Arta zâzaniei: haznaua dintre generaţii

Aşa-mi place câteodată să dispar în destinaţia mea de vacanţă preferată, Tărâmul Durerii în Cur de Toate! Şi când mă întorc, să bag o şopârlă de-aia care să călărească valuri şi mode. Scrisorile deschise de aruncat cu căcat în alţii, de exemplu, nu dispar niciodată. Şi nici cearta dintre moşi şi strămoşi, prunci şi părinţi etc. Aşa că luaţi de-aici:

Scrisoare deschisă către ai mei înaintaşi

Domnii mei dragi, a venit vremea (sună motivaţional, mă simt ca William Wallace) să vă scoateţi capetele din cur şi să daţi cu ele de cimentul dur şi de proastă calitate al realităţii. A, da, sunt un copchil nerecunoscător, că viaţă, că democraţie, căcat în ploaie. Da, mersi că ne tot criticaţi, că suntem nefolositori şi că nu suntem stabili, facem câte puţin din toate, ştim nimic despre totul, discursuri vechi.

Da, eu unul vă sunt recunoscător că v-aţi aruncat vieţile pe geam ca să staţi zeci de ani în aceleaşi bude gri pe care le numiţi oraşe şi că aţi fost prelucrători prin aşchiere la aceeaşi uzină vreme de 40 de ani. Deschiderea şi cultura pe care le-aţi adunat pe calea asta sunt de netăgăduit. Nah, nici Kant n-a pus piciorul în afara oraşului natal. 

Vă sunt recunoscător că v-aţi ridicat în '89 să-l daţi jos pe Ceauşescu, după care v-aţi înghesuit ca oile să-l puneţi moţ la căcat pe Iliescu. Ăsta este un exemplu extraordinar de treabă începută şi dusă la bun sfârşit. Avem ce învăţa, că tot ne criticaţi că nu terminăm nimic din ce începem şi suntem nişte leneşi.

Din adâncul inimii vă mulţumesc că v-aţi amanetat vieţile ca să cumpăraţi nişte cocioabe la care plătiţi până daţi colţul. Aţi blocat, în total, miliarde de lei în proprietăţi şi credite. A subminat Ceauşescu economia de stat? Voi aţi subminat-o pe aia de piaţă. Banii trebuie să circule. Peste nişte zeci de ani, decesul vostru colectiv o să cauzeze o criză economică oribilă, pentru că noi, mobili de felul nostru, ne vom trezi cu proprietăţi de vânzare pe care nu va vrea nimeni să le cumpere. A, da, le scoatem la închiriat dacă avem norocul ca voi, actualii proprietari, să nu fi fost repartizaţi de Guvernul comunist prin Zlatna sau prin Huşi, de unde nu v-a dus capul să vă căraţi dracului în civilizaţie. 

Vă mai mulţumesc şi pentru că aţi inventat, practic, "bunul simţ", pentru că ce înţelegeţi voi prin el n-are nicio treabă cu ce se înţelege la ţară, în mod tradiţional, dar nici cu ideea de "gentleman". Pentru voi, "bun simţ" înseamnă obedienţă. Să îţi ştii locul şi să taci când borăşte unul cu rang înalt lături peste tine. Să trăieşti într-un ocean după regulile unui lighean, mai exact, şi să nu îndrăzneşti a-ţi depăşi condiţia. Pentru că dacă te ridici, "sigur ai făcut tu ceva, că nu se poate să ajungi sus fără să calci pe cadavre". Bă, da. Aici aveţi dreptate, dar ghici cine a construit sistemul ăsta de tovărăşie, pe care "Evreul cu gâsca" al lui Grigorescu încă-l mai reprezintă aşa de bine, că ăla ar trebui să fie stema ţării, nu vulturul unei libertăţi pe care aţi sabotat-o de la prima cărămidă!

Cam atât am să vă transmit. Normal că nu sunt fără păcat, nici eu nici cei de-un leat cu mine, dar uite că mie mi se rupe de vorba aia a voastră cu "cine e fără de păcat să arunce primul piatra". Adevărul e că sutem mai culţi ca voi, mai descurcăreţi, mai adaptabili. Da, urâţi oamenii adaptabili că trăiesc ceea ce voi nici n-aţi visat şi nu vă puteţi apăra decât desconsiderându-ne şi considerându-ne prea incompetenţi pentru job-urile voastre plictisitoare şi repetitive. Aveţi dreptate şi aici. Nu suntem făcuţi pentru aşa ceva şi bine că s-au inventat roboţi pentru mizeriile astea de munci, că altfel ajungeam slugi toţi pe plantaţiile voastre. 

Just. Aşa au făcut şi părinţii voştri. Ba au comis-o mai rău, dacă stai să te gândeşti că s-au dus la ditamai războiul doar ca să aducă nişte comunism. Au fost nişte trădători la fel de obedienţi şi pupincurişti ca voi, dacă nu cumva chiar şi mai şi. Asta nu înseamnă că trebuia să le urmaţi exemplul. Nu, trebuia să vă revoltaţi, cum fac eu acum, să vedeţi ce n-a mers, unde au dat cu ghioaga în heleşteu. A, stai. Asta ar fi fost lipsă de bun simţ, am uitat. Scuze, n-am făcut armata şi nu sunt "bărbat adevărat", adică de-ăla care tace şi înghite, se pune capră-n noroi când i se cere şi crede că nimic nu rezolvă un conflict domestic mai bine ca o palmă bine plasată. LOL, ce triste o să fie cimitirele voastre...

An Theos - Nedeea Lupilor

Despre oamenii care au murit pentru libertatea de exprimare

S-a trezit lumea occidentală! Vai! E nevoie ca oamenii să moară pentru libertatea lor de exprimare! Dacă aşa stau lucrurile, şi aşa stau, atunci în Vest nu există libertate de exprimare. Da, ai voie să faci mişto de islam, dar nu ai voie să faci mişto de arabi. Ai voie să fiu ateu, dar eşti privit ca extremist de dreapata dacă eşti creştin. Ai voie să înjuri, dar nu pe evrei, nu pe homosexuali, nu pe femei şi în principiu pe nimeni dintre cei care sunt băgaţi în faţa ta doar pentru că aparţin unei minorităţi. 

În schimb, în mediile fundamentaliste religioase, libertatea de exprimare este la ea acasă! Teroriştii islamişti o duc până la a-şi folosi pe post de limbi ascuţite armamentul sovietic din dotare. Creştinopaţii verzui latră de la adăpostul zidurilor mănăstirilor împotriva tuturor minorităţilor şi a tuturor celor care nu sunt ca ei! Vino tu, alb heterosexual, şi ia-te de un negru sau de un gheu în public şi vezi ce păţeşti. Nimeni nu acuză Biserica sau Moscheea de "hate speech". Pune-ţi o rochie şi-o barbă şi vei avea libertate de exprimare cum n-a visat Vestul. Astfel, cei 12 desenatori destul de slăbuţi, între noi fie vorba, care au murit împuşcaţi nu sunt martirii libertăţii. Ei nu au avut niciodată libertate. Când au încercat să şi-o ia singuri, au fost prompt puşi la punct de arabii furioşi că li s-a desenat Bărbosul Suprem. Ăia doi sunt martirii libertăţii de exprimare, că e prima oară când le-a fost răpit dreptul acesta! Până să intre în stupul de mironosiţe inocente ale europenilor, nu îi bătea nimeni la cap pentru ce spuneau. 

În spaţiul arab, singura erezie pedepsită este aia care isultă personaje inexistente. În Vest, dogma este atât de stufoasă, că nu prea ai voie să fii decât împotriva ta însuţi şi să te autoflagelezi  la nesfârşit pentru că ai privilegii imaginate de alţii şi pentru că bunicii tăi s-ar putea să fi ucis câţiva periferici acum 80 de ani. Şi ce dovedeşte cel mai bine faptul că societatea europeană este moartă, inertă, o meduză pe uscat? Reacţia, tată! Jurnalismul liber este simbolul societăţii occidentale. A fost profanat în ultimul stil de un invadator extern, căruia tot noi i-am lăsat poarta deschisă pentru a veni să ne sufoce cu Sharia, Shaorma şi alte căcaturi de-ale lui! Şi tot ce pot face moluştele de francezi e să iasă în stradă, să facă spiritism, susţinând nişte leşuri încă puţin călduţe! Nu tu răzbunare, nu tu dezinfectarea Europei de jegul oriental care o împute de atâta timp! Europa este o babă care aşa de aproape de ultima ei suflare se află, că nici măcar la cur nu e în stare să se mai şteargă. Je ne suis pas Charlie, je ne suis pas Achmed, ich bin kein Berliner. 

Epica - Originem

Moartea patronului de monastire şi rugurile omuleţilor verzi

16 iunie 2013. Lumea s-a mai uşurat de un căcat legionar, pe numele lui Justin Pârvu. Da, Justin, ca Bieber. Din respectul pe care mi se cere să-l am pentru morţi, n-am să-mi manifest bucuria din prima. Justin a fost un moşuleţ simpatic, cu barbă şi ochelari, care a citit foarte mult şi pe care l-a ajutat o minte mare. Şi aici se termină respectul.

Ce-a făcut Justinică al nostru cu mintea lui mare? Păi, când ai lucruri mari, ţi le cam bagi pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Ca oamenii cu penis mare care penetrează grase. Domnul Pârvu s-a legionărit în 1938, călărind un val care, spera el, avea să-l suie ca o cloşcă pe căpiţa neamului românesc. Neamul creştin românesc. Din fericire pentru el, nu i-a pers şi a ajuns pe la pârnăile comuniste. Pentru cine nu ştie, pârnăile comuniste din anii '50 erau mai nasoale ca pârnăile somaleze de astăzi. Adică, dacă scăpai săpunul, nu te futea colegul de celulă, te futea gardianul direct, pentru că gardianul era coleg de celulă. Da, treaba era futută, dar, după cum vom vedea, Justin a primit ceea ce-a vrut. Fundamentalist creştin şi membru al organizaţiei teroriste legionare, taica popa a militat pentru aruncarea României înapoi în Evul Mediu. Biserica Ortodoxă trebuia să devină ceea ce a fost cea Catolică după anul 1000, adică vârful unei teocraţii similare celei din spaţiul arab. La fel cum francezului medieval îi spunea popa cum să dea la buci în aşa fel încât să nu simtă şi să nu provoace plăcere; la fel cum italianului interesat de ştiinţă îi punea popa foc sub picioare, aşa trebuia să ni se facă şi nouă. Dar au ajuns la putere comuniştii. Alte maimuţe idoelogice, dar asta-i partea a doua. În schimb, au făcut o treabă bună: pârnăi ca-n Evul Mediu, de te mâncau şobolanii în celulă, nu alta. Asta a păţit-o şi mortul nostru. A stat la nişte bulău ca să simtă pe pielea lui ce voia să facă el, împreună cu alţi zelişti, propriului popor dintr-o iubire sadică pe care numai dunmezeul biblic ar putea s-o simtă. Normal că a ieşit din bulău, că n-au crăpat prea mulţi acolo, dar asta nu-i opreşte pe ortodocşii neamului să-l considere martir. Ce dacă a crăpat la 94 de ani, de cancer? El este un martir al închisorilor comuniste! În ultimii ani ai vieţii, şi-a deschis mănăstire de călugări. Pentru că acei călugări se plictiseau, a deschis şi mănăstire de călugăriţe. De ziua lui, măicuţele veneau şi-i cântau (la fluier?) "Sfântă tinereţe legionară". A militat împotriva obligativităţii actelor cu cip, chiar dacă ele nu-s obligatorii. A militat împotriva implantării cipurilor în corp, chiar dacă nu-ţi implantează nimeni nimic nicăieri. Dar el nu ştia, că e greu să fii patron de mănăstire! În cele din urmă, s-a gândit şi dracul să-l ia, după mult cancer la stomac. 

