Marx, tătucul nostru!

I se umflă lui Marx barba de fericire când mai scoate capul din cazanul în care se frăgezeşte infernal. Dacă s-ar fi născut Dante mai târziu ar fi avut ce asculta de la nenea ăsta. După ce a murit, a cucerit jumătate de Europă. Câteva răzmeriţe bine sincronizare mai târziu, a cucerit şi cealaltă jumătate, iar acum trebuie să ne deschidem larg porţile acolo unde Constantinopolul le-a închis, adică în calea musulmanilor care fug din ţările lor de exterminarea pe care-o facem noi, glorioşii membri ai naţiunii mondiale aşa-zis civilizate, vestice, corecte politic. Vezi unde se rupe raţionamentul? Naţiunea mondială este un gealat care intră peste tine în casă, îţi ia fiica în ştangă după care o obligă să se refugieze la el în casă. Cum o obligă? Păi ce altă casă mai e? 

Noi trebuie să fim nişte amibe care stau tot timpul crăcănate, poate-poate le pică ceva de mâncare de prin băltoacă. Trebuie să fim veşnic în călduri, veşnic receptivi la "valorile" culturale contradictorii care vin din toate părţile. Trebuie să naştem în noi contradicţii care se exteriorizează prin revoltă împotriva noastră, dar niciodată împotriva sistemului. Nu. Sistemul nu poate fi contestat. Nu poate fi criticat. Sistemul şi-a dezvoltat un bau-bau care sperie majoritatea. L-a suit pe Adolf Hitler sus de tot, pe un piedestal al urii şi al fricii, de unde latră la noi, urlă, hăuleşte din foame de "inferiori" morţi. Şi oricine vede lumea în termeni de "inferior" şi "superior" este, automat, acuzat că vrea să hrănească trollul cu mustăcioară. De parcă Hitler ar fi fost primul şi ultimul care să respingă persoane şi valori contrare propriilor idealuri şi acţiuni! De parcă am fi cu toţii o specie uniformă de roboţei, produşi în serie, turnaţi în aceeaşi matriţă.

Cam asta e ideea marxismului de azi: să ne toarne în aceeaşi matriţă a lipsei de iniţiativă, de acţiune, de individualitate, de originalitate. Unde e Leonardo da Vinci? Nu s-a mai născut de jumătate de mileniu unul ca el, deşi toţi avem cunoştinţele lui şi încă ceva peste. Avem cu ce raţiona. Dar cine raţionează? Cine are loc să raţioneze corect fără să se lovească frontal de barierele corectitudinii politice? Nu avem voie să construim un mijloc de transport cu adevărat eficient pentru că nu ar putea fi folosit de un ţigan sau de o persoană cu handicap. Nu avem voie să spunem "negru" pentru că ar fi rasist. Oare ce culoare au chiloţii mei? Încă mă mir că mai avem voie să folosim tastaturi, creioane, hârtie. Nu se simt jigniţi ciungii? Nu apare vreun ONG al ciungilor să se simtă discriminat? 

Şi după ce suntem toţi educaţi în spiritul tâmp al iubirii de tot ce are două picioare, de parcă nimic din ceea ce are două picioare nu ar vrea să ne taie gâturile pentru trei lei la prima alee dosnică, trebuie să fim sclavi. Trebuie să ne "implicăm", să intrăm în "proiecte" prin care ne aruncăm pe geam munca, doar de dragul idealului de a face absolut toate căcaturile umane să se simtă "integrate" şi iubite. Să nu plângă nici ultimul violator de copii că e discriminat. Să facem, dar, o mare horă a "voluntarilor" cu floricele-n păr numai ca să ţinem în mână mâna care va apăsa ultimul trăgaci din viaţa noastră când va simţi nevoia s-o facă! Chiar şi pe hrănitorii lui Hitler trebuie să-i iubim, după ce-i buşim bine de tot cu spinarea de perete, părinteşte. Le strângem intestinele de pe caldarâm, îi coasem la loc, ca pe nişte puzzle-uri tridimensionale, dar le modelăm în "ouăle cubice" pe care trebuie să le facem, totul în numele unei păci menţinute cu un pumn în gura celor care îndrăznesc a gândi cu capul lor şi cu un pumn în burta celor care nu sunt ca noi. Şi ăsta e un alt paradox al marii noastre naţiuni mondiale: nu e voie să-i urăşti pe cei care nu vor să facă parte din ea. Trebuie, în schimb, să fii un erou apărător al democraţiei şi să-i masacrezi. Din iubire, din ce altceva să le împrăştii creierii peste cadavrele copiilor lor?

