Se afișează postările cu eticheta şanse. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta şanse. Afișați toate postările

miercuri, 13 ianuarie 2016

Arta zâzaniei: haznaua dintre generaţii


Aşa-mi place câteodată să dispar în destinaţia mea de vacanţă preferată, Tărâmul Durerii în Cur de Toate! Şi când mă întorc, să bag o şopârlă de-aia care să călărească valuri şi mode. Scrisorile deschise de aruncat cu căcat în alţii, de exemplu, nu dispar niciodată. Şi nici cearta dintre moşi şi strămoşi, prunci şi părinţi etc. Aşa că luaţi de-aici:


Scrisoare deschisă către ai mei înaintaşi

Domnii mei dragi, a venit vremea (sună motivaţional, mă simt ca William Wallace) să vă scoateţi capetele din cur şi să daţi cu ele de cimentul dur şi de proastă calitate al realităţii. A, da, sunt un copchil nerecunoscător, că viaţă, că democraţie, căcat în ploaie. Da, mersi că ne tot criticaţi, că suntem nefolositori şi că nu suntem stabili, facem câte puţin din toate, ştim nimic despre totul, discursuri vechi.

Da, eu unul vă sunt recunoscător că v-aţi aruncat vieţile pe geam ca să staţi zeci de ani în aceleaşi bude gri pe care le numiţi oraşe şi că aţi fost prelucrători prin aşchiere la aceeaşi uzină vreme de 40 de ani. Deschiderea şi cultura pe care le-aţi adunat pe calea asta sunt de netăgăduit. Nah, nici Kant n-a pus piciorul în afara oraşului natal. 

Vă sunt recunoscător că v-aţi ridicat în '89 să-l daţi jos pe Ceauşescu, după care v-aţi înghesuit ca oile să-l puneţi moţ la căcat pe Iliescu. Ăsta este un exemplu extraordinar de treabă începută şi dusă la bun sfârşit. Avem ce învăţa, că tot ne criticaţi că nu terminăm nimic din ce începem şi suntem nişte leneşi.

Din adâncul inimii vă mulţumesc că v-aţi amanetat vieţile ca să cumpăraţi nişte cocioabe la care plătiţi până daţi colţul. Aţi blocat, în total, miliarde de lei în proprietăţi şi credite. A subminat Ceauşescu economia de stat? Voi aţi subminat-o pe aia de piaţă. Banii trebuie să circule. Peste nişte zeci de ani, decesul vostru colectiv o să cauzeze o criză economică oribilă, pentru că noi, mobili de felul nostru, ne vom trezi cu proprietăţi de vânzare pe care nu va vrea nimeni să le cumpere. A, da, le scoatem la închiriat dacă avem norocul ca voi, actualii proprietari, să nu fi fost repartizaţi de Guvernul comunist prin Zlatna sau prin Huşi, de unde nu v-a dus capul să vă căraţi dracului în civilizaţie. 

Vă mai mulţumesc şi pentru că aţi inventat, practic, "bunul simţ", pentru că ce înţelegeţi voi prin el n-are nicio treabă cu ce se înţelege la ţară, în mod tradiţional, dar nici cu ideea de "gentleman". Pentru voi, "bun simţ" înseamnă obedienţă. Să îţi ştii locul şi să taci când borăşte unul cu rang înalt lături peste tine. Să trăieşti într-un ocean după regulile unui lighean, mai exact, şi să nu îndrăzneşti a-ţi depăşi condiţia. Pentru că dacă te ridici, "sigur ai făcut tu ceva, că nu se poate să ajungi sus fără să calci pe cadavre". Bă, da. Aici aveţi dreptate, dar ghici cine a construit sistemul ăsta de tovărăşie, pe care "Evreul cu gâsca" al lui Grigorescu încă-l mai reprezintă aşa de bine, că ăla ar trebui să fie stema ţării, nu vulturul unei libertăţi pe care aţi sabotat-o de la prima cărămidă!

Cam atât am să vă transmit. Normal că nu sunt fără păcat, nici eu nici cei de-un leat cu mine, dar uite că mie mi se rupe de vorba aia a voastră cu "cine e fără de păcat să arunce primul piatra". Adevărul e că sutem mai culţi ca voi, mai descurcăreţi, mai adaptabili. Da, urâţi oamenii adaptabili că trăiesc ceea ce voi nici n-aţi visat şi nu vă puteţi apăra decât desconsiderându-ne şi considerându-ne prea incompetenţi pentru job-urile voastre plictisitoare şi repetitive. Aveţi dreptate şi aici. Nu suntem făcuţi pentru aşa ceva şi bine că s-au inventat roboţi pentru mizeriile astea de munci, că altfel ajungeam slugi toţi pe plantaţiile voastre. 

