Siviul lui Dumnezeu

Prenume: Zeu. Dumnezeu.
Nume: Norris. Așa-l chema pe Tata.
Porecle: Doamne, Allah, Yahve, Cel de sus etc.
Data nașterii: 0.0.0
Locul nașterii: Brăila
Domiciliu actual: Chiar în spatele tău, la distanță de 25 de centimetri de carne.
Slogan: Mulți au belit pula de mâna Mea
Telefon: 0239 666 999
E-mail: pr0n_god@heaven.hell
Ultima formă de învățământ absolvită: Care a vrut Măciuca Mea, că Eu le-am făcut pe toate.

Activitate recentă

Șase zile, am fost fumat și am creat o chestie despre care fraierii spun că e după chipul și asemănarea Mea. Eu îmi bag pula în ce spun fraierii, nu recunosc nimic. Eram sub influența ierbii. Nu știu cine a creat iarba. După ce am terminat de jucat Caesar III sau ce făceam eu când am căcat lumea, m-am băgat la somn o zi întreagă. Când m-am trezit, mi-am dat seama că sunt virgin, așa că am început a fute tot ce prindeam. Toți oamenii din prima parte a muncii mele ard în ceaunele Iadului. Dintr-unul dintre cele mai nasoale futaiuri, când s-a spart Sfântul Cauciuc, a rezultat un roacăr pletos. Mă enerva tipul, că bea și fuma mai mult ca Mine, așa că l-am trimis pe Pământ. I-am spus că acolo crește iarba pe toate drumurile, ca să nu bănuiască nimic. Am trimis romanii să-l omoare. Băieți buni, romanii ăștia. L-au bătut în cuie de cruce. Cuiele erau așa groase, că au lăsat în urmă găuri suficient de mari pentru a putea primi penisuri. De aici, expresia „Futu-ți crucioiul mă-tii”. Numai că mârlanul mi-a futut planurile perverse legate de umanitate, spunând, din capul lui ăla sec, că o arde emo pentru păcatele oamenilor. Mi-a forțat mâna, spunând că eu l-am trimis să moară pentru oameni. Eu doar l-am trimis să crape. Acum, trebuie să primesc toți fraierii în rai. Bine că-l am pe Petrică ăla, Chelea Pulii.

Lucrări Publicate: Biblia, Coranul, Torra, Kaballa, Kama Sutra, Mein Kampf (I like fucking with dictators), Cartea de Telefoane a Municipiului București (Sunt prea analfabeți oltenii ăia cu pretenții de munteni), sute de articole în Cancan, tatuajul de pe pula lui Terente și am scris PULA pe toate zidurile.

Ultimul post ocupat: Dictator nenorocit
Postul pe care doresc să-l ocup: Al Paștelui Mă-tii. Director pentru orice!

Ce mă recomandă pentru acest post?
Îți bați pula de mine? Eu l-am inventat, pentru numele Meu!

Garmarna - Vänner och Fränder

P.S.: În atenția muiștilor indieni de la Microsoft: De ce pula lui Ștefan cel Mare ați modificat ordinea caracterelor pe tastatură, pentru limba română, la Windows Vizda? Chiar nu era destul de futut sistemul ăla de operare? Și unde pula mea e apostroful? Eu urăsc articolul hotărât. Mi-e frică de el, cred că o să vină să mă omoare în somn.

Un ţigan la poarta raiului

Nu mă-ntrebaţi cum a ajuns baragladina acolo, dar a ajuns.

Sfântul Petru îşi tricota, liniştit, un halat de felul celor care l-au făcut celebru când, din spatele porţii, se auzi un glas gâjâit: "Sticle goale, fier vechi, ascuţim foarfeci şi cuţite!". Petru se uită pe vizor şi văzu un pitic negru care târâia după el un cărucior de fier, acoperit cu o prelată răpciugoasă.

Petru: Ce vrei, ţigane?
Ţiganul: Socares, moşule! N-ai ceva să-ţi ascut? Să-mi hrănesc şi eu copilaşii că mor de foame!
Petru: Păi vinde inelul ăla de la deget.
(Ţiganul avea, pe deget, un inel de aur mare cât o zi de post, de-ar fi încăput şi pe măciuca lui Terente)
Ţiganul: Haoleu, şi eu care am vrut să-l las acasă! Mulţam, patroane! Dacă mă vede lumea aşa, nu mai ascute nimic la mine. Dar cine eşti tu, trăiască hălăţelul tău?
Petru: Sunt Sfântul Petru. Ai crăpat...
Ţiganul: Cum, patroane, să crăp? Eşti paliu? Eu am trei neveste şi un copilaş acasă! Sau o nevastă şi trei copilaşi! De ce să crăp?
Petru: Te-a cam lovit o maşină. Era noapte şi nu te-a văzut, că te confundai cu peisajul...
Ţiganul: Adică ce vrei să zici? Eşti rasist?
Petru: Nu-s rasist, dar tu eşti negru. Cum vrei să-ţi zic? Uite, eu sunt alb, tu eşti negru.
Ţiganul: Aoleu, unde-am ajuns? Nu-s negru, bă, îs rrom şi lasă că vezi tu ce păţeşti dacă mai faci mişto de mine! Tu ştii cine e tata? Dacă dau două telefoane, vin băieţii cu săbiile la poarta aia a ta şi vezi ce tuns, ras şi frezat o să fii după ce termină ei cu tine!
Petru: Ştiu cine e tac-tu, că e pe lista mea. Vine şi el în vreo trei ani. Cât despre băieţii tăi, şi ei sunt pe listă. O să crape într-o puşcărie de pe la voi, că văd că pârnăiaşii nu se prea dau în vânt după borâturi de-astea.
Ţiganul: Borâtură e mă-ta, tataie! Ce vrei de la mine?
Petru: Să decid dacă vei merge în rai sau în iad. Totul depinde de ce ai făcut cât ai trăit.
Ţiganul: Păi, ce să fac, patroane? Am muncit, am fumat şi eu ca omul, am futut tot ce am mai găsit viu pe unde am fost, am băut, dar cu măsură... Am fost om cinstit şi mi-am trăit viaţa, nu ca tipa aia, Carina sau cum o chema...
Petru: De unde pizda mă-tii ştii tu de Carina?
Ţiganul: Păi am citit pe blogul ăluia de l-ai chemat tu la tine...
Petru: Să-l fute Catherine Zeta Jones şi pe ăla...
Ţiganul: Să-l fute! Dar, ia zi, nu sunt bun de trimis în rai? muncesc mult, ştiu să fac cazane de ţuică, să pun coadă la tigăi...
Petru: Mă, du-te dracu' de-aici! Ţie-ţi dădea lumea cuţite să le ascuţi, tigăi să le pui coadă şi aramă să faci cazane, iar tu le duceai pe toate la fier vechi! La fel cum făceai şi cu şinele de cale ferată, firele electrice, tabla de pe casa ta, Mercedesul vecinului tău...
Ţiganul: Bine, mânca-ţi-aş ceaslovul tău de ceaslov, dar să moară mortu' dacă nu m-oi face băiat bun!
Petru: Hai, marş de-aici! Am pregătit un cazan infernal pentru tine. De fapt, e un butoi de lemn, ca să nu cumva să-l furi şi pe ăla!

Petru dădu să apese pe butonul de teleportare a ţiganilor în butoi. Ţiganul începu să plângă. Petru apăsă. Ţiganul dispăru. Pe boşorog îl tăie căcarea. Porni spre Poarta Budei Paradisiace. Cheie, pula! Se căută prin buzunare. Se uită la gât. Se uită să vadă dacă nu şi-o agăţase de coaie. Cheia, nicăieri! Nici până astăzi nu se ştie unde a ajuns cheia Porţii Budei Paradisiace, dar Petru tot mai ţine căcarea în el, drept pentru care este mai morocănos ca oricând. Carina tot în infern se perpeleşte. Ţiganul stă la murat în butoiul cu varză. Catherine Zeta Jones se lasă aşteptată. A... bate cineva la uşă. Ea trebuie să fie. Pa pa!

Amadeus - King of the Fairies

Terente, faţă în faţă cu Sfântul Petru

Sus, în originea paradisiacă a luminii, unde soarele te bronzează de dedesubt şi unde luna te îmbie la un fotbal cu ea, se făcu întuneric. Poarta Ruginită se dădu de pereţii nebuloşi ai Raiului, iar ceea ce intră prin ea se trânti, cu zgomot, de biroul Sfântului Petru, stârnind vălătuci înecăcioşi de praf şi cocaină pe care paznicul tocmai o aşezaze în liniuţe. Speriat, Petru se uită la miraculoasa arătare. Era o mândreţe de pulă, cu o căpăţână roşie şi plină de cicatrici. Era atât de lungă, că nici n-ai fi putut să vezi cine este la celălalt capăt al ei, dacă n-ar fi purtat, cu litere de neon, mesajul ameninţător al posesorului: "Fut bine şi apăsat la cioc".

Petru: Intră şi tu, bă, că doar nu îţi bat pula-n cuie de Arborele Interzis ca să te spânzur de ea şi să stai tu în iad, iar mătărânga-n rai, să ţi-o sugă toate călugăriţele!
O voce din adâncuri, nu ştiu ale cui adâncuri, dar, clar, din adâncuri, îi răspunse: "Mai am de urcat, taci în pula mea!". Iar pula începu să se aşeze, colac peste colac, în faţa biroului directorial al Sfântului Petru, de parcă ar fi ştiut singură ce are de făcut. Capătul cu om ajunse în poartă. După el, şi omul. Pletos şi bărbos, tatuat ca un şef Yakuza şi cam mititel de statură, cu două pistoale la brâu, însuşi Terente păşi prin poartă. Ochii îi cazură pe fotografiile cu sfinte dezbrăcate, surprinse la duş, de pe pereţii biroului. Încolăceala de pe birou zvâcni. Speriat, Petru dezlipi toate posterele. Mătărânga zvâcni din nou, a nemulţumire.

