Despre oamenii care au murit pentru libertatea de exprimare

S-a trezit lumea occidentală! Vai! E nevoie ca oamenii să moară pentru libertatea lor de exprimare! Dacă aşa stau lucrurile, şi aşa stau, atunci în Vest nu există libertate de exprimare. Da, ai voie să faci mişto de islam, dar nu ai voie să faci mişto de arabi. Ai voie să fiu ateu, dar eşti privit ca extremist de dreapata dacă eşti creştin. Ai voie să înjuri, dar nu pe evrei, nu pe homosexuali, nu pe femei şi în principiu pe nimeni dintre cei care sunt băgaţi în faţa ta doar pentru că aparţin unei minorităţi. 

În schimb, în mediile fundamentaliste religioase, libertatea de exprimare este la ea acasă! Teroriştii islamişti o duc până la a-şi folosi pe post de limbi ascuţite armamentul sovietic din dotare. Creştinopaţii verzui latră de la adăpostul zidurilor mănăstirilor împotriva tuturor minorităţilor şi a tuturor celor care nu sunt ca ei! Vino tu, alb heterosexual, şi ia-te de un negru sau de un gheu în public şi vezi ce păţeşti. Nimeni nu acuză Biserica sau Moscheea de "hate speech". Pune-ţi o rochie şi-o barbă şi vei avea libertate de exprimare cum n-a visat Vestul. Astfel, cei 12 desenatori destul de slăbuţi, între noi fie vorba, care au murit împuşcaţi nu sunt martirii libertăţii. Ei nu au avut niciodată libertate. Când au încercat să şi-o ia singuri, au fost prompt puşi la punct de arabii furioşi că li s-a desenat Bărbosul Suprem. Ăia doi sunt martirii libertăţii de exprimare, că e prima oară când le-a fost răpit dreptul acesta! Până să intre în stupul de mironosiţe inocente ale europenilor, nu îi bătea nimeni la cap pentru ce spuneau. 

În spaţiul arab, singura erezie pedepsită este aia care isultă personaje inexistente. În Vest, dogma este atât de stufoasă, că nu prea ai voie să fii decât împotriva ta însuţi şi să te autoflagelezi  la nesfârşit pentru că ai privilegii imaginate de alţii şi pentru că bunicii tăi s-ar putea să fi ucis câţiva periferici acum 80 de ani. Şi ce dovedeşte cel mai bine faptul că societatea europeană este moartă, inertă, o meduză pe uscat? Reacţia, tată! Jurnalismul liber este simbolul societăţii occidentale. A fost profanat în ultimul stil de un invadator extern, căruia tot noi i-am lăsat poarta deschisă pentru a veni să ne sufoce cu Sharia, Shaorma şi alte căcaturi de-ale lui! Şi tot ce pot face moluştele de francezi e să iasă în stradă, să facă spiritism, susţinând nişte leşuri încă puţin călduţe! Nu tu răzbunare, nu tu dezinfectarea Europei de jegul oriental care o împute de atâta timp! Europa este o babă care aşa de aproape de ultima ei suflare se află, că nici măcar la cur nu e în stare să se mai şteargă. Je ne suis pas Charlie, je ne suis pas Achmed, ich bin kein Berliner. 

Epica - Originem

Întâlnirea Grupului "Zeii Anonimi". YHVH

-B... Bună. Eu sunt YHVH şi sunt dependent de porn.

-Bună, YHVH! Dar să ştii că noi nu suntem cocalari dă Bucureşti. Folosim vocale.

-Bine. S... sunt Yahveh. Vreau să vă povestesc ex... exp... experienţa mea cu Creaţia. Când eram mic, tăticul meu mă fulgera din senin aproape în fiecare zi. Spunea că n-am să fiu niciodată în stare să fac lucruri frumoase, să creez universuri şi din alea... Aşa că într-o dimineaţă am spus "Bine, tăticule, lasă că vezi tu!". Şi am început să trebăluiesc. Am găsit în budă nişte apă şi am scos ceva din ea. Am zis că ăla trebuie să fie pământul. Dar era întuneric, eu nu mi-am dat seama... Am stat toată noaptea şi m-am întrebat de ce pute la mine în pat. Eu făceam pe mine, am avut problemele astea până la 35 de ani. Încă stăteam cu ai mei, nu cunoscusem vreo femeie... În fine, a doua zi am zis că ar cam trebui să fie lumină. S-a făcut, dar era peste tot, mă orbea, era o lumină enervantă şi difuză. M-a leşinat. Dar când m-am trezit mi-a venit ideea: am făcut şi sursă pentru lumină. Toată ziua m-am chinuit cu tabloul ăla electric, mi-am stricat şi calculatorul când au sărit siguranţele. În fine, a ieşit treaba. Bine, m-a ajutat tati... Dar asta a fost singura oară, jur! Măcar am înţeles de ce puţeam când am văzut că ăla nu era pământ. Dar era drăguţ să faci biluţe din el, serios... Mă rog, m-am săturat repede şi de asta. Ştiţi, aveam ADHD, nu mă puteam concentra mult la aceeaşi treabă... Chestia s-a luat şi la Poporul Ales, de-aia au avut nevoie de curând să meargă la nişte şcoli drăguţe unde au învăţat să se concentreze... Bun băiat Adolf, o să-l fac sfânt. 

A mai trecut o zi. Am pus condimente parfumate peste pământul acela. Începuse să facă animale, putrezea... Dar asta n-are legătură. Eu vreau să vorbesc despre vietăţile care pot venera. Prima oară am făcut îngeraşi. Erau drăguţi, purtau toţi rochii albe. Aveau glezne frumoase, pufoase. Îmi plăcea să-i privesc. Mă atingeam singur. Numai că unul s-a crezut mai bun ca mine. De ce? De ce vine mereu cineva şi se crede mai bun ca mine? M-am pierdut tare cu firea, l-am trimis la dracu'. Cred că am exagerat, într-o zi am să-l scot de acolo.

