Arta zâzaniei: haznaua dintre generaţii

Aşa-mi place câteodată să dispar în destinaţia mea de vacanţă preferată, Tărâmul Durerii în Cur de Toate! Şi când mă întorc, să bag o şopârlă de-aia care să călărească valuri şi mode. Scrisorile deschise de aruncat cu căcat în alţii, de exemplu, nu dispar niciodată. Şi nici cearta dintre moşi şi strămoşi, prunci şi părinţi etc. Aşa că luaţi de-aici:

Scrisoare deschisă către ai mei înaintaşi

Domnii mei dragi, a venit vremea (sună motivaţional, mă simt ca William Wallace) să vă scoateţi capetele din cur şi să daţi cu ele de cimentul dur şi de proastă calitate al realităţii. A, da, sunt un copchil nerecunoscător, că viaţă, că democraţie, căcat în ploaie. Da, mersi că ne tot criticaţi, că suntem nefolositori şi că nu suntem stabili, facem câte puţin din toate, ştim nimic despre totul, discursuri vechi.

Da, eu unul vă sunt recunoscător că v-aţi aruncat vieţile pe geam ca să staţi zeci de ani în aceleaşi bude gri pe care le numiţi oraşe şi că aţi fost prelucrători prin aşchiere la aceeaşi uzină vreme de 40 de ani. Deschiderea şi cultura pe care le-aţi adunat pe calea asta sunt de netăgăduit. Nah, nici Kant n-a pus piciorul în afara oraşului natal. 

Vă sunt recunoscător că v-aţi ridicat în '89 să-l daţi jos pe Ceauşescu, după care v-aţi înghesuit ca oile să-l puneţi moţ la căcat pe Iliescu. Ăsta este un exemplu extraordinar de treabă începută şi dusă la bun sfârşit. Avem ce învăţa, că tot ne criticaţi că nu terminăm nimic din ce începem şi suntem nişte leneşi.

Din adâncul inimii vă mulţumesc că v-aţi amanetat vieţile ca să cumpăraţi nişte cocioabe la care plătiţi până daţi colţul. Aţi blocat, în total, miliarde de lei în proprietăţi şi credite. A subminat Ceauşescu economia de stat? Voi aţi subminat-o pe aia de piaţă. Banii trebuie să circule. Peste nişte zeci de ani, decesul vostru colectiv o să cauzeze o criză economică oribilă, pentru că noi, mobili de felul nostru, ne vom trezi cu proprietăţi de vânzare pe care nu va vrea nimeni să le cumpere. A, da, le scoatem la închiriat dacă avem norocul ca voi, actualii proprietari, să nu fi fost repartizaţi de Guvernul comunist prin Zlatna sau prin Huşi, de unde nu v-a dus capul să vă căraţi dracului în civilizaţie. 

Vă mai mulţumesc şi pentru că aţi inventat, practic, "bunul simţ", pentru că ce înţelegeţi voi prin el n-are nicio treabă cu ce se înţelege la ţară, în mod tradiţional, dar nici cu ideea de "gentleman". Pentru voi, "bun simţ" înseamnă obedienţă. Să îţi ştii locul şi să taci când borăşte unul cu rang înalt lături peste tine. Să trăieşti într-un ocean după regulile unui lighean, mai exact, şi să nu îndrăzneşti a-ţi depăşi condiţia. Pentru că dacă te ridici, "sigur ai făcut tu ceva, că nu se poate să ajungi sus fără să calci pe cadavre". Bă, da. Aici aveţi dreptate, dar ghici cine a construit sistemul ăsta de tovărăşie, pe care "Evreul cu gâsca" al lui Grigorescu încă-l mai reprezintă aşa de bine, că ăla ar trebui să fie stema ţării, nu vulturul unei libertăţi pe care aţi sabotat-o de la prima cărămidă!

Cam atât am să vă transmit. Normal că nu sunt fără păcat, nici eu nici cei de-un leat cu mine, dar uite că mie mi se rupe de vorba aia a voastră cu "cine e fără de păcat să arunce primul piatra". Adevărul e că sutem mai culţi ca voi, mai descurcăreţi, mai adaptabili. Da, urâţi oamenii adaptabili că trăiesc ceea ce voi nici n-aţi visat şi nu vă puteţi apăra decât desconsiderându-ne şi considerându-ne prea incompetenţi pentru job-urile voastre plictisitoare şi repetitive. Aveţi dreptate şi aici. Nu suntem făcuţi pentru aşa ceva şi bine că s-au inventat roboţi pentru mizeriile astea de munci, că altfel ajungeam slugi toţi pe plantaţiile voastre. 

Just. Aşa au făcut şi părinţii voştri. Ba au comis-o mai rău, dacă stai să te gândeşti că s-au dus la ditamai războiul doar ca să aducă nişte comunism. Au fost nişte trădători la fel de obedienţi şi pupincurişti ca voi, dacă nu cumva chiar şi mai şi. Asta nu înseamnă că trebuia să le urmaţi exemplul. Nu, trebuia să vă revoltaţi, cum fac eu acum, să vedeţi ce n-a mers, unde au dat cu ghioaga în heleşteu. A, stai. Asta ar fi fost lipsă de bun simţ, am uitat. Scuze, n-am făcut armata şi nu sunt "bărbat adevărat", adică de-ăla care tace şi înghite, se pune capră-n noroi când i se cere şi crede că nimic nu rezolvă un conflict domestic mai bine ca o palmă bine plasată. LOL, ce triste o să fie cimitirele voastre...

An Theos - Nedeea Lupilor

Când îşi imaginează oamenii cum arăţi tu în pat?

Imaginaţia bolnavă a semenilor te vânează peste tot. Mai eficientă ca orice pervers, aşteaptă să faci o mişcare ca să-ţi zugrăvească portretul pornografic la adăpostul te miri cărei cutii craniene. Când? Unde? 

1. Când cumperi prezervative împreună cu o femeie. Casiera va avea mereu privirea aia. Uneori vei citi în ochii ei cât de udă e. Încearcă să-ţi spună telepatic că vrea să ţi se alăture. 

2. Când cumperi prezervative singur. Oare cu cine le vei folosi? Cum? Ţi se va suge penisul? Vânzătorul ar dori şi el asemenea tratament. Cine nu l-ar dori? Oare arată bine tipa? Dar dacă nu e tipă? Dacă... Vai, să-ţi dea mai repede cutia de prezervative până nu îl observi. Dacă stă bine să se gândească, el n-a încercat niciodată un alt el. Oare cum o fi? Oare... Nu, schimbul trebuie să se încheie cât mai repede. 

3. Când mergi pe stradă cu un trandafir în mână. Cumperi o felaţie din viitor sau te revanşezi pentru una din trecut, care s-a finalizat în gura cui nu trebuia? Trandafirul ăla va vedea atât de multe scene pe care trecătorul de lângă tine nu poate decât să şi le imagineze pe jumătate... Baba care se aşează lângă tine în tramvai, oare când a primit ultimul trandafir? Când a simţit ultimul falus zvâcnindu-i între fesele unsuroase şi acum cvasifluide? Uită-te la ea. Va avea privirea aţintită asupra masculinităţii tale, dar mintea-i va fi cinematograf pentru adulţi!

4. Când te apleci spre o femeie să-i spui ceva la ureche. Dacă vârful limbii tale îi atinge accidental pielea, iar ea îţi ia mâna şi ţi-o apasă de vulva ei suculentă? Dacă exact asta-i ceri când, de fapt, îi spui doar că ăla care stă în faţa ta pute a varză stricată? Poate sucurile ei put a varză stricată!

5. Când nici măcar nu faci nimic. Cum ai arăta făcând ceva? Cum ar fi să se topească îmbrăcămintea de pe tine, să rămâi expus, iar toţi oamenii din jur să sară asupra ta, hulpavi, libidinoşi, erecţi şi umezi, să se înfrupte din goliciunea ta, în timp ce tu eşti butaforia nemişcată şi fără vlagă a unui viol aproape necrofil? Dar dacă ai fi tu violatorul şi ai ţintui-o de un zid rece pe cea în mintea căreia ai primit acest rol? Acum i-ar plăcea. Ce contrast între cărămizile reci care-i întăresc sfârcurile şi împunsăturile fierbinţi, adânci dintre pulpele ei! Ce scârbos, pentru că aşa spune un glas fără gură!

6. Când te scarpini acolo, jos. E o atingere lascivă? Îţi aranjezi erecţia sau ţi-o provoci? Ce vrei să faci cu ea? Ce-i în mintea ta? Oare minţile voastre pot intra în contact? Pot avea coitus? Poate smţi şi tu umezeala ei, poate o şi vezi. Ştii că te-a observat. Ce faci? Te mai atingi? 

Korpiklaani - Nordic Feast

Epoca marilor migraţii. Volumul al II-lea

Viaţa de istoric are o parte bună şi o parte nasoală. Partea bună e că se bea. Nu eşti boşcău, nu eşti istoric. E simplu. Partea nasoală e că înţelegi lumea. E, acum, să-ţi explice moşul de ce te trezeşti tu în fiecare dimineaţă cu gust de pulă pe sub limbă şi de ce îţi pute a căcălău prin tramvai sau prin metrou. După cum bine ştii, şi dacă nu ştii, te invit să mă mulgi de snagă, acum vreo mie şi ceva de ani veniră peste europenii vremii câteva neamuri furioase de băieţaşi călări, şucăriţi că li se terminase combustibilul pentru cal din stepele asiatice. Şi zi de vară până-n seară, puseră foc la noi în ţară, vorba cântecului, şi violară tot ce mai putea fi crăcănat, viu sau mai puţin. 

