Se afișează postările cu eticheta viaţă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viaţă. Afișați toate postările

luni, 17 ianuarie 2011

Instincte de criminal?

Îmi plac oamenii care spun lucruri trăznite, de parcă ar fi copii ai căror prinţi primesc bani ca să-i înveţe replici idioate pe de rost. Adică, în concret, mă refer la clasicul citat "eu nu sunt în stare să omor pe cineva". Nu, pe bune? Dacă vin cu o mătură tunată la mă-ta sau la fiică-ta aia care, peste doi ani, e bună şi-acuma şi le fut în faţa ta cu coada măturii, tu stai şi dai note ca la American Idol? Fii serios! Te-ai născut cu instincte ucigaşe foarte bine înfipte în mintea ta despre care nu ştii nimic. 
Am mai scris pe-aici, pare-mi-se, că suntem singurele fiinţe care ucid din plăcere. Da, chiar suntem, că, dacă laşi un copil sub doi ani singur cu o pisică, o omoară fără să clipească, după care râde ca mine când îmi trag coada de măturoi prin mumă-ta şi fiică-ta. Alternativ. Nici acum nu îţi vine să mă omori? Cred că ai o problemă gravă la cap. Sau crezi ce spun psihologii, că, dacă ucizi eşti nebun? Just, în unele cazuri, în care instanţele creierului tău sunt plecate prin Pulahara şi nu cenzurează trecerea instinctului până la nivel de scoarţă cerebrală... adică, atunci când nu te poţi controla. Dar nu eşti nebun dacă mă omori pe mine când mă vezi, după ce am terminat cu târfele alea două, venind cu o răzătoare, o lingură şi o bucată de ţeavă de trei ţoli. Nu vrei să ştii ce fac cu ele. Şi tu chiar ţii la zdrenţele alea două mai mult decât la mine sau la propria ta viaţă, deci ai tot dreptul să apeşi trăgaciul. Şi nu-mi spune că nu eşti satisfăcut! În alte cazuri, tot ce stă în calea plăcerii este propria ta educaţie. Ţi s-a spus dintotdeauna că viaţa este ceva deosebit de preţios. Nu, nu este. E atât de uşor de futut sau de pierdut încât nu valorează doi bani. Numai tu crezi că, dacă îţi faci un hatâr şi omori în chinuri pe cineva, faci cine ştie ce rău. Îţi faci singur un bine, iar societatea urăşte să te vadă satisfăcut. Oamenii urăsc să fuţi mai mult ca ei, să te bucuri de sânge mai mult ca ei, să ai mai mulţi bani şi o femeie mai bună. 
De fapt, dacă omorul nu era o plăcere, nu se gândea nimeni să-l interzică, pentru că nu face nimeni nimic din ceea ce nu îi place. Până la urmă, propriului tău gust i se rupe pula de legislaţie şi de tine în general. Deci, de ce mai există regulile astea, dacă ne prejudiciază atât de mult omuciderea? Pentru că, dimpotrivă, ne face prea mult bine! 
Acest articol precede unul mult mai interesant, care va veni mâine, când Majestatea Mea va avea chef să se trezească din somn. Concluzia este că mă şterg la cur cu Codul Penal şi mă duc să omor nişte oameni. Vă sfătuiesc să faceţi la fel, este foarte plăcut!

Dafydd Iwan - Ywan o hyd

luni, 7 iunie 2010

Un popă, faţă în faţă cu Sfântul Petru

Sus, la poarta Raiului...
Nu, am început prost. Ăsta era un colind.
Mă rog... treaba începe sus, printre norişori, postere cu Sexy Brăileanca, un birou putrezit şi un scaun plin de scame. Sfântul Petru s-a gândit că ar trebui să ungă, în sfârşit, poarta Raiului. Şi cum prin Rai nu se găseşte ulei, că n-are cine să-l producă dacă toţi industriaşii ajung în Iad, Petru trage o labă tristă ca să umezească poarta cu zeamă de-aia de iese din cuc înaintea Sfântului Duh (ăla care nu din cer s-a pogorât, că Petru n-are pula în colţuri). Liftul se opreşte şi din el iese un bărbos bătrân cu rochie.

