Sârmă

Am avut un vis. Un vis în care sârma de pretutindeni era liberă să-şi constituie societatea ei sârmoasă, în care nu există sârme ghimpate, neghimpate, galvanizate, zincate, de cupru, de fier, groase sau subţiri. O lume în care toate sârmele sunt egale.

M-am ciupit. M-am scărpinat la coaie. M-am ciupit iar, că mă excită chestia asta şi am descoperit că ăla nu a fost vis. Lumea noastră este lumea sârmei. Sârma conduce existenţa noastră, ea este cea care ţine universul laolaltă. Literalmente. Să-ţi spun de ce, neiniţiatule care aparţii tipologiei care mă trezeşte pe mine la şapte dimineaţa ca să închid un robinet. Omule! Robinetul ăla, dacă era legat cu sârmă, nu se mai strica! Dacia ta ruginită nu se dezintegrează pentru că i-ai legat toba de eşapament cu Sfânta Sârmă. Nici Mercedesul tău nu ar trece de ITP dacă nu ar avea măcar cinci metri de sârmoi în el, sub el, în balamale şi, mai ales, în instalaţia electrică.

Şi pentru că am ajuns la electricitate, cum crezi tu că ai putea să te plimbi cu tramvaiul fără sârme? Cum crezi că supravieţuieşte mă-ta fără să îmi facă mie felaţii la drumul mare? A furat toată sârma electrică de la calea ferată dintre Iaşi şi Galaţi şi a dat-o la fier vechi. De fapt, a devalizat Vasluiul, Oltul şi Sălajul, de-aia nu mai e curent pe acolo. 

Sârma este şi motivul pentru care Hitler a fost şmecher. Avea atât de multă sârmă, că a făcut perimetre imense, garduri peste garduri, până s-a trezit cu o mulţime de incinte din care aproape că nu se putea scăpa. Aşa că le-a umplut cu evrei şi ţigani. Istoria lumii este strâns legată de sârmă sau cusută cu sârmă. Sârma ne iubeşte. Viaţa noastră este guvernată de sârmă. Dacă nu ar exista această minune a tehnicii, eu nu aş putea fi, acum, conectat la internet. Chiar dacă eu am net wireless. E o sârmă spirituală, înţelegi? Fantomele există, dar reprezintă doar sârmăraie. Iar oraşele noastre sunt mirifice datorită sârmelor. Nu poţi să te uiţi şi tu la stele, că trebuie să vezi fire peste fire. Iubiţi sârma! Reparaţi Daciile cu sârmă! Sârma este viitorul, şi-a câştigat eliberarea din sclavia frânghiei şi, acum, e regina universului. Apropo, ştiai că suliţa cu care ar fi fost împuns Christos ăla în coastă se futuse, iar împărăteasa bizantină Elena, mama lui Costel, a reparat-o... cu sârmă? Aia e Sfânta Sârmă, pupaţi-o ca pe Pula Făcătoare de Minuni a Sfântului Pafnutie Eunucul!