Ceea ce rămâne după Justinică e o adunătură de neolăbaci care îl plâng. Îi întreb ce părere au de prezeţa cancerului în Justin, dat fiind că ortodocşii consideră cancerul ca fiind pedeapsă divină? Nu, nu scrie în Biblie, ci în manualul de religie. Fără îndoială, Justin va fi transformat într-un martir al terorismului legionar şi al standardelor duble, un monument al iraţionalului şi al prostiei intenţionat întreţinute cu supradoze de tămâie. Câteva sute de dreptaci verzi for face lobby pentru canonizarea lui moşulică. Ce-i drept, a fost o întruchipare a valorilor ortodoxe, prostia şi primitivismul în special, apoi exclusivismul naţional, antisemitismul prost argumentat şi prost întemeiat, ingineria socială şi, nu în ultimul rând, transformarea unui popor în turmă de oi, căci Hristos tratează umanitatea în termeni ovini. 

De ce m-am apucat să scriu asta? Nu e o reacţie la moartea lui Justin Pârvu în particular. E o reacţie la curentul de legionarism care se va alimenta cu sete din lacrimile celor care-l vor plânge pe acest potenţial călău al neamului. Aşa-zisele valori promovate de Justin îşi vor găsi locul în manifestele neodreptace, iar şantajul emoţional caracteristic ortodocşilor va atrage după sine un suport popular masiv pentru aceşti nostalgici ai unui Ev Mediu pe care nici măcar nu-l înţeleg. Puţină opoziţie nu le strică unora care vor să se suie pe noi şi să ne strivească intelectual, făcând din noi prizonieri ai Bisericii şi ai credulităţii copilăreşti. În fond, la fel cum liderii legionari au fost întemniţaţi sau ucişi de comunişti, cele mai pătrunzătoare minţi ale noastre vor ajunge pe rugurile aprinse de omuleţii verzi în piaţa publică. Motivul? S-au îndoit. Au cercetat. Au fost inteligenţi şi asta-i blasfemie!

Corvus Corax - Oh, varium fortune

De jegi rerum. Sau despre jeg.

Să nu credeţi, dragi oratori, belatori şi laboratori, că jegul e treabă simplă, pentru că nu-i. Jegul de două feluri este, anume văzut şi nevăzut. Dacă de cel văzut e lesne a scăpa cu oleacă de apă, cu unghia, cu drujba sau cu niscai cianură, nevăzutul, adesea netrădat decât de Duhoarea Duhorilor, e cel mai parşiv dintre toate. Apare, la fel ca ţiganii, peste tot. Vechii cărturari credeau că ţiganii sunt singurele vietăţi care strunesc jegul nevăzut, drept pentru care aceste creaturi cu puteri misterioase erau considerate adesea sfinte sau şamanice. Dar s-a dovedit că nu e chiar aşa, ba chiar invers, ţiganii nu ştiu a struni jegul nevăzut; ei pot doar să-l invoce, dar nu şi să scape de el. 

Aşa că savanţii au căutat în altă parte Maeştrii Întunecaţi ai Artelor Slinoase, îndreptându-şi atenţia spre lighioane şi mai stresante, ca baba de tramvai. Mulţi s-au sacrificat pe altarul cunoaşterii luciferice, stând chiar şi în acceleratu' de Sighetul Marmaţiei (tărâmul în care legenda spune că se agaţă harta-n cui) lângă ciudatele creaturi. Ei observă şi notează la ceasloavele lor cum că jegul este mai ales slobozit atunci când baba se descalţă, pe căi tainice departe de simţurile chiar celui de lângă ea, şi-şi întinde, la fel de ascuns, picioarele varicoase primprejurul victimei. Pentru o slobozire cât mai glorioasă, mişcă din degetele de la picioare, lăsând să umple aerul micile particule ce sălăşluiesc între ele. De obicei, aşa subtilă e specia asta de jeg, că mai întâi te-ntrebi de ce ţi-a chelit nasul şi de ce-ţi ţiuie urechile înainte de a-l simţi, de a-i întâlni temuţii aburi nevăzuţi.

Un alt sălaş al jegului celui tainic s-a găsit în gură. În gura oricui, aşa că nu ştii de cine să te fereşti. De multe ori, atunci când oarecine de pe-aproape deschidea gura spre a vorbi, un duh dămfos, de multe ori foarte înfuriat (se pare că nu le place curentul şi nici lumina) se abătea asupra nevinovaţilor. În cazuri fericite, originea acestor duhuri poate uşor fi descoperită după natura lor: din usturoi, din ţigări proaste, din ceapă sau dintr-o combinaţie letală a celor trei. De multe ori, însă, pare că cineva sau ceva a murit în gura celui ce cu atâta iscusinţă abate asupră-ţi urgia ucigaşă. Jegul acesta, deşi ucigaş, este lesne de stârpit cu arme magice de felul pastei de dinţi sau pastilelor Orbit, dar aparţinătorii lor nu ştiu a folosi aceste mijloace, drept pentru care, de multe ori, ajung a fi proscrişi ca nişte leproşi.

Cel mai aprig, însă, loveşte jegul atunci când formează monstruoase alianţe, mai monstruoase decât USL sau pactul Ribentrop - Molotov, mai groteşti decât "Basarabia e România", înţelegeţi voi. Învăţaţii au observat că numai la convergenţele unor forţe nesfinte se fac asemenea împreunări, în locuri precum budele ecologice (mai ales alea albastre), tramvaiele vara (forţele malefice acţionează dincolo de hotarele timpului şi spaţiului, în afara chiar a Domnului şi împotriva Lui) sau, din ce în ce mai adesea, prin bucătăriile în care au început să ajungă tot femul de neofiţi care n-au atâta tărie cât să îmblânzească Diavolul.

Concluzie: Fă baie. Serios. Fă baie Ioane, fă baie Gheorghe!

Vox Vulgaris - Rokatanc

Şi hoiturile se excită

Am să vă spun o mică povestioară ca pula. De ce ca pula? Pentru că a circulat din gură în gură. Se făcea că venea Paştele. Paştele anului Apocalipsei... Da, mai e vreo lună până atunci, dar mutrele bisericeşti deja exploatează, din spatele sutanelor şi basmalelor, acest pilon al industriei spălătoriilor de creiere. Conferinţe peste conferinţe, care mai de care mai pseudoştiinţifice, ascund sub titluri academice sesiuni prelungite de îndobitocire şi pregătire pentru şederea de-a dreapta Tătucului. Mortăciuni apetisante pentru bătrânele scămoşate, neepilate pe limbă, sunt purtate din sală în sală spre a-şi îndeplini misiunea de jucărele sexuale. Undeva în Iaşi, s-a ţinut slujba sau conferinţa înalt prea academică "Cu Hristos în celulă", despre cum scăpau deţinuţii de prin pârnăile comuniste săpunul întru Hristosul veşnic vigilent care-i viola cu revelaţia puternic învârtoşată. Toate bune până vine pauza de cafea, ţigară, călugăriţă sau autoflagelare, după gust. Din sală, glasul clerical al unui popă vajnic urlă din tot drobul că moaştele aduse acolo ca material didactic, pentru a ilustra dosnicele datini prizoniereşti, au început a se căca mir. Apăi, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mi-aş băga penisul în mirul lor, că-mi strică bunătate de cartofi prăjiţi. Nu-i bun decât la parfumat tufărişuri trecute de prima tinereţe, în speranţa vreunei limbuţe rătăcite care nu trebuie intoxicată de miasmele sfintei nespălări. Clar, şi mortul sau moarta s-a udat abundent la auzul atâtor vorbe pornoase şi la simţirea atâtor pupături de îndoielnică evlavie necrofilă. Iar cioclii cei bărboşi au fost oamenii potriviţi la locul potrivit, de membri ai selectului club al celor ce-au văzut Ejacularea Post Mortem! Să ne frecăm organele genitale întru Aleluia, căci mare minune s-a petrecut acolo!

Să ne întoarcem cu un an în urmă. Alt Paşte, alte conferinţe, alte moaşte. Iar pauză de mirungere, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Iar glas grav de bas deturnat către cele dubioase. Iar orgasm necro, taman când se vorbea despre Hristoşi bine fixaţi de cruci supradimensionate. Mie mi se pare că mortăciunile astea se excită foarte ciudat, aşa, în văzul lumii, taman când juisarea lor e mai de efect. Adică, uite aici scenariu: preasfinţiţii şi preafericiţii sunt conştienţi că nu prea se uită decât penisurile în gura lor. Nu că nu le-ar plăcea, dar prea multă ciclopime şerpiliană strică, iar puţină varietate nu se poate refuza. Au nevoie de subtitrare, de efecte speciale, de sânge sau, în cazul nostru, de ulei puturos. Popi şi profani se unesc într-un scop comun: pauza. Cei din urmă ca să plece la un sacrificiu de capre, cei dintâi ca să calce pompiţa cu mir şi să-şi aducă auditoriul înapoi, momindu-l cu o orgie necro mai ceva ca la catolici, să vadă ei, papistaşii dracului, cine-i mai plin de duh dintre duhnitori! Şi treaba funcţionează an de an, căci scurtă e memoria celor săraci cu duhul care moşteni-vor, zice-se la Scripturi, Împărăţia Cerurilor, cu Gagarin cu tot!