Bărbosul: Bă! Ce dumnezeii mă-tii faci? (dumnezeii e substantiv comun articulat. Se scrie cu literă mică).
Petru: O frec. Tu cine pizda mă-tii eşti de vorbeşti aşa la poarta Raiului?
Bărbosul: Ce poartă? Am trecut la cele veşnice? A... Nasol. Scuze. Hai să îţi fac o sfeştanie.
Petru: Tu eşti beat? La ce să faci sfeştanie în Casa Domnului? Aici n-avem draci. Hai, valea, că n-am timp de cretini.
Bărbosul: Sunt preot. Eu sfinţesc tot ce văd. Case, maşini, macarale, bordeluri, baligi... Binecuvântat este Dumnezeeeeeu...
Petru: Taci, mă, poponarule! Că dacă aude şefu' că faci mişto de el, te fute cu toiagul! Dumnezeu binecuvântează, nu tu! Ia zi, ce păcate ai la activ?
Bărbosul: Păi, mai şterpeleam din vinul de împărtăşanie... Adică... ştii, e mai bun decât poşirca din comerţ, iar ce-i bun şi lui Dumnezeu îi place...
Petru: Apropo de bunăciuni, la futangeală te duceai?
Bărbosul: Nu, doar pe nevastă-mea o futeam. În schimb, aş vrea vreo două ore cu Fecioara Maria... Când nu mă vedea nimeni, trăgeam o labă peste icoana ei. Ştii, e bună rău...
Vocea Groasă de Efect Dramatic: Fiule, adevărat grăiesc ţie, că dacă-mi fuţi tu nevasta, mă fac Terente şi o fut şi eu pe-a ta! Am o slăbiciune pentru grase neepilate.
Bărbosul: Iartă-mă, doamne, că nu ştiu ce fac!
Vocea Groasă de Efect Dramatic: Păi, cred şi eu, băi, homo, la cât vin ai şutit din altarul mă-tii de iobag!
Petru: Hai, şefu', lasă-mă că mă faci de căcat! Îl trimit în iad pe Rochiţică ăsta, învârtindu-se!
Bărbosul: Dar de ce, tataie? Am slujit pe Domnul!
Petru: Da? Treci şi suge-i cariciu'. Hai!
Vocea Groasă de Efect Dramatic: Nu, mersi, că ăsta are carii şi mi se agaţă!
Petru: Nu ţine. Şi de slujit, ai slujit o pulă, că n-ai ştiut decât să stai cu Lada Milei în braţe şi să ceri şpagă pentru orice! Auzi ce scrie la Leptopiseţ: pentru nunţi, 1000 de lei. Pentru botezuri, 1500. Pentru pomeni, 1000 plus colivă, cârnaţi, icre negre, macaroane, prezervative cu aromă de struguri şi balamalele de la sicriu. Pentru spovedanie, 5 lei. Tu ai fost patron de bordel, mă,nu popă!
Bărbosul: Da, Petre, dar viaţa e greu...
Petru: Stai să vezi ce greu e moartea! Cazanul 666. Na documentele şi marş, că mi-ai împuţit biroul de tămâie, iarbă şi coaie nebărbierite şi nespălate!
Bărbosul: Dar mi-am spălat coaiele în cristelniţă, înainte de fiecare botez!
Petru: Se poate, dar nu s-a mai botezat nimeni la tine de cinci ani, după ce s-a plâns unu' că plutea păr prin apa sfinţită! La cazan!

Şi popa cel bărbos, cu rochie neagră, largă, cu burtă (rochia, nu el, săracul) a fost trimis la cea mai grea caznă: un cazan amenajat ca o biserică, unde va asculta slujbe şi se va spovedi pe bani pentru eternitate. Popa va fi însuşi Satana, care-i va da canon să şteargă cu Biblia la cur toţi puradeii Dracului şi toate scursurile pe care le mai trimite Petru acolo, Jos. Dar Munca va fi în zadar, căci imediat ce cururile vor fi şterse, Sfânta Căcare îi va tăia pe damnaţi şi vor inunda în zeamă galbenă tot infernul. Popa va trebui să cureze şi zeama. Dar prima oprire va fi la dentist, să-şi acopere cariile alea. Ideea lui petru i-a surâs Vocii Groase de Efect Dramatic...

Apocalyptica - Bittersweet

joi, 11 martie 2010

Top zece lucruri pe care le-ai vrea scrise pe certificatul tău de deces

Dacă tot vrei să mori, indicat este să crăpi, dracului, cu stil, ca să aibă mă-ta ce povesti la pomana când s-o îndopa până la apoplexie cu propria ta colivă, la buza sicriului tău pe jumătate deschis din care se iveşte figura ta grotescă, schimonosită de o moarte genială! Uite nişte sfaturi, ca să nu zici că ţin celebritatea numai pentru mine. Ai aici cele mai geniale zece căi spre o moarte cu ştaif.

10. Top 300 "Capital", post mortem. Îţi petreci viaţa lipsită de valoare aruncând câte 10 lei pe săptămână pe bilete de loterie. Pe la 80 de ani, se îndură sorţii şi iei un căcat de premiu la categoria a treia, că n-ai faţă de zece milioane de coco. Oricum, ce pizda mă-tii să faci cu atâţia bani, când tu mai ai de trăit maxim şase luni, în cel mai fericit caz? Când vezi ce numere au ieşit, te bucuri aşa tare, că începi să ţopăi prin casă. Te îndrepţi spre fereastră şi... dispari din cadru. Ca o alternativă, poţi juca toată viaţa aceleaşi numere şi, când nu ai chef să mai dai banii pe bilet, să iasă taman numerele alea. Alegerea e a ta. Ori te arunci în spatele autobuzului, să te calce un Logan, ori faci infarct. Este singura situaţie în care infarctul este un mod stilat de a te duce dracului.