Nightwish - Swanheart

Cultura maşinii

Ştiaţi că există oameni care ar prefera să locuiască în boscheţi doar ca să aibă maşină? Da, ştiaţi, pentru că toată lumea a trecut pe lângă vreun ghetou în faţa căruia trona, falnic, ca o pulă mare în nişte blugi strâmţi, câte un Audi negru cu inserţii cromate şi bord de lemn. Contrastul este cu atât mai mare, cu cât monstrul cu motor de cel puţin trei litri zăcea în noroi până la jumătatea roţilor, nespălat şi nemişcat de ani buni, pentru că baragladina de ghetou n-a mai putut să-şi acopere benzina din afacerile cu fier vechi sau cale ferată şutită noaptea.
Pe de altă parte, o altă categorie de futut în cur posesor de maşină care costă cât bugetul Primăriei pe trei ani locuieşte într-un bloc exclusivist din centrul Bucureştiului. Există mărturii cum că un asemenea onanist, posesor de Lamborghini galben, îşi spăla comoara cu găleata şi buretele de baie al soacrei chiar în stradă. Adică, boierul de ocazie şi-a permis să achiziţioneze un Lambo, îşi permite să consume benzină de 60 de lei la fiecare sută de kilometri, dar spălătoria auto este, deja, prea mult. Douăzeci de lei ca să-i facă altul cu furtunul ce face şi el cu găleata e prea mult.
Dar nu mă înţelegeţi pe dos. Nu tot românul are Lamborghini, Audi, Mercedes, Ferrari sau Koenigsegg. Drumurile noastre toate sunt dominate de muzeografica Dacie 1310, de selectul Logan, de piţipoancele cu Matiz, de BMW-uri cu vuvuzele pe post de claxoane sau de strănepoţii balaurului Fafnir, reîncarnaţi în aşa-numitele SUV-uri, adică rable care pe drum sunt puturoase, iar pe lângă drum se împotmolesc mai ceva ca Dacia. Dar sunt mari şi atrag atenţia. Cât despre oamenii din spatele volanului, categorisirea e simplă. Dacia este pentru moşi, de regulă ţărani eşuaţi prin municipii, care plimbă puradeii, nevasta nasoală, vreo două babe şi 300 de kilograme de varză adusă de la mămica. Dacia 1310 îşi târâie fundul pe asfalt, dar rezistă mai ceva ca termopanele cu sâni de pe la TV. Loganul s-a născut să fie tunat. Cine are până în 30 de ani, a muncit în străinătate, dar a fost cinstit şi n-a furat, are Logan, dar aspiraţiile îi sunt mai înalte. Aşa că Loganului iniţial alb i se fut două dungi pe capotă ca să arate ca rabla bunicului lui Schumacher. Eventual, i se pun şi bare şi i se tund arcurile de la amortizoare. La prima piatră sau canalizare, tuningul se dovedeşte pizdă, adică bun să-ţi bagi pula-n el, că rămâi cu căruţa în drum. Dar ai Logan. Matizul este pentru boşorogi de oraş şi femei care nu ştiu să dea cu spatele şi care au nevoie de două biciclete lipite pentru că nu nimeresc locul de parcare. E greu cu precizia, drept pentru care orice matiz cu floricele colorate lipite de caroserie va ocupa două locuri de parcare, de parcă ar fi maşina lui Goering. Bine că nu mai circulă Volga, pentru că numai parcările de camioane ar fi bune pentru şoferiţe, iar femeile din parcările de camioane se ştie cu ce meserie se îndeletnicesc. Culeg ciuperci, normal! BMW-urile au fost create pentru viermii corporatişti, dar, în România, sunt conduse de peşti şi cămătari. Au sisteme audio cu "manea enhancement" şi claxonul adresat curvelor şi babelor (şoferii poartă ochelari de soare şi noaptea, deci nu fac diferenţa) se poate auzi din Galaţi, dacă maşina se deplasează prin Satu Mare. BMW-ul este marca omului de succes, aşa că orice pulifrici îşi ia o rablă din 1990, cu tablele îndoite, şi se plimbă, cu 15 km/h, pe cea mai fiţoasă stradă şi se chinuie să agaţe domnişoare care râd de li se încreţesc buzele. Gurii. În final, drumurile sunt înspăimântate de SUV-uri. SUV-urile sunt pentru preşedinţii de consilii judeţene, prefecţi, miniştri şi patronii de chioşcuri de prin cartier. Se dau off-road-eri omuleţii ăştia, dar maşinile nu-i ajută. Scapă un Q7 în iarbă şi mai ieşi, dacă poţi! Nici să o împingi nu te ţin şalele, mai ales că şoferii maşinilor mari sunt mici de statură. Nu am văzut om peste 1,75 metri coborând din aşa ceva, cu toate că pedalele sunt aşa departe, că trebuie să fii basketballist ca să ajungi la ele. Este un spectacol să vezi un ghemotoc de cârpe cu cap rostogolindu-se din interiorul unui asemenea mamut cu roţi. Ţugulanul român este atât de savuros uneori...
Disclaimer: Fiecare categorie a fost definită, mai sus, prin personajul care o domină. Există şi excepţii pe care le salut şi le respect. Restul, muie cât cuprinde, că faceţi de căcat fabricile de maşini! Dacă aş fi patronul BMW, aş interzice vânzarea de maşini către români, că fac reclamă proastă. Iubesc BMW-urile, dar nu mi-aş cumpăra unul tocmai pentru că nu vreau să fiu luat drept cămătar sau pizdălău de Spania. Din nou, păcat de excepţii...

