Se afișează postările cu eticheta ţărani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ţărani. Afișați toate postările

vineri, 22 august 2014

Limba şi literatura română. Manual de poştit în bodegă.

Limba română este atât de inexactă semantic, încât se poate folosi cu succes în zămislirea celei mai de soi literaturi, cu reale şanse de a bate la cur tot Califatul Francez, toată Monastirea Ortodoxă Rusească şi cam tot ce s-a scris prin lumea asta mare şi plină de căcat. Evident, literatura română nu se ridică la nivelul la care ar putea s-o facă, asemeni unui falus sculat mecanic de buzele unei nasoale. Se scoală, dar parcă fără chef şi fără să atincă înălţimi prea semeţe. Se scoală doar de complezenţă, ca să bifeze un punct pe o listă. Hai să vedem de ce.

Nu trebuie să apar eu ca să vă spun că ştirile de la ora 5 în variantă literară constituie singurele atentate scriitoriceşti ale culturii române. Nu, există poezie acceptabilă, proză acceptabilă, chiar ieşită de sub peniţa autorilor de dejecţii pseudointelectuale gen "Ion". Şi nu am nimic cu autorii acestor dejecţii, oricine scrie şi prost, oricât de bine ar putea să scrie. Nu poţi să ai numai opere de Nobel. Dar scriitorii ăştia sunt morţi de mult. Ar trebui să apară unii noi, care, dacă nu să inventeze genuri literare noi, măcar să se încadreze în unele vechi, dar care n-au fost sondate de români. Literatura distopică, de exemplu, lipseşte cu desăvârşire din peisajul românesc. 

Cultura viitorului creator de literatură este pocnită din faşă cu ciocanul uniformizării, ciocan care vine din toate direcţiile sub forma ideologiei din spatele educaţiei. La sfârşitul şcolii, omul român crede că face parte dintr-un popor eroic căruia, de eroic ce este, i s-a pus din toate direcţiile capac. Şi Napoleon a fost căpăcit de o alianţă impresionantă, oricât de genial ar fi fost. Poporul român este un Napoleon colectiv, care n-a avut ocazia să-şi facă imperiu, pentru că imensa coaliţie de străini, barbari, tirani, păgâni, pomelniciţi cu amănuntul în imnul de stat, a fost vigilentă şi a mângâiat cu drujba fiecare creangă pe care am încercat noi să ne suim. Omul român crede că literatura neamului său acoperă toată aria de interes a spiritului uman, restrânsă la bucata de pământ de sub picioare şi la barda din mână, abil exploatată în vederea apărării mai sus amintitei bucăţi de pământ. Cel mai mare geniu român, Eminescu, nu este un creator, ci un importator. El vede la Berlin nişte cărţi şi le "traduce" în limbajul spiritual românesc. Cu toate acestea, trece drept... geniu! Adică drept revoluţionar. Însă, raportat la Schopenhauer, Eminescu este fix Petru Groza faţă în faţă cu Marx. 

Românul, aşadar, nu este impulsionat să creeze. El este condiţionat psihologic şi ideologic să apere, să păstreze ce are, să se mulţumească doar cu ceea ce are, să îşi apere "sărăcia, şi nevoile şi neamul". Iar eroismul său este defensiv, nu cuceritor. Un eroism mic, comparativ cu al învingătorilor. Românul bate cărări ştiute, scrie ce vede, nu scrie ce NU vede. Creaţia artistică românească nu este una utopică, nu este una distopică, ci una pur realistă. Este o explicaţie a unor invenţii deja existente, nu o tentativă de construcţie a unora nemaivăzute, pentru că moralitatea românească este, din acest punct de vedere, defectă. A crea ceva nou te face îngâmfat sau inutil, te asemuieşte duşmanilor neamului, cuceritorilor care au lăsat urme adânci în istorie pe seama poporului propriu. Creaţia te face trădător.

Grai - Sed Lesov

vineri, 4 iulie 2014

Observaţiuni antropologice asupra exemplarului "Filimon", apartenent tipic al urbei româneşti

Să-i spunem Filimon. Este bucureştean, deci oltean moldovenizat născut prin suburbiile imunde ale Nămoloasei. Colonist de meserie, Filimon posedă cămaşă într-o singură culoare; e drept, nedefinită. Duhnindu-i gura a chestie care creşte între degetele de la picioare când o arzi vara în bocanci, colonistul de la Nămoloasa ar fi purtat şi păr pe spate dacă nu i-ar fi fost încă arsă pielea de internship-ul plătit în boabe de grâu, efectuat vreme de 18 ani în metropola de baştină. 

Filimon ocupă relativ legal o garsonieră decorată cu igrasie renascentistă şi cu bun gust. De ceapă. Proprietarul căruia-i cotizează o dijmă lunară cât trei sferturi din valoarea locuinţei învinuieşte foştii chiriaşi, nişte "moldoveni dă Ialomiţa", pentru cocktail-ul de damfuri primitoare sau, poate, primitive, căci nici el nu ştie prea bine care-i diferenţa. Are chiar şi apă caldă. Dubios de caldă, Filimon nu-i cunoaşte originile. Doar ştie că un dulăpoi mare de pe un perete începe să se screamă când o foloseşte, aşa că preferă s-o evite. 

"Apă? Păi o cumpăr din hypermarket, doar nu-s dă la Pocreaca s-o scot din pământ, cu viermi şi ciuperci d-ăstea dă ţărănoi rural"! Aşa explică Filimon, cu un aer didactic care i s-ar potrivi dacă n-ar intra în conflict cu halena profund etilizată, originile apei cu care se spală pe faţă când îşi aduce aminte şi când este şi capabil să parcurgă cei doi metri care-i despart patul de chiuveta ancorată, straniu, de un perete care nu se află în baie.

Bucătăria lui Filimon este suspect de curată. Probabil, este cea mai curată suprafaţă de 1,827 metri pătraţi din edificiul ferentarian în care-şi ţese omul viaţa şi opera. "Cum unde mănânc? La Mec, bă! N-ai auzit de el? Păi eu nu mă apuc să gătesc cărnuri d-alea dă animal şi cartofi. Tu ştii că animalul ie cu pământ pe el, cartofu' la fel... La Mec ie curate, dar ce să ştii tu, dă-te-n spirt dă filistin"! se revoltă Filimon când este întrebat de secretele celor aproape doi metri pătraţi cruţaţi de expansiunea slinului nativ "dă Ferentari".

Colonistul Filimon nu este, sub nicio formă, un beţiv. El savurează, vreme de patru ore, o bere cu lămâie, purtându-şi pălăria cea de duminică, miercurea. În Nămoloasa, portul de pălărie duminicală miercurea ar fi fost aspru pedepsit în birtul comunal. În Bucureşti, însă, nu sălăşluiesc "Grobienii ăia dă Moldova". Bucureştenii au stil. Pălăria purtată inadecvat atrage priviri, dar, de această dată, admirative. 

Filimon este de-al lor. Nu înţelege, însă, de ce nu se apropie nimeni la mai puţin de doi metri de trupu-i, sursă parcă nestăvilită de izuri ce aduc vag a ceapă conservată în spirt. "Pastă dă dinţi? Păi dân dinţii cui să face aia? Poate e dă la d-alde infecţii ăia dân Rahova, mă infectez cu cine ştie ce microbi"! se arată Filimon suspicios la auzul unor asemenea chislovăţii. Adoarme, sorbind cu nesaţ dintr-un recipient imens plin cu o substanţă care răspândeşte mirosuri necunoscute de nasul omului alb. Probabil, ţuică făcută din boasca rămasă de pe urma ţuicii vecinului. "Păi voi d-aia staţi în copaci, dă-vă dracu' să vă ia dă primitivi, că nu reciclaţi"!

Korpiklaani - Keep on galloping 

luni, 17 iunie 2013

Moartea patronului de monastire şi rugurile omuleţilor verzi

16 iunie 2013. Lumea s-a mai uşurat de un căcat legionar, pe numele lui Justin Pârvu. Da, Justin, ca Bieber. Din respectul pe care mi se cere să-l am pentru morţi, n-am să-mi manifest bucuria din prima. Justin a fost un moşuleţ simpatic, cu barbă şi ochelari, care a citit foarte mult şi pe care l-a ajutat o minte mare. Şi aici se termină respectul.

