Se afișează postările cu eticheta şoferi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta şoferi. Afișați toate postările

sâmbătă, 20 august 2011

Legile glorioasei noastre societăţi

Oamenilor le place să aibă legi, pentru că sunt nişte oi proaste. Românii, cu atât mai mult. Anarhia n-ar prinde niciodată aici, pentru că mereu vor exista ţigani şi ţărani printre noi. Nu s-a gândit nimeni să-i extermine, dar asta e altă poveste, pe care-o depăn eu cu tovarăşul Adolf când mai vrem să ieşim, de dragul vremurilor bune, la o dejidanizare profesionistă prin scările de bloc. Dar să trecem la normele care ne conduc minunata societate.

1. Eu te-am făcut, eu te fut primul.
2. Să nu-ţi faci nuntă fără babe cu bigudiuri şi capot pe ele. Nimic nu se compară cu o sursă de duhoare care se isterizează că nu mai e rată de Coarnele Căprii la 1 noaptea.
3. Închină-te în tramvai, chiar dacă dai cate-n gură la o sută de oameni. Dumnezeu e băiat finuţ şi o să-ţi plesnească fierea întocmai şi la timp, la fix 74 de ani şi 40 de zile.
4. Cumpără-ţi rubedenii nespălate la ţară, pe care să le cheme Domnica sau Sultănica, şi care să contabilizeze nunţile şi pomenile la care te-ai dus tu, ca să ştie dacă vin sau nu la nunţile şi pomenile tale.
5. Mergi la cimitir. Nu ştiu ce fac oamenii vii în cimitir, dar, dacă nu te duci când se duce toată lumea, eşti un wolves-heafud nenorocit, un paria, un ostracizat, un bulangiu ilegalist, futu-te Putin între degetele de la picioare!
6. Cumpără bibelouri multe. Trebuie să fie colorate şi să semene cu chestiile pe care le vezi când ai coşmaruri sau când fumezi iarbă nasoală. Musai, le vei ţine într-o cameră în care nu intri decât când ai musafiri, ca să-i impresionezi.
7. Să ai mileuri. Ele trebuie să fie gălbui, să pară vechi, şi croşetate de cumătra naşei finei mătuşii verişoarei unchiului care a crăpat şi căruia trebuie, apropo, să-i faci pomană, deci vezi punctul 5.
8. Când vorbeşti la telefon despre borşuri, ciorbe şi neamuri pe care-mi vine să le omor cu pietre, vorbeşte în aşa fel încât omul de la celălalt capăt al firului să te audă şi când se întrerupe telefonul. Dar vezi să ţipi tare, că poate omul e la Satu Mare şi tu la Constanţa.
9. Dacă-ţi pleacă namurile siloase în Italia, ai grijă să te lauzi cu banii pe care ţi-i trimit. Să-ţi iei un televizor cât cinematograful, pe care să-l pui fix în camera cea mai mică şi mai de chirpici din casă. Deasupra lui, pune un mileu şi, pe perete, un covor. E trendy să ai covoare pe pereţi şi pături de cânepă pe duşumea.
10. Periodic, plimbă-te prin oraş cu câte-un băţ în mână. Poate să fie orice. Sapă, coadă de mătură, pula mea, nu contează ce e. Dă din el cât de tare poţi, ca să atragi atenţia asupra statutului tău. Cine are coadă, are mătură. Cine are mătură, are casă, deci eşti faraon.
11. Dacă eşti femeie, nu uita să îţi iei nişte boarfe de cârpă cu floricele din care să se vadă că ai cinci metri de spaţiu între sâni şi picioare de pod. Grasă şi frumoasă. Ăsta e standardul.
12. Bate-ţi nevasta la intervale regulate. Altfel, va crede că n-o iubeşti. După ce-o baţi, fute oleacă la ea. Pizda vânătă se mulează pe ciomag ca tricoul roz pe fi-tu.
13. Când pleci cu maşina, obligatoriu ia o babă cu tine şi pune-ţi cruci şi icoane peste tot. Nu poţi să înjuri ca tractoristul dacă Dumnezeu nu ţi-e martor şi dacă nu se fălesc vreo două-trei băbăciuni că eşti bărbat adevărat, cu pulă şi tot ce-ţi mai trebuie.

Agathodaimon - Stindardul blasfemiei

sâmbătă, 30 iulie 2011

Prodact ăuernăs chempein sau "neşte" reclămi

Ai probleme cu dinţii? Pasta de dinţi Bokank a fost încălţată pentru tine. Numai pentru tine, nu şi pentru ceilalţi 500.000 de masochişti care adoră tratamentul şpiţului în barbă. Acum şi cu bombeu de bronz, pentru dinţi sănătoşi şi proteze lipite cu supergigirapidu'.

Adezivul Pleoşky. Fără el, pasta de dinţi Bokank cu bombeu de bronz ar fi fost degeaba. Pentru ceilalţi oameni care sunt nişte bulangii şi nu ne cumpără produsele, Pleoşky e inutil pentru că nu au nimic de lipit cu el. Totuşi, Pleoşky salvează situaţia. Lipeşte prezervativul concurenţei de pula ta, ca să nu rămână prin pizda mă-tii şi să-l pescuieşti cu undiţa noastră diferită de undiţele obişnuite. Încă nu ştim cum.

Te caci puroi verzui care miroase a hoit? Nu lăsa puroiul verzui care miroase a hoit să-ţi umple stiloul cu care semnezi actele de divorţ. Pune-ţi dop! Dop este un supliment alimentar făcut din puroi albăstrui care miroase a levănţică şi conţine Aloe Vera, deci e bun. Dacă apar manifestări neplăcute sau dacă vreo pulă vagaboandă vă împinge dopul în gât, adresaţi-vă la 112, să aibă fătucile alea de ce râde oleacă.

Ştiai că 95 la sută dintre europeni mor? Dacă mori, târfa ta nu va avea nici sicriu în care să te îngroape. Intră în clubul celor 5 la sută dintre europeni care sunt ucişi de târfa lor pentru asigurarea de viaţă. Fă-ţi asigurare la noi. Numai aici acceptăm prime lunare în sclavie. Pentru doar 28 de zile de construit piramide pentru CEO-ul nostru, târfa de mai sus va putea să cumpere coşciug pentru tine şi Ferrari cu care să intre ea în prima Dacie obosită pe care o găseşte. Sau mută-te în Africa, să nu mai fii european.

Caruz Shit Corporation salvează Brăila. Creează locuri de muncă pentru milioane de brăileni, din cei 200.000 care au mai rămas pe aici. Lopătari de căcat, înghiţitori de căcat, producători de bere făcută din căcat fermentat, barmani la crâşmele care vând bere făcută din căcat fermentat, muncitori în fabricile de bocanci pentru înotătorii prin căcat... Pula mea, Caruz Shit Corporation e o treabă, e un simbol, pentru că, datorită lor, ştii că te apropii de Brăila imediat ce ieşi din raza de acţiune a Vasluiului.

Iar te caci chestii ciudate? Băşinile tale sunt suficient de puternice încât să umfle pânzele unui galion spaniol? Te caci scândură de placaj? Nu mai face grătar lângă teritoriul tăietorilor de copaci sau, cel mai bine, cumpără Toporol. Aplicat cu fermitate la nivelul cefei, vindecă prostia instantaneu. Acest medicament acţionează în aproximativ 15 secunde. Cercetările au descoperit urme de dinţi pe coşul în care cad capetele. Această manifestare este normală. Pentru efecte secundare nasoale, gen alergie la fier, adresaţi-vă inchizitorului local.

Nu-i aşa că Inna pare aproape vie în reclama de la Pepsi? Te atrage? Ai îndesa un pic de cep în butoiul ei? I-ai umple portativul cu note? Înţelegi tu? Nu te poate ajuta nimeni... Dar stai! Soluţia este chiar în oraşul, satul sau cătunul tău. Cimitir. Raiul necrofilului neîmpăcat cu sine. Cimitir. Locul în care curvele grase nu-şi au locul. Cimitir. Acum şi în spatele ghetoului tău!