Altai Kai - Kai Kojong

Dumnezeii şi binele relativ

Dumnezeii sunt nişte personaje literare ce variază de la pufoşenii drăguţe până la bulangii care l-ar face invidios chiar şi pe Mao. Variaţiunile astea sunt determinate geografic, dar au în comun dimensiunea propagandistică a ideilor de "bine" şi "rău". Toţi îţi spun să nu ucizi, spre exemplu, şi toţi au o listă de excepţii de la regula asta. Nu ucide creştini. Ucide păgâni, că eşti sub ascultare. Nu ucide evrei. Ucide goimi, că tu ai pula tăiată şi ei nu. Nu-ţi ucide consătenii, ucide prizonieri de război, spune Quetzalcoatl. 

Binele reprezintă un lanţ de cauze şi efecte care duc la conservarea unei stări de fapt preexistente: sporul demografic pozitiv, existenţa Universului, păstrarea ideologiei, ordinea socială, fericirea, lipsa durerii. Binele, deci, este prin excelenţă ordine, deci un principiu conservator. Răul, în schimb, este ruptura, revoluţia, distrugerea, haosul, pornind de la cel primordial. Rău este un eveniment care perturbă simplitatea unui status quo care nu presupune prea mult efort. Când răul se întâmplă, oamenii trebuie să muncească pentru a repara, pentru a reveni la situaţia dinainte. Atunci, munca nu mai are rolul de a asigura supravieţuirea sau înflorirea civilizaţiei, ci se pierde pentru o întoarcere, putem spune, istorică. 

Dumnezeii, ca să revenim la ei, sunt nu doar forţe creatoare, ci şi judecători. Rolul lor este de a face munca asta neproductivă imediat, de a interveni în bunul mers al existenţei, de a judeca şi pedepsi factorii responsabili cu facerea de rău. "Doamne ajută!", spune un creştin, când este incapabil de a se ajuta singur, când sarcina pusă înaintea lui este prea dificilă sau chiar imposibilă. Un aztec nu are deasupra lui un zeu fundamental bun care este băiat bun şi dă ploaie, mâncare, băutură. Toate astea există în jungla abundentă din spaţiul lui vital, deci Dumnezeul aztec se situează în cealaltă extremă, a distrugerii, ca să asigure echilibrul. Se ştie că bine fără rău nu poate exista şi nici invers. Deci, dacă binele e la tot pasul, în realitatea imediată, răul care-l compensează trebuie să vină din afara naturii, de la zei. Quetzalcoatl trebuie mituit. Trebuie să i se ia de pe umeri corvoada facerii de rău prin sacrificii umane. Omul se arată vrednic de mântuire ajutând zeul. Concluzionăm că binele unui aztec este răul unui creştin şi invers.

Prin urmare, intervine în ecuaţie o dilemă de genul celei cu oul şi găina: Dumnezeu a făcut binele, sau a fost creat să reprezinte binele, calea către bine, de om? Evident, dacă ar exista un singur Dumnezeu creator, binele ar fi o noţiune universală, transculturală. Cele zece porunci sau cele unsprezece postulate satanice ar fi valabile peste tot, ca dar divin oferit tuturor culturilor, Hristos fiind universal. Afirmaţia este falsă, deci Dumnezeu este invenţia omului, iar misiunea sa este să umple golurile realităţii, s-o facă perfectă, echilibrată, s-o păzească de căderea în extreme, sarcină imposibilă omului sau chiar comunităţii. De asta, dacă evreii l-ar venera pe Odin, ar dispărea ca civilizaţie în două generaţii, iar dacă aztecii l-ar fi avut pe Hristos ar fi fost distruşi de natură şi de triburile ostile dimprejurul lor. De altfel, Hristos s-a asemănat, în vremuri de abundenţă, cu Quetzalcoatl. Civilizaţia creştină, vestică, a simţit nevoia să se extindă, în perioadele ei de maximă înflorire. Deci Iisus a pus mâna pe sabie, nefiind nici el chiar aşa de hippie cum vrea Biserica să-l construiască.

