Dacă s-ar citi mai multe cărţi, lumea ar fi mai nimfomană. Nimeni nu scrie cărţi din cărţi. Se scrie din experienţă, ca să pară natural. Sau se scrie din cur, din imaginaţie, din ceva impalpabil. Există cărţi care te fac să-ţi doreşti lucruri şi cărţi care te fac să te laşi de lucruri. A doua categorie suferă de lipsă de relevanţă, e dominată de Biblie. Este o porcărie. Cine scrie cărţile alea este aproape mort pe dinăuntru pentru că aşa s-a născut.
Primele cărţi, în schimb, sunt cele scrise de oameni cu adevărat morţi pe dinăuntru, dar morţi de oboseală, pentru că au făcut fel de fel de lucruri. Au avut o viaţă şi asta se vede din scriitură. Au şi citit, au citit biblioteci întregi. De-acolo şi-au luat vize de călătorie spre stări, sentimente, acţiuni. Şi-ar fi putut lua mai multe, dacă lumea ar fi citit mai mult. Când scrii, ştii foarte bine că o să te citească foarte puţină lume. Mai mari şanse să te faci auzit ai avea dacă te-ai duce în primul bar, ai bea trei sticle de pufoaică proastă şi ai începe să faci scandal. Ai spune lucruri interesante. Le-ai spune, nu le-ai scrie. Dar, când te apuci de scris, nu te mai interesează. Tu ştii că ai existat, că eşti propriul tău erou. Ţie nu mai ai ce să-ţi demonstrezi, e o problemă de "cine are urechi, să audă". Dar alea sunt cărţile bune, pe care le arunci pe geam pentru cine o avea chef să le ridice de pe asfalt şi să le citească. Nu le scrii ca să le vinzi, pentru că ai învăţat de mult să te descurci fără bani. Le scrii pentru că speri să inspiri pe cineva să fie ca tine, chiar dacă eşti depravat, decăzut şi decadent, un arbore găunos care nu face decât să umble, să meargă din inerţie sau să cadă la vale după ce-a fost uns cu toate alifiile. Ştii? Să inspiri e mai uşor decât vor unii să te facă să crezi. Sigur, oamenii care umplu săli cu cretini ca să le vândă DVD-uri cu căcat m-ar contrazice. Lor le plac cuvintele mari, pentru că poate ştiu să le folosească. Adevărul e că asta o poate învăţa oricine. Dar te faci auzit când vorbeşti limba celui care te ascultă. Unul care se hrăneşte din măreţia unor cuvinte complicate n-o s-o apuce niciodată pe calea ta de om dezorganizat şi puţin nebun, ar avea prea multe de pierdut. Scrie ca să scoţi un porc din noroi, nu ca să tai aripile unui vultur.
Ideea e că am chef de futut ca la carte şi n-a citit nimeni cartea aia, iar eu nu sunt Sven să fut orice are fie şi un rudiment de gaură. Şi nu trebuie să aibă sens, azi n-am sens, azi nu vreau să am logică.
Sabaton - The Carolean's prayer