Petru: Cine eşti?
Terente: Nu mi-ai citit cartea de vizită? Am trimis-o înaintea mea, ca să ştii cu cine ai de-a face...
Petru: Dacă ai şti tu câţi se laudă cu ce te lauzi tu...
Terente: Wannabes toţi!
Petru: Adică tu eşti... EL?
Terente: Nu, sunt EA. Mă cheamă Bălţilor. Regele Bălţilor. Terente, Regele Bălţilor!
Petru: Şi pe şerpălăul tău de companie cum îl cheamă?
Terente: Mobutu Sese Seko Nkuku Ngbendu Wa Za Banga.
Petru: Waza fuck???
Terente: Wa Za Banga, surdule!

BRB

Petru: Şi? Ce-i cu tine pe aici? Ce-ai făcut toată viaţa ta?
Terente: Tu eşti sau te faci? Scrie pe cartea de vizită. Am futut bine şi apăsat la cioc. De mic copil, când descoperisem că am o gaură în saltea.
Petru: Cine poate să îţi facă o recomandare?
Terente: Tot ce poartă pizdă pe aici, în afară de Maria. După ea am venit.
Petru: De ce pula mea veniţi toţi după jidănoaica aia? Sincer să fiu, te-aş pune într-un cazan, dar mi-e frică să nu te sugrumi cu chestia aia. Te trimit la Ciomu. Eşti destul de păcătos, nu prea ai ce căuta aici. Plus că, dacă ţi se scoală, se loveşte de tavan şi doar ce am văruit şi noi vara asta. Mai sus de atât nu există... Mda. Mergi la Doctorul Ciomu.
Terente: Frate, eşti cu muia? Vrei să te sugrum eu pe tine cu Mobutu?

Pula epică începu să tremure. Fiecare venă de pe ea se umflă, apoi ea însăşi crescu în grosime. Colac după colac, începu să se desfacă în toată splendoarea ei, pe măsură ce se umplea cu sângele lui Terente. Capul roşu se făcu şi mai roşu. În curând, biroul n-o mai încăpu şi se făcu ţăndări sub greutatea monumentală a monumentului de monumentalitate. Sute de aşchii săriră în toate direcţiile, numai în pulă nu se înfipseră, căci era magică; o blagoslovise o vrăjitoare căreia, pare-se, îi plăcuse. Măciuca era aproape plină când Terente, cu o răsuflare grea... leşină, că nu mai rămase sânge în el ca să-i mai funcţioneze şi creierul, aşa, mititel cum era...

Şi-a ajuns Terente la Ciomu, pe o targă, şi pula pe trei tărgi şi încă mai feliază medicul infernal, iar asta va face pentru eternitate, căci pula terentiană e ca hidra, adică-i tai un cap şi cresc două în loc. Petru ştie să-mpuşte doi iepuri dintr-un foc, dând pedeapsă amândurora. Nu-i prost degeaba moşulică ăsta, chiar dacă Terente l-a lăsat şi fără birou, şi fără prafuri.

The Beatles - Yesterday

Dragă Alice,

Nu a auzit nici pulea de tine, deşi nici Sfântul Petru şi măciuca mea, la un loc, nu s-au bucurat de atâta atenţie din partea mea. De fapt, scumpa mea Alice, cred că eşti cel mai complex şi mai cretin personaj pe care am fost vreodată în stare să-l creez. Am pus în tine câte ceva din fiecare fată, femeie sau curvă pe care o cunosc. Te-am omorât, te-am făcut de căcat, te-am făcut frumoasă, ţi-am dat talent artistic şi te-am trimis la plimbare. Om te-am făcut, iar tu, ca o japiţă ce te afli, mi-ai adus numai prejudicii. Adică, nu a citit nici pulea păţaniile tale, drept pentru care, deşi eşti, teoretic, femeia perfectă, îmi vine să te spânzur de lustră şi să scriu "Pinata" pe tine, ca să te pocnească puradeii cu bâtele şi să curgă bomboane din tine. Dar, chiar şi aşa, ai face rău, pentru că bomboanele nu provoacă decât carii şi diabet.
Tu, Alice, futu-te-n inimioara ta aia întunecată, eşti poporul chinez. Nu, nu mă înţelege greşit. Nu eşti grasă. Arăţi chiar bine. Dar parcă eşti făcută din labă-n grup. Parcă mă-ta a fost zeiţa Bukkake şi s-a scăldat într-o cadă cu aracet de caltaboş. În acelaşi timp, eşti timidă şi tupeistă, eşti duioasă şi insensibilă, eşti obsesiv-compulsivă, te agăţi de trecut ca prezervativul de plop, dar, în acelaşi timp, trăieşti numai pentru viitor, mă faci să-mi doresc să exişti cu adevărat, nu ca să te iau în braţe, nici ca să te fut, ci ca să-ţi dau două perechi de palme, să-ţi revii un pic. Tocmai pentru că eşti rezultatul celui mai mare jaf dat vreodată la o bancă de spermă, nu te suportă nimeni. Îmbătrâneşti, umbli cu tot felul de cretini, dar faci tu ce faci şi te întorci, numai tu ştii de unde, mă faci să vreau a scrie despre tine şi-mi aduc aminte cât de prost te-am cioplit. Dacă Michelangelo ar fi sculptat ceva atât de fără sens şi din topor cum eşti tu, s-ar fi apucat de cântat manele. Eşti un Rembrandt falsificat cu trafaletul, iar Van Gogh din cauza ta şi-a tăiat urechea şi, dacă ar fi fost suficient de beat, şi-ar fi tăiat şi pula.
Să-ţi spun care e problema ta. M-ai respins, m-ai iubit, m-ai uitat şi ţi-ai adus aminte de mine, am ţinut la tine, te-am urât cu spume, mi-ai alimentat misoginismul, m-ai făcut să mă îndoiesc de el, ai trecut neobservată pe lângă mine şi te-a durut, la rândul tău, acolo unde soarele nu străluceşte niciodată. Te-ai prins? Asta e problema ta. Eşti toate femeile din viaţa mea, adică o maioneză tăiată. Tu nu eşti în stare să fii una singură, eşti un cameleon instabil, pus într-o cameră de oglinzi. Eşti un ghiveci care pute. Da, puţi, că nu te-am pus niciodată să faci o baie. Te-aş pune acum, dar e prea târziu. Draga mea Alice, astăzi te declar moartă, îngropată, mâncată de viermi şi putrezită. Şi nimeni nu va plânge după tine. Eşti liberă să te împrăştii, iar fiecare părticică din tine se va alătura fiinţei din care s-a desprins. Ai auzit? Mă enervezi, fire-ai al dracului de rebut genetic şi literar!

Cu bine,
Creatorul tău.

P.S. Odihneşte-te, dar nu în pace!

Irish Rovers - What do we do with a drunken sailor?

Un popă, faţă în faţă cu Sfântul Petru

Sus, la poarta Raiului...
Nu, am început prost. Ăsta era un colind.
Mă rog... treaba începe sus, printre norişori, postere cu Sexy Brăileanca, un birou putrezit şi un scaun plin de scame. Sfântul Petru s-a gândit că ar trebui să ungă, în sfârşit, poarta Raiului. Şi cum prin Rai nu se găseşte ulei, că n-are cine să-l producă dacă toţi industriaşii ajung în Iad, Petru trage o labă tristă ca să umezească poarta cu zeamă de-aia de iese din cuc înaintea Sfântului Duh (ăla care nu din cer s-a pogorât, că Petru n-are pula în colţuri). Liftul se opreşte şi din el iese un bărbos bătrân cu rochie.

Bărbosul: Bă! Ce dumnezeii mă-tii faci? (dumnezeii e substantiv comun articulat. Se scrie cu literă mică).
Petru: O frec. Tu cine pizda mă-tii eşti de vorbeşti aşa la poarta Raiului?
Bărbosul: Ce poartă? Am trecut la cele veşnice? A... Nasol. Scuze. Hai să îţi fac o sfeştanie.
Petru: Tu eşti beat? La ce să faci sfeştanie în Casa Domnului? Aici n-avem draci. Hai, valea, că n-am timp de cretini.
Bărbosul: Sunt preot. Eu sfinţesc tot ce văd. Case, maşini, macarale, bordeluri, baligi... Binecuvântat este Dumnezeeeeeu...
Petru: Taci, mă, poponarule! Că dacă aude şefu' că faci mişto de el, te fute cu toiagul! Dumnezeu binecuvântează, nu tu! Ia zi, ce păcate ai la activ?
Bărbosul: Păi, mai şterpeleam din vinul de împărtăşanie... Adică... ştii, e mai bun decât poşirca din comerţ, iar ce-i bun şi lui Dumnezeu îi place...
Petru: Apropo de bunăciuni, la futangeală te duceai?
Bărbosul: Nu, doar pe nevastă-mea o futeam. În schimb, aş vrea vreo două ore cu Fecioara Maria... Când nu mă vedea nimeni, trăgeam o labă peste icoana ei. Ştii, e bună rău...
Vocea Groasă de Efect Dramatic: Fiule, adevărat grăiesc ţie, că dacă-mi fuţi tu nevasta, mă fac Terente şi o fut şi eu pe-a ta! Am o slăbiciune pentru grase neepilate.
Bărbosul: Iartă-mă, doamne, că nu ştiu ce fac!
Vocea Groasă de Efect Dramatic: Păi, cred şi eu, băi, homo, la cât vin ai şutit din altarul mă-tii de iobag!
Petru: Hai, şefu', lasă-mă că mă faci de căcat! Îl trimit în iad pe Rochiţică ăsta, învârtindu-se!
Bărbosul: Dar de ce, tataie? Am slujit pe Domnul!
Petru: Da? Treci şi suge-i cariciu'. Hai!
Vocea Groasă de Efect Dramatic: Nu, mersi, că ăsta are carii şi mi se agaţă!
Petru: Nu ţine. Şi de slujit, ai slujit o pulă, că n-ai ştiut decât să stai cu Lada Milei în braţe şi să ceri şpagă pentru orice! Auzi ce scrie la Leptopiseţ: pentru nunţi, 1000 de lei. Pentru botezuri, 1500. Pentru pomeni, 1000 plus colivă, cârnaţi, icre negre, macaroane, prezervative cu aromă de struguri şi balamalele de la sicriu. Pentru spovedanie, 5 lei. Tu ai fost patron de bordel, mă,nu popă!
Bărbosul: Da, Petre, dar viaţa e greu...
Petru: Stai să vezi ce greu e moartea! Cazanul 666. Na documentele şi marş, că mi-ai împuţit biroul de tămâie, iarbă şi coaie nebărbierite şi nespălate!
Bărbosul: Dar mi-am spălat coaiele în cristelniţă, înainte de fiecare botez!
Petru: Se poate, dar nu s-a mai botezat nimeni la tine de cinci ani, după ce s-a plâns unu' că plutea păr prin apa sfinţită! La cazan!