Bun, acum că ai informaţiile care-ţi trebuie, să trecem la lucruri cu adevărat serioase. Lumea asta mare este plină de căcat. Dar căcatul nu e uniform distribuit. În unele locuri e mai mult şi se îneacă norodul în el, în alte locuri e puţin şi doar te murdăreşti oleacă pe pantofi, iar în cele mai binecuvântate regiuni nu e deloc. Ele produc căcatul pe care-l teleportează cu lopata în lumea a treia. Precum şobolanii, suboamenii care n-au fost în stare să-şi facă sistem de canalizare şi care înoată în ciocolată până la nas caută un pământ al făgăduinţei. Drept urmare, înoată spre ţărmuri mai însorite şi mai înmiresmate. Migraţia asta are loc de câteva zeci de ani, porneşte din Kebabia şi îşi are ţinta prin Europa, mai ales aia de nord şi de vest. Drept urmare, s-a umplut lumea de germani pe care-i cheamă Ali şi care poartă după ei covoraşe pe care şi le-ntind în drum în cele mai inoportune locuri şi momente. Evident, toţi omuleţii ăştia sunt un corp străin în cultura vestică. Să ne înţelegem, nu afirm superioritatea vre uneia dintre civilizaţii. Orientalii şi-au avut momentul de glorie, occidentalii la fel. Acum sunt doar nişte zombalăi culturali şi se întâmplă ca violatorul să fie estic şi violatul să fie vestic. Treaba a fost fix pe dos în vremea Cruciadelor, când cavalerii cu "zale lucii", de fapt cămeşoaie transpirate şi duhnind a pipi, au penetrat vârtos Lebensraum-ul kebăbesc. 

Revin la migraţii. Când asiaticii şucăriţi au invadat Europa, înainte de anul 1000, amărâţii Bătrânului Continent au mimat, măcar, rezistenţa. Nu că ar fi fost mari iubitori de penis de cal şi călăreţ, dar nu prea aveau pregătirea necesară să se apere eficient. Dar nu au chemat ei mongolii excitaţi. Pe la 1200, kebabii au reacţionat destul de nasol la cruciade. Adică, legitim, ce pula mea cauţi tu cu instrumentu' de tortură la mine-n semilună? Marş de te sfinţeşte la tine acasă! Astăzi, în schimb, nu mai există inteligenţa colectivă a maselor pentru că nu mai există nici prea multă inteligenţă individuală. Omul e prost, iar civilizaţia din care face parte şi-a construit-o după chipul şi asemănarea lui. Uitând cum a fost când hoardele încăciulate-n blană i-au incendiat coliba, europeanul nostru invită în casa lui pe cel care o să-i dea foc în cele din urmă. Cum îi dă foc? Apăi du-te-n pizda mă-tii dacă n-ai auzit de 11 septembrie! Cum îl cheamă? Fiind corect politic, sancţionând reticenţa băştinaşilor la ingerinţele alogene şi oferind condiţii de înflorire nou-veniţilor. 

Bun. Acum că te-am aburit bine de tot, să concluzionez cu varianta prescurtată. Politicile occidentale vis-a-vis de populaţiile orientale se poate compara cu un homosexual care primeşte vizita altui homosexual despre care ştie că are SIDA şi, cu toate astea, îşi lubrifiază anusul, se proţăpeşte în poziţia caprei şi invită mădularul infectat, fără intermedierea prezervativului, în rect. Drept urmare, sfătuiesc pro-europenii să-şi facă rezerve substanţiale de ulei, pentru că vine pula şi, dacă tot o să vă îmbolnăvească, măcar să nu vă fisureze orificiul căcăstor.

Gyvata - Dolijuta

Cum să fii un bun aztec

Propaganda actuală de peste tot încearcă să ne înveţe cum să fim buni europeni, un fel de oameni noi, iubitori de ţigani şi câini maidanezi în ciuda răului pe care ni-l fac. Se pare că singura noastră salvare, spun infecţii ăştia, ar fi Europa unită. Eu vin şi dau o alternativă sistemului, pentru că monopolul dăunează. Dacă nu vrei să fii european, poţi să fii aztec. E fain să fii aztec. Dar, pentru că eşti născut în Europa, uneori te cam bate harta şi trebuie să improvizezi. Uite ce ai de făcut:

Îmbracă-te ca un aztec! Garderoba aztecului începător trebuie să conţină, obligatoriu, blană de jaguar şi pene. Aici e greu să faci rost de aşa ceva, aşa că poţi jupui, pentru fiecare costum, vreo 50 de pisici tomberoneze şi, pentru fiecare podoabă, poţi jumuli cam 10 kile de porumbei. Ajuţi şi mediul, reducând din numărul de pisici care tulbură liniştea când au futilici şi din şansele ca oamenii nevinovaţi să fie bombardaţi cu rahat. Dacă nu ai inimă să faci aşa ceva, înseamnă că ai fost sacrificat. Dacă trăieşti, poţi să jefuieşti o curvă. Ea are şi blană de jaguar şi pene.

Fă afaceri ca un aztec! Du-de la piaţă şi plăteşte în boabe de cacao. Bea o ciocolată caldă din când în când, ca să le arăţi sărăntocilor ce mare magnat eşti tu! Intră în primul magazin de bijuterii, lasă un plic de cacao şi ia tot aurul, ca să-ţi decorezi casa cu el! Dă şpagă în pliculeţe de 3 în 1!

Fii tolerant ca un aztec! Un bun aztec nu discriminează. Aşa că declară război, în fiecare an, tuturor naţiilor din jurul tău: ţigani, unguri, ucraineni, moldoveni, bulgari, sârbi şi ce mai găseşti! Ai nevoie de prizonieri de război în cantităţi mari, pentru că trebuie să...

Fii religios ca un aztec! Încolonează prizonierii în faţa celei mai mari biserici. Suie-te în clopotniţă, pironeşte câte un prizonier de clopot, sparge-i pieptul cu un pietroi (nu cred că găseşti la bazar cuţite de obsidian) şi scoate inima din el. Şpilul este ca inima încă să bată când i-o oferi pe o tavă lui Quetzalcoatl. Apoi depozitează în faţa Primăriei toate cadavrele. Sigur, municipalitatea te va aprecia pentru zelul tău.

Fii sociabil ca un aztec! Învaţă nahuatl, nu e greu şi e o limbă tare frumoasă. În tramvai, în autobuz, în lift, aşează-te lângă oameni şi vorbeşte cu ei, povesteşte-le lucruri. Serveşte-te din mâncarea oamenilor pe care-i întâlneşti şi din orice au ei. Lasă-i şi pe ei să facă la fel cu tine, dacă nu vrei să-i sacrifici. Proprietatea aztecilor este comună, deci nu e nicio problemă. Dacă cineva nu îţi oferă din avutul lui, declară-i război şi ia-l prizonier.

Iubeşte ca un aztec! Oferă-i inima fiinţei iubite. Sau oferă lui Quetzalcoatl inima persoanei iubite. Sau iubeşte-l pe Quetzalcoatl. 

Trăim vremuri foarte grele. Vremuri în care diferenţele de opinie sunt motiv de ardere pe rug, deocamdată metaforică. Totuşi, în spiritul european al diversităţii, trebuie, neapărat, să existe şi alte curente de gândire. Să nu îţi fie frică să fii aztec în Europa! Dacă se opune cineva, te discriminează. E intolerant şi trebuie judecat, pus la plată şi, apoi, luat prizonier. Şi ştim ce se întâmplă cu prizonierii unui bun aztec, nu-i aşa?

Sabaton - Burn your crosses

Moartea patronului de monastire şi rugurile omuleţilor verzi

16 iunie 2013. Lumea s-a mai uşurat de un căcat legionar, pe numele lui Justin Pârvu. Da, Justin, ca Bieber. Din respectul pe care mi se cere să-l am pentru morţi, n-am să-mi manifest bucuria din prima. Justin a fost un moşuleţ simpatic, cu barbă şi ochelari, care a citit foarte mult şi pe care l-a ajutat o minte mare. Şi aici se termină respectul.

Ce-a făcut Justinică al nostru cu mintea lui mare? Păi, când ai lucruri mari, ţi le cam bagi pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Ca oamenii cu penis mare care penetrează grase. Domnul Pârvu s-a legionărit în 1938, călărind un val care, spera el, avea să-l suie ca o cloşcă pe căpiţa neamului românesc. Neamul creştin românesc. Din fericire pentru el, nu i-a pers şi a ajuns pe la pârnăile comuniste. Pentru cine nu ştie, pârnăile comuniste din anii '50 erau mai nasoale ca pârnăile somaleze de astăzi. Adică, dacă scăpai săpunul, nu te futea colegul de celulă, te futea gardianul direct, pentru că gardianul era coleg de celulă. Da, treaba era futută, dar, după cum vom vedea, Justin a primit ceea ce-a vrut. Fundamentalist creştin şi membru al organizaţiei teroriste legionare, taica popa a militat pentru aruncarea României înapoi în Evul Mediu. Biserica Ortodoxă trebuia să devină ceea ce a fost cea Catolică după anul 1000, adică vârful unei teocraţii similare celei din spaţiul arab. La fel cum francezului medieval îi spunea popa cum să dea la buci în aşa fel încât să nu simtă şi să nu provoace plăcere; la fel cum italianului interesat de ştiinţă îi punea popa foc sub picioare, aşa trebuia să ni se facă şi nouă. Dar au ajuns la putere comuniştii. Alte maimuţe idoelogice, dar asta-i partea a doua. În schimb, au făcut o treabă bună: pârnăi ca-n Evul Mediu, de te mâncau şobolanii în celulă, nu alta. Asta a păţit-o şi mortul nostru. A stat la nişte bulău ca să simtă pe pielea lui ce voia să facă el, împreună cu alţi zelişti, propriului popor dintr-o iubire sadică pe care numai dunmezeul biblic ar putea s-o simtă. Normal că a ieşit din bulău, că n-au crăpat prea mulţi acolo, dar asta nu-i opreşte pe ortodocşii neamului să-l considere martir. Ce dacă a crăpat la 94 de ani, de cancer? El este un martir al închisorilor comuniste! În ultimii ani ai vieţii, şi-a deschis mănăstire de călugări. Pentru că acei călugări se plictiseau, a deschis şi mănăstire de călugăriţe. De ziua lui, măicuţele veneau şi-i cântau (la fluier?) "Sfântă tinereţe legionară". A militat împotriva obligativităţii actelor cu cip, chiar dacă ele nu-s obligatorii. A militat împotriva implantării cipurilor în corp, chiar dacă nu-ţi implantează nimeni nimic nicăieri. Dar el nu ştia, că e greu să fii patron de mănăstire! În cele din urmă, s-a gândit şi dracul să-l ia, după mult cancer la stomac. 

