Viaţă de mântuitor

Nu e uşor să fii Hristosu'. Lumea crede că e fain de tot să fii Dumnezeu, să abuzezi de oameni cum vrei tu, să pui copaci, să coci apocalipse... Nu e chiar aşa. Dumnezeii au o slujbă de căcat. Toată lumea te strigă, dar trei sferturi dintre ei o fac în timp ce se fut. Nu vor nimic, doar să te uiţi la pornache. Şi tu te uiţi, că doar Dumnezei suntem, nu baloţi de paie! Alţii vor să te fută. Apoi e partea cu rugăciunile. Tot norodul se roagă de tine pentru bani. Dacă aş da bani tuturor după cum cer, ar apărea situaţii gen "Şi Domnul a spus: Să fie inflaţie! Şi s-a umplut lumea de inflaţie". Ar fi aşa mulţi bani, că n-ar valora nimic. I-aţi pune pe foc, bă, ţăranilor, şi degeaba m-aş mai chinui eu să vi-i tipăresc! Plus că tuşul de Sfântă Imprimantă e cam scump şi cam greu de găsit. Şi, pula Mea, mi-e lene! 

Apoi vin alţii cu rugăciuni pentru putere de muncă. Pe ăştia îi mai tolerez, dar dacă ar avea putere de muncă ar ajunge nişte părăsiţi trişti, nişte salahori corporatişti sau şantierişti. Puterea de muncă e o ghiulea legată de gleznă. N-ajungi nicăieri aşa. Mi-aduc aminte vremurile când eram pe pământ. Toţi erau pescari, brutari, peşti, curve, jidani, soldaţi... Toţi voiau să fie Mesia sau să vadă unul în carne şi oase. Apoi am apărut eu, un tâmplar care n-a tâmplărit în viaţa lui, cu diplomă de Haret care va să zică, şi-am început a sta în cur pe pietre şi a pălăvrăgi intens. Am ajuns unde-am ajuns, restul e istorie. Deci, ca să pun punct chestiei cu puterea de muncă... Mai bine nu.

Altă chestie care pute a căcat în meseria de Dumnezeu e aia cu justiţia şi mila. Văd că nişte troli cu sutane au scris despre Mine că sunt mila întruchipată, dar şi organul suprem de justiţie. Da, mi se spune "Organul" din motive lesne de înţeles pentru cine mă cunoaşte intim. Da, îmi place justiţia şi aş vrea să fiu colegul lui Zegrean. Dar, dragii mei popi, voi aveţi aşa multe calităţi, că inteligenţa nu a mai încăput în codul vostru genetic. O judecată făcută sub imperiul milei e o pulă moale încercând să sature o curvă. Ah, Magdalena... Revenim. E ca şi când ai juca biliard cu o funie. Dreptatea se administrează cu intransigenţă. Şi, da, mi se rupe de oameni şi de umanitate. Există oameni de căcat, oameni de tot căcatul şi oameni de mai puţin căcat. Oamenii de mai puţin căcat sunt mântuiţi, de rest nu mă interesează. Să-i fute Satan în cur până borăsc căcat, din partea mea. De-aia am creat Infernul.

Mi se mai pune, apoi, în cârcă treaba cu învierea morţilor, cerul nou, pământul nou şi eu împărat, de parcă aş fi un bulangiu care nu mai poate după putere şi distruge universul doar ca să ajungă mare smardoi. Asta sună a mafiot. Eu sunt băiat bun, anarhist, pacifist... Nu-mi băteam pula de Imperiul Roman din dorinţa de a ajunge eu cezar. Doar mă enervau grav cu pretenţiile lor de superiori, când, de fapt, erau plagiatură după greci, doar că oleacă mai puţin certăreţi între ei. Cât despre morţi... Morţi de beţi, poate şi-i trezeam dându-le oţet pe la nas. Numai eu sunt imun la oţet. Sau poate că beau cel mai straşnic, pentru că pe mine chiar m-au crezut mort şi m-am trezit după trei zile într-o peşteră, cu bube şi păduchi laţi. Habar n-am ce-am făcut în zilele alea. Ăştia zic că aş fi ajuns şi prin tribunale. Îi cred, că fac urât la băutură. 

Dar sunt şi părţi bune când te cheamă Gizăs. Sună bine numele, stau bine pleata şi barba, lumea se închină la aparatul de tortură cu care ai avut de-a face la beţia aia crâncenă, toţi se aşteaptă să le rezolvi problemele şi, dacă pe tine te doare în pulă, ei arborează mutre triste şi umede şi purced la cotizat şi la pupat de morţi... Oamenii se aşteaptă să-i salvez de la nu ştiu ce căcat de păcat originar, că ar fi mâncat nu ştiu ce curvă un măr şi, abis, se simt ei vinovaţi. Eu le zic că da, îi salvez, că-s prea proşti să-şi dea seama că-s gata salvaţi şi că nu e vina lor că a mâncat aia fructe zăpăcite. Dar e mai simplu aşa, să trăiască ei cu iluzia că, fiind aparent buni, scapă de iad. Nu scapă. Raiul e mai plin de atei, agnostici, buddhişti şi satanişti decât de creştini. Ironic. Sunt un Dumnezeu ironic. Pace vouă. Şi nu uitaţi de măr! Nesimţiţilor! Cum a îndrăznit Eva să bage-n ea mărul? Nu vă e ruşine? E numai vina voastră, futu-vă Stalin!

