Moartea patronului de monastire şi rugurile omuleţilor verzi

16 iunie 2013. Lumea s-a mai uşurat de un căcat legionar, pe numele lui Justin Pârvu. Da, Justin, ca Bieber. Din respectul pe care mi se cere să-l am pentru morţi, n-am să-mi manifest bucuria din prima. Justin a fost un moşuleţ simpatic, cu barbă şi ochelari, care a citit foarte mult şi pe care l-a ajutat o minte mare. Şi aici se termină respectul.

Ce-a făcut Justinică al nostru cu mintea lui mare? Păi, când ai lucruri mari, ţi le cam bagi pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Ca oamenii cu penis mare care penetrează grase. Domnul Pârvu s-a legionărit în 1938, călărind un val care, spera el, avea să-l suie ca o cloşcă pe căpiţa neamului românesc. Neamul creştin românesc. Din fericire pentru el, nu i-a pers şi a ajuns pe la pârnăile comuniste. Pentru cine nu ştie, pârnăile comuniste din anii '50 erau mai nasoale ca pârnăile somaleze de astăzi. Adică, dacă scăpai săpunul, nu te futea colegul de celulă, te futea gardianul direct, pentru că gardianul era coleg de celulă. Da, treaba era futută, dar, după cum vom vedea, Justin a primit ceea ce-a vrut. Fundamentalist creştin şi membru al organizaţiei teroriste legionare, taica popa a militat pentru aruncarea României înapoi în Evul Mediu. Biserica Ortodoxă trebuia să devină ceea ce a fost cea Catolică după anul 1000, adică vârful unei teocraţii similare celei din spaţiul arab. La fel cum francezului medieval îi spunea popa cum să dea la buci în aşa fel încât să nu simtă şi să nu provoace plăcere; la fel cum italianului interesat de ştiinţă îi punea popa foc sub picioare, aşa trebuia să ni se facă şi nouă. Dar au ajuns la putere comuniştii. Alte maimuţe idoelogice, dar asta-i partea a doua. În schimb, au făcut o treabă bună: pârnăi ca-n Evul Mediu, de te mâncau şobolanii în celulă, nu alta. Asta a păţit-o şi mortul nostru. A stat la nişte bulău ca să simtă pe pielea lui ce voia să facă el, împreună cu alţi zelişti, propriului popor dintr-o iubire sadică pe care numai dunmezeul biblic ar putea s-o simtă. Normal că a ieşit din bulău, că n-au crăpat prea mulţi acolo, dar asta nu-i opreşte pe ortodocşii neamului să-l considere martir. Ce dacă a crăpat la 94 de ani, de cancer? El este un martir al închisorilor comuniste! În ultimii ani ai vieţii, şi-a deschis mănăstire de călugări. Pentru că acei călugări se plictiseau, a deschis şi mănăstire de călugăriţe. De ziua lui, măicuţele veneau şi-i cântau (la fluier?) "Sfântă tinereţe legionară". A militat împotriva obligativităţii actelor cu cip, chiar dacă ele nu-s obligatorii. A militat împotriva implantării cipurilor în corp, chiar dacă nu-ţi implantează nimeni nimic nicăieri. Dar el nu ştia, că e greu să fii patron de mănăstire! În cele din urmă, s-a gândit şi dracul să-l ia, după mult cancer la stomac. 

Ceea ce rămâne după Justinică e o adunătură de neolăbaci care îl plâng. Îi întreb ce părere au de prezeţa cancerului în Justin, dat fiind că ortodocşii consideră cancerul ca fiind pedeapsă divină? Nu, nu scrie în Biblie, ci în manualul de religie. Fără îndoială, Justin va fi transformat într-un martir al terorismului legionar şi al standardelor duble, un monument al iraţionalului şi al prostiei intenţionat întreţinute cu supradoze de tămâie. Câteva sute de dreptaci verzi for face lobby pentru canonizarea lui moşulică. Ce-i drept, a fost o întruchipare a valorilor ortodoxe, prostia şi primitivismul în special, apoi exclusivismul naţional, antisemitismul prost argumentat şi prost întemeiat, ingineria socială şi, nu în ultimul rând, transformarea unui popor în turmă de oi, căci Hristos tratează umanitatea în termeni ovini. 

De ce m-am apucat să scriu asta? Nu e o reacţie la moartea lui Justin Pârvu în particular. E o reacţie la curentul de legionarism care se va alimenta cu sete din lacrimile celor care-l vor plânge pe acest potenţial călău al neamului. Aşa-zisele valori promovate de Justin îşi vor găsi locul în manifestele neodreptace, iar şantajul emoţional caracteristic ortodocşilor va atrage după sine un suport popular masiv pentru aceşti nostalgici ai unui Ev Mediu pe care nici măcar nu-l înţeleg. Puţină opoziţie nu le strică unora care vor să se suie pe noi şi să ne strivească intelectual, făcând din noi prizonieri ai Bisericii şi ai credulităţii copilăreşti. În fond, la fel cum liderii legionari au fost întemniţaţi sau ucişi de comunişti, cele mai pătrunzătoare minţi ale noastre vor ajunge pe rugurile aprinse de omuleţii verzi în piaţa publică. Motivul? S-au îndoit. Au cercetat. Au fost inteligenţi şi asta-i blasfemie!

Corvus Corax - Oh, varium fortune