9. Kama Sutra. Nu, nu te fuţi bine şi apăsat la cioc până-ţi dai duhul, şi nu mă refer la ăla sfânt. Ăsta este, deja, un mod comun de a ne scuti de existenţa ta. Iei tu, frumuşel, Kama Sutra, o citeşti din scoarţă în scoarţă, după care îţi iei partenera de sex de mână şi te duci cu ea în baie. E mişto să te sexezi când faci duş. Aşa că încerci cea mai contorsionistă poziţie din manual. Soto, o să aluneci pe cada udă şi o să-ţi spargi sfecla plină de perversiuni. Bonus: S-ar putea să-şi crape şi ea dovleacul, deci poţi să continui în drum spre Sfântul Petru.

8. Răceala. Străduieşte-te din răsputeri să răceşti. Nu foarte tare, că e de căcat să mori în timp ce-ţi întinzi mucii pe geam. E de ajuns să strănuţi de cinci ori pe zi. Du-te la un medic român. Diagnosticul va fi ceva gen ciroză, cancer şi sarcină toxică, dacă eşti bărbat, sau chist testicular, dacă eşti femeie. Tratamentul o să-ţi provoace cancer, cancerul o să-ţi provoace sinuciderea, iar sinucidera o să-ţi provoace moartea.

7. Căcarea Troiei. Construieşte un cal de lemn suficient de mare cât să încapi tu în el, împreună cu un sul de Kurpapier. Dacă eşti prea prost ca să-ţi faci un cal, fă, dracu', o ladă, că e bună şi aia şi e mai uşor de construit. De câte ori îţi vine a te căca, eliberează-ţi zăgazurile în cal sau în ladă. Când calul este plin, pune-l pe preşul socrului sau şefului tău. Nu uita să-ţi scrii numele pe ambalaj. Domnul se va ocupa de restul pentru tine. Simplu, eficient şi deosebit de satisfăcător pentru tine.

6. Hai Dinamo! Da, dar strigă asta în Ghencea. Eventual, chiar pe stadion.

5. Taxi! Condus de o femeie. Ce poate fi mai letal decât combinaţia dintre taximetrie şi abilitatea feminină de a conduce maşina către primul stâlp? Dacă taximetriştii bărbaţi te înfig în primul stâlp, o femeie te va face poster electoral pe Stâlpul 1 radical din -i. Descifrează asta!

4. Brăila. Mută-te în Brăila şi o să-ţi vină de hac plictiseala. Dacă eşti brăilean, mută-te în Municipiul Tecuci. E un fel de Brăila, next level. Minus piţipoancele date cu Palux, Kober şi înveşmântate-n tapiţeria coşgiugului în care o să ţi se odihnească oasele.

3. Ţăranul de Bucureşti. Suie-te în tren. A nu se confunda cu tramvaiul. Trenul este mai lung, mai infect şi mai scump. Coboară în Bucureşti. Din Bucureşti, coboară şi mai jos, la metrou. Da, ştiu, e departe. Dă-mă în judecată că nu ţi-am făcut metrou la Suplacu de Barcău. Lasă că, dacă-ţi face Boc autostradă, îţi face şi Berceanu metrou. Vezi pe unde se plimbă metroul? Pişă-te pe şina roşie, ca un ţăran care nu ştie care-i diferenţa între staţia de metrou şi hazna, şi ai să vezi ce ţi se întâmplă. Dacă nu-ţi iese, te pun eu la curent mai târziu.

2. Quetzalcoatl. Adică Şarpele cu Pene, zeitatea aztecă a Soarelui. Te duci la grădina zoologică. Nu, nu aia în care locuieşti tu, ca un iobag ce te afli. Aia unde găseşti animale mai inteligente ca tine. Caută şarpele cu clopoţei. Îl recunoşti după apucătura ciudată de a cânta Pluguşorul pe timp de vară. Ia nişte pene şi gâdilă-l. Numără până la zece. Pe la 5,(92) ar trebui să-ţi numeri deja cuiele din coşciug.

