Ființa aia ciudată de pe umărul meu stâng

Infernul mă prinsese în compania unei Alice. Alice, aveam să aflu mai târziu, e doar un demon. Infernul are proprietatea stranie de a fi infinit și neîncăpător în același timp. E ca o matriță în care ai fost turnat și în care trebuie să te întorci, doar că nu este fix pe dimensiunea ta, ci cu 1 cm mai strâmtă. Infernul este senzația aia pe care o ai când cineva se apropie de tine ca sa-ti vorbească, până îi simți respirația. Totuși, Alice era cu mine acolo, aparent îmi era mai aproape chiar și decât strâmtoarea Infernului.

Acum trebuie să îmi dau seama de unde a apărut Infernul și de ce a ales să se ia la trântă tocmai cu noi. Sau cu mine... Unde e Alice? Parca s-ar fi stins. Parca aș fi stins-o eu. Alice! Se întoarce ea. Mereu se întoarce. Am să profit de momentul de singurătate ca să povestesc ceva despre Infern. Cândva, el nu exista. Cel puțin nu în forma asta. Nu exista nimic e tipul raiului, iadului, îngerilor, zeilor... Doar șamani închipuiți. Pana când cineva și-a dat seama că de fapt fiecare înger este o stare si, ca orice corp polarizat, starea asta are și un opus: demonul. Pe Alice. Dar înainte de Alice și de Infern, oamenii și lumea erau corpuri pur fizice, care interacționau doar cu obiecte fizice. Apariția emoției este mama lui Alice. Apariția emoției a însemnat castrarea speciei omenești. Înainte de emoție, aperitiv se chema câștigarea dreptului la un loc în vârful lanțului trofic. Astăzi, aperitivul e o băuturică fină servită din pahar de cristal, iar locul în vârful lanțului trofic este doar simbolic, pentru că de fapt nici măcar nu mai facem parte din lanțul trofic. Îl construim noi după propria noastră conveniență. Probabil că dacă amibele ar deveni inamicii noștri naturali și ne-ar mânca pe capete, tot am găsi o metodă de a ne plasa, științific vorbind, peste superiorii noștri! Ei bine, aici a început să apară Infernul. Pentru că dacă am început a simți, am început a ne transporta în stări comparabile cu cele personificate în marile lucrări religioase. Ne-am întrebat daca nu cumva mamutul lânos pe care-l aruncăm în prăpastie simte și el ceva. Poate plânge cineva după el. La fel și după tigrul cu dinți de sabie, daca îl tragem în țeapă când vrea să ne mănânce. Și de-aici dilema asta: ce facem? Ne lăsăm mâncați sau ucidem un spirit egal în drepturi cu noi? Așa că oamenii paleolitici au devenit oameni neolitici, iar oamenii neolitici au devenit oameni ai Epocii Bronzului. Tranziția spre Fruhbronzezeit a fost, de fapt, o tendință de autoizolare a grupurilor umane, de căutare a unui spațiu sigur în care să dezlege dileme aruncate pe masă de iscusiții șamani. Da, ei sunt de vină că oamenii simt lucruri atât de complicate. În natură, e simplu. Există frică, necesitate, sațietate și instinct sexual. Mila nu are ce căuta acolo, de exemplu. Este strict creația noastră și este ceea ce desparte, practic, tot: viul de mort, dreapta de stânga, păcatul de virtute. Mila ajunge să fie pământul fertil din care Marx își trage cu atâta nesaț seva. Oprimaților trebuie să le dam o mână de ajutor! Să-i obligăm să ne fie egali. Eventual, să ne provocăm nouă înșine un handicap. Ah, 2048... Câtă dreptate ai avut!

Bine ai revenit, Alice. Începusem să iți simt dorul. Știi că te urăsc când îmi e dor de tine. Știi că spun lucruri oribile despre tine. Și mai știi și că de fiecare dată când mi-e dor, mă întorc spășit la tine, iar daca mă căiesc suficient de mult pot spera la binecuvântarea unei îmbrățișări din partea ta. Alice cea fără trup, îți mulțumesc că mai și pleci din când în când. Altfel când aș mai ști că tu exiști oarecum? Alice nu vrea să mai vorbească... Deci e demon, până la urmă. M-a purtat prin partea întunecată a Evoluției. Alice e un Virgiliu, nu o Beatrice. Alice s-a întors la hibernare, învelită în șuieratul vântului...

Infernul, deci, era doar o colecție de stări negative. Astăzi e la fel, doar că e populat cu oameni reali sau imaginari, cu demoni interiori și exteriori, cu stări dintre cele mai ciudate, cu amintiri și cu plăsmuiri ale propriei imaginații. După niște ani în locul ăla începi să te întrebi daca nu cumva și tu ești imaginat de cineva și aruncat în culisele reprezentației de pe neuronul lui. Unde e Alice? Uite-o, știam că o să își aducă hoitul superb înapoi. Hoit... Asta înseamnă că mă poate atinge? Nu vreau să fiu atins, simt toate respirațiile alea calde care deși n-aveau ce căuta pe fața mea, se insinuau arogant în fiecare por al meu. Nu mai am nevoie de Alice. E ultima stare pe care vreau să o mai am.

Phoenix - Nunta

Despre oamenii care au murit pentru libertatea de exprimare

S-a trezit lumea occidentală! Vai! E nevoie ca oamenii să moară pentru libertatea lor de exprimare! Dacă aşa stau lucrurile, şi aşa stau, atunci în Vest nu există libertate de exprimare. Da, ai voie să faci mişto de islam, dar nu ai voie să faci mişto de arabi. Ai voie să fiu ateu, dar eşti privit ca extremist de dreapata dacă eşti creştin. Ai voie să înjuri, dar nu pe evrei, nu pe homosexuali, nu pe femei şi în principiu pe nimeni dintre cei care sunt băgaţi în faţa ta doar pentru că aparţin unei minorităţi. 

În schimb, în mediile fundamentaliste religioase, libertatea de exprimare este la ea acasă! Teroriştii islamişti o duc până la a-şi folosi pe post de limbi ascuţite armamentul sovietic din dotare. Creştinopaţii verzui latră de la adăpostul zidurilor mănăstirilor împotriva tuturor minorităţilor şi a tuturor celor care nu sunt ca ei! Vino tu, alb heterosexual, şi ia-te de un negru sau de un gheu în public şi vezi ce păţeşti. Nimeni nu acuză Biserica sau Moscheea de "hate speech". Pune-ţi o rochie şi-o barbă şi vei avea libertate de exprimare cum n-a visat Vestul. Astfel, cei 12 desenatori destul de slăbuţi, între noi fie vorba, care au murit împuşcaţi nu sunt martirii libertăţii. Ei nu au avut niciodată libertate. Când au încercat să şi-o ia singuri, au fost prompt puşi la punct de arabii furioşi că li s-a desenat Bărbosul Suprem. Ăia doi sunt martirii libertăţii de exprimare, că e prima oară când le-a fost răpit dreptul acesta! Până să intre în stupul de mironosiţe inocente ale europenilor, nu îi bătea nimeni la cap pentru ce spuneau. 

În spaţiul arab, singura erezie pedepsită este aia care isultă personaje inexistente. În Vest, dogma este atât de stufoasă, că nu prea ai voie să fii decât împotriva ta însuţi şi să te autoflagelezi  la nesfârşit pentru că ai privilegii imaginate de alţii şi pentru că bunicii tăi s-ar putea să fi ucis câţiva periferici acum 80 de ani. Şi ce dovedeşte cel mai bine faptul că societatea europeană este moartă, inertă, o meduză pe uscat? Reacţia, tată! Jurnalismul liber este simbolul societăţii occidentale. A fost profanat în ultimul stil de un invadator extern, căruia tot noi i-am lăsat poarta deschisă pentru a veni să ne sufoce cu Sharia, Shaorma şi alte căcaturi de-ale lui! Şi tot ce pot face moluştele de francezi e să iasă în stradă, să facă spiritism, susţinând nişte leşuri încă puţin călduţe! Nu tu răzbunare, nu tu dezinfectarea Europei de jegul oriental care o împute de atâta timp! Europa este o babă care aşa de aproape de ultima ei suflare se află, că nici măcar la cur nu e în stare să se mai şteargă. Je ne suis pas Charlie, je ne suis pas Achmed, ich bin kein Berliner. 

