sâmbătă, 20 august 2011

Legile glorioasei noastre societăţi

Oamenilor le place să aibă legi, pentru că sunt nişte oi proaste. Românii, cu atât mai mult. Anarhia n-ar prinde niciodată aici, pentru că mereu vor exista ţigani şi ţărani printre noi. Nu s-a gândit nimeni să-i extermine, dar asta e altă poveste, pe care-o depăn eu cu tovarăşul Adolf când mai vrem să ieşim, de dragul vremurilor bune, la o dejidanizare profesionistă prin scările de bloc. Dar să trecem la normele care ne conduc minunata societate.

1. Eu te-am făcut, eu te fut primul.
2. Să nu-ţi faci nuntă fără babe cu bigudiuri şi capot pe ele. Nimic nu se compară cu o sursă de duhoare care se isterizează că nu mai e rată de Coarnele Căprii la 1 noaptea.
3. Închină-te în tramvai, chiar dacă dai cate-n gură la o sută de oameni. Dumnezeu e băiat finuţ şi o să-ţi plesnească fierea întocmai şi la timp, la fix 74 de ani şi 40 de zile.
4. Cumpără-ţi rubedenii nespălate la ţară, pe care să le cheme Domnica sau Sultănica, şi care să contabilizeze nunţile şi pomenile la care te-ai dus tu, ca să ştie dacă vin sau nu la nunţile şi pomenile tale.
5. Mergi la cimitir. Nu ştiu ce fac oamenii vii în cimitir, dar, dacă nu te duci când se duce toată lumea, eşti un wolves-heafud nenorocit, un paria, un ostracizat, un bulangiu ilegalist, futu-te Putin între degetele de la picioare!
6. Cumpără bibelouri multe. Trebuie să fie colorate şi să semene cu chestiile pe care le vezi când ai coşmaruri sau când fumezi iarbă nasoală. Musai, le vei ţine într-o cameră în care nu intri decât când ai musafiri, ca să-i impresionezi.
7. Să ai mileuri. Ele trebuie să fie gălbui, să pară vechi, şi croşetate de cumătra naşei finei mătuşii verişoarei unchiului care a crăpat şi căruia trebuie, apropo, să-i faci pomană, deci vezi punctul 5.
8. Când vorbeşti la telefon despre borşuri, ciorbe şi neamuri pe care-mi vine să le omor cu pietre, vorbeşte în aşa fel încât omul de la celălalt capăt al firului să te audă şi când se întrerupe telefonul. Dar vezi să ţipi tare, că poate omul e la Satu Mare şi tu la Constanţa.
9. Dacă-ţi pleacă namurile siloase în Italia, ai grijă să te lauzi cu banii pe care ţi-i trimit. Să-ţi iei un televizor cât cinematograful, pe care să-l pui fix în camera cea mai mică şi mai de chirpici din casă. Deasupra lui, pune un mileu şi, pe perete, un covor. E trendy să ai covoare pe pereţi şi pături de cânepă pe duşumea.
10. Periodic, plimbă-te prin oraş cu câte-un băţ în mână. Poate să fie orice. Sapă, coadă de mătură, pula mea, nu contează ce e. Dă din el cât de tare poţi, ca să atragi atenţia asupra statutului tău. Cine are coadă, are mătură. Cine are mătură, are casă, deci eşti faraon.
11. Dacă eşti femeie, nu uita să îţi iei nişte boarfe de cârpă cu floricele din care să se vadă că ai cinci metri de spaţiu între sâni şi picioare de pod. Grasă şi frumoasă. Ăsta e standardul.
12. Bate-ţi nevasta la intervale regulate. Altfel, va crede că n-o iubeşti. După ce-o baţi, fute oleacă la ea. Pizda vânătă se mulează pe ciomag ca tricoul roz pe fi-tu.
13. Când pleci cu maşina, obligatoriu ia o babă cu tine şi pune-ţi cruci şi icoane peste tot. Nu poţi să înjuri ca tractoristul dacă Dumnezeu nu ţi-e martor şi dacă nu se fălesc vreo două-trei băbăciuni că eşti bărbat adevărat, cu pulă şi tot ce-ţi mai trebuie.

Agathodaimon - Stindardul blasfemiei

3 comentarii:

  1. Deasupra lui, pune un mileu
    Da' poate isi ia televizor cu ecran subtire,fara tub,ca baietii fini.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Uncle Squiggles: Dacă e subţirel televizorul pui mileul pe el ca pe sârmă, jumătate în spate, jumătate în faţă. Oricum nu interesează pe nimeni chelia lui Jose Armando.

    RăspundețiȘtergere

Dacă raţiunea ta doarme mai adânc şi mai agitat, eliberează-i copilaşii...