Wolfgang Amadeus Mozart - Eine kleine Machtmusik

Sânii...

Sâ ni luăm maşâni electrişi, băi! De obicei, nu scriu cu accent moldovenesc, dar un titlu cu sâni e mai atrăgător, că tuturor ne plac sânii, cu condiţia să se afle mai sus de genunchi. Şi, ca să fie postul şi mai sexy, e despre maşini! Ţâţe şi maşini, mai exact, adică visul bărbaţilor şi femeilor din toată lumea. Adică, depozitarele ţâţelor umflate cu tulumba de silicon salivează câineşte în prezenţa maşinilor. Aşa, să trecem la treabă.

Guvernul a înfiinţat o comisie interministerială, căcat, de implementat o strategie (futu-vă muma-n cur cu clişeele voastre de doi lei)... ceva cu instalatul prizelor pe stâlpii patriei. De ce ai pune o priză pe un stâlp? Ca să bage proştii degetele în ele şi ca să-şi încarce deştepţii maşinile electrice. Care maşini electrice? Penis equus (coada calului, în traducere, a se consulta dicţionarul latin-român), alea pe care o să le facă Dacia după ce termină cu Prăfuitorul (Duster). Misiunea comisiei este să convingă industria auto românească să facă maşini electrice. Adică, să discute cu ceva inexistent despre producţia a ceva inexistent. E ca şi când ai încerca să călăreşti caii verzi de pe pereţi, ca urmare a consumului de ierburi etnobotanice (de parcă ar putea fi etnozoologice).
Cea mai tare chestie legată de comiţia lu' peşte e faptul că preşedintele ei, mama lui cum l-o chema, a afirmat, public, că habar nu are cu ce se mănâncă maşinile electrice şi cum se încarcă ele. Dialog între boc şi pulifrici:

Boc: -Nenea, nenea, nenea, mă ajuţi şi pe mine să mă dau jos din bonsai?
Pulifrici: -Da, şefu', dă mânuţa!
Boc: -Mersi, trăiască laba ta! Hai să te răsplătesc. De azi înainte, eşti preşedintele Comisiei Interministeriale pentru Implementarea Strategiei... nu mai am aer... cu maşinile electrice, să convingi Dacia să le facă şi primăriile să instaleze prize.
Pulifrici: -Şefu', da' ce pula mea îs alea maşini electrice? Au telecomandă? Ce e aia strategie? Da' priză?
Boc: -Vezi? Eşti ideal. Caută şi tu pe Gugăl, că aşa face şi preşedintele.
Pulifrici: 'No, bine, hai că mă documentez. Scoate bugetu', să mă duc la un Internet Caffe!
Boc: -Na. Hai, pa, că am treabă. Trebuie să văd dacă au aprins ţăranii lumina la porci, să nu se sperie de căpcăunul cu lampa de benzină.

Aşa a ajuns pulifriciul comisar la comisie, preşedinte la preşedinţie şi primar la primărie. Mă rog, primar nu a ajuns, dar va trebui să se înscrie în audienţă pe la toţi edilii, să-i convingă să implementeze strategii şi prize în hidranţi, că, se ştie, Fernando nu e gheu şi apa se înţelege bine cu buleftrica. În fond, dacă pulifriciul nu ştie nimic despre maşinuţele electrice, de ce s-ar pricepe şi la schimbat siguranţe în casă? Apropo. Boc are tabloul cu siguranţe în podea, sau îl cheamă pe ministrul energiei să i le schimbe?

Şi pentru că acest minunat articol este despre sâni, să dezbatem un pic problema. Sânii sunt a doua comoară a unei femei. Teoretic, sunt de neatins. Trebuie să câştigi încrederea deplină a domnişoarei ca să poţi să-ţi înfunzi degetele în ei. Atunci de ce şi-i arată de câte ori au ocazia, folosind decolteuri meşteşugite şi ziare de scandal? Uite de-aia, că şi noi ne veşnic pomenim pula indiferent dacă-i vie sau nu! Problema este că noi, dacă avem măciuci noduroase şi găunoase, nu ni le arătăm în public. Femeile cărora sânii le servesc drept steaguri sunt cam proaste, aşa că îşi arată nepreţuitele bogăţii chiar şi dacă poţi să treci cu vaporul printre ele sau dacă li se încurcă printre degetele de la picioare. Solicit pe această cale medicilor să le taie scârbavnicele arătări înainte să înotăm cu toţii în oceane de vomă! Subiect închis. Oficial, ăsta este el mai orgasmic post din blogosferă (ce cuvânt cretin!). Pa pa. Mă sui în maşina cu telecomandă şi mă duc să mulg o vacă.