Ceea ce rămâne după Justinică e o adunătură de neolăbaci care îl plâng. Îi întreb ce părere au de prezeţa cancerului în Justin, dat fiind că ortodocşii consideră cancerul ca fiind pedeapsă divină? Nu, nu scrie în Biblie, ci în manualul de religie. Fără îndoială, Justin va fi transformat într-un martir al terorismului legionar şi al standardelor duble, un monument al iraţionalului şi al prostiei intenţionat întreţinute cu supradoze de tămâie. Câteva sute de dreptaci verzi for face lobby pentru canonizarea lui moşulică. Ce-i drept, a fost o întruchipare a valorilor ortodoxe, prostia şi primitivismul în special, apoi exclusivismul naţional, antisemitismul prost argumentat şi prost întemeiat, ingineria socială şi, nu în ultimul rând, transformarea unui popor în turmă de oi, căci Hristos tratează umanitatea în termeni ovini. 

De ce m-am apucat să scriu asta? Nu e o reacţie la moartea lui Justin Pârvu în particular. E o reacţie la curentul de legionarism care se va alimenta cu sete din lacrimile celor care-l vor plânge pe acest potenţial călău al neamului. Aşa-zisele valori promovate de Justin îşi vor găsi locul în manifestele neodreptace, iar şantajul emoţional caracteristic ortodocşilor va atrage după sine un suport popular masiv pentru aceşti nostalgici ai unui Ev Mediu pe care nici măcar nu-l înţeleg. Puţină opoziţie nu le strică unora care vor să se suie pe noi şi să ne strivească intelectual, făcând din noi prizonieri ai Bisericii şi ai credulităţii copilăreşti. În fond, la fel cum liderii legionari au fost întemniţaţi sau ucişi de comunişti, cele mai pătrunzătoare minţi ale noastre vor ajunge pe rugurile aprinse de omuleţii verzi în piaţa publică. Motivul? S-au îndoit. Au cercetat. Au fost inteligenţi şi asta-i blasfemie!

Corvus Corax - Oh, varium fortune

Dumnezeu nu fumează

De trei zile-ncoace, gura nu-i mai tace neamului creştin românesc despre cum a murit şi cum a ars Sergiu Nicolaescu. Fumul nu-i mai place Domnului care, prin Vechiul Testament, trăgea la plămân de la grâne la miei, pentru propriul lui amuzament. Regizorul a vrut să ardă, ca să nu-l mănânce viermii. Naiv. Viermii Bisericii se hrănesc hulpav din carnea, oasele şi cenuşa lui, regurgitând, mai apoi, raţionamente fără fundament, cum că rugatul lângă mort se interzice, întrucât incinerarea nu este creştinească. De parcă îngropatul cadavrelor ar fi invenţia creştinilor sau a Bisericii Ortodoxe Române; de parcă oamenii de Neanderthal, egiptenii antici şi alte neamuri nu şi-ar fi îngropat defuncţii. Cu sau fără pază la poarta crematoriului, parte din ceea ce Nicolaescu a vrut s-a împlinit: nu i-a boscorodit nimeni veşnice pomeniri la căpătâi, udându-l pe el şi pe coliva lui cu stropi de salivă pavlovian slobozită sub auspiciile substanţialelor donaţii prezumptive aşteptate de oamenii cu sutană.

Dar viermii îl mănâncă. Viermii îndoctrinaţi, susţinuţi în poziţie bipedă numai de firele invizibile pe care sunt jucaţi de popi, huiduie oamenii care plâng după alt om. Uitând cum Biserica însăşi a practicat la scară largă incinerarea în viu, cu public şi bilete la intrare, toleranţa creştinească se manifestă din plin, ca la uşa cortului, sancţionând erezia şi amintindu-mi că medievist fiind, sunt contemporanist (istoricii ştiu de ce). Pentru că un regizor mort nu poate fi împroşcat sau lapidat, se huiduie în numele Tatălui, şi-al Fiului şi-al Sfântului Duh două femei cu ochii umezi, acuzate fiind că închid poarta raiului în nasul pumnului de cenuşă sau, de fapt, fumului din horn. Cum să nu permiţi tu accesul preoţilor la vatra crematoriului? Cum să treacă cineva la dreapta Tatălui fără viză de la Sfânta Ambasadă Ordodoxă? Toleranţilor creştini, oare credeţi voi că dacă un Dumnezeu atotputernic vrea ca cineva să intre-n rai citeşte paşaportul ştampilat de un bărbat care poartă ziua rochie de seară? Aveţi autoritate asupra  unui zeu pe care chiar voi îl creditaţi cu autoritate supremă? Aţi creat o teologie pe care nici voi nu o cunoaşteţi. Sunteţi adepţii religiei iubirii cu de-a sila, violului psihologic, dragostei manifestate nu prin petale de trandafiri ci prin reflexe de stadion sătesc. În virtutea ei, un popă vine şi spune cum incinerarea unui hoit echivalează cu sinuciderea. Adică distrugerea unui om deja mort de către diverse alte persoane este acelaşi lucru cu luarea propriei vieţi. Logica asta  mă umple de respect.

Îmi pare rău că aţi dat un leu pe seminţe în aşteptarea unui show demn de aplauze la sicriu deschis. Îmi pare rău că n-aţi apucat să-l ardeţi voi pe rug. Îmi pare rău că nu ardeţi voi pe rug. Aştept să vă moară mamele ca să arunc cu roşii în voi la înmormântare, să vă înjur şi să vă huidui cum aţi huiduit şi voi. Uitaţi-vă bine prin cimitir. Am să fiu acolo. Am să vă aştept...

Arven - Ruined Castle

Viaţă de mântuitor

Nu e uşor să fii Hristosu'. Lumea crede că e fain de tot să fii Dumnezeu, să abuzezi de oameni cum vrei tu, să pui copaci, să coci apocalipse... Nu e chiar aşa. Dumnezeii au o slujbă de căcat. Toată lumea te strigă, dar trei sferturi dintre ei o fac în timp ce se fut. Nu vor nimic, doar să te uiţi la pornache. Şi tu te uiţi, că doar Dumnezei suntem, nu baloţi de paie! Alţii vor să te fută. Apoi e partea cu rugăciunile. Tot norodul se roagă de tine pentru bani. Dacă aş da bani tuturor după cum cer, ar apărea situaţii gen "Şi Domnul a spus: Să fie inflaţie! Şi s-a umplut lumea de inflaţie". Ar fi aşa mulţi bani, că n-ar valora nimic. I-aţi pune pe foc, bă, ţăranilor, şi degeaba m-aş mai chinui eu să vi-i tipăresc! Plus că tuşul de Sfântă Imprimantă e cam scump şi cam greu de găsit. Şi, pula Mea, mi-e lene! 

Apoi vin alţii cu rugăciuni pentru putere de muncă. Pe ăştia îi mai tolerez, dar dacă ar avea putere de muncă ar ajunge nişte părăsiţi trişti, nişte salahori corporatişti sau şantierişti. Puterea de muncă e o ghiulea legată de gleznă. N-ajungi nicăieri aşa. Mi-aduc aminte vremurile când eram pe pământ. Toţi erau pescari, brutari, peşti, curve, jidani, soldaţi... Toţi voiau să fie Mesia sau să vadă unul în carne şi oase. Apoi am apărut eu, un tâmplar care n-a tâmplărit în viaţa lui, cu diplomă de Haret care va să zică, şi-am început a sta în cur pe pietre şi a pălăvrăgi intens. Am ajuns unde-am ajuns, restul e istorie. Deci, ca să pun punct chestiei cu puterea de muncă... Mai bine nu.

Altă chestie care pute a căcat în meseria de Dumnezeu e aia cu justiţia şi mila. Văd că nişte troli cu sutane au scris despre Mine că sunt mila întruchipată, dar şi organul suprem de justiţie. Da, mi se spune "Organul" din motive lesne de înţeles pentru cine mă cunoaşte intim. Da, îmi place justiţia şi aş vrea să fiu colegul lui Zegrean. Dar, dragii mei popi, voi aveţi aşa multe calităţi, că inteligenţa nu a mai încăput în codul vostru genetic. O judecată făcută sub imperiul milei e o pulă moale încercând să sature o curvă. Ah, Magdalena... Revenim. E ca şi când ai juca biliard cu o funie. Dreptatea se administrează cu intransigenţă. Şi, da, mi se rupe de oameni şi de umanitate. Există oameni de căcat, oameni de tot căcatul şi oameni de mai puţin căcat. Oamenii de mai puţin căcat sunt mântuiţi, de rest nu mă interesează. Să-i fute Satan în cur până borăsc căcat, din partea mea. De-aia am creat Infernul.

