Oscar, cel mai bârfit unchi din istorie

Se face săptămâna de când s-au împărţit nişte statuete unor neni lucioşi şi unor tanti care au făcut pornache în tinereţe şi, acum, ca să compenseze, poartă haine antiviol care ţin prima pagină a ziarelor mai intens decât motivul pentru care se află acolo, adică filmele în care au jucat în ultimul an. Pe măsură ce ofticile şi bucuriile s-au stins, la suprafaţa bârfelii au rămas două probleme majore: de ce a luat "Gravity" atâtea premii şi de ce nu a primit nu ştiu ce fetiţ italian premiul, deşi e a patra oară când este nominalizat. Şi universul compătimeşte cabotinul căruia i s-a dat de patru ori cu pizza pe la nas, ca şi cum ar fi vreo pagubă. 

Mai sub radar, planează problema premiului pentru "Propaganda anului 2014", cunoscut în cercuri strâmte ca "Premiul pentru cel mai bun film". Adică de ce s-a ales "12 years a slave" şi nu "Captain Phillips". Păi, vina e a scenaristului şi a regizorului. Filmul începe bine, se promite a fi obiectiv, te face să înţelegi şi situaţia urmaşilor slăbănogi şi treji ai lui Jack Sparrow, îţi pune în faţă o poveste realistă, după care se aşteaptă ca tu să crezi că Marina lui Obama îşi trimite trei sferturi din flota cunoscută ca să salveze o coajă de nucă plutitoare pe ocean. Mesajul este cât se poate de clar: "Noi putem să-ţi omorâm un ţânţar pe coaie cu toporul fără să te castrăm pentru că suntem americani şi lumea ne suge". Foarte exagerat şi foarte răsuflat, având în vedere că propaganda militară a câştigat multe statuete în ultimii ani. În plus, mor nişte negri, ceea ce e rasist (cine nu sesizează ironia să stea o tură). A câştigat un film cu negri pe care nu l-am văzut pentru că e cu negri şi cu political correctness, drept pentru care prefer să-mi pierd două ore din viaţă stând pe budă şi ghicind în urmele de căcat de pe hârtia igienică.

Dar să revenim la problemele majore. Care-i treaba cu "Gravity"? A câştigat şapte premii, ceea ce este o treabă mare. Şi lumea se plânge. Da, povestea este o porcărie. De altfel "Her", un film genial, a primit ce-a meritat: premiul pentru cel mai bun scenariu. "Her", nu "Gravity". Mult deus ex machina, mult happy ending, multă uşurinţă cu care o femeie nu doar că poate conduce, dar conduce cu succes o staţie spaţială cu toate instrucţiunile în chineză şi marea întrebare: unde a aterizat MILF-ul? Eu am sperat până la sfârşitul genericului că vor apărea soldăţeii nord-coreeni în faţa ei imediat după clişeul cu sărutatul pământului. Dar astea sunt singurele critici pe care le poate primi pelicula. Un one man show de zile mari (al doilea om crapă destul de repede, drept pentru care nu se pune) care te face să trăieşti intens şi să te întrebi când au trecut 90 de minute, "Gravity" este exact ceea ce arta trebuie să fie: pretext de simţire. În plus, arată bine. Şi MILF Săndica, în ciuda vârstei, şi peisajul din jurul ei. 

În final, am lăsat italianul cu gel în păr, pentru că este cel mai mic păduche care a populat vreodată ecranele. Mă rog, a mai fost unul, Reagan, dar, măcar, ăla s-a lăsat de actorie şi s-a apucat de ceva mai interesant. Leo, în schimb, nu doar că se încăpăţânează să apară în filme, dar are şi pretenţia de a fi recunoscut ca actor. Leo nu este un actor. Este un nene care îşi schimbă costumele în funcţie de ce trebuie să poarte personajul pe care ar trebui să-l joace. Atât. El nu joacă rolul personajului, el se îmbracă exact ca personajul şi atât. În plus, face chestia aia enervantă din sprâncene în fiecare film. Leo nu este un complex de personaje, este un singur personaj. Deci nu e actor, e manechin sau, mai degrabă, gardul Miliţiei pentru diverşi croitori mai mult sau mai puţin iscusiţi. Dacă vrea statuie, să facă bine să convingă, să devină, pentru maxim două ore, dârlăul pe care vrea a-l interpreta. 