Ce concluzii aş putea să trag eu din toate cele istorisite mai sus? Parcă n-am cuvinte, sunt uimit de asemenea miracole ce se petrec în preaşma Sfintelor Sărbători de Paşti. Mi-aş da căciula jos de pe cap ca să-mi acopăr erecţia legendară ce mă aduce mai aproape, ca stare, de sfinţişorii defuncţi care încă mai sunt gerontofili. Dar, vai, eu am alte preferinţe sexuale! Eu nu vreau să mi se scoale mătărânga după ce crăp. Planul e să fac suficient sex în timpul vieţii, ca să nu-mi mai trebuiască şi de sub pământ. Nu de alta, dar nici nu aş simţi nimic, nici nu mă atrage să-mi gâdile vreo octogenară MILF-oasă organul pulos cu mustaţa ei stalinistă. De reţinut, însă, că încă mai trăiesc printre noi personaje care cred că există futai şi după moarte, într-o deşartă speranţă născută din creştinescul viol conjugal, adică din îndeplinirea datoriei de noapte fix când are pulărăul transpirat chef... Îmi pare rău că nu pot salva lumea, dar încă nu mi-au venit rezultatele testului psihiatric de care am nevoie pentru permisul de port-armă.

Turisas - Rex Regi Rebellis

Legile glorioasei noastre societăţi

Oamenilor le place să aibă legi, pentru că sunt nişte oi proaste. Românii, cu atât mai mult. Anarhia n-ar prinde niciodată aici, pentru că mereu vor exista ţigani şi ţărani printre noi. Nu s-a gândit nimeni să-i extermine, dar asta e altă poveste, pe care-o depăn eu cu tovarăşul Adolf când mai vrem să ieşim, de dragul vremurilor bune, la o dejidanizare profesionistă prin scările de bloc. Dar să trecem la normele care ne conduc minunata societate.

1. Eu te-am făcut, eu te fut primul.

2. Să nu-ţi faci nuntă fără babe cu bigudiuri şi capot pe ele. Nimic nu se compară cu o sursă de duhoare care se isterizează că nu mai e rată de Coarnele Căprii la 1 noaptea.

3. Închină-te în tramvai, chiar dacă dai cate-n gură la o sută de oameni. Dumnezeu e băiat finuţ şi o să-ţi plesnească fierea întocmai şi la timp, la fix 74 de ani şi 40 de zile.

4. Cumpără-ţi rubedenii nespălate la ţară, pe care să le cheme Domnica sau Sultănica, şi care să contabilizeze nunţile şi pomenile la care te-ai dus tu, ca să ştie dacă vin sau nu la nunţile şi pomenile tale.

5. Mergi la cimitir. Nu ştiu ce fac oamenii vii în cimitir, dar, dacă nu te duci când se duce toată lumea, eşti un wolves-heafud nenorocit, un paria, un ostracizat, un bulangiu ilegalist, futu-te Putin între degetele de la picioare!

6. Cumpără bibelouri multe. Trebuie să fie colorate şi să semene cu chestiile pe care le vezi când ai coşmaruri sau când fumezi iarbă nasoală. Musai, le vei ţine într-o cameră în care nu intri decât când ai musafiri, ca să-i impresionezi.

7. Să ai mileuri. Ele trebuie să fie gălbui, să pară vechi, şi croşetate de cumătra naşei finei mătuşii verişoarei unchiului care a crăpat şi căruia trebuie, apropo, să-i faci pomană, deci vezi punctul 5.

8. Când vorbeşti la telefon despre borşuri, ciorbe şi neamuri pe care-mi vine să le omor cu pietre, vorbeşte în aşa fel încât omul de la celălalt capăt al firului să te audă şi când se întrerupe telefonul. Dar vezi să ţipi tare, că poate omul e la Satu Mare şi tu la Constanţa.

9. Dacă-ţi pleacă namurile siloase în Italia, ai grijă să te lauzi cu banii pe care ţi-i trimit. Să-ţi iei un televizor cât cinematograful, pe care să-l pui fix în camera cea mai mică şi mai de chirpici din casă. Deasupra lui, pune un mileu şi, pe perete, un covor. E trendy să ai covoare pe pereţi şi pături de cânepă pe duşumea.

10. Periodic, plimbă-te prin oraş cu câte-un băţ în mână. Poate să fie orice. Sapă, coadă de mătură, pula mea, nu contează ce e. Dă din el cât de tare poţi, ca să atragi atenţia asupra statutului tău. Cine are coadă, are mătură. Cine are mătură, are casă, deci eşti faraon.

11. Dacă eşti femeie, nu uita să îţi iei nişte boarfe de cârpă cu floricele din care să se vadă că ai cinci metri de spaţiu între sâni şi picioare de pod. Grasă şi frumoasă. Ăsta e standardul.

12. Bate-ţi nevasta la intervale regulate. Altfel, va crede că n-o iubeşti. După ce-o baţi, fute oleacă la ea. Pizda vânătă se mulează pe ciomag ca tricoul roz pe fi-tu.

13. Când pleci cu maşina, obligatoriu ia o babă cu tine şi pune-ţi cruci şi icoane peste tot. Nu poţi să înjuri ca tractoristul dacă Dumnezeu nu ţi-e martor şi dacă nu se fălesc vreo două-trei băbăciuni că eşti bărbat adevărat, cu pulă şi tot ce-ţi mai trebuie.

Agathodaimon - Stindardul blasfemiei

Rugby-ist la o sută cincisprezece ani

Cunoaştem, căci suntem experţi. Cunoaştem, căci ne sare scaunul din tramvai de sub cur din cauza asta de două ori pe zi. Oh, umanitatea! Oh! Boşorogimea! Oroare! Să-mi bag pula, cum s-ar spune... Uneori, chiar mi se face milă de moşneguţii blajini, în bastoane, care se mişcă greu, apăsaţi de ani şi alte alea. Deh, mai fumez şi eu ceva, mai beau altceva... Am şi dispoziţii de-astea aproape umane. Plus că unii chiar sunt demni de tot respectul şi sunt bolnavi, bătrâni... Astăzi, fundamentele rândurilor de mai sus au fost zdruncinate, în mine, pentru totdeauna. Am poposit (ca să sune literar... Scriitorii poposesc. Fraierii se opresc, fac o haltă...) la supermarket-ul din cartier să-mi procur hrana egipteanului, adică pâine şi bere. Fix în uşa stabilimentului, o adunătură de vreo 40 de moşneguţi... se adunase ca la urs. Prima oară am crezut că s-a îmbătat vreun iobag de Vaslui şi i-o băgat coasa în coaste consoartei sau că naşte vreo femeie pe acolo, pentru că toţi murmurau ceva de neînţeles şi se uitau înăuntru. Dar, deodată, un punct se mişcă. O mână providenţială a scos mâna (sună mişto exprimarea asta) pe uşă, ţinând, la o înălţime care până şi pe mine m-ar fi provocat, un teanc de ceva. Moşnegăraia a început să facă valuri, ca pe stadion. Am fost tentat să strig "GOOOOL!", dar mi-am adus aminte că nu e meci şi că nu îmi place fotbalul. Deci, ce-i acolo? Dictatura a căzut, deci salam nu s-a băgat la băcănie.

Mâna providenţială a zvâcnit, iar teancul de ziare a zburat departe de uşă. Acord nota zece pentru strategie, că, dacă n-arunca Mâna ziarele la zece metri de uşă, în baltă (că ploua ca la pizda nefututei la ora aia), moşnegii simpatici şi gârboviţi ar fi blocat intrarea pentru minute bune şi n-aş fi putut să-mi mai procur mai sus menţionata hrană a egipteanului. Atât le-a trebuit cetăţenilor respectabili. Pe flancul drept, placaj. Pe centru, grămadă spontană. Pe stânga, fault de roşu. Bisericile au fost futute din toate direcţiile, la grămadă cu mame, Dumnezei, Christoşi, taţi, copii şi alte animale. Zece ziare la patruzeci de monştri! "Dă ziaru', na ziaru'"... Un râs isteric m-a pocnit. Nu m-am putut abţine, stăteam în mijlocul drumului şi râdeam de energia de care au putut să dea dovadă nişte muribunzi pentru ce? Suplimentul de la Adevărul, după cum avea să-mi spună o casieră cu sâni apreciabili. Poftim? Eu credeam că se dă bere şi chiar începuse să-mi pară rău că n-am intrat în grămadă ca lupul în turma de oi, să nu dau banii şi pe bidonul cu licoare amăruie. Când colo, un ziar care mie mi se pare de căcat, subţirel din punct de vedere jurnalistic şi puţin cam prea evident aservit politic.

Şi acum, întrebări: De ce, tataie, îmi spui mie că nu-i frumos să-mi bag pula, când tu bagi pumnul? Pula provoacă plăcere. Pumnul, poate, doar ţie, dacă eşti mai sado-maso decât mine. De ce-mi ceri să te las să te aşezi pe locul meu, dacă tu ai suficientă energie să te baţi ca-n neolitic pentru hârtie igienică gratis? De ce nu te duci la Biblioteca Centrală Universitară de-aici, din Iaşi, unde poţi să internetuieşti la fel de moacă pe câte site-uri de ştiri vrea pulocul tău veşnic adormit? Odihniţi-vă în pace, dragi bunici de nepoate încă bune de futut sub pod la următoarea beţie! Mâine se dau iar ziare, păstraţi-vă energia! Amin!

Deicide - Homage for Satan

Noi pe cine ne mai căcăm împrăştiat?

Nu ştiu de ce, dar nu prea îmi mai vine să mă interesez de căcaturile care se întâmplă în afara propriilor mele interese. Mai exact, îmi duc miserupismul epic, care m-a consacrat, un pas mai departe. Da, chiar e mai mişto să nu-ţi pese decât să te inflamezi, să-ţi faci pula poştă şi să te culci. Producţia de conserve de bebeluşi morţi a maternităţilor din ţară scade? Fain, îmi cumpăr pate de ficat sau conserve de peşte şi-mi fac schiuri din sicriele bebeluşilor voştri şi beţe din coastele distinselor mămici. Sindicatele sunt mobilier şi, vorba unui coleg de facultate, dacă, în timpul demonstraţiei, văd un semn cu "nu călcaţi iarba", ocolesc, încolonaţi, cele trei fire de iarbă care habar nu am cum au crescut acolo, pentru că oricum nu a stat nici dracu' să le planteze. Primul ministru... Risipă de cofeină şi ţigări să mai vorbesc de el. Prostituţia nu se legalizează nici de data asta. De parcă asta ar fi vreo piedică în calea prăpăstiilor rozalii de închiriat cu ora. Da, am scris nişte rânduri despre tot ce decade şi nici măcar n-am părăsit Rromânia (al doilea "r" este, ca de fiecare dată, intenţionat. Orice asemănare cu ciori... pardon, personaje reale este pur întâmplătoare). 