Mi se mai pune, apoi, în cârcă treaba cu învierea morţilor, cerul nou, pământul nou şi eu împărat, de parcă aş fi un bulangiu care nu mai poate după putere şi distruge universul doar ca să ajungă mare smardoi. Asta sună a mafiot. Eu sunt băiat bun, anarhist, pacifist... Nu-mi băteam pula de Imperiul Roman din dorinţa de a ajunge eu cezar. Doar mă enervau grav cu pretenţiile lor de superiori, când, de fapt, erau plagiatură după greci, doar că oleacă mai puţin certăreţi între ei. Cât despre morţi... Morţi de beţi, poate şi-i trezeam dându-le oţet pe la nas. Numai eu sunt imun la oţet. Sau poate că beau cel mai straşnic, pentru că pe mine chiar m-au crezut mort şi m-am trezit după trei zile într-o peşteră, cu bube şi păduchi laţi. Habar n-am ce-am făcut în zilele alea. Ăştia zic că aş fi ajuns şi prin tribunale. Îi cred, că fac urât la băutură. 

Dar sunt şi părţi bune când te cheamă Gizăs. Sună bine numele, stau bine pleata şi barba, lumea se închină la aparatul de tortură cu care ai avut de-a face la beţia aia crâncenă, toţi se aşteaptă să le rezolvi problemele şi, dacă pe tine te doare în pulă, ei arborează mutre triste şi umede şi purced la cotizat şi la pupat de morţi... Oamenii se aşteaptă să-i salvez de la nu ştiu ce căcat de păcat originar, că ar fi mâncat nu ştiu ce curvă un măr şi, abis, se simt ei vinovaţi. Eu le zic că da, îi salvez, că-s prea proşti să-şi dea seama că-s gata salvaţi şi că nu e vina lor că a mâncat aia fructe zăpăcite. Dar e mai simplu aşa, să trăiască ei cu iluzia că, fiind aparent buni, scapă de iad. Nu scapă. Raiul e mai plin de atei, agnostici, buddhişti şi satanişti decât de creştini. Ironic. Sunt un Dumnezeu ironic. Pace vouă. Şi nu uitaţi de măr! Nesimţiţilor! Cum a îndrăznit Eva să bage-n ea mărul? Nu vă e ruşine? E numai vina voastră, futu-vă Stalin!

Silent Opera - Selene

Mi-am găsit zeu!

Domniile voastre se aşteptau să scriu de ieri, cum mi-e mie ritualul matinal de lunea, dar se vede treaba că lumea uită ce creştin bun sunt eu şi cum nu muncesc eu de Paştele mamei domniilor voastre. Nasol momentul, noroc că mi se rupe. Bun, n-a fost luni, e marţi. De fapt miercuri. Şi nu stau prea bine la capitolul subiecte, pentru că m-am scufundat în texte savuroase despre unele puşcării comuniste de prin anii '50. Mă inspiră chestia asta, dar cred că am mai spus-o. 

Când mă fac mare, vreau să fiu criminal. Mai ceva ca norvegianul asupra căruia vreau să zăbovesc. Ăla da viking adevărat! Dacă nu ar fi nazist, mi-aş face icoană cu el (autorităţile statului generează trafic colosal pe monştriverbali, că deja o dau subversiv. Bodaproste, futeţi clicuri şi pe reclame, vă rog). Să intri în tribunalul în care urmează să fii judecat, să te uiţi la mumele, taţii, surorile şi curvele ălora pe care i-ai ciuruit şi să le fuţi un Heil Hitler şăgalnic nu e uman. Nu e dumnezeiesc. E şi mai şi. Dacă nenea ăsta moare şi Dumnezeu există, se duce direct la el, îl saltă de guler de pe tron şi-i trăsneşte două perechi de palme şi-o râgâială cu mujdei fix în nas. Toate astea, în timp ce joacă rol de organ erect al statului, adică de portpulan cu caşchetă. După care îşi ia lista cu sfinţi şi-l caută pe unul Ştefan Voievod, despre care a auzit el treburi nasoale. Cică de când a ajuns Ştefan cel Mare sfânt, Maria nu mai e Fecioară. Iar norvegianul voia să bucificatorul oficial al Mă-sii Domnului. Mărturisesc că mă tenta şi pe mine, dar nenea ăsta merită. De-ar fi fost anarhist... Şi după ce-l găseşte el pe Ştefan, îl leagă de-un stâlp, îi violează anal pe toţi legionarii şi ultranaţionaliştii fără creier care l-au făcut mai erou decât e cazul cu o armă de vânătoare, urinează nesăţios, cu gemete de satisfacţie, pe mănăstiri şi-l slobozeşte apoteotic pe vodă. Nu că aş avea eu ceva cu Ştefan, chiar îl admir, tocmai de-aia aleg asemenea personaj pentru a ilustra, comparativ, anvergura coaielor vikinge. Adică, să-nţeleagă tot gerontofilu' de Vaslui, Ştefan e baştan. E boss de boss. E faraon de faraon. Dar Anders Brevik e mai faraon, mai boss, mai baştan decât toţi vozii, dracii şi zeii la un loc. Atâta doar că-i cu nazismul şi asta cam pute, nu neapărat a jidov pârlit cât a stat nasol şi opresiv. Noapte bună.

Fairyland - Eldanie Uelle

Veniţi de luaţi foc!

De astăzi începe săptămâna în care ortodocşii sărbătoresc, toţi, adică şi lipovenii, ruşii, basarabenii şi alte neamuri care stau prost cu calendarul, cum un nene care îmi imită aspectul fizic s-a chinuit ca un câine plouat călcat de camion, ca să ajungă pironit, ca un fel de starletă porno jidovească, de două bucăţi de lemn care au ajuns, între timp, obiect de lustruit limbi. Aceasta este povestea modului în care vreun miliard de oameni au ajuns să venereze un obiect de tortură. Dacă vă aşteptaţi din partea mea la un serial despre cum a pătimit Hristos, cum a ajuns el de la un pielea pulii cam nespălat la lider politic şi religios semilocal, cum autoritatea a încercat să-i îndese pula cea groasă a legii pe gât, cum el, cu abilitate, a respins-o şi a înviat comatoşi, a vindecat boli, n-a sexificat pe nimeni şi n-a fost homosexual, aici este locul. Locul în care nu veţi afla nimic din toate acestea. Astăzi şi numai astăzi îmi pierd vremea scriind despre epigoni palizi de-ai mei, gen Hristos. 

Cine a fost nenea ăsta? Să zicem că, dacă ar fi trăit astăzi, nu ar fi fost aşa de hipiot. Cred că cel mai apropiat de Hristos personaj contemporan este Anders Brevik, ăla de a împuşcat oameni mulţi prin Norvegia. Ăla mântuitor adevărat! Acum trăim vremuri directe, aşa că dacă vrei să trimiţi poporul la Dumnezeu îl trimiţi direct, nu stai să molfăi vorbe ani la rând prin deşert, doar - doar te-o asculta careva! Hristosul original a folosit mijloacele vremii: doisprezece pulărăi cam dubioşi, adunaţi de prin mahalalele Palestinei, atent aleşi pe criterii etnice să fie sigur omul că nu se trezeşte cu romanii în sânul micii lui secte. S-a apucat să povestească poveşti despre cum e bine să nu fii rău, despre morcov şi bici, despre grâu şi neghină, despre cum e OK să sugi penis latinesc în loc de pulă circumcisă, pentru că pe lumea ailaltă toată oastea îngerească va lustrui mădularul tău, în compensaţie. Adică nenea dădea speranţe false oamenilor, ştia oleacă de filosofie orientală, oleacă de oratorie, oleacă de medicină tot de prin Orient şi hopa! Habemus Regem, spuneau micuţii dubioşi analfabeţi şi inculţi care nu ştiau a pune întrebări, ci doar a se lua după cine îi pupa mai limbos şi după cine le dădea de băut mai cu artă. Şi, hai să vă spun eu una bună: beţi voi un kil de vin după ce aţi băgat o pită şi mai vorbim după. Beţie ca de la combinaţia asta mai rar obţineţi, dragii mei! În asemenea stare, întorci celălalt obraz dinainte de-a-ţi lua prima palmă!

Hai, acum, să vedem cum a crăpat mititelul ăsta, că mă lungesc prea mult şi mai am şi alte treburi în afară de a îmi ilumina publicul. Jidanlandul secolului I era un loc destul de nasol, cam ca acum. Problema erau, ca întotdeauna, evreii, care nu erau prea mulţumiţi de misiunea civilizatoare a romanilor. Drept urmare, se instaurase un regim represiv destul de nasol care încerca să înăbuşe din faşă orice tendinţe centrifuge. Adică să-i ţină dracului pe ăia la respect! Iar Hristos taman asta făcea, destabiliza sistemul, crea grup de crimă organizată, mai ales că mulţi băştinaşi îl vedeau pe el ca pe un rege al iudeilor. Regula era alta. Împăratul era sursa de coaie. Aşa că s-au dus guralivii cuceritori la cel mai fraier dintre lacheii mântuitorului, i-au dat o şpăguţă simbolică şi s-au luat după el. În timp ce Iisus îl suna pe ta-su să-i ceară vreo 20 de arginţi, să-şi ia nişte pateu de post până la bursă, Iuda, şpăgarul de mai sus, a performat un ritual gay asupra lui, sărutându-l cu pasiune. Ăsta era semnul la care le-a fost deschisă calea romanilor. Şi-au venit, l-au luat, i-au dat săpun, l-au gâdilat să-l scape, i-au luat carafa de vin, s-au îmbătat şi au borât pe el, l-au judecat, au mai băut oleacă, l-au bătut în cuie de un crucioi şi gata. Le-au ieşit evreilor din cap fumurile monarhiste. 

Acum, legenda zice că nenea nu s-ar fi dat dus aşa de uşor şi, căpos fiind, ca un jidan autentic, nu a crăpat din prima. Cu viclenie a aşteptat să fie pus în mormânt şi, după ce-a mâncat toate râmele de acolo, pentru energie, la vremea potrivită, a ieşit, cam adormit, cam nespălat pe dinţi şi cu ideea genială de a face pe înviatul. Asta i-a dat aşa de multă credibilitate, că în 40 de zile a reuşit ce n-a făcut în 33 de ani: să convingă o groază de lume că el chiar e fiul lui ta-su şi că va aduce decalotarea penisului după sfârşitul lumii. 