Lyriel - Days of yore

luni, 28 martie 2011

Acolo unde târfele şi Dumnezeu se întâlnesc

Pentru că dacă nu se duce Dumnezeu la curve, se duc curvele la Dumnezeu. Mahomed rămâne la muntele lui. O arde sihastru ca Daniel. De unde am pornit? De la târfe şi Dumnezeu. Nu am timp să scriu sute de mii de pagini, deşi ar putea ieşi ceva destul de epic pe tema asta. Naşpa, e aproape şapte dimineaţa şi eu n-am cafea şi ţigări. Trebuie să suportaţi un text scris în condiţii de austeritate.
Deci, care-i faza cu târfele şi Dumnezeu? Nu ştiu cum mi-a venit ideea asta uitându-mă aiurea pe Facebook şi văzând câte românce proaste pun botul la vrăjeala de doi lei a arabilor. Mă gândeam că un român trebuie să fie de o mie de ori mai orator ca să facă o femeie să-ntoarcă, măcar, capul. Care-i diferenţa între români şi arabi? Păi, arabii au bani. Da, MULTE tipe sunt curve (luaţi-mi numărul, că n-am generalizat. Asta ca să nu zic muie). Bun, am ajuns la curve. Cu Dumnezeu nu ştiu care e faza. Cred că mi-am văzut umbra sau ceva. Ideea e că lumea are nevoie de curve şi de Dumnezeu din acelaşi motiv: compensaţia. Ăsta e punctul comun. Ideea asta e Sfântul Graal. Dumnezeu este, aici, o noţiune foarte extinsă care cuprinde orice element supranatural, de la Karma la bărbos. Tot ce înseamnă construcţie de tip religios are în centru legea compensaţiei. Ai o viaţă de căcat? Sugi pula din cinci în cinci minute, chiar dacă eşti bărbat şi nu-ţi place? Îşi bate Universul pula de tine? Nu vei ajunge niciodată mai mult de un scormonitor prin tomberoane şi eşti conştient de asta? Treci la coadă la pupat cururi divine, pentru că pe lumea cealaltă o vei duce bine. Vei da muie. Multă muie epică. Epocală! Vei fi un mic regişor. Cineva va construi, numai pentru tine, un stătuleţ obscur unde vei fi ales preşedinte. Vei fi şi preşedinte şi rege. Gunoaiele vor căuta în tine. 
Ai bani? Ai ceafa groasă? Bei mult? Mănânci bine? Eşti acoperit de zeamă de pizdă ca un coi păros de păr? Conduci o maşină după care salivează până şi babele? Apăi ţi-ai mâncat mălaiul, păcătosule, ai grijă să nu scapi săpunul după ce mori, pentru că afterlife-ul tău va fi cam naşpa. Te vei reîncarna într-un carcalac mic şi negru şi toată lumea va vrea să calce pe tine, să scoată zeama aia alburie din exoscheletul tău şi nimeni nu va plânge după tine. Totul este nu ca să îţi fie ţie bine, pentru că nu interesează pe nimeni existenţa ta. Tu o vei suge copios pe lumea cealaltă ca să satisfaci dorinţele capricide ale semenilor tăi, de altfel deosebit de drepţi şi curaţi, care vor să te vadă chinuindu-te pentru că ei se cam oftică atunci când îi scuipi din Mercedes.
Cum e cu târfele? Pula mea. Te duci la târfe ca să-ţi demonstrezi că mai eşti în stare să fuţi. Da, eşti urât! Da, eşti sărac, de a trebuit să strângi leafa pe cinci luni ca să poţi să cumperi o jumătate de labă tristă de  la cea mai infectă curvă de pe Centură. Bag pula, era să-mi fut căştile. Revin. Da, eşti atât de pielea-pulii, încât nu se uită nici nevastă-ta la tine, dacă ai aşa ceva. Ai pula mică şi păroasă, n-ai bani de lamă să ţi-o epilezi şi, în principiu, nici o femeie nu se va uita vreodată la tine. Da, frate, dar, măcar, fuţi bine şi apăsat iar faptul că târfa te-a pupat pe obraz la plecare este dovada incontestabilă! Până la urmă, e mai bună decât laba ta, nu? Eşti penibil, omule... 
Mda. N-aţi înţeles nimic, daţi-mă-n judecată. Eu am un curs cu un prof burtos şi nebărbierit care dă din limbă într-un mod perverso-obsceno-dialectico-pula-mea. Aşa că lectură plăcută sau ceva...

Celtic Experience - Track 12 (Dacă ştiţi voi cum îi zice şi cine-o cântă sunt foarte deschis)

marți, 11 ianuarie 2011

21 de întrebări pentru Dumnezeu

1. N-ai şi tu o ţigară?
2. Ai băut vreodată înainte să creezi o lume?
3. Eşti misogin de ai făcut atâtea curve proaste, sau doar te grăbeai?
4. Ţi-ai vândut sufletul Satanei?
5. Ai un altar satanist în dormitor?
6. În afară de Maria, ai mai tras ceva pe pulă?
7. Mai ai copii ca ăla?
8. Mai ai fraţi?
10. Ce părere ai despre eutanasie?
11. Ai planuri mari pentru 2012, sau faci ce faci în fiecare an, adică te caci divin pe limbile noastre?
12. Dacă Pământul e aşa special pentru tine, de ce nu l-ai făcut pătrat?
13. Dacă nu-ţi plac homosexualii, de ce ai umplut lumea cu ei? Sau îţi plac, nebunule?
14. Moise are curaj să bea din Marea Roşie? (Asta e pentru cunoscători).
15. Tu ai curaj să bei din Marea Roşie?
16. Dacă nu, de ce mai umpli toate pizdele cu sânge o dată pe lună?
17. Cât e ceasul pe lună?
18. E adevărat că primeşti femei în rai, pe ascuns?
19. E adevărat că ai picat examenul pentru obţinerea permisului de conducere?
20. E adevărat că-ţi urăşti creaţia?
21. E adevărat că eşti brăilean?

Byzantion - Pe Tine Te lăudăm (LOL?)