Tempus est iocundus

Am un sfânt preferat!

Personajele religioase au sfinţi preferaţi. De ce? Nu, nu de ce au ăştia sfinţi preferaţi, că am încetat să mai încerc să le înţeleg căcaturile. De ce n-ar avea şi ateii sfinţi preferaţi? Dacă iei la scuturat calendarul ortodox, pun pariu că trei sferturi dintre omuleţii cărora le-a trântit Biserica cerculeţul în cap n-aveau nici cea mai mică străbatere religioasă. De fapt, nici nu erau creştini mulţi!

Iniţial, am vrut să fac un cult pentru Sfânta Parascheva, pentru că aş fute-o. Mă rog, pe tipa din icoană aş fute-o, că moaştele arată cam nasol. Dar Parascheva asta a declanşat moartea unor copii nevinovaţi. Drept urmare, misogin fiind, am zis că trebuie să iau un bărbat. Şi s-a nimerit bine ca alesul să se serbeze fix de ziua mea. Doamnelor, domnilor, mazăr facăr gentălmenilor, vi-l prezint pe Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei!

Vlăduţ a fost un dârlău beţiv şi curvar care a renunţat la cele 800 de târfe ale lui doar ca s-o ia în ştangă pe sora împăratului bizantin Vasile II Boulgaroktonos, însă numai după ce ditai basileul (autocrator, isapostolis etc, etc, etc), incapabil să-şi mai ţină imperiul laolaltă, s-a rugat bine de el. Apoi a creştinat cu japca nişte mii de rusnaci mahmuri, scufundându-i la grămadă în Nipru, nu pentru că Hristos ar fi tare, dar pentru că, după cum ne spune Prima Cronică Rusească, creştinii au voie să bea, spre deosebire de musulmani, şi nici nu-s ultimii fraieri ca evreii cei "uitaţi de Dumnezeu". În plus, surioara împăratului de mai sus nu voia penis nespălat de păgân, ci penis nespălat de creştin. Cum Vladimir era, de fapt Valadmaar Sveindalsson, os de vareg, deci, până la aceste fapte de vitejie se ocupa cu jecmănitul convoaielor de nave de pe Nipru. Nave aparţinând bizantinilor drept-credincioşi ortodocşi. 

În consecinţă, Valadamaar Sveindalsson devine Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei, un fel de Sf. Ap. Andrei a cărui existenţă e mai uşor de probat. Morala: Dacă el a putut ajunge sfânt, eu ce Hristosu' mă-sii am? Beau ca un rus. De futut, nu comentez, că cine ştie cine mai citeşte pe-aici (faceţi şi voi o listă, dar discret!). Să ajut îmi place. Să înec oameni îmi doresc. Nu ştiu cu cine am să încep, dar am să înec mai mult ca Vladimir. Creştin nu-s, dar uneori mai fac câte-o cruce cu pula-n chiloţi, involuntar, când se ridică strâmb. Vreau să fiu sfânt. La fel de sfânt ca Valadmaar Sveindalsson! Vreau ca sufletul meu să facă sex cu sufletul Sf. Parascheva după ce crăp!

Anonim - Bache bene venies (Codex Buranus, 200) 

Borala curcubeului

Oare la a curcubeelor borâciune, fluenţa curgerii e una cursivă? Ca un cunnilingus? Adică, tu ştii cum se scofâlceşte diareea neagră a ciumatului pe recea podea denivelată din pietre de râu înnegrite de borala fluentă de mai sus?

Am fost lângă un câine negru. El, Câinele fum! se făcu demon dintre cei care viaţa din vintrele tale o smulg ca într-un grotesc şi caricatural avort. Şi ghearele ascuţite de oasele celor drepţi mă cuprinseră în vâltoarea atemporalităţii.

Sibellius - Violin Concerto, mişcarea 1

Ză elienz ar cumming!!!

Pentru că e 2012 şi vine planeta Nibiru să ne violeze, împreună cu micii spermatozoizi Annunaki care, zice-se prin ceasloavele sumeriene, ar fi creat rasa umană, Licuricii noştri cei de toate zilele se opun. 

