Bunul simţ la români

Du-te, mă, în pula mea de nesimţit! E citat fără ghilimele, că se plimbă prin mai multe guri ca ghiriboiu' Piticului Porno. Bunul simţ ar trebui să fie chestia aia mai tabu decât sexul şi moartea la un loc, mai sfântă decât Allah pentru chifteluţele de mujahedin perpelite pe carcasa unui avion şi mai respectată ca babele prin satele de unguri unde te salută ăia şi de zece ori pe zi, deşi habar nu au cine eşti tu şi că, dacă ai fi dictator, i-ai extermina. Bunul simţ ar trebui să fie legea în temeiul căreia îţi ţii pula în pantaloni sau în pizdă, fără advertising, şi nu prin gură. Cu atât mai puţin când faci apel la bunul simţ. Dar la români, treaba e pe dos, la fel cum şi românul e pe dos, iar când îţi aruncă mănuşa şi te provoacă la bun simţ, tu, când te-apleci după ea, te trezeşti cu ditamai ciomagul erect înfipt, adînc, în vintre, de nici nu ştii dacă ţi-a intrat prin cur sau prin gură. Bunul simţ este, întotdeauna, treaba altora. Cum i-ai spus unuia că-i nesimţit, cum ai devenit, brusc, vedeta calendarului bisericesc, iar faptul că tu îi spui, acum, unuia că nu-i frumos să drăcuie, după care te întorci cu băsănăul la el, fără a saluta, şi-ncepi a zgudui geamurile de puli ce-ţi bagi că a pierdut Rapidu', împreună cu ciudaţii piliţi cu care atârni pe la scări, devine irelevant. Ce vreau eu să spun e că românul apelează întotdeauna la bunul simţ al altuia, mergând pe considerentul că, doar pentru că a auzit de el, îl şi are. Mi se pare corect, şi eu am auzit de Biblie, dar să-mi bag pula-n dracu' dacă o am în casă!
Normal, pe cale de consecinţă, o groază de fini cunoscători ai artei de a bate obrazul cui nu trebuie vor observa că mă iau de bunul simţ al altora şi înjur ca un birjar. Uite cum stă treaba, pe mine nu mă deranjează înjurăturile sau nesimţirea cât mă calcă pe nervi demagogia. Eu nu le spun lor să nu înjure, că sunt nesimţiţi. Le spun să nu fie demagogi, pentru că se fac mai de căcat ca un eventual prim-ministru, ajuns doctor în drept constituţional în urma evidenţierii avantajelor parlamentului bicameral, ar trage de toate sforile la care ar ajunge (bine că nu-s multe, că e mic), ca să pună-n ţara lui garsonieră legislativă. Sau ca şi când ar ajunge Boc rege şi ar trebui să-i spun eu, de la un metru şi 94 deasupra pământului, "Înălţimea ta".
Ca s-o termin apoteotic şi fără loc de comentarii date de-a-m pulea, înjuratul nu dovedeşte lipsă de bun simţ, atâta timp cât ştii unde să-l ţii pentru tine. Blogul nu se pune, că nu te oblig să-l citeşti. Apelul la bun simţ îşi are locul numai atunci când modelul eşti tu, că doar nu-i spui unuia să vorbească în pula ta frumos! Cât despre demagogie, asta este, clar, cea mai mare nesimţire pe care poate cineva să o comită. Şi ca să fie apoteoza apoteoză, să aliniem pe scările eşafodului nişte consecinţe posibile ale bunului simţ.

1. Ajuţi o babă să treacă strada. Clasic. În loc s-o calce doar pe ea maşinile, te calcă şi pe tine. Dacă ai noroc, reuşeşti s-o duci pe partea cealaltă, dar întârzii la o întâlnire cu potenţial sexual şi nu-şi mai deschide domnişoara centura de castitate pentru tine, că eşti nesimţit şi ai întârziat. Degeaba-i spui ce ai făcut, că sună ca o scuză luată dintr-o carte prăfuită.

2. Vezi o crimă mişto pe stradă şi te duci la Organ să dai cu ştiftul, cum că eşti martor. Ori te fute Miliţia la cap şi-ţi dictează ce să scrii, meşteşugit, încât să iasă vinovat cine vor ei, ori te ia la ţintă şi pe tine autorul, că de ce l-ai dat în gât. Oricum, turnătoria e treabă de mare nesimţire.

3. Votezi şi o sugi.

4. O sugi şi nu te ştergi, după care o pupi pe mă-ta când te duci acasă. Aşa e frumos, să o pupi. Dar îţi pute gura a ceva suspect şi nu e usturoiul de aseară.

5. Te ştergi fără s-o sugi. Da, e naşpa să stai cu sudoarea pe mustaţă, dar o să creadă consoarta că te ştergi de jegul luat de pe buzele pizducii ei. Adică, ce, ea e jegoasă? Nesimţitule!

Şi o las să moară aici, că mi-o ia imaginaţia pe câmpii şi devin, dracului, nesimţit, Doamne fereşte!

Alice Cooper - Poison