Just. Aşa au făcut şi părinţii voştri. Ba au comis-o mai rău, dacă stai să te gândeşti că s-au dus la ditamai războiul doar ca să aducă nişte comunism. Au fost nişte trădători la fel de obedienţi şi pupincurişti ca voi, dacă nu cumva chiar şi mai şi. Asta nu înseamnă că trebuia să le urmaţi exemplul. Nu, trebuia să vă revoltaţi, cum fac eu acum, să vedeţi ce n-a mers, unde au dat cu ghioaga în heleşteu. A, stai. Asta ar fi fost lipsă de bun simţ, am uitat. Scuze, n-am făcut armata şi nu sunt "bărbat adevărat", adică de-ăla care tace şi înghite, se pune capră-n noroi când i se cere şi crede că nimic nu rezolvă un conflict domestic mai bine ca o palmă bine plasată. LOL, ce triste o să fie cimitirele voastre...

An Theos - Nedeea Lupilor

duminică, 14 iunie 2009

Cine este Sfântul Petru, ăsta?

Sfântul Petru... Am scris despre el de vreo două ori. Pare un băiat destul de simpatic, dacă îl prinzi în toane bune. Dar NUMAI dacă îl prinzi în toane bune. Şi are dreptate omul. Sau sfântul. Pune-te tu în situaţia unui nene care numără o bilă din doi în doi la poarta raiului, unde ajung tot felul de ciudaţi, începând cu cei care nu sunt în stare nici să trăiască, nici să moară şi terminând cu teroriştii internaţionali, ajunşi pastă de mici prin cine ştie ce avion prăbuşit, cică, prin Pentagon sau prin vreun bloc. Numai uşor nu poate fi.
Dar, cine este sau a fost Sfântul Petru? Lăsăm la o parte toate povestirile din Biblie, pe care unii le consideră adevărate, alţii false. Lăsăm la o parte şi ceea ce spun preoţii, care au interpretări originale, caracterizabile printr-o gamă de adjective, cuprinsă între "realiste" şi "de-a dreptul tâmpite". Eu îl cunosc pe Petru, ăsta. Am făcut armata cu el. Băiatul era paliu, pe româneşte. Mai mult la dilibau stătea. După o viaţă de săpat şanţuri şi de curăţat budele cu periuţa de dinţi (a generalului, şutită pe şest), a murit. L-a călcat un vapor. Sau ceva asemănător. A ajuns sus, la departamentul de triere din cadrul Autorităţii Permanente a Lumii de Dincolo, unde era debandată totală. Iniţial, au vrut să-l trimită în iad, dar şi-au dat seama că omul nu prea putea să vadă nimic nou acolo. Ce poate fi mai rău decât viaţa pe care a dus-o, terminată în asemenea hal? Aşa că, pentru că tot duceau lipsă de personal, cei de la departamentul de triere a sufletelor i-au dat cea mai împuţită muncă: să stea la poarta raiului, afară, nu înăuntru, să vadă toate plăcerile din Eden, dar să nu le poată gusta şi să trimită el sufleţelele amărâte unde o crede de cuviinţă. Pentru că, nu încape vorbă, Petru era băiat deştept şi se pricepea la păzit chestii, din armată. Şi nici