Crucea pe care a murit parţial a devenit simbolul rezistenţei, un fel de masca lui Guy Fawkes mai mare şi cu mai multe aplicaţii pornache, ziua de duminică a devenit Înviere, iar tot futaiul anal la care a fost supus de romani Hristos a ajuns prilej de adunări de babe prin biserici şi chiar imitatio Dei. Ce e aia? Păi, unora le place să imite ce-a făcut Hristos. Grupul lor se numeşte comunitatea gay. Sau Biserică. Depinde ce teorie vrei să crezi, că sunt mai multe adunături de-astea care încă mai bocesc după nenea ăsta. Bucăţi din crucea pe care-a fost el bătut în cuie se mai păstrează, zice-se, şi acum prin diverse locuri sacre, întru veşnica lor şmirgheluire cu buzele aspre ale celor ce cred fără a cerceta. În paralel, sunt şi filme porno în care călugăriţe cu sâni mari îşi îndeasă câte-o cruce de douăzeci de centimetri în pizdovagin. Şi de-asta, dragii mei, somnul vostru de după-amiază va fi întrerupt, o săptămână de acum înainte, de cloapetele ce cheamă enoriaşii la cotizaţie. Pardon. La sugăciune.

Sabaton - Cliffs of Galipoli

Şi hoiturile se excită

Am să vă spun o mică povestioară ca pula. De ce ca pula? Pentru că a circulat din gură în gură. Se făcea că venea Paştele. Paştele anului Apocalipsei... Da, mai e vreo lună până atunci, dar mutrele bisericeşti deja exploatează, din spatele sutanelor şi basmalelor, acest pilon al industriei spălătoriilor de creiere. Conferinţe peste conferinţe, care mai de care mai pseudoştiinţifice, ascund sub titluri academice sesiuni prelungite de îndobitocire şi pregătire pentru şederea de-a dreapta Tătucului. Mortăciuni apetisante pentru bătrânele scămoşate, neepilate pe limbă, sunt purtate din sală în sală spre a-şi îndeplini misiunea de jucărele sexuale. Undeva în Iaşi, s-a ţinut slujba sau conferinţa înalt prea academică "Cu Hristos în celulă", despre cum scăpau deţinuţii de prin pârnăile comuniste săpunul întru Hristosul veşnic vigilent care-i viola cu revelaţia puternic învârtoşată. Toate bune până vine pauza de cafea, ţigară, călugăriţă sau autoflagelare, după gust. Din sală, glasul clerical al unui popă vajnic urlă din tot drobul că moaştele aduse acolo ca material didactic, pentru a ilustra dosnicele datini prizoniereşti, au început a se căca mir. Apăi, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mi-aş băga penisul în mirul lor, că-mi strică bunătate de cartofi prăjiţi. Nu-i bun decât la parfumat tufărişuri trecute de prima tinereţe, în speranţa vreunei limbuţe rătăcite care nu trebuie intoxicată de miasmele sfintei nespălări. Clar, şi mortul sau moarta s-a udat abundent la auzul atâtor vorbe pornoase şi la simţirea atâtor pupături de îndoielnică evlavie necrofilă. Iar cioclii cei bărboşi au fost oamenii potriviţi la locul potrivit, de membri ai selectului club al celor ce-au văzut Ejacularea Post Mortem! Să ne frecăm organele genitale întru Aleluia, căci mare minune s-a petrecut acolo!

Să ne întoarcem cu un an în urmă. Alt Paşte, alte conferinţe, alte moaşte. Iar pauză de mirungere, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Iar glas grav de bas deturnat către cele dubioase. Iar orgasm necro, taman când se vorbea despre Hristoşi bine fixaţi de cruci supradimensionate. Mie mi se pare că mortăciunile astea se excită foarte ciudat, aşa, în văzul lumii, taman când juisarea lor e mai de efect. Adică, uite aici scenariu: preasfinţiţii şi preafericiţii sunt conştienţi că nu prea se uită decât penisurile în gura lor. Nu că nu le-ar plăcea, dar prea multă ciclopime şerpiliană strică, iar puţină varietate nu se poate refuza. Au nevoie de subtitrare, de efecte speciale, de sânge sau, în cazul nostru, de ulei puturos. Popi şi profani se unesc într-un scop comun: pauza. Cei din urmă ca să plece la un sacrificiu de capre, cei dintâi ca să calce pompiţa cu mir şi să-şi aducă auditoriul înapoi, momindu-l cu o orgie necro mai ceva ca la catolici, să vadă ei, papistaşii dracului, cine-i mai plin de duh dintre duhnitori! Şi treaba funcţionează an de an, căci scurtă e memoria celor săraci cu duhul care moşteni-vor, zice-se la Scripturi, Împărăţia Cerurilor, cu Gagarin cu tot!

Ce concluzii aş putea să trag eu din toate cele istorisite mai sus? Parcă n-am cuvinte, sunt uimit de asemenea miracole ce se petrec în preaşma Sfintelor Sărbători de Paşti. Mi-aş da căciula jos de pe cap ca să-mi acopăr erecţia legendară ce mă aduce mai aproape, ca stare, de sfinţişorii defuncţi care încă mai sunt gerontofili. Dar, vai, eu am alte preferinţe sexuale! Eu nu vreau să mi se scoale mătărânga după ce crăp. Planul e să fac suficient sex în timpul vieţii, ca să nu-mi mai trebuiască şi de sub pământ. Nu de alta, dar nici nu aş simţi nimic, nici nu mă atrage să-mi gâdile vreo octogenară MILF-oasă organul pulos cu mustaţa ei stalinistă. De reţinut, însă, că încă mai trăiesc printre noi personaje care cred că există futai şi după moarte, într-o deşartă speranţă născută din creştinescul viol conjugal, adică din îndeplinirea datoriei de noapte fix când are pulărăul transpirat chef... Îmi pare rău că nu pot salva lumea, dar încă nu mi-au venit rezultatele testului psihiatric de care am nevoie pentru permisul de port-armă.

Turisas - Rex Regi Rebellis

Curs introductiv de masacrologie. Contrarecomandări.

Am mai dat pe aici lecţii despre cum se comit crimele într-o civilizaţie civilizată, de oameni civilizaţi. Dar văd că nu prea s-a prins nimeni, mai ales după ce am râs copios de "masacrul din coafor" şi de "criminalul în serie" de la Braşov. Despre braşovean nu am cuvinte. A omorât un bărbat şi o femeie, iar preaînţelepţii poliţai, bucuroşi că au scăpat de îngheţat în ger păzind boşorogii cu măşti de Guy Fawkes de prin agorele ţării, au concluzionat că motivul a fost sexual şi ţărănoiul este marele nostru Ted Bundy. Jenibil, n-am ce spune. Dar masacrul de la coafor cere mai multe comentarii.

De la oteveu la noii săi sateliţi, Antenele, toată lumea a întors pe faţă şi pe dos tragedia teagic de şexpiriană a carnagiului, a pogromului, a atacului terorist dintr-un coafor în care se întruniseră druidele cultului telenovelelor turceşti. Ce-a făcut iobagul în cauză? A investit inteligent în tehnologie de ultimă generaţie, adică a dat trei lei pe un pistol Carpaţi la mâna a doua, de-ăla şmecher de vrei, nu vrei trage după colţ şi-i mai bun la futut mânere peste ceafă decât la împuşcat guguştiuci. Şi-a antrenat trupul şi spiritul, ca un ninja, întru comuniunea perfectă cu sticla de vodcă, să aibă oleacă de curaj. Nu orice bărbat pune piciorul în coafor, mai ales cu gânduri războinice. Eu am intrat cândva cu gând de pace şi am fost luat prizonier. Urâtă afacere. Pizda proastă din coafor, adică nevasta lui curvă, ştia că războinicul avea planuri împotriva ei. În consecinţă, a luat poziţia clasică a femeii în societate. Nu, nu s-a aşezat capră. Şi-a acceptat soarta. Asta a adus grave atingeri coaielor de wolfram ale domnului pistolar. Adică, el a investit atâtea resurse într-o operaţiune de comando şi aia se crăceşte la el aşteptând glonţul? Aşa, putea să divorţeze sau să o aştepte pe ea să se sinucidă. Cu orgoliul violat mai ceva ca Armata Roşie la Vaslui, samuraiul a început să tragă cu formidabilul său pistol Carpaţi, nimerind ştoarfa din dotare nu se ştie unde, dar eficient, dat fiind că a crăpat, ucigând încă o druidă şi săpând vagine suplimentare în celelalte înalte personalităţi cultice. Sacrilegiu! Sfântul Petru a scăpat cheia de la gât când a auzit ştirea, aşa că moartele sunt făcute poştă de satăni prin infern. Lui Hristos mai că i-au sărit aşchiile de cruce din cur când a văzut una ca asta. Fecioara Maria şi-a pierdut fecioria, fără legătură cu evenimentul. Avem un masacrator! Avem un fel de Hitler! Avem papă! Avem Brevik. Apropo, dacă ăsta a fost masacru, norvegienii ce-au mai avut? Se vede unde e civilizaţie şi unde-a pus vikingul mâna!