Epica - Originem

Cum să-ţi faci civilizaţie

Urlă interneţii de frica războiului cu ruşii de parcă ar avea ei altă treabă mai bună de făcut decât să ne violeze nouă babele de Vaslui. Vine războiul şi carnea de tun nu e bine să aibă hepatită şi alte boli, de parcă nu te omoară obuzul dacă n-ai ficat, ce să zic! A, da, armata română e o treabă eroică, fără legătură cu adunătura aia de fraieri care s-a apucat să trădeze nemţii în ultimul resbel sperând că Stalin e vreun fraier care o să uite că românaşii au udat Caucazul cu sânge sovietic. Acum, după 70 de ani, ruşii iar au chef de bătaie, că doar n-au înfometat naţia ca să dezvolte arme nucleare doar de dragul de avea ce demonta mai târziu. Deci vine resbel şi, dacă-i nuclear resbelul, cam dispare civilizaţia şi se lasă iar cu paleolitic sau, ca să fim optimişti, cu Epoca Bronzului. Adică dispare semnalul de la telefon şi de la wireless şi trebuie să ne apucăm noi, ca oameni, să reînviem lumea moartă şi să refacem ce-am reuşit să distrugem cu atâta abnegaţie. Dar cum facem treaba asta?

În primul rând, o civilizaţie care apare din căcat trebuie să inventeze ceva fain. Ceva aşa de fain, încât celelalte adunături izolate de dobitoci obsedaţi de propriul pământ să se avânte la 100 de kilometri de casă şi să preia respectiva treabă. Cum e scrisul. Scrisul e mişto, dezvoltă creativitatea, face treburile uşoare, arată bine şi prinde la oameni. Oamenilor le place să scrie când n-au altceva mai bun de făcut în timp ce aşteaptă să le crească grâul. De-aia au islandezii literatură faină şi mai ales, de-aia o au de acum 1.000 de ani. Că la ei creşte greu grâul, dar nu-i bai, au ce face până se coace pentru că ştiu să scrie. De-aia au sumerienii literatură faină. 

Altă chestie pe care trebuie să o facă o civilizaţie este să îşi dea seama că are ceva de calitate. Adică să fie mândră de propria ei creaţie culturală, tehnologică sau militară şi să conştientizeze faptul că este mai sus ca neamurile din jurul ei pe lanţul trofic. Când îşi dă seama de treaba asta, neamul care vrea să fie creator de civilizaţie dezvoltă un simţ al datoriei de a înghiţi fraierii din jurul lui şi are şi capacitatea de a o face. Atunci câştigă respect şi lumea vrea să preia chestiile faine pe care le-a creat, cum ar fi scrierea, arta sau ideologia. De-aia şi-a făcut la 1185 Ioan Asan imperiu prin Balcani. Nu erau românii civilizaţi, erau bizantinii sursă de inspiraţie. Ei aveau imperiu şi le mergea bine, iar Ioan ăsta a crezut că dacă ai imperiu automat îţi scoţi neamul din căcat. Aşa că şi-a făcut imperiu, numai că nu a avut gura destul de mare încât să-şi apropie poporul de el. N-a avut ce să le ofere.

Treaba cu oferitul mă duce la a treia şi ultima treabă pe care o ai de făcut ca să-ţi faci civilizaţie. Este nevoie ca supuşii tăi nu doar să ţi se supună, dar să le şi placă s-o facă. Trebuie să fie mândri că fac parte din civilizaţia ta. Aici se poate face o confuzie între imperiu şi civilizaţie. Ei, bine, orice civilizaţie are un imperiu care o propulsează. Egiptul, Roma, China, Bizanţul, Spania, Anglia, America, toate au fost nucleul propulsor al unei turme de epigoni mândri de condiţia lor. Ei ştiau că se supun cuiva, că sunt expuşi abuzurilor, dar considrau că beneficiile plutitului în siajul imperiului lor compensează pentru dezavantaje. Trebuie să ai ce oferi, să ştii să ambalezi produsul tău şi să-l vinzi scump fără să-ţi faci reputaţie nasoală de zgârciob. Inteligenţa nativă ajută, dar simţul practic ajută şi mai mult. Imperiile cultivă mentalităţi pragmatice şi raţionale. Ele se propagă, elimină spiritualitatea şi credinţa oarbă şi duc la critică, inclusiv îndreptată împotriva creatorilor de civilizaţie. Atunci, civilizaţia cade şi lasă loc alteia. Da. Dacă vrei civilizaţie, trebuie să accepţi faptul că demersul tău este unul sinucigaş. O civilizaţie este ca o supernovă. Cu cât mai tare străliceşte, cu atât mai adâncă e gaura neagră pe care o lasă în urmă. Vrei un exemplu? Compară arabii din secolul al XI-lea cu arabii de acum şi mai vorbim.

Apropo, asta este o explicaţie foarte simplă a mecanismelor care duc la constituirea unei civilizaţii. Dar ăsta nu e un tratat de istorie sau de ideologie, ci un post de pe un blog de trolling. Dacă vrei ceva academic, citeşte cărţi şi lasă-mă-n pace ca să am timp să le scriu şi pe alea.

Tyr - Hold the heathen hammer high

Epoca marilor migraţii. Volumul al II-lea

Viaţa de istoric are o parte bună şi o parte nasoală. Partea bună e că se bea. Nu eşti boşcău, nu eşti istoric. E simplu. Partea nasoală e că înţelegi lumea. E, acum, să-ţi explice moşul de ce te trezeşti tu în fiecare dimineaţă cu gust de pulă pe sub limbă şi de ce îţi pute a căcălău prin tramvai sau prin metrou. După cum bine ştii, şi dacă nu ştii, te invit să mă mulgi de snagă, acum vreo mie şi ceva de ani veniră peste europenii vremii câteva neamuri furioase de băieţaşi călări, şucăriţi că li se terminase combustibilul pentru cal din stepele asiatice. Şi zi de vară până-n seară, puseră foc la noi în ţară, vorba cântecului, şi violară tot ce mai putea fi crăcănat, viu sau mai puţin. 

Bun, acum că ai informaţiile care-ţi trebuie, să trecem la lucruri cu adevărat serioase. Lumea asta mare este plină de căcat. Dar căcatul nu e uniform distribuit. În unele locuri e mai mult şi se îneacă norodul în el, în alte locuri e puţin şi doar te murdăreşti oleacă pe pantofi, iar în cele mai binecuvântate regiuni nu e deloc. Ele produc căcatul pe care-l teleportează cu lopata în lumea a treia. Precum şobolanii, suboamenii care n-au fost în stare să-şi facă sistem de canalizare şi care înoată în ciocolată până la nas caută un pământ al făgăduinţei. Drept urmare, înoată spre ţărmuri mai însorite şi mai înmiresmate. Migraţia asta are loc de câteva zeci de ani, porneşte din Kebabia şi îşi are ţinta prin Europa, mai ales aia de nord şi de vest. Drept urmare, s-a umplut lumea de germani pe care-i cheamă Ali şi care poartă după ei covoraşe pe care şi le-ntind în drum în cele mai inoportune locuri şi momente. Evident, toţi omuleţii ăştia sunt un corp străin în cultura vestică. Să ne înţelegem, nu afirm superioritatea vre uneia dintre civilizaţii. Orientalii şi-au avut momentul de glorie, occidentalii la fel. Acum sunt doar nişte zombalăi culturali şi se întâmplă ca violatorul să fie estic şi violatul să fie vestic. Treaba a fost fix pe dos în vremea Cruciadelor, când cavalerii cu "zale lucii", de fapt cămeşoaie transpirate şi duhnind a pipi, au penetrat vârtos Lebensraum-ul kebăbesc. 

Revin la migraţii. Când asiaticii şucăriţi au invadat Europa, înainte de anul 1000, amărâţii Bătrânului Continent au mimat, măcar, rezistenţa. Nu că ar fi fost mari iubitori de penis de cal şi călăreţ, dar nu prea aveau pregătirea necesară să se apere eficient. Dar nu au chemat ei mongolii excitaţi. Pe la 1200, kebabii au reacţionat destul de nasol la cruciade. Adică, legitim, ce pula mea cauţi tu cu instrumentu' de tortură la mine-n semilună? Marş de te sfinţeşte la tine acasă! Astăzi, în schimb, nu mai există inteligenţa colectivă a maselor pentru că nu mai există nici prea multă inteligenţă individuală. Omul e prost, iar civilizaţia din care face parte şi-a construit-o după chipul şi asemănarea lui. Uitând cum a fost când hoardele încăciulate-n blană i-au incendiat coliba, europeanul nostru invită în casa lui pe cel care o să-i dea foc în cele din urmă. Cum îi dă foc? Apăi du-te-n pizda mă-tii dacă n-ai auzit de 11 septembrie! Cum îl cheamă? Fiind corect politic, sancţionând reticenţa băştinaşilor la ingerinţele alogene şi oferind condiţii de înflorire nou-veniţilor. 