nu era genul care să vândă poarta la fier vechi. Aşa a început cariera de sfânt a lui Petru. În prima zi de planton, a stat şi s-a uitat în rai. Ce-a văzut acolo, numai el ştie. Bucurii mai mari decât îşi poate cineva imagina. Berea curgeea la robinet. Bere neagră, desigur, pentru că Redds curge doar în iad. Femei, tutun, iarbă legală, tot ce vrei. Şi s-a ofticat. Dar mai mare i-a fost uimirea când a văzut ce coadă era în faţa biroului lui, din norişori masivi. Mai începuse şi un război. Din fericire pentru el, războiul era în Irak, iar morţii erau, toţi, arabi. Aşa că s-a ridicat Petrică în picioare şi a urlat: "Bă! Ăştia cu prosoape în cap! Marş la Talpa Iadului şi aveţi grijă să nu vă muşte Cerberu' de coaie, că io răspund! Doi câte doi, luaţi-vă de mânuţă şi stânga împrejur!" Şi la fel de mare i-a fost mirarea când a văzut că toţi arăbeţii, fără să comenteze, s-au încolonat şi au pornit-o spre iad. Bineînţeles, i-a făcut cuţu cu trei capete franjuri, dar ce mai contează? În iad îi aştepta chinul suprem: Gheorghe Bunea Stancu le predica din Biblie. Aia creştină. Ultima oară când am auzit de unul din ei, Ahmed, se chinuia să facă rost de un carnet roşu de sufleţel nebun.
Acuma, problema lui Petrică e alta. Şefu', ştiţi care... Dumnezeu... a cam pus ochii pe el. Nu-i place abordarea neortodoxă (şi nici prea catolică) a paznicului porţii de rai. În plus, faptul că fumează trabucuri cubaneze l-a scos din minţi pe Doamne-Doamne. Aşa că, timp de o mie de ani de acum încolo, toţi cei care mor vor fi oameni care nu au ştiut să trăiască sau care fac pe şmecherii în faţa lui Petru. Adică, de-ăştia, gen Carina, care gândesc prea mult şi fac prea puţin. Plin de... draci, portarul de sus s-a apucat să facă Facultatea Divină de Arhitectură şi Design şi lucrarea lui de licenţă este despre cazane. Îi trimite pe toţi la cazan, iar cazanul este opera lui. Şi, la ce minte creaţă are soldică, să te ţii! A, şi a creat şi trei botniţe pentru Cerber, că prea-şi dădea figuri pe jos, pe acolo, şi trebuia să vadă că Ministerul de Sus este baza. Şi prezervative de fier pentru Dracu', că prea ne fute pe toţi. Aşa, doar ne rupe unde reuşeşte. Asta e, mai bine rupt decât gravid cu un drac. Dar am deviat. Cert este că Doamne-Doamne a dat dispoziţie ca, în următorii o mie de ani, să mai moară şi zece oameni care merită să ajungă în rai, care fac ce spune Petru şi nu-i sunt după chip şi asemănare. Aşa, ca să-i testeze atenţia. Aşa a ajuns nea Petrică să testeze poporul, de cum ajunge la biroul său. Săracul, nu ştie care sunt oamenii buni de ceva, aşa că este vigilent, până şi pe arabi şi pe unguri îi testează...