Cargo - Bagă-ţi minţile-n cap

Top zece lucruri pe care le-ai vrea scrise pe certificatul tău de deces

Dacă tot vrei să mori, indicat este să crăpi, dracului, cu stil, ca să aibă mă-ta ce povesti la pomana când s-o îndopa până la apoplexie cu propria ta colivă, la buza sicriului tău pe jumătate deschis din care se iveşte figura ta grotescă, schimonosită de o moarte genială! Uite nişte sfaturi, ca să nu zici că ţin celebritatea numai pentru mine. Ai aici cele mai geniale zece căi spre o moarte cu ştaif.

10. Top 300 "Capital", post mortem. Îţi petreci viaţa lipsită de valoare aruncând câte 10 lei pe săptămână pe bilete de loterie. Pe la 80 de ani, se îndură sorţii şi iei un căcat de premiu la categoria a treia, că n-ai faţă de zece milioane de coco. Oricum, ce pizda mă-tii să faci cu atâţia bani, când tu mai ai de trăit maxim şase luni, în cel mai fericit caz? Când vezi ce numere au ieşit, te bucuri aşa tare, că începi să ţopăi prin casă. Te îndrepţi spre fereastră şi... dispari din cadru. Ca o alternativă, poţi juca toată viaţa aceleaşi numere şi, când nu ai chef să mai dai banii pe bilet, să iasă taman numerele alea. Alegerea e a ta. Ori te arunci în spatele autobuzului, să te calce un Logan, ori faci infarct. Este singura situaţie în care infarctul este un mod stilat de a te duce dracului.

9. Kama Sutra. Nu, nu te fuţi bine şi apăsat la cioc până-ţi dai duhul, şi nu mă refer la ăla sfânt. Ăsta este, deja, un mod comun de a ne scuti de existenţa ta. Iei tu, frumuşel, Kama Sutra, o citeşti din scoarţă în scoarţă, după care îţi iei partenera de sex de mână şi te duci cu ea în baie. E mişto să te sexezi când faci duş. Aşa că încerci cea mai contorsionistă poziţie din manual. Soto, o să aluneci pe cada udă şi o să-ţi spargi sfecla plină de perversiuni. Bonus: S-ar putea să-şi crape şi ea dovleacul, deci poţi să continui în drum spre Sfântul Petru.

8. Răceala. Străduieşte-te din răsputeri să răceşti. Nu foarte tare, că e de căcat să mori în timp ce-ţi întinzi mucii pe geam. E de ajuns să strănuţi de cinci ori pe zi. Du-te la un medic român. Diagnosticul va fi ceva gen ciroză, cancer şi sarcină toxică, dacă eşti bărbat, sau chist testicular, dacă eşti femeie. Tratamentul o să-ţi provoace cancer, cancerul o să-ţi provoace sinuciderea, iar sinucidera o să-ţi provoace moartea.

7. Căcarea Troiei. Construieşte un cal de lemn suficient de mare cât să încapi tu în el, împreună cu un sul de Kurpapier. Dacă eşti prea prost ca să-ţi faci un cal, fă, dracu', o ladă, că e bună şi aia şi e mai uşor de construit. De câte ori îţi vine a te căca, eliberează-ţi zăgazurile în cal sau în ladă. Când calul este plin, pune-l pe preşul socrului sau şefului tău. Nu uita să-ţi scrii numele pe ambalaj. Domnul se va ocupa de restul pentru tine. Simplu, eficient şi deosebit de satisfăcător pentru tine.

6. Hai Dinamo! Da, dar strigă asta în Ghencea. Eventual, chiar pe stadion.

5. Taxi! Condus de o femeie. Ce poate fi mai letal decât combinaţia dintre taximetrie şi abilitatea feminină de a conduce maşina către primul stâlp? Dacă taximetriştii bărbaţi te înfig în primul stâlp, o femeie te va face poster electoral pe Stâlpul 1 radical din -i. Descifrează asta!