Aşa că am făcut omuleţi. Cam proşti. Dar umblau dezbrăcaţi şi mă venerau. Dar pornul... Ei doi, dezbrăcaţi prin lume... Mă făceau să mă ating singur. Până a trebuit să se intoxice cu mărul ăla împuţit! Nu ştiu de ce l-am pus acolo. I-a luat de cap, au început să poarte frunze şi s-a terminat pornul. Mi-a părut rău, dar i-am obligat eu să facă lucruri murdare. S-au înmulţit la greu. Salivam după ei. Aşa tare, că i-am înecat pe toţi. Bine că era un director de şantier naval care a ştiut să-şi facă o barcă mare şi trainică. A salvat specia şi n-a trebuit s-o iau de la capăt. De bucurie, iar am început să mă frec acolo jos. Şi mi-am dat drumul. Am stropit o muritoare care a rămas gravidă. Fiul meu... Ce idiot! Se vede că a fost făcut din labă. A început să-i dezveţe pe oameni de porn. Noroc că l-au bătut în cuie de o cruce, că altfel... Oricum sunt şi acum mulţi care se mai iau după el. Noroc că există japonezii. O să iau un japonez într-o zi şi o să-l fac Mesia, să revină oamenii la vechile obiceiuri. Nici de labă nu mai am chef, este aşa trist să vezi cum oamenii se feresc de a se împreuna. Vreau să scap de problema asta, sincer... Dar nu pot să mă abţin...

Garmarna - Drew Drusnaar idag som igar

Epoca marilor migraţii. Volumul al II-lea

Viaţa de istoric are o parte bună şi o parte nasoală. Partea bună e că se bea. Nu eşti boşcău, nu eşti istoric. E simplu. Partea nasoală e că înţelegi lumea. E, acum, să-ţi explice moşul de ce te trezeşti tu în fiecare dimineaţă cu gust de pulă pe sub limbă şi de ce îţi pute a căcălău prin tramvai sau prin metrou. După cum bine ştii, şi dacă nu ştii, te invit să mă mulgi de snagă, acum vreo mie şi ceva de ani veniră peste europenii vremii câteva neamuri furioase de băieţaşi călări, şucăriţi că li se terminase combustibilul pentru cal din stepele asiatice. Şi zi de vară până-n seară, puseră foc la noi în ţară, vorba cântecului, şi violară tot ce mai putea fi crăcănat, viu sau mai puţin. 

Bun, acum că ai informaţiile care-ţi trebuie, să trecem la lucruri cu adevărat serioase. Lumea asta mare este plină de căcat. Dar căcatul nu e uniform distribuit. În unele locuri e mai mult şi se îneacă norodul în el, în alte locuri e puţin şi doar te murdăreşti oleacă pe pantofi, iar în cele mai binecuvântate regiuni nu e deloc. Ele produc căcatul pe care-l teleportează cu lopata în lumea a treia. Precum şobolanii, suboamenii care n-au fost în stare să-şi facă sistem de canalizare şi care înoată în ciocolată până la nas caută un pământ al făgăduinţei. Drept urmare, înoată spre ţărmuri mai însorite şi mai înmiresmate. Migraţia asta are loc de câteva zeci de ani, porneşte din Kebabia şi îşi are ţinta prin Europa, mai ales aia de nord şi de vest. Drept urmare, s-a umplut lumea de germani pe care-i cheamă Ali şi care poartă după ei covoraşe pe care şi le-ntind în drum în cele mai inoportune locuri şi momente. Evident, toţi omuleţii ăştia sunt un corp străin în cultura vestică. Să ne înţelegem, nu afirm superioritatea vre uneia dintre civilizaţii. Orientalii şi-au avut momentul de glorie, occidentalii la fel. Acum sunt doar nişte zombalăi culturali şi se întâmplă ca violatorul să fie estic şi violatul să fie vestic. Treaba a fost fix pe dos în vremea Cruciadelor, când cavalerii cu "zale lucii", de fapt cămeşoaie transpirate şi duhnind a pipi, au penetrat vârtos Lebensraum-ul kebăbesc. 

Revin la migraţii. Când asiaticii şucăriţi au invadat Europa, înainte de anul 1000, amărâţii Bătrânului Continent au mimat, măcar, rezistenţa. Nu că ar fi fost mari iubitori de penis de cal şi călăreţ, dar nu prea aveau pregătirea necesară să se apere eficient. Dar nu au chemat ei mongolii excitaţi. Pe la 1200, kebabii au reacţionat destul de nasol la cruciade. Adică, legitim, ce pula mea cauţi tu cu instrumentu' de tortură la mine-n semilună? Marş de te sfinţeşte la tine acasă! Astăzi, în schimb, nu mai există inteligenţa colectivă a maselor pentru că nu mai există nici prea multă inteligenţă individuală. Omul e prost, iar civilizaţia din care face parte şi-a construit-o după chipul şi asemănarea lui. Uitând cum a fost când hoardele încăciulate-n blană i-au incendiat coliba, europeanul nostru invită în casa lui pe cel care o să-i dea foc în cele din urmă. Cum îi dă foc? Apăi du-te-n pizda mă-tii dacă n-ai auzit de 11 septembrie! Cum îl cheamă? Fiind corect politic, sancţionând reticenţa băştinaşilor la ingerinţele alogene şi oferind condiţii de înflorire nou-veniţilor. 

Bun. Acum că te-am aburit bine de tot, să concluzionez cu varianta prescurtată. Politicile occidentale vis-a-vis de populaţiile orientale se poate compara cu un homosexual care primeşte vizita altui homosexual despre care ştie că are SIDA şi, cu toate astea, îşi lubrifiază anusul, se proţăpeşte în poziţia caprei şi invită mădularul infectat, fără intermedierea prezervativului, în rect. Drept urmare, sfătuiesc pro-europenii să-şi facă rezerve substanţiale de ulei, pentru că vine pula şi, dacă tot o să vă îmbolnăvească, măcar să nu vă fisureze orificiul căcăstor.

Gyvata - Dolijuta

Moartea patronului de monastire şi rugurile omuleţilor verzi

16 iunie 2013. Lumea s-a mai uşurat de un căcat legionar, pe numele lui Justin Pârvu. Da, Justin, ca Bieber. Din respectul pe care mi se cere să-l am pentru morţi, n-am să-mi manifest bucuria din prima. Justin a fost un moşuleţ simpatic, cu barbă şi ochelari, care a citit foarte mult şi pe care l-a ajutat o minte mare. Şi aici se termină respectul.