Şi popa cel bărbos, cu rochie neagră, largă, cu burtă (rochia, nu el, săracul) a fost trimis la cea mai grea caznă: un cazan amenajat ca o biserică, unde va asculta slujbe şi se va spovedi pe bani pentru eternitate. Popa va fi însuşi Satana, care-i va da canon să şteargă cu Biblia la cur toţi puradeii Dracului şi toate scursurile pe care le mai trimite Petru acolo, Jos. Dar Munca va fi în zadar, căci imediat ce cururile vor fi şterse, Sfânta Căcare îi va tăia pe damnaţi şi vor inunda în zeamă galbenă tot infernul. Popa va trebui să cureze şi zeama. Dar prima oprire va fi la dentist, să-şi acopere cariile alea. Ideea lui petru i-a surâs Vocii Groase de Efect Dramatic...

Apocalyptica - Bittersweet

Top zece lucruri pe care le-ai vrea scrise pe certificatul tău de deces

Dacă tot vrei să mori, indicat este să crăpi, dracului, cu stil, ca să aibă mă-ta ce povesti la pomana când s-o îndopa până la apoplexie cu propria ta colivă, la buza sicriului tău pe jumătate deschis din care se iveşte figura ta grotescă, schimonosită de o moarte genială! Uite nişte sfaturi, ca să nu zici că ţin celebritatea numai pentru mine. Ai aici cele mai geniale zece căi spre o moarte cu ştaif.

10. Top 300 "Capital", post mortem. Îţi petreci viaţa lipsită de valoare aruncând câte 10 lei pe săptămână pe bilete de loterie. Pe la 80 de ani, se îndură sorţii şi iei un căcat de premiu la categoria a treia, că n-ai faţă de zece milioane de coco. Oricum, ce pizda mă-tii să faci cu atâţia bani, când tu mai ai de trăit maxim şase luni, în cel mai fericit caz? Când vezi ce numere au ieşit, te bucuri aşa tare, că începi să ţopăi prin casă. Te îndrepţi spre fereastră şi... dispari din cadru. Ca o alternativă, poţi juca toată viaţa aceleaşi numere şi, când nu ai chef să mai dai banii pe bilet, să iasă taman numerele alea. Alegerea e a ta. Ori te arunci în spatele autobuzului, să te calce un Logan, ori faci infarct. Este singura situaţie în care infarctul este un mod stilat de a te duce dracului.

9. Kama Sutra. Nu, nu te fuţi bine şi apăsat la cioc până-ţi dai duhul, şi nu mă refer la ăla sfânt. Ăsta este, deja, un mod comun de a ne scuti de existenţa ta. Iei tu, frumuşel, Kama Sutra, o citeşti din scoarţă în scoarţă, după care îţi iei partenera de sex de mână şi te duci cu ea în baie. E mişto să te sexezi când faci duş. Aşa că încerci cea mai contorsionistă poziţie din manual. Soto, o să aluneci pe cada udă şi o să-ţi spargi sfecla plină de perversiuni. Bonus: S-ar putea să-şi crape şi ea dovleacul, deci poţi să continui în drum spre Sfântul Petru.

8. Răceala. Străduieşte-te din răsputeri să răceşti. Nu foarte tare, că e de căcat să mori în timp ce-ţi întinzi mucii pe geam. E de ajuns să strănuţi de cinci ori pe zi. Du-te la un medic român. Diagnosticul va fi ceva gen ciroză, cancer şi sarcină toxică, dacă eşti bărbat, sau chist testicular, dacă eşti femeie. Tratamentul o să-ţi provoace cancer, cancerul o să-ţi provoace sinuciderea, iar sinucidera o să-ţi provoace moartea.

7. Căcarea Troiei. Construieşte un cal de lemn suficient de mare cât să încapi tu în el, împreună cu un sul de Kurpapier. Dacă eşti prea prost ca să-ţi faci un cal, fă, dracu', o ladă, că e bună şi aia şi e mai uşor de construit. De câte ori îţi vine a te căca, eliberează-ţi zăgazurile în cal sau în ladă. Când calul este plin, pune-l pe preşul socrului sau şefului tău. Nu uita să-ţi scrii numele pe ambalaj. Domnul se va ocupa de restul pentru tine. Simplu, eficient şi deosebit de satisfăcător pentru tine.

6. Hai Dinamo! Da, dar strigă asta în Ghencea. Eventual, chiar pe stadion.

5. Taxi! Condus de o femeie. Ce poate fi mai letal decât combinaţia dintre taximetrie şi abilitatea feminină de a conduce maşina către primul stâlp? Dacă taximetriştii bărbaţi te înfig în primul stâlp, o femeie te va face poster electoral pe Stâlpul 1 radical din -i. Descifrează asta!

4. Brăila. Mută-te în Brăila şi o să-ţi vină de hac plictiseala. Dacă eşti brăilean, mută-te în Municipiul Tecuci. E un fel de Brăila, next level. Minus piţipoancele date cu Palux, Kober şi înveşmântate-n tapiţeria coşgiugului în care o să ţi se odihnească oasele.

3. Ţăranul de Bucureşti. Suie-te în tren. A nu se confunda cu tramvaiul. Trenul este mai lung, mai infect şi mai scump. Coboară în Bucureşti. Din Bucureşti, coboară şi mai jos, la metrou. Da, ştiu, e departe. Dă-mă în judecată că nu ţi-am făcut metrou la Suplacu de Barcău. Lasă că, dacă-ţi face Boc autostradă, îţi face şi Berceanu metrou. Vezi pe unde se plimbă metroul? Pişă-te pe şina roşie, ca un ţăran care nu ştie care-i diferenţa între staţia de metrou şi hazna, şi ai să vezi ce ţi se întâmplă. Dacă nu-ţi iese, te pun eu la curent mai târziu.

2. Quetzalcoatl. Adică Şarpele cu Pene, zeitatea aztecă a Soarelui. Te duci la grădina zoologică. Nu, nu aia în care locuieşti tu, ca un iobag ce te afli. Aia unde găseşti animale mai inteligente ca tine. Caută şarpele cu clopoţei. Îl recunoşti după apucătura ciudată de a cânta Pluguşorul pe timp de vară. Ia nişte pene şi gâdilă-l. Numără până la zece. Pe la 5,(92) ar trebui să-ţi numeri deja cuiele din coşciug.

1. Înecat cu propria vomă. Nu e cine ştie ce. E de ajuns să te întinzi pe spate şi să te gândeşti la Sexy Brăileanca dezbrăcată sau să fii suficient de cre(ş)tin încât să nu dai şpagă anestezistului, când te operezi de hernie de disc sau când îţi faci lobotomia anuală. Când i se face shaormei dor de tine, nu te întorci. Rămâi cu gura în sus şi strângi din dinţi. Repet, nu e cine ştie ce metodă, dar era s-o păţesc şi eu şi mi-ar plăcea să văd chestia asta pe un certificat de deces. Acum, dilemă: De la ce mi s-a tras? Că nici şpagă n-am dat, iar pe Sexy Brăileana o cunosc personal.

Crăpaţi de creier ars încercând s-o desluşiţi pe-asta şi aţi găsit cel mai tare-n coaie mod de a mă scăpa pe mine de cititori!

Haggard - Hijo de la Luna

Hitler, faţă în faţă cu Sfântul Petru

Sângele sutelor de mii de evrei care trecuseră de poarta raiului în ultimii ani încă nu se uscase pe preş. Petru însuşi se săturase de atâţia oameni slabi, amărâţi, duhnind a gaz. De altfel, era o zi aşa de frumoasă, că numai de robinete cu sânge n-avea tataia Petru chef. Şi culmea e că, până pe la 12, nu apăruse nici pulea să bată la ruginitura de poartă. Până când...

-Heil io!
-Care pula mea eşti? întrebă Petru, vărsând halba de bere de pe birou
-Der Fuhrer, boule!
Petru consultă ceaslovul. Nu era nimeni cu numele ăsta.
-Nu e nimeni cu numele ăsta pe lista mea. Marş acasă!
-Mă cheamă Hitler. Adolf Hitler.
Într-adevăr, după un oarecare Bond. James Bond. apărea şi numele oaspetelui mustăcios cu gaură-n cap.
-Şi ce pizda mă-tii cauţi tu aici?
-Evrei.
-I-ai ratat. Au intrat deja. Spre deosebire de tine. Marş la căcat!
-Să mori tu?
-Sunt mort deja. Pleacă de-aici. Infern scrie pe tine. Şi bărbiereşte-te, în pula mea, că arăţi ca Hitler!
-Sunt Hitler, jidan prost! Ia stai. Fraiere, eşti evreu? avu Fuhrerul o revelaţie.
-Fraieră e mumă-ta! Da, sunt evreu! La fel e şi şeful meu, dacă ai vreo trebă cu el. Ce-o să faci?
Hitler scoase o grenadă. Trase cuiul şi... nimic.
-Hai, băga-mi-aş der Schwanz! Grenadele lu' peşte!, lătră Adolf
-Aici nu e voie cu arme. Cazanul 666, marş!
-Bag seama că nu ne-am făcut înţeleşi. Evreii nu sunt creştini. Eu am omorât trei sferturi dintre ei. Sunt un erou, în pula mea!
-Ba eşti un erou în mintea ta, că pulă cică n-ai cine ştie ce. Cel puţin aşa a zis paraşuta aia a ta. Evreică şi ea.
-Evreică?! Du-te, mă, că te gazez. Şi slobozi o băşină.
-Cu mine nu îţi merge. Deja sunt mort. Şi paraşuta era la fel de evreică precum străbunică-ta. Muie!, triumfă Petru.
-Ba îmi merge, dă-te-n sloboz! Ia întreabă-l pe şef dacă nu îs eu erou că am stârpit necreştinii de pe pământul ăsta.
Şi se duse Petru la şeful Doamne-Doamne. Trei ore mai târziu, cu barba îngălbenită şi cu ochii în lacrimi, Petru strigă din pragul ruginiturii:
-Intră, că sunt nişte evrei care te aşteaptă. O să fii curva lor. Asta îţi e răsplata.
-Adică sex anal? Ich will! Hai că mă bag. Heil io!
-Bagă-ţi salutul de căcat în cur şi marş până nu mă răzgândesc, urlă Petrea, furios, nevoie mare.

