Ce urăsc românii din ficați?

Am adunat aici cele mai ilogice chestii pe care nu le suportă românii. Nu mă disociez de nație, recunosc că unele dintre categoriile astea mă enerează și pe mine parțial și mi se rupe, e dreptul meu să hateresc pe cine vreau și să fiu și mândru de hatereala mea. Luați cu pâine:

- Patronii. Uite-l, bă, are firmă, e plin de bani, da-i-aș foc! Cum să aibă unul spirit antreprenorial și să fie șef? Toți oamenii trebuie să fie angajați, preferabil la patron, culmea, că ăia de la stat sunt niște lepre, și cu lefuri egale. Bine, afară de ăia care fac munci mai nasoale ca ale vorbitorului. Cum să aibă un gunoier leafa mea? 

- Faptul că președintele și premierul au lefuri mari. Pentru că diferența aia de 14.000 de lei între minimul pe economie și leafa președintelui e de ajuns ca să transformi România într-o Germanie cu mai puțin kebab. Nimic nu e mai liniștitor decât un prim-ministru care face datorii la întreținere că n-are ce mânca și care ar pune botul la o șpagă de 100 de lei și un cartuș de țigări. Păi cum? Numai patronii ăia demonici să-și permită să mituiască premierul?

- Oamenii implicați politic. Mă refer la ăia care sunt membri de rând în orice partid. Sigur au niște putere ocultă, pupă cururi, fac ei măgării, vor să ajungă sus. Cum să vrei să ajungi sus, măgarule, când noi ne scăldăm în mocirlă? Pentru că din prăpastie mult mai ușor te scoate unul aflat lângă tine decât unul care stă sus, pe margine, și te poate ridica. 

- Bugetarii. Pentru român, bugetari sunt doar funcționarii de la ghișee, birocrații ăia care da, chiar sunt inutili, pentru că niște calculatoare ar putea face treaba lor mult mai bine și chiar ar trebui să o facă. Dar ăștia sunt puțini, sunt scursura tagmei bugetare. Profesorii, medicii, pompierii, soldații, toți ăștia care sunt adevărate icoane pentru român, sunt și ei bugetari. Cu ăștia ce facem? Mai urlăm ”Glorie eternă Armatei Române” dacă bugetarii din Armată sunt nașpa?

- Artiștii, în general. Aia nu e muncă. Dacă obiectul din mâna ta nu este o sapă sau orice altă unealtă agricolă, ceea ce faci tu nu e muncă. Oricum dacă nu ai fost niciodată la prășit, la vie, la cartofi sau la ce se mai face pe la țară, ești un sub-om care nu știe ce e aia muncă. Și dacă nu știi ce e aia muncă, nu ești de încredere și ar fi drăguț dacă ai crăpa un pic. În aceeași categorie intră și lumea care nu muncește 40 de ani în același loc. Dacă promovează, ”s-a ajuns”, ”s-a suit scroafa-n copac”. Dacă migrează în altă parte, e instabil, sigur a făcut el ceva de a plecat de acolo. Pentru că nimeni nu părăsește un loc dacă nu dă cu ghioaga-n heleșteu pe acolo, nu?

- Oamenii care stau cu chirie. Da, cu chirie, nu în chirie. Stai în casă sau în apartament, nu într-un teanc de bancnote. Boule. Sau Vaco. Unde eram? Da. Dacă nu ai casă și mașină proprietate personală, ești un ratat care nici milă nu merită. Pentru că doar un boss de boss sclăvește 30 de ani să bage mii de lei lunar în curul unei bănci și îngroapă bani în pereți care nu produc nimic. Iar dacă vrei să schimbi orașul... A, stai, nu schimbi orașul că trebuie să muncești în același loc toată viața ta. 

Amendament: Dacă mașina sau casa sunt în proprietatea celui ”evaluat”, musai trebuie să fie cel mult egale cu ale ”evaluatorului”, că dacă sunt mai mari sau mai bune, dar, de regulă, doar mai mari, proprietarul ”s-a ajuns”... știi povestea. Și mai face și paradă, e un lăudăros. 

- Oamenii necăsătoriți. Pentru că nimic nu spune ”ne iubim și ne-o și tragem” decât o bucată de hârtie emisă de funcționarii ăia insuportabili și binecuvântarea unui popă a cărui bogăție te calcă pe nervi. Ar mai intra și acceptul neamurilor cu care oricum nu vorbești decât vreme de două luni pe an: o lună de pupat cur înainte să ceri 500 de lei împrumut pentru rata de la casă și o lună după, ca să nu pari nesimțit, că iei bani și dispari. 

- Oamenii de ”altă religie”. Alta decât aia ortodoxă, care e toată numai lapte și miere, pardon, pită și vin. Dacă ești ateu, mai rău. Ateu = satanist. Pentru că logica românească are mecanisme inaccesibile muritorului de rând. Just, există niște secte cel puțin dubioase, dar ortodocșii își au și ei nebunia lor. Ca orice religie organizată. Dar ce e în afara ortodoxiei nu prezintă încredere și trebuie ținut la distanță. 