4. Brăila. Mută-te în Brăila şi o să-ţi vină de hac plictiseala. Dacă eşti brăilean, mută-te în Municipiul Tecuci. E un fel de Brăila, next level. Minus piţipoancele date cu Palux, Kober şi înveşmântate-n tapiţeria coşgiugului în care o să ţi se odihnească oasele.

3. Ţăranul de Bucureşti. Suie-te în tren. A nu se confunda cu tramvaiul. Trenul este mai lung, mai infect şi mai scump. Coboară în Bucureşti. Din Bucureşti, coboară şi mai jos, la metrou. Da, ştiu, e departe. Dă-mă în judecată că nu ţi-am făcut metrou la Suplacu de Barcău. Lasă că, dacă-ţi face Boc autostradă, îţi face şi Berceanu metrou. Vezi pe unde se plimbă metroul? Pişă-te pe şina roşie, ca un ţăran care nu ştie care-i diferenţa între staţia de metrou şi hazna, şi ai să vezi ce ţi se întâmplă. Dacă nu-ţi iese, te pun eu la curent mai târziu.

2. Quetzalcoatl. Adică Şarpele cu Pene, zeitatea aztecă a Soarelui. Te duci la grădina zoologică. Nu, nu aia în care locuieşti tu, ca un iobag ce te afli. Aia unde găseşti animale mai inteligente ca tine. Caută şarpele cu clopoţei. Îl recunoşti după apucătura ciudată de a cânta Pluguşorul pe timp de vară. Ia nişte pene şi gâdilă-l. Numără până la zece. Pe la 5,(92) ar trebui să-ţi numeri deja cuiele din coşciug.

1. Înecat cu propria vomă. Nu e cine ştie ce. E de ajuns să te întinzi pe spate şi să te gândeşti la Sexy Brăileanca dezbrăcată sau să fii suficient de cre(ş)tin încât să nu dai şpagă anestezistului, când te operezi de hernie de disc sau când îţi faci lobotomia anuală. Când i se face shaormei dor de tine, nu te întorci. Rămâi cu gura în sus şi strângi din dinţi. Repet, nu e cine ştie ce metodă, dar era s-o păţesc şi eu şi mi-ar plăcea să văd chestia asta pe un certificat de deces. Acum, dilemă: De la ce mi s-a tras? Că nici şpagă n-am dat, iar pe Sexy Brăileana o cunosc personal.

Crăpaţi de creier ars încercând s-o desluşiţi pe-asta şi aţi găsit cel mai tare-n coaie mod de a mă scăpa pe mine de cititori!

