Icoana făcătoare de felaţii de la Mănăstirea Sodomeni

În acea zi cu eclipsă şi cu ploaie de meteoriţi, direct de la Muntele Athos, bastionul bărbăţiei dumnezeieşti unde metrii de falus însumat al cuvioşilor părinţi se ridică doar în faţa Maicii Domnului, icoana cu buze veşnic calde pătrunse în Mănăstirea Sodomeni pentru a fi, la rându-i, pătrunsă de evlavioşii pelerini adunaţi într-o coadă mai lungă decât ar putea fi cuprinsă de o privire omenească sau de o gură dumnezeiască.

Se spune că îngerii înfierbântaţi ar fi posedat mâna stângă a celui care-a fost binecuvântat a o picta pe Aproape Fecioara. Conform înţelegerii dintre heruvimi şi duhurile rele, cele din urmă au posedat dreapta care manevra ghioaga erectă şi lubrifiată a iconarului Paisie. De cum s-au slobozit, icoana de sub pensulă şi sula de sub mână, cele două s-au unit în bipolarul priapism, deopotrivă blestem şi binecuvântare. Icoana, de atunci, se spune că ar fi făcătoare de felaţii şi dătătoare de lemn matinal veşnic, motiv pentru care a fost pusă la loc de cinste pe Muntele Sfânt, unde, de atunci şi până la eclipsă, a însufleţit sutanele cu forţa de a se înfofoli în jurul a ceea ce mai degrabă arată a catarge decât a trupuri închinate Domnului.

Mănăstirea Sodomeni era de maici. Ce-ar putea face, te întrebi, gingaşele călugăriţe înfofolite în suficiente straturi de veşmânt cât sa strunească umezeala vaginală, cu asemenea icoană? Patriarhul răspunde cu logica pe care numai un om al Domnului o poate avea: "Un singur leac are udeala diavolească a maicilor, boala care le îndepartează de Pletosul Pironit: pula. Dar maicile nu atrag decât pe autorul acestui text ciudat, iar măgarul ăla nu calcă-n biserică nici să-l biciuieşti, darămite-n mănăstire! Aşa că trebuie atrase cantităţi cât mai mari de mădulare vânjoase, pentru că, altfel, lăcaşul de la Sodomeni riscă sa intre în faliment".

Şi madularele s-au aliniat, flasce, la uşa mănăstirii pentru a ieşi de-acolo pe veci erecte. La intrare, bărbaţi cu penisuri. La ieşire, penisuri cu bărbaţi. În schimbul blestematei blagoslovenii, şi-au lăsat agoniseala în cutia de argint a milei şi ADN-ul pe buzele tot mai groase, dar tot mai nesătule ale Fecioarei. Unii dintre ei se arătau darnici şi cu măicuţele care nu fuseseră niciodată mai pline de duh şi de har. Ba, câteva dintre ele nici nu făcuseră vreodată cunoştinţă cu duhul sau cu harul. Poveştile despre icoană deja circulau din gură-n gură, la fel cum aveau să circule mătărângile credincioşilor. Seminţia celor ce trec pe la ea acţionează ca un fel de botox şi umflă tot mai mult gingaşele porţi ale Sfintei Guri. "De-ar fi fost mai larg cadrul, să cuprindă şi celelalte două seturi de buze, întrepătrunse, umede şi primitoare cu ce-i lumesc precum au fost şi cu Duhul Sfânt la Buna Vestire!", suspinau părinţii athoniti pe vremea când Fecioara se afla pe Muntele Sfânt.

Mirenii, în schimb... Păcătoşii! Numai la pizda cea nici de prunc despicată nu le era gândul! De îndata ce-şi târau priapismele dureroase prin poarta de lemn a mănăstirii, numai la găuri hâde trăgeau, ceea ce mult a mâniat pe Domnul. După ceva timp, Creatorul a pus zăgaz minunilor icoanei, nu înainte de a trece şi El pe-acolo, deghizat într-un batrânel gârbovit, şi a poruncit ca opera îngerilor şi-a diavolilor să nu mai dea priapism, ci să vindece cancerul. Si la ce căcat ai vrea să scapi de cancer, dacă tot nu ţi se scoală pula? Şi uite de-aia a dat faliment Mănăstirea Sodomeni, iar icoana Maicii Domnului, acum doar făcătoare de minuni, zace, însetată, prin podul nu ştiu cărei Mitropolii şi plânge, dar nu că nu mai poate aduce fericire, ci pentru că ei nu i se mai aduce fericirea sub nas. Plânge mir, ce-i drept, în ceaunul unui biet clopotar care-şi prăjeşte zi de zi cartofii în el. Şi de cum mirul sfânt atinge limba clopotarului, cel mai puternic muşchi al trupului său se oţeleşte atât de tare, că, dacă loveşte clopotele de bronz ale catedralei, le face să sloboade un sunet atât de plăcut urechii, că ortodocşi din toată lumea vin să asculte liturghia şi să pupe ceva cadavru uitat prin preajma altarului! Şi de-aia chestia care atinge clopotele şi le face să bată se numeşte "limbă".

Turisas - One more

Când îşi imaginează oamenii cum arăţi tu în pat?

Imaginaţia bolnavă a semenilor te vânează peste tot. Mai eficientă ca orice pervers, aşteaptă să faci o mişcare ca să-ţi zugrăvească portretul pornografic la adăpostul te miri cărei cutii craniene. Când? Unde? 

1. Când cumperi prezervative împreună cu o femeie. Casiera va avea mereu privirea aia. Uneori vei citi în ochii ei cât de udă e. Încearcă să-ţi spună telepatic că vrea să ţi se alăture. 

2. Când cumperi prezervative singur. Oare cu cine le vei folosi? Cum? Ţi se va suge penisul? Vânzătorul ar dori şi el asemenea tratament. Cine nu l-ar dori? Oare arată bine tipa? Dar dacă nu e tipă? Dacă... Vai, să-ţi dea mai repede cutia de prezervative până nu îl observi. Dacă stă bine să se gândească, el n-a încercat niciodată un alt el. Oare cum o fi? Oare... Nu, schimbul trebuie să se încheie cât mai repede. 

3. Când mergi pe stradă cu un trandafir în mână. Cumperi o felaţie din viitor sau te revanşezi pentru una din trecut, care s-a finalizat în gura cui nu trebuia? Trandafirul ăla va vedea atât de multe scene pe care trecătorul de lângă tine nu poate decât să şi le imagineze pe jumătate... Baba care se aşează lângă tine în tramvai, oare când a primit ultimul trandafir? Când a simţit ultimul falus zvâcnindu-i între fesele unsuroase şi acum cvasifluide? Uită-te la ea. Va avea privirea aţintită asupra masculinităţii tale, dar mintea-i va fi cinematograf pentru adulţi!

4. Când te apleci spre o femeie să-i spui ceva la ureche. Dacă vârful limbii tale îi atinge accidental pielea, iar ea îţi ia mâna şi ţi-o apasă de vulva ei suculentă? Dacă exact asta-i ceri când, de fapt, îi spui doar că ăla care stă în faţa ta pute a varză stricată? Poate sucurile ei put a varză stricată!

5. Când nici măcar nu faci nimic. Cum ai arăta făcând ceva? Cum ar fi să se topească îmbrăcămintea de pe tine, să rămâi expus, iar toţi oamenii din jur să sară asupra ta, hulpavi, libidinoşi, erecţi şi umezi, să se înfrupte din goliciunea ta, în timp ce tu eşti butaforia nemişcată şi fără vlagă a unui viol aproape necrofil? Dar dacă ai fi tu violatorul şi ai ţintui-o de un zid rece pe cea în mintea căreia ai primit acest rol? Acum i-ar plăcea. Ce contrast între cărămizile reci care-i întăresc sfârcurile şi împunsăturile fierbinţi, adânci dintre pulpele ei! Ce scârbos, pentru că aşa spune un glas fără gură!

6. Când te scarpini acolo, jos. E o atingere lascivă? Îţi aranjezi erecţia sau ţi-o provoci? Ce vrei să faci cu ea? Ce-i în mintea ta? Oare minţile voastre pot intra în contact? Pot avea coitus? Poate smţi şi tu umezeala ei, poate o şi vezi. Ştii că te-a observat. Ce faci? Te mai atingi? 

Korpiklaani - Nordic Feast

Întâlnirea Grupului "Zeii Anonimi". YHVH

-B... Bună. Eu sunt YHVH şi sunt dependent de porn.

-Bună, YHVH! Dar să ştii că noi nu suntem cocalari dă Bucureşti. Folosim vocale.