Silent Opera - Selene

De ce monştri verbali?

Pentru că vaginul mult prea adânc al distinsei dumitale mume nu suportă decât monştri şi limbă, de-aia. Dar, întrucât monştri limboşi suna cam dubios iar mumă-ta nu prea are obiceiul de a se spăla în vagin decât dacă o bureţesc eu bine înainte de coitus, am ales să fiu un pic mai ninja cu perdea pentru prima şi ultima oară în viaţa mea şi să-mi pun prezervativ peste pseudonim. Şi uite de-aia n-ai tu fraţi, nu pentru că ai fi ceva pula mea ştie cât de special şi capodopera futaiului alor tăi.

Acum, sincer, de ce scriu eu căcatul ăsta? Pentru că desconsider. Dar nu desconsider din lipsă de respect, pentru că, dacă faci parte din cretinii care ajung aici căutând pizde flocoase sau ce alte fetişuri cretine ai tu atât de aproape de inimioara bolnavă încât să mi le spovedeşti cu penisul în beregată, sub sutană, trebuie să te informez că sunt suficient de inteligent încât să îmi respect chiar şi duşmanii care n-are valoarea mea, dacă înţelegi ce vreau să exprim prin dezacordul flagrant. Adică am un IQ de trei cifre şi asta e suficient fără să-ţi etalez cifra mai mare de trei a zecilor.

Acum, că am rămas doar noi, cei care putem urmări un text cu fraze lungi, hai să explic de ce exist şi mă exprim aiurea pe aici: pentru că dispreţul deschide multe minţi. Dispreţul doare ca o pulă de cal îndesată într-un anus prea strâmt sau prea virgin. Şi dacă nu doare, mie prea puţin îmi pasă. Interneţii sunt plini de bloguri cu floricele, cu roz, cu târfe, cu poezele fericite, cu pisicuţe, cu fluturaşi şi cu morcovi mov. Vreau să scriu şi miercurea. Şi promovez scrierea mea de miercuri printr-o scriere de joi, după un chiul de luni. Adică luni am fost prea obosit după activitatea intelectuală, iar miercuri mi-am dezinfectat organismul cu alcool mult şi bun. La mulţi ani! Miercurea va fi rubrica "poşta redacţiei". Adică iau cea mai deşteaptă căutare de goagăl care direcţionează spre regatul meu virtual şi o fut în stilul Armatei Roşii, adică aşa de bine, că târfa o să se simtă poştită ca ultima ţigară dintr-o cameră de cămin studenţesc. Asta pentru că mă simt nasol să râd doar eu şi vreau să împart, ca un dumnezeu cu d mic care se respectă. Am plecat la facultate, hai la măciuci calde pentru guriţe reci!

Mi-am găsit zeu!

Domniile voastre se aşteptau să scriu de ieri, cum mi-e mie ritualul matinal de lunea, dar se vede treaba că lumea uită ce creştin bun sunt eu şi cum nu muncesc eu de Paştele mamei domniilor voastre. Nasol momentul, noroc că mi se rupe. Bun, n-a fost luni, e marţi. De fapt miercuri. Şi nu stau prea bine la capitolul subiecte, pentru că m-am scufundat în texte savuroase despre unele puşcării comuniste de prin anii '50. Mă inspiră chestia asta, dar cred că am mai spus-o. 

Când mă fac mare, vreau să fiu criminal. Mai ceva ca norvegianul asupra căruia vreau să zăbovesc. Ăla da viking adevărat! Dacă nu ar fi nazist, mi-aş face icoană cu el (autorităţile statului generează trafic colosal pe monştriverbali, că deja o dau subversiv. Bodaproste, futeţi clicuri şi pe reclame, vă rog). Să intri în tribunalul în care urmează să fii judecat, să te uiţi la mumele, taţii, surorile şi curvele ălora pe care i-ai ciuruit şi să le fuţi un Heil Hitler şăgalnic nu e uman. Nu e dumnezeiesc. E şi mai şi. Dacă nenea ăsta moare şi Dumnezeu există, se duce direct la el, îl saltă de guler de pe tron şi-i trăsneşte două perechi de palme şi-o râgâială cu mujdei fix în nas. Toate astea, în timp ce joacă rol de organ erect al statului, adică de portpulan cu caşchetă. După care îşi ia lista cu sfinţi şi-l caută pe unul Ştefan Voievod, despre care a auzit el treburi nasoale. Cică de când a ajuns Ştefan cel Mare sfânt, Maria nu mai e Fecioară. Iar norvegianul voia să bucificatorul oficial al Mă-sii Domnului. Mărturisesc că mă tenta şi pe mine, dar nenea ăsta merită. De-ar fi fost anarhist... Şi după ce-l găseşte el pe Ştefan, îl leagă de-un stâlp, îi violează anal pe toţi legionarii şi ultranaţionaliştii fără creier care l-au făcut mai erou decât e cazul cu o armă de vânătoare, urinează nesăţios, cu gemete de satisfacţie, pe mănăstiri şi-l slobozeşte apoteotic pe vodă. Nu că aş avea eu ceva cu Ştefan, chiar îl admir, tocmai de-aia aleg asemenea personaj pentru a ilustra, comparativ, anvergura coaielor vikinge. Adică, să-nţeleagă tot gerontofilu' de Vaslui, Ştefan e baştan. E boss de boss. E faraon de faraon. Dar Anders Brevik e mai faraon, mai boss, mai baştan decât toţi vozii, dracii şi zeii la un loc. Atâta doar că-i cu nazismul şi asta cam pute, nu neapărat a jidov pârlit cât a stat nasol şi opresiv. Noapte bună.