Ce-a făcut Justinică al nostru cu mintea lui mare? Păi, când ai lucruri mari, ţi le cam bagi pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Ca oamenii cu penis mare care penetrează grase. Domnul Pârvu s-a legionărit în 1938, călărind un val care, spera el, avea să-l suie ca o cloşcă pe căpiţa neamului românesc. Neamul creştin românesc. Din fericire pentru el, nu i-a pers şi a ajuns pe la pârnăile comuniste. Pentru cine nu ştie, pârnăile comuniste din anii '50 erau mai nasoale ca pârnăile somaleze de astăzi. Adică, dacă scăpai săpunul, nu te futea colegul de celulă, te futea gardianul direct, pentru că gardianul era coleg de celulă. Da, treaba era futută, dar, după cum vom vedea, Justin a primit ceea ce-a vrut. Fundamentalist creştin şi membru al organizaţiei teroriste legionare, taica popa a militat pentru aruncarea României înapoi în Evul Mediu. Biserica Ortodoxă trebuia să devină ceea ce a fost cea Catolică după anul 1000, adică vârful unei teocraţii similare celei din spaţiul arab. La fel cum francezului medieval îi spunea popa cum să dea la buci în aşa fel încât să nu simtă şi să nu provoace plăcere; la fel cum italianului interesat de ştiinţă îi punea popa foc sub picioare, aşa trebuia să ni se facă şi nouă. Dar au ajuns la putere comuniştii. Alte maimuţe idoelogice, dar asta-i partea a doua. În schimb, au făcut o treabă bună: pârnăi ca-n Evul Mediu, de te mâncau şobolanii în celulă, nu alta. Asta a păţit-o şi mortul nostru. A stat la nişte bulău ca să simtă pe pielea lui ce voia să facă el, împreună cu alţi zelişti, propriului popor dintr-o iubire sadică pe care numai dunmezeul biblic ar putea s-o simtă. Normal că a ieşit din bulău, că n-au crăpat prea mulţi acolo, dar asta nu-i opreşte pe ortodocşii neamului să-l considere martir. Ce dacă a crăpat la 94 de ani, de cancer? El este un martir al închisorilor comuniste! În ultimii ani ai vieţii, şi-a deschis mănăstire de călugări. Pentru că acei călugări se plictiseau, a deschis şi mănăstire de călugăriţe. De ziua lui, măicuţele veneau şi-i cântau (la fluier?) "Sfântă tinereţe legionară". A militat împotriva obligativităţii actelor cu cip, chiar dacă ele nu-s obligatorii. A militat împotriva implantării cipurilor în corp, chiar dacă nu-ţi implantează nimeni nimic nicăieri. Dar el nu ştia, că e greu să fii patron de mănăstire! În cele din urmă, s-a gândit şi dracul să-l ia, după mult cancer la stomac. 

Ceea ce rămâne după Justinică e o adunătură de neolăbaci care îl plâng. Îi întreb ce părere au de prezeţa cancerului în Justin, dat fiind că ortodocşii consideră cancerul ca fiind pedeapsă divină? Nu, nu scrie în Biblie, ci în manualul de religie. Fără îndoială, Justin va fi transformat într-un martir al terorismului legionar şi al standardelor duble, un monument al iraţionalului şi al prostiei intenţionat întreţinute cu supradoze de tămâie. Câteva sute de dreptaci verzi for face lobby pentru canonizarea lui moşulică. Ce-i drept, a fost o întruchipare a valorilor ortodoxe, prostia şi primitivismul în special, apoi exclusivismul naţional, antisemitismul prost argumentat şi prost întemeiat, ingineria socială şi, nu în ultimul rând, transformarea unui popor în turmă de oi, căci Hristos tratează umanitatea în termeni ovini. 

De ce m-am apucat să scriu asta? Nu e o reacţie la moartea lui Justin Pârvu în particular. E o reacţie la curentul de legionarism care se va alimenta cu sete din lacrimile celor care-l vor plânge pe acest potenţial călău al neamului. Aşa-zisele valori promovate de Justin îşi vor găsi locul în manifestele neodreptace, iar şantajul emoţional caracteristic ortodocşilor va atrage după sine un suport popular masiv pentru aceşti nostalgici ai unui Ev Mediu pe care nici măcar nu-l înţeleg. Puţină opoziţie nu le strică unora care vor să se suie pe noi şi să ne strivească intelectual, făcând din noi prizonieri ai Bisericii şi ai credulităţii copilăreşti. În fond, la fel cum liderii legionari au fost întemniţaţi sau ucişi de comunişti, cele mai pătrunzătoare minţi ale noastre vor ajunge pe rugurile aprinse de omuleţii verzi în piaţa publică. Motivul? S-au îndoit. Au cercetat. Au fost inteligenţi şi asta-i blasfemie!

Corvus Corax - Oh, varium fortune

Marx, tătucul nostru!

I se umflă lui Marx barba de fericire când mai scoate capul din cazanul în care se frăgezeşte infernal. Dacă s-ar fi născut Dante mai târziu ar fi avut ce asculta de la nenea ăsta. După ce a murit, a cucerit jumătate de Europă. Câteva răzmeriţe bine sincronizare mai târziu, a cucerit şi cealaltă jumătate, iar acum trebuie să ne deschidem larg porţile acolo unde Constantinopolul le-a închis, adică în calea musulmanilor care fug din ţările lor de exterminarea pe care-o facem noi, glorioşii membri ai naţiunii mondiale aşa-zis civilizate, vestice, corecte politic. Vezi unde se rupe raţionamentul? Naţiunea mondială este un gealat care intră peste tine în casă, îţi ia fiica în ştangă după care o obligă să se refugieze la el în casă. Cum o obligă? Păi ce altă casă mai e? 

Noi trebuie să fim nişte amibe care stau tot timpul crăcănate, poate-poate le pică ceva de mâncare de prin băltoacă. Trebuie să fim veşnic în călduri, veşnic receptivi la "valorile" culturale contradictorii care vin din toate părţile. Trebuie să naştem în noi contradicţii care se exteriorizează prin revoltă împotriva noastră, dar niciodată împotriva sistemului. Nu. Sistemul nu poate fi contestat. Nu poate fi criticat. Sistemul şi-a dezvoltat un bau-bau care sperie majoritatea. L-a suit pe Adolf Hitler sus de tot, pe un piedestal al urii şi al fricii, de unde latră la noi, urlă, hăuleşte din foame de "inferiori" morţi. Şi oricine vede lumea în termeni de "inferior" şi "superior" este, automat, acuzat că vrea să hrănească trollul cu mustăcioară. De parcă Hitler ar fi fost primul şi ultimul care să respingă persoane şi valori contrare propriilor idealuri şi acţiuni! De parcă am fi cu toţii o specie uniformă de roboţei, produşi în serie, turnaţi în aceeaşi matriţă.