1. Înecat cu propria vomă. Nu e cine ştie ce. E de ajuns să te întinzi pe spate şi să te gândeşti la Sexy Brăileanca dezbrăcată sau să fii suficient de cre(ş)tin încât să nu dai şpagă anestezistului, când te operezi de hernie de disc sau când îţi faci lobotomia anuală. Când i se face shaormei dor de tine, nu te întorci. Rămâi cu gura în sus şi strângi din dinţi. Repet, nu e cine ştie ce metodă, dar era s-o păţesc şi eu şi mi-ar plăcea să văd chestia asta pe un certificat de deces. Acum, dilemă: De la ce mi s-a tras? Că nici şpagă n-am dat, iar pe Sexy Brăileana o cunosc personal.

Crăpaţi de creier ars încercând s-o desluşiţi pe-asta şi aţi găsit cel mai tare-n coaie mod de a mă scăpa pe mine de cititori!

Haggard - Hijo de la Luna

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

R.I.P.

Odihnească-se în pace. Uite o expresie dintre cele mai cretine inventate vreodată. De asemenea, este şi foarte exclusivistă. Adicătelea, mă-nţelegi, numai mortăciunile au dreptul să se odihnească în pace. Culmea este că o mortăciune nu are cum să se odihnească. În primul rând, morţii nu sunt obosiţi. Sunt cele mai relaxate chestii. OK, pietrele poate sunt mai relaxate decât ei, dar asta nu e o scuză. În plus, pe un hoit îl doare în coccis (curu' a putrezit) dacă este pace, război, linişte sau gălăgie. Nu-i pasă nici de câinii care se cacă pe mormântul lui şi nici de sataniştii care-i întorc crucea şi-l fac la buzunare. Aşa că de ce i-ai face unui mort o asemenea urare? Nici măcar n-o aude! Mai degrabă le spui asta rudelor. Odihniţi-vă în pace! Da, oamenii lăsaţi în urmă de refugiat au mai multă nevoie de pace interioară decât defunctul. Ăştia vii trebuie să treacă peste evenimentul mai mult sau mai puţin fericit şi să poată dormi noaptea.
Pe de altă parte, îi poţi spune să se odihnească în pace unui om obosit care se duce să se culce. După ce ai umblat, ai muncit sau te-ai futut o zi întreagă, chiar ai nevoie să fii lăsat în pace. Nu vrei să te frece vecinii la creier cu bormaşina, cu barosul, cu ciocanul rotopercutor sau cu Guţă. Dar, cum pe sub occiputul românului colcăie prejudecăţile, apucă-te să-i urezi unuia "orihneşte-te în pace" dacă vrei să-ţi zguduie medulla oblongata cu o scatoalcă bine plasată şi bine dozată.
Mie mi-ar plăcea să mă odihnesc în pace până crăp. În fiecare noapte, cu excepţia unora mai sălbatice. După aia, puţin îmi pasă dacă mi se ascunde hoitul în motorul cu reacţie al unui avion. Să mă facă pilaf sau ciorbă şi să mă dea de haleală unui oraş întreg! Hai să vedem cui îi pasă, mai ales dacă pulimea habar nu are ce bagă în ea. Oricum nu aş mai avea percepţia liniştii şi a păcii.
Deci, cum spuneam, e o expresie de căcat. Sau, cel puţin, e folosită într-un context de căcat. Cam ca orice lucru funerar legat, mai mult sau mai puţin, de religie, Biserică şi alte aberaţii manipulative. Oare chiar crede vreun calic de-ăla de popă că îi intră mai mult caşcaval în pungă dacă debitează expresii de-astea metaforice în faţa unora care nu mai pot decât să plângă?
Primul popă pe care o să-l plătesc o să fie ăla care, după ce îmi crapă cineva, o să îmi spună mie să mă odihnesc în pace, nu hoitului. Ce a făcut ăla să merite pacea taman după moarte? E de un sadism bolnav chestia asta. Omul şi-a petrecut toată viaţa în zgomote de bormaşini, iar, acum, primeşte, în sfârşit, ceea ce a căutat, după ce nu mai vrea asta. Culmea ironiei ar fi să fi murit în război.
Odihneşte-te în pace, dacă mai poţi! Na! Batjocură curată. Şi cu mine cum rămâne, bulangiule? Mă aştepţi şi pe mine să mă duc dracului ca să arăţi puţină bunăvoinţă faţă de mine? Până atunci, muie. Ai nevoie de oameni ca mine (biologic) şi opuşi mie (ca mentalitate) ca să haleşti icre negre şi trufe. Tu să nu te odihneşti în pace! Poate după ce crăpi ţi-oi spune, de sub nişte degete fluturate, să te odihneşti. Nu în pace, că oricum nu pot beneficia de pe urma suferinţei tale post mortem. Măcar dacă aş putea să mă bucur de şederea ta în infern... Aş putea să îţi urez "opăreşte-te în profunzime". Nici măcar atât.
Pana calului... Pute limba română de vorbe de-astea de duh sau de falsă politeţe, care, în cel mai fericit caz, nu fac niciun bine. La ce dracu' să fii politicos, dacă, oricum, ăluia căruia-i arăţi că eşti un domn (în pula ta) oricum nu îi faci niciun bine? Hai odihniţi-vă în pace, că parcă aş pleca niţel în cucuruz.