Fairyland - Eldanie Uelle

Veniţi de luaţi foc!

De astăzi începe săptămâna în care ortodocşii sărbătoresc, toţi, adică şi lipovenii, ruşii, basarabenii şi alte neamuri care stau prost cu calendarul, cum un nene care îmi imită aspectul fizic s-a chinuit ca un câine plouat călcat de camion, ca să ajungă pironit, ca un fel de starletă porno jidovească, de două bucăţi de lemn care au ajuns, între timp, obiect de lustruit limbi. Aceasta este povestea modului în care vreun miliard de oameni au ajuns să venereze un obiect de tortură. Dacă vă aşteptaţi din partea mea la un serial despre cum a pătimit Hristos, cum a ajuns el de la un pielea pulii cam nespălat la lider politic şi religios semilocal, cum autoritatea a încercat să-i îndese pula cea groasă a legii pe gât, cum el, cu abilitate, a respins-o şi a înviat comatoşi, a vindecat boli, n-a sexificat pe nimeni şi n-a fost homosexual, aici este locul. Locul în care nu veţi afla nimic din toate acestea. Astăzi şi numai astăzi îmi pierd vremea scriind despre epigoni palizi de-ai mei, gen Hristos. 

Cine a fost nenea ăsta? Să zicem că, dacă ar fi trăit astăzi, nu ar fi fost aşa de hipiot. Cred că cel mai apropiat de Hristos personaj contemporan este Anders Brevik, ăla de a împuşcat oameni mulţi prin Norvegia. Ăla mântuitor adevărat! Acum trăim vremuri directe, aşa că dacă vrei să trimiţi poporul la Dumnezeu îl trimiţi direct, nu stai să molfăi vorbe ani la rând prin deşert, doar - doar te-o asculta careva! Hristosul original a folosit mijloacele vremii: doisprezece pulărăi cam dubioşi, adunaţi de prin mahalalele Palestinei, atent aleşi pe criterii etnice să fie sigur omul că nu se trezeşte cu romanii în sânul micii lui secte. S-a apucat să povestească poveşti despre cum e bine să nu fii rău, despre morcov şi bici, despre grâu şi neghină, despre cum e OK să sugi penis latinesc în loc de pulă circumcisă, pentru că pe lumea ailaltă toată oastea îngerească va lustrui mădularul tău, în compensaţie. Adică nenea dădea speranţe false oamenilor, ştia oleacă de filosofie orientală, oleacă de oratorie, oleacă de medicină tot de prin Orient şi hopa! Habemus Regem, spuneau micuţii dubioşi analfabeţi şi inculţi care nu ştiau a pune întrebări, ci doar a se lua după cine îi pupa mai limbos şi după cine le dădea de băut mai cu artă. Şi, hai să vă spun eu una bună: beţi voi un kil de vin după ce aţi băgat o pită şi mai vorbim după. Beţie ca de la combinaţia asta mai rar obţineţi, dragii mei! În asemenea stare, întorci celălalt obraz dinainte de-a-ţi lua prima palmă!

Hai, acum, să vedem cum a crăpat mititelul ăsta, că mă lungesc prea mult şi mai am şi alte treburi în afară de a îmi ilumina publicul. Jidanlandul secolului I era un loc destul de nasol, cam ca acum. Problema erau, ca întotdeauna, evreii, care nu erau prea mulţumiţi de misiunea civilizatoare a romanilor. Drept urmare, se instaurase un regim represiv destul de nasol care încerca să înăbuşe din faşă orice tendinţe centrifuge. Adică să-i ţină dracului pe ăia la respect! Iar Hristos taman asta făcea, destabiliza sistemul, crea grup de crimă organizată, mai ales că mulţi băştinaşi îl vedeau pe el ca pe un rege al iudeilor. Regula era alta. Împăratul era sursa de coaie. Aşa că s-au dus guralivii cuceritori la cel mai fraier dintre lacheii mântuitorului, i-au dat o şpăguţă simbolică şi s-au luat după el. În timp ce Iisus îl suna pe ta-su să-i ceară vreo 20 de arginţi, să-şi ia nişte pateu de post până la bursă, Iuda, şpăgarul de mai sus, a performat un ritual gay asupra lui, sărutându-l cu pasiune. Ăsta era semnul la care le-a fost deschisă calea romanilor. Şi-au venit, l-au luat, i-au dat săpun, l-au gâdilat să-l scape, i-au luat carafa de vin, s-au îmbătat şi au borât pe el, l-au judecat, au mai băut oleacă, l-au bătut în cuie de un crucioi şi gata. Le-au ieşit evreilor din cap fumurile monarhiste. 