Circulă prin cercuri subterane ale netului (adică în afara căcaturilor politico-băsisto-pontiste la care se uită tot românul) o ştire potrivit căreia americanii s-au aliat cu chinezii şi duc o bătălie navală de proporţii, undeva în Pacific, împotriva unei forţe extraterestre "extrem de agresive" care-şi are baza sub apă. Asta spune un consultant militar al Statelor Unite, care explică monstruoasa alianţă americano-chineză prin faptul că grosul forţelor navale licuricioase sunt staţionate în Orientul Mijlociu, unde susţin Jidanland-ul în a lătra cu spor şi cu avânt socialist la vecinii persani din Iran. 

Presupunând că domnul consultant militar nu consumă fumuri şi substanţe ciupercoase "made in Norway", bag seama că, pentru State, e mai importantă ţinerea de mânuţă a Israelului decât apărarea planetei pe care, în mod ciudat şi întâmplător, şi americanii o locuiesc. 

Adică, se dă de perete uşa lui Obama. Michelle Obama se sperie şi se îneacă, apoi dă cu capul de faţa nevăzută a biroului din lemn masiv. Obama se face roşu. 

Un nene urlă din uşă: "Bă pulă, vin extratereştrii! Tsoukalos deja e în nirvana!". 

Obama: "Sunt antisemiţi? Nazişti? Arabi?"

Un nene urlă din uşă: "Nu, bă, îs verzi şi au boxeri cu inimioare".

Obama: "Fac scandal?"

Un nene urlă din uşă: "Vor să distrugă Pământul, cum ziceau mayaşii".

Obama ridică receptorul telefonului roşu. O idee sclipitoare îi descreţeşte fruntea asudată. Îi va trimite pe chinezi. Da. Chinezii cu puştile lor mititele, de plastic, şi gloanţele de plastilină. Bulangiii de chinezi care au mai mulţi dolari decât Statele Unite. Muiştii de chinezi care au falsificat medalia pe care-a primit-o cu premiul Nobel pentru pace. Domnul Lim Bin Coy e de acord să trimită o familie de chinezi falşi în Pacific, unde Creatorii noştri vin cu Judecata de Apoi, dar cu o condiţie: să vină şi americanii. Fix cum plănuise Obama: După ce toţi chinezii mor, topiţi în acid extraterestru, vin americanii cu armele cumpărate de jidani de la aceiaşi extratereştri şi salvează lumea. Cinci americani împotriva Apocalipsei: Chuck Norris, Bruce Willis, Van Dame, Schwarzenegger şi Stallone. Se vede treaba că au reuşit. Suntem salvaţi. Extratereştrii nu au distrus lumea. Toate religiile lumii au luat ţeapă. Apocalipsa nu a venit. Creatorii nu sunt atotputernici. Numai rastafarianismul are dreptate. Iarba e divină. Consultanţii militari ştiu de ce.

Coldworld - Tortured by solitude

Viaţă de mântuitor

Nu e uşor să fii Hristosu'. Lumea crede că e fain de tot să fii Dumnezeu, să abuzezi de oameni cum vrei tu, să pui copaci, să coci apocalipse... Nu e chiar aşa. Dumnezeii au o slujbă de căcat. Toată lumea te strigă, dar trei sferturi dintre ei o fac în timp ce se fut. Nu vor nimic, doar să te uiţi la pornache. Şi tu te uiţi, că doar Dumnezei suntem, nu baloţi de paie! Alţii vor să te fută. Apoi e partea cu rugăciunile. Tot norodul se roagă de tine pentru bani. Dacă aş da bani tuturor după cum cer, ar apărea situaţii gen "Şi Domnul a spus: Să fie inflaţie! Şi s-a umplut lumea de inflaţie". Ar fi aşa mulţi bani, că n-ar valora nimic. I-aţi pune pe foc, bă, ţăranilor, şi degeaba m-aş mai chinui eu să vi-i tipăresc! Plus că tuşul de Sfântă Imprimantă e cam scump şi cam greu de găsit. Şi, pula Mea, mi-e lene! 