-Bine. S... sunt Yahveh. Vreau să vă povestesc ex... exp... experienţa mea cu Creaţia. Când eram mic, tăticul meu mă fulgera din senin aproape în fiecare zi. Spunea că n-am să fiu niciodată în stare să fac lucruri frumoase, să creez universuri şi din alea... Aşa că într-o dimineaţă am spus "Bine, tăticule, lasă că vezi tu!". Şi am început să trebăluiesc. Am găsit în budă nişte apă şi am scos ceva din ea. Am zis că ăla trebuie să fie pământul. Dar era întuneric, eu nu mi-am dat seama... Am stat toată noaptea şi m-am întrebat de ce pute la mine în pat. Eu făceam pe mine, am avut problemele astea până la 35 de ani. Încă stăteam cu ai mei, nu cunoscusem vreo femeie... În fine, a doua zi am zis că ar cam trebui să fie lumină. S-a făcut, dar era peste tot, mă orbea, era o lumină enervantă şi difuză. M-a leşinat. Dar când m-am trezit mi-a venit ideea: am făcut şi sursă pentru lumină. Toată ziua m-am chinuit cu tabloul ăla electric, mi-am stricat şi calculatorul când au sărit siguranţele. În fine, a ieşit treaba. Bine, m-a ajutat tati... Dar asta a fost singura oară, jur! Măcar am înţeles de ce puţeam când am văzut că ăla nu era pământ. Dar era drăguţ să faci biluţe din el, serios... Mă rog, m-am săturat repede şi de asta. Ştiţi, aveam ADHD, nu mă puteam concentra mult la aceeaşi treabă... Chestia s-a luat şi la Poporul Ales, de-aia au avut nevoie de curând să meargă la nişte şcoli drăguţe unde au învăţat să se concentreze... Bun băiat Adolf, o să-l fac sfânt. 

A mai trecut o zi. Am pus condimente parfumate peste pământul acela. Începuse să facă animale, putrezea... Dar asta n-are legătură. Eu vreau să vorbesc despre vietăţile care pot venera. Prima oară am făcut îngeraşi. Erau drăguţi, purtau toţi rochii albe. Aveau glezne frumoase, pufoase. Îmi plăcea să-i privesc. Mă atingeam singur. Numai că unul s-a crezut mai bun ca mine. De ce? De ce vine mereu cineva şi se crede mai bun ca mine? M-am pierdut tare cu firea, l-am trimis la dracu'. Cred că am exagerat, într-o zi am să-l scot de acolo.

Aşa că am făcut omuleţi. Cam proşti. Dar umblau dezbrăcaţi şi mă venerau. Dar pornul... Ei doi, dezbrăcaţi prin lume... Mă făceau să mă ating singur. Până a trebuit să se intoxice cu mărul ăla împuţit! Nu ştiu de ce l-am pus acolo. I-a luat de cap, au început să poarte frunze şi s-a terminat pornul. Mi-a părut rău, dar i-am obligat eu să facă lucruri murdare. S-au înmulţit la greu. Salivam după ei. Aşa tare, că i-am înecat pe toţi. Bine că era un director de şantier naval care a ştiut să-şi facă o barcă mare şi trainică. A salvat specia şi n-a trebuit s-o iau de la capăt. De bucurie, iar am început să mă frec acolo jos. Şi mi-am dat drumul. Am stropit o muritoare care a rămas gravidă. Fiul meu... Ce idiot! Se vede că a fost făcut din labă. A început să-i dezveţe pe oameni de porn. Noroc că l-au bătut în cuie de o cruce, că altfel... Oricum sunt şi acum mulţi care se mai iau după el. Noroc că există japonezii. O să iau un japonez într-o zi şi o să-l fac Mesia, să revină oamenii la vechile obiceiuri. Nici de labă nu mai am chef, este aşa trist să vezi cum oamenii se feresc de a se împreuna. Vreau să scap de problema asta, sincer... Dar nu pot să mă abţin...

Garmarna - Drew Drusnaar idag som igar

Ghid auto pentru femei şi antitalente

A avea maşină e omeneşte. A şti ce să faci cu ea şi cum s-o repari (legi cu sârmă) ori e mecăniceşte, ori o minune. Dacă eşti suficient de inteligent sau cultîncap încât să ştii mai mult decât a conduce sau a deosebi Dacia de Ferrari, probabil că n-ai bani de maşină. E un paradox, iar eu sunt aici să-l desfiinţez. Iacătă, dară, principalele părţi componente ale maşinii şi utilitatea lor.

1. Principala piesă a unei maşini, inima ei, după unii autori, este cheia. Cheia se bagă-n gaură, se învârte şi face maşina "vrum vrum" de fericire. "Vrum vrum" e ca un fel de orgasm muieresc: dezirabil, plăcut atât pentru maşină cât şi pentru şofer, dar nu se-ntâmplă întotdeauna. Însă fără a băga cheia în gaura special amenajată, "vrum vrum"-ul nu se întâmplă. 

2. Ignorat de mulţi, fumul este al doilea element, ca importanţă, al oricărui automobil. Fumul dă consistenţă maşinii tale. Îi dă lungime. Între fum şi calitatea vehiculului trebuie să existe un echilibru, iar această stare de pace interioară este extrem de fragilă. Adică un fum maiestuos ce împodobeşte un Trabant nu poate fi transplantat unui Lamborghini, la fel cum penele cozii unui păun nu pot fi ataşate unei vrăbii. Fumul poate fi utilizat şi în masacrarea babei (vezi punctul 3), cu un furtun care prelungeşte ţeava de eşapament până-n interior.

3. Baba. Deşi poate fi înlocuită cu varză, cartofi sau pepeni, după sezon, baba este mai mult decât un accesoriu. Ea dă viaţă, culoare şi personalitate unei maşini. Instalarea babei pe bancheta din spate este un ritual extrem de complex care, pentru a se putea înfăptui, necesită urmarea strictă a paşilor. Întâi se demontează paporniţele de pe babă. Apoi, ţinând baba ferm, dar nu brutal de antebraţ, se ridică uşor şi se împinge în interiorul maşinii. Mare grijă să nu se lovească la cap! După ce se aşează şi începe să pută şi să horcăie, se închide încet portiera, să nu se sperie, după care, pe cealaltă portieră, se instalează paporniţele în ordinea specificată de babă. Montată corect, baba asigură un condus extrem de înmiresmat şi funcţionează ca GPS invers: te-ntreabă ea pe tine din cinci în cinci minute pe ce stradă sau în ce localitate eşti. Uneori, poate funcţiona şi ca un GPS normal: te informează corect asupra hramurilor bisericilor, moaştelor adăpostite în ele şi domiciliilor fiecărui neam al ei, al tău, al prietenelor ei etc. Atunci când este înlocuită cu varză, pepeni sau cartofi, funcţia de GPS nu este disponibilă. În schimb, pute mai tare. Ultima funcţie a babei este adaptarea vitezei la condiţiile de drum. Adică are grijă să te comporţi pe autostradă ca pe un drum forestier traversat în mod aleatoriu de turme de oi sau de copii negricioşi, ca ăia de la ţară.

4. Geamul lateral. Mai important şi decât parbrizul, geamul lateral are două moduri de a fi acţionat: fie învârtitul de manivelă, fie apăsatul pe un buton care, în fiecare maşină, e în altă parte, aşa încât trebuie să năduşeşti măcar un sfert de ceas până te dumierşti cum se deschide. Manivela, în schimb, e mereu în acelaşi loc, şi la Volgă, şi la Wartburg. Utilitatea geamului este de netăgăduit. Prin el scoatem capul ca să ne băgăm pula în gâtul pietonilor care au tupeul nesimţit de a traversa pe trecere când e semaforul verde.

5. Bara. Este situată atât în faţa, cât şi în spatele autovehiculului şi scopul ei este să se îndoaie, pentru a constitui motiv de băgat pula în gâtul cui o îndoaie. Unii şoferi o folosesc şi pentru a aduna intestine de câine, pisică sau ţigan, iar folclorul Poliţiei Rutiere consemnează legende chiar şi despre copii umani contorsionaţi pe câte o bară.

6. Levierul. Constituit dintr-o bucată de fier, preferabil ruginit, levierul se păstrează mereu sub scaunul şoferului sau pe locul din dreapta, când acesta este liber, şi se foloseşte asupra mandibulei poliţistului rutier.

7. Vilbrochenul. Se situează sub blocul motor şi transformă mişcarea rectilinie alternativă a pistoanelor în mişcare circulară, prin intermediul sistemului bielă-manivelă, cotind între axul palier şi axul maneton.