Arkona - Nevidal

Nu mă mai satur, dracului, de lesbiene!

Ah, ce fenomen mai sublim ca o ploaie rece de vară, mai confortabil ca spiritul Crăciunului şi mai savuros ca sângele lăsat de mielul de Paşti pe iarbă poate fi lesbianismul uman! Că doar nu o fi fost să dau din top literatură mezonoctică vineri seara. Oamenii lesbieni sunt fascinanţi, jur! Dar să lăsăm bărbaţii, pentru că noi, în majoritatea noastră, suntem lesbieni, excepţie făcând cei care salivează la reclamele la Fuchs, văzând singurul context legal în care un copil ia salamul în gură.
Să ne rezumăm, deci, la femei. Oripilate de ideea lesbianismului, îşi expun scârba ipocrită ţinându-se de mână între ele. E ca şi când aş gâdila rozeta unui anus păros de bărbat spunând că mi-e scârbă de bulangii. Chiar atât de demagogic şi ipocrit poate fi discursul feminin? Şi ne mai cer să le credităm cu raţiune... Să categorisim, deci lesbienele.

1. Lesbienele din filme sunt lesbienele ideale. Epilate la cavernă, fără nevoie de hartă sau GPS la intrare, sunţirele, chiar frumuşele, îşi unduiesc limbuţele rozalii peste orificiile la fel de rozalii şi apetisante, ca şi când ar face asta dintotdeauna. Şi chiar o fac dintotdeauna. Sunt lesbiene profesioniste, primesc bani ca să ne-nveţe pe noi cum se face un cunnilingus ca la carte. De fapt, dacă dai de o gaură care te atrage atât de mult încât să-ţi doreşti să bagi botul în oala cu smântână, din filmele porno cu lesbiene trebuie să te inspiri, pentru că numai o femeie poate face perfect ceea ce-i place să i se facă. Şi, pe deasupra, mai sunt şi bune cu spume lesbienele de prin filme. Păcat că sunt doar lesbiene de celuloid, pentru că...

2. Lesbienele din viaţa reală sunt, în proporţie de 50%, urâte cu draci. Sunt atât de urâte, că te-ntrebi vreo trei luni dacă sunt fete sau băieţi. După ce se-mplineşte sorocul celor trei luni, ai revelaţia: "A, sunt lesbiene"! Da, asta explică multe, dar de ce trebuie să arate ca femeile măritate care nu se epilează pe picioare, poartă haine oribile, îşi umplu, parcă, intenţionat mutrele de găuri, îşi usucă buzele, nu se spală pe dinţi şi poartă părul mai scurt decât neamul lui Skinhead? Probabil, pentru că ele ştiu ce le atrage pe femei: chelboşii mici şi păroşi pe corp, graşi cât vaporul şi, pe cât posibil, cu pula cât mai mică. Dar nici prea mică, să nu le-auzi în pat, autoritare, strigând ca turcii la Rovine "Mai adânc"!

3. Lesbienele bune din viaţa reală sunt făcute în ciuda lui Atârnache. Se-mbracă atât de bine şi sunt atât de... decorative, încât îţi vine să te sinucizi, să ajungi la Dumnezeu, să-i aplici vreo două palme bine plasate şi bine dozate, să o fuţi pe Fecioara Maria şi să te-ntorci cu Sfânta Bardă, să le despici pe târfele lesbiene, de bine ce arată şi de inaccesibile ce sunt. E just, în relaţiile lor ciudate, ele joacă rolul feminin, dar de la a juca un rol de pizdă până la a fi bunăciunea supremă e drum lung. Mai liniştiţi-vă şi voi, că e suficient să sculaţi clitorisuri, nu toţi caltaboşii ciclopi din oraş!

iată, dragii mei, cum şi-a bătut eventualul Creator pula de toţi bărbaţii, plantând, în locuri strategic alese, lesbiene care-ţi întorc ochii, filme documentare despre ele pe Youporn, baruri de bulangii în care îţi vine să intri cu o pernă lipită de cur numai pentru perechea aia de târfe bune care se pipăiau în draci la intrare şi nostalgii despre limbuţe catifelate care se ating lasciv în mirosul suav şi umed de pizdă încinsă bine la foc mic! Când mai aud şi de prostituţia sacră din cultele orientale anatoliene, îmi vine să inventez eu maşina timpului, să iau premiul Nobel pentru ea şi să mă duc dracului în timpurile alea glorioase în care tot ce purta pizdă, de la femei la pisici şi unii copaci care au dispărut între timp, putea fi futut în stilul cel mai barbar cu putinţă!