Apoi vin alţii cu rugăciuni pentru putere de muncă. Pe ăştia îi mai tolerez, dar dacă ar avea putere de muncă ar ajunge nişte părăsiţi trişti, nişte salahori corporatişti sau şantierişti. Puterea de muncă e o ghiulea legată de gleznă. N-ajungi nicăieri aşa. Mi-aduc aminte vremurile când eram pe pământ. Toţi erau pescari, brutari, peşti, curve, jidani, soldaţi... Toţi voiau să fie Mesia sau să vadă unul în carne şi oase. Apoi am apărut eu, un tâmplar care n-a tâmplărit în viaţa lui, cu diplomă de Haret care va să zică, şi-am început a sta în cur pe pietre şi a pălăvrăgi intens. Am ajuns unde-am ajuns, restul e istorie. Deci, ca să pun punct chestiei cu puterea de muncă... Mai bine nu.

Altă chestie care pute a căcat în meseria de Dumnezeu e aia cu justiţia şi mila. Văd că nişte troli cu sutane au scris despre Mine că sunt mila întruchipată, dar şi organul suprem de justiţie. Da, mi se spune "Organul" din motive lesne de înţeles pentru cine mă cunoaşte intim. Da, îmi place justiţia şi aş vrea să fiu colegul lui Zegrean. Dar, dragii mei popi, voi aveţi aşa multe calităţi, că inteligenţa nu a mai încăput în codul vostru genetic. O judecată făcută sub imperiul milei e o pulă moale încercând să sature o curvă. Ah, Magdalena... Revenim. E ca şi când ai juca biliard cu o funie. Dreptatea se administrează cu intransigenţă. Şi, da, mi se rupe de oameni şi de umanitate. Există oameni de căcat, oameni de tot căcatul şi oameni de mai puţin căcat. Oamenii de mai puţin căcat sunt mântuiţi, de rest nu mă interesează. Să-i fute Satan în cur până borăsc căcat, din partea mea. De-aia am creat Infernul.

Mi se mai pune, apoi, în cârcă treaba cu învierea morţilor, cerul nou, pământul nou şi eu împărat, de parcă aş fi un bulangiu care nu mai poate după putere şi distruge universul doar ca să ajungă mare smardoi. Asta sună a mafiot. Eu sunt băiat bun, anarhist, pacifist... Nu-mi băteam pula de Imperiul Roman din dorinţa de a ajunge eu cezar. Doar mă enervau grav cu pretenţiile lor de superiori, când, de fapt, erau plagiatură după greci, doar că oleacă mai puţin certăreţi între ei. Cât despre morţi... Morţi de beţi, poate şi-i trezeam dându-le oţet pe la nas. Numai eu sunt imun la oţet. Sau poate că beau cel mai straşnic, pentru că pe mine chiar m-au crezut mort şi m-am trezit după trei zile într-o peşteră, cu bube şi păduchi laţi. Habar n-am ce-am făcut în zilele alea. Ăştia zic că aş fi ajuns şi prin tribunale. Îi cred, că fac urât la băutură. 

Dar sunt şi părţi bune când te cheamă Gizăs. Sună bine numele, stau bine pleata şi barba, lumea se închină la aparatul de tortură cu care ai avut de-a face la beţia aia crâncenă, toţi se aşteaptă să le rezolvi problemele şi, dacă pe tine te doare în pulă, ei arborează mutre triste şi umede şi purced la cotizat şi la pupat de morţi... Oamenii se aşteaptă să-i salvez de la nu ştiu ce căcat de păcat originar, că ar fi mâncat nu ştiu ce curvă un măr şi, abis, se simt ei vinovaţi. Eu le zic că da, îi salvez, că-s prea proşti să-şi dea seama că-s gata salvaţi şi că nu e vina lor că a mâncat aia fructe zăpăcite. Dar e mai simplu aşa, să trăiască ei cu iluzia că, fiind aparent buni, scapă de iad. Nu scapă. Raiul e mai plin de atei, agnostici, buddhişti şi satanişti decât de creştini. Ironic. Sunt un Dumnezeu ironic. Pace vouă. Şi nu uitaţi de măr! Nesimţiţilor! Cum a îndrăznit Eva să bage-n ea mărul? Nu vă e ruşine? E numai vina voastră, futu-vă Stalin!

Silent Opera - Selene

Mi-am găsit zeu!