Giuseppe Verdi - Corul ţiganilor (Trubadurul)

sâmbătă, 23 mai 2009

Nici moartea nu e în stare să şi-o trăiască...

O ţine cineva minte pe Carina? Fata care a murit prea devreme pentru moarte, dar prea târziu pentru viaţă? Cea care nu a trăit, deşi a avut tot timpul? Dacă nu, beleşte ochii mai jos şi după aia lecturează. A trecut un an de când a fost repartizată în Cazanul 3. Aici, pe Pământ, nu s-a întâmplat nimic. Iulian nu are pe nimeni, Apocalipsa nu a venit, nici Al III-lea Război Mondial, iar Boc tot prim ministru e. Dar important este ce se întâmplă acolo jos. Mult mai jos. În Infern...

......................................................................................................

Întunericul îşi sfâşie structura impenetrabilă cu un bubuit oribil, iar tot ce se simţea, se auzea, mirosea, exista acolo, jos, dispăru. Şi a fost lumină şi un cazan cu o fată. Fata era slabă şi fierbea. Nu avea păr. Pe lumină, o siluetă cunoscută începu să coboare. Cu o barbă albă şi lungă şi ochi albaştri, îmbătrâniţi şi ei, păşea, oarecum timid, Sfântul Petru. Când, deodată...

Petru: Băga-mi-aş să-mi bag în barba mă-sii, iar călcai pe ea!
Carina: Petre? Tu eşti? Ai venit să mă scoţi de aici?
P: Taci din gură. Am venit să vorbesc cu tine. Mai vedem dacă ieşi sau nu.
C: Ce mai vrei de la viaţa mea?
P: Mă enervezi! Care viaţă?
C: Căcat, mereu uit.
P: Să trecem la subiect. Cum ţi se pare aici? Vreau o descriere cât mai detaliată.
C: Cum dracu' să fie? Întuneric. Când am ajuns aici, mă aştepta un nene mititel, chilug şi cu o voce ciudată. M-a întrebat dacă sunt Carina, i-am spus că da şi m-a condus aici, la cazan. Când am intrat, am crezut că visez. După care mi-am adus aminte că asta e lumea ailaltă, aşa că orice e posibil. Înăuntru, e ca o casă. Nici măcar nu e rotundă, dacă-ţi vine să crezi.
P: Mă laşi cu bullshităreala? Eu am proiectat cazanele, ştiu cum arată. Spune-mi ce este înăuntru, cum te simţi...
C: Sadici mai sunteţi voi, ăştia sfinţi... În fine. Cazanul e plin cu dulapuri. În dulapuri, sertare la greu. Câte o sută în fiecare dulap. Nu am apucat să le deschid pe toate. Dar, în fiecare sertar este câte o altă lume. Ţi-o zic pe cea pe care n-o s-o uit niciodată. Cum am deschis sertarul, m-am trezit pe o stradă goală. Toate casele erau la fel. În poartă, stătea câte un om. Unii erau tineri, unii bătrâni... M-am dus la unul care părea să aibă vreo douăzeci de ani. L-am întrebat unde sunt, mi-a zis că în iad. De parcă nu ştiam... M-a întrebat dacă vreau să intru să bem un pahar de vin. Îmi place vinul, ştii asta. Dar l-am refuzat. Îmi era frică. Am plecat de acolo şi am întrebat alt om, la vreo patruzeci de ani. Ăsta, la fel. Cică tot în iad sunt. Şi, la fel ca primul, mi-a oferit un pahar de vin. Şi pe ăsta l-am refuzat, mai ales că avea moacă de violator în serie. În fine, i-am luat la rând pe toţi şi toată treaba a fost la fel, zici că proiectantul era beat.
P: Adică ce vrei să spui?
C: Nimic. Scuze. Cert este că, dând să mă întorc, în spatele meu era Iulian. M-a sărutat. A fost singurul meu sărut de când sunt în văgăuna asta. M-a pus să fac o alegere. Dacă vreau să rămân cu el, în iad, sau să nu îl mai văd niciodată, dar să ajung în rai. Am stat puţin pe gânduri. Până să răspund, a dispărut din faţa mea şi eu m-am trezit înapoi în cazan, lângă dulapuri. Am plâns mult de tot.
P: Păi, bine, bă! De ce eşti tu aici, la cazan?
C: Pentru că mi-ai spus că nu am fost în stare să-mi trăiesc viaţa.
P: Şi tu ce faci? Îţi zic eu ce trebuia să faci acolo. Trebuia să bei vin cu ăla tânăr. N-avea tupeu să-ţi facă nimic. Beai un pahar de vin şi mureai. Era otrăvit. Ajungeai pe lumea ailaltă, adică... de unde ai plecat. Ştii că, pe Pământ, trecuseră doar cinci minute. Încă puteai să îţi revii, pentru că erau unii lângă tine care te resuscitau la greu. De-asta nu au reuşit. În fine, pe asta ai ratat-o. Dacă rămâneai cu Iulian, ăla era raiul pentru tine. Aşa, cine ştie dacă ajungi sus. Şi dacă ajungi, ce primeşti. Ai fi trecut peste anii de pe Pământ şi ai fi nimerit în rai, lângă el, peste timp. Dar tu, ca vita, ai stat să te caci pe tine, că ce-o fi. Respins.
C: Ce respins?
P: Ăsta a fost un test. Voiam să văd dacă te-ai învăţat minte. Văd că nu, pentru tine clipa durează prea mult. Şi de riscat, nu rişti nici de-a dracului. Metaforic vorbind. Pa pa.
C: Petre, vino înapoi! Eşti bulangiu?
P: Nu. Tu îţi faci singură pedeapsa. Te transfer la Cazanul 18. Acolo e de tine. Ne vedem peste un an.
C: Asshole!
Şi Petru, pe lumina pe care coborâse, plecă bombănind ceva în barbă. Şi porţile Întunericului se ferecară în urma sa, iar Infernul se reumplu de gemete şi urlete. Mirosul fetid reveni, iar moartea îşi arăta faţa întunecată din nou.

