Marx, tătucul nostru!

I se umflă lui Marx barba de fericire când mai scoate capul din cazanul în care se frăgezeşte infernal. Dacă s-ar fi născut Dante mai târziu ar fi avut ce asculta de la nenea ăsta. După ce a murit, a cucerit jumătate de Europă. Câteva răzmeriţe bine sincronizare mai târziu, a cucerit şi cealaltă jumătate, iar acum trebuie să ne deschidem larg porţile acolo unde Constantinopolul le-a închis, adică în calea musulmanilor care fug din ţările lor de exterminarea pe care-o facem noi, glorioşii membri ai naţiunii mondiale aşa-zis civilizate, vestice, corecte politic. Vezi unde se rupe raţionamentul? Naţiunea mondială este un gealat care intră peste tine în casă, îţi ia fiica în ştangă după care o obligă să se refugieze la el în casă. Cum o obligă? Păi ce altă casă mai e? 

Noi trebuie să fim nişte amibe care stau tot timpul crăcănate, poate-poate le pică ceva de mâncare de prin băltoacă. Trebuie să fim veşnic în călduri, veşnic receptivi la "valorile" culturale contradictorii care vin din toate părţile. Trebuie să naştem în noi contradicţii care se exteriorizează prin revoltă împotriva noastră, dar niciodată împotriva sistemului. Nu. Sistemul nu poate fi contestat. Nu poate fi criticat. Sistemul şi-a dezvoltat un bau-bau care sperie majoritatea. L-a suit pe Adolf Hitler sus de tot, pe un piedestal al urii şi al fricii, de unde latră la noi, urlă, hăuleşte din foame de "inferiori" morţi. Şi oricine vede lumea în termeni de "inferior" şi "superior" este, automat, acuzat că vrea să hrănească trollul cu mustăcioară. De parcă Hitler ar fi fost primul şi ultimul care să respingă persoane şi valori contrare propriilor idealuri şi acţiuni! De parcă am fi cu toţii o specie uniformă de roboţei, produşi în serie, turnaţi în aceeaşi matriţă.

Cam asta e ideea marxismului de azi: să ne toarne în aceeaşi matriţă a lipsei de iniţiativă, de acţiune, de individualitate, de originalitate. Unde e Leonardo da Vinci? Nu s-a mai născut de jumătate de mileniu unul ca el, deşi toţi avem cunoştinţele lui şi încă ceva peste. Avem cu ce raţiona. Dar cine raţionează? Cine are loc să raţioneze corect fără să se lovească frontal de barierele corectitudinii politice? Nu avem voie să construim un mijloc de transport cu adevărat eficient pentru că nu ar putea fi folosit de un ţigan sau de o persoană cu handicap. Nu avem voie să spunem "negru" pentru că ar fi rasist. Oare ce culoare au chiloţii mei? Încă mă mir că mai avem voie să folosim tastaturi, creioane, hârtie. Nu se simt jigniţi ciungii? Nu apare vreun ONG al ciungilor să se simtă discriminat? 

Şi după ce suntem toţi educaţi în spiritul tâmp al iubirii de tot ce are două picioare, de parcă nimic din ceea ce are două picioare nu ar vrea să ne taie gâturile pentru trei lei la prima alee dosnică, trebuie să fim sclavi. Trebuie să ne "implicăm", să intrăm în "proiecte" prin care ne aruncăm pe geam munca, doar de dragul idealului de a face absolut toate căcaturile umane să se simtă "integrate" şi iubite. Să nu plângă nici ultimul violator de copii că e discriminat. Să facem, dar, o mare horă a "voluntarilor" cu floricele-n păr numai ca să ţinem în mână mâna care va apăsa ultimul trăgaci din viaţa noastră când va simţi nevoia s-o facă! Chiar şi pe hrănitorii lui Hitler trebuie să-i iubim, după ce-i buşim bine de tot cu spinarea de perete, părinteşte. Le strângem intestinele de pe caldarâm, îi coasem la loc, ca pe nişte puzzle-uri tridimensionale, dar le modelăm în "ouăle cubice" pe care trebuie să le facem, totul în numele unei păci menţinute cu un pumn în gura celor care îndrăznesc a gândi cu capul lor şi cu un pumn în burta celor care nu sunt ca noi. Şi ăsta e un alt paradox al marii noastre naţiuni mondiale: nu e voie să-i urăşti pe cei care nu vor să facă parte din ea. Trebuie, în schimb, să fii un erou apărător al democraţiei şi să-i masacrezi. Din iubire, din ce altceva să le împrăştii creierii peste cadavrele copiilor lor?

Altai Kai - Kai Kojong