Bun. Acum că te-am aburit bine de tot, să concluzionez cu varianta prescurtată. Politicile occidentale vis-a-vis de populaţiile orientale se poate compara cu un homosexual care primeşte vizita altui homosexual despre care ştie că are SIDA şi, cu toate astea, îşi lubrifiază anusul, se proţăpeşte în poziţia caprei şi invită mădularul infectat, fără intermedierea prezervativului, în rect. Drept urmare, sfătuiesc pro-europenii să-şi facă rezerve substanţiale de ulei, pentru că vine pula şi, dacă tot o să vă îmbolnăvească, măcar să nu vă fisureze orificiul căcăstor.

Gyvata - Dolijuta

Mi-e dor de ea

Mai ţine minte cineva că am omorât un personaj feminin ca să nu mă trăsnească în occiput complexul lui Pygmallion? Mi-e dor de ea, pentru că am visat-o. Am nevoie de cineva nou, de un "corp aberant bizantin" pe care să fac experimente literare şi nu numai. Aceasta este povestea lui Gandamaktoniu, omul al cărui ficat este atât de eficient încât nu se poate îmbăta decât dacă-şi injectează vodcă în jugulară.

Gandamaktoniu a evoluat atât de mult în comparaţie cu specia lui, pe care nu o poate urî din moment ce nu împărtăşeşte din ea decât aproximativ numărul membrelor, încât a decis să-şi deschidă o mânăstire cu acoperiş verde. Problema era că nicio instituţie nu voia să se lege de mănăstirea aproximativ verde a lui Gandamaktoniu, pentru că ea era plină cu cărţi. Cărţi aproximative, scrise de el în vremurile bune, când călătorea cu un rucsac plin de branule şi un geamantan de sticle de vodcă rusească, notând în nişte caiete pe care numai el ştia de unde le scoate cuvinte aleatorii, adunate de pe te miri unde. De fapt, el crease. Gandamaktoniu poate fi considerat aproximativ Dumnezeu, nu doar pentru că încurcate-i sunt căile, dar pentru că aparenţa lui grotescă este atât de aberantă, că e aproape metafizică. În plus, are un ficat de robot şi respiră suprarealism prin fiecare por, mai ales că opera lui e de neînţeles chiar şi pentru el. De aproximativ zece ori a dorit să facă un rug aprins cu vodcă şi să-şi ardă cărţile ciudate, dar jugulara începea de fiecare dată să-i tremure incontrolabil, ca o râmă bolnavă de Parkinson. Atunci dezgropa, conştiincios, un ac pe care şi-l îndesa pofticios în vena beţivă, îl lega cu un furtunoi negru direct de gura sticlei, saluta nazist şi-şi agăţa trăscăul de trei degete ale mâinii suspendate. Mergea în pas de gâscă pe străzile aproximativ drepte ale oraşului cu nume ciudat, atât de ciudat încât devenise titlul următoarei cărţi a lui Gandamaktoniu. De la ferestre, oamenii i se închinau. Superioritatea lui nu trebuia exprimată decât de aerul pe care-l emana. 

Ideea de bază a acestui Quijote deformat, foarte beţiv şi uşor alunecat la dreapta este că are un penis asemănător unei limbi de cameleon pe care, în urmă cu câteva zeci de ani, l-a întins fără ţintă. A nimerit în vaginul descompus al Carinei şi de atunci Gandamaktoniu este omul aproximativ perfect şi, dacă nu i-ar puţi capul pulii a pizdă putredă, ar fi cu adevărat un Dumnezeu printre noi. Drept urmare, şi-a smuls din cel de-al treilea picior, mult mai scurt decât celelalte două şi cu un singur deget, un snop de nervi. Treaba aceasta duru foarte tare, dar durerea şi-o curmă cu o perfuzie de vodcă, în timp ce, spânzurat cu nervul, atârna deasupra unei străzi înguste a oraşului-carte pe care-l supusese în ciuda duhorii pe care i-o emana membrul viril. 

Kamelot - March of Mephisto

Dumnezeu nu fumează

De trei zile-ncoace, gura nu-i mai tace neamului creştin românesc despre cum a murit şi cum a ars Sergiu Nicolaescu. Fumul nu-i mai place Domnului care, prin Vechiul Testament, trăgea la plămân de la grâne la miei, pentru propriul lui amuzament. Regizorul a vrut să ardă, ca să nu-l mănânce viermii. Naiv. Viermii Bisericii se hrănesc hulpav din carnea, oasele şi cenuşa lui, regurgitând, mai apoi, raţionamente fără fundament, cum că rugatul lângă mort se interzice, întrucât incinerarea nu este creştinească. De parcă îngropatul cadavrelor ar fi invenţia creştinilor sau a Bisericii Ortodoxe Române; de parcă oamenii de Neanderthal, egiptenii antici şi alte neamuri nu şi-ar fi îngropat defuncţii. Cu sau fără pază la poarta crematoriului, parte din ceea ce Nicolaescu a vrut s-a împlinit: nu i-a boscorodit nimeni veşnice pomeniri la căpătâi, udându-l pe el şi pe coliva lui cu stropi de salivă pavlovian slobozită sub auspiciile substanţialelor donaţii prezumptive aşteptate de oamenii cu sutană.

Dar viermii îl mănâncă. Viermii îndoctrinaţi, susţinuţi în poziţie bipedă numai de firele invizibile pe care sunt jucaţi de popi, huiduie oamenii care plâng după alt om. Uitând cum Biserica însăşi a practicat la scară largă incinerarea în viu, cu public şi bilete la intrare, toleranţa creştinească se manifestă din plin, ca la uşa cortului, sancţionând erezia şi amintindu-mi că medievist fiind, sunt contemporanist (istoricii ştiu de ce). Pentru că un regizor mort nu poate fi împroşcat sau lapidat, se huiduie în numele Tatălui, şi-al Fiului şi-al Sfântului Duh două femei cu ochii umezi, acuzate fiind că închid poarta raiului în nasul pumnului de cenuşă sau, de fapt, fumului din horn. Cum să nu permiţi tu accesul preoţilor la vatra crematoriului? Cum să treacă cineva la dreapta Tatălui fără viză de la Sfânta Ambasadă Ordodoxă? Toleranţilor creştini, oare credeţi voi că dacă un Dumnezeu atotputernic vrea ca cineva să intre-n rai citeşte paşaportul ştampilat de un bărbat care poartă ziua rochie de seară? Aveţi autoritate asupra  unui zeu pe care chiar voi îl creditaţi cu autoritate supremă? Aţi creat o teologie pe care nici voi nu o cunoaşteţi. Sunteţi adepţii religiei iubirii cu de-a sila, violului psihologic, dragostei manifestate nu prin petale de trandafiri ci prin reflexe de stadion sătesc. În virtutea ei, un popă vine şi spune cum incinerarea unui hoit echivalează cu sinuciderea. Adică distrugerea unui om deja mort de către diverse alte persoane este acelaşi lucru cu luarea propriei vieţi. Logica asta  mă umple de respect.

Îmi pare rău că aţi dat un leu pe seminţe în aşteptarea unui show demn de aplauze la sicriu deschis. Îmi pare rău că n-aţi apucat să-l ardeţi voi pe rug. Îmi pare rău că nu ardeţi voi pe rug. Aştept să vă moară mamele ca să arunc cu roşii în voi la înmormântare, să vă înjur şi să vă huidui cum aţi huiduit şi voi. Uitaţi-vă bine prin cimitir. Am să fiu acolo. Am să vă aştept...

Arven - Ruined Castle

Viaţă de mântuitor

Nu e uşor să fii Hristosu'. Lumea crede că e fain de tot să fii Dumnezeu, să abuzezi de oameni cum vrei tu, să pui copaci, să coci apocalipse... Nu e chiar aşa. Dumnezeii au o slujbă de căcat. Toată lumea te strigă, dar trei sferturi dintre ei o fac în timp ce se fut. Nu vor nimic, doar să te uiţi la pornache. Şi tu te uiţi, că doar Dumnezei suntem, nu baloţi de paie! Alţii vor să te fută. Apoi e partea cu rugăciunile. Tot norodul se roagă de tine pentru bani. Dacă aş da bani tuturor după cum cer, ar apărea situaţii gen "Şi Domnul a spus: Să fie inflaţie! Şi s-a umplut lumea de inflaţie". Ar fi aşa mulţi bani, că n-ar valora nimic. I-aţi pune pe foc, bă, ţăranilor, şi degeaba m-aş mai chinui eu să vi-i tipăresc! Plus că tuşul de Sfântă Imprimantă e cam scump şi cam greu de găsit. Şi, pula Mea, mi-e lene! 