Lyriel - Voices in my head

Facerea de bine e futere de inimă

Dumnezeul din Mine spune că nimic nu este mai nobil decât să-ţi pese, să ajuţi, să fii bun, să dai mai mult decât primeşti şi restul de poveste se ştie. Da, te simţi foarte bine când dai mai multă muie decât primeşti, când calci pe gât mai mulţi ţigani decât te calcă pe tine, din nou etc. Păi cum să fie bine când îţi pasă? Uite, se ia un om care stă să crape mai definitiv şi decât necăcăciosul Kim Jong Il. Suferă cu inimioara şi asta nu pentru că vreo târfă i-a cerut patru lei pe un futai eşuat în lift, în loc de trei. De unde ştiu asta? Pentru că omul tău e femeie, iar femeia asta e a ta. Tu eşti un bun samaritean şi-ţi faci testele medicale aferente, în urma cărora descoperi că eşti compatibil. Pui mâna pe puşcalăul de proastă calitate din dotarea paznicului de spital şi îţi tragi trei încărcătoare în cap, să crăpi în paştele mă-tii, ca să aibă mult iubita ta fătucă inimioară nouă. Se face transplantul, aia, ca prin minune, supravieţuieşte spitalului românesc şi pleacă pe drumul ei. De aici se deschid două portaluri strălucăreţe ca poponarul din Tuailait, către două universuri paralele: Ori îşi bagă pula-n viaţa ei şi se călugăreşte, pentru că ăla pe care l-a iubit sau, mă rog, ăla din regiment care a futut-o mai cu spor, şi-a dat inima pentru ea şi nimeni altcineva nu ar putea s-o iubească la fel de cu spor, ori, după ce i se lipeşte bine aorta, sare în pula primului negru atât de bine, încât hoitul tău se va simţi, din mormânt, futut în inimă cu legendara pulă de ciocolată. 

Care-i morala scenariului? Dacă-ţi pasă şi faci bine, te fute un negru în inimă în timp ce tu eşti mort. Ai distrus trei vieţi: A ta, a curvei şi a negrului, că l-ai transformat în necrofil cu un fetiş dubios pentru atrii şi ventricule. Şi asta pentru că aşa ţi-a spus ţie bunică-ta după o supradoză de tămâie, că dacă faci bine hărpuieşti ca un ministru pe vălătuci măcar până la următoarea apocalipsă. Şi nici măcar asta nu e o afacere, că apocalipse sunt din două în două luni, iar când nu sunt apocalipse sunt alegeri.

Ca să închei, dau un sfat, că doar de-aia sunt eu duhovnic şi tu nu eşti: Dacă nu poţi face rău, măcar nu face bine! Dacă nu te excită sexual semimortăciunile care se roagă la tine, monument al nepăsării, măcar îţi faci existenţa mai simplă şi crăpi mai târziu, că mori de infarct în loc să mori de grija pula mea ştie cui!

Lord of the Dance - High Priests

Prodact ăuernăs chempein sau "neşte" reclămi

Ai probleme cu dinţii? Pasta de dinţi Bokank a fost încălţată pentru tine. Numai pentru tine, nu şi pentru ceilalţi 500.000 de masochişti care adoră tratamentul şpiţului în barbă. Acum şi cu bombeu de bronz, pentru dinţi sănătoşi şi proteze lipite cu supergigirapidu'.

Adezivul Pleoşky. Fără el, pasta de dinţi Bokank cu bombeu de bronz ar fi fost degeaba. Pentru ceilalţi oameni care sunt nişte bulangii şi nu ne cumpără produsele, Pleoşky e inutil pentru că nu au nimic de lipit cu el. Totuşi, Pleoşky salvează situaţia. Lipeşte prezervativul concurenţei de pula ta, ca să nu rămână prin pizda mă-tii şi să-l pescuieşti cu undiţa noastră diferită de undiţele obişnuite. Încă nu ştim cum.

Te caci puroi verzui care miroase a hoit? Nu lăsa puroiul verzui care miroase a hoit să-ţi umple stiloul cu care semnezi actele de divorţ. Pune-ţi dop! Dop este un supliment alimentar făcut din puroi albăstrui care miroase a levănţică şi conţine Aloe Vera, deci e bun. Dacă apar manifestări neplăcute sau dacă vreo pulă vagaboandă vă împinge dopul în gât, adresaţi-vă la 112, să aibă fătucile alea de ce râde oleacă.

Ştiai că 95 la sută dintre europeni mor? Dacă mori, târfa ta nu va avea nici sicriu în care să te îngroape. Intră în clubul celor 5 la sută dintre europeni care sunt ucişi de târfa lor pentru asigurarea de viaţă. Fă-ţi asigurare la noi. Numai aici acceptăm prime lunare în sclavie. Pentru doar 28 de zile de construit piramide pentru CEO-ul nostru, târfa de mai sus va putea să cumpere coşciug pentru tine şi Ferrari cu care să intre ea în prima Dacie obosită pe care o găseşte. Sau mută-te în Africa, să nu mai fii european.

Caruz Shit Corporation salvează Brăila. Creează locuri de muncă pentru milioane de brăileni, din cei 200.000 care au mai rămas pe aici. Lopătari de căcat, înghiţitori de căcat, producători de bere făcută din căcat fermentat, barmani la crâşmele care vând bere făcută din căcat fermentat, muncitori în fabricile de bocanci pentru înotătorii prin căcat... Pula mea, Caruz Shit Corporation e o treabă, e un simbol, pentru că, datorită lor, ştii că te apropii de Brăila imediat ce ieşi din raza de acţiune a Vasluiului.

Iar te caci chestii ciudate? Băşinile tale sunt suficient de puternice încât să umfle pânzele unui galion spaniol? Te caci scândură de placaj? Nu mai face grătar lângă teritoriul tăietorilor de copaci sau, cel mai bine, cumpără Toporol. Aplicat cu fermitate la nivelul cefei, vindecă prostia instantaneu. Acest medicament acţionează în aproximativ 15 secunde. Cercetările au descoperit urme de dinţi pe coşul în care cad capetele. Această manifestare este normală. Pentru efecte secundare nasoale, gen alergie la fier, adresaţi-vă inchizitorului local.

Nu-i aşa că Inna pare aproape vie în reclama de la Pepsi? Te atrage? Ai îndesa un pic de cep în butoiul ei? I-ai umple portativul cu note? Înţelegi tu? Nu te poate ajuta nimeni... Dar stai! Soluţia este chiar în oraşul, satul sau cătunul tău. Cimitir. Raiul necrofilului neîmpăcat cu sine. Cimitir. Locul în care curvele grase nu-şi au locul. Cimitir. Acum şi în spatele ghetoului tău!

Lyriel - Days of yore

Nunta mea

Să-ncep ca-ntr-o compunere de clasa a patra? Da, e mare tentaţia. Nunta mea va fi frumoasă. Nu vor fi flori multe. Nu vor fi deloc flori. Nici mireasă nu va fi. Ideea e că vor fi oameni, iar unde sunt oameni mulţi mi-a zis mama că e nuntă. Am întrebat-o ce-i cu toţi oamenii ăia dezbrăcaţi, claie pestr grămadă, din camera din spate a bordelului de la colţ. Dacă ea a zis că e nuntă, e nuntă. Eu voi fi mirele şi popa. Cum este aşa ceva posibil? Foarte simplu. Eu le voi da sărutul morţii, eu îi voi oferi pe toţi celei mai frumoase femei, mândra posesoare a dreptului de a cosi beregăţi. Nu voi purta nici costum, nici sutană. Voi purta o draperie verde cu floricele roz. Sunt uşor de găsit, mai ales în casele cu turnuleţe. Mama mi-a zis că sunt castele medievale, tata mi-a zis că sunt cuptoare de friptură. E de ajuns să arunci o găleată de napalm în ele şi se umplu cu friptură. Am să-l cred pe tata de data asta. Voi aduna toţi oamenii în jurul meu. Le voi spune să mă aştepte puţin, voi detona un focos nuclear între ei şi cine va prinde un cap va participa la următoarea mea nuntă. Cine va prinde o pulă va avea o pulă. V-am spus că nu-s flori...

Apropo, parcă-mi vine să divaghez puţin de la subiect. La fel ca Martin Luther King, am avut un vis. Am avut un vis în care vindecam femei lingându-le pizda şi bărbaţi cu toporul. Am avut un vis în care propovăduiam dreapta credinţă. Dreapta credinţă, nu adevărata credinţă. Adică Dumnezei, Christoşi, Biserici. Propovăduiam mai bine ca Eminem. Propovăduiam aşa bine, că patriarhul a spus că voi fi sfânt. Când am auzit una ca asta, mi-am făcut testamentul. Voi fi incinerat. Tot, în afară de pula mea deja legendară, care va fi pusă într-o raclă de argint, în Catedrala Mântuirii Neamului. Se va numi "Moaşte". Abia aştept să facă babele coadă la catedrală să-mi facă o muie post-mortem. Doar gândul ăsta mă face să-mi doresc să retrogradez de la statutul de zeu la cel de om sfânt. 

Moonspell - Everything invaded

Anunţ important pentru naţiune

Dat fiind faptul că s-a aflat tot, vând, la preţ de dumping, trei bucăţi ficaţi de copil, categoria de vârstă 2 - 8 ani, cinci bucăţi plămâni, două bucăţi rinichi (ăştia se dau ca pâinea caldă), un cerebel cam mucegăit, dar în stare de funcţionare, 18 degete şi vreo opt kile de piele, în special nuanţa "Dirty Chocolate". Grăbiţi-vă, că expiră! Sunt bio, nu au conservanţi şi, la trei organe cumpărate, primiţi unul gratis şi, bonus din partea firmei noastre, un cadavru golit de măruntaie, numai bun de folosit ca valiză. Veţi fi senzaţia trenului de Vaslui, garantat! Are şi mânere!

