te fute, ca pe o curvă de lux bolnavă de sculament, te duci frumuşel la bulău şi îţi legi săpunul de gât. Corect, nu? Păi, nu prea. Neplătind taxe, păgubeşti statul. La puşcărie, ghici cine îţi cumpără ţie săpun şi fasole? Statul, că doar nu a construit mă-ta puşcăria. Deci, după ce ţepuieşti patria de nişte milioane, mai şi ţii puli în cur printre celule, câţiva ani, pe banii preaiubitei ţări. Adică statul ia o ţeapă, bonus, la ţeapa primită din partea ta. Şi, după aia, vine Boc şi urlă că nu-s bani de nimic. Uite de ce... N-ar fi mai simplu să-i pună pe evazionişti să construiască autostrăzi cu linguriţa?

Alte cretinisme ale puţului legislativ românesc sunt incriminarea adulterului (Băsescule, ai notat?), scoaterea angajaţilor Bisericii Ortodoxe de sub protecţia bugetului asigurărilor sociale (catolicii cui îi lasă? Are papa suficiente piei de evreu în stoc cât să le dea popilor pensie?) şi, ca să închei apoteotic, încadrarea omorului prin bătaie la "masturbarea liniştii publice" şi "ultraj contra bunelor moravuri". Apăi, pentru 1000 de lei amendă, am o listă întreagă de persoane publice a căror linişte vreau s-o tulbur şi de moravuri uşoare pe care vreau să le ultragiez cu o scatoalcă bine plasată şi bine dozată. Cam naşpa e că olteanul peste care-a dat norocul stă, preventiv, la răcoare. De când se dă arestare preventivă la contravenţii, nu ştiu, dar asta-i ţara românească, te fute-n gură şi după aia îşi suge cauciucul...

Sonata Arctica - Mary Lou

R.I.P.

Odihnească-se în pace. Uite o expresie dintre cele mai cretine inventate vreodată. De asemenea, este şi foarte exclusivistă. Adicătelea, mă-nţelegi, numai mortăciunile au dreptul să se odihnească în pace. Culmea este că o mortăciune nu are cum să se odihnească. În primul rând, morţii nu sunt obosiţi. Sunt cele mai relaxate chestii. OK, pietrele poate sunt mai relaxate decât ei, dar asta nu e o scuză. În plus, pe un hoit îl doare în coccis (curu' a putrezit) dacă este pace, război, linişte sau gălăgie. Nu-i pasă nici de câinii care se cacă pe mormântul lui şi nici de sataniştii care-i întorc crucea şi-l fac la buzunare. Aşa că de ce i-ai face unui mort o asemenea urare? Nici măcar n-o aude! Mai degrabă le spui asta rudelor. Odihniţi-vă în pace! Da, oamenii lăsaţi în urmă de refugiat au mai multă nevoie de pace interioară decât defunctul. Ăştia vii trebuie să treacă peste evenimentul mai mult sau mai puţin fericit şi să poată dormi noaptea.