Domniile voastre se aşteptau să scriu de ieri, cum mi-e mie ritualul matinal de lunea, dar se vede treaba că lumea uită ce creştin bun sunt eu şi cum nu muncesc eu de Paştele mamei domniilor voastre. Nasol momentul, noroc că mi se rupe. Bun, n-a fost luni, e marţi. De fapt miercuri. Şi nu stau prea bine la capitolul subiecte, pentru că m-am scufundat în texte savuroase despre unele puşcării comuniste de prin anii '50. Mă inspiră chestia asta, dar cred că am mai spus-o. 

Când mă fac mare, vreau să fiu criminal. Mai ceva ca norvegianul asupra căruia vreau să zăbovesc. Ăla da viking adevărat! Dacă nu ar fi nazist, mi-aş face icoană cu el (autorităţile statului generează trafic colosal pe monştriverbali, că deja o dau subversiv. Bodaproste, futeţi clicuri şi pe reclame, vă rog). Să intri în tribunalul în care urmează să fii judecat, să te uiţi la mumele, taţii, surorile şi curvele ălora pe care i-ai ciuruit şi să le fuţi un Heil Hitler şăgalnic nu e uman. Nu e dumnezeiesc. E şi mai şi. Dacă nenea ăsta moare şi Dumnezeu există, se duce direct la el, îl saltă de guler de pe tron şi-i trăsneşte două perechi de palme şi-o râgâială cu mujdei fix în nas. Toate astea, în timp ce joacă rol de organ erect al statului, adică de portpulan cu caşchetă. După care îşi ia lista cu sfinţi şi-l caută pe unul Ştefan Voievod, despre care a auzit el treburi nasoale. Cică de când a ajuns Ştefan cel Mare sfânt, Maria nu mai e Fecioară. Iar norvegianul voia să bucificatorul oficial al Mă-sii Domnului. Mărturisesc că mă tenta şi pe mine, dar nenea ăsta merită. De-ar fi fost anarhist... Şi după ce-l găseşte el pe Ştefan, îl leagă de-un stâlp, îi violează anal pe toţi legionarii şi ultranaţionaliştii fără creier care l-au făcut mai erou decât e cazul cu o armă de vânătoare, urinează nesăţios, cu gemete de satisfacţie, pe mănăstiri şi-l slobozeşte apoteotic pe vodă. Nu că aş avea eu ceva cu Ştefan, chiar îl admir, tocmai de-aia aleg asemenea personaj pentru a ilustra, comparativ, anvergura coaielor vikinge. Adică, să-nţeleagă tot gerontofilu' de Vaslui, Ştefan e baştan. E boss de boss. E faraon de faraon. Dar Anders Brevik e mai faraon, mai boss, mai baştan decât toţi vozii, dracii şi zeii la un loc. Atâta doar că-i cu nazismul şi asta cam pute, nu neapărat a jidov pârlit cât a stat nasol şi opresiv. Noapte bună.

Fairyland - Eldanie Uelle

Veniţi de luaţi foc!

De astăzi începe săptămâna în care ortodocşii sărbătoresc, toţi, adică şi lipovenii, ruşii, basarabenii şi alte neamuri care stau prost cu calendarul, cum un nene care îmi imită aspectul fizic s-a chinuit ca un câine plouat călcat de camion, ca să ajungă pironit, ca un fel de starletă porno jidovească, de două bucăţi de lemn care au ajuns, între timp, obiect de lustruit limbi. Aceasta este povestea modului în care vreun miliard de oameni au ajuns să venereze un obiect de tortură. Dacă vă aşteptaţi din partea mea la un serial despre cum a pătimit Hristos, cum a ajuns el de la un pielea pulii cam nespălat la lider politic şi religios semilocal, cum autoritatea a încercat să-i îndese pula cea groasă a legii pe gât, cum el, cu abilitate, a respins-o şi a înviat comatoşi, a vindecat boli, n-a sexificat pe nimeni şi n-a fost homosexual, aici este locul. Locul în care nu veţi afla nimic din toate acestea. Astăzi şi numai astăzi îmi pierd vremea scriind despre epigoni palizi de-ai mei, gen Hristos. 