J. S. Bach - Partita nr. 2

Cum să fii un bun aztec

Propaganda actuală de peste tot încearcă să ne înveţe cum să fim buni europeni, un fel de oameni noi, iubitori de ţigani şi câini maidanezi în ciuda răului pe care ni-l fac. Se pare că singura noastră salvare, spun infecţii ăştia, ar fi Europa unită. Eu vin şi dau o alternativă sistemului, pentru că monopolul dăunează. Dacă nu vrei să fii european, poţi să fii aztec. E fain să fii aztec. Dar, pentru că eşti născut în Europa, uneori te cam bate harta şi trebuie să improvizezi. Uite ce ai de făcut:

Îmbracă-te ca un aztec! Garderoba aztecului începător trebuie să conţină, obligatoriu, blană de jaguar şi pene. Aici e greu să faci rost de aşa ceva, aşa că poţi jupui, pentru fiecare costum, vreo 50 de pisici tomberoneze şi, pentru fiecare podoabă, poţi jumuli cam 10 kile de porumbei. Ajuţi şi mediul, reducând din numărul de pisici care tulbură liniştea când au futilici şi din şansele ca oamenii nevinovaţi să fie bombardaţi cu rahat. Dacă nu ai inimă să faci aşa ceva, înseamnă că ai fost sacrificat. Dacă trăieşti, poţi să jefuieşti o curvă. Ea are şi blană de jaguar şi pene.

Fă afaceri ca un aztec! Du-de la piaţă şi plăteşte în boabe de cacao. Bea o ciocolată caldă din când în când, ca să le arăţi sărăntocilor ce mare magnat eşti tu! Intră în primul magazin de bijuterii, lasă un plic de cacao şi ia tot aurul, ca să-ţi decorezi casa cu el! Dă şpagă în pliculeţe de 3 în 1!

Fii tolerant ca un aztec! Un bun aztec nu discriminează. Aşa că declară război, în fiecare an, tuturor naţiilor din jurul tău: ţigani, unguri, ucraineni, moldoveni, bulgari, sârbi şi ce mai găseşti! Ai nevoie de prizonieri de război în cantităţi mari, pentru că trebuie să...

Fii religios ca un aztec! Încolonează prizonierii în faţa celei mai mari biserici. Suie-te în clopotniţă, pironeşte câte un prizonier de clopot, sparge-i pieptul cu un pietroi (nu cred că găseşti la bazar cuţite de obsidian) şi scoate inima din el. Şpilul este ca inima încă să bată când i-o oferi pe o tavă lui Quetzalcoatl. Apoi depozitează în faţa Primăriei toate cadavrele. Sigur, municipalitatea te va aprecia pentru zelul tău.

Fii sociabil ca un aztec! Învaţă nahuatl, nu e greu şi e o limbă tare frumoasă. În tramvai, în autobuz, în lift, aşează-te lângă oameni şi vorbeşte cu ei, povesteşte-le lucruri. Serveşte-te din mâncarea oamenilor pe care-i întâlneşti şi din orice au ei. Lasă-i şi pe ei să facă la fel cu tine, dacă nu vrei să-i sacrifici. Proprietatea aztecilor este comună, deci nu e nicio problemă. Dacă cineva nu îţi oferă din avutul lui, declară-i război şi ia-l prizonier.

Iubeşte ca un aztec! Oferă-i inima fiinţei iubite. Sau oferă lui Quetzalcoatl inima persoanei iubite. Sau iubeşte-l pe Quetzalcoatl. 

Trăim vremuri foarte grele. Vremuri în care diferenţele de opinie sunt motiv de ardere pe rug, deocamdată metaforică. Totuşi, în spiritul european al diversităţii, trebuie, neapărat, să existe şi alte curente de gândire. Să nu îţi fie frică să fii aztec în Europa! Dacă se opune cineva, te discriminează. E intolerant şi trebuie judecat, pus la plată şi, apoi, luat prizonier. Şi ştim ce se întâmplă cu prizonierii unui bun aztec, nu-i aşa?

Sabaton - Burn your crosses

Ghid de agăţat petarde ortodoxe

Uneori, întâlneşti o femeie frumoasă. O vrei. Aşa că îi spui unele replici standard, gen scoţi ştrumeleagul la ea şi-i spui "vezi că ăsta nu se suge singur". În mod normal, orice femeie pune botul la replica asta. Dar eşti surprins să vezi că îţi spune că vrea să aştepte până la căsătorie sau că dacă ai avea frica lui Dumnezeu, te-ar suge în uşa băii. Dar tu eşti un dihor ateu. Alteori, ajungi prin ştie dracu' ce monastire de maici, iar Surioara Sofronia parcă cere falus. Dar tu nu ştii cum să agăţi duhovniceşte corect, aşa că n-ai ortodoxe fundamentaliste în palmares. Uite ce să le spui:

Hai să ne prefacem că tu eşti Eva şi în Arborele Cunoaşterii creşteau banane.

Vrei să-ţi arăt exact cât de tare era Sfânta Cruce?

Hai să vezi cum a despărţit Moise Marea Roşie şi cum s-a înecat faraonul în ea!

Hai în altar să-ţi arăt nişte moaşte care izvorăsc mir când le săruţi cu destulă evlavie.

Hai să ne jucăm de-a Maica Domnului şi Sfântul Duh!

Ştiai că există ceva mai bun decât Bunavestire?

Am aici ceva care o să te facă să înţelegi ideea de omnipotenţă divină.

Aş vrea să-ţi arăt ciocanul cu care L-au pironit pe Hristos de cruce.

N-ai chef să punem Mântuitorul în Mormânt?

Să ştii că există lucruri care învie în trei minute, nu în trei zile. 

Hai să vedem împreună ce-a făcut Domnul în a şaptea zi!

Uite cum a convins-o şarpele pe Eva să-i pape merele.

N-ai chef să înfigem lumânarea în colivă?

Hai să-ţi arăt de ce n-au voie femeile pe Muntele Athos!

Ăsta (îi arăţi ştrumeleagul din dotare) este Muntele Golgota. Nu se escaladează singur.

Ne jucăm un pic de-a inchizitorul şi vrăjitoarea?

Ştii la ce mă duce cu gândul cuvântul "erezie"? La ce-mi provoci tu când te spovedeşti în faţa mea.

Am auzit că-ţi place duhovnicul tău. Hai să-ţi dau motive să treci pe la el.

Tu transformi carnea în lemn mai repede decât a transformat Hristos apa în vin!

Hai să-ţi demonstrez cum s-a rupt în două Templul din Ierusalim!

Vreau să-L cufund pe Hristos în Iordan şi să-l Botez.

Mi se mai spune că am ceva în comun cu Irod cel... Mare.

Acum aştept o invazie de futaci prin mănăstirile patriei, unde aveţi datoria sacră de a desacraliza surorile şi de a face poze cu cărţile legionare din biblioteci! Succes la pironit Hristosul de cruce. La botezat Domnul. La înfipt suliţa în coasta lui Mesia. Aţi înţeles aluzia.

Turisas - Ten more miles

Marş la bibliotecă

Dacă s-ar citi mai multe cărţi, lumea ar fi mai nimfomană. Nimeni nu scrie cărţi din cărţi. Se scrie din experienţă, ca să pară natural. Sau se scrie din cur, din imaginaţie, din ceva impalpabil. Există cărţi care te fac să-ţi doreşti lucruri şi cărţi care te fac să te laşi de lucruri. A doua categorie suferă de lipsă de relevanţă, e dominată de Biblie. Este o porcărie. Cine scrie cărţile alea este aproape mort pe dinăuntru pentru că aşa s-a născut.