Băi, dar există ceva ce, în ţărişoara asta, proliferează. O industrie se dezvoltă mai ceva ca producţia pe hectarul de hârtie din vremea celui al cărui nume stârneşte ejaculări precoce. Mă refer la meşteşugul violatului de babe. De ceva vreme, sportul naţional al nostru este lăbărţarea fâlfâitoarei. Împănatul flopăitei. Înţelegeţi voi... Da, dar cred că se formează o echipă naţională de violat babe, care vrea să participe la următorul campionat mondial. Vasluiul a primit o lovitură gravă de la Prahova, unde o babă care, pare-se, are o experienţă de Jedi în a fi futută cu japca pe la colţuri, se autoproclamă evaluator de violatori, dacă aţi mai văzut aşa ceva. Şi aţi văzut, că sunt sigur că n-a ratat nimeni hoaşca nemulţumită că şi-a dat un bou drumul pe lângă ea, de parcă toţi am fi Shaquille O'Neal să dăm slam dunk-uri la semn! Şi nici măcar nu a feştelit-o pe faţă cu... cremă antirid. Ce ruşine, băi! Dar pe vecine de ce le siluie grija de "huoooooooooooo, curva aia!"? De ce e nevoie ca vecinii să aibă o părere despre ce pula mea fac eu în casa mea? Sau baba-n casa ei. Sau Viorel în pizda babei. Sau pe lângă, ca în nefericitul caz de faţă. Şi capacul tot cvasivictima l-a pus: "Pe ele nu le violează nimeni, că ie proaste". Da, să ştii că dacă faci acordul între subiect şi predicat nu te fute nici dracu'. Ups! Ar trebui să scriu mai agramat, că mă dau de gol sau ceva. 

Peisajul cu care mi-am început aberaţia este completat de baba care se mândreşte cu faptul că vrea lumea s-o violeze. Asta e lumea pe care o văd. O lume în care faci campanie publicitară propriei tale pizde care abia aşteaptă să-i fie forţate porţile de cineva care ştie unde se bagă pula. O lume în care un bărbat îşi dă drumul prea devreme... peste o mortăciune de 65 de ani! Tataie, dacă era Angelina, Zeta Jones sau profa de arheologie ce mai făceai? O lume în care violatorii îşi fac labă lângă gura victimelor. O lume în care "etnic român" înseamnă cetăţean străin. O lume în care-mi bag pula. Şi nu-mi dau drumul în ea nici după ce-i fac franjuri vaginale. Sunt un fan al progresului, nimic nu mă amuză mai mult decât să văd cum tot mai mulţi oameni se fac de căcat. Toate lucrurile astea mă vor lăsa şomer. Sincer, de cine sau de ce-mi mai bat eu penisul epic aici, dacă totul devine atât de evident şi nu mai există o ironie subtilă de scos la suprafaţă? Totul este în văzul nostru, cine se expune la muie şi-o dă singur. Nu mai primesc centrări. n-am de ce sări la cap. A, da! Şi vreţi să vedeţi cum lumea-şi dă muie până-n stomac de una singură? Există unii oameni care, de tari în pulă şi lânoşi între coaie şi cur ce se cred, îşi dau capete-n gură doar ca să atragă atenţia, dar nu fac decât să scuipe dinţi în oamenii nevinovaţi. Şi să nu mergem mai departe.

Arany Zoltan - Morfa Rhuddlan

Îndoctrinare peste tot

Mi-a ajuns până în gât cu toţi moşnegii infecţi şi nespălaţi (nu ştiu de ce moşii nu vizitează cada şi maşina de spălat) care-şi scuză ideile cretine prin îndoctrinarea comunistă. Aceiaşi moşi practică asupra noastră o îndoctrinare la fel de imundă (e un cuvânt la modă). Deci, s-ar părea că nu sunt atât de îndoctrinaţi în spirit secero-ciocănos cum ar vrea să credem, din moment ce, acum, promovează noi ideologii. S-au revoluţionat oamenii, s-au emancipat şi din cenuşa propriilor minţi înguste îngustează ceea ce-ar fi putut fi mentalul colectiv nemărginit. Cum fac asta? Îşi etalează statutul de victime ale nu ştiu cui, probabil ale comunismului, ca să ne arate nouă ce urâte erau vremurile alea. Îşi etalează şi statutul de victime ale pensiilor mici, ca să ne arate ce nasol era Iliescu. După care, din scaunele înalte de profesori sau academicieni pe care le ocupă din Paleolitic (deci pe care le-au ocupat şi-n vremurile pe care le blamează) încep să scoată din atenţie elemente care vin din afara Europei. La facultatea de Istorie, unde ştiu cum e treaba, pot să spun cu mândrie că nu se pomeneşte nimic despre civilizaţii care băteau Europa la cur: Egipt, China, Imperiul Aztec, mayaşii, incaşii... Toţi sunt daţi uitării. Şi asta, doar pentru că, de undeva, de sus, ni se transmite un mesaj cât se poate de clar: femeile nu sunt proaste şi Europa e un paradis care, prin nemărginita-i milă, civilizează lumea barbară din exterior, inclusiv pe noi, care ar trebui să-i fim veşnic recunoscători pentru că ne-a primit. 

Dar ce-ai făcut pentru noi, Europă? Ne-ai falimentat, ne-ai impus biruri şi preţuri pe care nu le vom putea plăti în veci, ne-ai impus standarde antisociale şi ne-ai obligat să renunţăm la tradiţiile şi la identitatea noastră. Nu sunt naţionalist, de fapt, chiar îmi bag pula în naţiunea asta, mai degrabă sunt teritorial şi ţin la coeziunea noastră ca popor. Nu de alta, dar ea nu prea există, din moment ce ne batem pula unii de alţii de câte ori avem ocazia. Dar deviez. Am scris toate chestiile astea doar pentru că, aşa cum am mai spus, îmi provoacă scârbă îndoctrinaţii care, acum, la rândul lor, îndoctrinează. Sper să-i îngroape, după ce mor, în căcat şi să le pună câte un snop de penisuri de cal în gură. Muie, mă! N-avem nevoie de voi ca să ne dăm seama că Europa e plină de căcat!

Lucruri care mă fac să zâmbesc sau să rânjesc

A trecut ceva vreme de când nu am mai scris ceva ce ar putea fi considerat "pozitiv". Nu ştiu de ce, după 12 ore de somn, nu-mi vine a-mi introduce organul în nimic. Mă refer strict la sensul figurat, bineînţeles. Acum stau şi mă uit la toată caseta asta goală şi mă întreb ce mă face să zâmbesc cu adevărat, fără a-mi provoca plăcere sadică sau râs sarcastic. Nu sunt multe lucruri, generaţia de plozi cretini, inculţi şi analfabeţi, crescuţi cu PSP şi Bakugani mi-ar spune că sunt hater. Sau h@t3r, că li se pare că sunt interesanţi spunând asta. Uite, un asemenea plod care citeşte o carte mă face să zâmbesc. Doi bătrâni care se ţin de mână şi nu se iau de oameni pe stradă mă fac să zâmbesc. Sărutul ei mă face să zâmbesc. Şi mai zâmbesc după a zecea bere, după ce aflu că am făcut o treabă bună, oricare ar fi aceea şi când văd pe cineva pe care nu l-am mai văzut de foarte mult timp sau când fac pe cineva care înseamnă ceva pentru mine să zâmbească.

Eu, mai mult, rânjesc. Când îmi demonstrez superioritatea faţă de cineva, când mă dovedesc inferior şi-mi plănuiesc revanşa, când aud de oameni proşti care mor sau păţesc ceva nasol de tot, când mă gândesc la un iminent Al Treilea Război Mondial în urma căruia voi crăpa, ca un erou, în timpul unei partide de sex sălbatic, atins de vreo bombă atomică "Made in Pakistan. Allahu Akbar", când îmi vine o idee genială cu cinci minute înainte să se termine un seminar şi ştiu că am puterea de a reţine 20 de oameni pentru o jumătate de oră şi că, dacă aş fi al dracului, aş face-o, când chiar o fac, când văd oamenii pe care nu-i suport sugând metri de pulă murdară sau când fac pe cineva să plângă. Voluntar.

Da, sunt un psihopat, dar recunoaşte că, dacă n-aş fi, nimic din lucrurile pe care le scriu nu ar fi interesante pentru tine. Asta, doar pentru că toţi suntem atraşi de senzaţional şi de anormal. Dacă aş scrie ca un om întreg la minte, aş cădea într-un banal care, în cele din urmă, m-ar arunca în uitare. Şi chiar mi se lipeşte un rânjet enorm de buze când văd cât de idioţi sunt oamenii care nu vor să citească decât lucruri care-i şochează, după care se simt oripilaţi. Sper ca moartea lor în chinuri să mă facă să râd cu poftă...

Phoenix - Fluier în cer

Fii criminal în serie şi fii mândru de asta!

...Pentru că nu orice pielea pulii poate fi un ucigaş de succes. Trebuie să ai stil şi semnătură ca să te bage cineva în seamă. Altfel rişti să cazi în anonimat şi tot ce se va auzi despre tine va fi "Un bărbat din Giurtelecu Hododului a violat cinci bătrâne, le-a futut câte o sapă în cap şi s-a sinucis, după care şi-a adus aminte să-şi violeze şi tatăl cu un buştean". Cu o chestie ca asta, faci valuri în străinătate, dar, în rampa de lansare România, ai fi personificarea ideii de banal. Ai ajunge să apari în dicţionar la cuvântul "banal". Aşa că dă-mi voie să-ţi dezvălui câte ceva din reţeta succesului, ca să se facă seriale pe la OTV despre tine. Da, ştiu că nu te uiţi, dar, în România, încununarea succesului este apariţia la OTV. Eventual, invitat după Băsescu.