Acum, legenda zice că nenea nu s-ar fi dat dus aşa de uşor şi, căpos fiind, ca un jidan autentic, nu a crăpat din prima. Cu viclenie a aşteptat să fie pus în mormânt şi, după ce-a mâncat toate râmele de acolo, pentru energie, la vremea potrivită, a ieşit, cam adormit, cam nespălat pe dinţi şi cu ideea genială de a face pe înviatul. Asta i-a dat aşa de multă credibilitate, că în 40 de zile a reuşit ce n-a făcut în 33 de ani: să convingă o groază de lume că el chiar e fiul lui ta-su şi că va aduce decalotarea penisului după sfârşitul lumii. 

Crucea pe care a murit parţial a devenit simbolul rezistenţei, un fel de masca lui Guy Fawkes mai mare şi cu mai multe aplicaţii pornache, ziua de duminică a devenit Înviere, iar tot futaiul anal la care a fost supus de romani Hristos a ajuns prilej de adunări de babe prin biserici şi chiar imitatio Dei. Ce e aia? Păi, unora le place să imite ce-a făcut Hristos. Grupul lor se numeşte comunitatea gay. Sau Biserică. Depinde ce teorie vrei să crezi, că sunt mai multe adunături de-astea care încă mai bocesc după nenea ăsta. Bucăţi din crucea pe care-a fost el bătut în cuie se mai păstrează, zice-se, şi acum prin diverse locuri sacre, întru veşnica lor şmirgheluire cu buzele aspre ale celor ce cred fără a cerceta. În paralel, sunt şi filme porno în care călugăriţe cu sâni mari îşi îndeasă câte-o cruce de douăzeci de centimetri în pizdovagin. Şi de-asta, dragii mei, somnul vostru de după-amiază va fi întrerupt, o săptămână de acum înainte, de cloapetele ce cheamă enoriaşii la cotizaţie. Pardon. La sugăciune.

Sabaton - Cliffs of Galipoli

Şi hoiturile se excită

Am să vă spun o mică povestioară ca pula. De ce ca pula? Pentru că a circulat din gură în gură. Se făcea că venea Paştele. Paştele anului Apocalipsei... Da, mai e vreo lună până atunci, dar mutrele bisericeşti deja exploatează, din spatele sutanelor şi basmalelor, acest pilon al industriei spălătoriilor de creiere. Conferinţe peste conferinţe, care mai de care mai pseudoştiinţifice, ascund sub titluri academice sesiuni prelungite de îndobitocire şi pregătire pentru şederea de-a dreapta Tătucului. Mortăciuni apetisante pentru bătrânele scămoşate, neepilate pe limbă, sunt purtate din sală în sală spre a-şi îndeplini misiunea de jucărele sexuale. Undeva în Iaşi, s-a ţinut slujba sau conferinţa înalt prea academică "Cu Hristos în celulă", despre cum scăpau deţinuţii de prin pârnăile comuniste săpunul întru Hristosul veşnic vigilent care-i viola cu revelaţia puternic învârtoşată. Toate bune până vine pauza de cafea, ţigară, călugăriţă sau autoflagelare, după gust. Din sală, glasul clerical al unui popă vajnic urlă din tot drobul că moaştele aduse acolo ca material didactic, pentru a ilustra dosnicele datini prizoniereşti, au început a se căca mir. Apăi, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mi-aş băga penisul în mirul lor, că-mi strică bunătate de cartofi prăjiţi. Nu-i bun decât la parfumat tufărişuri trecute de prima tinereţe, în speranţa vreunei limbuţe rătăcite care nu trebuie intoxicată de miasmele sfintei nespălări. Clar, şi mortul sau moarta s-a udat abundent la auzul atâtor vorbe pornoase şi la simţirea atâtor pupături de îndoielnică evlavie necrofilă. Iar cioclii cei bărboşi au fost oamenii potriviţi la locul potrivit, de membri ai selectului club al celor ce-au văzut Ejacularea Post Mortem! Să ne frecăm organele genitale întru Aleluia, căci mare minune s-a petrecut acolo!