......................................................................................................

Chiar şi când moartea îţi este pedeapsă, mai poţi scăpa din ghearele propriei tale sinucideri interioare. Orice îţi apare în cale este doar un test. În orice alegere pe care o faci, se ascunde o lume întreagă. Lumea ta pe care tu singur ţi-o construieşti aşa cum vrei. Dacă nu vezi asta, rămâi condamnat sau, mai rău, ajungi să confirmi ceea ce eşti şi să-ţi primeşti o sentinţă mai groaznică decât cea de care voiai să scapi. Tot ce dedicaseşi propriei tale eliberări se pierde, odată cu tine. Şi te pierzi...

Nightwish - Fantasmic

luni, 20 aprilie 2009

O moartă care nu bea, nu fumează, nu se f**e, la poarta raiului

Da, este vorba despre o moartă. Moare o fată, ca orice altă fată. Are 18 ani. O cheamă Carina. Nu cunosc pe nimeni cu numele ăsta şi îmi place, aşa că am ales să-mi botez aşa moarta, pentru că nu e o moartă cunoscută de mine. Ajunge la Sfântul Petru, echivalentul creştinesc al Cerberului, dar multispecializat, pentru că joacă şi rol de dispecer şi secretar. E un fel de manager de resurse umane. Are şi nume de manager, aşa că nu îl botez altfel.
Carina: Unde dracu' am ajuns?
Petru: Sus. Ai murit, nu îţi aduci aminte?
C: Îmi aduc aminte că era furtună şi m-a lovit fulgerul.
P: Vezi că ştii? Hai, bagă raport, că nu am timp. Vine un camion plin din Afghanistan.
C: Apăi, ce oi vrea să-ţi raportez?
P: Of, oamenii ăştia, nu aveţi pic de imaginaţie. Când te-ai născut?
C: Păi, pe 23 septembrie 1990.
P: Unde?
C: Contează? În Brăila. Asta e în România.
P: Ştiu geografie, nu mă lua de fraier. Mai departe. Ai crezut în Dumnezeu?
C: Păi cred că da. Greu de zis. La biserică nu prea mergeam, dar am fost de părere că cineva există acolo... adică aici, sus.
P: Şi te rugai regulat?
C: Nu mă rugam. Dumnezeu le ştie pe toate, aşa că ştie bine şi ce voiam eu sau ce nu voiam.
P: Smart ass! Bine, bine, hai că te trec OK la capitolul ăsta, că măcar aveai încredere în şefu'.
C: Vai, eşti un dulce.
P: Gura! Ia mai spune-mi tu mie, ce muzică ascultai?
C: De la death la Beethoven.
P: DEATH??? Taci din gură că dacă te aude cineva ajungi la ceaun! Ăştia îs cam închişi la minte pe aici, dacă aud nişte tobe şi o chitară cică e muzică satanică. Eu zic că n-are treabă. Dar, în fine... O să trebuiască să-ţi dau un minus aici. Deci, eşti pe zero momentan.
C: Parcă eşti prof, frate!
P: Evaluez. Asta fac eu. Menigiment... Spune-mi dacă înjurai.
C: Pula mea...
P: Deci nu.
C: Păi doar ce am înjurat...
P: Ba nu, că nu ai jignit sau blestemat pe nimeni. Nici măcar n-ai. Un plus mic.
C: Sunt şi plusuri mari? Sper că nu e şi aici ca la mine în oraş, să dai oleacă de şpagă şi să treci de orice poartă!
P: Nu e pe şpagă, e pe bază de viaţa ta. Prieten ai avut?
C: Da. De un an, aproape. Oare ce face acum? La el mă duceam când...
P: Mi se rupe mie. Tu zi-mi dacă...
C: Dacă ce?
P: Ştii tu... chestia aia... voi doi...
C: Adică dacă am făcut dragoste?
P: Da, aia, aşa. Nu se obişnuieşte pe la noi, dar văd că pe Pământ toată lumea e pusă pe treabă.
C: Nu. Dacă m-ar fi părăsit după aia?
P: Las-o dracului de treabă, că mai mint şi eu, dar nici chiar aşa. Vrei o ţigară?
C: Nu fumez.