Cannibal Corpse - I cum blood

sâmbătă, 23 mai 2009

Nici moartea nu e în stare să şi-o trăiască...

O ţine cineva minte pe Carina? Fata care a murit prea devreme pentru moarte, dar prea târziu pentru viaţă? Cea care nu a trăit, deşi a avut tot timpul? Dacă nu, beleşte ochii mai jos şi după aia lecturează. A trecut un an de când a fost repartizată în Cazanul 3. Aici, pe Pământ, nu s-a întâmplat nimic. Iulian nu are pe nimeni, Apocalipsa nu a venit, nici Al III-lea Război Mondial, iar Boc tot prim ministru e. Dar important este ce se întâmplă acolo jos. Mult mai jos. În Infern...

......................................................................................................

Întunericul îşi sfâşie structura impenetrabilă cu un bubuit oribil, iar tot ce se simţea, se auzea, mirosea, exista acolo, jos, dispăru. Şi a fost lumină şi un cazan cu o fată. Fata era slabă şi fierbea. Nu avea păr. Pe lumină, o siluetă cunoscută începu să coboare. Cu o barbă albă şi lungă şi ochi albaştri, îmbătrâniţi şi ei, păşea, oarecum timid, Sfântul Petru. Când, deodată...

Petru: Băga-mi-aş să-mi bag în barba mă-sii, iar călcai pe ea!
Carina: Petre? Tu eşti? Ai venit să mă scoţi de aici?
P: Taci din gură. Am venit să vorbesc cu tine. Mai vedem dacă ieşi sau nu.
C: Ce mai vrei de la viaţa mea?
P: Mă enervezi! Care viaţă?
C: Căcat, mereu uit.
P: Să trecem la subiect. Cum ţi se pare aici? Vreau o descriere cât mai detaliată.
C: Cum dracu' să fie? Întuneric. Când am ajuns aici, mă aştepta un nene mititel, chilug şi cu o voce ciudată. M-a întrebat dacă sunt Carina, i-am spus că da şi m-a condus aici, la cazan. Când am intrat, am crezut că visez. După care mi-am adus aminte că asta e lumea ailaltă, aşa că orice e posibil. Înăuntru, e ca o casă. Nici măcar nu e rotundă, dacă-ţi vine să crezi.
P: Mă laşi cu bullshităreala? Eu am proiectat cazanele, ştiu cum arată. Spune-mi ce este înăuntru, cum te simţi...
C: Sadici mai sunteţi voi, ăştia sfinţi... În fine. Cazanul e plin cu dulapuri. În dulapuri, sertare la greu. Câte o sută în fiecare dulap. Nu am apucat să le deschid pe toate. Dar, în fiecare sertar este câte o altă lume. Ţi-o zic pe cea pe care n-o s-o uit niciodată. Cum am deschis sertarul, m-am trezit pe o stradă goală. Toate casele erau la fel. În poartă, stătea câte un om. Unii erau tineri, unii bătrâni... M-am dus la unul care părea să aibă vreo douăzeci de ani. L-am întrebat unde sunt, mi-a zis că în iad. De parcă nu ştiam... M-a întrebat dacă vreau să intru să bem un pahar de vin. Îmi place vinul, ştii asta. Dar l-am refuzat. Îmi era frică. Am plecat de acolo şi am întrebat alt om, la vreo patruzeci de ani. Ăsta, la fel. Cică tot în iad sunt. Şi, la fel ca primul, mi-a oferit un pahar de vin. Şi pe ăsta l-am refuzat, mai ales că avea moacă de violator în serie. În fine, i-am luat la rând pe toţi şi toată treaba a fost la fel, zici că proiectantul era beat.
P: Adică ce vrei să spui?
C: Nimic. Scuze. Cert este că, dând să mă întorc, în spatele meu era Iulian. M-a sărutat. A fost singurul meu sărut de când sunt în văgăuna asta. M-a pus să fac o alegere. Dacă vreau să rămân cu el, în iad, sau să nu îl mai văd niciodată, dar să ajung în rai. Am stat puţin pe gânduri. Până să răspund, a dispărut din faţa mea şi eu m-am trezit înapoi în cazan, lângă dulapuri. Am plâns mult de tot.
P: Păi, bine, bă! De ce eşti tu aici, la cazan?
C: Pentru că mi-ai spus că nu am fost în stare să-mi trăiesc viaţa.
P: Şi tu ce faci? Îţi zic eu ce trebuia să faci acolo. Trebuia să bei vin cu ăla tânăr. N-avea tupeu să-ţi facă nimic. Beai un pahar de vin şi mureai. Era otrăvit. Ajungeai pe lumea ailaltă, adică... de unde ai plecat. Ştii că, pe Pământ, trecuseră doar cinci minute. Încă puteai să îţi revii, pentru că erau unii lângă tine care te resuscitau la greu. De-asta nu au reuşit. În fine, pe asta ai ratat-o. Dacă rămâneai cu Iulian, ăla era raiul pentru tine. Aşa, cine ştie dacă ajungi sus. Şi dacă ajungi, ce primeşti. Ai fi trecut peste anii de pe Pământ şi ai fi nimerit în rai, lângă el, peste timp. Dar tu, ca vita, ai stat să te caci pe tine, că ce-o fi. Respins.
C: Ce respins?
P: Ăsta a fost un test. Voiam să văd dacă te-ai învăţat minte. Văd că nu, pentru tine clipa durează prea mult. Şi de riscat, nu rişti nici de-a dracului. Metaforic vorbind. Pa pa.
C: Petre, vino înapoi! Eşti bulangiu?
P: Nu. Tu îţi faci singură pedeapsa. Te transfer la Cazanul 18. Acolo e de tine. Ne vedem peste un an.
C: Asshole!
Şi Petru, pe lumina pe care coborâse, plecă bombănind ceva în barbă. Şi porţile Întunericului se ferecară în urma sa, iar Infernul se reumplu de gemete şi urlete. Mirosul fetid reveni, iar moartea îşi arăta faţa întunecată din nou.

......................................................................................................