Ce-a făcut Justinică al nostru cu mintea lui mare? Păi, când ai lucruri mari, ţi le cam bagi pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Ca oamenii cu penis mare care penetrează grase. Domnul Pârvu s-a legionărit în 1938, călărind un val care, spera el, avea să-l suie ca o cloşcă pe căpiţa neamului românesc. Neamul creştin românesc. Din fericire pentru el, nu i-a pers şi a ajuns pe la pârnăile comuniste. Pentru cine nu ştie, pârnăile comuniste din anii '50 erau mai nasoale ca pârnăile somaleze de astăzi. Adică, dacă scăpai săpunul, nu te futea colegul de celulă, te futea gardianul direct, pentru că gardianul era coleg de celulă. Da, treaba era futută, dar, după cum vom vedea, Justin a primit ceea ce-a vrut. Fundamentalist creştin şi membru al organizaţiei teroriste legionare, taica popa a militat pentru aruncarea României înapoi în Evul Mediu. Biserica Ortodoxă trebuia să devină ceea ce a fost cea Catolică după anul 1000, adică vârful unei teocraţii similare celei din spaţiul arab. La fel cum francezului medieval îi spunea popa cum să dea la buci în aşa fel încât să nu simtă şi să nu provoace plăcere; la fel cum italianului interesat de ştiinţă îi punea popa foc sub picioare, aşa trebuia să ni se facă şi nouă. Dar au ajuns la putere comuniştii. Alte maimuţe idoelogice, dar asta-i partea a doua. În schimb, au făcut o treabă bună: pârnăi ca-n Evul Mediu, de te mâncau şobolanii în celulă, nu alta. Asta a păţit-o şi mortul nostru. A stat la nişte bulău ca să simtă pe pielea lui ce voia să facă el, împreună cu alţi zelişti, propriului popor dintr-o iubire sadică pe care numai dunmezeul biblic ar putea s-o simtă. Normal că a ieşit din bulău, că n-au crăpat prea mulţi acolo, dar asta nu-i opreşte pe ortodocşii neamului să-l considere martir. Ce dacă a crăpat la 94 de ani, de cancer? El este un martir al închisorilor comuniste! În ultimii ani ai vieţii, şi-a deschis mănăstire de călugări. Pentru că acei călugări se plictiseau, a deschis şi mănăstire de călugăriţe. De ziua lui, măicuţele veneau şi-i cântau (la fluier?) "Sfântă tinereţe legionară". A militat împotriva obligativităţii actelor cu cip, chiar dacă ele nu-s obligatorii. A militat împotriva implantării cipurilor în corp, chiar dacă nu-ţi implantează nimeni nimic nicăieri. Dar el nu ştia, că e greu să fii patron de mănăstire! În cele din urmă, s-a gândit şi dracul să-l ia, după mult cancer la stomac. 

Ceea ce rămâne după Justinică e o adunătură de neolăbaci care îl plâng. Îi întreb ce părere au de prezeţa cancerului în Justin, dat fiind că ortodocşii consideră cancerul ca fiind pedeapsă divină? Nu, nu scrie în Biblie, ci în manualul de religie. Fără îndoială, Justin va fi transformat într-un martir al terorismului legionar şi al standardelor duble, un monument al iraţionalului şi al prostiei intenţionat întreţinute cu supradoze de tămâie. Câteva sute de dreptaci verzi for face lobby pentru canonizarea lui moşulică. Ce-i drept, a fost o întruchipare a valorilor ortodoxe, prostia şi primitivismul în special, apoi exclusivismul naţional, antisemitismul prost argumentat şi prost întemeiat, ingineria socială şi, nu în ultimul rând, transformarea unui popor în turmă de oi, căci Hristos tratează umanitatea în termeni ovini. 

De ce m-am apucat să scriu asta? Nu e o reacţie la moartea lui Justin Pârvu în particular. E o reacţie la curentul de legionarism care se va alimenta cu sete din lacrimile celor care-l vor plânge pe acest potenţial călău al neamului. Aşa-zisele valori promovate de Justin îşi vor găsi locul în manifestele neodreptace, iar şantajul emoţional caracteristic ortodocşilor va atrage după sine un suport popular masiv pentru aceşti nostalgici ai unui Ev Mediu pe care nici măcar nu-l înţeleg. Puţină opoziţie nu le strică unora care vor să se suie pe noi şi să ne strivească intelectual, făcând din noi prizonieri ai Bisericii şi ai credulităţii copilăreşti. În fond, la fel cum liderii legionari au fost întemniţaţi sau ucişi de comunişti, cele mai pătrunzătoare minţi ale noastre vor ajunge pe rugurile aprinse de omuleţii verzi în piaţa publică. Motivul? S-au îndoit. Au cercetat. Au fost inteligenţi şi asta-i blasfemie!

Corvus Corax - Oh, varium fortune

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

De jegi rerum. Sau despre jeg.

Să nu credeţi, dragi oratori, belatori şi laboratori, că jegul e treabă simplă, pentru că nu-i. Jegul de două feluri este, anume văzut şi nevăzut. Dacă de cel văzut e lesne a scăpa cu oleacă de apă, cu unghia, cu drujba sau cu niscai cianură, nevăzutul, adesea netrădat decât de Duhoarea Duhorilor, e cel mai parşiv dintre toate. Apare, la fel ca ţiganii, peste tot. Vechii cărturari credeau că ţiganii sunt singurele vietăţi care strunesc jegul nevăzut, drept pentru care aceste creaturi cu puteri misterioase erau considerate adesea sfinte sau şamanice. Dar s-a dovedit că nu e chiar aşa, ba chiar invers, ţiganii nu ştiu a struni jegul nevăzut; ei pot doar să-l invoce, dar nu şi să scape de el. 

Aşa că savanţii au căutat în altă parte Maeştrii Întunecaţi ai Artelor Slinoase, îndreptându-şi atenţia spre lighioane şi mai stresante, ca baba de tramvai. Mulţi s-au sacrificat pe altarul cunoaşterii luciferice, stând chiar şi în acceleratu' de Sighetul Marmaţiei (tărâmul în care legenda spune că se agaţă harta-n cui) lângă ciudatele creaturi. Ei observă şi notează la ceasloavele lor cum că jegul este mai ales slobozit atunci când baba se descalţă, pe căi tainice departe de simţurile chiar celui de lângă ea, şi-şi întinde, la fel de ascuns, picioarele varicoase primprejurul victimei. Pentru o slobozire cât mai glorioasă, mişcă din degetele de la picioare, lăsând să umple aerul micile particule ce sălăşluiesc între ele. De obicei, aşa subtilă e specia asta de jeg, că mai întâi te-ntrebi de ce ţi-a chelit nasul şi de ce-ţi ţiuie urechile înainte de a-l simţi, de a-i întâlni temuţii aburi nevăzuţi.

Un alt sălaş al jegului celui tainic s-a găsit în gură. În gura oricui, aşa că nu ştii de cine să te fereşti. De multe ori, atunci când oarecine de pe-aproape deschidea gura spre a vorbi, un duh dămfos, de multe ori foarte înfuriat (se pare că nu le place curentul şi nici lumina) se abătea asupra nevinovaţilor. În cazuri fericite, originea acestor duhuri poate uşor fi descoperită după natura lor: din usturoi, din ţigări proaste, din ceapă sau dintr-o combinaţie letală a celor trei. De multe ori, însă, pare că cineva sau ceva a murit în gura celui ce cu atâta iscusinţă abate asupră-ţi urgia ucigaşă. Jegul acesta, deşi ucigaş, este lesne de stârpit cu arme magice de felul pastei de dinţi sau pastilelor Orbit, dar aparţinătorii lor nu ştiu a folosi aceste mijloace, drept pentru care, de multe ori, ajung a fi proscrişi ca nişte leproşi.

Cel mai aprig, însă, loveşte jegul atunci când formează monstruoase alianţe, mai monstruoase decât USL sau pactul Ribentrop - Molotov, mai groteşti decât "Basarabia e România", înţelegeţi voi. Învăţaţii au observat că numai la convergenţele unor forţe nesfinte se fac asemenea împreunări, în locuri precum budele ecologice (mai ales alea albastre), tramvaiele vara (forţele malefice acţionează dincolo de hotarele timpului şi spaţiului, în afara chiar a Domnului şi împotriva Lui) sau, din ce în ce mai adesea, prin bucătăriile în care au început să ajungă tot femul de neofiţi care n-au atâta tărie cât să îmblânzească Diavolul.

Concluzie: Fă baie. Serios. Fă baie Ioane, fă baie Gheorghe!

Vox Vulgaris - Rokatanc

vineri, 7 septembrie 2012

Tehnici de agăţat.

...Şi Domnul a văzut cum păcatul malahiei era din ce în ce mai răspândit, şi râurile se albeau cu seminţia nefericiţilor, iar munţii pleşuvi încărunţeau misterios, fără să fi nins de jumătate de an. Aşa că Domnul S-a înduplecat şi a dat oamenilor tablele tehnicilor de agăţat, ca să dea şi manipulatorii la buci întru tardiva lor mântuire preapocaliptică. Doar e 2012, ce Pula Domnului?

1. Să nu te sfinţeşti cu deodorant de la 3,80 peste tricoul Armani, ci să-l pui pe pielea ta după ce faci baie, adică treaba aia ruşinoasă cu apă şi săpun, ca să nu puţi ca o cocotă masculină comunistă dată cu parfum de lăcrămioare, ci să provoci vibraţii plăcute părului din nasul agăţatei.

2. Să cureţi brânza de pe pula ta aşa cum curăţă şi greşiţii tăi brânza de pe pula lor.

3. Să schimbi chiloţii tăi chiar dacă i-ai mai schimbat o dată anul ăsta. 

4. Să nu râgâi râgâiala ta de salam săsesc mirositoare asupra alesei inimii tale şi să nu borăşti borala ta abjectă în preajma ei. Dacă nu te poţi abţine, nu mai bea ţuică de prune cu o seară înainte.