Oameni buni, voi sunteţi proşti? Cum pula mea să credeţi că vine Salvarea Infernală să vă fure puradeii plini de căcat din faţa blocului? Voi nu vă uitaţi un pic la ce-a ieşit din pizdele voastre sau ale soţiilor voastre? Cine ar cumpăra aşa ceva? Nici la McDonalds nu s-ar vinde arătările alea. Şi, în pula mea, voi nu aţi observat că ies la număr chestiuţele alea care dau din mâini şi din picioare? Sau aţi produs atât de mulţi, că nici nu mai ştiţi câţi aveţi? Eu ştiam că m-am născut într-o ţară de proşti, dar nici chiar în halul ăsta! Mie mi se strică organele în frigider, din cauza unor zvonuri de căcat, a căzut piaţa. Aţi distrus o activitate economică înfloritoare. O să rămân pe drumuri, bă! N-o să mai pot să-mi termin facultatea şi o să mă sinucid ca poliţaiu' cu cablul neplătit de la teveu!

Lyriel - Wild Birds

Rugby-ist la o sută cincisprezece ani

Cunoaştem, căci suntem experţi. Cunoaştem, căci ne sare scaunul din tramvai de sub cur din cauza asta de două ori pe zi. Oh, umanitatea! Oh! Boşorogimea! Oroare! Să-mi bag pula, cum s-ar spune... Uneori, chiar mi se face milă de moşneguţii blajini, în bastoane, care se mişcă greu, apăsaţi de ani şi alte alea. Deh, mai fumez şi eu ceva, mai beau altceva... Am şi dispoziţii de-astea aproape umane. Plus că unii chiar sunt demni de tot respectul şi sunt bolnavi, bătrâni... Astăzi, fundamentele rândurilor de mai sus au fost zdruncinate, în mine, pentru totdeauna. Am poposit (ca să sune literar... Scriitorii poposesc. Fraierii se opresc, fac o haltă...) la supermarket-ul din cartier să-mi procur hrana egipteanului, adică pâine şi bere. Fix în uşa stabilimentului, o adunătură de vreo 40 de moşneguţi... se adunase ca la urs. Prima oară am crezut că s-a îmbătat vreun iobag de Vaslui şi i-o băgat coasa în coaste consoartei sau că naşte vreo femeie pe acolo, pentru că toţi murmurau ceva de neînţeles şi se uitau înăuntru. Dar, deodată, un punct se mişcă. O mână providenţială a scos mâna (sună mişto exprimarea asta) pe uşă, ţinând, la o înălţime care până şi pe mine m-ar fi provocat, un teanc de ceva. Moşnegăraia a început să facă valuri, ca pe stadion. Am fost tentat să strig "GOOOOL!", dar mi-am adus aminte că nu e meci şi că nu îmi place fotbalul. Deci, ce-i acolo? Dictatura a căzut, deci salam nu s-a băgat la băcănie.

Mâna providenţială a zvâcnit, iar teancul de ziare a zburat departe de uşă. Acord nota zece pentru strategie, că, dacă n-arunca Mâna ziarele la zece metri de uşă, în baltă (că ploua ca la pizda nefututei la ora aia), moşnegii simpatici şi gârboviţi ar fi blocat intrarea pentru minute bune şi n-aş fi putut să-mi mai procur mai sus menţionata hrană a egipteanului. Atât le-a trebuit cetăţenilor respectabili. Pe flancul drept, placaj. Pe centru, grămadă spontană. Pe stânga, fault de roşu. Bisericile au fost futute din toate direcţiile, la grămadă cu mame, Dumnezei, Christoşi, taţi, copii şi alte animale. Zece ziare la patruzeci de monştri! "Dă ziaru', na ziaru'"... Un râs isteric m-a pocnit. Nu m-am putut abţine, stăteam în mijlocul drumului şi râdeam de energia de care au putut să dea dovadă nişte muribunzi pentru ce? Suplimentul de la Adevărul, după cum avea să-mi spună o casieră cu sâni apreciabili. Poftim? Eu credeam că se dă bere şi chiar începuse să-mi pară rău că n-am intrat în grămadă ca lupul în turma de oi, să nu dau banii şi pe bidonul cu licoare amăruie. Când colo, un ziar care mie mi se pare de căcat, subţirel din punct de vedere jurnalistic şi puţin cam prea evident aservit politic.

Şi acum, întrebări: De ce, tataie, îmi spui mie că nu-i frumos să-mi bag pula, când tu bagi pumnul? Pula provoacă plăcere. Pumnul, poate, doar ţie, dacă eşti mai sado-maso decât mine. De ce-mi ceri să te las să te aşezi pe locul meu, dacă tu ai suficientă energie să te baţi ca-n neolitic pentru hârtie igienică gratis? De ce nu te duci la Biblioteca Centrală Universitară de-aici, din Iaşi, unde poţi să internetuieşti la fel de moacă pe câte site-uri de ştiri vrea pulocul tău veşnic adormit? Odihniţi-vă în pace, dragi bunici de nepoate încă bune de futut sub pod la următoarea beţie! Mâine se dau iar ziare, păstraţi-vă energia! Amin!

Deicide - Homage for Satan

Moartea ne-a despărţit...

O priveam cum atârna, flască, cu gâtul strâns într-un laţ donat de pianul vechi din casa ei, care, acum, nu mai ştie să cânte nota do. Coarda de pian scrijelea în pielea ei albă un set de dungi care vorbeau, în surdină, de agonia ei, de smucirile ultimelor ei suflări care, veţi vedea, nici puţine şi nici ultimele nu vor fi fost. Pe covorul încălzit de dragostea noastră stăteau, într-o dezordine care mă făcea să mă simt ca acasă, bucăţi din sânii ei şi vreo şase degete cu unghii roşii, impecabile. Diformitatea pe care o creasem era perfectă. Scâncetele ei disarmonice închinau ode surde ultimei mele opere. O iubeam sincer. Nu era doar o atracţie între noi, avea să dureze până la proverbiala despărţire de care numai Moartea ar putea fi răspunzătoare. Ştii ce nu-mi plăcea la ea? Sânii ei erau prea mici. Nu puteam să fac dragoste cu spaţiul dintre ei, iar ea n-a înţeles că aş vrea să şi-i apropie, ca să simt ceva. Aşa că n-am făcut decât să fiu mai explicit. Bisturiul fostului ei soţ, un renumit chirurg de altfel, m-a ajutat foarte mult. Îmi pare rău, iubirea mea... Nu am ştiut că era primul bisturiu şi că era atât de tocit. Deşi durerea ta mi-a depăşit aşteptările, aş fi vrut să-ţi fut mai repede sânii ăia frumoşi. Când au căzut pe jos, i-am lipit, unul de altul, şi m-am aşezat cu mădularul erect între ei. În timp ce mă mişcam, plin de plăcere, picături din sângele ei curgeau pe ceafa mea, răcorindu-mă. Aproape că terminasem... Am preferat să-mi dau drumul în rănile ei, în cinstea hălcilor de carne care mă dezamăgiseră doar pentru a ajunge să mă satisfacă mai apoi. Probabil că durerea ei a început să crească. Gemetele. Ah, gemetele! N-am să le uit niciodată. M-am temut pentru viaţa ei, pentru viaţa urletului pe care coarda de pian i-l înăbuşea... Am lăsat-o să se prăbuşească pe covor. Atunci a slobozit ţipătul perfect. Nicio simfonie n-ar fi putut să egaleze extazul pe care ea şi numai ea, neîntrecută de nimeni dinaintea ei şi de nimeni de după ea, a reuşit să mi-l provoace.

Din nou, sângele îmi umfla mădularul de care ea se temea atât de sublim. Sper că mă va ierta, dar am apelat, din nou, la acel bisturiu. Îmi plăcea vulva ei rumenită de cei patruzeci de ani pe care-i împlinise, dar mirosul de sţnge menstrual îmi repugna. Era un sânge impur pe care n-aş fi putut să-l gust vreodată. Am construit în abdomenul ei propriul meu vagin, sculptat în aşa fel încât să mi se potrivească perfect. L-am lins cu sete. I-am strecurat între buzele uscate de plâns limba mea înroşită. Am făcut dragoste cu ea în proaspătul ei organ sexual. L-am umplut. A plâns din nou. Lăcrima atât de abundent, încât orbitele ei păreau unse, aproape uleioase. Şi, într-adevăr, ochii ei aşteptau doar intervenţia mea pentru a aluneca afară şi pentru a se rostogoli pe covorul îmbibat de sânge. Am făcut-o să-şi bea propriul lichid ocular. Gustul a fost insuportabil pentru ea, căci a vomitat. M-a murdărit. M-a rănit. Eu am făcut-o să se simtă, cu adevărat, femeie. Ea nu a ştiut să mă aprecieze. A trebuit s-o părăsesc. Acolo unde fuseseră sânii pe care i-am iubit mai devreme începuseră să crească băltoace purpurii. Acolo am sărutat-o cu poftă, de adio... Apoi pe buze... Apoi, din uşa beciului, pe ochii pe care i-am aruncat, apoi, în sobă, ca să-i tămâieze requiemul. Când am închis uşa, a fost ultima oară când am văzut-o vie. Am iubit-o atât de mult... Sper că tu nu mă vei răni, aşa, ca ea, pentru ca moartea să ne despartă mai târziu de-atât...