Acum câteva zile mă gândeam la tehnicile pe care le-aş folosi dacă m-aş apuca de trebuşoara asta cu omorâtul în serie. Normal, mi-am adus aminte, nu ştiu în ce context, de târfa aia de Carina, adică bunăciunea care picta noaptea şi nu făcea sex ziua. Aşa că am futut-o eu (mental), am făcut un plod, iar pe ăla l-am făcut criminal în serie. Unul genial. Se făcea că Ion (aşa trebuie să te cheme dacă vrei glorie şi faimă) este pictor ca mă-sa aia bună de futut. Alege numai femei la fel de bune ca mă-sa ca să le picteze. Le face nişte portrete geniale. Chestii întunecate sau porno, dar geniale. După care, le cheamă la el, să le arate operele de artă, şi le înfige un pumnal de argint (nu ştiu de ce de argint, dar sună bine în literatură) în gât, semnează picturile cu sângele lor şi scapă de hoituri. De ce le omoară? Ca să nu le mai folosească nimeni ca modele. El trebuie să fie primul şi ultimul care le eliberează frumuseţea. Odată ajunse pe pânza lui, utilitatea lor dispare şi trebuie ucise. Poţi să faci mii de victime aşa, iar locul tău în Luvru şi la OTV este asigurat. 

Îmi place cum sună ideile astea ale mele. Cred că voi mai reveni cu reţete ale succesului pentru doritorii de faimă criminală. Sunt lucruri de efect, care răscolesc sufletele slabe. Oamenii vor crede că am tendinţe ucigaşe şi poate ajung chiar şi eu la Dan Diaconescu. Promit să iau cu mine o canistră de benzină şi să incendiez garsoniera aia plină de gândaci, şobolani şi oameni politici. Să mi se ardă sursa sau ceva, că tot a ajuns chestia cu "Robotzii" obsesie naţională. Nu că n-ar fi geniale filmuleţele alea... Stai. Ce legătură are asta cu crimele? Iar o ard off topic. Pa!

Bucovina - Năpraznică goană

Mai taci, dracului, din gură!

Poţi să-ţi îndeşi o şosetă-n gura aia plină cu dinţi galbeni şi să te opreşti din molfăit limba aia scârboasă care deja a căpătat o culoare mov şi te aşteaptă şi pe tine? M-am săturat să ascult predicile tale bazate pe cel mult ceea ce tu numeşti experienţă de viaţă. Îmi spui că, pe vremea ta, că altă expresie cretină şi stereotipă nu eşti în stare să găseşti, nu aveai timp să te gândeşti la politică, să filozofezi la o bere, să te uiţi după o tipă, să scrii ceva sau, pur şi simplu, să leneveşti singur cu gândurile tale. Tu dădeai de mâncare la porci, culegeai iarba din grădină, duceai vaca la păscut şi te culcai la 6 seara, mai mult mort decât viu. Tu ai făcut armata şi spui că asta te-a făcut bărbat, cu toate că nici pula nu ţi se mai scoală, ba, mai mult decât să zvâcnească prin somn nu face. Şi ce-ai rezolvat? Ai luptat intr-un război care nu a fost al tău. Ai fost luat prizonier după trei zile, pentru simplul motiv că nu au vrut inamicii să consume bunătate de glonţ pe tine, iar ăsta a fost cel mai mare noroc al vieţii tale de căcat. Ai produs, în colaborare cu o târfă infectă de pe frontul de est, o progenitură care şi-a găsit o pereche la fel de cretină şi de limitată ca ea. Aţi suferit, la grămadă, într-un căcat de apartament cât o cutie de conserve şi aţi aşteptat, în lâncezeala voastră, o a treia generaţie care să vă târască afară din epica piscină cu căcat gălbui în care chiar începuse să vă placă. V-aţi uitat de pe margine la o revoluţie care este la fel de palidă între revoluţii cum eşti tu între oameni. Aţi eşuat, ca nişte balene neajutorate, într-o lume care trece pe lângă voi, care face într-o zi ceea ce n-ai făcut tu în toată viaţa ta de căcat şi, acum, tu ridici pretenţii. Vrei să-ţi bage cineva aberaţiile în seamă, teoretizezi nişte principii despre care nici măcar nu ai auzit şi te aştepţi să fii băgat în faţă peste tot. Ghici ce? Eu fac parte din lumea aia care face într-o zi mai mult decât ai reuşit tu să faci în căcatul tău de viaţă care mai are puţin şi se duce, în sfârşit, dracului, că ai săturat lumea de tine! Nu am nevoie să fiu recunoscător pentru ceea ce nu ai făcut, eu sunt aici să îmbunătăţesc tot ce au realizat ăia care-ţi sunt abia nepoţi. Eu sunt aici să şterg definitiv cu buretele mentalitatea ta de iobag, pentru că nici măcar ţăran nu ai fost. Eu sunt aici să-ţi aduc aminte că asta le-ai fi spus şi tu dobitocilor de fanarioţi dinaintea ta, dacă ţi-ai fi dat seama că lumea e mai mare decât pizda vacii cu care aveai tu fantezii zoofile când erai mic. Deci poţi să-ncerci măcar să-ţi accepţi rolul de gunoi al istoriei, să recunoşti că eşti depăşit, să nu mai ieşi din casă, să nu mai fii o bilă legată de picioarele noastre, să nu mai pretinzi să ţi se dea întâietate în alt loc decât în cimitir şi să te consolezi cu gândul că am să ajung şi eu la fel ca tine, să nu înţeleg nimic din viaţă? Diferenţa e că eu nu mă bag în ceea ce nu înţeleg, nu dau sfaturi de care n-are nimeni nevoie şi, ca să fiu enervant până la capăt, ceea ce ţi se părea ţie lux acum nici tu nu mai ştii cât timp mie mi se pare pielea pulii, deci e normal să-mi doresc mai mult. Da, sunt nemulţumit, dar fac mai mult decât să pun piedici oamenilor care vor să meargă înainte! Şi, nu, nu mă ridic de pe scaun când ai tu chef să mergi gratis cu tramvaiul, pentru că tu te plimbi, eu sunt în sesiune, am 4 kg de laptop şi două de caiet în geantă, plus un cap cât o baniţă din cauza ta şi a referatului pe care trebuie să-l fac!

Rammstein - Rosenrot

Siviul lui Dumnezeu

Prenume: Zeu. Dumnezeu.
Nume: Norris. Așa-l chema pe Tata.
Porecle: Doamne, Allah, Yahve, Cel de sus etc.
Data nașterii: 0.0.0
Locul nașterii: Brăila
Domiciliu actual: Chiar în spatele tău, la distanță de 25 de centimetri de carne.
Slogan: Mulți au belit pula de mâna Mea
Telefon: 0239 666 999
E-mail: pr0n_god@heaven.hell
Ultima formă de învățământ absolvită: Care a vrut Măciuca Mea, că Eu le-am făcut pe toate.

Activitate recentă

Șase zile, am fost fumat și am creat o chestie despre care fraierii spun că e după chipul și asemănarea Mea. Eu îmi bag pula în ce spun fraierii, nu recunosc nimic. Eram sub influența ierbii. Nu știu cine a creat iarba. După ce am terminat de jucat Caesar III sau ce făceam eu când am căcat lumea, m-am băgat la somn o zi întreagă. Când m-am trezit, mi-am dat seama că sunt virgin, așa că am început a fute tot ce prindeam. Toți oamenii din prima parte a muncii mele ard în ceaunele Iadului. Dintr-unul dintre cele mai nasoale futaiuri, când s-a spart Sfântul Cauciuc, a rezultat un roacăr pletos. Mă enerva tipul, că bea și fuma mai mult ca Mine, așa că l-am trimis pe Pământ. I-am spus că acolo crește iarba pe toate drumurile, ca să nu bănuiască nimic. Am trimis romanii să-l omoare. Băieți buni, romanii ăștia. L-au bătut în cuie de cruce. Cuiele erau așa groase, că au lăsat în urmă găuri suficient de mari pentru a putea primi penisuri. De aici, expresia „Futu-ți crucioiul mă-tii”. Numai că mârlanul mi-a futut planurile perverse legate de umanitate, spunând, din capul lui ăla sec, că o arde emo pentru păcatele oamenilor. Mi-a forțat mâna, spunând că eu l-am trimis să moară pentru oameni. Eu doar l-am trimis să crape. Acum, trebuie să primesc toți fraierii în rai. Bine că-l am pe Petrică ăla, Chelea Pulii.

Lucrări Publicate: Biblia, Coranul, Torra, Kaballa, Kama Sutra, Mein Kampf (I like fucking with dictators), Cartea de Telefoane a Municipiului București (Sunt prea analfabeți oltenii ăia cu pretenții de munteni), sute de articole în Cancan, tatuajul de pe pula lui Terente și am scris PULA pe toate zidurile.

Ultimul post ocupat: Dictator nenorocit
Postul pe care doresc să-l ocup: Al Paștelui Mă-tii. Director pentru orice!

Ce mă recomandă pentru acest post?
Îți bați pula de mine? Eu l-am inventat, pentru numele Meu!

Garmarna - Vänner och Fränder

P.S.: În atenția muiștilor indieni de la Microsoft: De ce pula lui Ștefan cel Mare ați modificat ordinea caracterelor pe tastatură, pentru limba română, la Windows Vizda? Chiar nu era destul de futut sistemul ăla de operare? Și unde pula mea e apostroful? Eu urăsc articolul hotărât. Mi-e frică de el, cred că o să vină să mă omoare în somn.