Norocul lui Hitler. Adolf Hitler. că făcuse ravagii printre păgâni. Dumnezeu e mare javră, când vrea el sau El, depinde cât de bigot vrea pula ta să fii. Sper să ajung să-i iau locul, într-o zi. Toată lumea va ajunge în rai, unde vodca va curge pe văile de vălătuci nebuloşi. Pula mea, nu am inspiraţie...

Truda - Violu' de la ora 5

Heil Papa!

Nazistul din capu' la Biserica Catolică e mai cretin decât credeam. După ce, acum un an, a spus că mass-media sunt naşpa cu crăci şi că intră cu drujba în himenul intelectual colectiv, făcându-ne intoleranţi şi nepupincurişti, acum, Nasoldict zis Adiţă (Hitler, nu Năstase), a făcut un apel către popii catolici. Pe lângă obişnuitele zvastici de turtă dulce, feldmareşalul cu băţ strâmb a împărţit şi mesaje de îmbărbătare, întru veşnica punere pe net a Bibliei. Mai exact, sugătorii de bani supranumiţi preoţi au fost invitaţi să îşi folosească blogurile pentru propaganda Vaticanului.
Alo, mein Fuhrer! Parcă tu erai ăla care halea căcat arian, cum că netul este Satana! Tradiţionalismul întruchipat în monarh absolutist cu caşcheta ascunsă sub tiară s-a sucit, pe fugă, de unde bag seama că a-nceput să-i placă s-o ardă satanic pe unde apucă. Pentru că Biserica Cacofonică a acceptat, în cele din urmă, că Pământul e rotund, s-a ridicat problema faptului că Ubersoldatul Domnului nu prea poate să se sexeze cu Baphometh pe la colţuri, drept pentru care depozitarul celei mai mari colecţii de săpunuri făcute din evrei îşi face publice înclinaţiile de tot felul. De acum înainte, o să se umple blogocubul (de-al dracu' nu e sferă, cum vrea Putzenmund ăsta) cu trolli. Trolli care vor începe să încarce mii de servere cu mesaje de genul "Dumnezeu este printre noi, are grijă să avem cu ce ne şterge la cur în cel mai duhovnicesc stil cu putinţă, aşa că pocăiţi-vă, OMG LOL". Şi totul, pe platforma Satana 2.0, adică pe net. E ca şi când ai scrie "Muie Steaua" pe palatul lui Becali. Sau ca şi când ai desena zvastici pe sinagogă, lucru pe care papa ştie foarte bine să-l facă, după atâţia ani de Hitlerjugend. Încă puţin şi catolicii, din lipsă de adepţi, vor ajunge ca sectele alea care se sinucid în masă de trei ori pe zi şi vor trimite copilaşi blonzi din uşă-n uşă: "Heil Benedict! Vrei să te faci catolic? Na o Biblie, te aştept la Gesta... biserica din colţ pentru botez. Ce? Eşti evreu? Hai să împărţim o grenadă: iau eu cuiul, iei tu restul. Auf wiedersehen!".
La cum gândeşte şi acţionează cel mai iubit neonazist al lumii, Biserica făcută poştă de Sfântul Petru, Inchiziţie şi, acum, de hitlerişti, îşi cam pierde credibilitatea. Nu mai vine, frate, lumea, să asculte popa cum mănâncă căcat latinizat! Nu se mai închină babele la statui şi nu mai defilează Wermachtu' pe străzile Vienei şi ale Cracoviei! Acum, Hitler rilăudid recrutează untersoldaţi de pe net, că, din altă parte, s-a cam gâtuit conducta cu proşti. Ca să nu mai vorbim că Ahmadine... pula mea, ăla cu nume lung... adună adepţii şi din copaci, de unde i-a lăsat Bush la ultima vizită. Păi se poate? Cruciaţi suntem sau baloţi de paie? Nici măcar jidanminatoru' nu mai ţine minte ce muie au primit armatele cruciate de-a lungul istoriei. Unele dintre ele, chiar din partea Bisericii însăşi, că, altfel, nu mai avea Benedict Lugăr dă haur la brâu.
Bottom line: propaganda popilor începe să devină la fel de inconsecventă şi cretină ca Biblia pe care se chinuie să ne-o bage pe gât. Pentru ei şi pentru fanii lor, un călduros Heil Hitler! Remember Nurnberg? Şi, ca dedicaţie muzicală, că tot mi se făcu dor de melodia asta...

Gorgoroth - Incipit Satan

Satana, faţă în faţă cu Sfântul Petru

Apăi m-am întors oripilat. Oripilat că n-am fost plecat nicăieri, dar m-am întors. N-am avut eu chef să scriu şi chestia asta mă oripilează. Dar, să vă spun, dragii moşului (că tot a fost Crăciunul, printre altele, unde fusăi). Nu, n-am fost în Oltenia, pentru că postul ăsta ar fi duhnit a praz şi, sincer să fiu, aş fi vomitat la fiecare trei cuvinte. Prezenţa mea a fost solicitată de însuşi portarul ăla enervant de la ruginitura Raiului, Sfântul Petru. Când am văzut scrisorica de amor în cutia mea poştală, să cad sus, nu alta (că jos cad babele intervievate de Cătălin Radu Tănase). Cred că a fost prima oară când poştaşul şi-a mişcat organismul până în scara mea de bloc. Fericit de eveniment, stând în cur pe bec, am citit porcăria. Am văzut că m-a chemat Petrică la el. M-am înarmat cu două beri şi am luat liftul, în sus. Da, ştiu, avizaţii vor spune că scara mea nu are lift. Pula mea, avizaţii nu m-au văzut stând pe tavan, aşa că ciocu' mic! Am urcat ce-am urcat, oraşul s-a făcut hartă, harta s-a făcut mică, iar liftul s-a oprit cu sughiţuri. În faţa mea, zăcea Ruginitura. Din spatele ei, se auzeau zgomote orgasmice. Viaţă bună, acolo, Sus, n-am ce zice. Cum copulează ocupanţii raiului, nu mă întrebaţi, că nu ştiu, mai ales că femeile nu prea au ce căuta acolo. Singura care a ajuns Sus e Maica Tereza, dar aia e babă. În faţa porţii, mă aştepta, stând la o masă şi trosnindu-şi degetele noduroase de la picioare, un bătrân atât de simplu... dar asta e altă operă literară.

Petru: Coaie, ai belit belinderu'. Cică ai scris nasoale despre mine.
Eu: Bună ziua. Dat fiind vocabularul pe care-l folosiţi, cele scrise de mine vă fac reclamă, nu glumă.
Petru: Da, mă, ştiu, dar, acolo, pe pământ, fraierii spun că... Coaie, aia e bere?
Eu: Da. Vrei?
Petru: Dă-o. Aşa. Oamenii cred că sunt un sfinţişor liniştit şi că viaţa de aici este de o puritate, bla, bla, bla...
Eu: Eu ce? Am băut juma' de bere, că mi s-a făcut sete de atâta urcat. Aşa. Revenim.
Eu: Da, dar ştim amândoi că nu prea e aşa treaba. Uite şi tu, se aude de aici cum se fute lumea pe acolo. Hai să punem coaiele pe masă. Ce dai?
Petru: Ce ceri?
Eu trag o râgâială.
Petru: Porcule!
Eu: Mă-ta.
Petru: Suge-o!
Eu: Mori!
Petru: Sunt mort!
Eu: Şi ce? Mai mori o dată!
Petru: Asta vrei? Bine! Şi scoate o sabie japoneză de tăiat intestine.
Eu: Lasă, frate, sabia, că nu vreau să mori. Eu despre ce prost mai scriu?
Petru: Bine. Deci, ce vrei să-ţi dau?
Eu: Permis.
Petru: Ce să faci cu el? N-ai maşină.
Eu: Lasă maşina, vreau permis de trecere prin Ruginitură.
Petru: Vorbeşte, în pula calului, frumos de Poarta Împărăţiei Cerurilor. Na permisu' şi şterge-o. Să le spui tuturor că eşti primul om care se întoarce viu de la poarta raiului!
Eu: Şi Geoană?
Petru: Am zis om, nu floc violet.

