Limba şi literatura română. Manual de poştit în bodegă.

Limba română este atât de inexactă semantic, încât se poate folosi cu succes în zămislirea celei mai de soi literaturi, cu reale şanse de a bate la cur tot Califatul Francez, toată Monastirea Ortodoxă Rusească şi cam tot ce s-a scris prin lumea asta mare şi plină de căcat. Evident, literatura română nu se ridică la nivelul la care ar putea s-o facă, asemeni unui falus sculat mecanic de buzele unei nasoale. Se scoală, dar parcă fără chef şi fără să atincă înălţimi prea semeţe. Se scoală doar de complezenţă, ca să bifeze un punct pe o listă. Hai să vedem de ce.

Nu trebuie să apar eu ca să vă spun că ştirile de la ora 5 în variantă literară constituie singurele atentate scriitoriceşti ale culturii române. Nu, există poezie acceptabilă, proză acceptabilă, chiar ieşită de sub peniţa autorilor de dejecţii pseudointelectuale gen "Ion". Şi nu am nimic cu autorii acestor dejecţii, oricine scrie şi prost, oricât de bine ar putea să scrie. Nu poţi să ai numai opere de Nobel. Dar scriitorii ăştia sunt morţi de mult. Ar trebui să apară unii noi, care, dacă nu să inventeze genuri literare noi, măcar să se încadreze în unele vechi, dar care n-au fost sondate de români. Literatura distopică, de exemplu, lipseşte cu desăvârşire din peisajul românesc. 

Cultura viitorului creator de literatură este pocnită din faşă cu ciocanul uniformizării, ciocan care vine din toate direcţiile sub forma ideologiei din spatele educaţiei. La sfârşitul şcolii, omul român crede că face parte dintr-un popor eroic căruia, de eroic ce este, i s-a pus din toate direcţiile capac. Şi Napoleon a fost căpăcit de o alianţă impresionantă, oricât de genial ar fi fost. Poporul român este un Napoleon colectiv, care n-a avut ocazia să-şi facă imperiu, pentru că imensa coaliţie de străini, barbari, tirani, păgâni, pomelniciţi cu amănuntul în imnul de stat, a fost vigilentă şi a mângâiat cu drujba fiecare creangă pe care am încercat noi să ne suim. Omul român crede că literatura neamului său acoperă toată aria de interes a spiritului uman, restrânsă la bucata de pământ de sub picioare şi la barda din mână, abil exploatată în vederea apărării mai sus amintitei bucăţi de pământ. Cel mai mare geniu român, Eminescu, nu este un creator, ci un importator. El vede la Berlin nişte cărţi şi le "traduce" în limbajul spiritual românesc. Cu toate acestea, trece drept... geniu! Adică drept revoluţionar. Însă, raportat la Schopenhauer, Eminescu este fix Petru Groza faţă în faţă cu Marx. 

Românul, aşadar, nu este impulsionat să creeze. El este condiţionat psihologic şi ideologic să apere, să păstreze ce are, să se mulţumească doar cu ceea ce are, să îşi apere "sărăcia, şi nevoile şi neamul". Iar eroismul său este defensiv, nu cuceritor. Un eroism mic, comparativ cu al învingătorilor. Românul bate cărări ştiute, scrie ce vede, nu scrie ce NU vede. Creaţia artistică românească nu este una utopică, nu este una distopică, ci una pur realistă. Este o explicaţie a unor invenţii deja existente, nu o tentativă de construcţie a unora nemaivăzute, pentru că moralitatea românească este, din acest punct de vedere, defectă. A crea ceva nou te face îngâmfat sau inutil, te asemuieşte duşmanilor neamului, cuceritorilor care au lăsat urme adânci în istorie pe seama poporului propriu. Creaţia te face trădător.

Grai - Sed Lesov

M-am hotărât să-mi sculptez limba în lemn

Am citit mai demult "M-am hotărât să devin prost" şi abia acum m-a inspirat, semn că deja eram prost. Nu sunt prea satisfăcut, deci am zis să devin şi mai prost. Şi am ales calea ONG-ist-corporatistului. Adică m-am hotărât să devin o cravată cu om care vrea să aibă un "job" cu nume în limba engleză, preferabil din trei litere, gen CEO. În paralel, vreau să fac voluntariat. Ca în Roma Antică: n-ai bani? Te duci la un nene şi te faci sclav. Acum îi zice lu' nenea ONG şi, ţie, voluntar, dar tot aia e. Problema e că trebuie să am limbaj adecvat, că nu poţi să dai impresia că ai personalitate. Doamne fereşte să ai personalitate sau inteligenţă! Aşa că îmi încerc aici mâna, răspunzând la un interviu imaginar.

Angajator: Spuneţi-mi câte ceva despre experienţa dumneavoastră anterioară.

Mântuitor şomer: Îmi face deosebită plăcere să dau răspuns acestei întrebări, având în vedere că singura mea experienţă este anterioară acestui moment extrem de important pentru mine. Am fost implicat în diverse proiecte, derulate pe durate lungi sau scurte. Chiar acum mă implic cu multă pasiune într-un proiect personal. Am achiziţionat de pe piaţa liberă un şalău pe care-l cresc în chiuveta de la baie. Impedimentele acestui şalău sunt mărunte, de regulă obiecţiile vin din partea colegului de cameră care se plânge că n-are unde să se spele pe dinţi. Însă l-am convins că scopul şalăului este mai înalt decât dinţii lui. Mulg şalăul de două ori pe zi şi, din laptele de şalău, îmi asigur finanţarea altor proiecte pe care le proiectez. În ceea ce priveşte managementul activităţii de muls şalăul, nu pot să mă plâng, este extrem de facil. Practic, partea de hrănit şalăul se rezolvă de la sine, pentru că exemplarul meu se hrăneşte cu pastă de dinţi folosită. Mulsul şalăului este o activitate chiar plăcută.

Angajator: Care este cel mai mare defect al dumneavoastră?

Mântuitor şomer: Sinceritatea, bineînţeles. Apropo, ţi-am futut nevasta aseară. Mai învaţ-o şi tu câte ceva, că nu se prea pricepe, săraca. Şi e cam strâmtă, cred că ai pula mică, mai ales când mă uit la ce vapor pe roţi ai parcat în faţa sediului.

Angajator: Unde vă vedeţi peste cinci ani?

Mântuitor şomer: Implicat în proiecte integrate de băgat pula-n mămicuţa domniei voastre. Adică, este un proiect pe care-l am de multă vreme în minte şi ai cărui parametri îi tot optimizez la fiecare erecţie aleatorie pe care-o manifest. Sunt foarte entuziasmat de proiectul acesta. 

Angajator: De ce credeţi că ar trebui să vă angajăm tocmai pe dumneavoastră?

Mântuitor şomer: În primul rând, experienţa mea în muls şalăul poate fi pusă foarte bine în slujba corporaţiei pe care o reprezentaţi. Ştiu că aveţi plantaţii extinse de şalăi şi puţini profesionişti care se pot ocupa serios de proiectarea acestui proiect. În plus, sunt genial. Sunt atât de inteligent, încât pot imita un nivel de prostie adecvat celui pe care-l căutaţi la potenţialii roboţei de plantaţie. Un prost nu poate fi mai prost sau mai deştept decât este. Un om inteligent, în schimb, poate mima toate nivelurile de prostie.

Angajator: Aţi lucrat vreodată cu cineva care să nu vă placă? Cum a fost?

Mântuitor şomer: Da, primul meu şalău era o pacoste. Îl mulgeam câte două ore şi nu producea mai nimic, dar am optimizat proiectul cu uneltele specifice: lanseta, firul de 0,3, un cârlig mic şi o râmuţă, după care am cumpărat un strapazan nou-nouţ care a devenit cel mai bun şalău de pe piaţă. Şi sper să mai lucrez cu oameni de căcat, de-aia vreau să mă angajaţi dumneavoastră.

Nu garantez că asemenea răspunsuri pot duce la angajarea pe postul vizat, am simţit că risc să fiu numit director ceea ce, pentru mine, este o ameninţare destul de mare. Cred că nu m-am implicat în destule proiecte ca să mă pot ocupa de management, mai ales în mulgătoria de şalău. Dar sunt optimist, am o atitudine pozitivă şi ştiu, în adâncurile inimii mele, că va veni un război nuclear şi că următorul angajator al nostru, al tuturor, va fi CAP-ul mondial nord-coreean. 

După cum mă aşteptam, a doar ce mi-a venit un răspuns din partea corporaţiei. Mi se spune că sunt supracalificat, iar la interviu am detaliat foarte mult activitatea mea. Candidatul ideal ar fi spus doar că s-a implicat în proiecte, atât personale cât şi pe partea de voluntariat. Mai spune CEO-ul că sintagma "pe partea de" este extrem de importantă în economia limbajului adecvat. Drept urmare, încheie domnia sa, sunt primul moştenitor al corporaţiei, astfel că va trebui să aştept să crape. Mă duc să mă implic mai mult pe partea de muls şalăul din chiuvetă.

Old blind dogs - Edward

Epoca marilor migraţii. Volumul al II-lea

Viaţa de istoric are o parte bună şi o parte nasoală. Partea bună e că se bea. Nu eşti boşcău, nu eşti istoric. E simplu. Partea nasoală e că înţelegi lumea. E, acum, să-ţi explice moşul de ce te trezeşti tu în fiecare dimineaţă cu gust de pulă pe sub limbă şi de ce îţi pute a căcălău prin tramvai sau prin metrou. După cum bine ştii, şi dacă nu ştii, te invit să mă mulgi de snagă, acum vreo mie şi ceva de ani veniră peste europenii vremii câteva neamuri furioase de băieţaşi călări, şucăriţi că li se terminase combustibilul pentru cal din stepele asiatice. Şi zi de vară până-n seară, puseră foc la noi în ţară, vorba cântecului, şi violară tot ce mai putea fi crăcănat, viu sau mai puţin. 