Cine a fost nenea ăsta? Să zicem că, dacă ar fi trăit astăzi, nu ar fi fost aşa de hipiot. Cred că cel mai apropiat de Hristos personaj contemporan este Anders Brevik, ăla de a împuşcat oameni mulţi prin Norvegia. Ăla mântuitor adevărat! Acum trăim vremuri directe, aşa că dacă vrei să trimiţi poporul la Dumnezeu îl trimiţi direct, nu stai să molfăi vorbe ani la rând prin deşert, doar - doar te-o asculta careva! Hristosul original a folosit mijloacele vremii: doisprezece pulărăi cam dubioşi, adunaţi de prin mahalalele Palestinei, atent aleşi pe criterii etnice să fie sigur omul că nu se trezeşte cu romanii în sânul micii lui secte. S-a apucat să povestească poveşti despre cum e bine să nu fii rău, despre morcov şi bici, despre grâu şi neghină, despre cum e OK să sugi penis latinesc în loc de pulă circumcisă, pentru că pe lumea ailaltă toată oastea îngerească va lustrui mădularul tău, în compensaţie. Adică nenea dădea speranţe false oamenilor, ştia oleacă de filosofie orientală, oleacă de oratorie, oleacă de medicină tot de prin Orient şi hopa! Habemus Regem, spuneau micuţii dubioşi analfabeţi şi inculţi care nu ştiau a pune întrebări, ci doar a se lua după cine îi pupa mai limbos şi după cine le dădea de băut mai cu artă. Şi, hai să vă spun eu una bună: beţi voi un kil de vin după ce aţi băgat o pită şi mai vorbim după. Beţie ca de la combinaţia asta mai rar obţineţi, dragii mei! În asemenea stare, întorci celălalt obraz dinainte de-a-ţi lua prima palmă!

Hai, acum, să vedem cum a crăpat mititelul ăsta, că mă lungesc prea mult şi mai am şi alte treburi în afară de a îmi ilumina publicul. Jidanlandul secolului I era un loc destul de nasol, cam ca acum. Problema erau, ca întotdeauna, evreii, care nu erau prea mulţumiţi de misiunea civilizatoare a romanilor. Drept urmare, se instaurase un regim represiv destul de nasol care încerca să înăbuşe din faşă orice tendinţe centrifuge. Adică să-i ţină dracului pe ăia la respect! Iar Hristos taman asta făcea, destabiliza sistemul, crea grup de crimă organizată, mai ales că mulţi băştinaşi îl vedeau pe el ca pe un rege al iudeilor. Regula era alta. Împăratul era sursa de coaie. Aşa că s-au dus guralivii cuceritori la cel mai fraier dintre lacheii mântuitorului, i-au dat o şpăguţă simbolică şi s-au luat după el. În timp ce Iisus îl suna pe ta-su să-i ceară vreo 20 de arginţi, să-şi ia nişte pateu de post până la bursă, Iuda, şpăgarul de mai sus, a performat un ritual gay asupra lui, sărutându-l cu pasiune. Ăsta era semnul la care le-a fost deschisă calea romanilor. Şi-au venit, l-au luat, i-au dat săpun, l-au gâdilat să-l scape, i-au luat carafa de vin, s-au îmbătat şi au borât pe el, l-au judecat, au mai băut oleacă, l-au bătut în cuie de un crucioi şi gata. Le-au ieşit evreilor din cap fumurile monarhiste. 

Acum, legenda zice că nenea nu s-ar fi dat dus aşa de uşor şi, căpos fiind, ca un jidan autentic, nu a crăpat din prima. Cu viclenie a aşteptat să fie pus în mormânt şi, după ce-a mâncat toate râmele de acolo, pentru energie, la vremea potrivită, a ieşit, cam adormit, cam nespălat pe dinţi şi cu ideea genială de a face pe înviatul. Asta i-a dat aşa de multă credibilitate, că în 40 de zile a reuşit ce n-a făcut în 33 de ani: să convingă o groază de lume că el chiar e fiul lui ta-su şi că va aduce decalotarea penisului după sfârşitul lumii. 