Cultura maşinii

Ştiaţi că există oameni care ar prefera să locuiască în boscheţi doar ca să aibă maşină? Da, ştiaţi, pentru că toată lumea a trecut pe lângă vreun ghetou în faţa căruia trona, falnic, ca o pulă mare în nişte blugi strâmţi, câte un Audi negru cu inserţii cromate şi bord de lemn. Contrastul este cu atât mai mare, cu cât monstrul cu motor de cel puţin trei litri zăcea în noroi până la jumătatea roţilor, nespălat şi nemişcat de ani buni, pentru că baragladina de ghetou n-a mai putut să-şi acopere benzina din afacerile cu fier vechi sau cale ferată şutită noaptea.
Pe de altă parte, o altă categorie de futut în cur posesor de maşină care costă cât bugetul Primăriei pe trei ani locuieşte într-un bloc exclusivist din centrul Bucureştiului. Există mărturii cum că un asemenea onanist, posesor de Lamborghini galben, îşi spăla comoara cu găleata şi buretele de baie al soacrei chiar în stradă. Adică, boierul de ocazie şi-a permis să achiziţioneze un Lambo, îşi permite să consume benzină de 60 de lei la fiecare sută de kilometri, dar spălătoria auto este, deja, prea mult. Douăzeci de lei ca să-i facă altul cu furtunul ce face şi el cu găleata e prea mult.
Dar nu mă înţelegeţi pe dos. Nu tot românul are Lamborghini, Audi, Mercedes, Ferrari sau Koenigsegg. Drumurile noastre toate sunt dominate de muzeografica Dacie 1310, de selectul Logan, de piţipoancele cu Matiz, de BMW-uri cu vuvuzele pe post de claxoane sau de strănepoţii balaurului Fafnir, reîncarnaţi în aşa-numitele SUV-uri, adică rable care pe drum sunt puturoase, iar pe lângă drum se împotmolesc mai ceva ca Dacia. Dar sunt mari şi atrag atenţia. Cât despre oamenii din spatele volanului, categorisirea e simplă. Dacia este pentru moşi, de regulă ţărani eşuaţi prin municipii, care plimbă puradeii, nevasta nasoală, vreo două babe şi 300 de kilograme de varză adusă de la mămica. Dacia 1310 îşi târâie fundul pe asfalt, dar rezistă mai ceva ca termopanele cu sâni de pe la TV. Loganul s-a născut să fie tunat. Cine are până în 30 de ani, a muncit în străinătate, dar a fost cinstit şi n-a furat, are Logan, dar aspiraţiile îi sunt mai înalte. Aşa că Loganului iniţial alb i se fut două dungi pe capotă ca să arate ca rabla bunicului lui Schumacher. Eventual, i se pun şi bare şi i se tund arcurile de la amortizoare. La prima piatră sau canalizare, tuningul se dovedeşte pizdă, adică bun să-ţi bagi pula-n el, că rămâi cu căruţa în drum. Dar ai Logan. Matizul este pentru boşorogi de oraş şi femei care nu ştiu să dea cu spatele şi care au nevoie de două biciclete lipite pentru că nu nimeresc locul de parcare. E greu cu precizia, drept pentru care orice matiz cu floricele colorate lipite de caroserie va ocupa două locuri de parcare, de parcă ar fi maşina lui Goering. Bine că nu mai circulă Volga, pentru că numai parcările de camioane ar fi bune pentru şoferiţe, iar femeile din parcările de camioane se ştie cu ce meserie se îndeletnicesc. Culeg ciuperci, normal! BMW-urile au fost create pentru viermii corporatişti, dar, în România, sunt conduse de peşti şi cămătari. Au sisteme audio cu "manea enhancement" şi claxonul adresat curvelor şi babelor (şoferii poartă ochelari de soare şi noaptea, deci nu fac diferenţa) se poate auzi din Galaţi, dacă maşina se deplasează prin Satu Mare. BMW-ul este marca omului de succes, aşa că orice pulifrici îşi ia o rablă din 1990, cu tablele îndoite, şi se plimbă, cu 15 km/h, pe cea mai fiţoasă stradă şi se chinuie să agaţe domnişoare care râd de li se încreţesc buzele. Gurii. În final, drumurile sunt înspăimântate de SUV-uri. SUV-urile sunt pentru preşedinţii de consilii judeţene, prefecţi, miniştri şi patronii de chioşcuri de prin cartier. Se dau off-road-eri omuleţii ăştia, dar maşinile nu-i ajută. Scapă un Q7 în iarbă şi mai ieşi, dacă poţi! Nici să o împingi nu te ţin şalele, mai ales că şoferii maşinilor mari sunt mici de statură. Nu am văzut om peste 1,75 metri coborând din aşa ceva, cu toate că pedalele sunt aşa departe, că trebuie să fii basketballist ca să ajungi la ele. Este un spectacol să vezi un ghemotoc de cârpe cu cap rostogolindu-se din interiorul unui asemenea mamut cu roţi. Ţugulanul român este atât de savuros uneori...
Disclaimer: Fiecare categorie a fost definită, mai sus, prin personajul care o domină. Există şi excepţii pe care le salut şi le respect. Restul, muie cât cuprinde, că faceţi de căcat fabricile de maşini! Dacă aş fi patronul BMW, aş interzice vânzarea de maşini către români, că fac reclamă proastă. Iubesc BMW-urile, dar nu mi-aş cumpăra unul tocmai pentru că nu vreau să fiu luat drept cămătar sau pizdălău de Spania. Din nou, păcat de excepţii...

Wolfgang Amadeus Mozart - Eine kleine Machtmusik

O zi la dilimaci

Aventurile unui om care vrea, şi el, ca omul, să dea la facultate îl poartă prin locuri de nebănuit. Pentru un singur document din cârnatul care trebuie pus la dosar (ăla alb, plic, musai), am bătut Brăila două zile de-a-m pulea. Şi, întrucât facultatea de istorie este cuibuşor de nebunii (doar căminele sunt mixte, cică), mi-a trebuit examinare psihiatrică. Când am văzut una ca asta, penisul era, deja, până la cotor belit. Cămaşa cu mâneci lungi şi camera futelniţă cu pereţi moi mă aştepta. Ceea ce e trist. Cum să te bage într-un loc de futut cu mâinile legate? Cu ce dezbraci fata? Asta e, m-am pregătit sufleteşte şi trupeşte şi am pornit către ceea ce credeam că e cel mai apropiat cabinet de psihiatrie. Adică, acolo unde sunt cabinete medicale: la policlinică, logic. Pula, că la policlinică nu am găsit decât dentişti şi vraci de fofoloance, de parcă tot universul este o pulă care numai de pizde şi gingii se loveşte! Am fost îndrumat către spital. Cum care spital? Ăla de specialitate, unde se păstrează spre conservare neamul lui Hannibal Lecter. Trecu o zi, trecu o noapte, veni ziua de azi. Nu ştiu de ce am folosit perfectul simplu, dar sună mai bine. În fine. Ajung la glumeţi. La poartă, un portar serios. Sau Napoleon, nu ştiu ce voia să fie, oricum, nu Iker Casillas. Îl întreb pe omuleţ unde trebuie să mă duc să mă controlez la creierii capului. Cică în stânga, la etajul unu. În stânga, nu exista nici parter, darămite etaj unu. De fapt, ca să ajungi la parter trebuia să urci. Etajul unu era şi mai sus, dar era dezafectat. Dedesubt, era secţia de femei psihotice. Ineficientă, la câte femei psihotice umblă în libertate pe străzi. Ajung la o femeie care nu părea foarte psihotică. Îmi spune că nu am ajuns bine, că trebuie să intru pe altă poartă. Normal, ocolesc toată curtea. Trec pe lângă portar. Îmi bat un pic pula de el. Nu se prinde. E şi spital de proşti, nu doar de nebuni. Intru în clădire. Jos era subsolul, unde sunt adevăraţii glumeţi. Normal, urc. Dau de altă femeie, mai psihotică decât prima. Temerile mele erau fondate. M-a trimis la subsol. Cobor. Deja mă simt ca o pulă, de mult ce urc, cobor, intru şi ies. La subsol găsesc ceva gen oameni. Adică babe, poliţai şi un criminal sau ceva, că avea cătuşe. Bat la prima uşă. Acolo zăcea o tanti cu moacă de spălătoreasă naşpa şi o bunăciune. Cum bunăciunea părea mai asistentă decât spălătoreasa, îi pun, a nu ştiu câta oară, aceeaşi întrebare idioată: "unde pot să-mi fac un examen psihiatric?", pentru că, la nebuni, nu scrie nimic pe uşi. Tipa, sociabilă, se uită la mine, se uită la hârţoagele din mâna mea, mă uit şi eu la ea, se întoarce, mă uit şi eu la curul ei, se duce la vecina doctoriţă, lasă maculatura, iese, mă uit şi la mutra ei, mi se scoală pula, îmi spune să intru după pacientul dinăuntru, îmi dau drumul, mă aşez pe un scaun... Deja sunt în cucuruz şi, dacă rândurilor acestora li se va da crezare, mi se va tăia pula şi mi se va îndesa pe gât. Aştept să iasă dilimacul de la doctor. Iese dilimacul, se îndeasă miliţia cu criminalul. Bag pula în miliţie şi aştept. Îmi caut o victimă, ca să fiu şi eu criminal şi să am prioritate. Numai oameni care, oricum, merită să moară, deci nu aş fi făcut nimic rău. Aştept. Şi aştept. Iar apare bunăciunea, iar mă lovesc cu paru' peste nas. Iar nu trebuie crezute cele scrise mai înainte. Iese criminalul, se bagă un moş infect. Duhnea. Bine că am scăpat de el. Intră şi bunăciunea. Iese. Se uită la mine. Se ridică. Îmi spune să intru după moş. Mă duc la uşă. Iese moşul, intru eu. O babă mă înjură. Este destul de imprudent să te iei de un om care stă la coadă la psihiatru. Nu ştii de ce a venit... Doctorul e doctoriţă. Pare de treabă. Scrie hieroglife pe nişte foi, cere banii, dau banii, iau foile, plec. S-a dus pe pulă o oră din viaţa mea, asistenta nu am coclit-o, deci sunt un îngeraş inocent. La nebuni e ca la nebuni, iar compunerea mea de clasa a patra s-a terminat, că trebuie să vină o asistentă să-mi aducă bombonicile şi o cămaşă curată.

Therion - Crowning of Atlantis

Hitler, faţă în faţă cu Sfântul Petru

Sângele sutelor de mii de evrei care trecuseră de poarta raiului în ultimii ani încă nu se uscase pe preş. Petru însuşi se săturase de atâţia oameni slabi, amărâţi, duhnind a gaz. De altfel, era o zi aşa de frumoasă, că numai de robinete cu sânge n-avea tataia Petru chef. Şi culmea e că, până pe la 12, nu apăruse nici pulea să bată la ruginitura de poartă. Până când...

-Heil io!
-Care pula mea eşti? întrebă Petru, vărsând halba de bere de pe birou
-Der Fuhrer, boule!
Petru consultă ceaslovul. Nu era nimeni cu numele ăsta.
-Nu e nimeni cu numele ăsta pe lista mea. Marş acasă!
-Mă cheamă Hitler. Adolf Hitler.
Într-adevăr, după un oarecare Bond. James Bond. apărea şi numele oaspetelui mustăcios cu gaură-n cap.
-Şi ce pizda mă-tii cauţi tu aici?
-Evrei.
-I-ai ratat. Au intrat deja. Spre deosebire de tine. Marş la căcat!
-Să mori tu?
-Sunt mort deja. Pleacă de-aici. Infern scrie pe tine. Şi bărbiereşte-te, în pula mea, că arăţi ca Hitler!
-Sunt Hitler, jidan prost! Ia stai. Fraiere, eşti evreu? avu Fuhrerul o revelaţie.
-Fraieră e mumă-ta! Da, sunt evreu! La fel e şi şeful meu, dacă ai vreo trebă cu el. Ce-o să faci?
Hitler scoase o grenadă. Trase cuiul şi... nimic.
-Hai, băga-mi-aş der Schwanz! Grenadele lu' peşte!, lătră Adolf
-Aici nu e voie cu arme. Cazanul 666, marş!
-Bag seama că nu ne-am făcut înţeleşi. Evreii nu sunt creştini. Eu am omorât trei sferturi dintre ei. Sunt un erou, în pula mea!
-Ba eşti un erou în mintea ta, că pulă cică n-ai cine ştie ce. Cel puţin aşa a zis paraşuta aia a ta. Evreică şi ea.
-Evreică?! Du-te, mă, că te gazez. Şi slobozi o băşină.
-Cu mine nu îţi merge. Deja sunt mort. Şi paraşuta era la fel de evreică precum străbunică-ta. Muie!, triumfă Petru.
-Ba îmi merge, dă-te-n sloboz! Ia întreabă-l pe şef dacă nu îs eu erou că am stârpit necreştinii de pe pământul ăsta.
Şi se duse Petru la şeful Doamne-Doamne. Trei ore mai târziu, cu barba îngălbenită şi cu ochii în lacrimi, Petru strigă din pragul ruginiturii:
-Intră, că sunt nişte evrei care te aşteaptă. O să fii curva lor. Asta îţi e răsplata.
-Adică sex anal? Ich will! Hai că mă bag. Heil io!
-Bagă-ţi salutul de căcat în cur şi marş până nu mă răzgândesc, urlă Petrea, furios, nevoie mare.