Pe de altă parte, îi poţi spune să se odihnească în pace unui om obosit care se duce să se culce. După ce ai umblat, ai muncit sau te-ai futut o zi întreagă, chiar ai nevoie să fii lăsat în pace. Nu vrei să te frece vecinii la creier cu bormaşina, cu barosul, cu ciocanul rotopercutor sau cu Guţă. Dar, cum pe sub occiputul românului colcăie prejudecăţile, apucă-te să-i urezi unuia "orihneşte-te în pace" dacă vrei să-ţi zguduie medulla oblongata cu o scatoalcă bine plasată şi bine dozată.
Mie mi-ar plăcea să mă odihnesc în pace până crăp. În fiecare noapte, cu excepţia unora mai sălbatice. După aia, puţin îmi pasă dacă mi se ascunde hoitul în motorul cu reacţie al unui avion. Să mă facă pilaf sau ciorbă şi să mă dea de haleală unui oraş întreg! Hai să vedem cui îi pasă, mai ales dacă pulimea habar nu are ce bagă în ea. Oricum nu aş mai avea percepţia liniştii şi a păcii.
Deci, cum spuneam, e o expresie de căcat. Sau, cel puţin, e folosită într-un context de căcat. Cam ca orice lucru funerar legat, mai mult sau mai puţin, de religie, Biserică şi alte aberaţii manipulative. Oare chiar crede vreun calic de-ăla de popă că îi intră mai mult caşcaval în pungă dacă debitează expresii de-astea metaforice în faţa unora care nu mai pot decât să plângă?
Primul popă pe care o să-l plătesc o să fie ăla care, după ce îmi crapă cineva, o să îmi spună mie să mă odihnesc în pace, nu hoitului. Ce a făcut ăla să merite pacea taman după moarte? E de un sadism bolnav chestia asta. Omul şi-a petrecut toată viaţa în zgomote de bormaşini, iar, acum, primeşte, în sfârşit, ceea ce a căutat, după ce nu mai vrea asta. Culmea ironiei ar fi să fi murit în război.
Odihneşte-te în pace, dacă mai poţi! Na! Batjocură curată. Şi cu mine cum rămâne, bulangiule? Mă aştepţi şi pe mine să mă duc dracului ca să arăţi puţină bunăvoinţă faţă de mine? Până atunci, muie. Ai nevoie de oameni ca mine (biologic) şi opuşi mie (ca mentalitate) ca să haleşti icre negre şi trufe. Tu să nu te odihneşti în pace! Poate după ce crăpi ţi-oi spune, de sub nişte degete fluturate, să te odihneşti. Nu în pace, că oricum nu pot beneficia de pe urma suferinţei tale post mortem. Măcar dacă aş putea să mă bucur de şederea ta în infern... Aş putea să îţi urez "opăreşte-te în profunzime". Nici măcar atât.
Pana calului... Pute limba română de vorbe de-astea de duh sau de falsă politeţe, care, în cel mai fericit caz, nu fac niciun bine. La ce dracu' să fii politicos, dacă, oricum, ăluia căruia-i arăţi că eşti un domn (în pula ta) oricum nu îi faci niciun bine? Hai odihniţi-vă în pace, că parcă aş pleca niţel în cucuruz.