P: Sper că nu te superi dacă îmi aprind eu una. Aşa. Să ne întoarcem. Observ că nu te pricepi la firea masculină. Dar nu e frumos să minţi aici.
C: Bă, Petre, ţi-am zis că nu.
P: Bine, bine. O să aflu eu. Nu trec nimic aici, pentru că e ciudat. Cum îl cheamă pe băiatul ăsta?
C: Iulian
P: Hai că are un plus pentru când o veni. Maratonist băiatu', rezistă bine. Mai departe. De fumat, văd că nu fumezi. De băut bei?
C: Vin şi atât. Rar.
P: Slăbuţ. Dar e bun, pentru că este sănătos. Plus. Droguri nu, că nu intri la tipar... Hmm... Mâncai bine?
C: Tu faci mişto de mine? Ce-are sula cu prefectura? Da, mâncam... ca tot omu', nu prea mult, dar nici puţin.
P: Lasă că vezi tu de ce are. Plus. Ultima întrebare: ţi-au plăcut banii?
C: Nu. Pe bune, numai fiţele se leagă de bani. E mişto şi fără.
P: Carina, Carina... Ce mă fac eu cu tine? Numai plusuri, aparent. Dar e naşpa rău.
C: De ce? Ce mai vrei de la viaţa mea?
P: Care viaţă?
C: Căcat...
P: Exact. Mult căcat. Te repartizez la cazanul 3. Nu eşti de rai.
C: Frate, tu eşti rumân? Ce nu-ţi convine? De ce mă trimiţi la dracu'?
P: Provizoriu. Nu ţi-a plăcut viaţa. Ai judecat prea mult înainte de a-ţi urma instinctul. Viaţa e un cadou de ziua ta. Prima zi. Aia pentru care meriţi cel mai frumos cadou. Tu nu ai trăit, ţi-ai pus întrebări fără răspuns. De ce să fumezi? Pentru că poţi. De ce să îţi placă banii? Pentru că ai nevoie de ei şi pentru că te poţi distra copios. De ce să bei? Pentru că este şi asta o plăcere, până la un punct. De ce să faci dragoste cu Iulian? Pentru că-l iubeşti şi pentru că ţi-a demonstrat că merită. Şi pentru că e al dracului (metaforic vorbind) de plăcut. În schimb, tu ţi-ai tot făcut griji şi, în 18 ani în care ţi s-au dat atâtea şanse, le-ai ratat pe toate. Şi asta e cea mai nasoală parte. Nu ai meritat viaţa pentru că nu ai ştiut să profiţi de ea. De-asta ţi s-a luat. De-asta te trimit la cazan. Nu ţi-ai dat voie să greşeşti când ai avut ocazia şi, acum, ţi-a trecut vremea. Dacă ai fi început să greşeşti, ar fi fost prea târziu. Eşti în urmă, Carina... Ţi-a trecut timpul. Îmi pare rău. Pe bune.
C: Bag cracii...
P: Nu am ce să-ţi fac. Ne vedem după sfârşitul lumii, poate te califici. Sper ca, în iad, să înveţi să trăieşti. Altfel, acolo înţepeneşti.
C: Moş nebun... Bine, cum spui tu... Nu am ce să-ţi mai spun. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Eu am avut grijă de mine.
P: Ba nu, nu ai avut. Te-ai ţinut singură într-un borcan, nu ai simţit răul şi binele pentru că ţi-a fost frică. Hai, valea că vine camionul din Afghanistan şi ăştia sunt vorbăreţi rău de tot de obicei. Pa pa. Şi nu te duce la departamentul de reîncarnări, că Buddha e în Ibiza şi nu te poate ajuta. Ghinionul tău... Nu am ce evalua, pentru că nu ai avut din ce să înveţi sau nu. Eşti tabula rasa! Tufă de Veneţia! Nu ai experienţă, deşi, în 18 ani, ar fi trebuit să aduni căcălău. Legile sunt de sanchi, tu trebuie să le respecţi doar după ce-ţi dai seama singură că e mai bine dacă le respecţi. Dacă ajungi la concluzia că e bine dacă le încalci, şi mai bine. Înseamnă că ai un caracter puternic şi că ştii şi singură unde să te opreşti. Dar, ca să te opreşti, trebuie să porneşti. Tu nu ai făcut-o. Şedere plăcută. URMĂTORU'!