Şi m-am întors. Fraierul n-a spus de ce îmi dă permisul. Mi l-a dat şi m-a trimis înapoi. Chestia sadică este alta. Liftul ăla mergea cam repede. Aşa de repede, că s-a distorsionat timpul. Mie mi s-a părut că toată lăbăreala a durat cinci minute, dar, ţeapă, a trecut o lună şi ceva, ceea ce e chiar de căcat.
OK, unde vreau să ajung cu toată chestia asta? Personajele biblice sunt de căcat. Cu Petru în frunte, pentru că petru este primul personaj biblic peste care dăm noi. De exemplu, prima poruncă (e, şi dacă nu e prima, ce? Dă-mă în judecată! Habotnicule!) spune ceva de genul "să nu ai alţi dumnezei în afară de mine", că ai belit-o până la cotor. Unul dintre cele şapte păcate ale lu' peşte e gelozia. Păi cine e cel mai gelos? Ăla de nu vrea alţi dumnezei în afară de el, de parcă poate el să-mi spună pe cine votez! Şi ar mai fi exemple, dar, observ, chestiile astea cultural-artistice nu prea udă pe nimeni în tenebroasele hăuri vaginale sau în neatinsele vârfuri de sulă, scuzată fie-mi expresia mahalagească. Petru, că despre el e vorba, e atât de prost, că nu mi-a spus pentru ce mă mituieşte. Eu mă simt mituit să-l fac de căcat în continuare. Permisul e permis şi nu mi-l ia nimeni.
A, da. Mai există undeva, în creierii mei făcuţi terci, o tipă, Carina. Aia, pizda mamei ei, încă mai stă la poarta babei. Nu am abandonat-o, dar mai alternez, ca să vă satisfac vouă gusturile bolnave, că văd că numai la Biblie vă stă gândul. Apropo, vă spun un secret: Biblia mea e Kama Sutra. Nu de alta, dar, altfel, aţi crede că sunt vreun popă calic care aplică psihologia inversă şi, pe la spate, capre stând voi, cei ce citiţi aceste rânduri, vă fut energetic, că aşa-i moda. Sictir!

Rammstein - Stirb nicht vor mir

Dumnezeu, faţă în faţă cu Sfântul Petru

Se mai întâmplă să crape şi câte o zeitate parşivă cu tendinţe dictatoriale. În fond, nimeni nu e perfect...

Sus

Petru: Ce pana mea cauţi, şefu', aici? Cine ţi-a făcut-o?
Dumnezeu: Taci în pizda mă-tii şi lasă-mă să trec, că abat Apocalipsa peste bulangiul ăla!
Petru: Ho, tataie, că, aici, toţi sunteţi egali. Ce, crezi că dictatura ta merge peste tot? Bagă adânc. Cum ai ajuns aici?
Dumnezeu: Frate, ai auzit de Nietzsche?
Petru: Cine, mă???
Dumnezeu: E un polonez. Cică e filozof. Ţăranul şi-a vândut sufletul principalului meu concurent de pe piaţa veneraţiei pupincuriste. A băgat ăla o promoţie tare de tot, cică dai un suflet, primeşti puteri nesfârşite. Aşa că Nietzsche ăsta s-a apucat să scrie o carte închinată concurentului şi, acuma, că a primit puteri, cică "Dumnezeu este mort". Pac pac... şi m-am trezit mort.
Petru: Cum să te trezeşti mort, şefu'?
Dumnezeu: Uite aşa, bine, nu te mai hlizi şi lasă-mă să trec! Am treabă, trebuie să mă chinui să-i iau ăluia puterile înainte să mai facă cine ştie ce mizerii.
Petru: După cum spuneam, aici, toţi sunteţi egali. Nu ţin cont de provenienţă, nume sau funcţie. Spune-mi, suflet rătăcit, ce păcate ai comis tu? Ţine minte că le am pe toate la ceaslov, aşa că este indicat să le recunoşti tu.
Dumnezeu: Căca-m-aş pe el de egalitarism! Ţi-a băgat Geoană ăla idei de căcat în cap. Lasă că am eu grijă de el când ajunge pe aici.
Petru: Ai de aşteptat. Hai, zi cu păcatele alea, că n-am timp de toţi pulifricii cu ambiţii divine!
Dumnezeu: Bă, eşti paliu? Ce păcate să am? Eu am creat totul, nu am păcate. De fapt, sunt singurul care nu are păcate. Mai e şi fi-miu, dar ăla şi-o cam trăgea, pe jos, pe-acolo ,cu cine apuca.
Petru: Deci, nu prea mai ai coaie în faţa porţii. Hai să-ţi spun eu de ce te faci vinovat. Ai minţit când ai promis că nu mai abaţi Apocalipsa asupra oamenilor. Noe îţi spune ceva? Cum poţi să promiţi asta, când se ştie din moşi strămoşi că va veni un sfârşit şi se vor face un cer nou şi un pământ nou? După aia, când cu izbăvirea păcatelor şi eliberarea permiselor de trecere în Rai, când ai instituit funcţia pe care eu o deţin în acest moment, nu ai avut cojones să te duci tu printre oameni. L-ai trimis pe fi-tu la moarte sigură. Ştiai că o să şi-o ia. Nu ţi-ai prea iubit aproapele. Eşti demagog. Ai tendinţe dictatoriale. Eşti cea mai invidioasă fiinţă pe care o ştiu. Pedepseşti pe cine are alţi dumnezei afară de tine. Asta e concurenţă neloială. Eşti incredibil de nedrept faţă de ceilalţi dumnezei de pe acolo. Vorbeşti ca un birjar. Te dai perfect, dar creaţia ta este mai mult decât imperfectă. Este fundamental defectă! Cum se face că o fiinţă desăvârşită nu e în stare să creeze o lume după chipul şi asemănarea sa? Ai făcut omul nepupincurist şi revoluţionar. În momentul în care şi-a folosit dreptul pe care chiar tu i l-ai dat, ai început jihadul împotriva celor care îţi ies din cuvânt, disperat fiind să îţi impui controlul total asupra unor fiinţe care nu pot fi total controlate, pentru că aşa a vrut cariciul tău când ai creat-o! Eşti mai rău decât Satana! Nietzsche va ajunge în Rai, pentru că a ales un dumnezeu mult mai OK decât tine. În Iad mergi tu vreo trei eterntăţi jumate, arzi acolo şi curăţă buda Antichristului! Să te întorci când îţi revizuieşti comportamentul şi modul de gândire.
Dumnezeu: Nu numai că Nietzsche este mort, dar tu eşti şi mai mort. Eu te-am făcut, eu te omor!

Şi a căzut Dumnezeu acolo unde merită, în cel mai întunecat cotlon al propriei sale creaţii. Fază la care Antichristul, de jos, de foarte jos, a urlat spre Petru: "Mersi, coaie, ai depăşit aşteptările! Ai puterile pe care ţi le-am promis. Tu şi cu Nietzsche o să faceţi casă bună, acolo, sus. Cât despre tataia ăsta, stai tu liniştit, că îl pun la punct cum nu am mai pus pe nimeni. Îl trimit în cel mai mişto bordel de aici, cu cele mai mişto fătuci din tot iadul, cu bani căcălău, dar, şi asta rămâne între noi, îi tai sula. Vezi prăpădul dracului. Adică al meu. Mwahahahahahaha!"
Iar Petru şi-a luat o bere, după care s-a dus să se culce. A emis un decret care prevede că, două zile, nimeni nu va mai crăpa. Ăia care mor de gripa porcului nu se pun, pentru că oricum nu de gripa porcului mor. Am plecat să mă sinucid, ca să prind şi eu alea două zile în care nu crapă nimeni.

Wolfgang Amadeus Mozart - Requiem

Coprofagi la poarta Raiului, episodul 2: Preşedintele

Legea aia idioată, de care mă doare în cur, că nu mă afectează, dar care face apel la ce mi-a mai rămas din bunul simţ mă obligă, moral, să bag în seamă sau, mai politically correct, să ucid şi alţi mâncători de căcat folosindu-mi proverbialul kalashnifalus pus pe ejaculat gloanţe verbale. Suck on that, CNA! Sunt în afara jurisdicţiei voastre infecte. Azi, mi s-a pus pata pe Trăienică ăla... Eh, ştiţi voi despre ce băsesc e vorba. Şi ăsta a venit cu liota de ţărani la Brăila ca să toace ţara. Dec,i poc, sau, mai bine zis, splat. Cinci gloanţe mai târziu, că e rezistent rău de tot, a crăpat.

***

Petru: La castel în poartă, cine dracu' bate?
Traian: Sunt eu, preşedintele!
Petru: Nu se poate, nu tu! Doamne, de ce mi l-ai trimis pe ăsta?
Iliescu, din spate: Futu-te-n cur, pe Mircea al meu nu l-ai recunoscut nici din buletin, dar pe zdreanţa asta imediat o identifici! Pedelist matusalemic.
Petru: Du-te, mă, de-aici! Deci, Traiane, cu ce treburi eşti pe aici?
Traian: Vreau să vorbesc cu fratele meu să-l avertizez că trebuie să vină mogulii pe aici. Nu vreau să împart raiul cu ei.
Petru: Care frate? Şi, stai aşa, cine ţi-a zis ţie căai un loc rezervat aici, sus? Crezi că, dacă ai fraierit românii, îţi merge şi cu mine? Ia pleacă, mă, de-aici că am treabă!
Traian: Fratele meu, Dumnezeu! Nu ştiai? Şi, stai aşa, cum îndrăzneşti să mă trimiţi pe mine la dracu'? Tu ştii cine sunt eu? Sunt preşedintele! Vezi? Scrie pe afişe!
Petru: Dacă o să mai fii tu preşedintele şi în următorii cinci ani, eu sunt licuriciul.
Traian: Putem negocia asta. Ştii? Şi Elenei îi plac licuricii. Poate ne combinăm toţi trei.
Petru: La cartelă?
Traian: Frate, ce idee! Muie pe cartelă! Tot voia fiică-mea să-şi bage breasla în legalitate! O să vindem cartele pentru muie! Ca să nu se suprasolicite doamnele. Trimite-mă înapoi! Te rog, te rog, te rooooog!
Petru: Hai că-mi place ideea ta. Dar să-mi cadă mie pula dacă nu te trimit în infern, la cazan, dacă te mănâncă în cur să nu-ţi respecţi cuvântul!
Traian: Eu sunt preşedintele. Cuvântul meu e sfânt!
Petru: Hai, valea, că mă plictiseşti amarnic. Peste cinci ani, te prezinţi înapoi, la raport. Înţeles?
Traian: Da, să trăiţi bine!

***

Pula mea...