vineri, 24 decembrie 2010

Despre mine, ca să nu crăpaţi proşti

M-am născut într-o familie de lesbiene. Din tată în fiu. Singurele fiinţe din familia mea cărora le plac bărbaţii sunt femeile.
Dacă aş fi satanist, nu m-aş rezuma la întors cruci prin cimitire. Aş întoarce catedrale întregi cu temelia în sus.
Dacă aş fi credincios, aş fi popă şi aş fi devotat într-atât încât să beau, să fut şi să fumez etnozarzavaturi numai în altar.
Dacă aş locui în Botswana, m-aş îngropa în pule.
Dacă aş locui în Vaslui, aş avea apă şi lumină.
Dacă m-aş fi născut în Evul Mediu, aş fi spus că trăiesc în perioada contemporană.
Dacă nu aş fi fost student, decanul n-ar fi îndrăznit să chiulească de la cursurile mele.
Dacă aş fi ţigan, aş fi fost pedofil încă din copilărie.
Dacă aş fi ungur, aş vorbi cu accent ardelenesc numai de-al dracului.
Dacă aş fi evreu, aş redeschide Auschwitz-ul, ca să devin unicat, ca maneliştii.
Dacă aş fi negru, m-aş înscrie în Ku Klux Klan doar ca să creez un precedent.
Dacă aş fi rege, mi-aş pune buda în cap, m-aş căca în coroană şi aş fi al treisprezecelea Cezar.
Dacă aş candida la preşedinţie, aş angaja-o pe Alina Plugaru ca şefă de campanie şi aş iniţia proiectul "muie pentru voturi".
Dacă aş fi arab, Allah şi Mahomed ar face parte din haremul meu. Pe post de eunuci, futu-le moscheea mamei lor!
Dacă aş fi Robin Hood, m-aş angaja şerif în Nottingham, mi-aş jefui propria vistierie şi filmul ăla cretin nu ar mai exista, pentru că aş fi un Robin Hood prea paradoxal pentru mintea îngustă a regizorului de doi lei care a făcut şuşaneaua aia.
Dacă aş fi viking, prima mănăstire pe care aş sparge-o ar fi Vaticanul. Nu e mănăstire, dar, dacă e plină cu popi, e destul de bună.
Dacă aş fi englez, aş merge doar pe contrasens, că aşa am învăţat eu să conduc la Brăila.
Dacă nu aş fi brăilean, m-aş face.
Dacă aş muri mâine, azi mi-aş face o piramidă cu feţe în formă de pătrat ca să-i trag muie lui Euclid şi neamului lui. Şi ar fi mai mare ca a lui Keops, deci muie şi egiptenilor.
Dacă aş fi francez, m-aş strădui să fiu cel mai de căcat amant, să-mi dau drumul ca un erou după ce dau de trei ori din cur şi să gătesc mai prost ca oltenii, numai ca să demitizez căcatul ăla de ţară de beţivi. Asta, pentru că românii se trag din daci, deci sunt mai beţivi ca francezii şi, bonus, ne place şi cânepa. Zamolxis ştie de ce.
Dacă aş fi Dumnezeu, aş fi Dumnezeul mă-tii, tu ai fi o bunăciune şi m-ai fute de trei ori pe zi. Dacă eşti o (anumită) bunăciune, te aştept pe la mine. Chiar şi dacă nu te consideri bunăciune.
Dacă aş fi Satana, l-aş asasina pe Dumnezeu ca să mă călăreşti şi pe mine. Şi tot al mă-tii aş fi.
Dacă aş fi bucureştean, i-aş plăti pe toţi concetăţenii să ia accent moldovenesc.
Dacă aş fi chinez, aş fi înalt.
Dacă aş fi negru, aş avea pula mică.
Dacă aş fi alb, cum aş mai putea să fac mişto de oamenii foarte albi, spunându-le că fac reclamă la telemea?
Dacă aş fi taur, aş fi cel mai taur comunal dintre taurii comunali.
Dacă aş fi minotaur, aş tăia firul Ariadnei şi te-aş trimite pe tine la bibliotecă să afli care-i poanta, în timp ce eu aş fute-o pe fraiera aia cu măciuca mea de minotaur.
Dacă aş fi un iepuraş roz de pluş, tot nu m-aş lăsa de maltratat iepuraşi roz de pluş.
Ajunge, că, după aia, o să-şi dea şi proştii care n-au observat că am poza pe blog şi-mi fac reclamă pe Facebook seama cine sunt şi o să vină să mă omoare în somn. Asta nu e o problemă chiar atât de mare, având în vedere că sunt atât de cretini, încât mi-ar măcelări vecinii manelişti şi mi-ar face un bine, după care, dându-şi seama de eroarea comisă, s-ar tăvăli toată viaţa în chinuri infernale. Iar Satana nu ar fi acolo să-i ajute, pentru că i-a luat locul lui Dumnezeu ca să facă sex mult, ieftin şi de calitate. Care aveţi vreo trei prezervative?

Cargo - Ca o stea

marți, 31 august 2010

Fişa postului de popă

E greu să fii popă. Nu oricine poate fi popă, pentru că un popă nu poate fi oricine. Popa este mai popular, mai ascultat şi mai important decât Băsescu şi Udrea la un loc. Omuleţii cu burtă şi barbă sunt lideri de opinie mai puternici ca Zoso. Dacă biserica ar fi un blog, l-ar bate şi pe Mircea Badea la trafic şi bani din publicitate, iar înjurăturile nu ar apărea în comentarii, pentru că nu prea are nimeni coaie să înjure biserica. Şi, pe bună dreptate, popii sunt demni de respect. Iacătă ce atribuţii importante au ei.

Obligaţiile unui popă

-Să fie căsătorit. Astfel, nimeni nu va crede zvonurile, normal, răutăcioase, potrivit cărora popii fut enoriaşele şi sunt poponari.
-Să ştie să cânte fals. Se ştie că oamenii care cântă deosebit de prost, gen Inna, au foarte mult succes la publicul cretin pe care-l au, iar popii şi Inna se bat pentru postul de "cântăreţul de căcat cu cel mai de căcat public".
-Să aibă câte un răspuns la orice întrebare. "Părinte, de ce se formează fulgere globulare?" "Pentru că asta este voia lui Dumnezeu, fiule!". Iar răspunsul ăsta este universal.
-Să nu fi descoperit lama de ras. Ajută la cunnilingus, cred.
-Să fie cleptoman patologic. Nici măcar hoţii fără scrupule nu prea manglesc din biserici, pe când popii fac asta în fiecare zi. Măriţi cutia milei!
-Să ştie să sugă pula. Ca să avansezi în funcţie şi să primeşti o parohie bună, trebuie să te dai bine pe lângă mitropoliţi. Mitropoliţii sunt călugări, deci ghei, drept pentru care trebuie satisfăcuţi în consecinţă.
-Să fie fani Adolf Hitler. Numai un urmaş al lui Adolf ar fi în stare să îndoctrineze atâţia cretini.

Drepturile unui popă

-Să deţină oase de ciorbă. Le poate intitula "moaşte făcătoare de minuni", de genul mâinii lui Dorimedont, făcătoare de prea multă labă tristă şi poate scoate bani din vizitarea moaştelor de către babele ninja de prin cartier.
-Să aibă permis de conducere. Cum altfel să conducă Mercedesul luat din banii de clopot pentur biserică?
-Să îţi fie tată, la fel ca toată lumea, bastardule!
-Orice altceva îţi poate trece prin cap.

Paraziţii - Tot ce e bun trebuie să dispară

vineri, 27 august 2010

Ce este un "smardoi"?

Am definit, acum nişte vreme, "gentălmenul". A venit rândul smardoiului care, de cele mai multe ori, se situează la polul opus, cu toate că ar putea fi definit şi ca un "gentălmen" next level. Prima chestie care-l caracterizează pe smardoi este faptul că urăşte să fie dator. Dacă-l înjuri, îţi dă înapoi şi înjurătura, şi nişte pumni în cap, drept dobândă. Teoretic, soluţia ar fi să eviţi înjuratul smardoiului, dar nu ai cum, pentru că el există întotdeauna fix în calea ta. Vrei să traversezi? Toată lumea, în afară de smardoi, îţi va da prioritate. În plus, smardoiul te va şi înjura că ai îndrăznit tu, un pulă-bleagă, să treci strada prin faţa lui. Pe verde. Când el are roşu. Dar, sugi pula, nu eşti smardoi, deci meriţi! În teorie, dacă împrumuţi un asemenea specimen cu un leu, ar trebui să-ţi dea zece înapoi. Dar, ca un gentleman perfect ce este, el va aprecia lipsa ta de materialism, va presupune că banii nu-ţi sunt de folos şi nu vei vedea nimic înapoi de la el. E spre binele tău, nu-ţi face griji. Ce ai face cu banii? I-ai bea ca un porc!
O altă caracteristică a smardoiului este stilul vestimentar. Îl recunoşti uşor după nişte elemente clasice: lanţul de legat vaca sau, în cazul de faţă boul, nu va lipsi niciodată. De asemenea, smardoiul se diferenţiază stilistic chiar şi când poartă un simplu tricou. Cu multă pricepere, va reuşi să-l facă să leviteze undeva deasupra burţii monumentale închinate eroului decedat de la mezanin, cum spune o celebră expresie românească. De aici vine şi mersul de om futut în cur, pentru că, s-o recunoaştem, nu orice "wannabe" ajunge smardoi adevărat, deci nu orice luzăr poate să-şi convingă tricoul să învingă gravitaţia. Apropo de tricou. Nu vă lăsaţi înşelaţi de culoarea neagră a acestuia. Smardoiul nu este, niciodată, rocker. De fapt, dacă va vedea un alt om, rocker sau nu, purtând tricou negru, nu va ezita să zbiere după el "roacăre, băga-mi-aş pula-n mă-ta"!
Din fericire, expresia de mai sus se va exprima numai verbal, pentru că smardoiul, din nou dând dovadă de o fineţe ieşită din comun, se ţine departe de şcoală, cărţi şi alte prostii pentru muritorii de rând şi de foame din juru-i. Pe cale de consecinţă, ortografia acestor cuvinte îi este străină. Chiar şi când se exprimă verbal, smardoiul foloseşte o serie de expresii specifice, numai de el înţelese, gen "bag pula-n mă-sa", chiar şi atunci când nu există nici pulă, nici mamă de futut. "Bag pula-n mă-sa" este adresată unei mame generice, abstracte, iar expresia ţine loc de punct, virgulă, două puncte sau chiar cuvinte întregi. Iată, deci, superioritatea smardoiului faţă de un om aşa-zis educat: cultul, când se bâlbâie, spune "ă". Smardoiul articulează expresii complexe.
Nu în ultimul rând, atunci când un reprezentant al acestei specii trebuie să se declare învins, va uita de orice urmă de orgoliu şoferesc, şmecheresc sau ţigănesc şi va poza imediat în victimă. El va fi nevinovat, iar agresorii vor fi cei care îl vor lua pe nepregătite, dintr-o nefericită confuzie, şi-l vor tăia pe burtă, îi vor sfâşia tricoul de firmă sau vor profana mormântul mamei sale. Sau, nu. Aici, eu sunt vinovatul. Mea culpa. Aţi prins ideea. Smardoiul ştie să piardă cu onoarea care-i este caracteristică: "Eu? Nu am dat nici măcar un pumn, uită-te la mine, că am un metru şi 90 de centimetri şi vreo două sute de kile! Dracul ăla cât Boc, mic şi-al dracului, m-a bătut de m-am căcat pe mine!". Culmea este că smardoiul este, de fiecare dată, crezut, pentru că, de câte ori şi-a făcut miliţia prezenţa simţită prin cartierul de baştină al creaturii, aceasta s-a conformat, culcându-se, liniştită, pe burtoi!
Toată lumea respectă smardoii. În puşcărie sau pe străzi, aceste fiinţe beneficiază de adânci temenele din partea conlocuitorilor mai mult sau mai puţin tuciurii. Pe bună dreptate, căci lipsa ritualei plecăciuni până la şlapii chinezeşti ai smardoiului va duce la foarte multă bătaie şi la foarte mult sânge, ceea ce este foarte plăcut de urmărit de la geam, dar destul de dureros de experimentat pe propria piele subţire. Şi, nu, smardoiul nu va da mai mult de o palmă peste ceafă. Puteţi teroriza liniştiţi smardoii. A doua zi, urmare a unor telefoane bine plasate, armate întregi de smardoi vor avea grijă să năvălească asupra voastră. Ei au tupeu numai în haită. Ei au unchi, fraţi, veri, mătuşi războinice, mame amazoane, iar Boadicea le este, tuturor, poştă.
Acesta este, dragii mei, profilul psiho(pato)logic al smardoiului. Fără exces de băgare de pulă, pentru că, deşi duce lipsă, omuleţul neprietenos de pe fiecare scară va compensa cu vârf şi îndesat, în cel mai pur stil gentilom: trei puli peste nas şi încă zece pumni din partea "băieţilor" cu tricou roz pentru fiecare muie încasată razant de gura nevizitată de pasta de dinţi! Aşa e regula şi, s-o recunoaştem, aşa s-ar purta orice gentleman dacă ar ieşi un pic din casă şi s-ar cizela măcar un strop.