Cam asta e ideea marxismului de azi: să ne toarne în aceeaşi matriţă a lipsei de iniţiativă, de acţiune, de individualitate, de originalitate. Unde e Leonardo da Vinci? Nu s-a mai născut de jumătate de mileniu unul ca el, deşi toţi avem cunoştinţele lui şi încă ceva peste. Avem cu ce raţiona. Dar cine raţionează? Cine are loc să raţioneze corect fără să se lovească frontal de barierele corectitudinii politice? Nu avem voie să construim un mijloc de transport cu adevărat eficient pentru că nu ar putea fi folosit de un ţigan sau de o persoană cu handicap. Nu avem voie să spunem "negru" pentru că ar fi rasist. Oare ce culoare au chiloţii mei? Încă mă mir că mai avem voie să folosim tastaturi, creioane, hârtie. Nu se simt jigniţi ciungii? Nu apare vreun ONG al ciungilor să se simtă discriminat? 

Şi după ce suntem toţi educaţi în spiritul tâmp al iubirii de tot ce are două picioare, de parcă nimic din ceea ce are două picioare nu ar vrea să ne taie gâturile pentru trei lei la prima alee dosnică, trebuie să fim sclavi. Trebuie să ne "implicăm", să intrăm în "proiecte" prin care ne aruncăm pe geam munca, doar de dragul idealului de a face absolut toate căcaturile umane să se simtă "integrate" şi iubite. Să nu plângă nici ultimul violator de copii că e discriminat. Să facem, dar, o mare horă a "voluntarilor" cu floricele-n păr numai ca să ţinem în mână mâna care va apăsa ultimul trăgaci din viaţa noastră când va simţi nevoia s-o facă! Chiar şi pe hrănitorii lui Hitler trebuie să-i iubim, după ce-i buşim bine de tot cu spinarea de perete, părinteşte. Le strângem intestinele de pe caldarâm, îi coasem la loc, ca pe nişte puzzle-uri tridimensionale, dar le modelăm în "ouăle cubice" pe care trebuie să le facem, totul în numele unei păci menţinute cu un pumn în gura celor care îndrăznesc a gândi cu capul lor şi cu un pumn în burta celor care nu sunt ca noi. Şi ăsta e un alt paradox al marii noastre naţiuni mondiale: nu e voie să-i urăşti pe cei care nu vor să facă parte din ea. Trebuie, în schimb, să fii un erou apărător al democraţiei şi să-i masacrezi. Din iubire, din ce altceva să le împrăştii creierii peste cadavrele copiilor lor?

Altai Kai - Kai Kojong

Dumnezeii şi binele relativ

Dumnezeii sunt nişte personaje literare ce variază de la pufoşenii drăguţe până la bulangii care l-ar face invidios chiar şi pe Mao. Variaţiunile astea sunt determinate geografic, dar au în comun dimensiunea propagandistică a ideilor de "bine" şi "rău". Toţi îţi spun să nu ucizi, spre exemplu, şi toţi au o listă de excepţii de la regula asta. Nu ucide creştini. Ucide păgâni, că eşti sub ascultare. Nu ucide evrei. Ucide goimi, că tu ai pula tăiată şi ei nu. Nu-ţi ucide consătenii, ucide prizonieri de război, spune Quetzalcoatl. 

Binele reprezintă un lanţ de cauze şi efecte care duc la conservarea unei stări de fapt preexistente: sporul demografic pozitiv, existenţa Universului, păstrarea ideologiei, ordinea socială, fericirea, lipsa durerii. Binele, deci, este prin excelenţă ordine, deci un principiu conservator. Răul, în schimb, este ruptura, revoluţia, distrugerea, haosul, pornind de la cel primordial. Rău este un eveniment care perturbă simplitatea unui status quo care nu presupune prea mult efort. Când răul se întâmplă, oamenii trebuie să muncească pentru a repara, pentru a reveni la situaţia dinainte. Atunci, munca nu mai are rolul de a asigura supravieţuirea sau înflorirea civilizaţiei, ci se pierde pentru o întoarcere, putem spune, istorică. 

Dumnezeii, ca să revenim la ei, sunt nu doar forţe creatoare, ci şi judecători. Rolul lor este de a face munca asta neproductivă imediat, de a interveni în bunul mers al existenţei, de a judeca şi pedepsi factorii responsabili cu facerea de rău. "Doamne ajută!", spune un creştin, când este incapabil de a se ajuta singur, când sarcina pusă înaintea lui este prea dificilă sau chiar imposibilă. Un aztec nu are deasupra lui un zeu fundamental bun care este băiat bun şi dă ploaie, mâncare, băutură. Toate astea există în jungla abundentă din spaţiul lui vital, deci Dumnezeul aztec se situează în cealaltă extremă, a distrugerii, ca să asigure echilibrul. Se ştie că bine fără rău nu poate exista şi nici invers. Deci, dacă binele e la tot pasul, în realitatea imediată, răul care-l compensează trebuie să vină din afara naturii, de la zei. Quetzalcoatl trebuie mituit. Trebuie să i se ia de pe umeri corvoada facerii de rău prin sacrificii umane. Omul se arată vrednic de mântuire ajutând zeul. Concluzionăm că binele unui aztec este răul unui creştin şi invers.

Prin urmare, intervine în ecuaţie o dilemă de genul celei cu oul şi găina: Dumnezeu a făcut binele, sau a fost creat să reprezinte binele, calea către bine, de om? Evident, dacă ar exista un singur Dumnezeu creator, binele ar fi o noţiune universală, transculturală. Cele zece porunci sau cele unsprezece postulate satanice ar fi valabile peste tot, ca dar divin oferit tuturor culturilor, Hristos fiind universal. Afirmaţia este falsă, deci Dumnezeu este invenţia omului, iar misiunea sa este să umple golurile realităţii, s-o facă perfectă, echilibrată, s-o păzească de căderea în extreme, sarcină imposibilă omului sau chiar comunităţii. De asta, dacă evreii l-ar venera pe Odin, ar dispărea ca civilizaţie în două generaţii, iar dacă aztecii l-ar fi avut pe Hristos ar fi fost distruşi de natură şi de triburile ostile dimprejurul lor. De altfel, Hristos s-a asemănat, în vremuri de abundenţă, cu Quetzalcoatl. Civilizaţia creştină, vestică, a simţit nevoia să se extindă, în perioadele ei de maximă înflorire. Deci Iisus a pus mâna pe sabie, nefiind nici el chiar aşa de hippie cum vrea Biserica să-l construiască.