Corul Armatei Roşii - Imnul URSS

Legea inumană văzută de un oaspete bărbos

Victimele propriilor noastre constrângeri este tot ce-am ajuns după miliarde de ani de evoluţie. Ne-am creat reguli pe care, ca să ne umflăm în pene, le respectăm sau, tot ca să ne umflăm în pene, le călcăm în picioare. Oameni suntem, nu? A greşi e omeneşte.
Legea contravine naturii. Să nu ucizi. Omul este singurul animal care are crima în sânge. Aşa ne e instinctul. Suntem condamnaţi la moartea altora. Condamnaţi să semănăm moarte. Un copil torturează un animal pentru că e doar un copil. Nu i-a înfipt nimeni legile în cap cu biciul. Ucide din plăcerea de a ucide. Orice alt animal îşi mănâncă victima sau îi cucereşte haremul, teritoriul, sfera de influenţă. Omul ucide şi lasă cadavrul acolo. Apoi vine legea... Să nu ucizi. Şi omul nu mai ucide. Cel puţin, nu la fel de mult. Iar povestea poate continua. Ştii că mult prea puţine animale sunt monogame, iar omul nu este, biologic vorbind, nici pe departe unul dintre ele? Ştii că abilitatea de a fura face parte din selecţia naturală şi din lupta pentru supravieţuire? Ştii că râvna este cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla, pentru că, punând mâna pe ceea ce-ţi doreşti, îţi îmbunătăţeşti patrimoniul şi moştenirea pe care o laşi generaţiei următoare sau, pur şi simplu, mileniilor? Ştii că minciuna este dovada incontestabilă a inteligenţei? Da, este unul dintre lucrurile care ne separă de celelalte animale. Alături de crimă. Ştii că legea care te umanizează nu face decât să-ţi îngrădească umanitatea? Să te transforme în cel mai vulnerabil animal? Suntem la baza lanţului trofic din cauza legii. Din cauza oricărei legi. Nu legea te omoară, dar legea te împinge în faţa călăului şi îţi dezgoleşte gâtul asupra căruia lama toporului va cădea cu o mai mare precizie. Pentru că legea fundamentală a umanităţii este ipocrizia mărginită doar de aspiraţie.

Pana mea, aveam chef de filosofie. Oricum nu am mai băşit de multă vreme prostii de genul ăsta, aşa că iertată fie-mi somnifera operă. Oricum nu am chef de nimic. Nu mai crapă nimeni cunoscut, ca să-l pun faţă în faţă cu Sfântul Petru. De politică nu mă ocup decât dacă mă fute rău de tot. Da, Băsescu e un dictator nenorocit, dar toată lumea ştie asta. Ce sens are să mă chinui eu să dezvolt teoria chibritului, când fiecare cetăţean o are conturată perfect în minte, în termeni inteligibili pentru el şi numai pentru el. Mi-e o scârbă de ţara asta... Mă gândeam să îl pun pe Sfântul Petru să coboare puţin aici, fără să fute babe. De data asta. Libidoul lui se activează destul de rar. Dat fiind că are vreo două mii de ani, numai de timp nu duce lipsă. Chiar... Of, fiziologia meaaaaaa... În fine. Cred că încep să conturez o vizită.

E marţi. De fapt nu e marţi, dar muşchiul meu cardiac vrea să fie marţi. Să tot fie vreo cin'şpe aprilie. Şi nu e Paştele, nici Sfântul Petru. Aşa că Sfântul Petru se gândeşte să-şi mai facă apariţia pe acest minunat Pământ, adică să-şi inspecteze fabrica furnizoare de hoituri. Asta suntem, v-aţi prins. După o labă memorabilă, ca să îşi mai ia gândul de la băbăciunile provocatoare dintre noi, a luat liftul spre Terra. Straşnic loc! Cum iese din lift, Nea Petrică (doar nu o coborî sub numele real) rămâne mască. Un Q7 trece la două palme de el. "Lasă că vezi tu, fraiere, când intri pe mâna mea", îşi spune tataia. Merge mai departe şi se gândeşte să intre într-o crâşmă. Acolo, a auzit el, zace crema cremei oamenilor.
Toată lumea bea la crâşmă. Rockeri, manelişti, cerşetori, corporatişti, cercetători, preoţi, satanişti, atei. (Chiar, de ce toată lumea crede că ateii sunt satanişti?) Doi vorbesc despre fotbal. Doi se pupă. Doi vorbesc despre mecanica cuantică. Doi sunt prea muci ca să se înţeleagă despre ce vorbesc. Doi se dau unul la altul. Asta ar fi OK, dar sunt bărbaţi amândoi. Băsescu e muci. Unul se chinuie să folosească un laptop. E muci. De fapt, sunt. Şi el, şi laptopul. Barmaniţa e bună cu draci. Dar e muci. Petrică poartă rochie, aşa că toţi au lasă berea pentru o clipă şi-l huiduie din străfundurile plămânilor. Unul dă o băşină şi tot poporul iese afară.
Iese şi Petrică. Pe stradă, dileala e la ea acasă. Ferrari. Dacia. Ford. BMW. Dacia. Dacia. Dacia. Audi. Dacia. Dacia. Dacia. Trei politicieni la opt pulifrici. Unul e om de afaceri. Petru dă ochii peste cap. În rai, e un singur politician, iar ăla dictează dintotdeauna şi va dicta mereu. În iad, la fel.
Printr-o fereastră luminată a unui bloc dărăpănat, se zăresc doi oameni care, să zicem, doar, că vor să facă un copil şi nu le iese din cauza prezervativului. În rai, nu e rost de sex. Dumnezeu îi fute pe toţi, dar plăcere nu prea e decât pentru pupincurişti. În iad, e orgie. Nu ştii ce nimereşti. Sifilis, sculament, SIDA... Pe alese, cam la fel ca pe Terra. Dar acolo este mai uşor. Iar Satana îi fute pe toţi şi lor le place.
Petrică se teleportează în altă ţară. Oamenii sunt mici şi galbeni, dictatorul e unul singur, sexul e interzis. Cam ca în rai, dar oamenii sunt mici şi galbeni, nu au aripioare, arată la fel şi nu e semnal la telefon. La televizor, e doar dictatorul. În rai, nu e televizor. În iad, nu e nevoie. Toată lumea se fute, deci nu are timp de uitat la filme.
Babalâcului i s-a cam luat de Pământ. Deja este prea mult. Toţi vor bate la poarta lui. Toţi vor crede că, acolo, sus sau jos, viaţa va fi ori perfectă, ori grotescă. Toţi vor avea rânjetul acela cretinoid al speranţei fundamentate pe nimic. Toţi vor să treacă de Petru. Petru va fi sub asediu. Un asediu lent, al unor soldaţi care dau năvală cu o disciplină de fier ce nu le permite să se calce în picioare sau să se înghesuie. Toţi se vor lepăda de metehnele pământeşti pentru a impresiona pe ultima sută de metri, la coadă. Toţi vor respecta legea. La fel cum au respectat-o şi pe Pământ. Numai că legea îşi va pierde toate excepţiile odată ce trupul va înceta să mai existe. De ce nu-şi bagă toţi scârbavnicul mădular în lege încă de la început? Pentru că ei, toţi, cred că e vreun dumnezeu căruia-i pasă. Dacă vreun dumnezeu se uită la noi, din lipsă de ocupaţie, se uită doar ca să se asigure că suntem ceea ce a vrut el să fim. Oameni, adică. Legea ne-a fraierit pe toţi. Dumnezeii, adunaţi la sfat, la o bere, şi-au spus că aglomeraţia e naşpa în raiuri, aşa că au trimis legi. Legi identice, formulate cu alte cuvinte, pentru fiecare categorie de oameni în parte. Oamenii au muşcat. Aşa că, sus, aglomeraţia e doar la poarta Sfântului Petru, care-şi dă palme de draci. Oamenii nu mai sunt oameni de mii de ani. Păcat. Am fi dus o viaţă foarte bună acolo, sus, în rai, unde un singur dictator ne-ar fi putut fute pe toţi, iar noi nu am fi avut nici măcar curajul de a simţi plăcere sau ură. Dictatura relativă a unui om ar fi fost înlocuită de dictatura perfectă, divină. Mare pierdere pentru noi... Mare dilemă pentru mine. A respecta legea întru răsplata plăcerilor infernale, sau a fi om întru eternul sex anal divin? A fi un simplu robot obedient sau a mă revolta?
Răspunsul e simplu. Aşa mi-aş băga ştremeleagul învârtoşat într-un vagon de dogme... Ia mai lăsaţi-mă, frate, în pace, să trăiesc aşa cum vrea muşchiul meu şi nu mă mai frecaţi la icre cu legea compensaţiei şi cu Judecata de Apoi! Pe Sfântul Petru oricum îl doare capul de atâtea câte a văzut pe Pământ, aşa că nu-l mai frichineşte pe el grija de mine, muritorul unic dintr-un univers plin de copii fidele ale mele. Ca să nu mai vorbim de celelalte fiinţe, însoţite de miliardele lor de copii. Ia-ţi vacanţă, tataie, şi ia şi toate divinităţile după tine! Pa şi pu, la gară, că am o viaţă de trăit.

Apropo. Îmi lipseşte nişte singurătate. Îmi lipseşte intimitatea. Îmi lipseşte independenţa. Îmi lipseşte dezmăţul. Îmi lipseşte plăcerea de a fi propriul meu stăpân. Îmi lipseşte evadarea. Îmi lipseşte ruperea rutinei. Îmi lipseşte ruperea de pulă. Îmi lipseşte siguranţa. Îmi lipseşte o doză zdravănă de prostie, ca să nu mă mai gândesc la toate astea. Şi mă-ndrept spre o fracţiune din rutină. Munca duminicală. Îmi lipseşte o fractură într-un univers prea obsedat de legi. O fractură în care să mă strecor înainte de a se vindeca. Îmi lipseşte infracţiunea. Mă apuc de muncă.