Apoi vin alţii cu rugăciuni pentru putere de muncă. Pe ăştia îi mai tolerez, dar dacă ar avea putere de muncă ar ajunge nişte părăsiţi trişti, nişte salahori corporatişti sau şantierişti. Puterea de muncă e o ghiulea legată de gleznă. N-ajungi nicăieri aşa. Mi-aduc aminte vremurile când eram pe pământ. Toţi erau pescari, brutari, peşti, curve, jidani, soldaţi... Toţi voiau să fie Mesia sau să vadă unul în carne şi oase. Apoi am apărut eu, un tâmplar care n-a tâmplărit în viaţa lui, cu diplomă de Haret care va să zică, şi-am început a sta în cur pe pietre şi a pălăvrăgi intens. Am ajuns unde-am ajuns, restul e istorie. Deci, ca să pun punct chestiei cu puterea de muncă... Mai bine nu.

Altă chestie care pute a căcat în meseria de Dumnezeu e aia cu justiţia şi mila. Văd că nişte troli cu sutane au scris despre Mine că sunt mila întruchipată, dar şi organul suprem de justiţie. Da, mi se spune "Organul" din motive lesne de înţeles pentru cine mă cunoaşte intim. Da, îmi place justiţia şi aş vrea să fiu colegul lui Zegrean. Dar, dragii mei popi, voi aveţi aşa multe calităţi, că inteligenţa nu a mai încăput în codul vostru genetic. O judecată făcută sub imperiul milei e o pulă moale încercând să sature o curvă. Ah, Magdalena... Revenim. E ca şi când ai juca biliard cu o funie. Dreptatea se administrează cu intransigenţă. Şi, da, mi se rupe de oameni şi de umanitate. Există oameni de căcat, oameni de tot căcatul şi oameni de mai puţin căcat. Oamenii de mai puţin căcat sunt mântuiţi, de rest nu mă interesează. Să-i fute Satan în cur până borăsc căcat, din partea mea. De-aia am creat Infernul.

Mi se mai pune, apoi, în cârcă treaba cu învierea morţilor, cerul nou, pământul nou şi eu împărat, de parcă aş fi un bulangiu care nu mai poate după putere şi distruge universul doar ca să ajungă mare smardoi. Asta sună a mafiot. Eu sunt băiat bun, anarhist, pacifist... Nu-mi băteam pula de Imperiul Roman din dorinţa de a ajunge eu cezar. Doar mă enervau grav cu pretenţiile lor de superiori, când, de fapt, erau plagiatură după greci, doar că oleacă mai puţin certăreţi între ei. Cât despre morţi... Morţi de beţi, poate şi-i trezeam dându-le oţet pe la nas. Numai eu sunt imun la oţet. Sau poate că beau cel mai straşnic, pentru că pe mine chiar m-au crezut mort şi m-am trezit după trei zile într-o peşteră, cu bube şi păduchi laţi. Habar n-am ce-am făcut în zilele alea. Ăştia zic că aş fi ajuns şi prin tribunale. Îi cred, că fac urât la băutură. 

Dar sunt şi părţi bune când te cheamă Gizăs. Sună bine numele, stau bine pleata şi barba, lumea se închină la aparatul de tortură cu care ai avut de-a face la beţia aia crâncenă, toţi se aşteaptă să le rezolvi problemele şi, dacă pe tine te doare în pulă, ei arborează mutre triste şi umede şi purced la cotizat şi la pupat de morţi... Oamenii se aşteaptă să-i salvez de la nu ştiu ce căcat de păcat originar, că ar fi mâncat nu ştiu ce curvă un măr şi, abis, se simt ei vinovaţi. Eu le zic că da, îi salvez, că-s prea proşti să-şi dea seama că-s gata salvaţi şi că nu e vina lor că a mâncat aia fructe zăpăcite. Dar e mai simplu aşa, să trăiască ei cu iluzia că, fiind aparent buni, scapă de iad. Nu scapă. Raiul e mai plin de atei, agnostici, buddhişti şi satanişti decât de creştini. Ironic. Sunt un Dumnezeu ironic. Pace vouă. Şi nu uitaţi de măr! Nesimţiţilor! Cum a îndrăznit Eva să bage-n ea mărul? Nu vă e ruşine? E numai vina voastră, futu-vă Stalin!

Silent Opera - Selene

Am abandonat anarhia. Slavă ţie!

E a treia formaţiune politică din România, după USL şi PDL. Ghici, ciupercă, ce-i? Hai, sictir, nu-ţi vine în minte numele unui asemenea partid de tradiţie şi de viziune? Pe mine mă revoltă că nu e primul. De ce n-are susţinerea pe care o merită Partidul Poporului? Da, dragii mei, Partidul Popular, al lui Dănuţ cel care dă cu căcat în bogătaşi de pe yachtul lui de două milioane de euroi, este doar al treilea într-un sondaj recent. Şi pun pariu că dacă şi-ar spune şi creştin-democrat ar fi mult, mult mai sus. 

Mă gândesc să cer viză de Burundi dacă nu iese ăsta preşedinte şi dacă nu formează singur majoritate în Parlament. Eu vreau să aflu pe canale oficiale de toate futaiurile din budele Casei Poporului. Vreau să fie şerpilieni în Guvern. Vreau să dea Magda Ciumac din buci pe biroul prezidenţial. Dacă Statele Unite sunt conduse din Biroul Oral, de ce nu ar fi România condusă din Biroul Anal? Merităm şi noi asta! Merităm un viitor strălucitor, aşa cum am văzut în Idiocracy! 

M-a erecţionat programul lor politic mai ceva ca o dimineaţă de-aia în care mă trezesc în cort după ce mă culc în plapumă. Adică, omul a promis că dă toţi miniştrii afară din Palatul Victoria, le ia banii şi târfele şi le împarte cu norodul. Deja îmi cumpărasem vaselină pentru Elena Udrea, să am când o fi să-mi vină rândul la Marea Poştă Naţională, pentru ca acum să aflu că investiţia mea e în pericol, Partidul neavând decât vreo 16% dintre voturi. 

Dragii mei conţărani, votaţi-l, că Oteveul, odihnească-se în pace, futu-i Adolf de peştilieni care l-au închis, era o fereastră spre gloriosul viitor pe care ni l-am câştigat printr-un mileniu zbuciumată istorie! Încă de când scria Ştefan cel Mare despre scârbavnice mădulare date la "reţe" lumea ştia care-i calea firească de evoluţie, pe calea unui imperiu mai milenar ca al principalului producător de săpun de la începutul anilor '40. 

Daţi-i Diaconescului ce-i al Diaconescului, adică şansa de a cuceri Basarabia, Rusia şi Statele Unite ale Mexicului, de a transforma o garsonieră bucureşteană în capitala Imperiului Galactic, de a vinde pietre de moară pe post de lingouri de aur ca să plătească românii cu 100.000 de euro pe zi numai ca să stea degeaba etc! Este o erezie să nu plăteşti gras poporul român pentru treaba la care se pricepe cel mai bine, adică înalta artă arcană a frichipulaţiei. 

Când închid eu ochii şi-mi imaginez viitorul patriei, conduse de Diaconescu, mă gândesc din ce în ce mai serios să abandonez anarhismul şi să jur credinţă unui asemenea despot luminat cum altul n-a mai fost. Glorie Celui ce va să ne păstorească pe căile neasfaltate ale Ridicării din Căcat! Glorie celui care va înlocui Discovery Channel cu televiziunea cu circuit închis, filmată prin camere de supraveghere instalate în căcăstorile publice ale ţării! Nu vreau să mai văd cum bea Bear Grills pişălău, vreau să văd cum scriu poponauţii anunţuri matrimoniale pe faianţă şi cum se cacă florăresele! Eu votez Dan Diaconescu. Tu ce pizda mă-tii mai aştepţi?

Nox Arcana - Night of the Wolf

Să ne iubim căcatul

Acesta nu este un îndemn coprofil, ci unul patriotic. Trebuie să ne iubim muma care se alăptează din tot ce putem noi face. Să iubim Europa! E un tărâm binecuvântat. E cea mai mişto invenţie de la căcatul de pe ciuci încoace. În primul rând, Europa este un material foarte bun conducător de belirea pulii în sens descendent şi annilingus în sens ascendent. Uite, de exemplu, Germania. E o ţară mare şi frumoasă, cu experienţă în industrie, tehnologie, educaţie şi gazări. O băşină fâsâită din partea neamţului gazează tot ce-i pe la sud-est, din Grecia până pe la Vaslui. Acum, friţii vor să scape de Euro şi să revină la marcă. Abia aştept să rămână MUE (Moneda Unică Europeană) fără principala vacă de muls. Poate o să ne folosim şi noi moneda, că pe nădejdea ăstora o să ajungem să futem leafa lunară pe-o muie cu dinţi galbeni prin spatele gării. În sens ascendent, situaţia e cunoscută de toată lumea. Nu stau să detaliez. 