Crucea pe care a murit parţial a devenit simbolul rezistenţei, un fel de masca lui Guy Fawkes mai mare şi cu mai multe aplicaţii pornache, ziua de duminică a devenit Înviere, iar tot futaiul anal la care a fost supus de romani Hristos a ajuns prilej de adunări de babe prin biserici şi chiar imitatio Dei. Ce e aia? Păi, unora le place să imite ce-a făcut Hristos. Grupul lor se numeşte comunitatea gay. Sau Biserică. Depinde ce teorie vrei să crezi, că sunt mai multe adunături de-astea care încă mai bocesc după nenea ăsta. Bucăţi din crucea pe care-a fost el bătut în cuie se mai păstrează, zice-se, şi acum prin diverse locuri sacre, întru veşnica lor şmirgheluire cu buzele aspre ale celor ce cred fără a cerceta. În paralel, sunt şi filme porno în care călugăriţe cu sâni mari îşi îndeasă câte-o cruce de douăzeci de centimetri în pizdovagin. Şi de-asta, dragii mei, somnul vostru de după-amiază va fi întrerupt, o săptămână de acum înainte, de cloapetele ce cheamă enoriaşii la cotizaţie. Pardon. La sugăciune.

Sabaton - Cliffs of Galipoli

Nu tot căcatul poate fi ocolit

S-au dus timpurile de tristă (tristă, o pulă!) amintire când se produceau Dacii şi şuruburi în masă, sub supravegherea vajnicilor ingineri produşi în aceeaşi masă. S-a văzut că nu ajungi nicăieri cu ăştia, aşa că aparatul naţional de excreţie s-a reprofilat. Căcăm doctori. În economie. O sută doisprezece în fiecare an, numai la Iaşi. Adică, fiecare dintre cele opt judeţe care alimentează, de regulă, anusul de economişti de prin părţile astea de univers va fi împroşcat, anual, cu 14 stropi de indispensabilă înţelepciune şi calificare, încununată cu titlul academic de rigoare. Omule, paişpe costumişti ascultători de dubstep, purtători de cravate roşii şi cămăşi de ospătar dubios, vorbitori de o romgleză de baltă de provenienţă incertă! Paişpe businessmen, managers, marketers, advertisers, shitmasters şi altele de-ale regnului! La fiecare patru ani, s-ar putea face lejer în fiecare judeţ câte un consiliu judeţean numai cu doctori proaspeţi şi virgini în economie, ca să se administreze treaba mai ceva ca la japonezi, să ajungă România motorul care face din Pământ prima planetă pe Lună, să curgă apă la Vaslui, să se bea numai Curvoisier din 1738 la Iaşi, să se facă epurare etnică la Galaţi, să-şi ia Mitropolia Ferrari, să aibă toate casele din chirpici horn de fier şi geamuri termopan etc. 

De ce se cacă ţara românească (asta cu litere mici, nu aia veche, cu litere mari) atâta amar de specialişti de renume mondial în nimic? Păi poate dintre atâţia, unul tot o fi bun de ceva. După acelaţi principiu, Statele Unite ar fi trebuit să arunce 112 bombe nucleare peste Hiroshima şi Nagasaki, în speranţa că poate una o face poc. cu metaniile proaspăt scoase din cur, să nu cumva să funcţioneze toate. Că economistul şi bomba atomică sunt cam tot căcatul ăla. Ies dintr-un anus, sunt plăcut rotunjori, în cantităţi mici fac bine umanităţii, distrugând exact vieţile care te calcă pe nervi; dacă, însă, funcţionează prea mulţi, e cam nasol momentul că se lasă cu oleacă de apocalipsă. Dacă nu funcţionează nici unul, iar e nasol. Normal, în cazul nostru, funcţionează toţi. Sunt deosebit de eficienţi doctorii noştri în economie. Altfel, s-ar fi înjumătăţit producţia de căpşuni a Spaniei şi efectivele bordelurilor din Italia şi-ar fi fost păcat. Şi, în încheiere, o întrebare cât de cât serioasă: ce altă utilitate mai are o diplomă de doctorat, în condiţiile în care cine vrea şi cine nu vrea şi-o procură de la fabrica de menigeri (cuvânt scris corect potrivit DOOM2), în afară de ştersul la cur după o infernală avalanşă diareică şi ce valoare mai are, peste preţul cartonului de proastă calitate pe care e scrisă?

Morala: Nu bate un jidan cu palma peste umăr, că spune că eşti antisemit, te dă în judecată şi faci pârnaie ca şi când l-ai fi omorât. Şi dacă tot aia e pedeapsa... de ce nu...?

Bonnie Tyler - It's a heartache