Tempus est iocundus

Am un sfânt preferat!

Personajele religioase au sfinţi preferaţi. De ce? Nu, nu de ce au ăştia sfinţi preferaţi, că am încetat să mai încerc să le înţeleg căcaturile. De ce n-ar avea şi ateii sfinţi preferaţi? Dacă iei la scuturat calendarul ortodox, pun pariu că trei sferturi dintre omuleţii cărora le-a trântit Biserica cerculeţul în cap n-aveau nici cea mai mică străbatere religioasă. De fapt, nici nu erau creştini mulţi!

Iniţial, am vrut să fac un cult pentru Sfânta Parascheva, pentru că aş fute-o. Mă rog, pe tipa din icoană aş fute-o, că moaştele arată cam nasol. Dar Parascheva asta a declanşat moartea unor copii nevinovaţi. Drept urmare, misogin fiind, am zis că trebuie să iau un bărbat. Şi s-a nimerit bine ca alesul să se serbeze fix de ziua mea. Doamnelor, domnilor, mazăr facăr gentălmenilor, vi-l prezint pe Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei!

Vlăduţ a fost un dârlău beţiv şi curvar care a renunţat la cele 800 de târfe ale lui doar ca s-o ia în ştangă pe sora împăratului bizantin Vasile II Boulgaroktonos, însă numai după ce ditai basileul (autocrator, isapostolis etc, etc, etc), incapabil să-şi mai ţină imperiul laolaltă, s-a rugat bine de el. Apoi a creştinat cu japca nişte mii de rusnaci mahmuri, scufundându-i la grămadă în Nipru, nu pentru că Hristos ar fi tare, dar pentru că, după cum ne spune Prima Cronică Rusească, creştinii au voie să bea, spre deosebire de musulmani, şi nici nu-s ultimii fraieri ca evreii cei "uitaţi de Dumnezeu". În plus, surioara împăratului de mai sus nu voia penis nespălat de păgân, ci penis nespălat de creştin. Cum Vladimir era, de fapt Valadmaar Sveindalsson, os de vareg, deci, până la aceste fapte de vitejie se ocupa cu jecmănitul convoaielor de nave de pe Nipru. Nave aparţinând bizantinilor drept-credincioşi ortodocşi. 

În consecinţă, Valadamaar Sveindalsson devine Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei, un fel de Sf. Ap. Andrei a cărui existenţă e mai uşor de probat. Morala: Dacă el a putut ajunge sfânt, eu ce Hristosu' mă-sii am? Beau ca un rus. De futut, nu comentez, că cine ştie cine mai citeşte pe-aici (faceţi şi voi o listă, dar discret!). Să ajut îmi place. Să înec oameni îmi doresc. Nu ştiu cu cine am să încep, dar am să înec mai mult ca Vladimir. Creştin nu-s, dar uneori mai fac câte-o cruce cu pula-n chiloţi, involuntar, când se ridică strâmb. Vreau să fiu sfânt. La fel de sfânt ca Valadmaar Sveindalsson! Vreau ca sufletul meu să facă sex cu sufletul Sf. Parascheva după ce crăp!

Anonim - Bache bene venies (Codex Buranus, 200) 

Borala curcubeului

Oare la a curcubeelor borâciune, fluenţa curgerii e una cursivă? Ca un cunnilingus? Adică, tu ştii cum se scofâlceşte diareea neagră a ciumatului pe recea podea denivelată din pietre de râu înnegrite de borala fluentă de mai sus?

Am fost lângă un câine negru. El, Câinele fum! se făcu demon dintre cei care viaţa din vintrele tale o smulg ca într-un grotesc şi caricatural avort. Şi ghearele ascuţite de oasele celor drepţi mă cuprinseră în vâltoarea atemporalităţii.

Sibellius - Violin Concerto, mişcarea 1

Ză elienz ar cumming!!!

Pentru că e 2012 şi vine planeta Nibiru să ne violeze, împreună cu micii spermatozoizi Annunaki care, zice-se prin ceasloavele sumeriene, ar fi creat rasa umană, Licuricii noştri cei de toate zilele se opun. 

Circulă prin cercuri subterane ale netului (adică în afara căcaturilor politico-băsisto-pontiste la care se uită tot românul) o ştire potrivit căreia americanii s-au aliat cu chinezii şi duc o bătălie navală de proporţii, undeva în Pacific, împotriva unei forţe extraterestre "extrem de agresive" care-şi are baza sub apă. Asta spune un consultant militar al Statelor Unite, care explică monstruoasa alianţă americano-chineză prin faptul că grosul forţelor navale licuricioase sunt staţionate în Orientul Mijlociu, unde susţin Jidanland-ul în a lătra cu spor şi cu avânt socialist la vecinii persani din Iran. 

Presupunând că domnul consultant militar nu consumă fumuri şi substanţe ciupercoase "made in Norway", bag seama că, pentru State, e mai importantă ţinerea de mânuţă a Israelului decât apărarea planetei pe care, în mod ciudat şi întâmplător, şi americanii o locuiesc. 

Adică, se dă de perete uşa lui Obama. Michelle Obama se sperie şi se îneacă, apoi dă cu capul de faţa nevăzută a biroului din lemn masiv. Obama se face roşu. 

Un nene urlă din uşă: "Bă pulă, vin extratereştrii! Tsoukalos deja e în nirvana!". 

Obama: "Sunt antisemiţi? Nazişti? Arabi?"

Un nene urlă din uşă: "Nu, bă, îs verzi şi au boxeri cu inimioare".

Obama: "Fac scandal?"

Un nene urlă din uşă: "Vor să distrugă Pământul, cum ziceau mayaşii".