Giuseppe Verdi - Corul ţiganilor (Trubadurul)

Mic tratat de crâşmologie

La români, cârciuma-i mumă, cârciuma-i ciumă. Sau crâşma, pentru adevăraţii cunoscători. Unde te duci când te saturi de frecat sticla de bere în casă? Unde te duci când o arzi pe afară şi vine ploaia de te udă şi-n cur? La crâşmă, ca să nu ne mai lungim aiurea. Cine se bagă la adăpost sub vreun balcon care poate să cadă în orice clipă, sau de unde se poate abate asupra ta un val de praf şi căcat scuturat de pe covorul vreunui bulangiu care nu şi-a găsit alt moment să-şi cureţe cocina? Bine, dacă stai prost cu finanţele, asta e. Te expui. Dar crâşma e sfântă.
Bodega satului sau a blocului este un loc deosebit de interesant. Găseşti acolo oameni de toate condiţiile. Beţivi, alcoolişti, etilişti şi fătuci care-şi menţin silueta basculând vodcă plată cu lămâie, toţi se adună într-un semiîntuneric relativ plăcut, suficient de întuneric încât să ţi se pară bună orice tută şi suficient de semi încât să deosebeşti femeile de bărbaţi. Nu garantez pentru bărbaţii care arată, din spate, a fătuci. Până la urmă, pe ăia-ţi vine să-i plesneşti peste buci şi la lumina soarelui, dar te abţii când vezi că îmbrăcămintea este asexuată, iar părul de pe mâini parcă e prea mult.
Crâşma are şi o latură sentimentală. Nu, nu simte că e nesimţită. Nesimţită pentru că ia berea de la Metro cu un leu sticla şi ţie ţi-o dă cu cinci. Nesimţită pentru că buda pute. Nesimţită pentru că pe uşa de la budă scrie "femei", dar înăuntru sunt doar căcători. Şi aşa mai departe. Sentimentalismul crâşmelor se vede în ochii mici şi roşii ai muşteriilor. Cu cât mai roşii sunt ochii, cu atât mai fideli şi mai greu de citit sunt muşteriii, drept pentru care voi trata numai cazurile de oameni relativ treji.
În primul rând, la crâşmă vezi şoferi. Fraierii care aduc gaşca cu Loganul şi care se uită cu jind la vodcile lor. Invariabil, şoferii bagă în ei bere fără alcool care, în afară de faptul că te face să te pişi din cinci în cinci minute, nu are nimic în comun cu berea convenţională. Dar, de la distanţă, se vede în paharul lor o poşircă gălbuie care sigur nu e pişat, iar condiţia şoferistică se voalează întrucâtva. Nu îşi pot permite să fie etichetaţi drept şoferi de Logan. O categorie aparte o reprezintă şoferii de BMW, care îşi ţin cheile pe masă, cu superioritate, şi beau suc de portocale. Ei nu trebuie să bea bere ca să fie tari. Sunt tari pentru că au BMW. Din acelaşi motiv, unii posesori de Logan îşi pun la cheie breloc cu BMW. În crâşmă, nu ştii ce maşină are băutorul de suc, aşa că nu poţi să-l iei la mişto pentru loganism. Camuflajul funcţionează perfect...
Pe de altă parte, crâşma este populată şi de pietoni upgradaţi. Ăştia sunt cei mai mulţi şi constituie clasa de mijloc. Ei fie sunt aduşi cu Loganul/BMW-ul de sclavii şoferi, fie vin, singuri sau însoţiţi, per pedes. Nu este nici o ruşine, nici o mândrie să fii pieton upgradat. Eşti upgradat pentru că îţi permiţi să o arzi în cârciumă. Eşti naşpa pentru că nu ai maşină. Eşti tare pentru că poţi să te alcoolizezi până nu mai poţi. Nu îţi interzice nimeni să umbli muci pe stradă. Totuşi, dacă eşti însoţit de o femeie, e mai bine să rămâi cât de cât treaz. Femeile au o problemă cu beţia, atunci când nu este a lor. Ele nu suportă concurenţa. Se îmbată rar, dar bine. Din două beri au rezolvat cazul mai bine decât l-aş rezolva eu din zece beri, trei sticle de vin şi două de whisky.
Ceea ce mă aduce la prezentarea clasei superioare a crâşmei. Femeia. Femeile, rar, vin singure, iar atunci se îmbată mai ceva ca moşii. Sunt superioare, pentru că sunt, cică, manierate. Sunt servite de şoferi şi de pietonii upgradaţi. Consumaţia nu se face decât rareori pe banii lor. De fapt, ele plătesc doar atunci când agreează ca şi consort persoana de lângă ele, şi asta dacă a trecut ceva vreme de la acceptarea ei în cercul intim. Femeile nu pleacă niciodată bălăngănindu-se. Mereu le va duce cineva pe braţe, fie din respect, fie din dorinţa sau nevoia de futai. Orice ar fi, sunt privilegiate. În rest, nu sunt cu nimic superioare sau inferioare restului lumii. Doar faptul că posedă pizdă, umor sau ochi frumoşi le face să fie puse pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei crâşmologice. Ele sunt foarte rar şoferiţe. Le şoferesc alţii. În plus, beau cocktail-uri de 10, 15, 100 de lei, pentru că, pula mea, îşi permit cocliţii care le curtează. Ca să nu mai vorbim că sunt nişte catastrofe la volan.