Să ne întoarcem cu un an în urmă. Alt Paşte, alte conferinţe, alte moaşte. Iar pauză de mirungere, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Iar glas grav de bas deturnat către cele dubioase. Iar orgasm necro, taman când se vorbea despre Hristoşi bine fixaţi de cruci supradimensionate. Mie mi se pare că mortăciunile astea se excită foarte ciudat, aşa, în văzul lumii, taman când juisarea lor e mai de efect. Adică, uite aici scenariu: preasfinţiţii şi preafericiţii sunt conştienţi că nu prea se uită decât penisurile în gura lor. Nu că nu le-ar plăcea, dar prea multă ciclopime şerpiliană strică, iar puţină varietate nu se poate refuza. Au nevoie de subtitrare, de efecte speciale, de sânge sau, în cazul nostru, de ulei puturos. Popi şi profani se unesc într-un scop comun: pauza. Cei din urmă ca să plece la un sacrificiu de capre, cei dintâi ca să calce pompiţa cu mir şi să-şi aducă auditoriul înapoi, momindu-l cu o orgie necro mai ceva ca la catolici, să vadă ei, papistaşii dracului, cine-i mai plin de duh dintre duhnitori! Şi treaba funcţionează an de an, căci scurtă e memoria celor săraci cu duhul care moşteni-vor, zice-se la Scripturi, Împărăţia Cerurilor, cu Gagarin cu tot!

Ce concluzii aş putea să trag eu din toate cele istorisite mai sus? Parcă n-am cuvinte, sunt uimit de asemenea miracole ce se petrec în preaşma Sfintelor Sărbători de Paşti. Mi-aş da căciula jos de pe cap ca să-mi acopăr erecţia legendară ce mă aduce mai aproape, ca stare, de sfinţişorii defuncţi care încă mai sunt gerontofili. Dar, vai, eu am alte preferinţe sexuale! Eu nu vreau să mi se scoale mătărânga după ce crăp. Planul e să fac suficient sex în timpul vieţii, ca să nu-mi mai trebuiască şi de sub pământ. Nu de alta, dar nici nu aş simţi nimic, nici nu mă atrage să-mi gâdile vreo octogenară MILF-oasă organul pulos cu mustaţa ei stalinistă. De reţinut, însă, că încă mai trăiesc printre noi personaje care cred că există futai şi după moarte, într-o deşartă speranţă născută din creştinescul viol conjugal, adică din îndeplinirea datoriei de noapte fix când are pulărăul transpirat chef... Îmi pare rău că nu pot salva lumea, dar încă nu mi-au venit rezultatele testului psihiatric de care am nevoie pentru permisul de port-armă.

Turisas - Rex Regi Rebellis

Boc, spaima istoricilor din viitor

Azi am draci. Până am deschis ştirile, am fost destul de zâmbăreţ. Dar un căcat de vreun metru şi-un scuipat mi-a futut cam toată ziua. Deci, s-a terminat cu politeţea. De aici înainte mă adresez ca un pervers de pe Târgu Ocna.

Bă, epiderma penisului! Unde biserica şi catedrala mă-tii ai găsit tu ideea de a împărţi ţara în voievodate? Băi, pulă, tu măcar ştii ce pizda mă-tii e ăla voievod? Sau judeţ? Că nu sunt de acord nici cu împărţirea actuală. Să clarificăm pentru cretinii portocalii care cotizează la banca de spermă Udrea Elena: Judeţul, dobitocii pământului, era cel care conducea, în Evul Mediu,  în Ţara Românească, oraşele. Adică un fel de Burgermeister ardelenesc sau de şoltuz moldovenesc. De asemenea, judeţul constituia şi o unitate administrativ-teritorială din Ţara Românească, în aceeaşi perioadă. Deci, e o denumire ambiguă, de căcat. Mai conformă cu tradiţia mi s-ar părea împărţirea pe provincii, la rândul lor subdivizate în comitate sau ceva, pentru că aşa era în Transilvania, cea mai cu pula mare ţărişoară românească. Plus că am da şi nişte muie ungurilor care, potrivit lui Boc, se vor alege cu voievodat de sine stătător. 

Bun, am lămurit, pentru proşti, ce e ăla judeţ. E o denumire de căcat pentru că nu are o semnificaţie foarte clară sau foarte fixă. Să vedem, în continuare, care-i faza cu voievozii şi voievodatele. Boule! Voievodul este un mahăr militar. Un fel de general, ca ăla pe care l-a pus stăpânul tău ministru al Apărării, doar că are mai multe coaie. Voievodatul, idiotule, este o formă de organizare politică prestatală, independentă sau vasală, condusă de un asemenea mahăr militar. Adică, pe undeva pe la 1247, se atestă existenţa unor teritorii conduse de lideri războinici (voievozi), unde singurul criteriu de separaţie era autoritatea economico-militară, nu etnia, limba sau religia.

Să-nţeleg că tu, un căcat care, dacă aş fi coprofil, mi-ar face muie din picioare, de la 1,56 metri ai tăi, vrei să instaurezi o oligarhie plutocratică militarizată în fiecare zonă a ţării? Pardon, ai supt pula, nu înţelegi ce-ţi spun. Caută un dicţionar, eu nu-ţi explic! Şi nici nu vreau să fiu supus al voievodului de Galaţi (ceva gen Io, Nicu, prin mila lui Dumnezeu mare voievod peste un căcat de orăşel poluat şi plin de ţărănoi şi încă unul plin de cocalar fiţoşi, adică Galaţi şi Brăila). Apropo, mingiuţă! Tu ce Paştele mă-tii o să fii? Mare logofăt al Domnului Traian cel Pleşuv? Iar Traian cel Pleşuv va fi vasal şi sugător de pulă, sub jurământ de credinţă (pentru consilium şi auxilium îţi trebuie cap), al Uniunii Europene? Că eu aşa am auzit. Mizeria asta de labă teritorială pe care-o face căcăţelul este pentru lingerea mai catifelată a curului european. 