Bun, acum că ai informaţiile care-ţi trebuie, să trecem la lucruri cu adevărat serioase. Lumea asta mare este plină de căcat. Dar căcatul nu e uniform distribuit. În unele locuri e mai mult şi se îneacă norodul în el, în alte locuri e puţin şi doar te murdăreşti oleacă pe pantofi, iar în cele mai binecuvântate regiuni nu e deloc. Ele produc căcatul pe care-l teleportează cu lopata în lumea a treia. Precum şobolanii, suboamenii care n-au fost în stare să-şi facă sistem de canalizare şi care înoată în ciocolată până la nas caută un pământ al făgăduinţei. Drept urmare, înoată spre ţărmuri mai însorite şi mai înmiresmate. Migraţia asta are loc de câteva zeci de ani, porneşte din Kebabia şi îşi are ţinta prin Europa, mai ales aia de nord şi de vest. Drept urmare, s-a umplut lumea de germani pe care-i cheamă Ali şi care poartă după ei covoraşe pe care şi le-ntind în drum în cele mai inoportune locuri şi momente. Evident, toţi omuleţii ăştia sunt un corp străin în cultura vestică. Să ne înţelegem, nu afirm superioritatea vre uneia dintre civilizaţii. Orientalii şi-au avut momentul de glorie, occidentalii la fel. Acum sunt doar nişte zombalăi culturali şi se întâmplă ca violatorul să fie estic şi violatul să fie vestic. Treaba a fost fix pe dos în vremea Cruciadelor, când cavalerii cu "zale lucii", de fapt cămeşoaie transpirate şi duhnind a pipi, au penetrat vârtos Lebensraum-ul kebăbesc. 

Revin la migraţii. Când asiaticii şucăriţi au invadat Europa, înainte de anul 1000, amărâţii Bătrânului Continent au mimat, măcar, rezistenţa. Nu că ar fi fost mari iubitori de penis de cal şi călăreţ, dar nu prea aveau pregătirea necesară să se apere eficient. Dar nu au chemat ei mongolii excitaţi. Pe la 1200, kebabii au reacţionat destul de nasol la cruciade. Adică, legitim, ce pula mea cauţi tu cu instrumentu' de tortură la mine-n semilună? Marş de te sfinţeşte la tine acasă! Astăzi, în schimb, nu mai există inteligenţa colectivă a maselor pentru că nu mai există nici prea multă inteligenţă individuală. Omul e prost, iar civilizaţia din care face parte şi-a construit-o după chipul şi asemănarea lui. Uitând cum a fost când hoardele încăciulate-n blană i-au incendiat coliba, europeanul nostru invită în casa lui pe cel care o să-i dea foc în cele din urmă. Cum îi dă foc? Apăi du-te-n pizda mă-tii dacă n-ai auzit de 11 septembrie! Cum îl cheamă? Fiind corect politic, sancţionând reticenţa băştinaşilor la ingerinţele alogene şi oferind condiţii de înflorire nou-veniţilor. 

Bun. Acum că te-am aburit bine de tot, să concluzionez cu varianta prescurtată. Politicile occidentale vis-a-vis de populaţiile orientale se poate compara cu un homosexual care primeşte vizita altui homosexual despre care ştie că are SIDA şi, cu toate astea, îşi lubrifiază anusul, se proţăpeşte în poziţia caprei şi invită mădularul infectat, fără intermedierea prezervativului, în rect. Drept urmare, sfătuiesc pro-europenii să-şi facă rezerve substanţiale de ulei, pentru că vine pula şi, dacă tot o să vă îmbolnăvească, măcar să nu vă fisureze orificiul căcăstor.

Gyvata - Dolijuta

Imperiul piroman

Azi nu vreau să fut capul. Cine se prinde, bine, cine nu, să ia bon de ordine şi să stea o tură. Imperiile se nasc numai ca să moară. Toată lumea ştie asta. Ăla care întemeiază un imperiu ştie că măreaţa lui construcţie o să se ducă la mă-sa în vagin. Al 154-lea împărat ştie şi el că poate fi ultimul. Nemurirea constructului nu este pe ordinea de zi a nimănui. Ideea este ca viaţa imperiului să fie cât mai lungă. Resurse aproape menărginite sunt investite în amânarea inevitabilului. Şi cu cât pute mai tare a inevitabil, cu atât mai multe resurse sunt băgate în "asigurarea de sănătate" a imperiului.

A patra Romă este America, fără doar şi poate. Nu stau să-ţi povestesc despre celelalte trei pentru că te consider un cititor cultivat. Dacă nu eşti, greşeala mea că te-am supraestimat. De fiecare dată când a venit vorba căderii vreunei Rome, putoarea de hoit a venit din interior. Decadenţă morală, incultură, letargie. Cine spune că nişte triburi abia intrate în Epoca Fierului au distrus măreaţa civilizaţie romană este un mare idiot. Serios. Dacă Roma era şi în anul 476 un factor civilizator, un etalon de moralitate, de cultură, de calitate a vieţii şi aşa mai departe, tribuleţele n-aveau nicio şansă. America pute la fel de tare. În plus, face marea greşeală de a se destabiliza psihologic şi mai mult cu tentativele ei de expansiune. Intenţia este să urmeze sfatul lui Sun Tzu: "Pari puternic când eşti slab şi slab când eşti puternic". Cam ce făcea şi Stalin. Dar, la fel cum un balon se subţiază pe măsură ce se umflă, aşa şi energia internă a unei naţiuni slăbeşte pe măsură ce ea încearcă a se extinde mai mult decât este sustenabil. Şi nu mă refer, aici, la sustenabilitatea financiară a "acţiunilor poliţieneşti" de genocid democratic. Este vorba despre dorinţa "plebeilor" de a fi alături de conducerea imperiului în demersul său. Când funcţionarea imperiului este pusă la îndoială atât de propriii cetăţeni, cât şi de statele clientelare din jurul său, izul de mortăciune devine duhoare de nesuportat, iar zilele marii paleşti de pe hartă sunt numărate.

Ideea este următoarea: Intervenţiile tot mai dese ale Americii, prin intermediarii europeni care-i fac treaba murdară, încep să devină tot mai puţin legitime şi tot mai puţin populare chiar în rândul trepăduşilor din NATO. Să fim serioşi, imperiul care conduce ONU trimite inspectorii ONU în Siria ca să investigheze treaba şi să-i spună împăratului dacă poate sau nu să îşi împlânte baioneta într-o ţărişoară şi-aşa divizată şi arată şi-n dungă de război civil? Mai crede cineva în aberaţia asta? Mai crede cineva în standardele duble promovate de Imperiu, violuri repetate ale raţiunii care au funcţionat doar pentru că Imperiul a ales să-şi ţină cetăţenii într-o lucie prostie? Lipsa de interes a tovarăşilor albaştri de pe Bătrânul Continent, manifestată faţă de războiul Împăratului premiat pentru pace, marchează începutul oficial al căderii Romei. Şi după căderea oricărui imperiu, urmează un Ev Întunecat. Iar ăsta e singurul motiv pentru care bucuria mea pentru moartea Imperiului nu este deplină.

Sabaton - Karoliners bön

Moartea patronului de monastire şi rugurile omuleţilor verzi

16 iunie 2013. Lumea s-a mai uşurat de un căcat legionar, pe numele lui Justin Pârvu. Da, Justin, ca Bieber. Din respectul pe care mi se cere să-l am pentru morţi, n-am să-mi manifest bucuria din prima. Justin a fost un moşuleţ simpatic, cu barbă şi ochelari, care a citit foarte mult şi pe care l-a ajutat o minte mare. Şi aici se termină respectul.

Ce-a făcut Justinică al nostru cu mintea lui mare? Păi, când ai lucruri mari, ţi le cam bagi pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Ca oamenii cu penis mare care penetrează grase. Domnul Pârvu s-a legionărit în 1938, călărind un val care, spera el, avea să-l suie ca o cloşcă pe căpiţa neamului românesc. Neamul creştin românesc. Din fericire pentru el, nu i-a pers şi a ajuns pe la pârnăile comuniste. Pentru cine nu ştie, pârnăile comuniste din anii '50 erau mai nasoale ca pârnăile somaleze de astăzi. Adică, dacă scăpai săpunul, nu te futea colegul de celulă, te futea gardianul direct, pentru că gardianul era coleg de celulă. Da, treaba era futută, dar, după cum vom vedea, Justin a primit ceea ce-a vrut. Fundamentalist creştin şi membru al organizaţiei teroriste legionare, taica popa a militat pentru aruncarea României înapoi în Evul Mediu. Biserica Ortodoxă trebuia să devină ceea ce a fost cea Catolică după anul 1000, adică vârful unei teocraţii similare celei din spaţiul arab. La fel cum francezului medieval îi spunea popa cum să dea la buci în aşa fel încât să nu simtă şi să nu provoace plăcere; la fel cum italianului interesat de ştiinţă îi punea popa foc sub picioare, aşa trebuia să ni se facă şi nouă. Dar au ajuns la putere comuniştii. Alte maimuţe idoelogice, dar asta-i partea a doua. În schimb, au făcut o treabă bună: pârnăi ca-n Evul Mediu, de te mâncau şobolanii în celulă, nu alta. Asta a păţit-o şi mortul nostru. A stat la nişte bulău ca să simtă pe pielea lui ce voia să facă el, împreună cu alţi zelişti, propriului popor dintr-o iubire sadică pe care numai dunmezeul biblic ar putea s-o simtă. Normal că a ieşit din bulău, că n-au crăpat prea mulţi acolo, dar asta nu-i opreşte pe ortodocşii neamului să-l considere martir. Ce dacă a crăpat la 94 de ani, de cancer? El este un martir al închisorilor comuniste! În ultimii ani ai vieţii, şi-a deschis mănăstire de călugări. Pentru că acei călugări se plictiseau, a deschis şi mănăstire de călugăriţe. De ziua lui, măicuţele veneau şi-i cântau (la fluier?) "Sfântă tinereţe legionară". A militat împotriva obligativităţii actelor cu cip, chiar dacă ele nu-s obligatorii. A militat împotriva implantării cipurilor în corp, chiar dacă nu-ţi implantează nimeni nimic nicăieri. Dar el nu ştia, că e greu să fii patron de mănăstire! În cele din urmă, s-a gândit şi dracul să-l ia, după mult cancer la stomac. 

