Început de somn, vis sau argument

Cântă, zeiţă... Cam aşa ar trebui să încep. Ultimul care a avut ideea de a face o invocaţie la începutul textului său a ajuns faimos. Noroc că pe mine nu mă interesează faima. Eu doar scriu ca să nu spun. Am învăţat din multe experienţe că a spune ceva poate să nască monştri mai înspăimântători decât somnul raţiunii. Chiar şi scrisul prezintă riscurile lui. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. E destul de complexă lumea pentru a eclipsa experienţele trecătoare, fie ele plăcute sau nu. Fiecare articol, începând cu următorul, va fi interpretarea unui aspect, a unui eveniment sau chiar a unei cărţi. Acest prim articol e doar interpretarea vieţii. O viaţă simplă, fără întâmplări, fără naştere şi fără moarte.

Viaţa din şi despre care scriu eu este una onirică. Un vis doar. Da, viaţa poate la fel de bine să fie un vis. Ori al nostru, ori al unei instanţe superioare. Încă nu am găsit un Dumnezeu, dar dacă există unul, probabil că nu e "acolo sus" ci peste tot în jurul nostru, iar noi suntem actori pe scena minţii lui. Neliniştitor, ştiu. Fiecare are dreptul să creadă ce vrea. Eu prefer să mă consider propriul meu vis. Am avantajul libertăţii, iar când visez mai intens am material pentru scris.

De ce un somn al raţiunii? Aş fi putut găsi un titlu mai original sub care să îmi adun gândurile. Goya nu mă poate da în judecată, dar pot fi judecat de oricine, pe bună dreptate, pentru lipsă de originalitate. Adevărul este că un titlu mai bun nu aş fi putut să găsesc. Sunt vinovat. Dar vorba unui om mai deştept ca mine, care a trăit acum două mii de ani: "Să arunce piatra cel care e fără de păcat." De 19 ani tot aştept pietre şi încă nu mi-a căzut nici una în cap. După cum spuneam, nu am putut găsi ceva original mai bun de atât. În ultima vreme am observat că mintea mea se odihneşte. Nu mai am nici timpul şi nici dispoziţia de a mă gândi la idei înalte. Ceva, nu ştiu sau poate nu vreau să spun ce, m-a învăţat că raţiunea nu este întotdeauna cea mai bună cale spre găsirea unor răspunsuri. Uneori trebuie să mai gândeşti şi cu altceva, să exprimi ceea ce simţi fără să te întrebi "de ce". Lumea anului 2008 este mult prea obsedată de argument. E ca şi când Pământul ar trebui convins să se învârtă, la fel cum, în 2008 î. Hr., Soarele trebuia convins să răsară. Atunci se făceau incantaţii şi se sacrificau animale, acum se fac peroraţii şi se sacrifică sentimente. Nu vreau să argumentez nimic. Asta fac toată ziua, îmi câştig dreptul de a trăi prin raţiune. Aici vreau să îmi adorm raţiunea, să las ideile pure să îşi găsească adăpost în visul unui somn nefiresc. Vreau să las toate impresiile mele să se hrănească liber dintr-un univers oniric sugrumat de toată lumea.

E dimineaţă. Acum trebuie să mă trezesc, să mă întorc la veşnicele argumente şi la uciderea esenţei din care am fost creat. Ironic... Ne naştem din iubire, dar nu avem voie să ne exprimăm iubirea. Ne sfârşim prin moarte, dar moartea e un subiect tabu. Cutremurele din interiorul nostru nu ne lasă să dormim, dar noi luăm somnifere ca să le ucidem. Suntem prea ipocriţi. Deja îmi e scârbă. Închei.
Epica - Facade of reality.