Ca să termin aici, că vreau să ard o ţigară: există şi o alternativă, la fel de portocalie, la această bătaie de pulă adusă istoriei: împărţirea pe regiuni, adică altă bătaie de pulă adusă istoriei. Băi, târtanilor, pe regiuni era împărţită ţara în vremea lui Gheorghiu Dej! Ce urmează? Redeschideţi bulăul de la Piteşti? Gata, nu mai am dispoziţie. Rumegare plăcută. Degeaba citeşte lumea, tot cine n-are habar de nimic "leagă şi dezleagă" pe-aici. Exact, singurul care avea dreptul acesta era papa, în vremea teocr... Forget it!

Amadeus - The piano

Calea psihopatului

Dacă vrei să faci sex şi nu ai pe cine viola, urcă-te în primul tramvai şi fă-ţi o labă lângă cea mai bună tipă pe care o găseşti. O fată nu-şi uită niciodată primul onanist.

Dacă nu ai timp să faci baie în sângele victimelor tale, spânzură-le de picioare, taie-le gâturile şi fă un duş.

Dacă ţi-e foame, mânca-mi-ai pula.

Dacă ţi-e sete, fii Bivolaru. Sperie pe cineva până se pişă pe el şi linge-i pantalonii. Oricum n-o să-l creadă nimeni când va povesti, deci la bulău n-ajungi, iar spitalul oricum te pândeşte, deci ce sens mai are să fugi?

Dacă te plictiseşti, violează Baba din Piteşti. E o provocare, doamna e pretenţioasă cu violatorii ei.

Dacă baba nu te place, fă un duş cu ea, după metoda arătată mai sus.

Dacă te simţi inferior, candidează la preşedinţie. Vei intra în rândul lumii psihopaţilor cu siguranţă, alături de Nicolae, Ion, Emil şi Traian.

Dacă te simţi superior, candidează la preşedinţie. Lumea va fi foarte sinceră cu tine.

Dacă ţi-e rău, omoar-o pe mă-ta, că te-a făcut cu un sistem imunitar de căcat.

Dacă n-ai bani, fă un copil. Organele de bebeluş se vând la preţ dublu. Nu uita să faci sex cu el înainte de a vinde vreo bucăţică, doar eşti un psihopat care se respectă!

Dacă ai prea mulţi bani, cumpără cele mai bune organe de pe piaţa neagră şi fă-ţi o iubită. Sau un iubit, depinde de sexul şi înclinaţiile tale.

Dacă eşti dezbrăcat. fă-ţi un tricou pe care scrie "God fucker". Unii oameni se şochează mai rău dacă te iei de Dumnezeu decât dacă le violezi mamele în faţa lor. Apropo, înainte de a te îmbrăca, violează pe cineva în faţa propriei familii. Oamenilor nu le place asta.

Dacă te simţi singur, nu-ţi face griji. Suntem destui...

Epica - The obsessive devotion

Acolo unde târfele şi Dumnezeu se întâlnesc

Pentru că dacă nu se duce Dumnezeu la curve, se duc curvele la Dumnezeu. Mahomed rămâne la muntele lui. O arde sihastru ca Daniel. De unde am pornit? De la târfe şi Dumnezeu. Nu am timp să scriu sute de mii de pagini, deşi ar putea ieşi ceva destul de epic pe tema asta. Naşpa, e aproape şapte dimineaţa şi eu n-am cafea şi ţigări. Trebuie să suportaţi un text scris în condiţii de austeritate.

Deci, care-i faza cu târfele şi Dumnezeu? Nu ştiu cum mi-a venit ideea asta uitându-mă aiurea pe Facebook şi văzând câte românce proaste pun botul la vrăjeala de doi lei a arabilor. Mă gândeam că un român trebuie să fie de o mie de ori mai orator ca să facă o femeie să-ntoarcă, măcar, capul. Care-i diferenţa între români şi arabi? Păi, arabii au bani. Da, MULTE tipe sunt curve (luaţi-mi numărul, că n-am generalizat. Asta ca să nu zic muie). Bun, am ajuns la curve. Cu Dumnezeu nu ştiu care e faza. Cred că mi-am văzut umbra sau ceva. Ideea e că lumea are nevoie de curve şi de Dumnezeu din acelaşi motiv: compensaţia. Ăsta e punctul comun. Ideea asta e Sfântul Graal. Dumnezeu este, aici, o noţiune foarte extinsă care cuprinde orice element supranatural, de la Karma la bărbos. Tot ce înseamnă construcţie de tip religios are în centru legea compensaţiei. Ai o viaţă de căcat? Sugi pula din cinci în cinci minute, chiar dacă eşti bărbat şi nu-ţi place? Îşi bate Universul pula de tine? Nu vei ajunge niciodată mai mult de un scormonitor prin tomberoane şi eşti conştient de asta? Treci la coadă la pupat cururi divine, pentru că pe lumea cealaltă o vei duce bine. Vei da muie. Multă muie epică. Epocală! Vei fi un mic regişor. Cineva va construi, numai pentru tine, un stătuleţ obscur unde vei fi ales preşedinte. Vei fi şi preşedinte şi rege. Gunoaiele vor căuta în tine. 