Nightwish - Ever dream

Mici şi multe...

...Că n-am mai pleoştit de mult găinaţuri, iar de baligi se mai satură lumea, că doar o dată calcă omul în paleaşca cea de pe urmă a vacii. Apăi, să-i dăm drumul.

Îmi vine a-mi da puloaca pe răzătoare când mă gândesc că o scot la pensie filmele pornache cu trei dimensiuni. Nu că mătărânga mea proverbială ar avea mai puţine, ba, din contră, are şi vreo cinci dimensiuni spirituale şi nedescoperite încă. Dar, când vine vorba de turnat puradei, simţul practic primează esteticului. O blondă din State, adică o proastă din ţara proştilor, susţine că un filmuleţ educativ i-a ridicat burta până la gură, iar progenitura este neagră ca ceaunul. Consortul tutei, un pifan plecat pe plaiuri irakiene la omorât femei şi copii degeaba, o crede, deci şi el este la fel de dotat... intelectual, spre deosebire de prietenii cu care târâtura recunoaşte că ar fi văzut producţia cinematografică. Ăia sunt dotaţi în alte părţi, că mi-e cam greu a crede că un film porno cu negri e aşa de bun, că şi televizorul ejaculează cu precizia lui Wilhelm Tell în şovârnoaga lu' doamna. Dar dacă aşa zice pizduca americană, cine sunt eu să contrazic Licuriciul?

Îmi vine a fute cărăbuşi cu sapa când aud de iPad sau cum pula calului i-o mai zice cărămizii cu ecran de la Apple. De ce se masturbează toată lumea în grup când aude de o bucată de sticlă care face ceva mai puţin decât un Nokia 3310? De ce stă mai multă lume la coadă la iPad ca la salam pe vremea Împuşcatului sau ca la văzutul celui mai valoros tablou din lume? Şi de ce îi fac toate site-urile de ştiri atâta reclamă? Apple este o firmă de căcat care face telefoane din grenadele neexplodate din Al Doilea Război Mondial. În plus, mai face nişte porcării de calculatoare pentru care nu găseşti programe, componente şi filme porno 3D care să te lase borţos. Muie iPad, iPhone, iPod, iMac, iRak, iRan, iNdia şi alte porcării infecte care nu folosesc nimănui, ba, mai mult, produc pagube.

Îmi vine să candidez la dictatura României şi să institui pedeapsa cu moartea pentru Poliţia Rutieră şi pentru cele mai multe dintre femeile posesoare de permis de conducere. Cine le dă tuturor tutelor cartonaşul roz cu mutra lor stâlcită, când ele merg strâmb pe drumul drept şi gol, taie curba prin tramvai şi prin pietoni când se trezesc că vor să facă stânga, semnalizează dreapta sau nimic înainte de a o face şi mai au şi gură mare să ceară respect? Respectă-l pe Kalashnikov şi învaţă-n pula mea să conduci la fel de bine cum ştii s-o sugi ca să obţii actul, că nu de roata ta am eu chef să crăp înainte de-a avea voie să mă îmbăt în State! Bineînţeles, există şi excepţii, adică femei care se pricep la condus, chiar mai bine ca mulţi bărbaţi. Aşa că să n-aud comentarii!

Îmi vine să mă cac. Pa.
Nightwish - Wishmaster

Un film bun, ceva? Nope. OK.