Ceea ce rămâne după Justinică e o adunătură de neolăbaci care îl plâng. Îi întreb ce părere au de prezeţa cancerului în Justin, dat fiind că ortodocşii consideră cancerul ca fiind pedeapsă divină? Nu, nu scrie în Biblie, ci în manualul de religie. Fără îndoială, Justin va fi transformat într-un martir al terorismului legionar şi al standardelor duble, un monument al iraţionalului şi al prostiei intenţionat întreţinute cu supradoze de tămâie. Câteva sute de dreptaci verzi for face lobby pentru canonizarea lui moşulică. Ce-i drept, a fost o întruchipare a valorilor ortodoxe, prostia şi primitivismul în special, apoi exclusivismul naţional, antisemitismul prost argumentat şi prost întemeiat, ingineria socială şi, nu în ultimul rând, transformarea unui popor în turmă de oi, căci Hristos tratează umanitatea în termeni ovini. 

De ce m-am apucat să scriu asta? Nu e o reacţie la moartea lui Justin Pârvu în particular. E o reacţie la curentul de legionarism care se va alimenta cu sete din lacrimile celor care-l vor plânge pe acest potenţial călău al neamului. Aşa-zisele valori promovate de Justin îşi vor găsi locul în manifestele neodreptace, iar şantajul emoţional caracteristic ortodocşilor va atrage după sine un suport popular masiv pentru aceşti nostalgici ai unui Ev Mediu pe care nici măcar nu-l înţeleg. Puţină opoziţie nu le strică unora care vor să se suie pe noi şi să ne strivească intelectual, făcând din noi prizonieri ai Bisericii şi ai credulităţii copilăreşti. În fond, la fel cum liderii legionari au fost întemniţaţi sau ucişi de comunişti, cele mai pătrunzătoare minţi ale noastre vor ajunge pe rugurile aprinse de omuleţii verzi în piaţa publică. Motivul? S-au îndoit. Au cercetat. Au fost inteligenţi şi asta-i blasfemie!

Corvus Corax - Oh, varium fortune

Dumnezeii şi binele relativ

Dumnezeii sunt nişte personaje literare ce variază de la pufoşenii drăguţe până la bulangii care l-ar face invidios chiar şi pe Mao. Variaţiunile astea sunt determinate geografic, dar au în comun dimensiunea propagandistică a ideilor de "bine" şi "rău". Toţi îţi spun să nu ucizi, spre exemplu, şi toţi au o listă de excepţii de la regula asta. Nu ucide creştini. Ucide păgâni, că eşti sub ascultare. Nu ucide evrei. Ucide goimi, că tu ai pula tăiată şi ei nu. Nu-ţi ucide consătenii, ucide prizonieri de război, spune Quetzalcoatl. 

Binele reprezintă un lanţ de cauze şi efecte care duc la conservarea unei stări de fapt preexistente: sporul demografic pozitiv, existenţa Universului, păstrarea ideologiei, ordinea socială, fericirea, lipsa durerii. Binele, deci, este prin excelenţă ordine, deci un principiu conservator. Răul, în schimb, este ruptura, revoluţia, distrugerea, haosul, pornind de la cel primordial. Rău este un eveniment care perturbă simplitatea unui status quo care nu presupune prea mult efort. Când răul se întâmplă, oamenii trebuie să muncească pentru a repara, pentru a reveni la situaţia dinainte. Atunci, munca nu mai are rolul de a asigura supravieţuirea sau înflorirea civilizaţiei, ci se pierde pentru o întoarcere, putem spune, istorică. 

Dumnezeii, ca să revenim la ei, sunt nu doar forţe creatoare, ci şi judecători. Rolul lor este de a face munca asta neproductivă imediat, de a interveni în bunul mers al existenţei, de a judeca şi pedepsi factorii responsabili cu facerea de rău. "Doamne ajută!", spune un creştin, când este incapabil de a se ajuta singur, când sarcina pusă înaintea lui este prea dificilă sau chiar imposibilă. Un aztec nu are deasupra lui un zeu fundamental bun care este băiat bun şi dă ploaie, mâncare, băutură. Toate astea există în jungla abundentă din spaţiul lui vital, deci Dumnezeul aztec se situează în cealaltă extremă, a distrugerii, ca să asigure echilibrul. Se ştie că bine fără rău nu poate exista şi nici invers. Deci, dacă binele e la tot pasul, în realitatea imediată, răul care-l compensează trebuie să vină din afara naturii, de la zei. Quetzalcoatl trebuie mituit. Trebuie să i se ia de pe umeri corvoada facerii de rău prin sacrificii umane. Omul se arată vrednic de mântuire ajutând zeul. Concluzionăm că binele unui aztec este răul unui creştin şi invers.

Prin urmare, intervine în ecuaţie o dilemă de genul celei cu oul şi găina: Dumnezeu a făcut binele, sau a fost creat să reprezinte binele, calea către bine, de om? Evident, dacă ar exista un singur Dumnezeu creator, binele ar fi o noţiune universală, transculturală. Cele zece porunci sau cele unsprezece postulate satanice ar fi valabile peste tot, ca dar divin oferit tuturor culturilor, Hristos fiind universal. Afirmaţia este falsă, deci Dumnezeu este invenţia omului, iar misiunea sa este să umple golurile realităţii, s-o facă perfectă, echilibrată, s-o păzească de căderea în extreme, sarcină imposibilă omului sau chiar comunităţii. De asta, dacă evreii l-ar venera pe Odin, ar dispărea ca civilizaţie în două generaţii, iar dacă aztecii l-ar fi avut pe Hristos ar fi fost distruşi de natură şi de triburile ostile dimprejurul lor. De altfel, Hristos s-a asemănat, în vremuri de abundenţă, cu Quetzalcoatl. Civilizaţia creştină, vestică, a simţit nevoia să se extindă, în perioadele ei de maximă înflorire. Deci Iisus a pus mâna pe sabie, nefiind nici el chiar aşa de hippie cum vrea Biserica să-l construiască.

Tempus est iocundus

Am un sfânt preferat!

Personajele religioase au sfinţi preferaţi. De ce? Nu, nu de ce au ăştia sfinţi preferaţi, că am încetat să mai încerc să le înţeleg căcaturile. De ce n-ar avea şi ateii sfinţi preferaţi? Dacă iei la scuturat calendarul ortodox, pun pariu că trei sferturi dintre omuleţii cărora le-a trântit Biserica cerculeţul în cap n-aveau nici cea mai mică străbatere religioasă. De fapt, nici nu erau creştini mulţi!

Iniţial, am vrut să fac un cult pentru Sfânta Parascheva, pentru că aş fute-o. Mă rog, pe tipa din icoană aş fute-o, că moaştele arată cam nasol. Dar Parascheva asta a declanşat moartea unor copii nevinovaţi. Drept urmare, misogin fiind, am zis că trebuie să iau un bărbat. Şi s-a nimerit bine ca alesul să se serbeze fix de ziua mea. Doamnelor, domnilor, mazăr facăr gentălmenilor, vi-l prezint pe Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei!

Vlăduţ a fost un dârlău beţiv şi curvar care a renunţat la cele 800 de târfe ale lui doar ca s-o ia în ştangă pe sora împăratului bizantin Vasile II Boulgaroktonos, însă numai după ce ditai basileul (autocrator, isapostolis etc, etc, etc), incapabil să-şi mai ţină imperiul laolaltă, s-a rugat bine de el. Apoi a creştinat cu japca nişte mii de rusnaci mahmuri, scufundându-i la grămadă în Nipru, nu pentru că Hristos ar fi tare, dar pentru că, după cum ne spune Prima Cronică Rusească, creştinii au voie să bea, spre deosebire de musulmani, şi nici nu-s ultimii fraieri ca evreii cei "uitaţi de Dumnezeu". În plus, surioara împăratului de mai sus nu voia penis nespălat de păgân, ci penis nespălat de creştin. Cum Vladimir era, de fapt Valadmaar Sveindalsson, os de vareg, deci, până la aceste fapte de vitejie se ocupa cu jecmănitul convoaielor de nave de pe Nipru. Nave aparţinând bizantinilor drept-credincioşi ortodocşi. 

În consecinţă, Valadamaar Sveindalsson devine Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei, un fel de Sf. Ap. Andrei a cărui existenţă e mai uşor de probat. Morala: Dacă el a putut ajunge sfânt, eu ce Hristosu' mă-sii am? Beau ca un rus. De futut, nu comentez, că cine ştie cine mai citeşte pe-aici (faceţi şi voi o listă, dar discret!). Să ajut îmi place. Să înec oameni îmi doresc. Nu ştiu cu cine am să încep, dar am să înec mai mult ca Vladimir. Creştin nu-s, dar uneori mai fac câte-o cruce cu pula-n chiloţi, involuntar, când se ridică strâmb. Vreau să fiu sfânt. La fel de sfânt ca Valadmaar Sveindalsson! Vreau ca sufletul meu să facă sex cu sufletul Sf. Parascheva după ce crăp!