De fapt, tot ce am scris aici există pentru că stau de vreo săptămână şi ceva cu postarea asta nefinalizată. Între timp, a făcut şi vestigiul regal 90 de ani. Păcat că nu mai domneşte.  Avea şanse mari să bată recordul de domnie deţinut de Ramses al II-lea. Clar, moartea e monarhistă. Trăiască-ne regele, ca să mai aibă preşedintele şi altă distracţie în afară de genocid şi recensăminte de trucat. Şi gata, că mi-e somn.

Hollenthon - Lex Talionis

Boc, spaima istoricilor din viitor

Azi am draci. Până am deschis ştirile, am fost destul de zâmbăreţ. Dar un căcat de vreun metru şi-un scuipat mi-a futut cam toată ziua. Deci, s-a terminat cu politeţea. De aici înainte mă adresez ca un pervers de pe Târgu Ocna.

Bă, epiderma penisului! Unde biserica şi catedrala mă-tii ai găsit tu ideea de a împărţi ţara în voievodate? Băi, pulă, tu măcar ştii ce pizda mă-tii e ăla voievod? Sau judeţ? Că nu sunt de acord nici cu împărţirea actuală. Să clarificăm pentru cretinii portocalii care cotizează la banca de spermă Udrea Elena: Judeţul, dobitocii pământului, era cel care conducea, în Evul Mediu,  în Ţara Românească, oraşele. Adică un fel de Burgermeister ardelenesc sau de şoltuz moldovenesc. De asemenea, judeţul constituia şi o unitate administrativ-teritorială din Ţara Românească, în aceeaşi perioadă. Deci, e o denumire ambiguă, de căcat. Mai conformă cu tradiţia mi s-ar părea împărţirea pe provincii, la rândul lor subdivizate în comitate sau ceva, pentru că aşa era în Transilvania, cea mai cu pula mare ţărişoară românească. Plus că am da şi nişte muie ungurilor care, potrivit lui Boc, se vor alege cu voievodat de sine stătător. 

Bun, am lămurit, pentru proşti, ce e ăla judeţ. E o denumire de căcat pentru că nu are o semnificaţie foarte clară sau foarte fixă. Să vedem, în continuare, care-i faza cu voievozii şi voievodatele. Boule! Voievodul este un mahăr militar. Un fel de general, ca ăla pe care l-a pus stăpânul tău ministru al Apărării, doar că are mai multe coaie. Voievodatul, idiotule, este o formă de organizare politică prestatală, independentă sau vasală, condusă de un asemenea mahăr militar. Adică, pe undeva pe la 1247, se atestă existenţa unor teritorii conduse de lideri războinici (voievozi), unde singurul criteriu de separaţie era autoritatea economico-militară, nu etnia, limba sau religia.

Să-nţeleg că tu, un căcat care, dacă aş fi coprofil, mi-ar face muie din picioare, de la 1,56 metri ai tăi, vrei să instaurezi o oligarhie plutocratică militarizată în fiecare zonă a ţării? Pardon, ai supt pula, nu înţelegi ce-ţi spun. Caută un dicţionar, eu nu-ţi explic! Şi nici nu vreau să fiu supus al voievodului de Galaţi (ceva gen Io, Nicu, prin mila lui Dumnezeu mare voievod peste un căcat de orăşel poluat şi plin de ţărănoi şi încă unul plin de cocalar fiţoşi, adică Galaţi şi Brăila). Apropo, mingiuţă! Tu ce Paştele mă-tii o să fii? Mare logofăt al Domnului Traian cel Pleşuv? Iar Traian cel Pleşuv va fi vasal şi sugător de pulă, sub jurământ de credinţă (pentru consilium şi auxilium îţi trebuie cap), al Uniunii Europene? Că eu aşa am auzit. Mizeria asta de labă teritorială pe care-o face căcăţelul este pentru lingerea mai catifelată a curului european. 

Ca să termin aici, că vreau să ard o ţigară: există şi o alternativă, la fel de portocalie, la această bătaie de pulă adusă istoriei: împărţirea pe regiuni, adică altă bătaie de pulă adusă istoriei. Băi, târtanilor, pe regiuni era împărţită ţara în vremea lui Gheorghiu Dej! Ce urmează? Redeschideţi bulăul de la Piteşti? Gata, nu mai am dispoziţie. Rumegare plăcută. Degeaba citeşte lumea, tot cine n-are habar de nimic "leagă şi dezleagă" pe-aici. Exact, singurul care avea dreptul acesta era papa, în vremea teocr... Forget it!

Amadeus - The piano

De ce nu-i Basarabia pământ românesc

Păi, simplu, pentru că nu mai e. Se umple lumea cu din ce în ce mai mulţi susţinători ai curentului unionist. Încep să cred că trăim în Germania anilor '30, aşteptând un Hitler simpatic care să se apuce să anexeze tot ce i se pare lui că ni se mai cuvine nouă. Cea mai enervantă chestie pe care-o au unioniştii este că nu suflă nici o vorbă despre Bugeac, adică bucăţica aia de Ucraina dintre Moldova şi Marea Neagră. Dar, vai, nu aveţi destul păr pe piept şi pe coaie să ridicaţi gura împotriva Ucrainei? I-aţi văzut pe moldoveni mai pielea pulii şi vă daţi cocoşi, că aşa-i românul, ca ţiganul, se umflă-n pene doar când e înconjurat de fraierici.

Dar să revin la partea cu pământul românesc, pentru că tot omul care-a fost la trei ore de istorie de-aia plină de îndoctrinare din clasa a patra crede că Basarabia ni se cuvine pentru că de la Dragoş Vodă până la Stalin Vodă a fost a noastră. Da, nene, a fost a noastră, dar, pe vremea aceea, era populată de români şi fusese, şi ea, jefuită intens de cumani, uzi, tătari şi alte popoare violatoare de femei şi domiciliu. Dar Stalin Vodă a fost băiat deştept. Tocmai ca să evite vorbe de genul "noi suntem români, vrem România Mare că ne place de Vadim", a luat românii şi i-a deportat în Pulahara şi a adus băieţi beţivi şi blonzi de prin Siberia, pe care i-a plantat la est de Prut. De aceea, când vezi o moldoveancă, spui "uite ce rusoaică bună, ţine-m-ar puloaca s-o rezolv până nu se face cât scroafa". 

Drept pentru care, din păcate pentru unii, pămânţelul ăla sterp, mai sărac decât România şi mai puţin folositor decât scamele din buric nu e românesc, e cât se poate de rusesc. Singura chestie românească este limba, dar şi aia este maltratată în ultimul stil şi amestecată cu fel de fel de cuvinte ruseşti. Până şi calendarul religios este rusesc. Deci, ce vreau să zic? Am suferit o pierdere teritorială, asta e, cine-a câştigat-o a lui să fie. În 1993, şi-au proclamat oamenii independenţa? Înseamnă că nu ne vor. Poate doar cei care vin să facă facultatea aici, doar pentru că sunt privilegiaţi degeaba, nu pentru că ar ţine morţiş la cine ştie ce unitate a neamului. A, da, mai e un motiv. Integrarea europeană pe uşa din dos. Ştiţi ce? Noi am supt kilometri de pulă ca să ne aliniem la standardele alea de căcat. Ar face bine Moldova să le îndeplinească şi ea, pentru că noi nu ne-am unit cu Germania ca să fim şmecheri. N-avem nevoie, în momentul ăsta, de o cărămidă agăţată de gât, adică de o provincie care nu produce nimic pe care s-o scoatem din căcat, în condiţiile în care avem propriul nostru căcat.

În fine, ca să nu mă trezesc cu dobitoci care-mi pun vorbe în gură, să ne înţelegem bine: oamenii din Moldova sunt ca toţi oamenii, adică şi OK şi de căcat, deci nu, din păcate pentru criticii care n-au ce critica, nu am nimic cu nici un moldovean. La fel ca românii, sunt conduşi foarte prost, sunt leneşi şi sunt cam dezbinaţi, dar, în rest, aş bea o bere cu oricare dintre ei şi aş face sex cu oricare dintre ele (conform propriilor mele standarde, babele, grasele şi copilele să se abţină, să slăbească sau să crească). Cât despre unioniştii lu' peşte, fiţi băieţi şi cereţi înapoi şi Bugeacul, Bucovina de Nord şi Cadrilaterul, nu vă daţi plini de muşchi neonazişti în faţa amărâţilor de moldoveni, că nu impresionaţi pe nimeni aşa. Şi, nu, nu vă vede Putin. Ăsta-i doar naţionalism de dragul naţionalismului, vorba unui mare clasic în viaţă cunoscut sub numele de Buruburu, "găunos"...

