Oscar, cel mai bârfit unchi din istorie

Se face săptămâna de când s-au împărţit nişte statuete unor neni lucioşi şi unor tanti care au făcut pornache în tinereţe şi, acum, ca să compenseze, poartă haine antiviol care ţin prima pagină a ziarelor mai intens decât motivul pentru care se află acolo, adică filmele în care au jucat în ultimul an. Pe măsură ce ofticile şi bucuriile s-au stins, la suprafaţa bârfelii au rămas două probleme majore: de ce a luat "Gravity" atâtea premii şi de ce nu a primit nu ştiu ce fetiţ italian premiul, deşi e a patra oară când este nominalizat. Şi universul compătimeşte cabotinul căruia i s-a dat de patru ori cu pizza pe la nas, ca şi cum ar fi vreo pagubă. 

Mai sub radar, planează problema premiului pentru "Propaganda anului 2014", cunoscut în cercuri strâmte ca "Premiul pentru cel mai bun film". Adică de ce s-a ales "12 years a slave" şi nu "Captain Phillips". Păi, vina e a scenaristului şi a regizorului. Filmul începe bine, se promite a fi obiectiv, te face să înţelegi şi situaţia urmaşilor slăbănogi şi treji ai lui Jack Sparrow, îţi pune în faţă o poveste realistă, după care se aşteaptă ca tu să crezi că Marina lui Obama îşi trimite trei sferturi din flota cunoscută ca să salveze o coajă de nucă plutitoare pe ocean. Mesajul este cât se poate de clar: "Noi putem să-ţi omorâm un ţânţar pe coaie cu toporul fără să te castrăm pentru că suntem americani şi lumea ne suge". Foarte exagerat şi foarte răsuflat, având în vedere că propaganda militară a câştigat multe statuete în ultimii ani. În plus, mor nişte negri, ceea ce e rasist (cine nu sesizează ironia să stea o tură). A câştigat un film cu negri pe care nu l-am văzut pentru că e cu negri şi cu political correctness, drept pentru care prefer să-mi pierd două ore din viaţă stând pe budă şi ghicind în urmele de căcat de pe hârtia igienică.

Dar să revenim la problemele majore. Care-i treaba cu "Gravity"? A câştigat şapte premii, ceea ce este o treabă mare. Şi lumea se plânge. Da, povestea este o porcărie. De altfel "Her", un film genial, a primit ce-a meritat: premiul pentru cel mai bun scenariu. "Her", nu "Gravity". Mult deus ex machina, mult happy ending, multă uşurinţă cu care o femeie nu doar că poate conduce, dar conduce cu succes o staţie spaţială cu toate instrucţiunile în chineză şi marea întrebare: unde a aterizat MILF-ul? Eu am sperat până la sfârşitul genericului că vor apărea soldăţeii nord-coreeni în faţa ei imediat după clişeul cu sărutatul pământului. Dar astea sunt singurele critici pe care le poate primi pelicula. Un one man show de zile mari (al doilea om crapă destul de repede, drept pentru care nu se pune) care te face să trăieşti intens şi să te întrebi când au trecut 90 de minute, "Gravity" este exact ceea ce arta trebuie să fie: pretext de simţire. În plus, arată bine. Şi MILF Săndica, în ciuda vârstei, şi peisajul din jurul ei. 

În final, am lăsat italianul cu gel în păr, pentru că este cel mai mic păduche care a populat vreodată ecranele. Mă rog, a mai fost unul, Reagan, dar, măcar, ăla s-a lăsat de actorie şi s-a apucat de ceva mai interesant. Leo, în schimb, nu doar că se încăpăţânează să apară în filme, dar are şi pretenţia de a fi recunoscut ca actor. Leo nu este un actor. Este un nene care îşi schimbă costumele în funcţie de ce trebuie să poarte personajul pe care ar trebui să-l joace. Atât. El nu joacă rolul personajului, el se îmbracă exact ca personajul şi atât. În plus, face chestia aia enervantă din sprâncene în fiecare film. Leo nu este un complex de personaje, este un singur personaj. Deci nu e actor, e manechin sau, mai degrabă, gardul Miliţiei pentru diverşi croitori mai mult sau mai puţin iscusiţi. Dacă vrea statuie, să facă bine să convingă, să devină, pentru maxim două ore, dârlăul pe care vrea a-l interpreta. 

Arkona - Nevidal