Primele cărţi, în schimb, sunt cele scrise de oameni cu adevărat morţi pe dinăuntru, dar morţi de oboseală, pentru că au făcut fel de fel de lucruri. Au avut o viaţă şi asta se vede din scriitură. Au şi citit, au citit biblioteci întregi. De-acolo şi-au luat vize de călătorie spre stări, sentimente, acţiuni. Şi-ar fi putut lua mai multe, dacă lumea ar fi citit mai mult. Când scrii, ştii foarte bine că o să te citească foarte puţină lume. Mai mari şanse să te faci auzit ai avea dacă te-ai duce în primul bar, ai bea trei sticle de pufoaică proastă şi ai începe să faci scandal. Ai spune lucruri interesante. Le-ai spune, nu le-ai scrie. Dar, când te apuci de scris, nu te mai interesează. Tu ştii că ai existat, că eşti propriul tău erou. Ţie nu mai ai ce să-ţi demonstrezi, e o problemă de "cine are urechi, să audă". Dar alea sunt cărţile bune, pe care le arunci pe geam pentru cine o avea chef să le ridice de pe asfalt şi să le citească. Nu le scrii ca să le vinzi, pentru că ai învăţat de mult să te descurci fără bani. Le scrii pentru că speri să inspiri pe cineva să fie ca tine, chiar dacă eşti depravat, decăzut şi decadent, un arbore găunos care nu face decât să umble, să meargă din inerţie sau să cadă la vale după ce-a fost uns cu toate alifiile. Ştii? Să inspiri e mai uşor decât vor unii să te facă să crezi. Sigur, oamenii care umplu săli cu cretini ca să le vândă DVD-uri cu căcat m-ar contrazice. Lor le plac cuvintele mari, pentru că poate ştiu să le folosească. Adevărul e că asta o poate învăţa oricine. Dar te faci auzit când vorbeşti limba celui care te ascultă. Unul care se hrăneşte din măreţia unor cuvinte complicate n-o s-o apuce niciodată pe calea ta de om dezorganizat şi puţin nebun, ar avea prea multe de pierdut. Scrie ca să scoţi un porc din noroi, nu ca să tai aripile unui vultur. 

Ideea e că am chef de futut ca la carte şi n-a citit nimeni cartea aia, iar eu nu sunt Sven să fut orice are fie şi un rudiment de gaură. Şi nu trebuie să aibă sens, azi n-am sens, azi nu vreau să am logică. 

Sabaton - The Carolean's prayer

Am un sfânt preferat!

Personajele religioase au sfinţi preferaţi. De ce? Nu, nu de ce au ăştia sfinţi preferaţi, că am încetat să mai încerc să le înţeleg căcaturile. De ce n-ar avea şi ateii sfinţi preferaţi? Dacă iei la scuturat calendarul ortodox, pun pariu că trei sferturi dintre omuleţii cărora le-a trântit Biserica cerculeţul în cap n-aveau nici cea mai mică străbatere religioasă. De fapt, nici nu erau creştini mulţi!

Iniţial, am vrut să fac un cult pentru Sfânta Parascheva, pentru că aş fute-o. Mă rog, pe tipa din icoană aş fute-o, că moaştele arată cam nasol. Dar Parascheva asta a declanşat moartea unor copii nevinovaţi. Drept urmare, misogin fiind, am zis că trebuie să iau un bărbat. Şi s-a nimerit bine ca alesul să se serbeze fix de ziua mea. Doamnelor, domnilor, mazăr facăr gentălmenilor, vi-l prezint pe Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei!

Vlăduţ a fost un dârlău beţiv şi curvar care a renunţat la cele 800 de târfe ale lui doar ca s-o ia în ştangă pe sora împăratului bizantin Vasile II Boulgaroktonos, însă numai după ce ditai basileul (autocrator, isapostolis etc, etc, etc), incapabil să-şi mai ţină imperiul laolaltă, s-a rugat bine de el. Apoi a creştinat cu japca nişte mii de rusnaci mahmuri, scufundându-i la grămadă în Nipru, nu pentru că Hristos ar fi tare, dar pentru că, după cum ne spune Prima Cronică Rusească, creştinii au voie să bea, spre deosebire de musulmani, şi nici nu-s ultimii fraieri ca evreii cei "uitaţi de Dumnezeu". În plus, surioara împăratului de mai sus nu voia penis nespălat de păgân, ci penis nespălat de creştin. Cum Vladimir era, de fapt Valadmaar Sveindalsson, os de vareg, deci, până la aceste fapte de vitejie se ocupa cu jecmănitul convoaielor de nave de pe Nipru. Nave aparţinând bizantinilor drept-credincioşi ortodocşi. 

În consecinţă, Valadamaar Sveindalsson devine Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei, un fel de Sf. Ap. Andrei a cărui existenţă e mai uşor de probat. Morala: Dacă el a putut ajunge sfânt, eu ce Hristosu' mă-sii am? Beau ca un rus. De futut, nu comentez, că cine ştie cine mai citeşte pe-aici (faceţi şi voi o listă, dar discret!). Să ajut îmi place. Să înec oameni îmi doresc. Nu ştiu cu cine am să încep, dar am să înec mai mult ca Vladimir. Creştin nu-s, dar uneori mai fac câte-o cruce cu pula-n chiloţi, involuntar, când se ridică strâmb. Vreau să fiu sfânt. La fel de sfânt ca Valadmaar Sveindalsson! Vreau ca sufletul meu să facă sex cu sufletul Sf. Parascheva după ce crăp!

Anonim - Bache bene venies (Codex Buranus, 200) 

Borala curcubeului

Oare la a curcubeelor borâciune, fluenţa curgerii e una cursivă? Ca un cunnilingus? Adică, tu ştii cum se scofâlceşte diareea neagră a ciumatului pe recea podea denivelată din pietre de râu înnegrite de borala fluentă de mai sus?

Am fost lângă un câine negru. El, Câinele fum! se făcu demon dintre cei care viaţa din vintrele tale o smulg ca într-un grotesc şi caricatural avort. Şi ghearele ascuţite de oasele celor drepţi mă cuprinseră în vâltoarea atemporalităţii.

Sibellius - Violin Concerto, mişcarea 1

Dumnezeu nu fumează

De trei zile-ncoace, gura nu-i mai tace neamului creştin românesc despre cum a murit şi cum a ars Sergiu Nicolaescu. Fumul nu-i mai place Domnului care, prin Vechiul Testament, trăgea la plămân de la grâne la miei, pentru propriul lui amuzament. Regizorul a vrut să ardă, ca să nu-l mănânce viermii. Naiv. Viermii Bisericii se hrănesc hulpav din carnea, oasele şi cenuşa lui, regurgitând, mai apoi, raţionamente fără fundament, cum că rugatul lângă mort se interzice, întrucât incinerarea nu este creştinească. De parcă îngropatul cadavrelor ar fi invenţia creştinilor sau a Bisericii Ortodoxe Române; de parcă oamenii de Neanderthal, egiptenii antici şi alte neamuri nu şi-ar fi îngropat defuncţii. Cu sau fără pază la poarta crematoriului, parte din ceea ce Nicolaescu a vrut s-a împlinit: nu i-a boscorodit nimeni veşnice pomeniri la căpătâi, udându-l pe el şi pe coliva lui cu stropi de salivă pavlovian slobozită sub auspiciile substanţialelor donaţii prezumptive aşteptate de oamenii cu sutană.

Dar viermii îl mănâncă. Viermii îndoctrinaţi, susţinuţi în poziţie bipedă numai de firele invizibile pe care sunt jucaţi de popi, huiduie oamenii care plâng după alt om. Uitând cum Biserica însăşi a practicat la scară largă incinerarea în viu, cu public şi bilete la intrare, toleranţa creştinească se manifestă din plin, ca la uşa cortului, sancţionând erezia şi amintindu-mi că medievist fiind, sunt contemporanist (istoricii ştiu de ce). Pentru că un regizor mort nu poate fi împroşcat sau lapidat, se huiduie în numele Tatălui, şi-al Fiului şi-al Sfântului Duh două femei cu ochii umezi, acuzate fiind că închid poarta raiului în nasul pumnului de cenuşă sau, de fapt, fumului din horn. Cum să nu permiţi tu accesul preoţilor la vatra crematoriului? Cum să treacă cineva la dreapta Tatălui fără viză de la Sfânta Ambasadă Ordodoxă? Toleranţilor creştini, oare credeţi voi că dacă un Dumnezeu atotputernic vrea ca cineva să intre-n rai citeşte paşaportul ştampilat de un bărbat care poartă ziua rochie de seară? Aveţi autoritate asupra  unui zeu pe care chiar voi îl creditaţi cu autoritate supremă? Aţi creat o teologie pe care nici voi nu o cunoaşteţi. Sunteţi adepţii religiei iubirii cu de-a sila, violului psihologic, dragostei manifestate nu prin petale de trandafiri ci prin reflexe de stadion sătesc. În virtutea ei, un popă vine şi spune cum incinerarea unui hoit echivalează cu sinuciderea. Adică distrugerea unui om deja mort de către diverse alte persoane este acelaşi lucru cu luarea propriei vieţi. Logica asta  mă umple de respect.

Îmi pare rău că aţi dat un leu pe seminţe în aşteptarea unui show demn de aplauze la sicriu deschis. Îmi pare rău că n-aţi apucat să-l ardeţi voi pe rug. Îmi pare rău că nu ardeţi voi pe rug. Aştept să vă moară mamele ca să arunc cu roşii în voi la înmormântare, să vă înjur şi să vă huidui cum aţi huiduit şi voi. Uitaţi-vă bine prin cimitir. Am să fiu acolo. Am să vă aştept...