Haggard - Hijo de la Luna

Mic tratat de crâşmologie

La români, cârciuma-i mumă, cârciuma-i ciumă. Sau crâşma, pentru adevăraţii cunoscători. Unde te duci când te saturi de frecat sticla de bere în casă? Unde te duci când o arzi pe afară şi vine ploaia de te udă şi-n cur? La crâşmă, ca să nu ne mai lungim aiurea. Cine se bagă la adăpost sub vreun balcon care poate să cadă în orice clipă, sau de unde se poate abate asupra ta un val de praf şi căcat scuturat de pe covorul vreunui bulangiu care nu şi-a găsit alt moment să-şi cureţe cocina? Bine, dacă stai prost cu finanţele, asta e. Te expui. Dar crâşma e sfântă.
Bodega satului sau a blocului este un loc deosebit de interesant. Găseşti acolo oameni de toate condiţiile. Beţivi, alcoolişti, etilişti şi fătuci care-şi menţin silueta basculând vodcă plată cu lămâie, toţi se adună într-un semiîntuneric relativ plăcut, suficient de întuneric încât să ţi se pară bună orice tută şi suficient de semi încât să deosebeşti femeile de bărbaţi. Nu garantez pentru bărbaţii care arată, din spate, a fătuci. Până la urmă, pe ăia-ţi vine să-i plesneşti peste buci şi la lumina soarelui, dar te abţii când vezi că îmbrăcămintea este asexuată, iar părul de pe mâini parcă e prea mult.
Crâşma are şi o latură sentimentală. Nu, nu simte că e nesimţită. Nesimţită pentru că ia berea de la Metro cu un leu sticla şi ţie ţi-o dă cu cinci. Nesimţită pentru că buda pute. Nesimţită pentru că pe uşa de la budă scrie "femei", dar înăuntru sunt doar căcători. Şi aşa mai departe. Sentimentalismul crâşmelor se vede în ochii mici şi roşii ai muşteriilor. Cu cât mai roşii sunt ochii, cu atât mai fideli şi mai greu de citit sunt muşteriii, drept pentru care voi trata numai cazurile de oameni relativ treji.
În primul rând, la crâşmă vezi şoferi. Fraierii care aduc gaşca cu Loganul şi care se uită cu jind la vodcile lor. Invariabil, şoferii bagă în ei bere fără alcool care, în afară de faptul că te face să te pişi din cinci în cinci minute, nu are nimic în comun cu berea convenţională. Dar, de la distanţă, se vede în paharul lor o poşircă gălbuie care sigur nu e pişat, iar condiţia şoferistică se voalează întrucâtva. Nu îşi pot permite să fie etichetaţi drept şoferi de Logan. O categorie aparte o reprezintă şoferii de BMW, care îşi ţin cheile pe masă, cu superioritate, şi beau suc de portocale. Ei nu trebuie să bea bere ca să fie tari. Sunt tari pentru că au BMW. Din acelaşi motiv, unii posesori de Logan îşi pun la cheie breloc cu BMW. În crâşmă, nu ştii ce maşină are băutorul de suc, aşa că nu poţi să-l iei la mişto pentru loganism. Camuflajul funcţionează perfect...
Pe de altă parte, crâşma este populată şi de pietoni upgradaţi. Ăştia sunt cei mai mulţi şi constituie clasa de mijloc. Ei fie sunt aduşi cu Loganul/BMW-ul de sclavii şoferi, fie vin, singuri sau însoţiţi, per pedes. Nu este nici o ruşine, nici o mândrie să fii pieton upgradat. Eşti upgradat pentru că îţi permiţi să o arzi în cârciumă. Eşti naşpa pentru că nu ai maşină. Eşti tare pentru că poţi să te alcoolizezi până nu mai poţi. Nu îţi interzice nimeni să umbli muci pe stradă. Totuşi, dacă eşti însoţit de o femeie, e mai bine să rămâi cât de cât treaz. Femeile au o problemă cu beţia, atunci când nu este a lor. Ele nu suportă concurenţa. Se îmbată rar, dar bine. Din două beri au rezolvat cazul mai bine decât l-aş rezolva eu din zece beri, trei sticle de vin şi două de whisky.
Ceea ce mă aduce la prezentarea clasei superioare a crâşmei. Femeia. Femeile, rar, vin singure, iar atunci se îmbată mai ceva ca moşii. Sunt superioare, pentru că sunt, cică, manierate. Sunt servite de şoferi şi de pietonii upgradaţi. Consumaţia nu se face decât rareori pe banii lor. De fapt, ele plătesc doar atunci când agreează ca şi consort persoana de lângă ele, şi asta dacă a trecut ceva vreme de la acceptarea ei în cercul intim. Femeile nu pleacă niciodată bălăngănindu-se. Mereu le va duce cineva pe braţe, fie din respect, fie din dorinţa sau nevoia de futai. Orice ar fi, sunt privilegiate. În rest, nu sunt cu nimic superioare sau inferioare restului lumii. Doar faptul că posedă pizdă, umor sau ochi frumoşi le face să fie puse pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei crâşmologice. Ele sunt foarte rar şoferiţe. Le şoferesc alţii. În plus, beau cocktail-uri de 10, 15, 100 de lei, pentru că, pula mea, îşi permit cocliţii care le curtează. Ca să nu mai vorbim că sunt nişte catastrofe la volan.