- Oamenii care locuiesc în altă regiune a țării. Afară de ardeleni. Pe ardeleni nu îi urăște nimeni, afară de bănățeni. Dar bănățenii sunt niște hateri care se uită de sus la toată lumea, cred că și pa japonezi îi desconsideră, deci nu contează ce zic ei :)) În principiu, cel mai nașpa e să fii oltean sau moldovean și cel mai bine e să fii dobrogean sau ardelean.

Eluveitie - Isara

Icoana făcătoare de felaţii de la Mănăstirea Sodomeni

În acea zi cu eclipsă şi cu ploaie de meteoriţi, direct de la Muntele Athos, bastionul bărbăţiei dumnezeieşti unde metrii de falus însumat al cuvioşilor părinţi se ridică doar în faţa Maicii Domnului, icoana cu buze veşnic calde pătrunse în Mănăstirea Sodomeni pentru a fi, la rându-i, pătrunsă de evlavioşii pelerini adunaţi într-o coadă mai lungă decât ar putea fi cuprinsă de o privire omenească sau de o gură dumnezeiască.

Se spune că îngerii înfierbântaţi ar fi posedat mâna stângă a celui care-a fost binecuvântat a o picta pe Aproape Fecioara. Conform înţelegerii dintre heruvimi şi duhurile rele, cele din urmă au posedat dreapta care manevra ghioaga erectă şi lubrifiată a iconarului Paisie. De cum s-au slobozit, icoana de sub pensulă şi sula de sub mână, cele două s-au unit în bipolarul priapism, deopotrivă blestem şi binecuvântare. Icoana, de atunci, se spune că ar fi făcătoare de felaţii şi dătătoare de lemn matinal veşnic, motiv pentru care a fost pusă la loc de cinste pe Muntele Sfânt, unde, de atunci şi până la eclipsă, a însufleţit sutanele cu forţa de a se înfofoli în jurul a ceea ce mai degrabă arată a catarge decât a trupuri închinate Domnului.

Mănăstirea Sodomeni era de maici. Ce-ar putea face, te întrebi, gingaşele călugăriţe înfofolite în suficiente straturi de veşmânt cât sa strunească umezeala vaginală, cu asemenea icoană? Patriarhul răspunde cu logica pe care numai un om al Domnului o poate avea: "Un singur leac are udeala diavolească a maicilor, boala care le îndepartează de Pletosul Pironit: pula. Dar maicile nu atrag decât pe autorul acestui text ciudat, iar măgarul ăla nu calcă-n biserică nici să-l biciuieşti, darămite-n mănăstire! Aşa că trebuie atrase cantităţi cât mai mari de mădulare vânjoase, pentru că, altfel, lăcaşul de la Sodomeni riscă sa intre în faliment".

Şi madularele s-au aliniat, flasce, la uşa mănăstirii pentru a ieşi de-acolo pe veci erecte. La intrare, bărbaţi cu penisuri. La ieşire, penisuri cu bărbaţi. În schimbul blestematei blagoslovenii, şi-au lăsat agoniseala în cutia de argint a milei şi ADN-ul pe buzele tot mai groase, dar tot mai nesătule ale Fecioarei. Unii dintre ei se arătau darnici şi cu măicuţele care nu fuseseră niciodată mai pline de duh şi de har. Ba, câteva dintre ele nici nu făcuseră vreodată cunoştinţă cu duhul sau cu harul. Poveştile despre icoană deja circulau din gură-n gură, la fel cum aveau să circule mătărângile credincioşilor. Seminţia celor ce trec pe la ea acţionează ca un fel de botox şi umflă tot mai mult gingaşele porţi ale Sfintei Guri. "De-ar fi fost mai larg cadrul, să cuprindă şi celelalte două seturi de buze, întrepătrunse, umede şi primitoare cu ce-i lumesc precum au fost şi cu Duhul Sfânt la Buna Vestire!", suspinau părinţii athoniti pe vremea când Fecioara se afla pe Muntele Sfânt.

Mirenii, în schimb... Păcătoşii! Numai la pizda cea nici de prunc despicată nu le era gândul! De îndata ce-şi târau priapismele dureroase prin poarta de lemn a mănăstirii, numai la găuri hâde trăgeau, ceea ce mult a mâniat pe Domnul. După ceva timp, Creatorul a pus zăgaz minunilor icoanei, nu înainte de a trece şi El pe-acolo, deghizat într-un batrânel gârbovit, şi a poruncit ca opera îngerilor şi-a diavolilor să nu mai dea priapism, ci să vindece cancerul. Si la ce căcat ai vrea să scapi de cancer, dacă tot nu ţi se scoală pula? Şi uite de-aia a dat faliment Mănăstirea Sodomeni, iar icoana Maicii Domnului, acum doar făcătoare de minuni, zace, însetată, prin podul nu ştiu cărei Mitropolii şi plânge, dar nu că nu mai poate aduce fericire, ci pentru că ei nu i se mai aduce fericirea sub nas. Plânge mir, ce-i drept, în ceaunul unui biet clopotar care-şi prăjeşte zi de zi cartofii în el. Şi de cum mirul sfânt atinge limba clopotarului, cel mai puternic muşchi al trupului său se oţeleşte atât de tare, că, dacă loveşte clopotele de bronz ale catedralei, le face să sloboade un sunet atât de plăcut urechii, că ortodocşi din toată lumea vin să asculte liturghia şi să pupe ceva cadavru uitat prin preajma altarului! Şi de-aia chestia care atinge clopotele şi le face să bată se numeşte "limbă".