Obama ridică receptorul telefonului roşu. O idee sclipitoare îi descreţeşte fruntea asudată. Îi va trimite pe chinezi. Da. Chinezii cu puştile lor mititele, de plastic, şi gloanţele de plastilină. Bulangiii de chinezi care au mai mulţi dolari decât Statele Unite. Muiştii de chinezi care au falsificat medalia pe care-a primit-o cu premiul Nobel pentru pace. Domnul Lim Bin Coy e de acord să trimită o familie de chinezi falşi în Pacific, unde Creatorii noştri vin cu Judecata de Apoi, dar cu o condiţie: să vină şi americanii. Fix cum plănuise Obama: După ce toţi chinezii mor, topiţi în acid extraterestru, vin americanii cu armele cumpărate de jidani de la aceiaşi extratereştri şi salvează lumea. Cinci americani împotriva Apocalipsei: Chuck Norris, Bruce Willis, Van Dame, Schwarzenegger şi Stallone. Se vede treaba că au reuşit. Suntem salvaţi. Extratereştrii nu au distrus lumea. Toate religiile lumii au luat ţeapă. Apocalipsa nu a venit. Creatorii nu sunt atotputernici. Numai rastafarianismul are dreptate. Iarba e divină. Consultanţii militari ştiu de ce.

Coldworld - Tortured by solitude

Viaţă de mântuitor

Nu e uşor să fii Hristosu'. Lumea crede că e fain de tot să fii Dumnezeu, să abuzezi de oameni cum vrei tu, să pui copaci, să coci apocalipse... Nu e chiar aşa. Dumnezeii au o slujbă de căcat. Toată lumea te strigă, dar trei sferturi dintre ei o fac în timp ce se fut. Nu vor nimic, doar să te uiţi la pornache. Şi tu te uiţi, că doar Dumnezei suntem, nu baloţi de paie! Alţii vor să te fută. Apoi e partea cu rugăciunile. Tot norodul se roagă de tine pentru bani. Dacă aş da bani tuturor după cum cer, ar apărea situaţii gen "Şi Domnul a spus: Să fie inflaţie! Şi s-a umplut lumea de inflaţie". Ar fi aşa mulţi bani, că n-ar valora nimic. I-aţi pune pe foc, bă, ţăranilor, şi degeaba m-aş mai chinui eu să vi-i tipăresc! Plus că tuşul de Sfântă Imprimantă e cam scump şi cam greu de găsit. Şi, pula Mea, mi-e lene! 

Apoi vin alţii cu rugăciuni pentru putere de muncă. Pe ăştia îi mai tolerez, dar dacă ar avea putere de muncă ar ajunge nişte părăsiţi trişti, nişte salahori corporatişti sau şantierişti. Puterea de muncă e o ghiulea legată de gleznă. N-ajungi nicăieri aşa. Mi-aduc aminte vremurile când eram pe pământ. Toţi erau pescari, brutari, peşti, curve, jidani, soldaţi... Toţi voiau să fie Mesia sau să vadă unul în carne şi oase. Apoi am apărut eu, un tâmplar care n-a tâmplărit în viaţa lui, cu diplomă de Haret care va să zică, şi-am început a sta în cur pe pietre şi a pălăvrăgi intens. Am ajuns unde-am ajuns, restul e istorie. Deci, ca să pun punct chestiei cu puterea de muncă... Mai bine nu.

Altă chestie care pute a căcat în meseria de Dumnezeu e aia cu justiţia şi mila. Văd că nişte troli cu sutane au scris despre Mine că sunt mila întruchipată, dar şi organul suprem de justiţie. Da, mi se spune "Organul" din motive lesne de înţeles pentru cine mă cunoaşte intim. Da, îmi place justiţia şi aş vrea să fiu colegul lui Zegrean. Dar, dragii mei popi, voi aveţi aşa multe calităţi, că inteligenţa nu a mai încăput în codul vostru genetic. O judecată făcută sub imperiul milei e o pulă moale încercând să sature o curvă. Ah, Magdalena... Revenim. E ca şi când ai juca biliard cu o funie. Dreptatea se administrează cu intransigenţă. Şi, da, mi se rupe de oameni şi de umanitate. Există oameni de căcat, oameni de tot căcatul şi oameni de mai puţin căcat. Oamenii de mai puţin căcat sunt mântuiţi, de rest nu mă interesează. Să-i fute Satan în cur până borăsc căcat, din partea mea. De-aia am creat Infernul.

Mi se mai pune, apoi, în cârcă treaba cu învierea morţilor, cerul nou, pământul nou şi eu împărat, de parcă aş fi un bulangiu care nu mai poate după putere şi distruge universul doar ca să ajungă mare smardoi. Asta sună a mafiot. Eu sunt băiat bun, anarhist, pacifist... Nu-mi băteam pula de Imperiul Roman din dorinţa de a ajunge eu cezar. Doar mă enervau grav cu pretenţiile lor de superiori, când, de fapt, erau plagiatură după greci, doar că oleacă mai puţin certăreţi între ei. Cât despre morţi... Morţi de beţi, poate şi-i trezeam dându-le oţet pe la nas. Numai eu sunt imun la oţet. Sau poate că beau cel mai straşnic, pentru că pe mine chiar m-au crezut mort şi m-am trezit după trei zile într-o peşteră, cu bube şi păduchi laţi. Habar n-am ce-am făcut în zilele alea. Ăştia zic că aş fi ajuns şi prin tribunale. Îi cred, că fac urât la băutură. 

Dar sunt şi părţi bune când te cheamă Gizăs. Sună bine numele, stau bine pleata şi barba, lumea se închină la aparatul de tortură cu care ai avut de-a face la beţia aia crâncenă, toţi se aşteaptă să le rezolvi problemele şi, dacă pe tine te doare în pulă, ei arborează mutre triste şi umede şi purced la cotizat şi la pupat de morţi... Oamenii se aşteaptă să-i salvez de la nu ştiu ce căcat de păcat originar, că ar fi mâncat nu ştiu ce curvă un măr şi, abis, se simt ei vinovaţi. Eu le zic că da, îi salvez, că-s prea proşti să-şi dea seama că-s gata salvaţi şi că nu e vina lor că a mâncat aia fructe zăpăcite. Dar e mai simplu aşa, să trăiască ei cu iluzia că, fiind aparent buni, scapă de iad. Nu scapă. Raiul e mai plin de atei, agnostici, buddhişti şi satanişti decât de creştini. Ironic. Sunt un Dumnezeu ironic. Pace vouă. Şi nu uitaţi de măr! Nesimţiţilor! Cum a îndrăznit Eva să bage-n ea mărul? Nu vă e ruşine? E numai vina voastră, futu-vă Stalin!

Silent Opera - Selene

Mi-am găsit zeu!