Norocul lui Hitler. Adolf Hitler. că făcuse ravagii printre păgâni. Dumnezeu e mare javră, când vrea el sau El, depinde cât de bigot vrea pula ta să fii. Sper să ajung să-i iau locul, într-o zi. Toată lumea va ajunge în rai, unde vodca va curge pe văile de vălătuci nebuloşi. Pula mea, nu am inspiraţie...

Truda - Violu' de la ora 5

Heil Papa!

Nazistul din capu' la Biserica Catolică e mai cretin decât credeam. După ce, acum un an, a spus că mass-media sunt naşpa cu crăci şi că intră cu drujba în himenul intelectual colectiv, făcându-ne intoleranţi şi nepupincurişti, acum, Nasoldict zis Adiţă (Hitler, nu Năstase), a făcut un apel către popii catolici. Pe lângă obişnuitele zvastici de turtă dulce, feldmareşalul cu băţ strâmb a împărţit şi mesaje de îmbărbătare, întru veşnica punere pe net a Bibliei. Mai exact, sugătorii de bani supranumiţi preoţi au fost invitaţi să îşi folosească blogurile pentru propaganda Vaticanului.
Alo, mein Fuhrer! Parcă tu erai ăla care halea căcat arian, cum că netul este Satana! Tradiţionalismul întruchipat în monarh absolutist cu caşcheta ascunsă sub tiară s-a sucit, pe fugă, de unde bag seama că a-nceput să-i placă s-o ardă satanic pe unde apucă. Pentru că Biserica Cacofonică a acceptat, în cele din urmă, că Pământul e rotund, s-a ridicat problema faptului că Ubersoldatul Domnului nu prea poate să se sexeze cu Baphometh pe la colţuri, drept pentru care depozitarul celei mai mari colecţii de săpunuri făcute din evrei îşi face publice înclinaţiile de tot felul. De acum înainte, o să se umple blogocubul (de-al dracu' nu e sferă, cum vrea Putzenmund ăsta) cu trolli. Trolli care vor începe să încarce mii de servere cu mesaje de genul "Dumnezeu este printre noi, are grijă să avem cu ce ne şterge la cur în cel mai duhovnicesc stil cu putinţă, aşa că pocăiţi-vă, OMG LOL". Şi totul, pe platforma Satana 2.0, adică pe net. E ca şi când ai scrie "Muie Steaua" pe palatul lui Becali. Sau ca şi când ai desena zvastici pe sinagogă, lucru pe care papa ştie foarte bine să-l facă, după atâţia ani de Hitlerjugend. Încă puţin şi catolicii, din lipsă de adepţi, vor ajunge ca sectele alea care se sinucid în masă de trei ori pe zi şi vor trimite copilaşi blonzi din uşă-n uşă: "Heil Benedict! Vrei să te faci catolic? Na o Biblie, te aştept la Gesta... biserica din colţ pentru botez. Ce? Eşti evreu? Hai să împărţim o grenadă: iau eu cuiul, iei tu restul. Auf wiedersehen!".
La cum gândeşte şi acţionează cel mai iubit neonazist al lumii, Biserica făcută poştă de Sfântul Petru, Inchiziţie şi, acum, de hitlerişti, îşi cam pierde credibilitatea. Nu mai vine, frate, lumea, să asculte popa cum mănâncă căcat latinizat! Nu se mai închină babele la statui şi nu mai defilează Wermachtu' pe străzile Vienei şi ale Cracoviei! Acum, Hitler rilăudid recrutează untersoldaţi de pe net, că, din altă parte, s-a cam gâtuit conducta cu proşti. Ca să nu mai vorbim că Ahmadine... pula mea, ăla cu nume lung... adună adepţii şi din copaci, de unde i-a lăsat Bush la ultima vizită. Păi se poate? Cruciaţi suntem sau baloţi de paie? Nici măcar jidanminatoru' nu mai ţine minte ce muie au primit armatele cruciate de-a lungul istoriei. Unele dintre ele, chiar din partea Bisericii însăşi, că, altfel, nu mai avea Benedict Lugăr dă haur la brâu.
Bottom line: propaganda popilor începe să devină la fel de inconsecventă şi cretină ca Biblia pe care se chinuie să ne-o bage pe gât. Pentru ei şi pentru fanii lor, un călduros Heil Hitler! Remember Nurnberg? Şi, ca dedicaţie muzicală, că tot mi se făcu dor de melodia asta...

Gorgoroth - Incipit Satan

Satana, faţă în faţă cu Sfântul Petru

Apăi m-am întors oripilat. Oripilat că n-am fost plecat nicăieri, dar m-am întors. N-am avut eu chef să scriu şi chestia asta mă oripilează. Dar, să vă spun, dragii moşului (că tot a fost Crăciunul, printre altele, unde fusăi). Nu, n-am fost în Oltenia, pentru că postul ăsta ar fi duhnit a praz şi, sincer să fiu, aş fi vomitat la fiecare trei cuvinte. Prezenţa mea a fost solicitată de însuşi portarul ăla enervant de la ruginitura Raiului, Sfântul Petru. Când am văzut scrisorica de amor în cutia mea poştală, să cad sus, nu alta (că jos cad babele intervievate de Cătălin Radu Tănase). Cred că a fost prima oară când poştaşul şi-a mişcat organismul până în scara mea de bloc. Fericit de eveniment, stând în cur pe bec, am citit porcăria. Am văzut că m-a chemat Petrică la el. M-am înarmat cu două beri şi am luat liftul, în sus. Da, ştiu, avizaţii vor spune că scara mea nu are lift. Pula mea, avizaţii nu m-au văzut stând pe tavan, aşa că ciocu' mic! Am urcat ce-am urcat, oraşul s-a făcut hartă, harta s-a făcut mică, iar liftul s-a oprit cu sughiţuri. În faţa mea, zăcea Ruginitura. Din spatele ei, se auzeau zgomote orgasmice. Viaţă bună, acolo, Sus, n-am ce zice. Cum copulează ocupanţii raiului, nu mă întrebaţi, că nu ştiu, mai ales că femeile nu prea au ce căuta acolo. Singura care a ajuns Sus e Maica Tereza, dar aia e babă. În faţa porţii, mă aştepta, stând la o masă şi trosnindu-şi degetele noduroase de la picioare, un bătrân atât de simplu... dar asta e altă operă literară.

Petru: Coaie, ai belit belinderu'. Cică ai scris nasoale despre mine.
Eu: Bună ziua. Dat fiind vocabularul pe care-l folosiţi, cele scrise de mine vă fac reclamă, nu glumă.
Petru: Da, mă, ştiu, dar, acolo, pe pământ, fraierii spun că... Coaie, aia e bere?
Eu: Da. Vrei?
Petru: Dă-o. Aşa. Oamenii cred că sunt un sfinţişor liniştit şi că viaţa de aici este de o puritate, bla, bla, bla...
Eu: Eu ce? Am băut juma' de bere, că mi s-a făcut sete de atâta urcat. Aşa. Revenim.
Eu: Da, dar ştim amândoi că nu prea e aşa treaba. Uite şi tu, se aude de aici cum se fute lumea pe acolo. Hai să punem coaiele pe masă. Ce dai?
Petru: Ce ceri?
Eu trag o râgâială.
Petru: Porcule!
Eu: Mă-ta.
Petru: Suge-o!
Eu: Mori!
Petru: Sunt mort!
Eu: Şi ce? Mai mori o dată!
Petru: Asta vrei? Bine! Şi scoate o sabie japoneză de tăiat intestine.
Eu: Lasă, frate, sabia, că nu vreau să mori. Eu despre ce prost mai scriu?
Petru: Bine. Deci, ce vrei să-ţi dau?
Eu: Permis.
Petru: Ce să faci cu el? N-ai maşină.
Eu: Lasă maşina, vreau permis de trecere prin Ruginitură.
Petru: Vorbeşte, în pula calului, frumos de Poarta Împărăţiei Cerurilor. Na permisu' şi şterge-o. Să le spui tuturor că eşti primul om care se întoarce viu de la poarta raiului!
Eu: Şi Geoană?
Petru: Am zis om, nu floc violet.

Şi m-am întors. Fraierul n-a spus de ce îmi dă permisul. Mi l-a dat şi m-a trimis înapoi. Chestia sadică este alta. Liftul ăla mergea cam repede. Aşa de repede, că s-a distorsionat timpul. Mie mi s-a părut că toată lăbăreala a durat cinci minute, dar, ţeapă, a trecut o lună şi ceva, ceea ce e chiar de căcat.
OK, unde vreau să ajung cu toată chestia asta? Personajele biblice sunt de căcat. Cu Petru în frunte, pentru că petru este primul personaj biblic peste care dăm noi. De exemplu, prima poruncă (e, şi dacă nu e prima, ce? Dă-mă în judecată! Habotnicule!) spune ceva de genul "să nu ai alţi dumnezei în afară de mine", că ai belit-o până la cotor. Unul dintre cele şapte păcate ale lu' peşte e gelozia. Păi cine e cel mai gelos? Ăla de nu vrea alţi dumnezei în afară de el, de parcă poate el să-mi spună pe cine votez! Şi ar mai fi exemple, dar, observ, chestiile astea cultural-artistice nu prea udă pe nimeni în tenebroasele hăuri vaginale sau în neatinsele vârfuri de sulă, scuzată fie-mi expresia mahalagească. Petru, că despre el e vorba, e atât de prost, că nu mi-a spus pentru ce mă mituieşte. Eu mă simt mituit să-l fac de căcat în continuare. Permisul e permis şi nu mi-l ia nimeni.
A, da. Mai există undeva, în creierii mei făcuţi terci, o tipă, Carina. Aia, pizda mamei ei, încă mai stă la poarta babei. Nu am abandonat-o, dar mai alternez, ca să vă satisfac vouă gusturile bolnave, că văd că numai la Biblie vă stă gândul. Apropo, vă spun un secret: Biblia mea e Kama Sutra. Nu de alta, dar, altfel, aţi crede că sunt vreun popă calic care aplică psihologia inversă şi, pe la spate, capre stând voi, cei ce citiţi aceste rânduri, vă fut energetic, că aşa-i moda. Sictir!