Arven - Ruined Castle

Tehnici de agăţat.

...Şi Domnul a văzut cum păcatul malahiei era din ce în ce mai răspândit, şi râurile se albeau cu seminţia nefericiţilor, iar munţii pleşuvi încărunţeau misterios, fără să fi nins de jumătate de an. Aşa că Domnul S-a înduplecat şi a dat oamenilor tablele tehnicilor de agăţat, ca să dea şi manipulatorii la buci întru tardiva lor mântuire preapocaliptică. Doar e 2012, ce Pula Domnului?

1. Să nu te sfinţeşti cu deodorant de la 3,80 peste tricoul Armani, ci să-l pui pe pielea ta după ce faci baie, adică treaba aia ruşinoasă cu apă şi săpun, ca să nu puţi ca o cocotă masculină comunistă dată cu parfum de lăcrămioare, ci să provoci vibraţii plăcute părului din nasul agăţatei.

2. Să cureţi brânza de pe pula ta aşa cum curăţă şi greşiţii tăi brânza de pe pula lor.

3. Să schimbi chiloţii tăi chiar dacă i-ai mai schimbat o dată anul ăsta. 

4. Să nu râgâi râgâiala ta de salam săsesc mirositoare asupra alesei inimii tale şi să nu borăşti borala ta abjectă în preajma ei. Dacă nu te poţi abţine, nu mai bea ţuică de prune cu o seară înainte.

5. Să te ştergi la cur după ce te caci, căci a celor cu curul curat va fi împărăţia futaiului şi nici cearşaful celei pe care-o vei fute nu va prezenta urme maronii a doua zi dimineaţă.

6. Să nu comanzi la cina voastră cea de taină mici cu mujdei, căci a ta va fi împărăţia putorii şi femeia ta îţi va vomita în gât când te va simţi puturos.

Şi de-aici, a doua tablă începe, dar ea s-a pierdut căci cel care-a primit-o, nevrednic de misiunea-i sacră, a alunecat pe un pietroi, a căzut şi-a spart-o. De fapt, nu mai am eu chef să dau lecţii tuturor începătorilor.

Nightwish - Lappi Lapland

Viaţă de mântuitor

Nu e uşor să fii Hristosu'. Lumea crede că e fain de tot să fii Dumnezeu, să abuzezi de oameni cum vrei tu, să pui copaci, să coci apocalipse... Nu e chiar aşa. Dumnezeii au o slujbă de căcat. Toată lumea te strigă, dar trei sferturi dintre ei o fac în timp ce se fut. Nu vor nimic, doar să te uiţi la pornache. Şi tu te uiţi, că doar Dumnezei suntem, nu baloţi de paie! Alţii vor să te fută. Apoi e partea cu rugăciunile. Tot norodul se roagă de tine pentru bani. Dacă aş da bani tuturor după cum cer, ar apărea situaţii gen "Şi Domnul a spus: Să fie inflaţie! Şi s-a umplut lumea de inflaţie". Ar fi aşa mulţi bani, că n-ar valora nimic. I-aţi pune pe foc, bă, ţăranilor, şi degeaba m-aş mai chinui eu să vi-i tipăresc! Plus că tuşul de Sfântă Imprimantă e cam scump şi cam greu de găsit. Şi, pula Mea, mi-e lene! 

Apoi vin alţii cu rugăciuni pentru putere de muncă. Pe ăştia îi mai tolerez, dar dacă ar avea putere de muncă ar ajunge nişte părăsiţi trişti, nişte salahori corporatişti sau şantierişti. Puterea de muncă e o ghiulea legată de gleznă. N-ajungi nicăieri aşa. Mi-aduc aminte vremurile când eram pe pământ. Toţi erau pescari, brutari, peşti, curve, jidani, soldaţi... Toţi voiau să fie Mesia sau să vadă unul în carne şi oase. Apoi am apărut eu, un tâmplar care n-a tâmplărit în viaţa lui, cu diplomă de Haret care va să zică, şi-am început a sta în cur pe pietre şi a pălăvrăgi intens. Am ajuns unde-am ajuns, restul e istorie. Deci, ca să pun punct chestiei cu puterea de muncă... Mai bine nu.

Altă chestie care pute a căcat în meseria de Dumnezeu e aia cu justiţia şi mila. Văd că nişte troli cu sutane au scris despre Mine că sunt mila întruchipată, dar şi organul suprem de justiţie. Da, mi se spune "Organul" din motive lesne de înţeles pentru cine mă cunoaşte intim. Da, îmi place justiţia şi aş vrea să fiu colegul lui Zegrean. Dar, dragii mei popi, voi aveţi aşa multe calităţi, că inteligenţa nu a mai încăput în codul vostru genetic. O judecată făcută sub imperiul milei e o pulă moale încercând să sature o curvă. Ah, Magdalena... Revenim. E ca şi când ai juca biliard cu o funie. Dreptatea se administrează cu intransigenţă. Şi, da, mi se rupe de oameni şi de umanitate. Există oameni de căcat, oameni de tot căcatul şi oameni de mai puţin căcat. Oamenii de mai puţin căcat sunt mântuiţi, de rest nu mă interesează. Să-i fute Satan în cur până borăsc căcat, din partea mea. De-aia am creat Infernul.

Mi se mai pune, apoi, în cârcă treaba cu învierea morţilor, cerul nou, pământul nou şi eu împărat, de parcă aş fi un bulangiu care nu mai poate după putere şi distruge universul doar ca să ajungă mare smardoi. Asta sună a mafiot. Eu sunt băiat bun, anarhist, pacifist... Nu-mi băteam pula de Imperiul Roman din dorinţa de a ajunge eu cezar. Doar mă enervau grav cu pretenţiile lor de superiori, când, de fapt, erau plagiatură după greci, doar că oleacă mai puţin certăreţi între ei. Cât despre morţi... Morţi de beţi, poate şi-i trezeam dându-le oţet pe la nas. Numai eu sunt imun la oţet. Sau poate că beau cel mai straşnic, pentru că pe mine chiar m-au crezut mort şi m-am trezit după trei zile într-o peşteră, cu bube şi păduchi laţi. Habar n-am ce-am făcut în zilele alea. Ăştia zic că aş fi ajuns şi prin tribunale. Îi cred, că fac urât la băutură. 

Dar sunt şi părţi bune când te cheamă Gizăs. Sună bine numele, stau bine pleata şi barba, lumea se închină la aparatul de tortură cu care ai avut de-a face la beţia aia crâncenă, toţi se aşteaptă să le rezolvi problemele şi, dacă pe tine te doare în pulă, ei arborează mutre triste şi umede şi purced la cotizat şi la pupat de morţi... Oamenii se aşteaptă să-i salvez de la nu ştiu ce căcat de păcat originar, că ar fi mâncat nu ştiu ce curvă un măr şi, abis, se simt ei vinovaţi. Eu le zic că da, îi salvez, că-s prea proşti să-şi dea seama că-s gata salvaţi şi că nu e vina lor că a mâncat aia fructe zăpăcite. Dar e mai simplu aşa, să trăiască ei cu iluzia că, fiind aparent buni, scapă de iad. Nu scapă. Raiul e mai plin de atei, agnostici, buddhişti şi satanişti decât de creştini. Ironic. Sunt un Dumnezeu ironic. Pace vouă. Şi nu uitaţi de măr! Nesimţiţilor! Cum a îndrăznit Eva să bage-n ea mărul? Nu vă e ruşine? E numai vina voastră, futu-vă Stalin!

Silent Opera - Selene

Lustruitul pulii

După cum am promis, miercurea e zi de poştit redacţia. Sau de răspuns cititorilor. Gugăl m-a dat ca exemplu când a venit vorba de lustruitul pulii, aşa că, da, Dumnezeul din mine îţi va şterge ţie, draga mea cititoare, dezamăgirea de pe mutriţa ta dulce cu buze aproape virgine.

De unde ştiu că eşti fată? Ca să fiu sincer, nu ştiu. Dar sper că eşti, pentru că nu vereau să comunic cu un bărbat interesat de asemenea subiect. Bun, hai să vedem cum se lustruieşte pula, ca să-ţi alunece mai bine pe unde vrei tu s-o îndeşi. În primul rând, poţi folosi varianta clasică. O lingi bine. Nouă, bărbaţilor, ne place să ni se plimbe o limbuţă roz şi feminină peste vârful ciupercos al păjlăboacei. E alegerea ta dacă o şi dezmierzi cu buzele sau nu. Ideea e să fie limbă, ca să aibă luciu, să-şi lumineze calea prin hăţişurile vaginului tău găunos. 