Chiar şi când moartea îţi este pedeapsă, mai poţi scăpa din ghearele propriei tale sinucideri interioare. Orice îţi apare în cale este doar un test. În orice alegere pe care o faci, se ascunde o lume întreagă. Lumea ta pe care tu singur ţi-o construieşti aşa cum vrei. Dacă nu vezi asta, rămâi condamnat sau, mai rău, ajungi să confirmi ceea ce eşti şi să-ţi primeşti o sentinţă mai groaznică decât cea de care voiai să scapi. Tot ce dedicaseşi propriei tale eliberări se pierde, odată cu tine. Şi te pierzi...

Nightwish - Fantasmic

luni, 20 aprilie 2009

O moartă care nu bea, nu fumează, nu se f**e, la poarta raiului

Da, este vorba despre o moartă. Moare o fată, ca orice altă fată. Are 18 ani. O cheamă Carina. Nu cunosc pe nimeni cu numele ăsta şi îmi place, aşa că am ales să-mi botez aşa moarta, pentru că nu e o moartă cunoscută de mine. Ajunge la Sfântul Petru, echivalentul creştinesc al Cerberului, dar multispecializat, pentru că joacă şi rol de dispecer şi secretar. E un fel de manager de resurse umane. Are şi nume de manager, aşa că nu îl botez altfel.
Carina: Unde dracu' am ajuns?
Petru: Sus. Ai murit, nu îţi aduci aminte?
C: Îmi aduc aminte că era furtună şi m-a lovit fulgerul.
P: Vezi că ştii? Hai, bagă raport, că nu am timp. Vine un camion plin din Afghanistan.
C: Apăi, ce oi vrea să-ţi raportez?
P: Of, oamenii ăştia, nu aveţi pic de imaginaţie. Când te-ai născut?
C: Păi, pe 23 septembrie 1990.
P: Unde?
C: Contează? În Brăila. Asta e în România.
P: Ştiu geografie, nu mă lua de fraier. Mai departe. Ai crezut în Dumnezeu?
C: Păi cred că da. Greu de zis. La biserică nu prea mergeam, dar am fost de părere că cineva există acolo... adică aici, sus.
P: Şi te rugai regulat?
C: Nu mă rugam. Dumnezeu le ştie pe toate, aşa că ştie bine şi ce voiam eu sau ce nu voiam.
P: Smart ass! Bine, bine, hai că te trec OK la capitolul ăsta, că măcar aveai încredere în şefu'.
C: Vai, eşti un dulce.
P: Gura! Ia mai spune-mi tu mie, ce muzică ascultai?
C: De la death la Beethoven.
P: DEATH??? Taci din gură că dacă te aude cineva ajungi la ceaun! Ăştia îs cam închişi la minte pe aici, dacă aud nişte tobe şi o chitară cică e muzică satanică. Eu zic că n-are treabă. Dar, în fine... O să trebuiască să-ţi dau un minus aici. Deci, eşti pe zero momentan.
C: Parcă eşti prof, frate!
P: Evaluez. Asta fac eu. Menigiment... Spune-mi dacă înjurai.
C: Pula mea...
P: Deci nu.
C: Păi doar ce am înjurat...
P: Ba nu, că nu ai jignit sau blestemat pe nimeni. Nici măcar n-ai. Un plus mic.
C: Sunt şi plusuri mari? Sper că nu e şi aici ca la mine în oraş, să dai oleacă de şpagă şi să treci de orice poartă!
P: Nu e pe şpagă, e pe bază de viaţa ta. Prieten ai avut?
C: Da. De un an, aproape. Oare ce face acum? La el mă duceam când...
P: Mi se rupe mie. Tu zi-mi dacă...
C: Dacă ce?
P: Ştii tu... chestia aia... voi doi...
C: Adică dacă am făcut dragoste?
P: Da, aia, aşa. Nu se obişnuieşte pe la noi, dar văd că pe Pământ toată lumea e pusă pe treabă.
C: Nu. Dacă m-ar fi părăsit după aia?
P: Las-o dracului de treabă, că mai mint şi eu, dar nici chiar aşa. Vrei o ţigară?
C: Nu fumez.
P: Sper că nu te superi dacă îmi aprind eu una. Aşa. Să ne întoarcem. Observ că nu te pricepi la firea masculină. Dar nu e frumos să minţi aici.
C: Bă, Petre, ţi-am zis că nu.
P: Bine, bine. O să aflu eu. Nu trec nimic aici, pentru că e ciudat. Cum îl cheamă pe băiatul ăsta?
C: Iulian