Spitalul de Urgenţă - Afghanistan

Mazărea şi zarzavatul

Chestia asta sună a titlu de fabulă. Amu cică era o mazăre care se luase nasol şi a început a vorbi despre implicarea Guvernului în traficul semilegal de zarzavat... Da, ar suna bine dacă nu ar suna prost. Mazăre, îl ştiţi, constănţeanul cu veleităţi naziste şi brazilien(c)e, ar fi de părere că cineva cu coaie multe în Guvernul Boc ar scoate bani grei din importul de etnobotanice şi ăsta ar fi motivul pentru care nu se grăbeşte nimeni să închidă chioşculeţele zâmbăreţe la care e mai multă coadă decât la pâine. De parcă n-ar fi fost evident. Normal, trebuie să dezvoltăm un pic ideea.

În primul rând, nu înţeleg de ce pătrunjelul stropit cu spray de muşte se  numeşte "plantă etnobotanică". Plantă botanică? Să sară piatra de la bricheta lui Nero că plantele sunt botanice? Dacă erau zoologice, îmi făceam o labă tristă în Piaţa Unirii. Cât despre partea etno, ce pula mea caută prefixul ăsta? Au vreo legătură cu vreun popor? Da, unii au tradiţii care implică fumatul de ierburi dubioase sau consumul de ciupercuţe zăpăcite. Dar iarba pe care-o fumează etnicii respectivi e iarbă naturală, de calitate şi, da, chiar dacă nu vrea nimeni să recunoască, sănătoasă! Detaliem imediat. În fond, ce sunt etnobotanicele? Cum am mai spus, ierburi comune, cel mult cânepă de pe marginea căii ferate, stropite cu nişte pişălău chimic cu conţinut de aripioare (a se citi tetrahidrocannabinol, adică treaba din treabă). În afară de troscot, nimic nu este natural în porcăriile respective. Drept urmare, poţi să te îmbolnăveşti urât de tot de pe urma lor.

Pe de altă parte, se mai poate găsi, pe sub mână, iarbă naturală, ceva mai scumpă dar nu cu mult, care este mai sănătoasă decât alcoolul şi tutunul. Iarba de care spun are şi indicaţii terapeutice, iar singurul risc îl constituie accentuarea unor tendinţe schizofrenice deja existente. Adică, da, poţi să devii nebun, dar numai dacă eşti deja un pic dus prin cucuruz. Normal că cineva din Guvern sau din altă parte are de câştigat de pe urma etnotroscotului din comerţul relativ legal! De fapt, mulţi dintre membrii Guvernului dau senzaţia că se duc fumaţi la serviciu. Parcă ar sta cineva şi ar începe să le spună: "Bă, tu ai venit treaz la muncă? Vai, ce treaz eşti, marş în Paştele mă-tii acasă"! 

Porcăriile în cauză ar trebui interzise, iar Maria legalizată. Nu numai că statul ar trage nişte bani serioşi, dar sănătatea publică nu ar mai fi pusă în pericol de pătrunjelul zâmbăreţ. Mazăre ar trebui să-şi mobilizeze partidul şi să obţină, prin intermediul colegilor lui, o iniţiativă legislativă de legalizare a ierbii adevărate. Altfel, ajunge lumea să creadă că nici Legumă de la Constanţa nu e străin de frunzuliţe sau că dealerul guvernamental are nişte surse de căcat, că nu e în stare nici o pungă de marijuana să procure...

Ruslana Lyzichko - Wild dances

Manifestul Partidului

Chiar aşa, de ce trebuie toate partidele să aibă nume? Cine stă să ţină minte nume gen "Partidul Popular Social Democrat pentru Înfigerea Penisului în Cur"? Votaţi partidul! Luaţi de rumegaţi programul nostru politic.

Noi suntem Eu, pentru că acest partid nu are nevoie de membri!
Susţinem exterminarea elementelor inumane din societate, de genul ţiganilor infecţi (pentru cei neinfecţi avem tot respectul şi, în cazurile indecise, rezervaţii), poliţiştilor care patrulează noaptea şi te suspectează de port ilegal de coaie şi ursuleţilor de pluş.
Susţinem creşterea economică prin legalizarea târfelor, traficului de arme, ierbii şi prin băgarea în amanet a obiectelor bisericeşti din aur. Popa poate să ardă haşiş tămâios şi într-un lighean de rufe cu lanţuri.
Promovăm statul anarhist şi prima măsură de reformă va fi desfiinţarea şi incendierea instituţiilor, sediilor şi personalului din administraţie, armată etc.
Ne dorim afirmarea ţării pentru ce este ea mai bună: calitatea de curvă a celorlalte ţări. Adică, dacă tot punem curul la bătaie, să ne căcăm înainte, ca să le văruim maro penisul vecinilor noştri europeni sau nord-atlantici!
Vom încerca instaurarea unui regim total diferit de cel de acum, care a dat faliment în toată lumea şi cică e nasol. Încă nu ştim ce regim, dar, clar, vor exista deţinuţi politici care să facă drumuri în Columbia, în schimbul mărfii pe care o importăm de acolo.
Vom legaliza crima, violul şi pedofilia cu vagaboande de 12 -13 ani care arată şi se îmbracă exact ca nişte curve cu mare vechime.
Vom construi locuri de futut în toate marile oraşe, comune, sate şi cătune.
Vom mânca porcii din curtea voastră!
Vă vom da găleţi şi pixuri mişto în campanie, deci tot ce scrie mai sus n-are nici o importanţă. Sunt sigur că până şi ţiganii infecţi şi alte ţinte ale exterminării, care vor beneficia de o surpriză când le va ciocni un om cu un puşcoci la poartă, ne vor vota, doar ca să moară cu un pix mişto în buzunar. Ce uşor sunt de manipulat oamenii, mai ales pentru faza cu exterminarea jegurilor ălora! Dacă sunt în stare să isc o revoltă împotriva mea, pot să isc şi una pe care să o conduc împotriva cui vreau eu. Eventual, gramaticii de baltă, curvelor infecte, ţărănoilor ajunşi mari orăşeni sau, în general, oamenilor a căror moacă merită să fie îndesată într-un cur.

Milow - Ayo Technology

Instigare la...

Sinucidere. Împuşcă-te! Chiar o s-o faci? Din cauză că ţi-am spus eu? A, bine, nu te mai împuşca, dă-mi toţi banii tăi şi pe sora ta aia bună!

Omor. Pune mâna pe cuţitul cu care taie mă-ta ceapă şi seceră tot ce prinzi viu pe stradă. Te bagi? Tu chiar mă divinizezi.

Viol. Vezi baba aia de 95 de ani? Nu-i aşa că e bunăciune? Şo pe ea! Eu te fac necrofil. Chiar pot face orice din tine? Trezeşte-te în pizda mă-tii, că mă bagi la puşcărie!

Labă tristă. Marş după uşa de la baie şi recreează-te! Mă distrez mai bine cu baia văruită de altul.

Furt. Fă-mi rost de Rondul de Noapte de Rembrandt, să mi-l pun în baie. Eşti nebun? Eu te motivez, nu te instig! Din partea mea, poţi să-l bagi şi în amanet. Nu comand furturi.

Comportament antisocial. Chiar ai arunca pungi cu căcat de la balcon la un semn al meu sau monstrul aruncător de căcat zăcea în tine dintotdeauna?

Comportanent sexual deviant. Ia la rând toate aberaţiile, de la fetişuri pentru pişat la homopoponărism. Mă îmbogăţesc vânzând filmele porno cu tine.

Asta e lista scurtă de lucruri pe care vreau să le faci pentru mine. Mă excită puterea pe care o am asupra ta sau, să fiu politically correct, puterea cu care autorităţile mă creditează. Ceea ce am scris aici este, se pare, ilegal, pentru că te instig la comportamente indezirabile. Adică, dacă tu faci toate lucrurile astea, eu sunt vinovat că ţi-am dat ideea, nu tu că eşti prost şi ai pus-o în aplicare. Ca să nu mai vorbim că, oricât de genial aş fi, sunt sigur că ideile mele le-au avut şi alţii. Nu mă consider un Che Guevara al faptelor oribile. Nu sunt un Da Vinci al crimei. Nu ai nevoie de mine ca să inventezi omorul. De mine ai nevoie ca să-ţi deschizi mintea, să-ţi accepţi condiţia şi, eventual, să ţi-o depăşeşti. De mine ai nevoie dacă ai chef de sex mult şi de calitate. De mine ai nevoie dacă ai un umor bolnav şi vrei să râzi. Dar încearcă să nu mă faci conştiinţa ta, pentru că, de la a mă admira sau a mă dispreţui până la a fi căţeluşul meu e un drum lung cu o finalitate periculoasă. Te simţi ameninţat? Citeşte altceva şi nu mă infesta pe mine, că nu mă amuzi.