Anonim - Bache bene venies (Codex Buranus, 200) 

Dumnezeu nu fumează

De trei zile-ncoace, gura nu-i mai tace neamului creştin românesc despre cum a murit şi cum a ars Sergiu Nicolaescu. Fumul nu-i mai place Domnului care, prin Vechiul Testament, trăgea la plămân de la grâne la miei, pentru propriul lui amuzament. Regizorul a vrut să ardă, ca să nu-l mănânce viermii. Naiv. Viermii Bisericii se hrănesc hulpav din carnea, oasele şi cenuşa lui, regurgitând, mai apoi, raţionamente fără fundament, cum că rugatul lângă mort se interzice, întrucât incinerarea nu este creştinească. De parcă îngropatul cadavrelor ar fi invenţia creştinilor sau a Bisericii Ortodoxe Române; de parcă oamenii de Neanderthal, egiptenii antici şi alte neamuri nu şi-ar fi îngropat defuncţii. Cu sau fără pază la poarta crematoriului, parte din ceea ce Nicolaescu a vrut s-a împlinit: nu i-a boscorodit nimeni veşnice pomeniri la căpătâi, udându-l pe el şi pe coliva lui cu stropi de salivă pavlovian slobozită sub auspiciile substanţialelor donaţii prezumptive aşteptate de oamenii cu sutană.

Dar viermii îl mănâncă. Viermii îndoctrinaţi, susţinuţi în poziţie bipedă numai de firele invizibile pe care sunt jucaţi de popi, huiduie oamenii care plâng după alt om. Uitând cum Biserica însăşi a practicat la scară largă incinerarea în viu, cu public şi bilete la intrare, toleranţa creştinească se manifestă din plin, ca la uşa cortului, sancţionând erezia şi amintindu-mi că medievist fiind, sunt contemporanist (istoricii ştiu de ce). Pentru că un regizor mort nu poate fi împroşcat sau lapidat, se huiduie în numele Tatălui, şi-al Fiului şi-al Sfântului Duh două femei cu ochii umezi, acuzate fiind că închid poarta raiului în nasul pumnului de cenuşă sau, de fapt, fumului din horn. Cum să nu permiţi tu accesul preoţilor la vatra crematoriului? Cum să treacă cineva la dreapta Tatălui fără viză de la Sfânta Ambasadă Ordodoxă? Toleranţilor creştini, oare credeţi voi că dacă un Dumnezeu atotputernic vrea ca cineva să intre-n rai citeşte paşaportul ştampilat de un bărbat care poartă ziua rochie de seară? Aveţi autoritate asupra  unui zeu pe care chiar voi îl creditaţi cu autoritate supremă? Aţi creat o teologie pe care nici voi nu o cunoaşteţi. Sunteţi adepţii religiei iubirii cu de-a sila, violului psihologic, dragostei manifestate nu prin petale de trandafiri ci prin reflexe de stadion sătesc. În virtutea ei, un popă vine şi spune cum incinerarea unui hoit echivalează cu sinuciderea. Adică distrugerea unui om deja mort de către diverse alte persoane este acelaşi lucru cu luarea propriei vieţi. Logica asta  mă umple de respect.

Îmi pare rău că aţi dat un leu pe seminţe în aşteptarea unui show demn de aplauze la sicriu deschis. Îmi pare rău că n-aţi apucat să-l ardeţi voi pe rug. Îmi pare rău că nu ardeţi voi pe rug. Aştept să vă moară mamele ca să arunc cu roşii în voi la înmormântare, să vă înjur şi să vă huidui cum aţi huiduit şi voi. Uitaţi-vă bine prin cimitir. Am să fiu acolo. Am să vă aştept...

Arven - Ruined Castle

Vreau, nu vreau, aşa crăp

Doamnelor, domnilor, vă rog să vă ţineţi orgasmele pentru următorul sex sălbatic! Nu am cancer, leucemie sau alte boli de sezon care se pot opera doar în Israel, doar pe banii voştri. Dar cenzura se va abate asupra mea pentru ceea ce voi scrie de aici în jos. Pentru că a fi antieuropean e erezie, iar bloagele antieuropene şi cele naţionaliste vor fi vânate şi şterse. Până acum, îmi ţineam departe de blog viziunile politice, dar e mişto să fii cenzurat. E cea mai tare publicitate. Uite, don'le, ăsta e victima sistemului! Hai să-i aducem ofrande!

1. De la Bruxelles vine vorbă cum că a fi antieuropean echivalează cu a fi naţionalist, iar a fi naţionalist egal Adolf Hitler, personaj tabu în Uniunea simbol al libertăţii şi-al unităţii în diversitate. Diversitate, primim, dar să nu se deosebească nimeni de Omu' Nou pe care vrem noi să-l construim! Căci ce e aia naţiune, dacă nu o droaie de oameni care vor să trăiască împreună şi aleg s-o facă, după criterii stabilite de ei şi în baza unor criterii tot de ei alese şi stabilite, gen etnie şi limbă, dar nu numai; ca atare, putem construi o naţiune din şahişti, dacă ei vor să împartă un teritoriu pentru simplul motiv că-s şahişti. Şi este dreptul lor să oprească la frontieră un fotbalist, pentru că n-are ce căuta între ei. La fel, e dreptul lor să scape de unu' care joacă nasol şah, pentru că nu respectă convenţiile faţă de care, prin apartenenţa la naţiune, şi-a dat acordul. Asta înseamnă hitlerism? Dacă da, atunci chiar şi a persecuta naţionaliştii e nimic mai mult decât o dovadă de hitlerism.

2. Dacă n-ar fi prigonit antieuropenismul, sigur nu ar îmbrăca forme extreme. Aşa, suntem siliţi să ne retragem sub pământ, iar dacă vrem să fim auziţi trebuie să urlăm destul de tare. Coerenţa raţiunii şi a logicii cade, argumentaţia istorică e lipsită de valoare. Nu. Nu aşa se face treabă. Şi ce dacă organizarea UE este aceeaşi cu a Uniunii Sovietice? Ce dacă şi numele şi instituţiile seamănă cu cele propuse de tovarăşul Lenin? Ce dacă UE distruge personalitatea grupurilor de oameni la fel cum armata şterge originalităţile şi individualităţile oamenilor pe care-i striveşte sub disciplina masacrului din plăcere? Dacă Europa plânge după 26 de americani împuşcaţi, trebuie să plângă toată lumea. Chiar şi cei cărora le-au murit apropiaţii pentru că Europa s-a dus la războaiele altora. Iar noi trebuie să iubim din toată inima noul Mare Soviet. Trebuie să-l iubim sincer, să-i fim fidel ca unei neveste grase care ne aşteaptă cu tigaia la fiecare cotitură. Tigaia este o armă puternică. 

3. Ca stat european, trebuie să acceptăm legitimităţi false ale puterii. Avem la putere o formaţiune politică născută din raţiuni etnice şi nu ideologice. O formaţiune care, cu numai un vot din 20 în favoarea ei, a reuşit să câştige chiar un fotoliu de ministru în Guvern, pentru că trebuie să acceptăm diversitatea, trebuie să fim multiculturali, trebuie ca orice adunătură să aibă dreptul de a mânca o pâine-n ţara asta şi un căcat în Parlamentul ăla. Sincer, mi se rupe dacă-i vorba de unguri sau de populaţia Bantu. Atâta timp cât criteriile impuse de majoritate ca fiind infrastructura ideatică de funcţionare a naţiunii române nu sunt pe placul lor, sunt liberi să plece unde o vrea muşchiul lor. De-asta sunt eu pentru pedeapsa cu exilul. Dacă tu vii la mine-n casă, dar nu respecţi normele valabile aici, am tot dreptul să te dau afară. Pe uşă, nu pe geam. Ca un gentleman. Dacă pot exista germani, francezi sau alţi imigranţi care, fascinaţi de cultura românească din motive care ţin numai de ei, au putut veni în România şi au putut să se adapteze la modul nostru de viaţă, fără a emite pretenţii de a li se linge papucii pentru că sunt germani sau francezi, cred că pot şi ungurii să facă aceeaşi treabă. Dar dacă nu le respecţi "identitatea culturală", eşti un nazist. Nu se cheamă că ţii la normele valabile pe teritoriul pe care-l locuieşti, norme pe care le accepţi şi pe care le respecţi. Se cheamă că eşti şovin. 

Gândeşte-te un pic la treaba asta înainte să mă consideri urmaşul lui Adolf. Ce vreau eu? Să am garanţia faptului că mă înţeleg cu ăla care se aşează lângă mine în tramvai şi că nu strigă "Allahu akbar", scoate iataganul şi mă taie. Adică, na, n-are Allahu decât să fie akbar, dar nu cu forţa. Vreau să pot spune ce am de spus şi să pot fi contrazis cu argumente logice sau factologice, nu ideologice. Adică de ce nu-i bună părerea mea? Că nu e europeană sau că nu se bazează pe ceva real? La o adică, vreau ca Uniunea Europeană să ardă şi sunt dispus să-mi sacrific blogul pentru asta.

Leonin - Assumpta est Maria

Am auzit că s-a dat bacul

Aşa mi s-a dat să văd printre perechi de sâni care mi se bălăbăneau pe sub nas, şi nu mă refer la sâni reali, ci la de-ăia plini de silicon, fotografiaţi c-o mână pe aparat şi cu una pe pulă de paparazzi, că şi anul ăsta s-a dat bac. La fel, am auzit că s-a picat mai ceva ca anul trecut, ceea ce mi se pare un pas pe calea cea bună. Toată lumea caută vinovaţi şi se slobozeşte verbal pe Minister, Guvern, Băsescu, Hitler, Stalin etc. Nu voi insista asupra faptului că singurul vinovat pentru prostie este ori posesorul acesteia, ori cel ce şi-a băgat ştremeleagul învârtoşat prin părţi fătătoare muiereşti, în ciuda faptului că ambii parteneri de futai aveau, la un loc, un coeficient de inteligenţă de patru cifre... dar cu virgulă după prima. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, deşi genial, mulţumesc de aplauze, îmi dau seama că prea mulţi psihopaţi ca mine ar prejudicia universul drept pentru care cheltui pe prezervative mai mult decât pe bere. 