Rammstein - Stirb nicht vor mir

Mic tratat de crâşmologie

La români, cârciuma-i mumă, cârciuma-i ciumă. Sau crâşma, pentru adevăraţii cunoscători. Unde te duci când te saturi de frecat sticla de bere în casă? Unde te duci când o arzi pe afară şi vine ploaia de te udă şi-n cur? La crâşmă, ca să nu ne mai lungim aiurea. Cine se bagă la adăpost sub vreun balcon care poate să cadă în orice clipă, sau de unde se poate abate asupra ta un val de praf şi căcat scuturat de pe covorul vreunui bulangiu care nu şi-a găsit alt moment să-şi cureţe cocina? Bine, dacă stai prost cu finanţele, asta e. Te expui. Dar crâşma e sfântă.
Bodega satului sau a blocului este un loc deosebit de interesant. Găseşti acolo oameni de toate condiţiile. Beţivi, alcoolişti, etilişti şi fătuci care-şi menţin silueta basculând vodcă plată cu lămâie, toţi se adună într-un semiîntuneric relativ plăcut, suficient de întuneric încât să ţi se pară bună orice tută şi suficient de semi încât să deosebeşti femeile de bărbaţi. Nu garantez pentru bărbaţii care arată, din spate, a fătuci. Până la urmă, pe ăia-ţi vine să-i plesneşti peste buci şi la lumina soarelui, dar te abţii când vezi că îmbrăcămintea este asexuată, iar părul de pe mâini parcă e prea mult.
Crâşma are şi o latură sentimentală. Nu, nu simte că e nesimţită. Nesimţită pentru că ia berea de la Metro cu un leu sticla şi ţie ţi-o dă cu cinci. Nesimţită pentru că buda pute. Nesimţită pentru că pe uşa de la budă scrie "femei", dar înăuntru sunt doar căcători. Şi aşa mai departe. Sentimentalismul crâşmelor se vede în ochii mici şi roşii ai muşteriilor. Cu cât mai roşii sunt ochii, cu atât mai fideli şi mai greu de citit sunt muşteriii, drept pentru care voi trata numai cazurile de oameni relativ treji.
În primul rând, la crâşmă vezi şoferi. Fraierii care aduc gaşca cu Loganul şi care se uită cu jind la vodcile lor. Invariabil, şoferii bagă în ei bere fără alcool care, în afară de faptul că te face să te pişi din cinci în cinci minute, nu are nimic în comun cu berea convenţională. Dar, de la distanţă, se vede în paharul lor o poşircă gălbuie care sigur nu e pişat, iar condiţia şoferistică se voalează întrucâtva. Nu îşi pot permite să fie etichetaţi drept şoferi de Logan. O categorie aparte o reprezintă şoferii de BMW, care îşi ţin cheile pe masă, cu superioritate, şi beau suc de portocale. Ei nu trebuie să bea bere ca să fie tari. Sunt tari pentru că au BMW. Din acelaşi motiv, unii posesori de Logan îşi pun la cheie breloc cu BMW. În crâşmă, nu ştii ce maşină are băutorul de suc, aşa că nu poţi să-l iei la mişto pentru loganism. Camuflajul funcţionează perfect...
Pe de altă parte, crâşma este populată şi de pietoni upgradaţi. Ăştia sunt cei mai mulţi şi constituie clasa de mijloc. Ei fie sunt aduşi cu Loganul/BMW-ul de sclavii şoferi, fie vin, singuri sau însoţiţi, per pedes. Nu este nici o ruşine, nici o mândrie să fii pieton upgradat. Eşti upgradat pentru că îţi permiţi să o arzi în cârciumă. Eşti naşpa pentru că nu ai maşină. Eşti tare pentru că poţi să te alcoolizezi până nu mai poţi. Nu îţi interzice nimeni să umbli muci pe stradă. Totuşi, dacă eşti însoţit de o femeie, e mai bine să rămâi cât de cât treaz. Femeile au o problemă cu beţia, atunci când nu este a lor. Ele nu suportă concurenţa. Se îmbată rar, dar bine. Din două beri au rezolvat cazul mai bine decât l-aş rezolva eu din zece beri, trei sticle de vin şi două de whisky.
Ceea ce mă aduce la prezentarea clasei superioare a crâşmei. Femeia. Femeile, rar, vin singure, iar atunci se îmbată mai ceva ca moşii. Sunt superioare, pentru că sunt, cică, manierate. Sunt servite de şoferi şi de pietonii upgradaţi. Consumaţia nu se face decât rareori pe banii lor. De fapt, ele plătesc doar atunci când agreează ca şi consort persoana de lângă ele, şi asta dacă a trecut ceva vreme de la acceptarea ei în cercul intim. Femeile nu pleacă niciodată bălăngănindu-se. Mereu le va duce cineva pe braţe, fie din respect, fie din dorinţa sau nevoia de futai. Orice ar fi, sunt privilegiate. În rest, nu sunt cu nimic superioare sau inferioare restului lumii. Doar faptul că posedă pizdă, umor sau ochi frumoşi le face să fie puse pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei crâşmologice. Ele sunt foarte rar şoferiţe. Le şoferesc alţii. În plus, beau cocktail-uri de 10, 15, 100 de lei, pentru că, pula mea, îşi permit cocliţii care le curtează. Ca să nu mai vorbim că sunt nişte catastrofe la volan.
În final, vă prezint cea mai nenorocită şi mai oribilă clasă cunoscută de crâşmologie. Moşii. Moşii sunt paraziţi. Sunt chiar şi sub demnitatea şoferilor de Logan care beau bere fără alcool. Sunt sub demnitatea budelor pe care le inundă cu vomă şi alte chestii care ies din ei şi se depun, grotesc, pe marginile colacului pe care sunt prea muci ca să-l ridice. Moşii nu sunt niciodată treji. Crâşmologic vorbind, ei sunt Beatmen: forever mangă. Moşii cu înclinaţii crâşmologice se prezintă, prompt, la apelul de dimineaţă, cu cinci minute după ce crâşma se deschide. Nu se ştie de unde, dar se presupune că din ziua anterioară, sunt deja rangă. Dar, cum aburii încep să li se scurgă printre toate ridurile, trebuie să-şi facă plinul. Încep cu ţuică. Dau pe gât 10 shot-uri în primele două ore, timp în care sunt suficient de lucizi încât să dezbată subiecte politice, economice, sociologice. Apoi, trec pe bere. Berea, odată turnată în amestecul de acid clorhidric şi etanol de pufoaică din stomac, produce mucificare severă. Această stare mută subiectele de conversaţie împiedicată în zona femeilor. Toţi se laudă cu fictive cuceriri din tinereţe, toţi îşi preamăresc potenţa devenită imaginară, toţi conchid că "dacă aş mai fi tânăr, aş fute-o pe barmaniţă de m-ar ţine minte toată viaţa". Se pare că, în ciuda epocii antisexuale în care au trăit, moşii de crâşmă sunt experţi în ale futăriei. După ce devin amărâţi din cauza lipsei de potenţă, se refugiază la bătrâna ţuică de seară. Bagă în ei până când nici despre fotbal nu mai sunt în stare să vorbească. În stadiul final, de cvasicomă, cu alcoolemie de 97,423%, discursul lor se transformă într-un torent de înjurături meşteşugite, adresate... nimănui. Deşi sunt primii care vin la crâşmă, sunt ultimii. De moşi se roagă barmaniţa să iasă în pula mea afară, că se închide şandramaua. Ce se întâmplă cu ei după aceea, este un mister, pentru că, de exact 174 de ani, nu s-a mai văzut nici un moş de cârciumă în libertate. Probabil că s-au adaptat şi au devenit efemeri. Se nasc moşi, mor moşi. Viaţa lor durează 16 ore, cât programul crâşmei. Cum ies, cum se evaporă în neant, ajutaţi, probabil, de volatilitatea alcoolului care ajunge să constituie peste două treimi din componenţa lor chimică. În plus, sunt atât de josnici, încât nimeni nu-i bagă în seamă nici cât să-i înjure. Rar mai sunt consemnaţi, şi asta doar când lasă floci uzi pe colacul de la budă. Atunci, descoperitorul îi îjură in corpore. Personalităţile lor individuale nu sunt demne de irosirea obscenităţilor pe ei.
Bineînţeles, crâşma este populată şi de figuri misterioase, de sorginte neomenească, pe care unele teorii crâşmologice le încadrează în sfera divinului. Ele sunt patronii şi barmanii. Rugăciunile adresate lor aduc întotdeauna băutură şi, rar, gratuitate sau dreptul de a achita nota de plată la salariu. Marii preoţi ai crâşmelor, clienţii fideli, au cele mai mari şanse de a bea pe datorie. Divinităţile crâşmei nu pot fi caracterizate. Nici măcar eu nu sunt vrednic de îndrăzneala necesară analizării divinităţilor. Doar le mulţumesc pentru că există.
Crâşma, aşadar, este un paradisiac loc de întâlnire al oamenilor şi neoamenilor. De la femei la moşi, toţi, fără vreo excepţie, au trecut, sunt sau vor trece prin crâşmă şi se vor integra în ierarhia socială de acolo încă din momentul în care vor trece pragul. Cârciuma, deşi amplasată strategic în drum, este un spaţiu aflat în afara continuumului spaţiu-timp. Este locul care l-a inspirat pe Einstein să elaboreze teoria relativităţii. Paradoxul cârciumei este că, oricât ai sta acolo, niciodată nu întârzii acasă. Sau, dacă întârzii, eşti suficient de beat încât să ţi se accepte lipsa de punctualitate. Închin, deci, o mare halbă cârciumii şi ăluia care, sănătos la minte fiind, a pus-o în drum! Hai, pa, că mă duc să basculez o damigeană la bodega din colţ!

Metallica - Nothing else matters