ABBA - Lay all your love on me

miercuri, 25 august 2010

Ce-am lăsat şi ce-am găsit

Săptămâna mea de lâncezit, fără griji, pe malul bulgăresc al Mării Negre s-a terminat. Ea s-a terminat de vreo patru zile, dar lenea a rămas şi chiar n-am avut chef de scris nimic. Cum pula mea să scrii după ce ai văzut cum vecinii noştri, teoretic mai de căcat decât noi, ne bat la curul gol în ceea ce priveşte curăţenia, serviciile oferite de un hotel amărăştean de două stele unde am mâncat şi am băut cât pentru trei vieţi, ospitalitatea, preţurile etc etc etc. Imediat ce am trecut vama românească, mi-am dorit să fi rămas de partea cealaltă a Dunării, chiar dacă nu era nici o Dunăre prin Vama Veche. E o figură de stil, prindeţi-vă şi voi şi lăsaţi-mă!

Am lăsat în urmă o ţară pe care o vom ajunge din urmă după foarte multe zeci de ani, chiar dacă nu e Grecia, nu e Germania, nu e Elveţia. Tocmai asta e trist. Balcanicii cu ceafa groasă sunt mult înaintea noastră. În pula calului, nici măcar nu te claxonează! Nici măcar bemveiştii lor! Şi, când am intrat în Ţara de Căcat, am început să văd şmecheraşii de Constanţa şi... ştirile. Cele mai crâncene sunt ştirile. Ca pe nişte piraţi nedisciplinaţi care au futut fata căpitanului, Guvernul nostru preaiubit ne leagă de catarg şi ne plesneşte peste buci cu mâţa cu nouă cozi. Nu mă refer la biciul cu nouă frânghii de piele împletită, având piuliţe la capete, ci la cozile pe care trebuie să le îndure autorii de orice. Şi eu am fost plătit pe drepturi de autor şi mă bucur că nu mai am bani, pentur că, din cauza unor fifirici răsfiraţi prin buzunar, acum, ar fi trebuit să stau la coadă la luat formulare, la depus formulare şi la cotizat peşcheş instituţiilor care mă preamuiesc zilnic. Cele trei cozi se repetă la trei instituţii. Matematica mea de clasa a doua îmi spune că sunt nouă cozi sau nouă penisuri (ca să nu spun puli, că eu vorbesc frumos) groase, gata să-mi intre şi-n suflet, nu doar în cur.

O altă chestie pe care-am găsit-o în Ţara Românească a fost un avocat pocnit peste mutră de preşedinte. Să se-mpuşte amândoi, că nu-i cred nici pe unul, nici pe altul, deşi pe Băse îl văd în stare să pocnească oameni.

Am găsit şi tradiţionalele paraşute de pe străzi, care dau, lasciv, din cur, întru teoretica tratare de molipulism a onaniştilor ereditari din spatele domnişoarelor în cauză. Ştire bombă: rusoaicele sub 35 de ani arată de o mie de ori mai bine, fără a fi vulgare ca aceste târâturi autohtone! Normal, de la 35 de ani în sus, rusoaicele par să se unească. Zece fete slăbuţe şi frumuşele se îndeasă într-o singură piele din care ai putea face paltoane pentru toţi ofiţerii SS din Al Doilea Război Mondial.

Şi-am mai găsit şi o rupere de pulă care nu mă mai lasă, că nu scriu decât pentru că am crescut în Zelist fără să fac nimic. Da. Zelist e naşpa. Dacă scriu, rămân undeva, suspendat între locurile 6.000 şi 7.000. Am lipsit din căcat o săptămână, lăsând în urmă un text de care nu sunt foarte mulţumit, şi, când m-am întors, am găsit minunea: sunt în primii 6.000. Pe pariu că după textul ăsta, la fel de prost, de altfel, voi scădea la loc? Îmi bag pula în toate mecanismele de căcat care guvernează procesele de pe partea asta a graniţei. Vă las să beliţi ochii în stele până oi mai avea chef de rupt tastatura în două, poate cu un rezultat mai acceptabil! Poate chiar astăzi, că am o idee, dar vreau să iasă ceva bun de tot din ea.

Maria Tănase - Blestem

P.S. O pizdă proastă, Inna pe numele ei, care cântă mai prost şi decât mine, dar care apare pe scene, încă nu ştiu de ce, duce lipsă de fani. Nu, nu-i lipsesc fanii ăia care vin la concerte ca să se uite la chiloţii ei din primul rând, ci de clasicii labagii de pe Facebook. Aşa de puţină spermă curge pentru ea, încât, dacă face un milion de cretini, unul dintre ei va primi maşina curvei, adică un Porsche Boxster. Sper ca fanul să fie bărbat, pentru că aia nu e maşină pe care s-o conduci ca pe dric, cu 3 km pe oră, în stil femeiesc. Maşina aia are loc pentru coaie în scaun.