P: Hai că are un plus pentru când o veni. Maratonist băiatu', rezistă bine. Mai departe. De fumat, văd că nu fumezi. De băut bei?
C: Vin şi atât. Rar.
P: Slăbuţ. Dar e bun, pentru că este sănătos. Plus. Droguri nu, că nu intri la tipar... Hmm... Mâncai bine?
C: Tu faci mişto de mine? Ce-are sula cu prefectura? Da, mâncam... ca tot omu', nu prea mult, dar nici puţin.
P: Lasă că vezi tu de ce are. Plus. Ultima întrebare: ţi-au plăcut banii?
C: Nu. Pe bune, numai fiţele se leagă de bani. E mişto şi fără.
P: Carina, Carina... Ce mă fac eu cu tine? Numai plusuri, aparent. Dar e naşpa rău.
C: De ce? Ce mai vrei de la viaţa mea?
P: Care viaţă?
C: Căcat...
P: Exact. Mult căcat. Te repartizez la cazanul 3. Nu eşti de rai.
C: Frate, tu eşti rumân? Ce nu-ţi convine? De ce mă trimiţi la dracu'?
P: Provizoriu. Nu ţi-a plăcut viaţa. Ai judecat prea mult înainte de a-ţi urma instinctul. Viaţa e un cadou de ziua ta. Prima zi. Aia pentru care meriţi cel mai frumos cadou. Tu nu ai trăit, ţi-ai pus întrebări fără răspuns. De ce să fumezi? Pentru că poţi. De ce să îţi placă banii? Pentru că ai nevoie de ei şi pentru că te poţi distra copios. De ce să bei? Pentru că este şi asta o plăcere, până la un punct. De ce să faci dragoste cu Iulian? Pentru că-l iubeşti şi pentru că ţi-a demonstrat că merită. Şi pentru că e al dracului (metaforic vorbind) de plăcut. În schimb, tu ţi-ai tot făcut griji şi, în 18 ani în care ţi s-au dat atâtea şanse, le-ai ratat pe toate. Şi asta e cea mai nasoală parte. Nu ai meritat viaţa pentru că nu ai ştiut să profiţi de ea. De-asta ţi s-a luat. De-asta te trimit la cazan. Nu ţi-ai dat voie să greşeşti când ai avut ocazia şi, acum, ţi-a trecut vremea. Dacă ai fi început să greşeşti, ar fi fost prea târziu. Eşti în urmă, Carina... Ţi-a trecut timpul. Îmi pare rău. Pe bune.
C: Bag cracii...
P: Nu am ce să-ţi fac. Ne vedem după sfârşitul lumii, poate te califici. Sper ca, în iad, să înveţi să trăieşti. Altfel, acolo înţepeneşti.
C: Moş nebun... Bine, cum spui tu... Nu am ce să-ţi mai spun. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Eu am avut grijă de mine.
P: Ba nu, nu ai avut. Te-ai ţinut singură într-un borcan, nu ai simţit răul şi binele pentru că ţi-a fost frică. Hai, valea că vine camionul din Afghanistan şi ăştia sunt vorbăreţi rău de tot de obicei. Pa pa. Şi nu te duce la departamentul de reîncarnări, că Buddha e în Ibiza şi nu te poate ajuta. Ghinionul tău... Nu am ce evalua, pentru că nu ai avut din ce să înveţi sau nu. Eşti tabula rasa! Tufă de Veneţia! Nu ai experienţă, deşi, în 18 ani, ar fi trebuit să aduni căcălău. Legile sunt de sanchi, tu trebuie să le respecţi doar după ce-ţi dai seama singură că e mai bine dacă le respecţi. Dacă ajungi la concluzia că e bine dacă le încalci, şi mai bine. Înseamnă că ai un caracter puternic şi că ştii şi singură unde să te opreşti. Dar, ca să te opreşti, trebuie să porneşti. Tu nu ai făcut-o. Şedere plăcută. URMĂTORU'!

Cea mai bună metodă de a-ţi rata viaţa este să o iei prea în serios. De ce să nu rişti, când cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla este să suferi? Cazanul e mai rău. Iar, când ajungi să fii obligat să-ţi iei viaţa în serios, nu ştii ce să iei în serios pentru că nu ai trăit când ai avut ocazia. Ca să nu mai vorbim că se poate să nu ai şansa asta vreodată... Ce se va întâmpla peste zece minute? Acelaşi lucru, indiferent dacă dai pe alături sau dacă pierzi timpul întrebându-te dacă e bine. Afli încercând.

Evanescence - My immortal