Bun, am găsit vinovatul, deci lăsaţi oamenii să respire. Acum, să explic de ce nasoleala nu e că s-a picat prea mult, ci că s-a promovat prea mult. N-au de ce trece pe poarta facultăţilor atât de mulţi nătărăi. Studii superioare înseamnă şcoală pentru elite, iar elita nu înseamnă 40 şi ceva la sută, ci, cel mult, zece procente. De ce? Pentru că alea zece procente sunt garanţia că un doctor în orice nu are nevoie să explice ca pentru cretini nişte idei, ci le poate prezenta aşa cum sunt ele, mai eficient, unor studenţi care pricep. Examenele ar fi pe bune şi n-ar lua nici dracu' zece la toate fără să pună piciorul în bibliotecă un an de zile. Acum, că atâta lume are acces la studiile astea superioare, un licenţiat în istorie care dispune de glorioase cunoştinţe la nivel de clasa a cincea este echivalentul unui pasionat care ştie şi gândeşte, adică al unui istoric. La fel, un economist care a copiat cât s-a putut e la fel de economist ca un viitor laureat de premiu Nobel. De ce? Uite de-aia, că vrem să avem o ţară de intelectuali, să arătăm ce neam cu pula mare avem noi şi să stea gunoiul de zece metri pe străzi pentru că numeni nu se coboară la nivelul de a fi măturător. Nah, ce pula mea, am diplomă de doctorat şi dau la măturică? Să dea unu cu patru clase! A, nu mai e nimeni cu patru clase? Doar doctori? Apăi, nasol, lasă să se adune căcatul, că n-are cine desfunda canalizarea. E mişto să filosofezi înalt, inhalând vaporii duhnitori. 

În încheiere, aş dori să-mi bag pula. M-am sictirit să tot constat evidentul, ca să poată fiecare rezultat al penelor de cauciuc să-l priceapă. Cred că, de acum încolo, am să scriu pe aici numai când sunt beat sau fumat bine, ca să pot fi pe înţelesul unui popor de la care aveam pretenţii. Nu, n-aveam pretenţii de genul celor emise de Adolf pentru nemţi, dar m-aş fi aşteptat ca măcar să conştientizeze valoarea unei diplome din perspectiva dificultăţii obţinerii ei. Dar, nu, toată lumea se vede în oglindă cu pulă de negru şi cap de japonez. Spor la măturat, dragii mei frecători de punte! Vă stă bine în cămaşă verde.

Flogging Molly - Devil's dance floor

De ce monştri verbali?

Pentru că vaginul mult prea adânc al distinsei dumitale mume nu suportă decât monştri şi limbă, de-aia. Dar, întrucât monştri limboşi suna cam dubios iar mumă-ta nu prea are obiceiul de a se spăla în vagin decât dacă o bureţesc eu bine înainte de coitus, am ales să fiu un pic mai ninja cu perdea pentru prima şi ultima oară în viaţa mea şi să-mi pun prezervativ peste pseudonim. Şi uite de-aia n-ai tu fraţi, nu pentru că ai fi ceva pula mea ştie cât de special şi capodopera futaiului alor tăi.

Acum, sincer, de ce scriu eu căcatul ăsta? Pentru că desconsider. Dar nu desconsider din lipsă de respect, pentru că, dacă faci parte din cretinii care ajung aici căutând pizde flocoase sau ce alte fetişuri cretine ai tu atât de aproape de inimioara bolnavă încât să mi le spovedeşti cu penisul în beregată, sub sutană, trebuie să te informez că sunt suficient de inteligent încât să îmi respect chiar şi duşmanii care n-are valoarea mea, dacă înţelegi ce vreau să exprim prin dezacordul flagrant. Adică am un IQ de trei cifre şi asta e suficient fără să-ţi etalez cifra mai mare de trei a zecilor.

Acum, că am rămas doar noi, cei care putem urmări un text cu fraze lungi, hai să explic de ce exist şi mă exprim aiurea pe aici: pentru că dispreţul deschide multe minţi. Dispreţul doare ca o pulă de cal îndesată într-un anus prea strâmt sau prea virgin. Şi dacă nu doare, mie prea puţin îmi pasă. Interneţii sunt plini de bloguri cu floricele, cu roz, cu târfe, cu poezele fericite, cu pisicuţe, cu fluturaşi şi cu morcovi mov. Vreau să scriu şi miercurea. Şi promovez scrierea mea de miercuri printr-o scriere de joi, după un chiul de luni. Adică luni am fost prea obosit după activitatea intelectuală, iar miercuri mi-am dezinfectat organismul cu alcool mult şi bun. La mulţi ani! Miercurea va fi rubrica "poşta redacţiei". Adică iau cea mai deşteaptă căutare de goagăl care direcţionează spre regatul meu virtual şi o fut în stilul Armatei Roşii, adică aşa de bine, că târfa o să se simtă poştită ca ultima ţigară dintr-o cameră de cămin studenţesc. Asta pentru că mă simt nasol să râd doar eu şi vreau să împart, ca un dumnezeu cu d mic care se respectă. Am plecat la facultate, hai la măciuci calde pentru guriţe reci!

Nu tot căcatul poate fi ocolit

S-au dus timpurile de tristă (tristă, o pulă!) amintire când se produceau Dacii şi şuruburi în masă, sub supravegherea vajnicilor ingineri produşi în aceeaşi masă. S-a văzut că nu ajungi nicăieri cu ăştia, aşa că aparatul naţional de excreţie s-a reprofilat. Căcăm doctori. În economie. O sută doisprezece în fiecare an, numai la Iaşi. Adică, fiecare dintre cele opt judeţe care alimentează, de regulă, anusul de economişti de prin părţile astea de univers va fi împroşcat, anual, cu 14 stropi de indispensabilă înţelepciune şi calificare, încununată cu titlul academic de rigoare. Omule, paişpe costumişti ascultători de dubstep, purtători de cravate roşii şi cămăşi de ospătar dubios, vorbitori de o romgleză de baltă de provenienţă incertă! Paişpe businessmen, managers, marketers, advertisers, shitmasters şi altele de-ale regnului! La fiecare patru ani, s-ar putea face lejer în fiecare judeţ câte un consiliu judeţean numai cu doctori proaspeţi şi virgini în economie, ca să se administreze treaba mai ceva ca la japonezi, să ajungă România motorul care face din Pământ prima planetă pe Lună, să curgă apă la Vaslui, să se bea numai Curvoisier din 1738 la Iaşi, să se facă epurare etnică la Galaţi, să-şi ia Mitropolia Ferrari, să aibă toate casele din chirpici horn de fier şi geamuri termopan etc. 

De ce se cacă ţara românească (asta cu litere mici, nu aia veche, cu litere mari) atâta amar de specialişti de renume mondial în nimic? Păi poate dintre atâţia, unul tot o fi bun de ceva. După acelaţi principiu, Statele Unite ar fi trebuit să arunce 112 bombe nucleare peste Hiroshima şi Nagasaki, în speranţa că poate una o face poc. cu metaniile proaspăt scoase din cur, să nu cumva să funcţioneze toate. Că economistul şi bomba atomică sunt cam tot căcatul ăla. Ies dintr-un anus, sunt plăcut rotunjori, în cantităţi mici fac bine umanităţii, distrugând exact vieţile care te calcă pe nervi; dacă, însă, funcţionează prea mulţi, e cam nasol momentul că se lasă cu oleacă de apocalipsă. Dacă nu funcţionează nici unul, iar e nasol. Normal, în cazul nostru, funcţionează toţi. Sunt deosebit de eficienţi doctorii noştri în economie. Altfel, s-ar fi înjumătăţit producţia de căpşuni a Spaniei şi efectivele bordelurilor din Italia şi-ar fi fost păcat. Şi, în încheiere, o întrebare cât de cât serioasă: ce altă utilitate mai are o diplomă de doctorat, în condiţiile în care cine vrea şi cine nu vrea şi-o procură de la fabrica de menigeri (cuvânt scris corect potrivit DOOM2), în afară de ştersul la cur după o infernală avalanşă diareică şi ce valoare mai are, peste preţul cartonului de proastă calitate pe care e scrisă?

Morala: Nu bate un jidan cu palma peste umăr, că spune că eşti antisemit, te dă în judecată şi faci pârnaie ca şi când l-ai fi omorât. Şi dacă tot aia e pedeapsa... de ce nu...?

Bonnie Tyler - It's a heartache

Ţiganii şi anarhia

Există o legătură deosebit de strânsă între baragladinele care, la ora 2 şi un sfert dimineaţa, ascultă manele despre evoluţia preţurilor soacrelor pe piaţa neagră şi anarhie. Are sens, nu? Nu, n-are. Nici nu poate să aibă sens ceva scris la ora asta. Pe de o parte, avem un banc de ţigani.  Dacă spun stol, strigă în cor "discriminare". Bancul de ţigani sprijină două maşini în faţa blocului. Cine nu-şi permite luxul de a-şi încălzi bucile pe capota unui Golf sau a unui Peugeot 206 aplatizează bordura trotuarului. Din maşini, face femeia-bărbat, Teleguţa Caramela Fernando del Jambon de la Udaţi Mânzu publicitate: "Soacra mică, 50 de euro!" şi-ncepe a cânta sau ceva de bucurie. Poftim? Cât costă soacra? Unii oameni se chinuie să scape de soacre şi voi vreţi să vindeţi una? Cu 50 de euro? Sau e curvă bătrână? Cât de mică e? De banii ăştia ar trebui să-mi calce şi cămaşa, nu doar să-mi sugă buturugoiul. Dar nu reclama de căcat mă interesează pe mine. Baragladinele sprijinitoare de maşini mă obligă pe mine să ascult incantaţiile ăleia sau ăluia. Sau mă obligă să nu dorm, ci să ascult black metal şi să blogăresc. Ideea e că nu pot să fac ce vrea mai sus menţionatul meu buturugoi. Spre exemplu, mă bătea gândul să arunc nişte căcat pe geam. Mie nu-mi merge canalizarea, deci când se umple găleata redescopăr omul medieval din mine şi plou. Şi când plou, apăi plou şi grindinesc de se încreţeşte litosfera. Acum nu pot, pentru că aş oripila (în cel mai bun caz) burţile cu om din parcare. 