O altă metodă, pentru penisurile moderat de zgrunţuroase, ar fi... ceva mai laborioasă. Rade-te la văgăuna cu mulţi tei. Stai departe de organ vreo săptămână, să te faci ţepoasă ca moaca unui boschetar libidinos agăţat de tine de prin birtul sătesc. Hai, nu-mi spune că nu ştii cum se simte, că te-am văzut pe-acolo! Acum, apucă mătărânga cea nelustruită cu ambele mâini şi freacă-ţi-o de podoaba capilară proaspăt crescută din propria-i cenuşă. Ar trebui să-i dai lustrul mult dorit.

Pentru falusurile cu adevărat şmirgheloase, care te fac să urli din străfundurile tale, care-ţi întorc pizdoiul pe dos, care-ţi râcâie grumazul din interior, care-ţi intră în cur ca harponul în balenă, care-ţi fac stomacul sacoşă de Kaufland etc, ai nevoie de măsuri extreme. Şi, cum cui pe cui se scoate, ai nevoie de nişte şmirghel bun, de-ăla de frecat căcatul uscat de pe mobilă după ce plec eu, nesatisfăcut, de la tine şi-ţi răsplătesc maroniu masa din bucătărie pentru performanţele tale sexuale sub ştachetă. Munca e simplă, freci pula-n cerc cu şmirghelul până reuşeşti să-ţi orbeşti vecina mezozoică de peste drum cu lumina lunii reflectată din capul cel bine ferchezuit. Pentru mai mult efect, unge baluba cu ulei sau vaselină, să iei puncte şi la impresia artistică!

Acum că te-am instruit cu privire la tema pe care mi-ai dat-o săptămâna trecută, hai să te psihanalizez un pic. Şi prin psihanaliză nu înţeleg viol în liftul de la copacul tău. De ce vrei tu o pulă lustruită? Pentru că eşti o târfuliţă care crede că orice străin are bani mulţi cu care să te poată duce în barul ăla în care n-ai intrat niciodată. Şi, pentru că eşti proastă, singurii oameni despre care eşti sigură că-s străini sunt negrii. Orice expert în stereotipuri ştie că negrii au pula aproape la fel de mare ca mine. Deci ţi se propteşte în gât. Nasol, asta înseamnă, în mintea ta îngustă, că pula nu e bine lustruită, nu că gâtlejul tău e la fel de strâmt ca tunelul săpat de un gândac în pâinea uitată-n scara de bloc două zile. Şi mai nasol e că barul în care n-ai fost niciodată e birtul sătesc mai sus menţionat. Ai rămas, cum s-ar spune, şi cu pula ruptă-n două pe gât, şi cu banii luaţi. Poştire plăcută!

Gaia Epicus - Firestorm

De ce monştri verbali?

Pentru că vaginul mult prea adânc al distinsei dumitale mume nu suportă decât monştri şi limbă, de-aia. Dar, întrucât monştri limboşi suna cam dubios iar mumă-ta nu prea are obiceiul de a se spăla în vagin decât dacă o bureţesc eu bine înainte de coitus, am ales să fiu un pic mai ninja cu perdea pentru prima şi ultima oară în viaţa mea şi să-mi pun prezervativ peste pseudonim. Şi uite de-aia n-ai tu fraţi, nu pentru că ai fi ceva pula mea ştie cât de special şi capodopera futaiului alor tăi.

Acum, sincer, de ce scriu eu căcatul ăsta? Pentru că desconsider. Dar nu desconsider din lipsă de respect, pentru că, dacă faci parte din cretinii care ajung aici căutând pizde flocoase sau ce alte fetişuri cretine ai tu atât de aproape de inimioara bolnavă încât să mi le spovedeşti cu penisul în beregată, sub sutană, trebuie să te informez că sunt suficient de inteligent încât să îmi respect chiar şi duşmanii care n-are valoarea mea, dacă înţelegi ce vreau să exprim prin dezacordul flagrant. Adică am un IQ de trei cifre şi asta e suficient fără să-ţi etalez cifra mai mare de trei a zecilor.

Acum, că am rămas doar noi, cei care putem urmări un text cu fraze lungi, hai să explic de ce exist şi mă exprim aiurea pe aici: pentru că dispreţul deschide multe minţi. Dispreţul doare ca o pulă de cal îndesată într-un anus prea strâmt sau prea virgin. Şi dacă nu doare, mie prea puţin îmi pasă. Interneţii sunt plini de bloguri cu floricele, cu roz, cu târfe, cu poezele fericite, cu pisicuţe, cu fluturaşi şi cu morcovi mov. Vreau să scriu şi miercurea. Şi promovez scrierea mea de miercuri printr-o scriere de joi, după un chiul de luni. Adică luni am fost prea obosit după activitatea intelectuală, iar miercuri mi-am dezinfectat organismul cu alcool mult şi bun. La mulţi ani! Miercurea va fi rubrica "poşta redacţiei". Adică iau cea mai deşteaptă căutare de goagăl care direcţionează spre regatul meu virtual şi o fut în stilul Armatei Roşii, adică aşa de bine, că târfa o să se simtă poştită ca ultima ţigară dintr-o cameră de cămin studenţesc. Asta pentru că mă simt nasol să râd doar eu şi vreau să împart, ca un dumnezeu cu d mic care se respectă. Am plecat la facultate, hai la măciuci calde pentru guriţe reci!

Mi-am găsit zeu!

Domniile voastre se aşteptau să scriu de ieri, cum mi-e mie ritualul matinal de lunea, dar se vede treaba că lumea uită ce creştin bun sunt eu şi cum nu muncesc eu de Paştele mamei domniilor voastre. Nasol momentul, noroc că mi se rupe. Bun, n-a fost luni, e marţi. De fapt miercuri. Şi nu stau prea bine la capitolul subiecte, pentru că m-am scufundat în texte savuroase despre unele puşcării comuniste de prin anii '50. Mă inspiră chestia asta, dar cred că am mai spus-o. 

Când mă fac mare, vreau să fiu criminal. Mai ceva ca norvegianul asupra căruia vreau să zăbovesc. Ăla da viking adevărat! Dacă nu ar fi nazist, mi-aş face icoană cu el (autorităţile statului generează trafic colosal pe monştriverbali, că deja o dau subversiv. Bodaproste, futeţi clicuri şi pe reclame, vă rog). Să intri în tribunalul în care urmează să fii judecat, să te uiţi la mumele, taţii, surorile şi curvele ălora pe care i-ai ciuruit şi să le fuţi un Heil Hitler şăgalnic nu e uman. Nu e dumnezeiesc. E şi mai şi. Dacă nenea ăsta moare şi Dumnezeu există, se duce direct la el, îl saltă de guler de pe tron şi-i trăsneşte două perechi de palme şi-o râgâială cu mujdei fix în nas. Toate astea, în timp ce joacă rol de organ erect al statului, adică de portpulan cu caşchetă. După care îşi ia lista cu sfinţi şi-l caută pe unul Ştefan Voievod, despre care a auzit el treburi nasoale. Cică de când a ajuns Ştefan cel Mare sfânt, Maria nu mai e Fecioară. Iar norvegianul voia să bucificatorul oficial al Mă-sii Domnului. Mărturisesc că mă tenta şi pe mine, dar nenea ăsta merită. De-ar fi fost anarhist... Şi după ce-l găseşte el pe Ştefan, îl leagă de-un stâlp, îi violează anal pe toţi legionarii şi ultranaţionaliştii fără creier care l-au făcut mai erou decât e cazul cu o armă de vânătoare, urinează nesăţios, cu gemete de satisfacţie, pe mănăstiri şi-l slobozeşte apoteotic pe vodă. Nu că aş avea eu ceva cu Ştefan, chiar îl admir, tocmai de-aia aleg asemenea personaj pentru a ilustra, comparativ, anvergura coaielor vikinge. Adică, să-nţeleagă tot gerontofilu' de Vaslui, Ştefan e baştan. E boss de boss. E faraon de faraon. Dar Anders Brevik e mai faraon, mai boss, mai baştan decât toţi vozii, dracii şi zeii la un loc. Atâta doar că-i cu nazismul şi asta cam pute, nu neapărat a jidov pârlit cât a stat nasol şi opresiv. Noapte bună.

Fairyland - Eldanie Uelle

Am abandonat anarhia. Slavă ţie!