5. Să te ştergi la cur după ce te caci, căci a celor cu curul curat va fi împărăţia futaiului şi nici cearşaful celei pe care-o vei fute nu va prezenta urme maronii a doua zi dimineaţă.

6. Să nu comanzi la cina voastră cea de taină mici cu mujdei, căci a ta va fi împărăţia putorii şi femeia ta îţi va vomita în gât când te va simţi puturos.

Şi de-aici, a doua tablă începe, dar ea s-a pierdut căci cel care-a primit-o, nevrednic de misiunea-i sacră, a alunecat pe un pietroi, a căzut şi-a spart-o. De fapt, nu mai am eu chef să dau lecţii tuturor începătorilor.

Nightwish - Lappi Lapland

miercuri, 2 mai 2012

Lustruitul pulii

După cum am promis, miercurea e zi de poştit redacţia. Sau de răspuns cititorilor. Gugăl m-a dat ca exemplu când a venit vorba de lustruitul pulii, aşa că, da, Dumnezeul din mine îţi va şterge ţie, draga mea cititoare, dezamăgirea de pe mutriţa ta dulce cu buze aproape virgine.

De unde ştiu că eşti fată? Ca să fiu sincer, nu ştiu. Dar sper că eşti, pentru că nu vereau să comunic cu un bărbat interesat de asemenea subiect. Bun, hai să vedem cum se lustruieşte pula, ca să-ţi alunece mai bine pe unde vrei tu s-o îndeşi. În primul rând, poţi folosi varianta clasică. O lingi bine. Nouă, bărbaţilor, ne place să ni se plimbe o limbuţă roz şi feminină peste vârful ciupercos al păjlăboacei. E alegerea ta dacă o şi dezmierzi cu buzele sau nu. Ideea e să fie limbă, ca să aibă luciu, să-şi lumineze calea prin hăţişurile vaginului tău găunos. 

O altă metodă, pentru penisurile moderat de zgrunţuroase, ar fi... ceva mai laborioasă. Rade-te la văgăuna cu mulţi tei. Stai departe de organ vreo săptămână, să te faci ţepoasă ca moaca unui boschetar libidinos agăţat de tine de prin birtul sătesc. Hai, nu-mi spune că nu ştii cum se simte, că te-am văzut pe-acolo! Acum, apucă mătărânga cea nelustruită cu ambele mâini şi freacă-ţi-o de podoaba capilară proaspăt crescută din propria-i cenuşă. Ar trebui să-i dai lustrul mult dorit.

Pentru falusurile cu adevărat şmirgheloase, care te fac să urli din străfundurile tale, care-ţi întorc pizdoiul pe dos, care-ţi râcâie grumazul din interior, care-ţi intră în cur ca harponul în balenă, care-ţi fac stomacul sacoşă de Kaufland etc, ai nevoie de măsuri extreme. Şi, cum cui pe cui se scoate, ai nevoie de nişte şmirghel bun, de-ăla de frecat căcatul uscat de pe mobilă după ce plec eu, nesatisfăcut, de la tine şi-ţi răsplătesc maroniu masa din bucătărie pentru performanţele tale sexuale sub ştachetă. Munca e simplă, freci pula-n cerc cu şmirghelul până reuşeşti să-ţi orbeşti vecina mezozoică de peste drum cu lumina lunii reflectată din capul cel bine ferchezuit. Pentru mai mult efect, unge baluba cu ulei sau vaselină, să iei puncte şi la impresia artistică!

Acum că te-am instruit cu privire la tema pe care mi-ai dat-o săptămâna trecută, hai să te psihanalizez un pic. Şi prin psihanaliză nu înţeleg viol în liftul de la copacul tău. De ce vrei tu o pulă lustruită? Pentru că eşti o târfuliţă care crede că orice străin are bani mulţi cu care să te poată duce în barul ăla în care n-ai intrat niciodată. Şi, pentru că eşti proastă, singurii oameni despre care eşti sigură că-s străini sunt negrii. Orice expert în stereotipuri ştie că negrii au pula aproape la fel de mare ca mine. Deci ţi se propteşte în gât. Nasol, asta înseamnă, în mintea ta îngustă, că pula nu e bine lustruită, nu că gâtlejul tău e la fel de strâmt ca tunelul săpat de un gândac în pâinea uitată-n scara de bloc două zile. Şi mai nasol e că barul în care n-ai fost niciodată e birtul sătesc mai sus menţionat. Ai rămas, cum s-ar spune, şi cu pula ruptă-n două pe gât, şi cu banii luaţi. Poştire plăcută!

Gaia Epicus - Firestorm

miercuri, 4 aprilie 2012

Am abandonat anarhia. Slavă ţie!

E a treia formaţiune politică din România, după USL şi PDL. Ghici, ciupercă, ce-i? Hai, sictir, nu-ţi vine în minte numele unui asemenea partid de tradiţie şi de viziune? Pe mine mă revoltă că nu e primul. De ce n-are susţinerea pe care o merită Partidul Poporului? Da, dragii mei, Partidul Popular, al lui Dănuţ cel care dă cu căcat în bogătaşi de pe yachtul lui de două milioane de euroi, este doar al treilea într-un sondaj recent. Şi pun pariu că dacă şi-ar spune şi creştin-democrat ar fi mult, mult mai sus. 

Mă gândesc să cer viză de Burundi dacă nu iese ăsta preşedinte şi dacă nu formează singur majoritate în Parlament. Eu vreau să aflu pe canale oficiale de toate futaiurile din budele Casei Poporului. Vreau să fie şerpilieni în Guvern. Vreau să dea Magda Ciumac din buci pe biroul prezidenţial. Dacă Statele Unite sunt conduse din Biroul Oral, de ce nu ar fi România condusă din Biroul Anal? Merităm şi noi asta! Merităm un viitor strălucitor, aşa cum am văzut în Idiocracy! 

M-a erecţionat programul lor politic mai ceva ca o dimineaţă de-aia în care mă trezesc în cort după ce mă culc în plapumă. Adică, omul a promis că dă toţi miniştrii afară din Palatul Victoria, le ia banii şi târfele şi le împarte cu norodul. Deja îmi cumpărasem vaselină pentru Elena Udrea, să am când o fi să-mi vină rândul la Marea Poştă Naţională, pentru ca acum să aflu că investiţia mea e în pericol, Partidul neavând decât vreo 16% dintre voturi. 

Dragii mei conţărani, votaţi-l, că Oteveul, odihnească-se în pace, futu-i Adolf de peştilieni care l-au închis, era o fereastră spre gloriosul viitor pe care ni l-am câştigat printr-un mileniu zbuciumată istorie! Încă de când scria Ştefan cel Mare despre scârbavnice mădulare date la "reţe" lumea ştia care-i calea firească de evoluţie, pe calea unui imperiu mai milenar ca al principalului producător de săpun de la începutul anilor '40. 

Daţi-i Diaconescului ce-i al Diaconescului, adică şansa de a cuceri Basarabia, Rusia şi Statele Unite ale Mexicului, de a transforma o garsonieră bucureşteană în capitala Imperiului Galactic, de a vinde pietre de moară pe post de lingouri de aur ca să plătească românii cu 100.000 de euro pe zi numai ca să stea degeaba etc! Este o erezie să nu plăteşti gras poporul român pentru treaba la care se pricepe cel mai bine, adică înalta artă arcană a frichipulaţiei. 

Când închid eu ochii şi-mi imaginez viitorul patriei, conduse de Diaconescu, mă gândesc din ce în ce mai serios să abandonez anarhismul şi să jur credinţă unui asemenea despot luminat cum altul n-a mai fost. Glorie Celui ce va să ne păstorească pe căile neasfaltate ale Ridicării din Căcat! Glorie celui care va înlocui Discovery Channel cu televiziunea cu circuit închis, filmată prin camere de supraveghere instalate în căcăstorile publice ale ţării! Nu vreau să mai văd cum bea Bear Grills pişălău, vreau să văd cum scriu poponauţii anunţuri matrimoniale pe faianţă şi cum se cacă florăresele! Eu votez Dan Diaconescu. Tu ce pizda mă-tii mai aştepţi?