joi, 8 iulie 2010

Cultura maşinii

Ştiaţi că există oameni care ar prefera să locuiască în boscheţi doar ca să aibă maşină? Da, ştiaţi, pentru că toată lumea a trecut pe lângă vreun ghetou în faţa căruia trona, falnic, ca o pulă mare în nişte blugi strâmţi, câte un Audi negru cu inserţii cromate şi bord de lemn. Contrastul este cu atât mai mare, cu cât monstrul cu motor de cel puţin trei litri zăcea în noroi până la jumătatea roţilor, nespălat şi nemişcat de ani buni, pentru că baragladina de ghetou n-a mai putut să-şi acopere benzina din afacerile cu fier vechi sau cale ferată şutită noaptea.
Pe de altă parte, o altă categorie de futut în cur posesor de maşină care costă cât bugetul Primăriei pe trei ani locuieşte într-un bloc exclusivist din centrul Bucureştiului. Există mărturii cum că un asemenea onanist, posesor de Lamborghini galben, îşi spăla comoara cu găleata şi buretele de baie al soacrei chiar în stradă. Adică, boierul de ocazie şi-a permis să achiziţioneze un Lambo, îşi permite să consume benzină de 60 de lei la fiecare sută de kilometri, dar spălătoria auto este, deja, prea mult. Douăzeci de lei ca să-i facă altul cu furtunul ce face şi el cu găleata e prea mult.
Dar nu mă înţelegeţi pe dos. Nu tot românul are Lamborghini, Audi, Mercedes, Ferrari sau Koenigsegg. Drumurile noastre toate sunt dominate de muzeografica Dacie 1310, de selectul Logan, de piţipoancele cu Matiz, de BMW-uri cu vuvuzele pe post de claxoane sau de strănepoţii balaurului Fafnir, reîncarnaţi în aşa-numitele SUV-uri, adică rable care pe drum sunt puturoase, iar pe lângă drum se împotmolesc mai ceva ca Dacia. Dar sunt mari şi atrag atenţia. Cât despre oamenii din spatele volanului, categorisirea e simplă. Dacia este pentru moşi, de regulă ţărani eşuaţi prin municipii, care plimbă puradeii, nevasta nasoală, vreo două babe şi 300 de kilograme de varză adusă de la mămica. Dacia 1310 îşi târâie fundul pe asfalt, dar rezistă mai ceva ca termopanele cu sâni de pe la TV. Loganul s-a născut să fie tunat. Cine are până în 30 de ani, a muncit în străinătate, dar a fost cinstit şi n-a furat, are Logan, dar aspiraţiile îi sunt mai înalte. Aşa că Loganului iniţial alb i se fut două dungi pe capotă ca să arate ca rabla bunicului lui Schumacher. Eventual, i se pun şi bare şi i se tund arcurile de la amortizoare. La prima piatră sau canalizare, tuningul se dovedeşte pizdă, adică bun să-ţi bagi pula-n el, că rămâi cu căruţa în drum. Dar ai Logan. Matizul este pentru boşorogi de oraş şi femei care nu ştiu să dea cu spatele şi care au nevoie de două biciclete lipite pentru că nu nimeresc locul de parcare. E greu cu precizia, drept pentru care orice matiz cu floricele colorate lipite de caroserie va ocupa două locuri de parcare, de parcă ar fi maşina lui Goering. Bine că nu mai circulă Volga, pentru că numai parcările de camioane ar fi bune pentru şoferiţe, iar femeile din parcările de camioane se ştie cu ce meserie se îndeletnicesc. Culeg ciuperci, normal! BMW-urile au fost create pentru viermii corporatişti, dar, în România, sunt conduse de peşti şi cămătari. Au sisteme audio cu "manea enhancement" şi claxonul adresat curvelor şi babelor (şoferii poartă ochelari de soare şi noaptea, deci nu fac diferenţa) se poate auzi din Galaţi, dacă maşina se deplasează prin Satu Mare. BMW-ul este marca omului de succes, aşa că orice pulifrici îşi ia o rablă din 1990, cu tablele îndoite, şi se plimbă, cu 15 km/h, pe cea mai fiţoasă stradă şi se chinuie să agaţe domnişoare care râd de li se încreţesc buzele. Gurii. În final, drumurile sunt înspăimântate de SUV-uri. SUV-urile sunt pentru preşedinţii de consilii judeţene, prefecţi, miniştri şi patronii de chioşcuri de prin cartier. Se dau off-road-eri omuleţii ăştia, dar maşinile nu-i ajută. Scapă un Q7 în iarbă şi mai ieşi, dacă poţi! Nici să o împingi nu te ţin şalele, mai ales că şoferii maşinilor mari sunt mici de statură. Nu am văzut om peste 1,75 metri coborând din aşa ceva, cu toate că pedalele sunt aşa departe, că trebuie să fii basketballist ca să ajungi la ele. Este un spectacol să vezi un ghemotoc de cârpe cu cap rostogolindu-se din interiorul unui asemenea mamut cu roţi. Ţugulanul român este atât de savuros uneori...
Disclaimer: Fiecare categorie a fost definită, mai sus, prin personajul care o domină. Există şi excepţii pe care le salut şi le respect. Restul, muie cât cuprinde, că faceţi de căcat fabricile de maşini! Dacă aş fi patronul BMW, aş interzice vânzarea de maşini către români, că fac reclamă proastă. Iubesc BMW-urile, dar nu mi-aş cumpăra unul tocmai pentru că nu vreau să fiu luat drept cămătar sau pizdălău de Spania. Din nou, păcat de excepţii...

Wolfgang Amadeus Mozart - Eine kleine Machtmusik

marți, 15 iunie 2010

Top 10 sărbători româneşti

Românul s-a născut petrecăreţ, aşa că e complicat de tot să aduni crema cremelor prilejurilor de bairam inventate sau adoptate de poporul glumeţ. Dar, să-ncercăm. Normal, topul începe de la cea mai neînsemnată fiestă şi se termină cu cea mai coioasă, pentru suspans. Fără alte comentarii inutile, na topu'!

10. Crăciunul. De Crăciun, cam toată lumea roade oasele celui care a fost un porc bun. Dar sărbătoarea asta e prea obligatorie ca să ocupe un loc mai bun, la fel ca porcul. Până şi românii buddhişti sau atei serbează Crăciunul, pentru că aşa e tradiţia, nu că ar avea vreo revelaţie mistică deosebită în perioada respectivă. Dar, aşa e mişto, să te îmbuibi. Cel puţin, dacă nu eşti religios, nu ţii post ca prostul o lună de zile înainte, ca să borăşti după aia şi sufletul din tine când îţi îndeşi fripturi pe gât şi-ţi pui dop la cur ca să stea mai mult în tine.

9. Paştele. Şi aici, românul nu se simte bine dacă nu face sacrificii sataniste în numele creştinismului, dacă nu se îmbată ca porcul, deşi mielul e personajul principal şi dacă nu o arde gregar prin jurul bisericii, că aşa i s-a spus că e mişto.

8. Unu Mai Muncitoresc. Sărbătoare inventată de americani, ridicată de nazişti la rang de artă şi rafinată până-n cele mai mici detalii de comunişti, Unu Mai era imposibil să nu fie futut de români. În primul rând, corect este Întâi Mai. În al doilea rând, de ce pula mea nu se munceşte, când e ziua muncii? Tu, de ziua ta, mori? Nu! Trăieşti la intensitate mai mare. Aşa că marş la program prelungit şi lăsaţi grătarele! E doar un pretext pentru a fi manelist în public, pentru a polua atmosfera, pentru a face mizerie în pădure, pentru a face sex la Hotel Arbust şi pentru a asculta Gutzoven la maxim.

7. Revelionul. Ar fi mai sus dacă lumea şi-ar aduce aminte revelioanele. Dar cei mai mulţi sfidează biologia şi ridică alcoolemia mai sus de orice ştachetă. Oricum, sărbătoarea asta e legată de speranţa că anul următor nu pute la fel de rău a căcat ca ultimul, adică e fundamentată pe nimic. Să vă reamintesc că tot Băsescu va fi preşedinte şi în 2011?

6. Ziua ta. Cine nu vrea să o ardă egocentrist de ziua lui? Mare fericire că eşti mai bătrân, mai ai ceva mai puţin timp de trăit, moartea pulii te pândeşte la cotitură, iar tu devii o epavă. Drept urmare, te faci muci.

5. Cutremurul. Nu se îmbată nimeni când e cutremur, dar uneşte oamenii în stil mare. Toţi te întreabă dacă l-ai simţit, de parcă ai fi un autist schizofrenic cu sindromul Down şi nu te-ai prinde că fuge căcatul de sub tine şi-ţi bâltâcâie voma în stomac. Dar nu eşti valabil dacă nu-ţi faci datoria de a întreba pe toată lumea dacă l-a simţit. Nu înţeleg de ce nu se face asta şi când tragi băşini. Fâs! Ai simţit băşina? Mi se pare discriminare.