E a treia formaţiune politică din România, după USL şi PDL. Ghici, ciupercă, ce-i? Hai, sictir, nu-ţi vine în minte numele unui asemenea partid de tradiţie şi de viziune? Pe mine mă revoltă că nu e primul. De ce n-are susţinerea pe care o merită Partidul Poporului? Da, dragii mei, Partidul Popular, al lui Dănuţ cel care dă cu căcat în bogătaşi de pe yachtul lui de două milioane de euroi, este doar al treilea într-un sondaj recent. Şi pun pariu că dacă şi-ar spune şi creştin-democrat ar fi mult, mult mai sus. 

Mă gândesc să cer viză de Burundi dacă nu iese ăsta preşedinte şi dacă nu formează singur majoritate în Parlament. Eu vreau să aflu pe canale oficiale de toate futaiurile din budele Casei Poporului. Vreau să fie şerpilieni în Guvern. Vreau să dea Magda Ciumac din buci pe biroul prezidenţial. Dacă Statele Unite sunt conduse din Biroul Oral, de ce nu ar fi România condusă din Biroul Anal? Merităm şi noi asta! Merităm un viitor strălucitor, aşa cum am văzut în Idiocracy! 

M-a erecţionat programul lor politic mai ceva ca o dimineaţă de-aia în care mă trezesc în cort după ce mă culc în plapumă. Adică, omul a promis că dă toţi miniştrii afară din Palatul Victoria, le ia banii şi târfele şi le împarte cu norodul. Deja îmi cumpărasem vaselină pentru Elena Udrea, să am când o fi să-mi vină rândul la Marea Poştă Naţională, pentru ca acum să aflu că investiţia mea e în pericol, Partidul neavând decât vreo 16% dintre voturi. 

Dragii mei conţărani, votaţi-l, că Oteveul, odihnească-se în pace, futu-i Adolf de peştilieni care l-au închis, era o fereastră spre gloriosul viitor pe care ni l-am câştigat printr-un mileniu zbuciumată istorie! Încă de când scria Ştefan cel Mare despre scârbavnice mădulare date la "reţe" lumea ştia care-i calea firească de evoluţie, pe calea unui imperiu mai milenar ca al principalului producător de săpun de la începutul anilor '40. 

Daţi-i Diaconescului ce-i al Diaconescului, adică şansa de a cuceri Basarabia, Rusia şi Statele Unite ale Mexicului, de a transforma o garsonieră bucureşteană în capitala Imperiului Galactic, de a vinde pietre de moară pe post de lingouri de aur ca să plătească românii cu 100.000 de euro pe zi numai ca să stea degeaba etc! Este o erezie să nu plăteşti gras poporul român pentru treaba la care se pricepe cel mai bine, adică înalta artă arcană a frichipulaţiei. 

Când închid eu ochii şi-mi imaginez viitorul patriei, conduse de Diaconescu, mă gândesc din ce în ce mai serios să abandonez anarhismul şi să jur credinţă unui asemenea despot luminat cum altul n-a mai fost. Glorie Celui ce va să ne păstorească pe căile neasfaltate ale Ridicării din Căcat! Glorie celui care va înlocui Discovery Channel cu televiziunea cu circuit închis, filmată prin camere de supraveghere instalate în căcăstorile publice ale ţării! Nu vreau să mai văd cum bea Bear Grills pişălău, vreau să văd cum scriu poponauţii anunţuri matrimoniale pe faianţă şi cum se cacă florăresele! Eu votez Dan Diaconescu. Tu ce pizda mă-tii mai aştepţi?

Nox Arcana - Night of the Wolf

Nu tot căcatul poate fi ocolit

S-au dus timpurile de tristă (tristă, o pulă!) amintire când se produceau Dacii şi şuruburi în masă, sub supravegherea vajnicilor ingineri produşi în aceeaşi masă. S-a văzut că nu ajungi nicăieri cu ăştia, aşa că aparatul naţional de excreţie s-a reprofilat. Căcăm doctori. În economie. O sută doisprezece în fiecare an, numai la Iaşi. Adică, fiecare dintre cele opt judeţe care alimentează, de regulă, anusul de economişti de prin părţile astea de univers va fi împroşcat, anual, cu 14 stropi de indispensabilă înţelepciune şi calificare, încununată cu titlul academic de rigoare. Omule, paişpe costumişti ascultători de dubstep, purtători de cravate roşii şi cămăşi de ospătar dubios, vorbitori de o romgleză de baltă de provenienţă incertă! Paişpe businessmen, managers, marketers, advertisers, shitmasters şi altele de-ale regnului! La fiecare patru ani, s-ar putea face lejer în fiecare judeţ câte un consiliu judeţean numai cu doctori proaspeţi şi virgini în economie, ca să se administreze treaba mai ceva ca la japonezi, să ajungă România motorul care face din Pământ prima planetă pe Lună, să curgă apă la Vaslui, să se bea numai Curvoisier din 1738 la Iaşi, să se facă epurare etnică la Galaţi, să-şi ia Mitropolia Ferrari, să aibă toate casele din chirpici horn de fier şi geamuri termopan etc. 

De ce se cacă ţara românească (asta cu litere mici, nu aia veche, cu litere mari) atâta amar de specialişti de renume mondial în nimic? Păi poate dintre atâţia, unul tot o fi bun de ceva. După acelaţi principiu, Statele Unite ar fi trebuit să arunce 112 bombe nucleare peste Hiroshima şi Nagasaki, în speranţa că poate una o face poc. cu metaniile proaspăt scoase din cur, să nu cumva să funcţioneze toate. Că economistul şi bomba atomică sunt cam tot căcatul ăla. Ies dintr-un anus, sunt plăcut rotunjori, în cantităţi mici fac bine umanităţii, distrugând exact vieţile care te calcă pe nervi; dacă, însă, funcţionează prea mulţi, e cam nasol momentul că se lasă cu oleacă de apocalipsă. Dacă nu funcţionează nici unul, iar e nasol. Normal, în cazul nostru, funcţionează toţi. Sunt deosebit de eficienţi doctorii noştri în economie. Altfel, s-ar fi înjumătăţit producţia de căpşuni a Spaniei şi efectivele bordelurilor din Italia şi-ar fi fost păcat. Şi, în încheiere, o întrebare cât de cât serioasă: ce altă utilitate mai are o diplomă de doctorat, în condiţiile în care cine vrea şi cine nu vrea şi-o procură de la fabrica de menigeri (cuvânt scris corect potrivit DOOM2), în afară de ştersul la cur după o infernală avalanşă diareică şi ce valoare mai are, peste preţul cartonului de proastă calitate pe care e scrisă?

Morala: Nu bate un jidan cu palma peste umăr, că spune că eşti antisemit, te dă în judecată şi faci pârnaie ca şi când l-ai fi omorât. Şi dacă tot aia e pedeapsa... de ce nu...?

Bonnie Tyler - It's a heartache

Curs introductiv de masacrologie. Contrarecomandări.

Am mai dat pe aici lecţii despre cum se comit crimele într-o civilizaţie civilizată, de oameni civilizaţi. Dar văd că nu prea s-a prins nimeni, mai ales după ce am râs copios de "masacrul din coafor" şi de "criminalul în serie" de la Braşov. Despre braşovean nu am cuvinte. A omorât un bărbat şi o femeie, iar preaînţelepţii poliţai, bucuroşi că au scăpat de îngheţat în ger păzind boşorogii cu măşti de Guy Fawkes de prin agorele ţării, au concluzionat că motivul a fost sexual şi ţărănoiul este marele nostru Ted Bundy. Jenibil, n-am ce spune. Dar masacrul de la coafor cere mai multe comentarii.