Nox Arcana - Night of the Wolf

marți, 20 martie 2012

Şi hoiturile se excită

Am să vă spun o mică povestioară ca pula. De ce ca pula? Pentru că a circulat din gură în gură. Se făcea că venea Paştele. Paştele anului Apocalipsei... Da, mai e vreo lună până atunci, dar mutrele bisericeşti deja exploatează, din spatele sutanelor şi basmalelor, acest pilon al industriei spălătoriilor de creiere. Conferinţe peste conferinţe, care mai de care mai pseudoştiinţifice, ascund sub titluri academice sesiuni prelungite de îndobitocire şi pregătire pentru şederea de-a dreapta Tătucului. Mortăciuni apetisante pentru bătrânele scămoşate, neepilate pe limbă, sunt purtate din sală în sală spre a-şi îndeplini misiunea de jucărele sexuale. Undeva în Iaşi, s-a ţinut slujba sau conferinţa înalt prea academică "Cu Hristos în celulă", despre cum scăpau deţinuţii de prin pârnăile comuniste săpunul întru Hristosul veşnic vigilent care-i viola cu revelaţia puternic învârtoşată. Toate bune până vine pauza de cafea, ţigară, călugăriţă sau autoflagelare, după gust. Din sală, glasul clerical al unui popă vajnic urlă din tot drobul că moaştele aduse acolo ca material didactic, pentru a ilustra dosnicele datini prizoniereşti, au început a se căca mir. Apăi, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mi-aş băga penisul în mirul lor, că-mi strică bunătate de cartofi prăjiţi. Nu-i bun decât la parfumat tufărişuri trecute de prima tinereţe, în speranţa vreunei limbuţe rătăcite care nu trebuie intoxicată de miasmele sfintei nespălări. Clar, şi mortul sau moarta s-a udat abundent la auzul atâtor vorbe pornoase şi la simţirea atâtor pupături de îndoielnică evlavie necrofilă. Iar cioclii cei bărboşi au fost oamenii potriviţi la locul potrivit, de membri ai selectului club al celor ce-au văzut Ejacularea Post Mortem! Să ne frecăm organele genitale întru Aleluia, căci mare minune s-a petrecut acolo!

Să ne întoarcem cu un an în urmă. Alt Paşte, alte conferinţe, alte moaşte. Iar pauză de mirungere, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Iar glas grav de bas deturnat către cele dubioase. Iar orgasm necro, taman când se vorbea despre Hristoşi bine fixaţi de cruci supradimensionate. Mie mi se pare că mortăciunile astea se excită foarte ciudat, aşa, în văzul lumii, taman când juisarea lor e mai de efect. Adică, uite aici scenariu: preasfinţiţii şi preafericiţii sunt conştienţi că nu prea se uită decât penisurile în gura lor. Nu că nu le-ar plăcea, dar prea multă ciclopime şerpiliană strică, iar puţină varietate nu se poate refuza. Au nevoie de subtitrare, de efecte speciale, de sânge sau, în cazul nostru, de ulei puturos. Popi şi profani se unesc într-un scop comun: pauza. Cei din urmă ca să plece la un sacrificiu de capre, cei dintâi ca să calce pompiţa cu mir şi să-şi aducă auditoriul înapoi, momindu-l cu o orgie necro mai ceva ca la catolici, să vadă ei, papistaşii dracului, cine-i mai plin de duh dintre duhnitori! Şi treaba funcţionează an de an, căci scurtă e memoria celor săraci cu duhul care moşteni-vor, zice-se la Scripturi, Împărăţia Cerurilor, cu Gagarin cu tot!

Ce concluzii aş putea să trag eu din toate cele istorisite mai sus? Parcă n-am cuvinte, sunt uimit de asemenea miracole ce se petrec în preaşma Sfintelor Sărbători de Paşti. Mi-aş da căciula jos de pe cap ca să-mi acopăr erecţia legendară ce mă aduce mai aproape, ca stare, de sfinţişorii defuncţi care încă mai sunt gerontofili. Dar, vai, eu am alte preferinţe sexuale! Eu nu vreau să mi se scoale mătărânga după ce crăp. Planul e să fac suficient sex în timpul vieţii, ca să nu-mi mai trebuiască şi de sub pământ. Nu de alta, dar nici nu aş simţi nimic, nici nu mă atrage să-mi gâdile vreo octogenară MILF-oasă organul pulos cu mustaţa ei stalinistă. De reţinut, însă, că încă mai trăiesc printre noi personaje care cred că există futai şi după moarte, într-o deşartă speranţă născută din creştinescul viol conjugal, adică din îndeplinirea datoriei de noapte fix când are pulărăul transpirat chef... Îmi pare rău că nu pot salva lumea, dar încă nu mi-au venit rezultatele testului psihiatric de care am nevoie pentru permisul de port-armă.

Turisas - Rex Regi Rebellis

joi, 15 martie 2012

Curs introductiv de masacrologie. Contrarecomandări.

Am mai dat pe aici lecţii despre cum se comit crimele într-o civilizaţie civilizată, de oameni civilizaţi. Dar văd că nu prea s-a prins nimeni, mai ales după ce am râs copios de "masacrul din coafor" şi de "criminalul în serie" de la Braşov. Despre braşovean nu am cuvinte. A omorât un bărbat şi o femeie, iar preaînţelepţii poliţai, bucuroşi că au scăpat de îngheţat în ger păzind boşorogii cu măşti de Guy Fawkes de prin agorele ţării, au concluzionat că motivul a fost sexual şi ţărănoiul este marele nostru Ted Bundy. Jenibil, n-am ce spune. Dar masacrul de la coafor cere mai multe comentarii.

De la oteveu la noii săi sateliţi, Antenele, toată lumea a întors pe faţă şi pe dos tragedia teagic de şexpiriană a carnagiului, a pogromului, a atacului terorist dintr-un coafor în care se întruniseră druidele cultului telenovelelor turceşti. Ce-a făcut iobagul în cauză? A investit inteligent în tehnologie de ultimă generaţie, adică a dat trei lei pe un pistol Carpaţi la mâna a doua, de-ăla şmecher de vrei, nu vrei trage după colţ şi-i mai bun la futut mânere peste ceafă decât la împuşcat guguştiuci. Şi-a antrenat trupul şi spiritul, ca un ninja, întru comuniunea perfectă cu sticla de vodcă, să aibă oleacă de curaj. Nu orice bărbat pune piciorul în coafor, mai ales cu gânduri războinice. Eu am intrat cândva cu gând de pace şi am fost luat prizonier. Urâtă afacere. Pizda proastă din coafor, adică nevasta lui curvă, ştia că războinicul avea planuri împotriva ei. În consecinţă, a luat poziţia clasică a femeii în societate. Nu, nu s-a aşezat capră. Şi-a acceptat soarta. Asta a adus grave atingeri coaielor de wolfram ale domnului pistolar. Adică, el a investit atâtea resurse într-o operaţiune de comando şi aia se crăceşte la el aşteptând glonţul? Aşa, putea să divorţeze sau să o aştepte pe ea să se sinucidă. Cu orgoliul violat mai ceva ca Armata Roşie la Vaslui, samuraiul a început să tragă cu formidabilul său pistol Carpaţi, nimerind ştoarfa din dotare nu se ştie unde, dar eficient, dat fiind că a crăpat, ucigând încă o druidă şi săpând vagine suplimentare în celelalte înalte personalităţi cultice. Sacrilegiu! Sfântul Petru a scăpat cheia de la gât când a auzit ştirea, aşa că moartele sunt făcute poştă de satăni prin infern. Lui Hristos mai că i-au sărit aşchiile de cruce din cur când a văzut una ca asta. Fecioara Maria şi-a pierdut fecioria, fără legătură cu evenimentul. Avem un masacrator! Avem un fel de Hitler! Avem papă! Avem Brevik. Apropo, dacă ăsta a fost masacru, norvegienii ce-au mai avut? Se vede unde e civilizaţie şi unde-a pus vikingul mâna!

Lyriel - Voices in my head

sâmbătă, 20 august 2011

Legile glorioasei noastre societăţi

Oamenilor le place să aibă legi, pentru că sunt nişte oi proaste. Românii, cu atât mai mult. Anarhia n-ar prinde niciodată aici, pentru că mereu vor exista ţigani şi ţărani printre noi. Nu s-a gândit nimeni să-i extermine, dar asta e altă poveste, pe care-o depăn eu cu tovarăşul Adolf când mai vrem să ieşim, de dragul vremurilor bune, la o dejidanizare profesionistă prin scările de bloc. Dar să trecem la normele care ne conduc minunata societate.