Turisas - One more

Întâlnirea Grupului "Zeii Anonimi". YHVH

-B... Bună. Eu sunt YHVH şi sunt dependent de porn.

-Bună, YHVH! Dar să ştii că noi nu suntem cocalari dă Bucureşti. Folosim vocale.

-Bine. S... sunt Yahveh. Vreau să vă povestesc ex... exp... experienţa mea cu Creaţia. Când eram mic, tăticul meu mă fulgera din senin aproape în fiecare zi. Spunea că n-am să fiu niciodată în stare să fac lucruri frumoase, să creez universuri şi din alea... Aşa că într-o dimineaţă am spus "Bine, tăticule, lasă că vezi tu!". Şi am început să trebăluiesc. Am găsit în budă nişte apă şi am scos ceva din ea. Am zis că ăla trebuie să fie pământul. Dar era întuneric, eu nu mi-am dat seama... Am stat toată noaptea şi m-am întrebat de ce pute la mine în pat. Eu făceam pe mine, am avut problemele astea până la 35 de ani. Încă stăteam cu ai mei, nu cunoscusem vreo femeie... În fine, a doua zi am zis că ar cam trebui să fie lumină. S-a făcut, dar era peste tot, mă orbea, era o lumină enervantă şi difuză. M-a leşinat. Dar când m-am trezit mi-a venit ideea: am făcut şi sursă pentru lumină. Toată ziua m-am chinuit cu tabloul ăla electric, mi-am stricat şi calculatorul când au sărit siguranţele. În fine, a ieşit treaba. Bine, m-a ajutat tati... Dar asta a fost singura oară, jur! Măcar am înţeles de ce puţeam când am văzut că ăla nu era pământ. Dar era drăguţ să faci biluţe din el, serios... Mă rog, m-am săturat repede şi de asta. Ştiţi, aveam ADHD, nu mă puteam concentra mult la aceeaşi treabă... Chestia s-a luat şi la Poporul Ales, de-aia au avut nevoie de curând să meargă la nişte şcoli drăguţe unde au învăţat să se concentreze... Bun băiat Adolf, o să-l fac sfânt. 

A mai trecut o zi. Am pus condimente parfumate peste pământul acela. Începuse să facă animale, putrezea... Dar asta n-are legătură. Eu vreau să vorbesc despre vietăţile care pot venera. Prima oară am făcut îngeraşi. Erau drăguţi, purtau toţi rochii albe. Aveau glezne frumoase, pufoase. Îmi plăcea să-i privesc. Mă atingeam singur. Numai că unul s-a crezut mai bun ca mine. De ce? De ce vine mereu cineva şi se crede mai bun ca mine? M-am pierdut tare cu firea, l-am trimis la dracu'. Cred că am exagerat, într-o zi am să-l scot de acolo.

Aşa că am făcut omuleţi. Cam proşti. Dar umblau dezbrăcaţi şi mă venerau. Dar pornul... Ei doi, dezbrăcaţi prin lume... Mă făceau să mă ating singur. Până a trebuit să se intoxice cu mărul ăla împuţit! Nu ştiu de ce l-am pus acolo. I-a luat de cap, au început să poarte frunze şi s-a terminat pornul. Mi-a părut rău, dar i-am obligat eu să facă lucruri murdare. S-au înmulţit la greu. Salivam după ei. Aşa tare, că i-am înecat pe toţi. Bine că era un director de şantier naval care a ştiut să-şi facă o barcă mare şi trainică. A salvat specia şi n-a trebuit s-o iau de la capăt. De bucurie, iar am început să mă frec acolo jos. Şi mi-am dat drumul. Am stropit o muritoare care a rămas gravidă. Fiul meu... Ce idiot! Se vede că a fost făcut din labă. A început să-i dezveţe pe oameni de porn. Noroc că l-au bătut în cuie de o cruce, că altfel... Oricum sunt şi acum mulţi care se mai iau după el. Noroc că există japonezii. O să iau un japonez într-o zi şi o să-l fac Mesia, să revină oamenii la vechile obiceiuri. Nici de labă nu mai am chef, este aşa trist să vezi cum oamenii se feresc de a se împreuna. Vreau să scap de problema asta, sincer... Dar nu pot să mă abţin...

Garmarna - Drew Drusnaar idag som igar