Kataklysm - The last effort

Cauzele efectului Ciomu

Sau De ce îmi vine să le tai unora sculele

Campania electorală e de căcat. Şi acum, sute de vizitatori îmi vor da contorul peste cap, pentru că aşa-i în tenis, toată lumea caută ceva despre căcatul de campanie electorală. Mă doare-n cur de toţi, până în momentul în care îmi violează nervii. Ieri a fost Oprescu, doctorul de Bucureşti, la Brăila şi a adus trupa Iris. A băgat banu' gros în ei şi i-a pus să cânte pe scena teatrului. Cică a fost foarte tare concertul. Tot respectu'. A fost şi intrare liberă. Adică, cine voia, putea să intre. Putea? Putea o sulă. Pe afişe era intrarea liberă, în faţa teatrului, brusc, nu mai era. Sanchi. N-ai bilet, nu intri. Biletul nu a costat bani. S-a dat gratis de la casa de bilete. Dar nu a anunţat nimeni că ar fi trebuit să trec pe acolo. De ce aş trece pe la casa de bilete, dacă nimeni nu îmi spune că am nevoie de bilet? Mai mult decât atât, de ce aş trece pe la casa de bilete dacă oamenii lui Oprescu îmi spun că nu am nevoie de bilet? Nene, asta înseamnă intrarea liberă! Intră cine vrea, iese cine poate! Dacă era intrarea gratuită, se accepta, dar, pentru masonii lui Oprescu, e cam complicat să te apuci tu, neam de templier, să îţi beleşti coatele în bibliotecă şi să înveţi limba română. Cum spuneam, campania electorală e de căcat, chiar dacă unii candidaţi sunt... să zicem agreabili. Nu mai intru în Francmasonerie nici să mi-o înfigi în sulă pe Catherine Zeta Jones. Asta e, ţeapa ei.

Mă aşteaptă o lună de tot căcatul. Pe pariu că toţi muiştii care se visează preşedinţi, de la Băsescu la Potârcă, o să vină la Brăila taman când am eu mai puţin chef sau timp de ei, numai bine ca să îmi dea toate socotelile peste cap şi să-mi vină să-mi cam bag socoteala în tot şi să mă duc în Honolulu până de Moş Nicolae? Mi-e scârbă de ei.

Hai că e şi ceva ce îmi place. Glumeam. Ba nu. Îmi place pizza, dar pizza e eternă. Am chef de o pizza. Dă-o dracu', nu despre mâncare am eu chef să scriu. Ţăranii de transportatori vor să mă lase fără bani de pizza şi fără mărunţiş de luat ţigări la bucată în vremuri de secetă. O călătorie o să coste 1,2 lei. Un leu şi 20 de bani?? Să mori tu că ai să-mi dai rest la un leu jumate sau la doi! Că dacă mă urc în maxi taxi cu Enescu de mână, se uită la mine de parcă am intrat cu o grenadă. Pe Eminescu n-am tupeu să-l sui în dubă, că îmi face probleme mari. Nici pe Caragiale. Doar pe Enescu. Plus că, dacă domnii cocalari manelişti care conduc cutiile de conserve prin oraş pierd controlul volanului numărând ditai bancnotele, până scurmă în borcanu' milei ajungem dracu' în primul copac.
Şi mai sunt şi automatele de bilete Braicar. Oh, da, minunile tehnicii, care îţi scuipă banii când te grăbeşti mai rău şi care îţi dau rest la 10 lei numai fise de 5 bani, vor ejacula galben, de fericire că mă îngroapă în greutatea mea exprimată-n nichel suflat cu căcat. Ori faceţi drumu' 2 lei, ori îl lăsaţi 1 leu, să fie toată lumea fericită!
Oricum, am observat că băieţii veseli de la firmele private de transport în comun sunt nişte afacerişti de toată pleasna. Cum măreşte Braicaru' tarifu', cum, hop, şi cocalarii, să nu se lase mai prejos. Coaie, de economie de piaţă nu aţi auzit? Concurenţă constructivă, chestii, trestii... Păi pentru 20 de bani nu se mai suie nici pulea în autobuz şi numai cu duba se plimbă, de vă face profitu' cât volumu' de la manea! În fond, babele se bat pe luat herpes de pe coşciugu' cine ştie cărui sfânt pupat de toate leprele care fac economie, maică, la apă şi nu se spală cu anii. Pentru 20 de bani se face şi crimă!

Apropo de pupat sfinţi. Îmi vine să mă-nchin cu drujba când văd cum, de fiecare dată când calendarul ortodox indică vreo sărbătoare care poate să justifice cheltuirea banilor din cutia milei pentru cerneală tipografică roşie, sute de mii de îndoctrinaţi cu ochii mici şi basmale pe cap se înghesuie şi se omoară, ca nişte buni cre(ş)tini, să mozolească sicrie goale de plumb prin faţa mitropoliilor, Patriarhiei su episcopiilor. Frate, ce e cu graba asta? Se dă caşcaval şi nu am aflat eu? De altfel, dacă ai călcat o babă pe picior, fără să vrei, pe stradă, te blestemă de nu te mai spală toate apele. Dar, ele, doamnele în etate, cu şcoala vieţii absolvită... contra şpagă, se împing, se bat cu jandarmii, se trag de păr, se incendiază cu lumânările şi-şi dau cu crucea în cap ca să vadă Doamne-Doamne din cer care e prima la luat sifilis de pe sticlele alea infecte care acoperă, zice-se, sfintele moaşte gen degetul lui Harlambie, capul lui Ioan Botezătorul, pula lui Ştefan cel Mare şi Sfânt sau alte bucăţi de corp, grotesc despărţite de proprietarii defuncţi. Nene, presupunând că în sicriele alea chiar sunt moaşte, alea sunt nişte hoituri! Cât de necrofil nefutut de o lună să fii ca să te baţi pentru un mozol cu mortu'? Cred că Sfântul Petru îşi va lua concediu medical. Lung. Şi cred că-mi iau şi eu unul până oi mai avea chef de scris. Poate mâine, poate peste o săptămână. Şi poate vin şi cu ceva intersant până atunci. Eventual, o colecţie de mătărângi tăiate de la masoni, candidaţi, transportatori şi boşorogii cu ochelari de cal.

Mediaeval Baebes - Love me broughte

Primul bolnăvior al judeţului şi alte elucubraţii

Motto: "Fără mine, nu ar fi existat judeţul ăsta".
(Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila)

Câtă bâză am făcut de omuleţul ăla când a spus-o. Cu câtă îngâmfare am putut să-l creditez la vremea respectivă! Dar, acum, îmi dau seama că eram cam bătuţel în cap să cred că monstrul vrebal emis de acest Stancu e doar o fantasmă a unei imaginaţii aproape la fel de bolnave ca a mea! Astăzi, s-a adeverit ce spusese el cu luni întregi mai devreme. Astăzi, G.B.S, Ghebese pentru amici, şi-a băgat scârbavnicul mădular în toată presa brăileană, imitat fiind şi de acoliţii săi roşii politic şi negri în cerul gurii. Plecaţi acasă, că Domnul Preşedinte e bolnav! Aşa se rezumă anunţul făcut de un senator. Ce spui tu, străine? Receptaculul annilingusului social-democrat nu e prezent, deci voi nu aveţi nici coaiele, nici mintea, nici coloana vertebrală să vorbiţi în absenţa lui? Fără el nu există judeţ. S-a demonstrat. Aşa că am plecat la a doua casă, respectiv la muncă, să mă fac pulbere că e nentu Stancu bolnăvior. Fie-i ţărâna uşoară şi coliva dulce.

N-am mai filozofat de mult. Mi-o ia Kant înainte. De fapt, iniţial, chiar nu aveam chef de filozofat după ce m-a lovit ca o cărămidă făcută din căcat de vacă vestea decesului PSD cauzat de boala şefului. Nu aveam chef de nimic. Şi mi-am dat seama că nimicul e ceva. Dacă nu era nimic, nu exista un cuvânt pentru el. Nu exista ideea de nimic, opozabilă ideii de ceva. Iar, în absenţa nimicului, ceva n-ar fi putut exista, ca noţiune, pentru că nu ar fi putut definită, nu ar fi existat ceva diferit. Noi inventăm cuvinte doar ca să diferenţiem lucrurile. Să deosebim un calculator de o piatră, un penis erect de o pulă sculată sau un rahat de Stancu, ceea ce e cam greu. Dar să ne-ntoarcem. Nimic e ceva, deci cuvântul în sine se contrazice singur, se anulează sau se reduce, cum ar spune matematicienii. Prin urmare, dacă nimic nu există, ceva nu are sens, pentru că nu se deosebeşte de nimic. Ups... am folosit cuvântul fără sens. Câtă ineficienţă să avem în toate limbile atât de multe cuvinte care definesc ceva inexistent... Dumnezeu, nimic, ceva, timp, bun-simţ...

Am un chef nebun de ducă. Vreau să dispar undeva, un timp, un an, o lume... Sunt sătul de oraş, de muncă zilnică şi silnică şi am nevoie să văd locuri noi, oameni diferiţi de ceea ce văd pe străzile infecte ale oraşului infect. Nu am nevoie decât de ea şi de o escapadă. Nu detaliez, pentru că am făcut o promisiune.

Sfântul Petru a cam dispărut din peisaj. La fel şi Carina. Păcat, începuse să-mi placă de ei doi şi de relaţia pe care o au. Mor mulţi oameni. Zilele astea sunt pline de moarte, de sânge, de maţe răsucite pe furci şi de bare de maşini îndoite de trupuri obeze, diforme, diformizate. N-are boşorogul timp să acorde interviuri, plus că lucrează la un nou tip de cazan. Nu ştiu ce vrea să îndese în el, dar, cică, o să fie infailibil. Probabil că îl umple cu români, că numai ăştia se trag unul pe altul în pârjol. Cum vrea unu să iasă din ceaun, cum îl trag ceilalţi înapoi, futu-i mama ei de capră a vecinului!

Sictirul îşi face loc între circumvoluţiunile mele. Mă sictireşte aproape tot ce mă înconjoară. Încuiaţii care au o problemă cu pletoşii, manelele, lipsa de disponibilitate a Sfântului Petru, faptul că Stancu ar putea să se vindece... Şi mai am şi treabă. Cică. Vreau să dorm şi să visez. Sau să visez că dorm. Sau, pur şi simplu, să dispar. Vreau audienţă. Te vreau. Noapte bună, chiar dacă e dimineaţă.