1. Eu te-am făcut, eu te fut primul.
2. Să nu-ţi faci nuntă fără babe cu bigudiuri şi capot pe ele. Nimic nu se compară cu o sursă de duhoare care se isterizează că nu mai e rată de Coarnele Căprii la 1 noaptea.
3. Închină-te în tramvai, chiar dacă dai cate-n gură la o sută de oameni. Dumnezeu e băiat finuţ şi o să-ţi plesnească fierea întocmai şi la timp, la fix 74 de ani şi 40 de zile.
4. Cumpără-ţi rubedenii nespălate la ţară, pe care să le cheme Domnica sau Sultănica, şi care să contabilizeze nunţile şi pomenile la care te-ai dus tu, ca să ştie dacă vin sau nu la nunţile şi pomenile tale.
5. Mergi la cimitir. Nu ştiu ce fac oamenii vii în cimitir, dar, dacă nu te duci când se duce toată lumea, eşti un wolves-heafud nenorocit, un paria, un ostracizat, un bulangiu ilegalist, futu-te Putin între degetele de la picioare!
6. Cumpără bibelouri multe. Trebuie să fie colorate şi să semene cu chestiile pe care le vezi când ai coşmaruri sau când fumezi iarbă nasoală. Musai, le vei ţine într-o cameră în care nu intri decât când ai musafiri, ca să-i impresionezi.
7. Să ai mileuri. Ele trebuie să fie gălbui, să pară vechi, şi croşetate de cumătra naşei finei mătuşii verişoarei unchiului care a crăpat şi căruia trebuie, apropo, să-i faci pomană, deci vezi punctul 5.
8. Când vorbeşti la telefon despre borşuri, ciorbe şi neamuri pe care-mi vine să le omor cu pietre, vorbeşte în aşa fel încât omul de la celălalt capăt al firului să te audă şi când se întrerupe telefonul. Dar vezi să ţipi tare, că poate omul e la Satu Mare şi tu la Constanţa.
9. Dacă-ţi pleacă namurile siloase în Italia, ai grijă să te lauzi cu banii pe care ţi-i trimit. Să-ţi iei un televizor cât cinematograful, pe care să-l pui fix în camera cea mai mică şi mai de chirpici din casă. Deasupra lui, pune un mileu şi, pe perete, un covor. E trendy să ai covoare pe pereţi şi pături de cânepă pe duşumea.
10. Periodic, plimbă-te prin oraş cu câte-un băţ în mână. Poate să fie orice. Sapă, coadă de mătură, pula mea, nu contează ce e. Dă din el cât de tare poţi, ca să atragi atenţia asupra statutului tău. Cine are coadă, are mătură. Cine are mătură, are casă, deci eşti faraon.
11. Dacă eşti femeie, nu uita să îţi iei nişte boarfe de cârpă cu floricele din care să se vadă că ai cinci metri de spaţiu între sâni şi picioare de pod. Grasă şi frumoasă. Ăsta e standardul.
12. Bate-ţi nevasta la intervale regulate. Altfel, va crede că n-o iubeşti. După ce-o baţi, fute oleacă la ea. Pizda vânătă se mulează pe ciomag ca tricoul roz pe fi-tu.
13. Când pleci cu maşina, obligatoriu ia o babă cu tine şi pune-ţi cruci şi icoane peste tot. Nu poţi să înjuri ca tractoristul dacă Dumnezeu nu ţi-e martor şi dacă nu se fălesc vreo două-trei băbăciuni că eşti bărbat adevărat, cu pulă şi tot ce-ţi mai trebuie.

Agathodaimon - Stindardul blasfemiei

sâmbătă, 9 iulie 2011

Anunţ important pentru naţiune

Dat fiind faptul că s-a aflat tot, vând, la preţ de dumping, trei bucăţi ficaţi de copil, categoria de vârstă 2 - 8 ani, cinci bucăţi plămâni, două bucăţi rinichi (ăştia se dau ca pâinea caldă), un cerebel cam mucegăit, dar în stare de funcţionare, 18 degete şi vreo opt kile de piele, în special nuanţa "Dirty Chocolate". Grăbiţi-vă, că expiră! Sunt bio, nu au conservanţi şi, la trei organe cumpărate, primiţi unul gratis şi, bonus din partea firmei noastre, un cadavru golit de măruntaie, numai bun de folosit ca valiză. Veţi fi senzaţia trenului de Vaslui, garantat! Are şi mânere!

Oameni buni, voi sunteţi proşti? Cum pula mea să credeţi că vine Salvarea Infernală să vă fure puradeii plini de căcat din faţa blocului? Voi nu vă uitaţi un pic la ce-a ieşit din pizdele voastre sau ale soţiilor voastre? Cine ar cumpăra aşa ceva? Nici la McDonalds nu s-ar vinde arătările alea. Şi, în pula mea, voi nu aţi observat că ies la număr chestiuţele alea care dau din mâini şi din picioare? Sau aţi produs atât de mulţi, că nici nu mai ştiţi câţi aveţi? Eu ştiam că m-am născut într-o ţară de proşti, dar nici chiar în halul ăsta! Mie mi se strică organele în frigider, din cauza unor zvonuri de căcat, a căzut piaţa. Aţi distrus o activitate economică înfloritoare. O să rămân pe drumuri, bă! N-o să mai pot să-mi termin facultatea şi o să mă sinucid ca poliţaiu' cu cablul neplătit de la teveu!

Lyriel - Wild Birds

miercuri, 29 iunie 2011

Rugby-ist la o sută cincisprezece ani

Cunoaştem, căci suntem experţi. Cunoaştem, căci ne sare scaunul din tramvai de sub cur din cauza asta de două ori pe zi. Oh, umanitatea! Oh! Boşorogimea! Oroare! Să-mi bag pula, cum s-ar spune... Uneori, chiar mi se face milă de moşneguţii blajini, în bastoane, care se mişcă greu, apăsaţi de ani şi alte alea. Deh, mai fumez şi eu ceva, mai beau altceva... Am şi dispoziţii de-astea aproape umane. Plus că unii chiar sunt demni de tot respectul şi sunt bolnavi, bătrâni... Astăzi, fundamentele rândurilor de mai sus au fost zdruncinate, în mine, pentru totdeauna. Am poposit (ca să sune literar... Scriitorii poposesc. Fraierii se opresc, fac o haltă...) la supermarket-ul din cartier să-mi procur hrana egipteanului, adică pâine şi bere. Fix în uşa stabilimentului, o adunătură de vreo 40 de moşneguţi... se adunase ca la urs. Prima oară am crezut că s-a îmbătat vreun iobag de Vaslui şi i-o băgat coasa în coaste consoartei sau că naşte vreo femeie pe acolo, pentru că toţi murmurau ceva de neînţeles şi se uitau înăuntru. Dar, deodată, un punct se mişcă. O mână providenţială a scos mâna (sună mişto exprimarea asta) pe uşă, ţinând, la o înălţime care până şi pe mine m-ar fi provocat, un teanc de ceva. Moşnegăraia a început să facă valuri, ca pe stadion. Am fost tentat să strig "GOOOOL!", dar mi-am adus aminte că nu e meci şi că nu îmi place fotbalul. Deci, ce-i acolo? Dictatura a căzut, deci salam nu s-a băgat la băcănie.

Mâna providenţială a zvâcnit, iar teancul de ziare a zburat departe de uşă. Acord nota zece pentru strategie, că, dacă n-arunca Mâna ziarele la zece metri de uşă, în baltă (că ploua ca la pizda nefututei la ora aia), moşnegii simpatici şi gârboviţi ar fi blocat intrarea pentru minute bune şi n-aş fi putut să-mi mai procur mai sus menţionata hrană a egipteanului. Atât le-a trebuit cetăţenilor respectabili. Pe flancul drept, placaj. Pe centru, grămadă spontană. Pe stânga, fault de roşu. Bisericile au fost futute din toate direcţiile, la grămadă cu mame, Dumnezei, Christoşi, taţi, copii şi alte animale. Zece ziare la patruzeci de monştri! "Dă ziaru', na ziaru'"... Un râs isteric m-a pocnit. Nu m-am putut abţine, stăteam în mijlocul drumului şi râdeam de energia de care au putut să dea dovadă nişte muribunzi pentru ce? Suplimentul de la Adevărul, după cum avea să-mi spună o casieră cu sâni apreciabili. Poftim? Eu credeam că se dă bere şi chiar începuse să-mi pară rău că n-am intrat în grămadă ca lupul în turma de oi, să nu dau banii şi pe bidonul cu licoare amăruie. Când colo, un ziar care mie mi se pare de căcat, subţirel din punct de vedere jurnalistic şi puţin cam prea evident aservit politic.

Şi acum, întrebări: De ce, tataie, îmi spui mie că nu-i frumos să-mi bag pula, când tu bagi pumnul? Pula provoacă plăcere. Pumnul, poate, doar ţie, dacă eşti mai sado-maso decât mine. De ce-mi ceri să te las să te aşezi pe locul meu, dacă tu ai suficientă energie să te baţi ca-n neolitic pentru hârtie igienică gratis? De ce nu te duci la Biblioteca Centrală Universitară de-aici, din Iaşi, unde poţi să internetuieşti la fel de moacă pe câte site-uri de ştiri vrea pulocul tău veşnic adormit? Odihniţi-vă în pace, dragi bunici de nepoate încă bune de futut sub pod la următoarea beţie! Mâine se dau iar ziare, păstraţi-vă energia! Amin!

Deicide - Homage for Satan

marți, 7 iunie 2011

Boc, spaima istoricilor din viitor

Azi am draci. Până am deschis ştirile, am fost destul de zâmbăreţ. Dar un căcat de vreun metru şi-un scuipat mi-a futut cam toată ziua. Deci, s-a terminat cu politeţea. De aici înainte mă adresez ca un pervers de pe Târgu Ocna.

Bă, epiderma penisului! Unde biserica şi catedrala mă-tii ai găsit tu ideea de a împărţi ţara în voievodate? Băi, pulă, tu măcar ştii ce pizda mă-tii e ăla voievod? Sau judeţ? Că nu sunt de acord nici cu împărţirea actuală. Să clarificăm pentru cretinii portocalii care cotizează la banca de spermă Udrea Elena: Judeţul, dobitocii pământului, era cel care conducea, în Evul Mediu,  în Ţara Românească, oraşele. Adică un fel de Burgermeister ardelenesc sau de şoltuz moldovenesc. De asemenea, judeţul constituia şi o unitate administrativ-teritorială din Ţara Românească, în aceeaşi perioadă. Deci, e o denumire ambiguă, de căcat. Mai conformă cu tradiţia mi s-ar părea împărţirea pe provincii, la rândul lor subdivizate în comitate sau ceva, pentru că aşa era în Transilvania, cea mai cu pula mare ţărişoară românească. Plus că am da şi nişte muie ungurilor care, potrivit lui Boc, se vor alege cu voievodat de sine stătător. 