Domniile voastre se aşteptau să scriu de ieri, cum mi-e mie ritualul matinal de lunea, dar se vede treaba că lumea uită ce creştin bun sunt eu şi cum nu muncesc eu de Paştele mamei domniilor voastre. Nasol momentul, noroc că mi se rupe. Bun, n-a fost luni, e marţi. De fapt miercuri. Şi nu stau prea bine la capitolul subiecte, pentru că m-am scufundat în texte savuroase despre unele puşcării comuniste de prin anii '50. Mă inspiră chestia asta, dar cred că am mai spus-o. 

Când mă fac mare, vreau să fiu criminal. Mai ceva ca norvegianul asupra căruia vreau să zăbovesc. Ăla da viking adevărat! Dacă nu ar fi nazist, mi-aş face icoană cu el (autorităţile statului generează trafic colosal pe monştriverbali, că deja o dau subversiv. Bodaproste, futeţi clicuri şi pe reclame, vă rog). Să intri în tribunalul în care urmează să fii judecat, să te uiţi la mumele, taţii, surorile şi curvele ălora pe care i-ai ciuruit şi să le fuţi un Heil Hitler şăgalnic nu e uman. Nu e dumnezeiesc. E şi mai şi. Dacă nenea ăsta moare şi Dumnezeu există, se duce direct la el, îl saltă de guler de pe tron şi-i trăsneşte două perechi de palme şi-o râgâială cu mujdei fix în nas. Toate astea, în timp ce joacă rol de organ erect al statului, adică de portpulan cu caşchetă. După care îşi ia lista cu sfinţi şi-l caută pe unul Ştefan Voievod, despre care a auzit el treburi nasoale. Cică de când a ajuns Ştefan cel Mare sfânt, Maria nu mai e Fecioară. Iar norvegianul voia să bucificatorul oficial al Mă-sii Domnului. Mărturisesc că mă tenta şi pe mine, dar nenea ăsta merită. De-ar fi fost anarhist... Şi după ce-l găseşte el pe Ştefan, îl leagă de-un stâlp, îi violează anal pe toţi legionarii şi ultranaţionaliştii fără creier care l-au făcut mai erou decât e cazul cu o armă de vânătoare, urinează nesăţios, cu gemete de satisfacţie, pe mănăstiri şi-l slobozeşte apoteotic pe vodă. Nu că aş avea eu ceva cu Ştefan, chiar îl admir, tocmai de-aia aleg asemenea personaj pentru a ilustra, comparativ, anvergura coaielor vikinge. Adică, să-nţeleagă tot gerontofilu' de Vaslui, Ştefan e baştan. E boss de boss. E faraon de faraon. Dar Anders Brevik e mai faraon, mai boss, mai baştan decât toţi vozii, dracii şi zeii la un loc. Atâta doar că-i cu nazismul şi asta cam pute, nu neapărat a jidov pârlit cât a stat nasol şi opresiv. Noapte bună.

Fairyland - Eldanie Uelle

Veniţi de luaţi foc!

De astăzi începe săptămâna în care ortodocşii sărbătoresc, toţi, adică şi lipovenii, ruşii, basarabenii şi alte neamuri care stau prost cu calendarul, cum un nene care îmi imită aspectul fizic s-a chinuit ca un câine plouat călcat de camion, ca să ajungă pironit, ca un fel de starletă porno jidovească, de două bucăţi de lemn care au ajuns, între timp, obiect de lustruit limbi. Aceasta este povestea modului în care vreun miliard de oameni au ajuns să venereze un obiect de tortură. Dacă vă aşteptaţi din partea mea la un serial despre cum a pătimit Hristos, cum a ajuns el de la un pielea pulii cam nespălat la lider politic şi religios semilocal, cum autoritatea a încercat să-i îndese pula cea groasă a legii pe gât, cum el, cu abilitate, a respins-o şi a înviat comatoşi, a vindecat boli, n-a sexificat pe nimeni şi n-a fost homosexual, aici este locul. Locul în care nu veţi afla nimic din toate acestea. Astăzi şi numai astăzi îmi pierd vremea scriind despre epigoni palizi de-ai mei, gen Hristos. 

Cine a fost nenea ăsta? Să zicem că, dacă ar fi trăit astăzi, nu ar fi fost aşa de hipiot. Cred că cel mai apropiat de Hristos personaj contemporan este Anders Brevik, ăla de a împuşcat oameni mulţi prin Norvegia. Ăla mântuitor adevărat! Acum trăim vremuri directe, aşa că dacă vrei să trimiţi poporul la Dumnezeu îl trimiţi direct, nu stai să molfăi vorbe ani la rând prin deşert, doar - doar te-o asculta careva! Hristosul original a folosit mijloacele vremii: doisprezece pulărăi cam dubioşi, adunaţi de prin mahalalele Palestinei, atent aleşi pe criterii etnice să fie sigur omul că nu se trezeşte cu romanii în sânul micii lui secte. S-a apucat să povestească poveşti despre cum e bine să nu fii rău, despre morcov şi bici, despre grâu şi neghină, despre cum e OK să sugi penis latinesc în loc de pulă circumcisă, pentru că pe lumea ailaltă toată oastea îngerească va lustrui mădularul tău, în compensaţie. Adică nenea dădea speranţe false oamenilor, ştia oleacă de filosofie orientală, oleacă de oratorie, oleacă de medicină tot de prin Orient şi hopa! Habemus Regem, spuneau micuţii dubioşi analfabeţi şi inculţi care nu ştiau a pune întrebări, ci doar a se lua după cine îi pupa mai limbos şi după cine le dădea de băut mai cu artă. Şi, hai să vă spun eu una bună: beţi voi un kil de vin după ce aţi băgat o pită şi mai vorbim după. Beţie ca de la combinaţia asta mai rar obţineţi, dragii mei! În asemenea stare, întorci celălalt obraz dinainte de-a-ţi lua prima palmă!