În final, vă prezint cea mai nenorocită şi mai oribilă clasă cunoscută de crâşmologie. Moşii. Moşii sunt paraziţi. Sunt chiar şi sub demnitatea şoferilor de Logan care beau bere fără alcool. Sunt sub demnitatea budelor pe care le inundă cu vomă şi alte chestii care ies din ei şi se depun, grotesc, pe marginile colacului pe care sunt prea muci ca să-l ridice. Moşii nu sunt niciodată treji. Crâşmologic vorbind, ei sunt Beatmen: forever mangă. Moşii cu înclinaţii crâşmologice se prezintă, prompt, la apelul de dimineaţă, cu cinci minute după ce crâşma se deschide. Nu se ştie de unde, dar se presupune că din ziua anterioară, sunt deja rangă. Dar, cum aburii încep să li se scurgă printre toate ridurile, trebuie să-şi facă plinul. Încep cu ţuică. Dau pe gât 10 shot-uri în primele două ore, timp în care sunt suficient de lucizi încât să dezbată subiecte politice, economice, sociologice. Apoi, trec pe bere. Berea, odată turnată în amestecul de acid clorhidric şi etanol de pufoaică din stomac, produce mucificare severă. Această stare mută subiectele de conversaţie împiedicată în zona femeilor. Toţi se laudă cu fictive cuceriri din tinereţe, toţi îşi preamăresc potenţa devenită imaginară, toţi conchid că "dacă aş mai fi tânăr, aş fute-o pe barmaniţă de m-ar ţine minte toată viaţa". Se pare că, în ciuda epocii antisexuale în care au trăit, moşii de crâşmă sunt experţi în ale futăriei. După ce devin amărâţi din cauza lipsei de potenţă, se refugiază la bătrâna ţuică de seară. Bagă în ei până când nici despre fotbal nu mai sunt în stare să vorbească. În stadiul final, de cvasicomă, cu alcoolemie de 97,423%, discursul lor se transformă într-un torent de înjurături meşteşugite, adresate... nimănui. Deşi sunt primii care vin la crâşmă, sunt ultimii. De moşi se roagă barmaniţa să iasă în pula mea afară, că se închide şandramaua. Ce se întâmplă cu ei după aceea, este un mister, pentru că, de exact 174 de ani, nu s-a mai văzut nici un moş de cârciumă în libertate. Probabil că s-au adaptat şi au devenit efemeri. Se nasc moşi, mor moşi. Viaţa lor durează 16 ore, cât programul crâşmei. Cum ies, cum se evaporă în neant, ajutaţi, probabil, de volatilitatea alcoolului care ajunge să constituie peste două treimi din componenţa lor chimică. În plus, sunt atât de josnici, încât nimeni nu-i bagă în seamă nici cât să-i înjure. Rar mai sunt consemnaţi, şi asta doar când lasă floci uzi pe colacul de la budă. Atunci, descoperitorul îi îjură in corpore. Personalităţile lor individuale nu sunt demne de irosirea obscenităţilor pe ei.
Bineînţeles, crâşma este populată şi de figuri misterioase, de sorginte neomenească, pe care unele teorii crâşmologice le încadrează în sfera divinului. Ele sunt patronii şi barmanii. Rugăciunile adresate lor aduc întotdeauna băutură şi, rar, gratuitate sau dreptul de a achita nota de plată la salariu. Marii preoţi ai crâşmelor, clienţii fideli, au cele mai mari şanse de a bea pe datorie. Divinităţile crâşmei nu pot fi caracterizate. Nici măcar eu nu sunt vrednic de îndrăzneala necesară analizării divinităţilor. Doar le mulţumesc pentru că există.
Crâşma, aşadar, este un paradisiac loc de întâlnire al oamenilor şi neoamenilor. De la femei la moşi, toţi, fără vreo excepţie, au trecut, sunt sau vor trece prin crâşmă şi se vor integra în ierarhia socială de acolo încă din momentul în care vor trece pragul. Cârciuma, deşi amplasată strategic în drum, este un spaţiu aflat în afara continuumului spaţiu-timp. Este locul care l-a inspirat pe Einstein să elaboreze teoria relativităţii. Paradoxul cârciumei este că, oricât ai sta acolo, niciodată nu întârzii acasă. Sau, dacă întârzii, eşti suficient de beat încât să ţi se accepte lipsa de punctualitate. Închin, deci, o mare halbă cârciumii şi ăluia care, sănătos la minte fiind, a pus-o în drum! Hai, pa, că mă duc să basculez o damigeană la bodega din colţ!

Metallica - Nothing else matters