Bun, am lămurit, pentru proşti, ce e ăla judeţ. E o denumire de căcat pentru că nu are o semnificaţie foarte clară sau foarte fixă. Să vedem, în continuare, care-i faza cu voievozii şi voievodatele. Boule! Voievodul este un mahăr militar. Un fel de general, ca ăla pe care l-a pus stăpânul tău ministru al Apărării, doar că are mai multe coaie. Voievodatul, idiotule, este o formă de organizare politică prestatală, independentă sau vasală, condusă de un asemenea mahăr militar. Adică, pe undeva pe la 1247, se atestă existenţa unor teritorii conduse de lideri războinici (voievozi), unde singurul criteriu de separaţie era autoritatea economico-militară, nu etnia, limba sau religia.

Să-nţeleg că tu, un căcat care, dacă aş fi coprofil, mi-ar face muie din picioare, de la 1,56 metri ai tăi, vrei să instaurezi o oligarhie plutocratică militarizată în fiecare zonă a ţării? Pardon, ai supt pula, nu înţelegi ce-ţi spun. Caută un dicţionar, eu nu-ţi explic! Şi nici nu vreau să fiu supus al voievodului de Galaţi (ceva gen Io, Nicu, prin mila lui Dumnezeu mare voievod peste un căcat de orăşel poluat şi plin de ţărănoi şi încă unul plin de cocalar fiţoşi, adică Galaţi şi Brăila). Apropo, mingiuţă! Tu ce Paştele mă-tii o să fii? Mare logofăt al Domnului Traian cel Pleşuv? Iar Traian cel Pleşuv va fi vasal şi sugător de pulă, sub jurământ de credinţă (pentru consilium şi auxilium îţi trebuie cap), al Uniunii Europene? Că eu aşa am auzit. Mizeria asta de labă teritorială pe care-o face căcăţelul este pentru lingerea mai catifelată a curului european. 

Ca să termin aici, că vreau să ard o ţigară: există şi o alternativă, la fel de portocalie, la această bătaie de pulă adusă istoriei: împărţirea pe regiuni, adică altă bătaie de pulă adusă istoriei. Băi, târtanilor, pe regiuni era împărţită ţara în vremea lui Gheorghiu Dej! Ce urmează? Redeschideţi bulăul de la Piteşti? Gata, nu mai am dispoziţie. Rumegare plăcută. Degeaba citeşte lumea, tot cine n-are habar de nimic "leagă şi dezleagă" pe-aici. Exact, singurul care avea dreptul acesta era papa, în vremea teocr... Forget it!

Amadeus - The piano

duminică, 6 martie 2011

Moduri de supt pula

Unul dintre cretinii care maltratează Google m-a inspirat să scriu asta. Dacă el crede că sunt profesor de dat muie sau ceva, nu pot să-l dezamăgesc. Clientul nostru e stăpânul nostru, deci, dacă muie a zis că vrea, muie să dea Domnul să culeagă, vorba povestitorului. Acuma, nu vreau să fiu lăudăros, dar, cum pula mea circulă ca folclorul din gură în gură, aş putea să scriu o carte despre cum ar putea el sau ea (preferabil ea) să-şi plimbe buzele pe epica-mi măciucă.

1. Sus pe bar. Melodia cretină a lui Puya are sensuri ascunse. Dragă fă, ce pot să-ţi spun? Îţi sui curul gras de nefutută sus pe un bar, îţi laşi capul oribil să atârne astfel încât părul meu pubian să te gâdile pe gât şi coaiele mele să ţi se lovească de frumte ca limba de clopot. Mereu am vrut să mi se sugă ştremeleagul de către o proastă care stă cu capul în jos... E un fel de muie în negativ.

2. Sus pe vârfuri. Ca să nu spui că nu fac nimic pentru tine, mă ridic pe vârfurile picioarelor, nu că ar fi nevoie, pentru că, după ce căutări faci pe google, ai sub un metru şaizeci, eşti extrem de grasă, foarte urâtă şi nemaipomenit de proastă. Drept pentru care demersul meu îţi va părea un act de iubire şi îmi vei suge pula de mai multe ori, nu doar o dată.

3. Până la cotor. Asta e o chestie de tehnică. Vezi cât de mult poţi să înghiţi. Uite, burta mea iubeşte nasul tău. Vor să se întâlnească. Tot ce stă în calea iubirii lor este balaurul ciclop. Tu trebuie să-l mănânci. Ia vezi, îţi iese scamatoria? Poţi să te aşezi în ce poziţie vrei tu, numai să văd şi eu dacă eşti la fel de largă-n gât pe cât de spaţioasă eşti în craniu.

4. Tehnica biberonului. Mi-e scârbă de dinţii tăi nespălaţi de o lună, aşa că nu vreau ca pula mea curată să ajungă între ei. Doar plimbă-ţi buzele peste ea şi poate scapi cu viaţă. Dacă nu...

5. Muia al cărei nume nu trebuie pronunţat. Nu, nu am fantezii cu personaje chelboase din Harry Potter. Sugi pula până mori. Te dedici ca un erou felaţiei şi cazi la datorie, înecată de obiectul muncii. Ca să nu spui nici tu că nu fac nimic pentru tine, s-ar putea să mă chinui să-mi dezlipesc mandibula ta de pe măciucă. Nu pentru că aş da doi bani pe ciolanele tale scârboase, dar mai am nevoie de pulă şi nu vreau să las dinţi în următorul vagin curat şi plăcut pe care-l vizitez.

Fraţilor, de unde pula calului scoateţi căcaturile pe care le căutaţi pe Google? Cică americanii vor să-şi optimizeze algoritmii, în aşa fel încât să fie mai relevante rezultatele. De ce? Oare au citit ce căcaturi căutaţi voi? Fofoloance neepilate? Moduri de supt pula? Ce poate fi relevant pentru asemenea căutări? Partidul a ajuns să dea calculatoare tuturor idioţilor. Şi, culmea, îi şi învaţă să le folosească. Cât de troglodită să fii, să nu ştii nici măcar să sugi pula? Cine dracu' te ia pe tine de nevastă? Sper să mori. Muie!

Therion - Secret of the runes

duminică, 27 februarie 2011

Fiara porno

Invazia porno include eleva, baba, profa, popa, piticul şi alte chestii porno. În fruntea hoardei se află, însă, nimeni alta decât Fiara Porno. E fiinţa imaterială prezentă în aproape tot ce dispune de una, două sau trei găuri futubile. Posesiunea e reală...
Numărul Fiarei începe cu 07. Toţi avem sau vrem să avem Numărul Fiarei. Aşa de ispititoare e ea, aşa de mult ne-o dorim şi atât de perversă este în demersul ei de a se face dorită. Fiara Porno nu sparge uşa ca să îţi aducă sfârşitul. De fiecare dată, tu o inviţi. Dacă ai noroc, îţi face şi-o muie. Dar nu-ţi face aşteptări prea mari. Apare, te deposedează cam de tot ce ai şi dispare fără urmă, în căutarea altei victime. Tu suferi. Poate chiar plângi după ea. Te dezumanizezi. Crezi că-i pasă? Da, îi pasă. Îşi face titlu de glorie din numărul celor care au plâns după ea. 
O femeie poate sta lângă tine şi zeci de ani. Am descoperit cazuri cât se poate de concrete şi de reale în care, odată răpus de boală, omul care-a fost lângă ea, a futut-o, a iubit-o, a susţinut-o şi i-a dat şi bani ca prostul ajunge să fie abandonat. Ea nu suportă să aibă un partener dizabilitat, aşa că pleacă la vânătoare de pulă învelită în foiţă de aur pe net, prin baruri sau pe unde mai bântuie ea, hidoasă, cu ochi găunoşi, spaţioasă şi... foarte spaţioasă, după atâţia ani. Cum aduce ea Apocalipsa? Nevoită fiind să scuipe o pulă ca să vorbească la telefon cu cel care-i aduce vestea morţii soţului ei. Află, termină treaba, arborează bluza neagră şi basmaua şi ia calea bisericii. Când intră Fiara Porno în biserică, e cutremur. E de mirare că nu e zilnic cutremur. Poate, pentru că există şi varianta acceptabilă a Fiarei Porno. 
Posesiunea cu acest tip de spirit poate face o tipă chiar dezirabilă. E genul de tipă cu care vorbeşti despre toate căcaturile care îţi trec prin cap, genul de tipă care-şi bagă pula fără a părea vulgară, genul de tipă care ştie despre tine mai multe lucruri decât oricine şi despre care ştii sigur că nu va pleca niciodată de lângă tine pentru că nu are ce să-ţi ia. Doar este acolo, un fel de al doilea demon de pe umărul stâng şi poate ajunge să fie singura ta legătură cu sănătatea psihică.
Mai există şi al treilea tip de Fiară Porno. De fapt, o a treia manifestare a unei fiinţe unice cu trei capete. E vorba de aia care, în popor, se numeşte "curva dracului". Cea care se fute cu tot satul, numai cu tine nu. De fapt, genul ăsta pasiv de fiară porno este cel mai eficient. Fiind în situaţia de a-ţi dori să o fuţi nu numai pentru că este satanic de bună, ci şi pentru că îşi bat toţi pula de tine în birtul comunal, ajungi să sacrifici totul pentru o muie amărâtă. Măcar cu atât să vă puteţi lăuda, tu şi prietena ta, căpiţa de fân...
Apocalipsa, deci, nu de vreo fiinţă mare şi verde sau de un moş senil şi bărbos care şi-a asasinat fiul nu va fi adusă, ci... tot de femei. De modul lor de-a fi, de felul în care îşi bat joc de noi, cei cu un pic de onoare rămasă din vremurile cavalerismului, de Fiara Porno din fiecare. Şi vreau să văd şi eu pe cineva care nu a fost niciodată victima acestui spirit devastator...