4. Înmormântarea. Dacă un mort ar trăi, ar fi uimit să vadă câte rude are, câţi prieteni nu l-au uitat şi cât îl iubeşte toată lumea, de parcă ar fi Che Guevara. De fapt, toţi te iubesc pentru că ştie mă-ta să facă cea mai bună colivă. Înmormântarea şi pomana sunt sărbătorile principale ale fundamentului poporului român: parazitismul. Adică, hai să ne îmbuibăm în stil mocca pe spinarea altuia, mai ales că-i mort şi nu se supără.

3. Obţinerea permisului de conducere. Ce ar fi normal să faci când ai permis? Să conduci. Ce faci, de fapt, ca un român cretin ce eşti? Te îmbeţi ca să nu mai ai voie să conduci. După care, dacă eşti deosebit de cretin, conduci şi strici bunătate de Dacie cumpărată de mă-ta pe credit, lovind-o de primul copac. A, da. Şi mori, deci generezi sărbători populare pe spinarea ta. Luzărule!

2. Nunta. Nimeni nu se simte bine la nuntă. Mireasa e îmbrăcată naşpa. Mâncarea e naşpa. Nu ai voie să mănânci nici jumătate din ce e de mâncat. Stai aşezat lângă cumătra pe care nu poţi s-o suferi. Muzica e nasoală. Vinul e de căcat. Vărul bogat a dat un dar de trei lei. Dar nunta e sfântă. Unde mai vezi babe de la Gheboaia, îmbrăcate în capotul de gală, bând ca scroafele cot la cot cu bemveişti cu costume Armani? De nepreţuit. Mastercard, frate!

1. Prima sărbătoare a românului este propria lui execuţie. Da. Românul dansează de bucurie că este călcat pe muie de conducători. Românul cântă când vede eleganţa cu care i se îndeasă nasul în curul neşters al miniştrilor. Românul se uneşte cu românul, până când zeci de mii de oameni dau naştere celei mai mari discoteci din Univers când simte pula prezidenţială afundându-i-se în gât. Mitingul de protest este cea mai de seamă sărbătoare a românului. Muie, bă! Merităm s-o sugem, dacă ne place aşa mult. Nici măcar Elena Udrea nu are orgasm când o suge. Poporul român se pare că ejaculează şi pe urechi. Şi să nu râdă nimeni, că e tragic. Nu sunt ironic, sunt furios.

Parlamentul României - Dezbaterea moţiunii de cenzură

luni, 31 mai 2010

Mici şi multe...

...Că n-am mai pleoştit de mult găinaţuri, iar de baligi se mai satură lumea, că doar o dată calcă omul în paleaşca cea de pe urmă a vacii. Apăi, să-i dăm drumul.

Îmi vine a-mi da puloaca pe răzătoare când mă gândesc că o scot la pensie filmele pornache cu trei dimensiuni. Nu că mătărânga mea proverbială ar avea mai puţine, ba, din contră, are şi vreo cinci dimensiuni spirituale şi nedescoperite încă. Dar, când vine vorba de turnat puradei, simţul practic primează esteticului. O blondă din State, adică o proastă din ţara proştilor, susţine că un filmuleţ educativ i-a ridicat burta până la gură, iar progenitura este neagră ca ceaunul. Consortul tutei, un pifan plecat pe plaiuri irakiene la omorât femei şi copii degeaba, o crede, deci şi el este la fel de dotat... intelectual, spre deosebire de prietenii cu care târâtura recunoaşte că ar fi văzut producţia cinematografică. Ăia sunt dotaţi în alte părţi, că mi-e cam greu a crede că un film porno cu negri e aşa de bun, că şi televizorul ejaculează cu precizia lui Wilhelm Tell în şovârnoaga lu' doamna. Dar dacă aşa zice pizduca americană, cine sunt eu să contrazic Licuriciul?

Îmi vine a fute cărăbuşi cu sapa când aud de iPad sau cum pula calului i-o mai zice cărămizii cu ecran de la Apple. De ce se masturbează toată lumea în grup când aude de o bucată de sticlă care face ceva mai puţin decât un Nokia 3310? De ce stă mai multă lume la coadă la iPad ca la salam pe vremea Împuşcatului sau ca la văzutul celui mai valoros tablou din lume? Şi de ce îi fac toate site-urile de ştiri atâta reclamă? Apple este o firmă de căcat care face telefoane din grenadele neexplodate din Al Doilea Război Mondial. În plus, mai face nişte porcării de calculatoare pentru care nu găseşti programe, componente şi filme porno 3D care să te lase borţos. Muie iPad, iPhone, iPod, iMac, iRak, iRan, iNdia şi alte porcării infecte care nu folosesc nimănui, ba, mai mult, produc pagube.

Îmi vine să candidez la dictatura României şi să institui pedeapsa cu moartea pentru Poliţia Rutieră şi pentru cele mai multe dintre femeile posesoare de permis de conducere. Cine le dă tuturor tutelor cartonaşul roz cu mutra lor stâlcită, când ele merg strâmb pe drumul drept şi gol, taie curba prin tramvai şi prin pietoni când se trezesc că vor să facă stânga, semnalizează dreapta sau nimic înainte de a o face şi mai au şi gură mare să ceară respect? Respectă-l pe Kalashnikov şi învaţă-n pula mea să conduci la fel de bine cum ştii s-o sugi ca să obţii actul, că nu de roata ta am eu chef să crăp înainte de-a avea voie să mă îmbăt în State! Bineînţeles, există şi excepţii, adică femei care se pricep la condus, chiar mai bine ca mulţi bărbaţi. Aşa că să n-aud comentarii!

Îmi vine să mă cac. Pa.
Nightwish - Wishmaster

miercuri, 5 mai 2010

Bunul simţ la români

Du-te, mă, în pula mea de nesimţit! E citat fără ghilimele, că se plimbă prin mai multe guri ca ghiriboiu' Piticului Porno. Bunul simţ ar trebui să fie chestia aia mai tabu decât sexul şi moartea la un loc, mai sfântă decât Allah pentru chifteluţele de mujahedin perpelite pe carcasa unui avion şi mai respectată ca babele prin satele de unguri unde te salută ăia şi de zece ori pe zi, deşi habar nu au cine eşti tu şi că, dacă ai fi dictator, i-ai extermina. Bunul simţ ar trebui să fie legea în temeiul căreia îţi ţii pula în pantaloni sau în pizdă, fără advertising, şi nu prin gură. Cu atât mai puţin când faci apel la bunul simţ. Dar la români, treaba e pe dos, la fel cum şi românul e pe dos, iar când îţi aruncă mănuşa şi te provoacă la bun simţ, tu, când te-apleci după ea, te trezeşti cu ditamai ciomagul erect înfipt, adînc, în vintre, de nici nu ştii dacă ţi-a intrat prin cur sau prin gură. Bunul simţ este, întotdeauna, treaba altora. Cum i-ai spus unuia că-i nesimţit, cum ai devenit, brusc, vedeta calendarului bisericesc, iar faptul că tu îi spui, acum, unuia că nu-i frumos să drăcuie, după care te întorci cu băsănăul la el, fără a saluta, şi-ncepi a zgudui geamurile de puli ce-ţi bagi că a pierdut Rapidu', împreună cu ciudaţii piliţi cu care atârni pe la scări, devine irelevant. Ce vreau eu să spun e că românul apelează întotdeauna la bunul simţ al altuia, mergând pe considerentul că, doar pentru că a auzit de el, îl şi are. Mi se pare corect, şi eu am auzit de Biblie, dar să-mi bag pula-n dracu' dacă o am în casă!
Normal, pe cale de consecinţă, o groază de fini cunoscători ai artei de a bate obrazul cui nu trebuie vor observa că mă iau de bunul simţ al altora şi înjur ca un birjar. Uite cum stă treaba, pe mine nu mă deranjează înjurăturile sau nesimţirea cât mă calcă pe nervi demagogia. Eu nu le spun lor să nu înjure, că sunt nesimţiţi. Le spun să nu fie demagogi, pentru că se fac mai de căcat ca un eventual prim-ministru, ajuns doctor în drept constituţional în urma evidenţierii avantajelor parlamentului bicameral, ar trage de toate sforile la care ar ajunge (bine că nu-s multe, că e mic), ca să pună-n ţara lui garsonieră legislativă. Sau ca şi când ar ajunge Boc rege şi ar trebui să-i spun eu, de la un metru şi 94 deasupra pământului, "Înălţimea ta".
Ca s-o termin apoteotic şi fără loc de comentarii date de-a-m pulea, înjuratul nu dovedeşte lipsă de bun simţ, atâta timp cât ştii unde să-l ţii pentru tine. Blogul nu se pune, că nu te oblig să-l citeşti. Apelul la bun simţ îşi are locul numai atunci când modelul eşti tu, că doar nu-i spui unuia să vorbească în pula ta frumos! Cât despre demagogie, asta este, clar, cea mai mare nesimţire pe care poate cineva să o comită. Şi ca să fie apoteoza apoteoză, să aliniem pe scările eşafodului nişte consecinţe posibile ale bunului simţ.