Aesma Daeva - Since the machine

Oamenii "e" naşpa

Şi acum o să-mi sară-n cap toţi optimiştii patologici, ca să mă apostrofeze spunându-mi că şi eu sunt om şi că nu ar trebui să am atitudinea asta. Da. Am luat la cunoştinţă, mersi mult. Mi se fâlfâie. În primul rând, pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă vreau sau nu să mă nasc om, la fel cum nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fiu botezat sau dacă vreau să am ochi gri-verzui. Aşa m-am trezit, contrar voinţei mele. Cu unele chestii am învăţat să convieţuiesc, altele îmi întorc maţele pe dos. Ştiu că nu le pot schimba, dar asta nu e o scuză ca să mă culc pe o ureche şi să zic bodaproste.
Dar de ce sunt oamenii naşpa şi nu îmi plac mie? Uite, de-aia, pentru că e cea mai de căcat specie inventată vreodată. Suntem singurii care ne ucidem unii pe alţii pentru că aşa vrea pulicica noastră, suntem singura specie poligamă care se încăpăţânează, sanchi, din cauza moralei, să îşi înfrâneze pornirile şi suntem singurul animal care-şi distruge habitatul. Şi mai avem aroganţa de a ne numi "cea mai inteligentă specie". Inteligentă pe dracu', pentru că, dacă aveam un pic de soft pe gelatina aia dintre urechi, nu ar mai fi fost nevoie să elaborăm legi şi să ne căcăm pe noi cu principii morale.
Şi, pe lângă construcţia biologică de căcat, mai suntem şi bolnavi psihic, indiferent dacă avem sau nu dungă roşie-n buletin. Cine pula calului a mai văzut război între iepuri sau omizi paranoice? Chiar, zău, cum ar arăta un iepuraş pufos şi alb ţinând un Kalaşnikov în mână şi împuşcând urşi căcălău? Şi stau eu aşa să mă gândesc, suntem chiar de căcat, chiar şi când omorâm animale din altă specie. Nu suntem în stare să ucidem ceva mai mare decât o găină cu mâinile goale. Fără puşcoace şi cuţite am crăpa de foame, dar ne dăm regii naturii. Asta suntem noi. Cea mai nesimţită naţie de animale de pe pământ. Sper ca, data viitoare când o fi să mă nasc, să mă întrebe şi pe mine careva ce vreau să fiu, pentru că nu îmi place să mă simt responsabil pentru atâtea căcaturi câte face omul în general. Până la urmă, eu nu omor, nu fut extraconjugal, nu poluez şi nu mă războiesc, drept pentru care sunt văzut ca un inadaptat şi ca un proscris. Specie de căcat, mentalitate de căcat!

Chalice - The stigma of an age

Heil Papa!

Nazistul din capu' la Biserica Catolică e mai cretin decât credeam. După ce, acum un an, a spus că mass-media sunt naşpa cu crăci şi că intră cu drujba în himenul intelectual colectiv, făcându-ne intoleranţi şi nepupincurişti, acum, Nasoldict zis Adiţă (Hitler, nu Năstase), a făcut un apel către popii catolici. Pe lângă obişnuitele zvastici de turtă dulce, feldmareşalul cu băţ strâmb a împărţit şi mesaje de îmbărbătare, întru veşnica punere pe net a Bibliei. Mai exact, sugătorii de bani supranumiţi preoţi au fost invitaţi să îşi folosească blogurile pentru propaganda Vaticanului.
Alo, mein Fuhrer! Parcă tu erai ăla care halea căcat arian, cum că netul este Satana! Tradiţionalismul întruchipat în monarh absolutist cu caşcheta ascunsă sub tiară s-a sucit, pe fugă, de unde bag seama că a-nceput să-i placă s-o ardă satanic pe unde apucă. Pentru că Biserica Cacofonică a acceptat, în cele din urmă, că Pământul e rotund, s-a ridicat problema faptului că Ubersoldatul Domnului nu prea poate să se sexeze cu Baphometh pe la colţuri, drept pentru care depozitarul celei mai mari colecţii de săpunuri făcute din evrei îşi face publice înclinaţiile de tot felul. De acum înainte, o să se umple blogocubul (de-al dracu' nu e sferă, cum vrea Putzenmund ăsta) cu trolli. Trolli care vor începe să încarce mii de servere cu mesaje de genul "Dumnezeu este printre noi, are grijă să avem cu ce ne şterge la cur în cel mai duhovnicesc stil cu putinţă, aşa că pocăiţi-vă, OMG LOL". Şi totul, pe platforma Satana 2.0, adică pe net. E ca şi când ai scrie "Muie Steaua" pe palatul lui Becali. Sau ca şi când ai desena zvastici pe sinagogă, lucru pe care papa ştie foarte bine să-l facă, după atâţia ani de Hitlerjugend. Încă puţin şi catolicii, din lipsă de adepţi, vor ajunge ca sectele alea care se sinucid în masă de trei ori pe zi şi vor trimite copilaşi blonzi din uşă-n uşă: "Heil Benedict! Vrei să te faci catolic? Na o Biblie, te aştept la Gesta... biserica din colţ pentru botez. Ce? Eşti evreu? Hai să împărţim o grenadă: iau eu cuiul, iei tu restul. Auf wiedersehen!".
La cum gândeşte şi acţionează cel mai iubit neonazist al lumii, Biserica făcută poştă de Sfântul Petru, Inchiziţie şi, acum, de hitlerişti, îşi cam pierde credibilitatea. Nu mai vine, frate, lumea, să asculte popa cum mănâncă căcat latinizat! Nu se mai închină babele la statui şi nu mai defilează Wermachtu' pe străzile Vienei şi ale Cracoviei! Acum, Hitler rilăudid recrutează untersoldaţi de pe net, că, din altă parte, s-a cam gâtuit conducta cu proşti. Ca să nu mai vorbim că Ahmadine... pula mea, ăla cu nume lung... adună adepţii şi din copaci, de unde i-a lăsat Bush la ultima vizită. Păi se poate? Cruciaţi suntem sau baloţi de paie? Nici măcar jidanminatoru' nu mai ţine minte ce muie au primit armatele cruciate de-a lungul istoriei. Unele dintre ele, chiar din partea Bisericii însăşi, că, altfel, nu mai avea Benedict Lugăr dă haur la brâu.
Bottom line: propaganda popilor începe să devină la fel de inconsecventă şi cretină ca Biblia pe care se chinuie să ne-o bage pe gât. Pentru ei şi pentru fanii lor, un călduros Heil Hitler! Remember Nurnberg? Şi, ca dedicaţie muzicală, că tot mi se făcu dor de melodia asta...

Gorgoroth - Incipit Satan

Nici moartea nu e în stare să şi-o trăiască...

O ţine cineva minte pe Carina? Fata care a murit prea devreme pentru moarte, dar prea târziu pentru viaţă? Cea care nu a trăit, deşi a avut tot timpul? Dacă nu, beleşte ochii mai jos şi după aia lecturează. A trecut un an de când a fost repartizată în Cazanul 3. Aici, pe Pământ, nu s-a întâmplat nimic. Iulian nu are pe nimeni, Apocalipsa nu a venit, nici Al III-lea Război Mondial, iar Boc tot prim ministru e. Dar important este ce se întâmplă acolo jos. Mult mai jos. În Infern...

......................................................................................................

Întunericul îşi sfâşie structura impenetrabilă cu un bubuit oribil, iar tot ce se simţea, se auzea, mirosea, exista acolo, jos, dispăru. Şi a fost lumină şi un cazan cu o fată. Fata era slabă şi fierbea. Nu avea păr. Pe lumină, o siluetă cunoscută începu să coboare. Cu o barbă albă şi lungă şi ochi albaştri, îmbătrâniţi şi ei, păşea, oarecum timid, Sfântul Petru. Când, deodată...