Ultimele filme apărute mă calcă pe nervi. Sunt ani de zile de când nu a mai apărut unul bun de ceva. De altceva decât de spânzurat ţigani cu el. Vine câte un regizor cu un sac de coaie păroase, îl deşartă pe masă şi spune că voma lui cinematografică este exact ceea ce vrea pulimea plătitoare de bilete la cinematograf. Pulimea, lipsită de creier fiind, în virtutea principiului "capu' la pulă creier n-are", cotizează. Dacă treaba e cam împuţită, regizorul se mai scobeşte prin buzunare şi prin cur şi mai aruncă vreo cinci coaie. Că actorii au fost obligaţi să nu facă labă timp de trei luni de zile. Că, pentru film, s-au folosit nu ştiu ce măciuci a visat el azi noapte. Şi mai vin puleţi la cinema. Într-o săptămână, borala aia de film adună bani de-i întorci cu lopata, iar regizorul bagă-n sac mai multe coaie păroase decât a scos la început. Este şi cazul filmului "Avatar", în regia miticului, incontestabilului, fâs-genialului James Cameron. Nu, n-am plâns la "Titanic", când s-a înecat poponarul în ocean. M-am bucurat că a crăpat dracului. Din păcate, regizorul mai trăieşte şi se mai cacă pelicule.
La fel ca filmul cu nume de vapor scufundat de un cub de gheaţă, "Avatar" e clasic. Somnifer de clasic. Atât de clasic, încât până şi Charlie Chaplin zice că e clasic. N-o să mă apuc să povestesc toată aberaţia. Filmul e bunicel, dacă n-ai ce face, eşti obosit şi ai vreo cinci beri la bord. Merită să-ţi pierzi cinci minute descărcându-l (dacă n-ai viteză la net, ai timp să te şi caci) şi trei ore şi două ţigări uitându-te la el. Măcar pentru că ştrumfii supradimensionaţi cu conectare USB la cai şi păsări(ci) sunt simpatici. Tuturor ne plac ştrumfii. De fapt, ştrumfii ăia mi se par cea mai originală chestie din toată producţia. Cine dracu' s-ar fi gândit să pună mufe USB în animale şi în pletele omuleţilor albăstrui? În rest, chestia e ecologistă până la paroxism, binili învinge răul, pădurea nu este tăiată, iar omul... hehe! Omul este ăla cu cinci puli terentiene, pentru că numai datorită lui reuşesc ştrumfii 2.0 să căpăcească armata colonelului afurisit. Şi se termină filmul. Bineînţeles, în film este şi o pizducă. Albastră. Dacă nu era pizduca albastră, păduricea belea cucul. Trăiască pizduca albastră care-l învaţă pe om să se-ntoarcă la origini! Totul este o poveste clasică, încheiată oribil de previzibil. Totul este copiat, inclusiv limba ştrumfilor USB, care, cică, e un amestec de limbi ale nativilor americani. Iar James Cameron îşi face datoria, iese pe piaţă cu un film despre care se vorbeşte mult, trage banul ghebos şi trece la următoarea borâtură.
Culmea este că oamenilor le plac chestiile răsuflate. Nu se mai satură de happy ending-uri, nu se mai satură de preaslăvirea speciei, nu se mai satură de limbi aplicate în găozul colcăind de viermi verzi al umanităţii. Se simt toţi importanţi şi buni, dacă văd că ăia buni câştigă cu 3-0 orice înfruntare. Vreau şi eu un film bun, realist, în care tabăra cu mai multe şanse câştigă, chiar dacă este cea rea! Vreau să vină Cameron să îmi ceară personal scuze pentru că mă jigneşte cu poveşti de căcat ambalate frumos, după care să se apuce de un film în care omul să primească foarte multă muie. Şi nu, fraiere, nu te apuca de pornografie! Fă ceva care să mă facă să vreau să-mi trag un glonţ în coaie. Pe mine, nu pe pipiţele hippie care, zice-se, s-ar fi sinucis după ce au văzut Avatar. Poate s-au sinucis când au văzut în ce hal fâsâie, că alt motiv nu găsesc. Vreau o ficţiune bazată pe ceva, ca "Inglourious Basterds", sau un "what if" fără acţiune, dar care să mă pună pe gânduri, ca "The man from Earth"! Cer prea mult? Se pare că da. Apropo, "2012" este un căcat de urs. Măcar "Avatar" e frumuşel ca prezentare. "2012" este varză de sus şi până jos. Ţi-a plăcut? Muie! Du-te şi citeşte-l pe Zoso şi lasă-mă-n pula mea în pace. Sictir, din nou!

Rhapsody of Fire - Il canto del vento