Ai bani? Ai ceafa groasă? Bei mult? Mănânci bine? Eşti acoperit de zeamă de pizdă ca un coi păros de păr? Conduci o maşină după care salivează până şi babele? Apăi ţi-ai mâncat mălaiul, păcătosule, ai grijă să nu scapi săpunul după ce mori, pentru că afterlife-ul tău va fi cam naşpa. Te vei reîncarna într-un carcalac mic şi negru şi toată lumea va vrea să calce pe tine, să scoată zeama aia alburie din exoscheletul tău şi nimeni nu va plânge după tine. Totul este nu ca să îţi fie ţie bine, pentru că nu interesează pe nimeni existenţa ta. Tu o vei suge copios pe lumea cealaltă ca să satisfaci dorinţele capricide ale semenilor tăi, de altfel deosebit de drepţi şi curaţi, care vor să te vadă chinuindu-te pentru că ei se cam oftică atunci când îi scuipi din Mercedes.

Cum e cu târfele? Pula mea. Te duci la târfe ca să-ţi demonstrezi că mai eşti în stare să fuţi. Da, eşti urât! Da, eşti sărac, de a trebuit să strângi leafa pe cinci luni ca să poţi să cumperi o jumătate de labă tristă de  la cea mai infectă curvă de pe Centură. Bag pula, era să-mi fut căştile. Revin. Da, eşti atât de pielea-pulii, încât nu se uită nici nevastă-ta la tine, dacă ai aşa ceva. Ai pula mică şi păroasă, n-ai bani de lamă să ţi-o epilezi şi, în principiu, nici o femeie nu se va uita vreodată la tine. Da, frate, dar, măcar, fuţi bine şi apăsat iar faptul că târfa te-a pupat pe obraz la plecare este dovada incontestabilă! Până la urmă, e mai bună decât laba ta, nu? Eşti penibil, omule... 

Mda. N-aţi înţeles nimic, daţi-mă-n judecată. Eu am un curs cu un prof burtos şi nebărbierit care dă din limbă într-un mod perverso-obsceno-dialectico-pula-mea. Aşa că lectură plăcută sau ceva...

Celtic Experience - Track 12 (Dacă ştiţi voi cum îi zice şi cine-o cântă sunt foarte deschis)

Scurtă istorie a pedepselor

S-ar putea ca titlul ăsta să ajungă pe lucrarea mea de licenţă, deci îmi bat penisul de tema asta cât încă mai pot. Oricum, ceea ce vrea să citească publicul academic diferă mult de adevărul istoric. Lumea nu e foarte pregătită să accepte asemenea descoperiri revoluţionare, care ar pune lecţii, confii, asistii, dr-ii, drd-ii şi alte animale sălbatice la muncă grea. Deci, eşti om şi beleşti instrumentul fermecat. O comiţi urât. Violezi fata regelui sau furi pietroiul vecinului. Eu te pedepsesc să treci prin fiecare epocă a istoriei şi să suferi pedepsele de atunci.

1. Paleolitic: Aici e complicată treaba. Viaţa era destul de curvă şi aşa. Dacă aş fi un tribunal paleolitic, ţi-aş da un sac de pietricele şi te-aş trimite în faţa mamutului, să-l faci să te fugărească până la poalele stâncii pe care stă restul satului cu pietroaie şi suliţe. Dacă te nimereşte vre una, asta este. Oricum nu-ţi dădeam voie să mănânci din mamut.

2. Neolitic: Fă focul. Nu ai voie cu brichete, chibrituri, torţe, aparate de sudură, aruncătoare de flăcări, napalm sau grenade. Nu existau pe vremea aia. Te aşezi în mijlocul satului, eventual când plouă, şi freci pietre sau lemne până faci braţe de Arnold. Aşa îţi trebuie! Chinuie-te!

3. Chalcolitic: Bea o cană de aramă topită. Arama o aduni tu, că celorlalţi oameni din comunitate le este lene şi, oricum, au şi lucruri mai bune de făcut, cum ar fi să-şi bată pula de arheologii viitorului ascunzându-şi morţii sau făcând oale şi crătiţi cum n-a văzut Parisul.

4. Epoca Bronzului: Sapă şanţul de apărare din jurul satului. Cu mâinile goale. Înainte să se prindă vecinii că nu există aşa ceva lângă sat şi să vină la furat. Dacă vin vecinii, tu eşti primul pe care-l aruncăm în capul lor.

5. Epoca Fierului: Aici e complicat. Pe la începuturi, ai fi bun de testator de săbii. Adică, te-aş da pe mâna fabricanţilor de săbii ca să te folosească la controlul tehnic al calităţii. De câte lovituri e nevoie pentru a decapita un om? În epoca clasică, adică, în Antichitate, puteai fi uns cu miere, legat de un copac şi lăsat acolo ca hrană pentru Furnicile Sfinte. Şi asta e pedeapsă pe bune!