Petru: Băga-mi-aş să-mi bag în barba mă-sii, iar călcai pe ea!
Carina: Petre? Tu eşti? Ai venit să mă scoţi de aici?
P: Taci din gură. Am venit să vorbesc cu tine. Mai vedem dacă ieşi sau nu.
C: Ce mai vrei de la viaţa mea?
P: Mă enervezi! Care viaţă?
C: Căcat, mereu uit.
P: Să trecem la subiect. Cum ţi se pare aici? Vreau o descriere cât mai detaliată.
C: Cum dracu' să fie? Întuneric. Când am ajuns aici, mă aştepta un nene mititel, chilug şi cu o voce ciudată. M-a întrebat dacă sunt Carina, i-am spus că da şi m-a condus aici, la cazan. Când am intrat, am crezut că visez. După care mi-am adus aminte că asta e lumea ailaltă, aşa că orice e posibil. Înăuntru, e ca o casă. Nici măcar nu e rotundă, dacă-ţi vine să crezi.
P: Mă laşi cu bullshităreala? Eu am proiectat cazanele, ştiu cum arată. Spune-mi ce este înăuntru, cum te simţi...
C: Sadici mai sunteţi voi, ăştia sfinţi... În fine. Cazanul e plin cu dulapuri. În dulapuri, sertare la greu. Câte o sută în fiecare dulap. Nu am apucat să le deschid pe toate. Dar, în fiecare sertar este câte o altă lume. Ţi-o zic pe cea pe care n-o s-o uit niciodată. Cum am deschis sertarul, m-am trezit pe o stradă goală. Toate casele erau la fel. În poartă, stătea câte un om. Unii erau tineri, unii bătrâni... M-am dus la unul care părea să aibă vreo douăzeci de ani. L-am întrebat unde sunt, mi-a zis că în iad. De parcă nu ştiam... M-a întrebat dacă vreau să intru să bem un pahar de vin. Îmi place vinul, ştii asta. Dar l-am refuzat. Îmi era frică. Am plecat de acolo şi am întrebat alt om, la vreo patruzeci de ani. Ăsta, la fel. Cică tot în iad sunt. Şi, la fel ca primul, mi-a oferit un pahar de vin. Şi pe ăsta l-am refuzat, mai ales că avea moacă de violator în serie. În fine, i-am luat la rând pe toţi şi toată treaba a fost la fel, zici că proiectantul era beat.
P: Adică ce vrei să spui?
C: Nimic. Scuze. Cert este că, dând să mă întorc, în spatele meu era Iulian. M-a sărutat. A fost singurul meu sărut de când sunt în văgăuna asta. M-a pus să fac o alegere. Dacă vreau să rămân cu el, în iad, sau să nu îl mai văd niciodată, dar să ajung în rai. Am stat puţin pe gânduri. Până să răspund, a dispărut din faţa mea şi eu m-am trezit înapoi în cazan, lângă dulapuri. Am plâns mult de tot.
P: Păi, bine, bă! De ce eşti tu aici, la cazan?
C: Pentru că mi-ai spus că nu am fost în stare să-mi trăiesc viaţa.
P: Şi tu ce faci? Îţi zic eu ce trebuia să faci acolo. Trebuia să bei vin cu ăla tânăr. N-avea tupeu să-ţi facă nimic. Beai un pahar de vin şi mureai. Era otrăvit. Ajungeai pe lumea ailaltă, adică... de unde ai plecat. Ştii că, pe Pământ, trecuseră doar cinci minute. Încă puteai să îţi revii, pentru că erau unii lângă tine care te resuscitau la greu. De-asta nu au reuşit. În fine, pe asta ai ratat-o. Dacă rămâneai cu Iulian, ăla era raiul pentru tine. Aşa, cine ştie dacă ajungi sus. Şi dacă ajungi, ce primeşti. Ai fi trecut peste anii de pe Pământ şi ai fi nimerit în rai, lângă el, peste timp. Dar tu, ca vita, ai stat să te caci pe tine, că ce-o fi. Respins.
C: Ce respins?
P: Ăsta a fost un test. Voiam să văd dacă te-ai învăţat minte. Văd că nu, pentru tine clipa durează prea mult. Şi de riscat, nu rişti nici de-a dracului. Metaforic vorbind. Pa pa.
C: Petre, vino înapoi! Eşti bulangiu?
P: Nu. Tu îţi faci singură pedeapsa. Te transfer la Cazanul 18. Acolo e de tine. Ne vedem peste un an.
C: Asshole!
Şi Petru, pe lumina pe care coborâse, plecă bombănind ceva în barbă. Şi porţile Întunericului se ferecară în urma sa, iar Infernul se reumplu de gemete şi urlete. Mirosul fetid reveni, iar moartea îşi arăta faţa întunecată din nou.

......................................................................................................

Chiar şi când moartea îţi este pedeapsă, mai poţi scăpa din ghearele propriei tale sinucideri interioare. Orice îţi apare în cale este doar un test. În orice alegere pe care o faci, se ascunde o lume întreagă. Lumea ta pe care tu singur ţi-o construieşti aşa cum vrei. Dacă nu vezi asta, rămâi condamnat sau, mai rău, ajungi să confirmi ceea ce eşti şi să-ţi primeşti o sentinţă mai groaznică decât cea de care voiai să scapi. Tot ce dedicaseşi propriei tale eliberări se pierde, odată cu tine. Şi te pierzi...

Nightwish - Fantasmic

Iraţional născut din iraţional

Cum se fce că mereu când mintea mea adoarme de tot, ar trebui să fie trează? De câte ori ar trebui să lucrez la ceva, o umbră parcă se lasă asupra gândirii mele. Lipsa de activitate poate să mă transforme în cadavru sau în artist. De ce nu poate un cadavru să creeze artă? Ce simplu ar fi! De câte ori vreau să scriu ceva, să mă duc într-un cimitir, să pun mâna pe o lopată zdravănă şi să rog un locatar să mă ajute sau să facă munca în locul meu. Ăsta da vis. Poate acum chiar aş lucra, în loc să stau şi să scriu rânduri interminabile despre cum mă obligă pe mine starea de fapt în care mă găsesc să o descriu. Şi am ajuns la subiect.

Lenea este megalomană. Îşi cere tributul zilnic, plătit în acte legate de cultul personalităţii. Stalin, Hitler, Ceausescu, Castro... Toţi au ceva în comun cu lenea. Au ucis şi au impus oamenilor să le acorde gândurile lor, operele lor, personalităţile lor. Lenea mea este stăpânul meu. Devin propria mea lene. Mă doare că, deşi e lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult, acum nu râd, ci vorbesc mult prea serios. Sunt un scriitor pus în slujba lenei. Când tot ceea ce trebuie să fac îmi provoacă silă, mă apuc de scris. Orice. Poezie, proză şi, mai nou, posturi pe blog.

Lenea e un kamikaze. Lucrând la textele mele, o ucid. Ea însăşi îmi cere să o ucid, se roagă de mine. E unul din acele sentimente care parcă vorbesc cu tine şi îţi spun ce să faci. Totuşi, este sinurul sentiment care îţi cere să îl execuţi în cel mai barbar mod cu putinţă. Poate de aceea toată lumea desconsideră lenea. Este un lucru iraţional. În fond, e un copil al somnului raţiunii. Cui îi plac asemenea creaţii abjecte? Nic măcar un leneş nu este mândru de propria sa lene. Prin urmare, creaţia iraţională e condamnată la autodistrugere. De aici ajung şi mai departe, sap şi mai adânc în mormântul conceptelor sinucigaşe.

Am ajuns la lucrările mele. Dezbat de unul singur, parcă pentru mine însumi, probleme care nu interesează pe nimeni. Instinctiv, adun totul sub numele de "Copiii somnului raţiunii". Bănuiesc că nici nu trebuie să mai explic ce înseamnă asta. Tot ce scriu se autoexecută, se încuie singură într-un cavou mai negru decât toate cele pe care le-am descris până acum: uitarea. Uitarea este un mormânt plin până la refuz. Dă pe afară. E plin de lucruri care nu interesează sau nu au interesat vreodată pe nimeni. Tragic este că eu îmi condamn din naştere toate creaţiile. Cine le citeşte? Atunci de ce le scriu? Mă simt ciudat în încercarea mea de a raţionaliza iraţionalul. Ceea ce fac eu este la fel de iraţional ca şi lenea, cea care mă îndeamnă, pentru că lenea e atât de iraţională, încât mă anulează. Raţiunea mea nulă dă naştere unor creaturi oribile şi damnate care, ironic, damnează lenea. E un cerc vicios tot ce fac eu. Nici nu ştiu de ce mă mai învârt în jurul cozii.

Iar mi s-a făcut scârbă. Am terminat pe ziua de azi.

Haggard - Eppur si muove.