1. Ajuţi o babă să treacă strada. Clasic. În loc s-o calce doar pe ea maşinile, te calcă şi pe tine. Dacă ai noroc, reuşeşti s-o duci pe partea cealaltă, dar întârzii la o întâlnire cu potenţial sexual şi nu-şi mai deschide domnişoara centura de castitate pentru tine, că eşti nesimţit şi ai întârziat. Degeaba-i spui ce ai făcut, că sună ca o scuză luată dintr-o carte prăfuită.

2. Vezi o crimă mişto pe stradă şi te duci la Organ să dai cu ştiftul, cum că eşti martor. Ori te fute Miliţia la cap şi-ţi dictează ce să scrii, meşteşugit, încât să iasă vinovat cine vor ei, ori te ia la ţintă şi pe tine autorul, că de ce l-ai dat în gât. Oricum, turnătoria e treabă de mare nesimţire.

3. Votezi şi o sugi.

4. O sugi şi nu te ştergi, după care o pupi pe mă-ta când te duci acasă. Aşa e frumos, să o pupi. Dar îţi pute gura a ceva suspect şi nu e usturoiul de aseară.

5. Te ştergi fără s-o sugi. Da, e naşpa să stai cu sudoarea pe mustaţă, dar o să creadă consoarta că te ştergi de jegul luat de pe buzele pizducii ei. Adică, ce, ea e jegoasă? Nesimţitule!

Şi o las să moară aici, că mi-o ia imaginaţia pe câmpii şi devin, dracului, nesimţit, Doamne fereşte!

Alice Cooper - Poison

duminică, 7 februarie 2010

Mai mult căcat aleator

Ni ştiu alţii cum sunt, dar eu, după ce termin de scris un căcat pentru că nu mai am despre ce scrie, dar imediat după ce termin de căcat şi de şters la cur, imediat mă trezesc printre tone de subiecte numai bune de tratat şi de ironizat. Bineînţeles că, până să ajung eu la un calculator sau la o foaie mângâiată lasciv de un pix pervers, uit tot ce-mi trecuse prin cap. În fine, să începem, că iar mă pocneşte Alzheimer-u'

Softul care controlează frâna unor modele noi de Ford este aşa de bun, că se futu în ziua doi. Cine are Ford cu soft trebuie să îl bage în service. Cum opreşte în service, nu ştiu. Sugerez ca autorii ideii de a instala software pe frânele maşinilor să îşi pună gâturile sub roţi, ca să se oprească rablele. Cine are nevoie de programe la frână? Dacă nu ţine, ce faci? Dai Ctrl+Alt+Del din acceleraţie? Cum afli că ţi se futu? La primul om pe care-l calci? Ce faci? Te dai jos din maşină, îi râcâi creierii de pe cauciucuri şi coaiele de pe parbriz şi-i spui "scuze, nene, mi-a dat eroare şi a trebuit să-i dau restart. Nu te superi, nu?". Ce căcat aveau frânele clasice, la care înfigeai un crac în pedală şi mormanul de fiare se oprea? Încă nu am auzit de vreo Dacia 1310 chemată în service la devirusat softu'. Şi Dacia 1310 frânează bine de vreo 40 de ani buni. Uite că au venit americanii cu interesele lor corporatiste şi infecte şi s-a dus în pizda mă-sii toată chestia cu frânatul. Puneţi în continuare mai multe sisteme idioate pe maşini, ca să aibă ce să se strice. Şi cât staţi voi cu Merzanele şi Fordurile la reparat, eu mă dau cu Lada Niva şi cu Dacia cât mă ţine gazul. Luaţi-mi permisul, dar, mai întâi, daţi-mi unul!

Mă uitam la ştiri. Nu ştiu unde. Cea mai frecventată de turişti pizdă a ţării, agăţată precar de Elena Udrea, îşi îndemna ilustra purtătoare la tăiat de panglici. Şi, cum unde sunt panglici de tăiat, se bagă şi preoţii, cam ca vulturii din Congo la mâncat copii, pe o scenă blagosloveau de mama focului nişte foarte mulţi puleţi de genul. Episcopi, după moace. Şi ce spuneau ei? "Binecuvântat este Dumnezeu, bla bla bla". Auzi, băi, pielea pulii? Ai supt de la Gigi Becali când erai atât de mic, încât nici să sugi nu ştiai? Sau eşti pui de Predator? Cine eşti tu să-l binecuvântezi pe un dumnezeu? De ce ar avea ăla nevoie de binecuvântarea ta, din moment ce când era el şmecher tu nici prost nu erai? Te ia Dumnezeu ăsta al tău, te îndeasă într-un colţ şi te-ntreabă: "Bă, puţă! Zi, repede, câte coaie ai?" La care tu, plin de tine şi de sloboz pe creier, zici "Patru". În secunda următoare, te loveşte un fulger între ochii beliţi, iar vocea divină răsună ca linguriţa în cană: "Cinci, te-am bătut!". Şi s-a terminat şi cu tine, şi cu tupeul tău. De fapt, toţi popii spun asta. Să-mi spună şi mie cine binecuvântează o divinitate creditată cu autoritatea absolută. Normal, popimea crede că ea e cea fără de care Dumnezeu nu ar exista. Asta aşa e. Ei l-au inventat, ei l-au băgat pe gâtul celor care au avut gaură în gât.

Două ajung, că doar este duminică. Adică ziua aia în care ţi-e lene şi să te caci, darămite să-ţi storci creierii ca să produci ceva cât de cât lizibil. Se simte nevoia unei legi care să-ţi impună să faci doar trei lucruri duminica: să dormi, să mănânci şi să te fuţi. Iar cine stă în calea efectuării acestor activităţi să fie trimis la muncă, în mină, toată ziua. Şi să se-ntoarcă pe jos înapoi, ceea ce e OK pentru oltenii de pe Valea Jiului, dar cam naşpa pentru brăileni. Mi se cam rupe, eu sunt gata să respect legea asta, chiar dacă nu a ajuns nici măcar în Parlament. Hai, toţi, la teleportat cărbune, că eu am treabă!