Într-un fel sau altul, bastarzii de culoarea supei dubioase din găleata mea îmi îngrădesc libertatea impunându-mi să lucruri. (Lucruri e predicat. Aveţi ceva cu asta?). Eu, ca un anarhist care se respectă, nu sunt foarte mulţumit de chestia asta şi fac o observaţie, zic eu, pertinentă. Mare parte dintre aceşti pseudoomuleţi (ca să fiu politically correct şi să nu zic toţi, pentru că nu chiar e cazul) ar cam trebui scurtaţi de vreun kil jumate de căpăţână, vreo trei grame de coaie şi un ţol şi-un sfert de pulă flască. Ce? Doare? Bine, îi sacrificăm pe un altar închinat anarhiei. Şi nu vreau să fac asta ca să mă dau eu stăpân sau, cum zice vocea gâjâită de jos, jupân. Nu, eu doar mă apăr de intenţia ţiganilor de a se face stăpâni. După ce scap de ei, pot s-o ard anarhist cât vreau eu, pentru că nu fut pe nimeni la cap şi nu sunt futut de nimeni la cap. 

Legătura, deci, dintre ţigănoi şi anarhie este că se cam exclud reciproc. Ori păstrăm ţiganii şi sugem pulă de licurici mai ars ca becul prezidenţial, ori ne eliberăm de stăpânire cu preţul unor tone de materie maronie incertă şi amorfă pe care habar n-am unde am putea s-o depozităm. Cale de mijloc nu există. Şi, să fim serioşi, nu cred că ar fi vreo pagubă mai mare de cinci metri de funie să mergem pe varianta B. Nu ne plângem toţi că lumea e suprapopulată? Nu ne plângem că ne îndepărtăm de modul de viaţă natural? Hai să ne distrugem creaţiile, începând cu ţiganii. De ce am creat ţiganii? Pentru că am făcut, citiţi istorie şi o să vedeţi. Dar să n-aud pe cineva că o arde moralist, cum că ar trebui să reparăm greşelile de acum 600 de ani. Nu, mersi.

Opera IX - Anphisbena

De unde a apărut...

...McDonald's? Totul a început în Evul Mediu. Inclusiv McDonald's. Mai exact, în timpul epidemiei de ciumă. Oamenii se întreceau în borât puroi negru-verzui. Era un puroi dens şi atât de aromat, încât simţeai parfumul dinainte de a vedea oraşul. Tot atunci, lumea nu avea bude. Fiecare se căca în oală, după care vărsa pe geam demonii maronii, fix în râurile de puroi verzui amestecat cu resturi parţial digerate de lături şi beregăţi de pisică. Un brutar scoţian, McDonald, a venit cu ideea de a exploata zemurile de pe toate străzile. Cum carne nu prea era, a pus în pâine cele mai pârguite exemplare de căcat plutitor în puroi şi a început să vândă aceste delicatese. 

Astăzi, hamburgerii ăia infecţi se fac după acelaşi procedeu, numai că puroiul verzui este chimic, pentru că americanii au eradicat ciuma şi nu mai borăşte nimeni puroi de calitate în ziua de astăzi. Dar gustul e acelaşi.

...Microsoft? La început a fost un băieţel virgin la 25 de ani, Biluţă pe numele lui. Era tocilarul clasei, mânca hamburgeri cu puroi sintetic şi juca Diablo.N-avea cont de Facebook, n-avea ID de mess şi ce alte bugăţi culturale se mai poartă astăzi pe tastaturi. Cu o mână scria programe şi cu cealaltă făcea lăbi eroice, cu ochii pironiţi la o fotografie cu regina Angliei. Fotografia era pe geam, de unde şi numele de "Windows" dat produsului lăbilor eroice mai sus menţionate. Despre programele pe care le scria Biluţă nu s-a mai auzit nimic, dar gurile rele susţin că ar fi fost furate de Linus Thorvalds şi Steve Jobs...

În încheiere, aş vrea să răspund uneia dintre întrebările istorice de acum două postări, anume cea legată de piramide şi de cum au ieşit ele aşa piramidale din munca unor oameni mucificaţi bine. Simplu, de fapt, trebuiau să fie cuburi...

Evereve - Stormbirds

De ce nu-i Basarabia pământ românesc

Păi, simplu, pentru că nu mai e. Se umple lumea cu din ce în ce mai mulţi susţinători ai curentului unionist. Încep să cred că trăim în Germania anilor '30, aşteptând un Hitler simpatic care să se apuce să anexeze tot ce i se pare lui că ni se mai cuvine nouă. Cea mai enervantă chestie pe care-o au unioniştii este că nu suflă nici o vorbă despre Bugeac, adică bucăţica aia de Ucraina dintre Moldova şi Marea Neagră. Dar, vai, nu aveţi destul păr pe piept şi pe coaie să ridicaţi gura împotriva Ucrainei? I-aţi văzut pe moldoveni mai pielea pulii şi vă daţi cocoşi, că aşa-i românul, ca ţiganul, se umflă-n pene doar când e înconjurat de fraierici.

Dar să revin la partea cu pământul românesc, pentru că tot omul care-a fost la trei ore de istorie de-aia plină de îndoctrinare din clasa a patra crede că Basarabia ni se cuvine pentru că de la Dragoş Vodă până la Stalin Vodă a fost a noastră. Da, nene, a fost a noastră, dar, pe vremea aceea, era populată de români şi fusese, şi ea, jefuită intens de cumani, uzi, tătari şi alte popoare violatoare de femei şi domiciliu. Dar Stalin Vodă a fost băiat deştept. Tocmai ca să evite vorbe de genul "noi suntem români, vrem România Mare că ne place de Vadim", a luat românii şi i-a deportat în Pulahara şi a adus băieţi beţivi şi blonzi de prin Siberia, pe care i-a plantat la est de Prut. De aceea, când vezi o moldoveancă, spui "uite ce rusoaică bună, ţine-m-ar puloaca s-o rezolv până nu se face cât scroafa". 

Drept pentru care, din păcate pentru unii, pămânţelul ăla sterp, mai sărac decât România şi mai puţin folositor decât scamele din buric nu e românesc, e cât se poate de rusesc. Singura chestie românească este limba, dar şi aia este maltratată în ultimul stil şi amestecată cu fel de fel de cuvinte ruseşti. Până şi calendarul religios este rusesc. Deci, ce vreau să zic? Am suferit o pierdere teritorială, asta e, cine-a câştigat-o a lui să fie. În 1993, şi-au proclamat oamenii independenţa? Înseamnă că nu ne vor. Poate doar cei care vin să facă facultatea aici, doar pentru că sunt privilegiaţi degeaba, nu pentru că ar ţine morţiş la cine ştie ce unitate a neamului. A, da, mai e un motiv. Integrarea europeană pe uşa din dos. Ştiţi ce? Noi am supt kilometri de pulă ca să ne aliniem la standardele alea de căcat. Ar face bine Moldova să le îndeplinească şi ea, pentru că noi nu ne-am unit cu Germania ca să fim şmecheri. N-avem nevoie, în momentul ăsta, de o cărămidă agăţată de gât, adică de o provincie care nu produce nimic pe care s-o scoatem din căcat, în condiţiile în care avem propriul nostru căcat.

În fine, ca să nu mă trezesc cu dobitoci care-mi pun vorbe în gură, să ne înţelegem bine: oamenii din Moldova sunt ca toţi oamenii, adică şi OK şi de căcat, deci nu, din păcate pentru criticii care n-au ce critica, nu am nimic cu nici un moldovean. La fel ca românii, sunt conduşi foarte prost, sunt leneşi şi sunt cam dezbinaţi, dar, în rest, aş bea o bere cu oricare dintre ei şi aş face sex cu oricare dintre ele (conform propriilor mele standarde, babele, grasele şi copilele să se abţină, să slăbească sau să crească). Cât despre unioniştii lu' peşte, fiţi băieţi şi cereţi înapoi şi Bugeacul, Bucovina de Nord şi Cadrilaterul, nu vă daţi plini de muşchi neonazişti în faţa amărâţilor de moldoveni, că nu impresionaţi pe nimeni aşa. Şi, nu, nu vă vede Putin. Ăsta-i doar naţionalism de dragul naţionalismului, vorba unui mare clasic în viaţă cunoscut sub numele de Buruburu, "găunos"...

Spitalul de Urgenţă - Afghanistan

Dumnezeul meu şi-al mă-tii

M-am sictirit să mă tot întrebe lumea de ce sunt ateu, ce am cu Dumnezeu, care-i relaţia mea cu Satana, când mai ies la o cinzeacă împreună cu Sfânta Parascheva şi alte bazaconii de-astea, aşa că am zis să dezvolt un pic. Bun, trebuie să recunosc şi că am citit un text revoltător care m-a inspirat. Nu dau sursa, că nu-mi stă-n fire să fac reclamă nici bloggerilor care adună bucăţele de text şi-o ard original şi antiplagiat, nici scriitorilor care au fie şi o singură idee pentru care-mi vine să-i lapidez cu pietre de mormânt. Pe scurt, scriitoraşul citat de bloggeriţă spunea că cei care cred prea mult în ei înşişi sunt atât nebuni, cât şi slabi, pentru că autosuficienţa nu duce la perfecţionare. Să-ţi moară vaca înainte s-o mulgi?

Dar, mai întâi, să leg chestia cu Dumnezeii Satănilor Paraschivelor de textul ăla şi de ateismul meu. Eu sunt Dumnezeul meu propriu şi personal, care-şi creează şi-şi distruge câte universuri şi lumi vrea pula lui. Eu fac, eu desfac, mie-mi vin idei, eu mi le combat şi, ghici ce, sunt conştient de imperfecţiunea mea, de imperfecţiunile lucrurilor pe care le creez şi încerc de fiecare dată să corectez ceea ce cred eu de cuviinţă că trebuie corectat. Adică tot ce vrea măciuca mea dumnezeiască.