Cea mai bună metodă de a-ţi rata viaţa este să o iei prea în serios. De ce să nu rişti, când cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla este să suferi? Cazanul e mai rău. Iar, când ajungi să fii obligat să-ţi iei viaţa în serios, nu ştii ce să iei în serios pentru că nu ai trăit când ai avut ocazia. Ca să nu mai vorbim că se poate să nu ai şansa asta vreodată... Ce se va întâmpla peste zece minute? Acelaşi lucru, indiferent dacă dai pe alături sau dacă pierzi timpul întrebându-te dacă e bine. Afli încercând.

Evanescence - My immortal

marți, 21 octombrie 2008

Început de somn, vis sau argument

Cântă, zeiţă... Cam aşa ar trebui să încep. Ultimul care a avut ideea de a face o invocaţie la începutul textului său a ajuns faimos. Noroc că pe mine nu mă interesează faima. Eu doar scriu ca să nu spun. Am învăţat din multe experienţe că a spune ceva poate să nască monştri mai înspăimântători decât somnul raţiunii. Chiar şi scrisul prezintă riscurile lui. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. E destul de complexă lumea pentru a eclipsa experienţele trecătoare, fie ele plăcute sau nu. Fiecare articol, începând cu următorul, va fi interpretarea unui aspect, a unui eveniment sau chiar a unei cărţi. Acest prim articol e doar interpretarea vieţii. O viaţă simplă, fără întâmplări, fără naştere şi fără moarte.
Viaţa din şi despre care scriu eu este una onirică. Un vis doar. Da, viaţa poate la fel de bine să fie un vis. Ori al nostru, ori al unei instanţe superioare. Încă nu am găsit un Dumnezeu, dar dacă există unul, probabil că nu e "acolo sus" ci peste tot în jurul nostru, iar noi suntem actori pe scena minţii lui. Neliniştitor, ştiu. Fiecare are dreptul să creadă ce vrea. Eu prefer să mă consider propriul meu vis. Am avantajul libertăţii, iar când visez mai intens am material pentru scris.
De ce un somn al raţiunii? Aş fi putut găsi un titlu mai original sub care să îmi adun gândurile. Goya nu mă poate da în judecată, dar pot fi judecat de oricine, pe bună dreptate, pentru lipsă de originalitate. Adevărul este că un titlu mai bun nu aş fi putut să găsesc. Sunt vinovat. Dar vorba unui om mai deştept ca mine, care a trăit acum două mii de ani: "Să arunce piatra cel care e fără de păcat." De 19 ani tot aştept pietre şi încă nu mi-a căzut nici una în cap. După cum spuneam, nu am putut găsi ceva original mai bun de atât. În ultima vreme am observat că mintea mea se odihneşte. Nu mai am nici timpul şi nici dispoziţia de a mă gândi la idei înalte. Ceva, nu ştiu sau poate nu vreau să spun ce, m-a învăţat că raţiunea nu este întotdeauna cea mai bună cale spre găsirea unor răspunsuri. Uneori trebuie să mai gândeşti şi cu altceva, să exprimi ceea ce simţi fără să te întrebi "de ce". Lumea anului 2008 este mult prea obsedată de argument. E ca şi când Pământul ar trebui convins să se învârtă, la fel cum, în 2008 î. Hr., Soarele trebuia convins să răsară. Atunci se făceau incantaţii şi se sacrificau animale, acum se fac peroraţii şi se sacrifică sentimente. Nu vreau să argumentez nimic. Asta fac toată ziua, îmi câştig dreptul de a trăi prin raţiune. Aici vreau să îmi adorm raţiunea, să las ideile pure să îşi găsească adăpost în visul unui somn nefiresc. Vreau să las toate impresiile mele să se hrănească liber dintr-un univers oniric sugrumat de toată lumea.
E dimineaţă. Acum trebuie să mă trezesc, să mă întorc la veşnicele argumente şi la uciderea esenţei din care am fost creat. Ironic... Ne naştem din iubire, dar nu avem voie să ne exprimăm iubirea. Ne sfârşim prin moarte, dar moartea e un subiect tabu. Cutremurele din interiorul nostru nu ne lasă să dormim, dar noi luăm somnifere ca să le ucidem. Suntem prea ipocriţi. Deja îmi e scârbă. Închei.
Epica - Facade of reality.