Hai, acum, să vedem cum a crăpat mititelul ăsta, că mă lungesc prea mult şi mai am şi alte treburi în afară de a îmi ilumina publicul. Jidanlandul secolului I era un loc destul de nasol, cam ca acum. Problema erau, ca întotdeauna, evreii, care nu erau prea mulţumiţi de misiunea civilizatoare a romanilor. Drept urmare, se instaurase un regim represiv destul de nasol care încerca să înăbuşe din faşă orice tendinţe centrifuge. Adică să-i ţină dracului pe ăia la respect! Iar Hristos taman asta făcea, destabiliza sistemul, crea grup de crimă organizată, mai ales că mulţi băştinaşi îl vedeau pe el ca pe un rege al iudeilor. Regula era alta. Împăratul era sursa de coaie. Aşa că s-au dus guralivii cuceritori la cel mai fraier dintre lacheii mântuitorului, i-au dat o şpăguţă simbolică şi s-au luat după el. În timp ce Iisus îl suna pe ta-su să-i ceară vreo 20 de arginţi, să-şi ia nişte pateu de post până la bursă, Iuda, şpăgarul de mai sus, a performat un ritual gay asupra lui, sărutându-l cu pasiune. Ăsta era semnul la care le-a fost deschisă calea romanilor. Şi-au venit, l-au luat, i-au dat săpun, l-au gâdilat să-l scape, i-au luat carafa de vin, s-au îmbătat şi au borât pe el, l-au judecat, au mai băut oleacă, l-au bătut în cuie de un crucioi şi gata. Le-au ieşit evreilor din cap fumurile monarhiste. 

Acum, legenda zice că nenea nu s-ar fi dat dus aşa de uşor şi, căpos fiind, ca un jidan autentic, nu a crăpat din prima. Cu viclenie a aşteptat să fie pus în mormânt şi, după ce-a mâncat toate râmele de acolo, pentru energie, la vremea potrivită, a ieşit, cam adormit, cam nespălat pe dinţi şi cu ideea genială de a face pe înviatul. Asta i-a dat aşa de multă credibilitate, că în 40 de zile a reuşit ce n-a făcut în 33 de ani: să convingă o groază de lume că el chiar e fiul lui ta-su şi că va aduce decalotarea penisului după sfârşitul lumii. 

Crucea pe care a murit parţial a devenit simbolul rezistenţei, un fel de masca lui Guy Fawkes mai mare şi cu mai multe aplicaţii pornache, ziua de duminică a devenit Înviere, iar tot futaiul anal la care a fost supus de romani Hristos a ajuns prilej de adunări de babe prin biserici şi chiar imitatio Dei. Ce e aia? Păi, unora le place să imite ce-a făcut Hristos. Grupul lor se numeşte comunitatea gay. Sau Biserică. Depinde ce teorie vrei să crezi, că sunt mai multe adunături de-astea care încă mai bocesc după nenea ăsta. Bucăţi din crucea pe care-a fost el bătut în cuie se mai păstrează, zice-se, şi acum prin diverse locuri sacre, întru veşnica lor şmirgheluire cu buzele aspre ale celor ce cred fără a cerceta. În paralel, sunt şi filme porno în care călugăriţe cu sâni mari îşi îndeasă câte-o cruce de douăzeci de centimetri în pizdovagin. Şi de-asta, dragii mei, somnul vostru de după-amiază va fi întrerupt, o săptămână de acum înainte, de cloapetele ce cheamă enoriaşii la cotizaţie. Pardon. La sugăciune.

Sabaton - Cliffs of Galipoli

Nu tot căcatul poate fi ocolit

S-au dus timpurile de tristă (tristă, o pulă!) amintire când se produceau Dacii şi şuruburi în masă, sub supravegherea vajnicilor ingineri produşi în aceeaşi masă. S-a văzut că nu ajungi nicăieri cu ăştia, aşa că aparatul naţional de excreţie s-a reprofilat. Căcăm doctori. În economie. O sută doisprezece în fiecare an, numai la Iaşi. Adică, fiecare dintre cele opt judeţe care alimentează, de regulă, anusul de economişti de prin părţile astea de univers va fi împroşcat, anual, cu 14 stropi de indispensabilă înţelepciune şi calificare, încununată cu titlul academic de rigoare. Omule, paişpe costumişti ascultători de dubstep, purtători de cravate roşii şi cămăşi de ospătar dubios, vorbitori de o romgleză de baltă de provenienţă incertă! Paişpe businessmen, managers, marketers, advertisers, shitmasters şi altele de-ale regnului! La fiecare patru ani, s-ar putea face lejer în fiecare judeţ câte un consiliu judeţean numai cu doctori proaspeţi şi virgini în economie, ca să se administreze treaba mai ceva ca la japonezi, să ajungă România motorul care face din Pământ prima planetă pe Lună, să curgă apă la Vaslui, să se bea numai Curvoisier din 1738 la Iaşi, să se facă epurare etnică la Galaţi, să-şi ia Mitropolia Ferrari, să aibă toate casele din chirpici horn de fier şi geamuri termopan etc. 

De ce se cacă ţara românească (asta cu litere mici, nu aia veche, cu litere mari) atâta amar de specialişti de renume mondial în nimic? Păi poate dintre atâţia, unul tot o fi bun de ceva. După acelaţi principiu, Statele Unite ar fi trebuit să arunce 112 bombe nucleare peste Hiroshima şi Nagasaki, în speranţa că poate una o face poc. cu metaniile proaspăt scoase din cur, să nu cumva să funcţioneze toate. Că economistul şi bomba atomică sunt cam tot căcatul ăla. Ies dintr-un anus, sunt plăcut rotunjori, în cantităţi mici fac bine umanităţii, distrugând exact vieţile care te calcă pe nervi; dacă, însă, funcţionează prea mulţi, e cam nasol momentul că se lasă cu oleacă de apocalipsă. Dacă nu funcţionează nici unul, iar e nasol. Normal, în cazul nostru, funcţionează toţi. Sunt deosebit de eficienţi doctorii noştri în economie. Altfel, s-ar fi înjumătăţit producţia de căpşuni a Spaniei şi efectivele bordelurilor din Italia şi-ar fi fost păcat. Şi, în încheiere, o întrebare cât de cât serioasă: ce altă utilitate mai are o diplomă de doctorat, în condiţiile în care cine vrea şi cine nu vrea şi-o procură de la fabrica de menigeri (cuvânt scris corect potrivit DOOM2), în afară de ştersul la cur după o infernală avalanşă diareică şi ce valoare mai are, peste preţul cartonului de proastă calitate pe care e scrisă?

Morala: Nu bate un jidan cu palma peste umăr, că spune că eşti antisemit, te dă în judecată şi faci pârnaie ca şi când l-ai fi omorât. Şi dacă tot aia e pedeapsa... de ce nu...?

Bonnie Tyler - It's a heartache