Da, sunt un bastard arogant care-şi bagă pula-n toate ideile care nu-i plac sau pe care nu le pricepe şi-o fac ori ca să mă distrez, ori pentru că am chef să enervez pe cineva, ori pentru că vreau să ajung prin forţe proprii la înţelegerea ideilor mai sus menţionate. Şi tocmai faptul că mă simt atât de potent, de plin de coaie, de iluminat, de binecuvântat de propria-mi grandoare şi aşa mai departe reuşesc să fac asta, pentru că, dacă m-aş considera un "epidermis penis" nu m-aş mai chinui să fac toate lucrurile astea. Aş considera că tot ce aş face este de căcat, deci n-aş mai vedea sensul. Deci, de ce pula mea mai scriu? De ce mă duc la facultate? De ce mă gândesc la tot felul de aberaţii, de la poziţii de făcut sex la implicaţiile călătoriei în timp? Oricum aş eşua, nu? Că-s prea prost pentru secolul ăsta.

Ei, uite, eu nu sunt, voi existaţi doar pentru că aşa vreau eu. Pentru mine, cel puţin, simplul fapt că mă adresez vouă sau că vă văd vă face să existaţi. Dacă mă uit în altă parte, mi-am băgat pula-n toţi, la grămadă, buni sau răi, nu mă interesează. Pentru că asta e lumea mea în care eu sunt, vorba unor barzi de pe la Cluj, Dumniezo, Maica Sfântă şi Sfânta Pulă. Asta înseamnă, dragii mei, că, da, am o încredere epică în tot ceea ce reprezint eu, mă iubesc, nu vă suport şi, cu toate astea, ştiu şi că am puncte slabe, sunt lucruri la care nu mă pricep, ştiu că pot să mă pricep la ele, uneori nu am chef s-o fac, alteori o fac atât de bine încât îi umilesc pe cretinii de la care am învăţat. Şi asta este una dintre pasiunile mele.

Deci, unde vreau să ajung? De fapt, vreau să dau o muie lungă şi zemoasă celor cărora nu le convine orientarea mea religioasă, egocentrismul meu şi ce alte căcaturi îi mai freacă pe ei cu privire la mine sau la alţii care gândesc la fel. Fără noi, voi încă aţi mai fi în peşteră, la cărat nămol cu linguriţa de piatră până afară şi înapoi, ca să nu vă plictisiţi.

Era - Divano

Noi pe cine ne mai căcăm împrăştiat?

Nu ştiu de ce, dar nu prea îmi mai vine să mă interesez de căcaturile care se întâmplă în afara propriilor mele interese. Mai exact, îmi duc miserupismul epic, care m-a consacrat, un pas mai departe. Da, chiar e mai mişto să nu-ţi pese decât să te inflamezi, să-ţi faci pula poştă şi să te culci. Producţia de conserve de bebeluşi morţi a maternităţilor din ţară scade? Fain, îmi cumpăr pate de ficat sau conserve de peşte şi-mi fac schiuri din sicriele bebeluşilor voştri şi beţe din coastele distinselor mămici. Sindicatele sunt mobilier şi, vorba unui coleg de facultate, dacă, în timpul demonstraţiei, văd un semn cu "nu călcaţi iarba", ocolesc, încolonaţi, cele trei fire de iarbă care habar nu am cum au crescut acolo, pentru că oricum nu a stat nici dracu' să le planteze. Primul ministru... Risipă de cofeină şi ţigări să mai vorbesc de el. Prostituţia nu se legalizează nici de data asta. De parcă asta ar fi vreo piedică în calea prăpăstiilor rozalii de închiriat cu ora. Da, am scris nişte rânduri despre tot ce decade şi nici măcar n-am părăsit Rromânia (al doilea "r" este, ca de fiecare dată, intenţionat. Orice asemănare cu ciori... pardon, personaje reale este pur întâmplătoare). 

Băi, dar există ceva ce, în ţărişoara asta, proliferează. O industrie se dezvoltă mai ceva ca producţia pe hectarul de hârtie din vremea celui al cărui nume stârneşte ejaculări precoce. Mă refer la meşteşugul violatului de babe. De ceva vreme, sportul naţional al nostru este lăbărţarea fâlfâitoarei. Împănatul flopăitei. Înţelegeţi voi... Da, dar cred că se formează o echipă naţională de violat babe, care vrea să participe la următorul campionat mondial. Vasluiul a primit o lovitură gravă de la Prahova, unde o babă care, pare-se, are o experienţă de Jedi în a fi futută cu japca pe la colţuri, se autoproclamă evaluator de violatori, dacă aţi mai văzut aşa ceva. Şi aţi văzut, că sunt sigur că n-a ratat nimeni hoaşca nemulţumită că şi-a dat un bou drumul pe lângă ea, de parcă toţi am fi Shaquille O'Neal să dăm slam dunk-uri la semn! Şi nici măcar nu a feştelit-o pe faţă cu... cremă antirid. Ce ruşine, băi! Dar pe vecine de ce le siluie grija de "huoooooooooooo, curva aia!"? De ce e nevoie ca vecinii să aibă o părere despre ce pula mea fac eu în casa mea? Sau baba-n casa ei. Sau Viorel în pizda babei. Sau pe lângă, ca în nefericitul caz de faţă. Şi capacul tot cvasivictima l-a pus: "Pe ele nu le violează nimeni, că ie proaste". Da, să ştii că dacă faci acordul între subiect şi predicat nu te fute nici dracu'. Ups! Ar trebui să scriu mai agramat, că mă dau de gol sau ceva. 

Peisajul cu care mi-am început aberaţia este completat de baba care se mândreşte cu faptul că vrea lumea s-o violeze. Asta e lumea pe care o văd. O lume în care faci campanie publicitară propriei tale pizde care abia aşteaptă să-i fie forţate porţile de cineva care ştie unde se bagă pula. O lume în care un bărbat îşi dă drumul prea devreme... peste o mortăciune de 65 de ani! Tataie, dacă era Angelina, Zeta Jones sau profa de arheologie ce mai făceai? O lume în care violatorii îşi fac labă lângă gura victimelor. O lume în care "etnic român" înseamnă cetăţean străin. O lume în care-mi bag pula. Şi nu-mi dau drumul în ea nici după ce-i fac franjuri vaginale. Sunt un fan al progresului, nimic nu mă amuză mai mult decât să văd cum tot mai mulţi oameni se fac de căcat. Toate lucrurile astea mă vor lăsa şomer. Sincer, de cine sau de ce-mi mai bat eu penisul epic aici, dacă totul devine atât de evident şi nu mai există o ironie subtilă de scos la suprafaţă? Totul este în văzul nostru, cine se expune la muie şi-o dă singur. Nu mai primesc centrări. n-am de ce sări la cap. A, da! Şi vreţi să vedeţi cum lumea-şi dă muie până-n stomac de una singură? Există unii oameni care, de tari în pulă şi lânoşi între coaie şi cur ce se cred, îşi dau capete-n gură doar ca să atragă atenţia, dar nu fac decât să scuipe dinţi în oamenii nevinovaţi. Şi să nu mergem mai departe.

Arany Zoltan - Morfa Rhuddlan

Nevoia de protecţie la Homo (mai mult sau mai puţin) sapiens (nu merită al doilea "sapiens")

La aşa titlu, aşa scriere biblică ar trebui să cac eu la ora asta, dar am mâinile cam reci şi sunt prea sictirit după vreo două zile cam futute. Văd că-i o modă să scrii despre ce ai mai făcut tu, de parcă cititorii mei sunt neapărat prietenii mei. Am făcut cafea într-o oală de 10 litri, pentru că nu am ibric. Mulţumiţi? Aveţi de-a face cu unul care face cafea în oala de ciorbă. Judecaţi voi mai departe, că ştiu că vă place să interpretaţi. Să intrăm în subiect, că nu sunt adeptul confesiunilor de budoar pe blog. Dacă vreţi să aflaţi lucruri despre mine, daţi o bere, ne vedem, vorbim, ne futem dacă-i cazul.

Şi cum de la futut pleacă totul şi la futut se-ntoarce, să mă mai aplec asupra unei caracteristici a sexului sexy, cu toate că am promis că va urma şi-o critică a bărbatului. Poate în următorul text. Femeile, dragii mei, au nevoie de protecţie. Nu, nu, nu de cauciuc, pentru că ăla nu le place. Nici de acoperiş, că, în principiu, au şi dacă n-au, are gara. Din partea unui bărbat au nevoie de "securitate şi protecţie", în condiţiile în care îşi afirmă aşa-zisa independenţă. Adică ăsta e modul lor de-a spune că vor o pulă cu bani, care să le facă toate mofturile, iar ele, dacă s-ar putea, să nu muncească nici acasă, nici la serviciu. Pentru că n-ar avea aşa ceva. Ar sta pe un yacht sau ceva, gata să fie servite cu metri de penis şi litri de şampanie de un sclav propriu şi personal. Ar fi nevoie de o detaliere aici. Tradiţional, femeia este aia care găteşte, spală, calcă, coase etc, iar bărbatul munceşte, vine acasă, mănâncă şi, ocazional, repară ţevi, doar pentru că femeia nu are forţa necesară desfacerii piuliţelor. Nu sunt de acord cu viziunea asta, deşi sunt un misogin declarat. Dacă găseşti o excepţie de la toate regulile şi stereotipurile tale personale legate de femei, înseamnă că trăieşti lângă cineva care ţi-e egal. Şi poţi şi tu să faci mâncare, chiar mai bine ca ea. Poţi şi tu să speli ceva, să o ajuţi etc. Plus că munca în comun e un preludiu bun şi duce la futai epic. Deci, am stabilit un context de egalitate. De ce pula mea ai tu, târfo, nevoie de protecţie? Ţin să-ţi amintesc că nu mai suntem în Paleolitic, să te mănânce leii cu dinţi de sabie când ieşi din peşteră. Nu mai vânăm mamuţi, treabă pe care nu prea ai putea tu să o faci. Nu mai frecăm pietre ca să facem focul care vă încălzeşte pe voi. Deci, care sunt pericolele care vă pasc? Locurile de muncă sunt, preponderent, pentru femei. Nu mă credeţi? Număraţi anunţurile gen "Caut barman, preferabil fată", "Caut vânzător, preferabil fată" etc. Ghici ce, aici suntem discriminaţi grav. Nu se plânge nimeni, pentru că nu o să angajeze nimeni o femeie ca director decât dacă vrea să renunţe la firmă şi nu ştie cum. Sau dacă e prea prost, caz în care n-are decât să protejeze femei în continuare.