Deicide - Fuck your God

vineri, 11 februarie 2011

Fii criminal în serie şi fii mândru de asta!

...Pentru că nu orice pielea pulii poate fi un ucigaş de succes. Trebuie să ai stil şi semnătură ca să te bage cineva în seamă. Altfel rişti să cazi în anonimat şi tot ce se va auzi despre tine va fi "Un bărbat din Giurtelecu Hododului a violat cinci bătrâne, le-a futut câte o sapă în cap şi s-a sinucis, după care şi-a adus aminte să-şi violeze şi tatăl cu un buştean". Cu o chestie ca asta, faci valuri în străinătate, dar, în rampa de lansare România, ai fi personificarea ideii de banal. Ai ajunge să apari în dicţionar la cuvântul "banal". Aşa că dă-mi voie să-ţi dezvălui câte ceva din reţeta succesului, ca să se facă seriale pe la OTV despre tine. Da, ştiu că nu te uiţi, dar, în România, încununarea succesului este apariţia la OTV. Eventual, invitat după Băsescu.

Acum câteva zile mă gândeam la tehnicile pe care le-aş folosi dacă m-aş apuca de trebuşoara asta cu omorâtul în serie. Normal, mi-am adus aminte, nu ştiu în ce context, de târfa aia de Carina, adică bunăciunea care picta noaptea şi nu făcea sex ziua. Aşa că am futut-o eu (mental), am făcut un plod, iar pe ăla l-am făcut criminal în serie. Unul genial. Se făcea că Ion (aşa trebuie să te cheme dacă vrei glorie şi faimă) este pictor ca mă-sa aia bună de futut. Alege numai femei la fel de bune ca mă-sa ca să le picteze. Le face nişte portrete geniale. Chestii întunecate sau porno, dar geniale. După care, le cheamă la el, să le arate operele de artă, şi le înfige un pumnal de argint (nu ştiu de ce de argint, dar sună bine în literatură) în gât, semnează picturile cu sângele lor şi scapă de hoituri. De ce le omoară? Ca să nu le mai folosească nimeni ca modele. El trebuie să fie primul şi ultimul care le eliberează frumuseţea. Odată ajunse pe pânza lui, utilitatea lor dispare şi trebuie ucise. Poţi să faci mii de victime aşa, iar locul tău în Luvru şi la OTV este asigurat. 

Îmi place cum sună ideile astea ale mele. Cred că voi mai reveni cu reţete ale succesului pentru doritorii de faimă criminală. Sunt lucruri de efect, care răscolesc sufletele slabe. Oamenii vor crede că am tendinţe ucigaşe şi poate ajung chiar şi eu la Dan Diaconescu. Promit să iau cu mine o canistră de benzină şi să incendiez garsoniera aia plină de gândaci, şobolani şi oameni politici. Să mi se ardă sursa sau ceva, că tot a ajuns chestia cu "Robotzii" obsesie naţională. Nu că n-ar fi geniale filmuleţele alea... Stai. Ce legătură are asta cu crimele? Iar o ard off topic. Pa!

Bucovina - Năpraznică goană

luni, 31 ianuarie 2011

Nervi gălăţeni (Dacă Bacovia avea nervi, am şi eu!)

Aş putea să fac o hartă cu locuri idioate din care scriu. De exemplu, gara din Galaţi. Despre asta dau una scurtă acum, că mi s-a pus pe chelie. Deşi sunt brăilean, nu am avut niciodată ceva împotriva gălăţenilor. Sunt iubitor de animale. Dar, astăzi, totul s-a schimbat. Nu, nu m-am îndrăgostit, la beţie, de vreo gălăţeancă grasă. Apropo, există şi altfel de gălăţence? Că eu nu am văzut. Revenind. Vin din Iaşi şi am de stat două ore în Galaţi. Asta ar fi destul de acceptabil, având în vedere că gara e relativ nouă, arată bine, are bibliotecă (de parcă stă pulea să citească în gară) şi magazine. Dar magazinele sunt geniale. Nu se poate plăti cu un card bancar. Pariu că la Vaslui se poate? Oare dacă le spun patronilor, se supără şi, din simţul rivalităţii, instalează nişte scule acolo? 
Nu mai zic cât am avut de căutat o priză care să funcţioneze şi să nu fie la cinci metri deasupra pământului. Cred că Galaţi este oraşul întrerupătoarelor. Sunt puse în rastel, câte cinci, şase, şapte la rând... Nici nu cred că sunt atâtea becuri în gară! În fine, am reuşit să găsesc una în sala de aşteptare, după ce a plecat o chestie ciudată care asculta manale într-un telefon cât pick-up-ul bunicii. Avea telefon cu disc de ebonită, să-l respectăm pentru asta! 
Concluzii: Gălăţencele sunt nasoale. A, mi-am adus aminte că ştiu una care arată destul de bine. OK. Majoritatea gălăţencelor este naşpa. Gara nouă e doar de faţadă, nivelul de civilizaţie tot ăla din Pleistocen a rămas. Galaţi e un Vaslui mai mare, fără magazine, fără chioşcuri şi fără bordeluri. Cel puţin pe o rază de un km în jurul gării. Orice deplasare mai lungă ar fi necesitat mai multă energie decât mi-ar fi asigurat 4 lei convertiţi în hrană. Unii gălăţeni nu au văzut în viaţa lor uşi automate. Brăilenii au dreptate să-şi bată pula de oraşul ăsta în care mai am de stat o jumătate de oră. Nero, treci la incendiat, pupa-ţi-aş bricheta ta! Apropo, tot respectul pentru Vaslui. Doar prin comparaţie, ho!

Stimaţi călători, trenul personal 7570 pleacă în direcţia Ploieşti, Tecuci, Mărăşeşti, peste două minute, de la linia 3. Vă dorim călătorie plăcută! Şi After Forever - Mea Culpa.

miercuri, 19 ianuarie 2011

Manifestul Partidului

Chiar aşa, de ce trebuie toate partidele să aibă nume? Cine stă să ţină minte nume gen "Partidul Popular Social Democrat pentru Înfigerea Penisului în Cur"? Votaţi partidul! Luaţi de rumegaţi programul nostru politic.

Noi suntem Eu, pentru că acest partid nu are nevoie de membri!
Susţinem exterminarea elementelor inumane din societate, de genul ţiganilor infecţi (pentru cei neinfecţi avem tot respectul şi, în cazurile indecise, rezervaţii), poliţiştilor care patrulează noaptea şi te suspectează de port ilegal de coaie şi ursuleţilor de pluş.
Susţinem creşterea economică prin legalizarea târfelor, traficului de arme, ierbii şi prin băgarea în amanet a obiectelor bisericeşti din aur. Popa poate să ardă haşiş tămâios şi într-un lighean de rufe cu lanţuri.
Promovăm statul anarhist şi prima măsură de reformă va fi desfiinţarea şi incendierea instituţiilor, sediilor şi personalului din administraţie, armată etc.
Ne dorim afirmarea ţării pentru ce este ea mai bună: calitatea de curvă a celorlalte ţări. Adică, dacă tot punem curul la bătaie, să ne căcăm înainte, ca să le văruim maro penisul vecinilor noştri europeni sau nord-atlantici!
Vom încerca instaurarea unui regim total diferit de cel de acum, care a dat faliment în toată lumea şi cică e nasol. Încă nu ştim ce regim, dar, clar, vor exista deţinuţi politici care să facă drumuri în Columbia, în schimbul mărfii pe care o importăm de acolo.
Vom legaliza crima, violul şi pedofilia cu vagaboande de 12 -13 ani care arată şi se îmbracă exact ca nişte curve cu mare vechime.
Vom construi locuri de futut în toate marile oraşe, comune, sate şi cătune.
Vom mânca porcii din curtea voastră!
Vă vom da găleţi şi pixuri mişto în campanie, deci tot ce scrie mai sus n-are nici o importanţă. Sunt sigur că până şi ţiganii infecţi şi alte ţinte ale exterminării, care vor beneficia de o surpriză când le va ciocni un om cu un puşcoci la poartă, ne vor vota, doar ca să moară cu un pix mişto în buzunar. Ce uşor sunt de manipulat oamenii, mai ales pentru faza cu exterminarea jegurilor ălora! Dacă sunt în stare să isc o revoltă împotriva mea, pot să isc şi una pe care să o conduc împotriva cui vreau eu. Eventual, gramaticii de baltă, curvelor infecte, ţărănoilor ajunşi mari orăşeni sau, în general, oamenilor a căror moacă merită să fie îndesată într-un cur.