De la oteveu la noii săi sateliţi, Antenele, toată lumea a întors pe faţă şi pe dos tragedia teagic de şexpiriană a carnagiului, a pogromului, a atacului terorist dintr-un coafor în care se întruniseră druidele cultului telenovelelor turceşti. Ce-a făcut iobagul în cauză? A investit inteligent în tehnologie de ultimă generaţie, adică a dat trei lei pe un pistol Carpaţi la mâna a doua, de-ăla şmecher de vrei, nu vrei trage după colţ şi-i mai bun la futut mânere peste ceafă decât la împuşcat guguştiuci. Şi-a antrenat trupul şi spiritul, ca un ninja, întru comuniunea perfectă cu sticla de vodcă, să aibă oleacă de curaj. Nu orice bărbat pune piciorul în coafor, mai ales cu gânduri războinice. Eu am intrat cândva cu gând de pace şi am fost luat prizonier. Urâtă afacere. Pizda proastă din coafor, adică nevasta lui curvă, ştia că războinicul avea planuri împotriva ei. În consecinţă, a luat poziţia clasică a femeii în societate. Nu, nu s-a aşezat capră. Şi-a acceptat soarta. Asta a adus grave atingeri coaielor de wolfram ale domnului pistolar. Adică, el a investit atâtea resurse într-o operaţiune de comando şi aia se crăceşte la el aşteptând glonţul? Aşa, putea să divorţeze sau să o aştepte pe ea să se sinucidă. Cu orgoliul violat mai ceva ca Armata Roşie la Vaslui, samuraiul a început să tragă cu formidabilul său pistol Carpaţi, nimerind ştoarfa din dotare nu se ştie unde, dar eficient, dat fiind că a crăpat, ucigând încă o druidă şi săpând vagine suplimentare în celelalte înalte personalităţi cultice. Sacrilegiu! Sfântul Petru a scăpat cheia de la gât când a auzit ştirea, aşa că moartele sunt făcute poştă de satăni prin infern. Lui Hristos mai că i-au sărit aşchiile de cruce din cur când a văzut una ca asta. Fecioara Maria şi-a pierdut fecioria, fără legătură cu evenimentul. Avem un masacrator! Avem un fel de Hitler! Avem papă! Avem Brevik. Apropo, dacă ăsta a fost masacru, norvegienii ce-au mai avut? Se vede unde e civilizaţie şi unde-a pus vikingul mâna!

Lyriel - Voices in my head

O partidă de futai sălbatic cu planeta Pământ

Când îmi scot capul din cur şi mă uit la căcatul de specie din care nu ştiu cine m-a pus să fac parte, mă apuc de pulă şi aştept să iasă ceva din ea. Ceva scârbos şi verzui, bun de stropit populaţia. Cum să mergi pe stradă şi să vorbeşti singur? Cum să stai în tren şi să citeşti, timp de patru ore, aceeaşi carte de rugăciuni cam cât un ştremeleag de chinez de mică? Cum să ieşi din garsonieră ca să vorbeşti la telefon, dar să urli suficient de tare încât să se audă până la Sankt Petersburg? Cum să te cheme Crăete? Cum să te intereseze dacă şi-a scos Monica Gabor silicoanele sau nu pentru chinez? Cum să şi le scoată pentru chinez? Doar nu e negru să nu-i încapă mădularul între ele! Cum să te intereseze divorţul dintre Oana şi Pepe? Cine pula mea e Oana şi cine pula mea e Pepe? Adică ştiu cine sunt ei, dar de ce trebuie să ştiu cât timp pierd ei zilnic la toaletă? De ce trebuie să ştiu cât timp pierde oricine la toaletă? Parcă ăla era locul în care până şi regele se duce singur, pe jos. Genul ăsta de confesiuni mă interesează la fel de mult cum mă interesează dacă vine sau nu apocalipsa peste mai puţin de un an. Şi, apropo de asta, punem pariu că americanii deja au început să cotizeze la pastori pentru mântuirea postapocaliptică, sperând că acolo, sus, există câte un Dumnezeu şpăgar pentru fiecare în parte? Da, personalizează-ţi dumnezeul, fă-l unic, dar foloseşte aceeaşi casierie cu toţi ceilalţi cretini despre ale căror căcări eroice te zbaţi să auzi! Fii cu cinci puncte de IQ mai inteligent decât pescarul chinez din vitrina ta, căreia cu atâta mândrie îi spui bibliotecă, deşi ultima carte care a trecut prin ea a fost un nouă de pică, aruncat de draci că nu ţi-a ieşit chinta! Încep să definesc mutantismul ca apartenenţă a din ce în ce mai restrânsului grup de oameni care sunt în stare să jongleze cu două idei simple şi să construiască argumentaţii de tipul „că aşa spun eu”, în locul clasicului „că aşa a dat Dumnezeu”. Păcat că Dumnezeu nu ţi-a dat şi ţie un vagon de sulf încins, cum a împărţit cu atâta dărnicie pe la versetul cu fututul în cur, ăla pe care l-ai rupt din Biblie copila ta de treisprezece ani, despre care cu atâta naivitate crezi că mai este fecioară între sfinţi şi între dinţi. În timp ce tu îngenunchezi pe un covor plin de noroi, cu nasul adânc împlântat între bucile babei de serviciu de pe la televiziunile locale, fiica ta suge penisuri proaspete prin vecini, iar peste toate acţiunile astea, de altfel pline de sens pentru cine are fetişuri copro sau adoră mătărângi paleolitice, după caz şi după gaura din buget, se suprapune sictirul meu care într-o diaree verbală de maximum trei milisecunde îţi rezolvă ţie toate problemele, printr-o apăsare de trăgagi. Ghinionul tău este că suferinţa ta mă excită atât de mult în străfundurile fiinţei mele, încât n-am să apăs şi nici nu am să-ţi spun care trăgaci îţi redecorează casa cu creieri bine spălaţi şi neteziţi de autoritate, stat, Biserică, Sandra Brown, Coelho, nunta lui Aleodor, fiul lui Cosmos, cu Simeria, Diaconescu, Băsescu, Daniel sau Cleopa. La fel de mult mă excită zgomotul craniului tău strivit de talpa mea, atunci când sunt mai coerent în somn decât eşti tu treaz, iar lucrul ăsta mă face să mă simt atât de diferit de tine, încât nu pot să nu te situez mult sub mine în lanţul trofic. Într-o lume anarhică, tu nu ai avea de ce trăi, pentru că nu ai putea să te adaptezi ideii de libertate şi pentru că eşti mult prea slab ca să-ţi fii propria autoritate, în materie de separare a binelui de rău. În lista mea de oameni care trebuie exterminaţi, tu eşti primul, fie şi numai pentru că fuţi algoritmii Google căutând pizde de futut, locuri de dat muie, poziţii de căcat în ploaie cu chiloţii de tablă strânşi în jurul cefei sau alte minuni care te trimit să mă citeşti pe mine. Moarte plăcută!

Facerea de bine e futere de inimă

Dumnezeul din Mine spune că nimic nu este mai nobil decât să-ţi pese, să ajuţi, să fii bun, să dai mai mult decât primeşti şi restul de poveste se ştie. Da, te simţi foarte bine când dai mai multă muie decât primeşti, când calci pe gât mai mulţi ţigani decât te calcă pe tine, din nou etc. Păi cum să fie bine când îţi pasă? Uite, se ia un om care stă să crape mai definitiv şi decât necăcăciosul Kim Jong Il. Suferă cu inimioara şi asta nu pentru că vreo târfă i-a cerut patru lei pe un futai eşuat în lift, în loc de trei. De unde ştiu asta? Pentru că omul tău e femeie, iar femeia asta e a ta. Tu eşti un bun samaritean şi-ţi faci testele medicale aferente, în urma cărora descoperi că eşti compatibil. Pui mâna pe puşcalăul de proastă calitate din dotarea paznicului de spital şi îţi tragi trei încărcătoare în cap, să crăpi în paştele mă-tii, ca să aibă mult iubita ta fătucă inimioară nouă. Se face transplantul, aia, ca prin minune, supravieţuieşte spitalului românesc şi pleacă pe drumul ei. De aici se deschid două portaluri strălucăreţe ca poponarul din Tuailait, către două universuri paralele: Ori îşi bagă pula-n viaţa ei şi se călugăreşte, pentru că ăla pe care l-a iubit sau, mă rog, ăla din regiment care a futut-o mai cu spor, şi-a dat inima pentru ea şi nimeni altcineva nu ar putea s-o iubească la fel de cu spor, ori, după ce i se lipeşte bine aorta, sare în pula primului negru atât de bine, încât hoitul tău se va simţi, din mormânt, futut în inimă cu legendara pulă de ciocolată. 

Care-i morala scenariului? Dacă-ţi pasă şi faci bine, te fute un negru în inimă în timp ce tu eşti mort. Ai distrus trei vieţi: A ta, a curvei şi a negrului, că l-ai transformat în necrofil cu un fetiş dubios pentru atrii şi ventricule. Şi asta pentru că aşa ţi-a spus ţie bunică-ta după o supradoză de tămâie, că dacă faci bine hărpuieşti ca un ministru pe vălătuci măcar până la următoarea apocalipsă. Şi nici măcar asta nu e o afacere, că apocalipse sunt din două în două luni, iar când nu sunt apocalipse sunt alegeri.

Ca să închei, dau un sfat, că doar de-aia sunt eu duhovnic şi tu nu eşti: Dacă nu poţi face rău, măcar nu face bine! Dacă nu te excită sexual semimortăciunile care se roagă la tine, monument al nepăsării, măcar îţi faci existenţa mai simplă şi crăpi mai târziu, că mori de infarct în loc să mori de grija pula mea ştie cui!

Lord of the Dance - High Priests