Ravel - Bolero

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Mic tratat de crâşmologie

La români, cârciuma-i mumă, cârciuma-i ciumă. Sau crâşma, pentru adevăraţii cunoscători. Unde te duci când te saturi de frecat sticla de bere în casă? Unde te duci când o arzi pe afară şi vine ploaia de te udă şi-n cur? La crâşmă, ca să nu ne mai lungim aiurea. Cine se bagă la adăpost sub vreun balcon care poate să cadă în orice clipă, sau de unde se poate abate asupra ta un val de praf şi căcat scuturat de pe covorul vreunui bulangiu care nu şi-a găsit alt moment să-şi cureţe cocina? Bine, dacă stai prost cu finanţele, asta e. Te expui. Dar crâşma e sfântă.
Bodega satului sau a blocului este un loc deosebit de interesant. Găseşti acolo oameni de toate condiţiile. Beţivi, alcoolişti, etilişti şi fătuci care-şi menţin silueta basculând vodcă plată cu lămâie, toţi se adună într-un semiîntuneric relativ plăcut, suficient de întuneric încât să ţi se pară bună orice tută şi suficient de semi încât să deosebeşti femeile de bărbaţi. Nu garantez pentru bărbaţii care arată, din spate, a fătuci. Până la urmă, pe ăia-ţi vine să-i plesneşti peste buci şi la lumina soarelui, dar te abţii când vezi că îmbrăcămintea este asexuată, iar părul de pe mâini parcă e prea mult.
Crâşma are şi o latură sentimentală. Nu, nu simte că e nesimţită. Nesimţită pentru că ia berea de la Metro cu un leu sticla şi ţie ţi-o dă cu cinci. Nesimţită pentru că buda pute. Nesimţită pentru că pe uşa de la budă scrie "femei", dar înăuntru sunt doar căcători. Şi aşa mai departe. Sentimentalismul crâşmelor se vede în ochii mici şi roşii ai muşteriilor. Cu cât mai roşii sunt ochii, cu atât mai fideli şi mai greu de citit sunt muşteriii, drept pentru care voi trata numai cazurile de oameni relativ treji.
În primul rând, la crâşmă vezi şoferi. Fraierii care aduc gaşca cu Loganul şi care se uită cu jind la vodcile lor. Invariabil, şoferii bagă în ei bere fără alcool care, în afară de faptul că te face să te pişi din cinci în cinci minute, nu are nimic în comun cu berea convenţională. Dar, de la distanţă, se vede în paharul lor o poşircă gălbuie care sigur nu e pişat, iar condiţia şoferistică se voalează întrucâtva. Nu îşi pot permite să fie etichetaţi drept şoferi de Logan. O categorie aparte o reprezintă şoferii de BMW, care îşi ţin cheile pe masă, cu superioritate, şi beau suc de portocale. Ei nu trebuie să bea bere ca să fie tari. Sunt tari pentru că au BMW. Din acelaşi motiv, unii posesori de Logan îşi pun la cheie breloc cu BMW. În crâşmă, nu ştii ce maşină are băutorul de suc, aşa că nu poţi să-l iei la mişto pentru loganism. Camuflajul funcţionează perfect...
Pe de altă parte, crâşma este populată şi de pietoni upgradaţi. Ăştia sunt cei mai mulţi şi constituie clasa de mijloc. Ei fie sunt aduşi cu Loganul/BMW-ul de sclavii şoferi, fie vin, singuri sau însoţiţi, per pedes. Nu este nici o ruşine, nici o mândrie să fii pieton upgradat. Eşti upgradat pentru că îţi permiţi să o arzi în cârciumă. Eşti naşpa pentru că nu ai maşină. Eşti tare pentru că poţi să te alcoolizezi până nu mai poţi. Nu îţi interzice nimeni să umbli muci pe stradă. Totuşi, dacă eşti însoţit de o femeie, e mai bine să rămâi cât de cât treaz. Femeile au o problemă cu beţia, atunci când nu este a lor. Ele nu suportă concurenţa. Se îmbată rar, dar bine. Din două beri au rezolvat cazul mai bine decât l-aş rezolva eu din zece beri, trei sticle de vin şi două de whisky.
Ceea ce mă aduce la prezentarea clasei superioare a crâşmei. Femeia. Femeile, rar, vin singure, iar atunci se îmbată mai ceva ca moşii. Sunt superioare, pentru că sunt, cică, manierate. Sunt servite de şoferi şi de pietonii upgradaţi. Consumaţia nu se face decât rareori pe banii lor. De fapt, ele plătesc doar atunci când agreează ca şi consort persoana de lângă ele, şi asta dacă a trecut ceva vreme de la acceptarea ei în cercul intim. Femeile nu pleacă niciodată bălăngănindu-se. Mereu le va duce cineva pe braţe, fie din respect, fie din dorinţa sau nevoia de futai. Orice ar fi, sunt privilegiate. În rest, nu sunt cu nimic superioare sau inferioare restului lumii. Doar faptul că posedă pizdă, umor sau ochi frumoşi le face să fie puse pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei crâşmologice. Ele sunt foarte rar şoferiţe. Le şoferesc alţii. În plus, beau cocktail-uri de 10, 15, 100 de lei, pentru că, pula mea, îşi permit cocliţii care le curtează. Ca să nu mai vorbim că sunt nişte catastrofe la volan.
În final, vă prezint cea mai nenorocită şi mai oribilă clasă cunoscută de crâşmologie. Moşii. Moşii sunt paraziţi. Sunt chiar şi sub demnitatea şoferilor de Logan care beau bere fără alcool. Sunt sub demnitatea budelor pe care le inundă cu vomă şi alte chestii care ies din ei şi se depun, grotesc, pe marginile colacului pe care sunt prea muci ca să-l ridice. Moşii nu sunt niciodată treji. Crâşmologic vorbind, ei sunt Beatmen: forever mangă. Moşii cu înclinaţii crâşmologice se prezintă, prompt, la apelul de dimineaţă, cu cinci minute după ce crâşma se deschide. Nu se ştie de unde, dar se presupune că din ziua anterioară, sunt deja rangă. Dar, cum aburii încep să li se scurgă printre toate ridurile, trebuie să-şi facă plinul. Încep cu ţuică. Dau pe gât 10 shot-uri în primele două ore, timp în care sunt suficient de lucizi încât să dezbată subiecte politice, economice, sociologice. Apoi, trec pe bere. Berea, odată turnată în amestecul de acid clorhidric şi etanol de pufoaică din stomac, produce mucificare severă. Această stare mută subiectele de conversaţie împiedicată în zona femeilor. Toţi se laudă cu fictive cuceriri din tinereţe, toţi îşi preamăresc potenţa devenită imaginară, toţi conchid că "dacă aş mai fi tânăr, aş fute-o pe barmaniţă de m-ar ţine minte toată viaţa". Se pare că, în ciuda epocii antisexuale în care au trăit, moşii de crâşmă sunt experţi în ale futăriei. După ce devin amărâţi din cauza lipsei de potenţă, se refugiază la bătrâna ţuică de seară. Bagă în ei până când nici despre fotbal nu mai sunt în stare să vorbească. În stadiul final, de cvasicomă, cu alcoolemie de 97,423%, discursul lor se transformă într-un torent de înjurături meşteşugite, adresate... nimănui. Deşi sunt primii care vin la crâşmă, sunt ultimii. De moşi se roagă barmaniţa să iasă în pula mea afară, că se închide şandramaua. Ce se întâmplă cu ei după aceea, este un mister, pentru că, de exact 174 de ani, nu s-a mai văzut nici un moş de cârciumă în libertate. Probabil că s-au adaptat şi au devenit efemeri. Se nasc moşi, mor moşi. Viaţa lor durează 16 ore, cât programul crâşmei. Cum ies, cum se evaporă în neant, ajutaţi, probabil, de volatilitatea alcoolului care ajunge să constituie peste două treimi din componenţa lor chimică. În plus, sunt atât de josnici, încât nimeni nu-i bagă în seamă nici cât să-i înjure. Rar mai sunt consemnaţi, şi asta doar când lasă floci uzi pe colacul de la budă. Atunci, descoperitorul îi îjură in corpore. Personalităţile lor individuale nu sunt demne de irosirea obscenităţilor pe ei.
Bineînţeles, crâşma este populată şi de figuri misterioase, de sorginte neomenească, pe care unele teorii crâşmologice le încadrează în sfera divinului. Ele sunt patronii şi barmanii. Rugăciunile adresate lor aduc întotdeauna băutură şi, rar, gratuitate sau dreptul de a achita nota de plată la salariu. Marii preoţi ai crâşmelor, clienţii fideli, au cele mai mari şanse de a bea pe datorie. Divinităţile crâşmei nu pot fi caracterizate. Nici măcar eu nu sunt vrednic de îndrăzneala necesară analizării divinităţilor. Doar le mulţumesc pentru că există.
Crâşma, aşadar, este un paradisiac loc de întâlnire al oamenilor şi neoamenilor. De la femei la moşi, toţi, fără vreo excepţie, au trecut, sunt sau vor trece prin crâşmă şi se vor integra în ierarhia socială de acolo încă din momentul în care vor trece pragul. Cârciuma, deşi amplasată strategic în drum, este un spaţiu aflat în afara continuumului spaţiu-timp. Este locul care l-a inspirat pe Einstein să elaboreze teoria relativităţii. Paradoxul cârciumei este că, oricât ai sta acolo, niciodată nu întârzii acasă. Sau, dacă întârzii, eşti suficient de beat încât să ţi se accepte lipsa de punctualitate. Închin, deci, o mare halbă cârciumii şi ăluia care, sănătos la minte fiind, a pus-o în drum! Hai, pa, că mă duc să basculez o damigeană la bodega din colţ!

Metallica - Nothing else matters