Rugby-ist la o sută cincisprezece ani

Cunoaştem, căci suntem experţi. Cunoaştem, căci ne sare scaunul din tramvai de sub cur din cauza asta de două ori pe zi. Oh, umanitatea! Oh! Boşorogimea! Oroare! Să-mi bag pula, cum s-ar spune... Uneori, chiar mi se face milă de moşneguţii blajini, în bastoane, care se mişcă greu, apăsaţi de ani şi alte alea. Deh, mai fumez şi eu ceva, mai beau altceva... Am şi dispoziţii de-astea aproape umane. Plus că unii chiar sunt demni de tot respectul şi sunt bolnavi, bătrâni... Astăzi, fundamentele rândurilor de mai sus au fost zdruncinate, în mine, pentru totdeauna. Am poposit (ca să sune literar... Scriitorii poposesc. Fraierii se opresc, fac o haltă...) la supermarket-ul din cartier să-mi procur hrana egipteanului, adică pâine şi bere. Fix în uşa stabilimentului, o adunătură de vreo 40 de moşneguţi... se adunase ca la urs. Prima oară am crezut că s-a îmbătat vreun iobag de Vaslui şi i-o băgat coasa în coaste consoartei sau că naşte vreo femeie pe acolo, pentru că toţi murmurau ceva de neînţeles şi se uitau înăuntru. Dar, deodată, un punct se mişcă. O mână providenţială a scos mâna (sună mişto exprimarea asta) pe uşă, ţinând, la o înălţime care până şi pe mine m-ar fi provocat, un teanc de ceva. Moşnegăraia a început să facă valuri, ca pe stadion. Am fost tentat să strig "GOOOOL!", dar mi-am adus aminte că nu e meci şi că nu îmi place fotbalul. Deci, ce-i acolo? Dictatura a căzut, deci salam nu s-a băgat la băcănie.

Mâna providenţială a zvâcnit, iar teancul de ziare a zburat departe de uşă. Acord nota zece pentru strategie, că, dacă n-arunca Mâna ziarele la zece metri de uşă, în baltă (că ploua ca la pizda nefututei la ora aia), moşnegii simpatici şi gârboviţi ar fi blocat intrarea pentru minute bune şi n-aş fi putut să-mi mai procur mai sus menţionata hrană a egipteanului. Atât le-a trebuit cetăţenilor respectabili. Pe flancul drept, placaj. Pe centru, grămadă spontană. Pe stânga, fault de roşu. Bisericile au fost futute din toate direcţiile, la grămadă cu mame, Dumnezei, Christoşi, taţi, copii şi alte animale. Zece ziare la patruzeci de monştri! "Dă ziaru', na ziaru'"... Un râs isteric m-a pocnit. Nu m-am putut abţine, stăteam în mijlocul drumului şi râdeam de energia de care au putut să dea dovadă nişte muribunzi pentru ce? Suplimentul de la Adevărul, după cum avea să-mi spună o casieră cu sâni apreciabili. Poftim? Eu credeam că se dă bere şi chiar începuse să-mi pară rău că n-am intrat în grămadă ca lupul în turma de oi, să nu dau banii şi pe bidonul cu licoare amăruie. Când colo, un ziar care mie mi se pare de căcat, subţirel din punct de vedere jurnalistic şi puţin cam prea evident aservit politic.

Şi acum, întrebări: De ce, tataie, îmi spui mie că nu-i frumos să-mi bag pula, când tu bagi pumnul? Pula provoacă plăcere. Pumnul, poate, doar ţie, dacă eşti mai sado-maso decât mine. De ce-mi ceri să te las să te aşezi pe locul meu, dacă tu ai suficientă energie să te baţi ca-n neolitic pentru hârtie igienică gratis? De ce nu te duci la Biblioteca Centrală Universitară de-aici, din Iaşi, unde poţi să internetuieşti la fel de moacă pe câte site-uri de ştiri vrea pulocul tău veşnic adormit? Odihniţi-vă în pace, dragi bunici de nepoate încă bune de futut sub pod la următoarea beţie! Mâine se dau iar ziare, păstraţi-vă energia! Amin!

Deicide - Homage for Satan