Bun. Eşti femeie. Poţi munci, poţi găti, le poţi face pe toate. Ţi-ai câştigat statutul ăsta. De ce vrei un bărbat care să te protejeze? În faţa cui te simţi vulnerabilă, mai ales când ştii foarte bine că violenţa domestică, în continuă creştere, implică mâncatul bătăii de către tine din partea scumpului şi iubitului tău protector? Ştii ce ar fi mai simplu şi mai pe placul unui bărbat? Să spui că sugi pula pe bani. Sau că te fuţi pe bani. Sau că faci mâncare, speli, calci şi repari ţevi pe bani. Da, dacă îţi dau bani, măcar scuteşte-mă de a mă face ca un porc chinuindu-mă să îmi fac treaba. Doar te plătesc, nu? De ce aş face-o? Lasă-mă să mă bucur de societatea tradiţionalistă de căcat pe care încă n-a lăsat-o omenirea în urmă. Şi tu fă-mi o muie între timp. 

Ce vreau să spun? Pentru lumea care n-a înţeles nimic din ce-am lătrat până acum. Independenţa şi statutul de "protejată" a unui bărbat nu fac casă bună. Eu înţeleg să dau de bordură cu unul care se ia de tine pe stradă. Dar, şi dacă eşti singură, şi dacă ai un iubit, tot eşti singură pe stradă şi tot ţi se poate băga salamu' pe gât cu forţa. Aşa că e cam inutilă chiar şi protecţia asta, mai ales că ţie nu îţi confiscă Miliţia spray-ul paralizant. Mie da. Aşa că dacă-ţi clamezi tu ala de sus şi de tare libertatea, de parcă ai avea nişte coaie cât un cimpoi de mare, ia mai lasă tu solicitările tradiţionaliste şi hotărăşte-te în care barcă vrei să fii. Pentru că dacă stai cu curul în două luntre s-ar putea să te crăcănezi prea tare şi să ţi se lărgească anusul, caz în care nici măcar de futut în cur nu vei mai fi bună. Aşa că toată viaţa vei suge penisuri. Naşpa, nu? Deşteaptă-te, românco! Eşti proastă!

Nightwish - Stargazers

Acolo unde târfele şi Dumnezeu se întâlnesc

Pentru că dacă nu se duce Dumnezeu la curve, se duc curvele la Dumnezeu. Mahomed rămâne la muntele lui. O arde sihastru ca Daniel. De unde am pornit? De la târfe şi Dumnezeu. Nu am timp să scriu sute de mii de pagini, deşi ar putea ieşi ceva destul de epic pe tema asta. Naşpa, e aproape şapte dimineaţa şi eu n-am cafea şi ţigări. Trebuie să suportaţi un text scris în condiţii de austeritate.

Deci, care-i faza cu târfele şi Dumnezeu? Nu ştiu cum mi-a venit ideea asta uitându-mă aiurea pe Facebook şi văzând câte românce proaste pun botul la vrăjeala de doi lei a arabilor. Mă gândeam că un român trebuie să fie de o mie de ori mai orator ca să facă o femeie să-ntoarcă, măcar, capul. Care-i diferenţa între români şi arabi? Păi, arabii au bani. Da, MULTE tipe sunt curve (luaţi-mi numărul, că n-am generalizat. Asta ca să nu zic muie). Bun, am ajuns la curve. Cu Dumnezeu nu ştiu care e faza. Cred că mi-am văzut umbra sau ceva. Ideea e că lumea are nevoie de curve şi de Dumnezeu din acelaşi motiv: compensaţia. Ăsta e punctul comun. Ideea asta e Sfântul Graal. Dumnezeu este, aici, o noţiune foarte extinsă care cuprinde orice element supranatural, de la Karma la bărbos. Tot ce înseamnă construcţie de tip religios are în centru legea compensaţiei. Ai o viaţă de căcat? Sugi pula din cinci în cinci minute, chiar dacă eşti bărbat şi nu-ţi place? Îşi bate Universul pula de tine? Nu vei ajunge niciodată mai mult de un scormonitor prin tomberoane şi eşti conştient de asta? Treci la coadă la pupat cururi divine, pentru că pe lumea cealaltă o vei duce bine. Vei da muie. Multă muie epică. Epocală! Vei fi un mic regişor. Cineva va construi, numai pentru tine, un stătuleţ obscur unde vei fi ales preşedinte. Vei fi şi preşedinte şi rege. Gunoaiele vor căuta în tine. 

Ai bani? Ai ceafa groasă? Bei mult? Mănânci bine? Eşti acoperit de zeamă de pizdă ca un coi păros de păr? Conduci o maşină după care salivează până şi babele? Apăi ţi-ai mâncat mălaiul, păcătosule, ai grijă să nu scapi săpunul după ce mori, pentru că afterlife-ul tău va fi cam naşpa. Te vei reîncarna într-un carcalac mic şi negru şi toată lumea va vrea să calce pe tine, să scoată zeama aia alburie din exoscheletul tău şi nimeni nu va plânge după tine. Totul este nu ca să îţi fie ţie bine, pentru că nu interesează pe nimeni existenţa ta. Tu o vei suge copios pe lumea cealaltă ca să satisfaci dorinţele capricide ale semenilor tăi, de altfel deosebit de drepţi şi curaţi, care vor să te vadă chinuindu-te pentru că ei se cam oftică atunci când îi scuipi din Mercedes.

Cum e cu târfele? Pula mea. Te duci la târfe ca să-ţi demonstrezi că mai eşti în stare să fuţi. Da, eşti urât! Da, eşti sărac, de a trebuit să strângi leafa pe cinci luni ca să poţi să cumperi o jumătate de labă tristă de  la cea mai infectă curvă de pe Centură. Bag pula, era să-mi fut căştile. Revin. Da, eşti atât de pielea-pulii, încât nu se uită nici nevastă-ta la tine, dacă ai aşa ceva. Ai pula mică şi păroasă, n-ai bani de lamă să ţi-o epilezi şi, în principiu, nici o femeie nu se va uita vreodată la tine. Da, frate, dar, măcar, fuţi bine şi apăsat iar faptul că târfa te-a pupat pe obraz la plecare este dovada incontestabilă! Până la urmă, e mai bună decât laba ta, nu? Eşti penibil, omule... 

Mda. N-aţi înţeles nimic, daţi-mă-n judecată. Eu am un curs cu un prof burtos şi nebărbierit care dă din limbă într-un mod perverso-obsceno-dialectico-pula-mea. Aşa că lectură plăcută sau ceva...

Celtic Experience - Track 12 (Dacă ştiţi voi cum îi zice şi cine-o cântă sunt foarte deschis)

Îndoctrinare peste tot

Mi-a ajuns până în gât cu toţi moşnegii infecţi şi nespălaţi (nu ştiu de ce moşii nu vizitează cada şi maşina de spălat) care-şi scuză ideile cretine prin îndoctrinarea comunistă. Aceiaşi moşi practică asupra noastră o îndoctrinare la fel de imundă (e un cuvânt la modă). Deci, s-ar părea că nu sunt atât de îndoctrinaţi în spirit secero-ciocănos cum ar vrea să credem, din moment ce, acum, promovează noi ideologii. S-au revoluţionat oamenii, s-au emancipat şi din cenuşa propriilor minţi înguste îngustează ceea ce-ar fi putut fi mentalul colectiv nemărginit. Cum fac asta? Îşi etalează statutul de victime ale nu ştiu cui, probabil ale comunismului, ca să ne arate nouă ce urâte erau vremurile alea. Îşi etalează şi statutul de victime ale pensiilor mici, ca să ne arate ce nasol era Iliescu. După care, din scaunele înalte de profesori sau academicieni pe care le ocupă din Paleolitic (deci pe care le-au ocupat şi-n vremurile pe care le blamează) încep să scoată din atenţie elemente care vin din afara Europei. La facultatea de Istorie, unde ştiu cum e treaba, pot să spun cu mândrie că nu se pomeneşte nimic despre civilizaţii care băteau Europa la cur: Egipt, China, Imperiul Aztec, mayaşii, incaşii... Toţi sunt daţi uitării. Şi asta, doar pentru că, de undeva, de sus, ni se transmite un mesaj cât se poate de clar: femeile nu sunt proaste şi Europa e un paradis care, prin nemărginita-i milă, civilizează lumea barbară din exterior, inclusiv pe noi, care ar trebui să-i fim veşnic recunoscători pentru că ne-a primit. 

Dar ce-ai făcut pentru noi, Europă? Ne-ai falimentat, ne-ai impus biruri şi preţuri pe care nu le vom putea plăti în veci, ne-ai impus standarde antisociale şi ne-ai obligat să renunţăm la tradiţiile şi la identitatea noastră. Nu sunt naţionalist, de fapt, chiar îmi bag pula în naţiunea asta, mai degrabă sunt teritorial şi ţin la coeziunea noastră ca popor. Nu de alta, dar ea nu prea există, din moment ce ne batem pula unii de alţii de câte ori avem ocazia. Dar deviez. Am scris toate chestiile astea doar pentru că, aşa cum am mai spus, îmi provoacă scârbă îndoctrinaţii care, acum, la rândul lor, îndoctrinează. Sper să-i îngroape, după ce mor, în căcat şi să le pună câte un snop de penisuri de cal în gură. Muie, mă! N-avem nevoie de voi ca să ne dăm seama că Europa e plină de căcat!