Milow - Ayo Technology

vineri, 26 noiembrie 2010

Siviul lui Dumnezeu

Prenume: Zeu. Dumnezeu.
Nume: Norris. Așa-l chema pe Tata.
Porecle: Doamne, Allah, Yahve, Cel de sus etc.
Data nașterii: 0.0.0
Locul nașterii: Brăila
Domiciliu actual: Chiar în spatele tău, la distanță de 25 de centimetri de carne.
Slogan: Mulți au belit pula de mâna Mea
Telefon: 0239 666 999
E-mail: pr0n_god@heaven.hell
Ultima formă de învățământ absolvită: Care a vrut Măciuca Mea, că Eu le-am făcut pe toate.

Activitate recentă

Șase zile, am fost fumat și am creat o chestie despre care fraierii spun că e după chipul și asemănarea Mea. Eu îmi bag pula în ce spun fraierii, nu recunosc nimic. Eram sub influența ierbii. Nu știu cine a creat iarba. După ce am terminat de jucat Caesar III sau ce făceam eu când am căcat lumea, m-am băgat la somn o zi întreagă. Când m-am trezit, mi-am dat seama că sunt virgin, așa că am început a fute tot ce prindeam. Toți oamenii din prima parte a muncii mele ard în ceaunele Iadului. Dintr-unul dintre cele mai nasoale futaiuri, când s-a spart Sfântul Cauciuc, a rezultat un roacăr pletos. Mă enerva tipul, că bea și fuma mai mult ca Mine, așa că l-am trimis pe Pământ. I-am spus că acolo crește iarba pe toate drumurile, ca să nu bănuiască nimic. Am trimis romanii să-l omoare. Băieți buni, romanii ăștia. L-au bătut în cuie de cruce. Cuiele erau așa groase, că au lăsat în urmă găuri suficient de mari pentru a putea primi penisuri. De aici, expresia „Futu-ți crucioiul mă-tii”. Numai că mârlanul mi-a futut planurile perverse legate de umanitate, spunând, din capul lui ăla sec, că o arde emo pentru păcatele oamenilor. Mi-a forțat mâna, spunând că eu l-am trimis să moară pentru oameni. Eu doar l-am trimis să crape. Acum, trebuie să primesc toți fraierii în rai. Bine că-l am pe Petrică ăla, Chelea Pulii.

Lucrări Publicate: Biblia, Coranul, Torra, Kaballa, Kama Sutra, Mein Kampf (I like fucking with dictators), Cartea de Telefoane a Municipiului București (Sunt prea analfabeți oltenii ăia cu pretenții de munteni), sute de articole în Cancan, tatuajul de pe pula lui Terente și am scris PULA pe toate zidurile.

Ultimul post ocupat: Dictator nenorocit
Postul pe care doresc să-l ocup: Al Paștelui Mă-tii. Director pentru orice!

Ce mă recomandă pentru acest post?
Îți bați pula de mine? Eu l-am inventat, pentru numele Meu!

Garmarna - Vänner och Fränder

P.S.: În atenția muiștilor indieni de la Microsoft: De ce pula lui Ștefan cel Mare ați modificat ordinea caracterelor pe tastatură, pentru limba română, la Windows Vizda? Chiar nu era destul de futut sistemul ăla de operare? Și unde pula mea e apostroful? Eu urăsc articolul hotărât. Mi-e frică de el, cred că o să vină să mă omoare în somn.

vineri, 3 septembrie 2010

Intelectualul care caută berbecul de ţâţe

Cred că România este ţara cu cei mai mulţi intelectuali. Aşa de mulţi, că parcă Dumnezeu şi Satana se cacă în tandem creier în craniile de prin cimitire, după care un doctor Frankenstein sau ceva adună craniile pline de căcat cerebral, le sudează de nişte coloane vertebrale cam moluţe, o arde alchimistic în laborator şi le dă viaţă din băşina lui fermecată. Românii te consideră intelectual doar pentru că ai terminat o facultate, chiar dacă au crescut sugând penisuri de berbec în căutarea laptelui de oaie. Dacă ai scris şi o carte de telefoane, de bucate sau de treflă, deja eşti un formator cultural de opinie. Legile nescrise ale educaţiei trasează nişte criterii foarte rigide pentru selecţionarea oamenilor în clubul semizeilor intelectuali.
Trebuie să-ţi placă literatura franceză. Un exemplu ilustrativ, nu pentru literatura franceză în general, dar pentru genul de vomă pe care îl adoră un tarabostes al culturii româneşti ar fi acest citat din romanul "Luni de fiere", de Pascal Bruckner, un franţuz ca toţi franţujii, doar cu un nume cam nemţesc: "Fu ceva înfricoşător când ochiul orb al fundului ei se deschise fără măsură şi când cei doi fesieri se desfăcură într-un efort teribil pentru a da afară deodată, precum o săgeată neagră, un căcat gigantic. [...] Dusei la buze un fragment din această brânză de spurcăciuni care mi se scurgea pe gât; era caldă, vâscoasă, eram scârbit, dar salvat, făcusem acest pas, îmi depăşisem frica, mă bătusem cu un clei negricios şi împuţit". Asta explică foarte mult din opera marelui intelectual Horia Roman Patapievici, de pildă. Oamenii ca el adună biblioteci întregi de scursură a literaturii universale. Ce aruncă alţii de prost, luăm noi de bun, includem în documentare şi ne punem pe creat căluţi roz cu pula mare şi zvastici pe buci.
O altă marcă a intelectualului futut în cur, mândru că a reuşit să termine filozofia la fără frecvenţă, la Spiru, este aerul superior cu care se cacă termeni prăfuiţi de prin DEX. Ei nu se cacă în gura ta, ei dezavuează. Şi am mai vorbit despre asemenea comportament lingvistic. Exprimarea lor lasă să se vadă frustrarea din minţile maronii. Intelectualii de marcă nu-şi plimbă limbile rozalii şi aspre printre labiile calde ale unui vagin parfumat, ci se împleticesc în jurul unor cuvinte preţioase puse-n context ca nişte coaie pe buzele în descompunere ale unei babe moarte de trei săptămâni.
În sfârşit, persoanele considerate ca fiind intelectuale se simt obligate să lase impresia unor răzvrătiţi neînţeleşi, la fel cum o diarie scoate limba la căcatul negru şi pietros care o împinge în jos pe ţeavă. Adică, de la înălţimea culturii lor superioare (a nu se confunda cultura cu inteligenţa, pentru că oricine ştie să citească, dar cam puţini înţeleg ce le intră-n ochi), intelectualii respectaţi degeaba se plâng că sunt luaţi la mişto, că li se ironizează viaţa sexuală şi că în istorie intră doar prostiile pe care le spun şi niciodată citatele valoroase şi pline de înţeles. Cred că o idee ar fi să nu mai spună prostii, să facă sex mai des, pentru că nu e o ruşine, aşa cum vor ei să ne spună şi, dacă nu se pot abţine de la comportamentele care i-au consacrat, să se ducă, în principiu, în pizda mamei lor, într-un divin salt înapoi din stând pe mâini, cu triplu şurub şi dublă piuliţă. Şi cum ei confundă cultura cu inteligenţa, probabil că au creierul destul de lichid încât să li se scurgă prin urechi şi să le lubrifieze cheliile, deci vor intra fără probleme în craterul din care au ieşit cu nişte prea mulţi ani în urmă, că e şi asta o chestie. Intelectualul trebuie să fie un moşneag îmbibat de mentalitatea de căcat din cele mai maronii perioade ale istoriei noastre moderne sau, de ce nu, medievale.

Cea mai mare problemă a dinozaurilor mai sus menţionaţi este că pute lumea de cretini care se consideră la fel de superiori (sîc!) ca pizda rasă şi care, zic ei, apreciază scrierile marilor intelectuali, indiferent dacă e vorba de Octavian Paler sau de Liiceanu, omul care se dă cu Spermol pe corp ca să i se-ntindă şoriciul netăbăcit destul. Dacă eşti o târfă de Colegiu Naţional, viitoare studentă pe la Haret sau ceva, nu exişti dacă nu citeşti aberaţiile lor şi dacă nu te inspiri la greu din ele când scrii şi tu pe cine ştie ce fiţuică electronică. Din partea mea pentru "intelectuali" şi pentru fanii lor, să curgă cisternele de muie barbară cu un penis imens, nespălat de vreo trei luni, mai plin de brânză ca un burduf! Şi, apropo. Am tot respectul pentru intelectualii pe bune, ale căror citate pornesc din mintea lor educată, inteligentă şi cultivată, nu din amestecarea unor informaţii proaste luate de bune şi neprelucrate. Restul să se alinieze la muia mai sus menţionată.

Therion - The falling stone