Lyriel - The wheel of Fortuna

Istoria curvei

Stâlpul societăţii noastre e curva. Nu, nu stă o curvă sub toţi. Aţi vrea voi. Curva e raza de speranţă a oricărui mascul futador care duce lipsa iazului în care să-şi arunce undiţa. Înţelegi? Ţi-e cunoscută replica "Pula mea, mă duc la curve dacă aia nu se fute". Nu, fetelor, nu vouă, că voi vă faceţi din vagine un templu. Dar subiectul ăsta e tratat de alţii. Bun, cum a apărut curva? Păi, din nevoia de hrană. Pirn Paleoliticul Inferior, o nespălată s-a dus la un maimuţ care rodea de zor un os crud de mamut vânat vitejeşte cu unghiile goale. I-a cerut maimuţului o bucată de mamut, la care acesta, plin de curtoazia caracteristică epocii despre care vorbim, i-a spus, diplomatic: "Sugi pula, fă!". Zis şi făcut, femeia, deşi nu ştia prea bine cum se suge pula, pentru că meşteşugul acesta nu fusese inventat, a trecut, iniţial timid, apoi vârtos, la muncă. Impresionat de prestaţia doamnei, maimuţul a răsplătit-o pe această Eva amestecată cu Fecioara Maria cu o jumătate de mamut. Jumătatea cu trompă. Era mamut femelă, porcilor! Pula mea, i.-a dat capu' la mamut. După ce a terminat de mâncat mamutul, femeia a ajuns la concluzia că este foarte grasă. Grasele erau preţuite la vremea aceea, pentru că încăpeau mai mulţi copii în ele. Ştiu, n-are sens, dar aşa gândea lumea atunci. Văzându-se, brusc, sex-simbolul Paleoliticului, această femeie a ajuns să sugă pula pentru câte un mamut întreg. Astfel a apărut prima curvă de lux.

Pe măsură ce Preistoria şi-a dezvoltat mecanisme sociale, economice şi tehnologice din ce în ce mai avansate, şi curvele s-au rafinat. S-au prins că nouă, bărbaţilor, ne place să vedem craci. Aşa că au inventat leul pitic, din care şi-au făcut fustiţe foarte, foarte, foarte micuţe. Normal, peisajul se plăteşte, şi, cum mamuţi nu mai erau, târfele Neoliticului şi Epocii Metalelor au investit pizdă în armament. Asta, pentru că apăruseră criminalii în serie care, se ştie, nu sunt gay. Pardon. Care, se ştie, au o pasiune pentru carnea de curvă.

Antichitatea clasică găseşte paraşuta la loc de mare cinste. Atât romanii, cât şi grecii iubeau să frecventeze bordelurile, forme organizate ale acestei specii umane. În Grecia, se foloseau şi băieţei pe post de curve. Vedeţi voi, pe vremea aceea nu era o ruşine să te fuţi în cur. Oamenilor le plăcea asta. Probabil că grecii erau un popor foarte crăcănat atunci, altfel nu înţeleg de ce au fost cuceriţi de romani. Iată, romanii aveau curve sacre, care se futiliceau numai cu zeul, reprezentat de popă. Să tot fii preot de-ăsta, zic şi eu... Oricum, curvăsăraia era legală. 

După care a venit Biserica şi a stricat toată treaba. Bisericii nu îi place să împartă. Îşi ţine curvele pentru propriile beciuri (vezi Torquemada care, în literatură, e prezentat ca fiind obsedat şi excitat de mişcările pe care femeile biciuite le făceau într-un mod considerat de el lasciv). Pula mea, asta e legendă sau ceva, dar sună bine. Chestia e că Biserica a devenit singurul bordel acceptat de ea însăşi, unde curve erau sfintele moarte iar singura formă de sex pe care o puteai realiza acolo era oralul. Adică lingerea cadavrelor. Astfel, Evul Mediu şi modernitatea au însemnat un regres fără precedent al industriei sugătoare de cuc, până la stadiul de prostituţie necro. Ştiu, e nasol. Dar asta nu înseamnă că nu existau, prin oraşe mai ales, prostituate care practicau freelancing-ul, adică o ardeau independent şi lustruiau bastoane în deplină libertate, la adăopstul nopţii şi-al ploilor de căcat care se abăteau asupra nefericiţilor de la geamurile caselor...

În sfârşit, perioada contemporană a generat... Amsterdamul. Şi asta nu mai necesită comentarii.

Lyriel - Paranoid Circus

Moduri de supt pula

Unul dintre cretinii care maltratează Google m-a inspirat să scriu asta. Dacă el crede că sunt profesor de dat muie sau ceva, nu pot să-l dezamăgesc. Clientul nostru e stăpânul nostru, deci, dacă muie a zis că vrea, muie să dea Domnul să culeagă, vorba povestitorului. Acuma, nu vreau să fiu lăudăros, dar, cum pula mea circulă ca folclorul din gură în gură, aş putea să scriu o carte despre cum ar putea el sau ea (preferabil ea) să-şi plimbe buzele pe epica-mi măciucă.

1. Sus pe bar. Melodia cretină a lui Puya are sensuri ascunse. Dragă fă, ce pot să-ţi spun? Îţi sui curul gras de nefutută sus pe un bar, îţi laşi capul oribil să atârne astfel încât părul meu pubian să te gâdile pe gât şi coaiele mele să ţi se lovească de frumte ca limba de clopot. Mereu am vrut să mi se sugă ştremeleagul de către o proastă care stă cu capul în jos... E un fel de muie în negativ.

2. Sus pe vârfuri. Ca să nu spui că nu fac nimic pentru tine, mă ridic pe vârfurile picioarelor, nu că ar fi nevoie, pentru că, după ce căutări faci pe google, ai sub un metru şaizeci, eşti extrem de grasă, foarte urâtă şi nemaipomenit de proastă. Drept pentru care demersul meu îţi va părea un act de iubire şi îmi vei suge pula de mai multe ori, nu doar o dată.

3. Până la cotor. Asta e o chestie de tehnică. Vezi cât de mult poţi să înghiţi. Uite, burta mea iubeşte nasul tău. Vor să se întâlnească. Tot ce stă în calea iubirii lor este balaurul ciclop. Tu trebuie să-l mănânci. Ia vezi, îţi iese scamatoria? Poţi să te aşezi în ce poziţie vrei tu, numai să văd şi eu dacă eşti la fel de largă-n gât pe cât de spaţioasă eşti în craniu.

4. Tehnica biberonului. Mi-e scârbă de dinţii tăi nespălaţi de o lună, aşa că nu vreau ca pula mea curată să ajungă între ei. Doar plimbă-ţi buzele peste ea şi poate scapi cu viaţă. Dacă nu...

5. Muia al cărei nume nu trebuie pronunţat. Nu, nu am fantezii cu personaje chelboase din Harry Potter. Sugi pula până mori. Te dedici ca un erou felaţiei şi cazi la datorie, înecată de obiectul muncii. Ca să nu spui nici tu că nu fac nimic pentru tine, s-ar putea să mă chinui să-mi dezlipesc mandibula ta de pe măciucă. Nu pentru că aş da doi bani pe ciolanele tale scârboase, dar mai am nevoie de pulă şi nu vreau să las dinţi în următorul vagin curat şi plăcut pe care-l vizitez.

Fraţilor, de unde pula calului scoateţi căcaturile pe care le căutaţi pe Google? Cică americanii vor să-şi optimizeze algoritmii, în aşa fel încât să fie mai relevante rezultatele. De ce? Oare au citit ce căcaturi căutaţi voi? Fofoloance neepilate? Moduri de supt pula? Ce poate fi relevant pentru asemenea căutări? Partidul a ajuns să dea calculatoare tuturor idioţilor. Şi, culmea, îi şi învaţă să le folosească. Cât de troglodită să fii, să nu ştii nici măcar să sugi pula? Cine dracu' te ia pe tine de nevastă? Sper să mori. Muie!

Therion - Secret of the runes

Îndoctrinare peste tot

Mi-a ajuns până în gât cu toţi moşnegii infecţi şi nespălaţi (nu ştiu de ce moşii nu vizitează cada şi maşina de spălat) care-şi scuză ideile cretine prin îndoctrinarea comunistă. Aceiaşi moşi practică asupra noastră o îndoctrinare la fel de imundă (e un cuvânt la modă). Deci, s-ar părea că nu sunt atât de îndoctrinaţi în spirit secero-ciocănos cum ar vrea să credem, din moment ce, acum, promovează noi ideologii. S-au revoluţionat oamenii, s-au emancipat şi din cenuşa propriilor minţi înguste îngustează ceea ce-ar fi putut fi mentalul colectiv nemărginit. Cum fac asta? Îşi etalează statutul de victime ale nu ştiu cui, probabil ale comunismului, ca să ne arate nouă ce urâte erau vremurile alea. Îşi etalează şi statutul de victime ale pensiilor mici, ca să ne arate ce nasol era Iliescu. După care, din scaunele înalte de profesori sau academicieni pe care le ocupă din Paleolitic (deci pe care le-au ocupat şi-n vremurile pe care le blamează) încep să scoată din atenţie elemente care vin din afara Europei. La facultatea de Istorie, unde ştiu cum e treaba, pot să spun cu mândrie că nu se pomeneşte nimic despre civilizaţii care băteau Europa la cur: Egipt, China, Imperiul Aztec, mayaşii, incaşii... Toţi sunt daţi uitării. Şi asta, doar pentru că, de undeva, de sus, ni se transmite un mesaj cât se poate de clar: femeile nu sunt proaste şi Europa e un paradis care, prin nemărginita-i milă, civilizează lumea barbară din exterior, inclusiv pe noi, care ar trebui să-i fim veşnic recunoscători pentru că ne-a primit. 

Dar ce-ai făcut pentru noi, Europă? Ne-ai falimentat, ne-ai impus biruri şi preţuri pe care nu le vom putea plăti în veci, ne-ai impus standarde antisociale şi ne-ai obligat să renunţăm la tradiţiile şi la identitatea noastră. Nu sunt naţionalist, de fapt, chiar îmi bag pula în naţiunea asta, mai degrabă sunt teritorial şi ţin la coeziunea noastră ca popor. Nu de alta, dar ea nu prea există, din moment ce ne batem pula unii de alţii de câte ori avem ocazia. Dar deviez. Am scris toate chestiile astea doar pentru că, aşa cum am mai spus, îmi provoacă scârbă îndoctrinaţii care, acum, la rândul lor, îndoctrinează. Sper să-i îngroape, după ce mor, în căcat şi să le pună câte un snop de penisuri de cal în gură. Muie, mă! N-avem nevoie de voi ca să ne dăm seama că Europa e plină de căcat!