Epica - Kingdom of Heaven (A New Age Dawns - Part V)

Unde a dispărut boşorogul?

A crăpat Michael Jackson. Şi am epuizat subiectul. De ce am început cu asta? Pentru că se pare că dacă nu ai o părere despre asta şi nu dedici un post pe blog decesului legendei lu' peşte nu exişti. Nu am nicio părere. A murit. Deci, nu exist.

Aşa, acum, că demersul meu de captatio benevolentiae a dat, sper, rezultate, să trecem la lucruri serioase. Un mărăcine din cei mari, rotunzi şi ţepoşi împotriva naturii (a se consulta filmele western de mâna a şaişpea pentru referinţe) se rostogolea, împins din spate de un vânt rece, prin faţa porţii de fier forjat. S-a oprit, întâlnind un birou mare din nori masivi. În spatele biroului, spaţiul dintre imensa piesă de mobilier divin şi scaunul vechi făcea vântul să şuiere, pentru că nici picioare nu erau jos, nici cap nu era sus. În faţa biroului, coada se lungea ca la Luvru sâmbăta. În spate, poarta începea să ruginească. Doi îngeri, zdrahoni şi nebărbieriţi, moţăiau, sforăind încet. Lângă ei, trei pachete de Chesterfield, goale, şi două scrumiere, pline. Oamenii de la coadă înjurau lipsa înaltului funcţionar bărbos. "Unde e, bă, ăsta, că murim până apare!", urla unul. "Eşti deja mort, boule!" îi aducea altul aminte. Un îngeraş mic, cu aripioare albastre şi cur de maimuţă nota de zor ceva, plimbându-se printre sufletele alea. "Morţii nu îşi dau seama că au murit". Mare geniu...

PĂMÂNT

Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port, (mersi de citat, Mişule!), stătea în cur pe-o bancă din parc. Citea ziarul. Se foia de pe o bucă pe alta, se mai uita la oameni şi tot mormăia ceva în barbă. O bătrână, la fel de simplă, cu ochii la fel de cenuşii şi o paporniţă verde plină cu praz, trecu prin faţa băncii cu moşneagul devorator de presă. Ochii şobolănii ai lui se ridicară. Se făcură mari. Pupilele se dilatară. Pielea albă deveni roz. Rochiţa albă şi gay începu să se umfle, undeva, sub buric. Bătrâna trecu. "Pisi, ce curuleţ ai!", îşi făcu bătrânul curaj. Băbuţa nu ştia ce să facă. Oare el strigase? După ea? Se pipăi singură... Ciuciu curuleţ, doar oase găsi. "Ăsta e nebun", gândi ea, plecând în treaba ei. Moşulică să se lase? Nu, mai dădu un fluierat de se desfrunziră copacii. Baba horcăi de două ori şi căzu, palancă, la pământ. "Fricoasa dracului, iar ard mortăciuni", se enervă bătrânelul. Zis şi făcut, luă băbuţa, o băgă într-un boschet şi ieşi satisfăcut după trei ore. Asta e, la vârsta lui merge mai greu.

SUS

Îngerii păzitori ai porţii de fier forjat a raiului sunt treji. Trag un Chesterfield şi lustruiesc uriaşa operă de artă. Biroul din nori masivi este acoperit cu hârtii, sub el se bălăbănesc două picioare subţiri şi păroase, iar, deasupra, capul pletos şi bărbos al Sfântului Petru se mişcă asemeni unui piston de Dacie. Lecturează, liniştit şi uşor obosit, fişele morţilor din faţa lui. Ajunge băbuţa violată post mortem de babalâcul semipotent. Se uită la Petru, se uită la al ei posterior făcut harcea-parcea, se uită la fişă... "Maică, tu îmi pari cunoscut", se răţoieşte ea. Petrică începe să transpire. Abundent. Se îmbujorează. Îi trece repede şi spune: "De la biserică, mamaie, că stă poza mea-n biserici ca a lui Buricea la miliţie". Băbuţei nu îi prea venea să creadă, că ea nu prea merge la biserică, dar, în fine, măcar la nuntă a ajuns acolo şi i-o fi rămas minte mutra moşuleţului bărbos.
În schimb, Petrică o ştia bine pe babă, pentru că doar de-aia a lipsit de la muncă. A făcut o vizită pe pământ, că îl cam mânca undeva şi avea nevoie să se descarce. Aşa că a agăţat băbuţa. Păcat că murise, dar ce mai contează? I-a plăcut. "În rai cu tine. Treci la departamentul de repartizat norişori", spuse el, cu o voce caldă.

Morala: Mort, copt, te fut sfinţii, dar, măcar, ajungi în rai, fie şi prin favoruri sexuale involuntare.

Epica - Trois Vierges

Cine este Sfântul Petru, ăsta?

Sfântul Petru... Am scris despre el de vreo două ori. Pare un băiat destul de simpatic, dacă îl prinzi în toane bune. Dar NUMAI dacă îl prinzi în toane bune. Şi are dreptate omul. Sau sfântul. Pune-te tu în situaţia unui nene care numără o bilă din doi în doi la poarta raiului, unde ajung tot felul de ciudaţi, începând cu cei care nu sunt în stare nici să trăiască, nici să moară şi terminând cu teroriştii internaţionali, ajunşi pastă de mici prin cine ştie ce avion prăbuşit, cică, prin Pentagon sau prin vreun bloc. Numai uşor nu poate fi.
Dar, cine este sau a fost Sfântul Petru? Lăsăm la o parte toate povestirile din Biblie, pe care unii le consideră adevărate, alţii false. Lăsăm la o parte şi ceea ce spun preoţii, care au interpretări originale, caracterizabile printr-o gamă de adjective, cuprinsă între "realiste" şi "de-a dreptul tâmpite". Eu îl cunosc pe Petru, ăsta. Am făcut armata cu el. Băiatul era paliu, pe româneşte. Mai mult la dilibau stătea. După o viaţă de săpat şanţuri şi de curăţat budele cu periuţa de dinţi (a generalului, şutită pe şest), a murit. L-a călcat un vapor. Sau ceva asemănător. A ajuns sus, la departamentul de triere din cadrul Autorităţii Permanente a Lumii de Dincolo, unde era debandată totală. Iniţial, au vrut să-l trimită în iad, dar şi-au dat seama că omul nu prea putea să vadă nimic nou acolo. Ce poate fi mai rău decât viaţa pe care a dus-o, terminată în asemenea hal? Aşa că, pentru că tot duceau lipsă de personal, cei de la departamentul de triere a sufletelor i-au dat cea mai împuţită muncă: să stea la poarta raiului, afară, nu înăuntru, să vadă toate plăcerile din Eden, dar să nu le poată gusta şi să trimită el sufleţelele amărâte unde o crede de cuviinţă. Pentru că, nu încape vorbă, Petru era băiat deştept şi se pricepea la păzit chestii, din armată. Şi nici nu era genul care să vândă poarta la fier vechi. Aşa a început cariera de sfânt a lui Petru. În prima zi de planton, a stat şi s-a uitat în rai. Ce-a văzut acolo, numai el ştie. Bucurii mai mari decât îşi poate cineva imagina. Berea curgeea la robinet. Bere neagră, desigur, pentru că Redds curge doar în iad. Femei, tutun, iarbă legală, tot ce vrei. Şi s-a ofticat. Dar mai mare i-a fost uimirea când a văzut ce coadă era în faţa biroului lui, din norişori masivi. Mai începuse şi un război. Din fericire pentru el, războiul era în Irak, iar morţii erau, toţi, arabi. Aşa că s-a ridicat Petrică în picioare şi a urlat: "Bă! Ăştia cu prosoape în cap! Marş la Talpa Iadului şi aveţi grijă să nu vă muşte Cerberu' de coaie, că io răspund! Doi câte doi, luaţi-vă de mânuţă şi stânga împrejur!" Şi la fel de mare i-a fost mirarea când a văzut că toţi arăbeţii, fără să comenteze, s-au încolonat şi au pornit-o spre iad. Bineînţeles, i-a făcut cuţu cu trei capete franjuri, dar ce mai contează? În iad îi aştepta chinul suprem: Gheorghe Bunea Stancu le predica din Biblie. Aia creştină. Ultima oară când am auzit de unul din ei, Ahmed, se chinuia să facă rost de un carnet roşu de sufleţel nebun.
Acuma, problema lui Petrică e alta. Şefu', ştiţi care... Dumnezeu... a cam pus ochii pe el. Nu-i place abordarea neortodoxă (şi nici prea catolică) a paznicului porţii de rai. În plus, faptul că fumează trabucuri cubaneze l-a scos din minţi pe Doamne-Doamne. Aşa că, timp de o mie de ani de acum încolo, toţi cei care mor vor fi oameni care nu au ştiut să trăiască sau care fac pe şmecherii în faţa lui Petru. Adică, de-ăştia, gen Carina, care gândesc prea mult şi fac prea puţin. Plin de... draci, portarul de sus s-a apucat să facă Facultatea Divină de Arhitectură şi Design şi lucrarea lui de licenţă este despre cazane. Îi trimite pe toţi la cazan, iar cazanul este opera lui. Şi, la ce minte creaţă are soldică, să te ţii! A, şi a creat şi trei botniţe pentru Cerber, că prea-şi dădea figuri pe jos, pe acolo, şi trebuia să vadă că Ministerul de Sus este baza. Şi prezervative de fier pentru Dracu', că prea ne fute pe toţi. Aşa, doar ne rupe unde reuşeşte. Asta e, mai bine rupt decât gravid cu un drac. Dar am deviat. Cert este că Doamne-Doamne a dat dispoziţie ca, în următorii o mie de ani, să mai moară şi zece oameni care merită să ajungă în rai, care fac ce spune Petru şi nu-i sunt după chip şi asemănare. Aşa, ca să-i testeze atenţia. Aşa a ajuns nea Petrică să testeze poporul, de cum ajunge la biroul său. Săracul, nu ştie care sunt oamenii buni de ceva, aşa că este vigilent, până şi pe arabi şi pe unguri îi testează...

Cannibal Corpse - I cum blood