6. Evul Mediu: Stai în biserică şi ascultă slujba. În latină. Dacă ai căscat, Inchiziţia de mănâncă! Dacă vrei o alternativă, la următorul asediu te îmbolnăvim de ciumă şi te aruncăm peste zidurile cetăţii adverse. Vezi partea bună a lucrurilor, vei fi primul om care a zburat vreodată! Un Aurel Vlaicu medieval. 

7. Epoca Modernă: Păzeşte graniţa dintre Franţa şi Germania, dintre Imperiul Ţarist şi Imperiul Otomoan sau bate-l pe Napoleon. Dar nu oricum. Te duci la el cu o pereche de cătuşe pufoase şi un bici de piele, baţi frumos la uşă, îl convingi să se lase legat de pat (cătuşele i le pui în jurul gâtului, că altfel, la cât de mic e, scapă) şi începi să-l vopseşti în dungi cu biciul. Dacă-i place, rupe un picior de la pat şi vezi dacă dă mai multe rezultate. Îl vreau pe Napoleon bătut!

8. Epoca Contemporană: Găseşte un nume necacofonic pentru epoca asta. Acum, trebuie să fim "politically correct". Alege-ţi singur o pedeapsă, între zece ani de puşcărie în Nicaragua, moartea pe stadion în China, traiul în România sau misionariatul academic în Statele Unite. Adică, să bagi cultura în americani! 

Chestia asta ar fi trebuit să fie un serial, dar toată lumea ştie că eu încep seriale şi nu le termin pentru că nu mai am chef de ele. Sau de voi. Sau de ambele. Aşa că am comprimat, ca pentru americani, tot ce aveam de spus şi, dacă nu vă convine, prezentaţi-vă la mine cu o maraciucă şi-o târfă şi poate dezvolt cândva ce am scris aici.

Boney M - Rasputin

Regulamentul Puşcăriei Municipale

Ai omorât pe cineva. Ştiu că ai omorât, că eu te-am instigat la asta. Ai ajuns la bulău şi urmează să ajung şi eu. Normal, trebuie să-mi pregăteşti primirea, că, dacă vine Hristos, toţi luaţi poziţia de drepţi. Pentru mine, totul trebuie să ajungă la nivelul următor. Vreau să văd o pârnaie model când ajung acolo!

1. Puşcăriaşii trebuie să se trezească devreme. Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge, adică apucă să dea cele mai multe ture de celulă cu pula-n cur într-o zi. Va fi premiat în fiecare seară cu o pulă-n cur.

2. Săpunul trebuie păstrat în apă. Alunecă mai uşor.

3. Gardienii nu sunt inamicii tăi. Trebuie să-i respecţi dacă vrei să împartă cu tine provizia de iarbă confiscată.

4. Papă tot din farfurie! E mai uşor săsapi când farfuria nu este unsuroasă şi, dacă ai respectat punctul 3, poate găseşti şi nişte haşiş în fasolea aia. A, credeai că ăla e piper?

5. Adună borcane. Oamenii se epilează în cur cu cioburi de sticlă. Poţi să devii un magnat al cioburilor.

6. Citeşte cărţi de preistorie. Vei afla cum să înarmezi toată puşcăria cu bucăţi letale de ursuleţi de pluş.

7. Învaţă chimie. Vei putea să te droghezi cu vopseaua  de pe pat, umplutura din saltele, varul de pe pereţi, găinaţul de pe pervaz... Dar vei putea să vinzi toate lucrurile astea contra unor servicii sexuale, ca reducerea numărului de aplecări pe care trebuie să le prestezi.

8. Fii artist. Sculptează pizde în colegii tăi de celulă, că ştiu că te-ai săturat să-ţi pută pula a căcat şi să nu-ţi facă nimeni oral.

9. Dă lumea în judecată. Nu contează pe cine şi de ce, poţi să dai în judecată şi Judecătoria. Te mai plimbi şi tu, mai prizezi varul de pe alţi pereţi...

10. Nu te şterge la cur şi fă duş rar. Chiar trebuie să-ţi explic de ce?

11. Oferă-te voluntar. Nu contează pentru ce, oricum nu ţi se spune. Îţi asiguri doza zilnică de emoţii: vei fi trimis la spart pietre sau la dezintegrat roci?

12. Bucură-te de orele de sport. Îţi vei dezvolta rezistenţa, vei putea face de două ori mai multe ture de celulă, deci vei putea să te trezeşti mai târziu.

13. Încearcă să evadezi în ziua eliberării. Ai grijă să fii prins. Mai câştigi timp, că ştiu că-ţi place la bulău!

14. Îmbracă-te în roz. Dacă poţi tu să găseşti ceva roz în toată puşcăria aia, poţi să ajungi director, că ai puteri supranaturale.

15. Dacă nu ai puteri supranaturale, mimează-le. Nu ştiu ce legătură are asta cu puşcăria, dar, dacă tot o arzi clarvăzător, poate afli şi-mi spui şi mie când vin.

Vank - Baladă pentru o minune