În final, vă prezint cea mai nenorocită şi mai oribilă clasă cunoscută de crâşmologie. Moşii. Moşii sunt paraziţi. Sunt chiar şi sub demnitatea şoferilor de Logan care beau bere fără alcool. Sunt sub demnitatea budelor pe care le inundă cu vomă şi alte chestii care ies din ei şi se depun, grotesc, pe marginile colacului pe care sunt prea muci ca să-l ridice. Moşii nu sunt niciodată treji. Crâşmologic vorbind, ei sunt Beatmen: forever mangă. Moşii cu înclinaţii crâşmologice se prezintă, prompt, la apelul de dimineaţă, cu cinci minute după ce crâşma se deschide. Nu se ştie de unde, dar se presupune că din ziua anterioară, sunt deja rangă. Dar, cum aburii încep să li se scurgă printre toate ridurile, trebuie să-şi facă plinul. Încep cu ţuică. Dau pe gât 10 shot-uri în primele două ore, timp în care sunt suficient de lucizi încât să dezbată subiecte politice, economice, sociologice. Apoi, trec pe bere. Berea, odată turnată în amestecul de acid clorhidric şi etanol de pufoaică din stomac, produce mucificare severă. Această stare mută subiectele de conversaţie împiedicată în zona femeilor. Toţi se laudă cu fictive cuceriri din tinereţe, toţi îşi preamăresc potenţa devenită imaginară, toţi conchid că "dacă aş mai fi tânăr, aş fute-o pe barmaniţă de m-ar ţine minte toată viaţa". Se pare că, în ciuda epocii antisexuale în care au trăit, moşii de crâşmă sunt experţi în ale futăriei. După ce devin amărâţi din cauza lipsei de potenţă, se refugiază la bătrâna ţuică de seară. Bagă în ei până când nici despre fotbal nu mai sunt în stare să vorbească. În stadiul final, de cvasicomă, cu alcoolemie de 97,423%, discursul lor se transformă într-un torent de înjurături meşteşugite, adresate... nimănui. Deşi sunt primii care vin la crâşmă, sunt ultimii. De moşi se roagă barmaniţa să iasă în pula mea afară, că se închide şandramaua. Ce se întâmplă cu ei după aceea, este un mister, pentru că, de exact 174 de ani, nu s-a mai văzut nici un moş de cârciumă în libertate. Probabil că s-au adaptat şi au devenit efemeri. Se nasc moşi, mor moşi. Viaţa lor durează 16 ore, cât programul crâşmei. Cum ies, cum se evaporă în neant, ajutaţi, probabil, de volatilitatea alcoolului care ajunge să constituie peste două treimi din componenţa lor chimică. În plus, sunt atât de josnici, încât nimeni nu-i bagă în seamă nici cât să-i înjure. Rar mai sunt consemnaţi, şi asta doar când lasă floci uzi pe colacul de la budă. Atunci, descoperitorul îi îjură in corpore. Personalităţile lor individuale nu sunt demne de irosirea obscenităţilor pe ei.
Bineînţeles, crâşma este populată şi de figuri misterioase, de sorginte neomenească, pe care unele teorii crâşmologice le încadrează în sfera divinului. Ele sunt patronii şi barmanii. Rugăciunile adresate lor aduc întotdeauna băutură şi, rar, gratuitate sau dreptul de a achita nota de plată la salariu. Marii preoţi ai crâşmelor, clienţii fideli, au cele mai mari şanse de a bea pe datorie. Divinităţile crâşmei nu pot fi caracterizate. Nici măcar eu nu sunt vrednic de îndrăzneala necesară analizării divinităţilor. Doar le mulţumesc pentru că există.
Crâşma, aşadar, este un paradisiac loc de întâlnire al oamenilor şi neoamenilor. De la femei la moşi, toţi, fără vreo excepţie, au trecut, sunt sau vor trece prin crâşmă şi se vor integra în ierarhia socială de acolo încă din momentul în care vor trece pragul. Cârciuma, deşi amplasată strategic în drum, este un spaţiu aflat în afara continuumului spaţiu-timp. Este locul care l-a inspirat pe Einstein să elaboreze teoria relativităţii. Paradoxul cârciumei este că, oricât ai sta acolo, niciodată nu întârzii acasă. Sau, dacă întârzii, eşti suficient de beat încât să ţi se accepte lipsa de punctualitate. Închin, deci, o mare halbă cârciumii şi ăluia care, sănătos la minte fiind, a pus-o în drum! Hai, pa, că mă duc să basculez o damigeană la bodega din colţ!

Metallica - Nothing else matters