O fi românul inventiv, dar, până ajunge la paranghelie, pierde pe drum tot ce ţine de originalitate şi, sub influenţa substanţelor dubioase, gen apă plată fără lămâie sau whiskey futut cu cola, se integrează perfect în bairamul românesc. Bairamul românesc este unul. Primul, ăla dinaintea tăierii viţei-de-vie de către Burebista. Toate celelalte sunt imitaţii ieftine, dar fidele. Obsedant de fidele. De fapt, bairamurile româneşti sunt ca telenovelele: ai văzut unul, le-ai văzut pe toate. Există şi un desfăşurător pe care toată lumea îl respectă cu sfinţenie. Numai în Monitorul Oficial nu e publicat, dar nu e timpul pierdut, mai ales dacă lezează siguranţa naţională. Totul începe cu organizatorul. El, ea sau mă-sa fac fripturile, întotdeauna de pui, n-am înţeles niciodată de ce. Probabil, pentru că, dacă ai mâinile deosebit de jegoase şi greţoase, o laşi mai moale cu pipăitul doamnelor, domnişoarelor şi domnilor. Mama gazdei este în siguranţă, n-o fute nimeni, de ruşine să nu-i lase urme de grăsime avicolă prin pat. Pe o masă relativ ferită de mişcările bruşte sau de privirile indiscrete, se aşează berea (la cutie sau la PET, întotdeauna blondă, în 99% dintre cazuri proastă), paharele (mereu de vin, niciodată de bere), tăria (mereu prea puţină şi prea pentru gagici, gen pişat de-ăla dulce cu gust de imitaţie de banană), sucurile (mereu naşpai), restul de mâncare şi, opţional, tacâmurile şi şerveţelele. Dar nu e nevoie. Porci suntem, sau baloţi de paie?
Odată terminate aranjamentele, se primesc invitaţii. Mereu vor exista cel puţin o nasoală, cel puţin o piţipoancă, cel puţin cinci tipi cu tricouri vărgate, identice între ele, cel puţin un manelist, ale cărui gusturi vor fi onorate cu vârf şi îndesat, cel puţin unul care a venit doar pentru haleală, cel puţin unul care se va instala pe scaunul digeiului şi nu va pune decât melodiile care îi provoacă lui erecţii auditive şi, bineînţeles, cel puţin un cioban ajuns gunoier municipal, purtând cu mândrie blazonul unei firme de care nici n-a auzit şi arzând-o inexpresiv pe undeva, prin mijloc, ca să fie văzut. Întotdeauna, cel puţin doi oameni vor sta la coadă la budă. Întotdeauna, cel puţin doi oameni vor căuta un dormitor liber ca să se simtă şi ei bine. Întotdeauna, digeiul va încânta audienţa cu mizeria aia de dans al pinguinului, care ţi se lipeşte de creier şi te parazitează trei zile, o chestie populară care nu ştiu cum se numeşte, iar singura melodie lentă va fi, invariabil, aia din Titanic, probabil, pentru că aşa li s-a părut tuturor comedia aia de trei lei. Pe la miezul nopţii, nişte degetare cu cafea diluată îşi vor face apariţia. Normal, dacă muma gazdei bea cafeaua cu trei tone de zahăr, toată lumea trebuie s-o bea la fel. Există excepţii, dar, de cele mai multe ori, este obscen de dulce. Cam ca mizeriile pentru gagici. Da, alea cu gust de banană sau de pula mea, că nu am stat să citesc etichetele.
Concluzie: Vrei bairam? Pleacă, dracului, din ţară, că, aici, nu pierzi nimic dacă stai acasă. Iar cine are de gând să mă invite la vreo paranghelie la care există cel puţin jumătate dintre elementele de mai sus, să se aştepte să-i îndes o lustră în cur şi să-l spânzur cu capul în jos de tavan, ca să-i dea toţi piliţii capete în gură. Măcar fă, în pula mea, friptura aia din carne de porc, să pot să o apuc pe mă-ta de cur fără să las amprente!
Niccolo Paganini - Capriciul nr.1 în Mi Major
Odată terminate aranjamentele, se primesc invitaţii. Mereu vor exista cel puţin o nasoală, cel puţin o piţipoancă, cel puţin cinci tipi cu tricouri vărgate, identice între ele, cel puţin un manelist, ale cărui gusturi vor fi onorate cu vârf şi îndesat, cel puţin unul care a venit doar pentru haleală, cel puţin unul care se va instala pe scaunul digeiului şi nu va pune decât melodiile care îi provoacă lui erecţii auditive şi, bineînţeles, cel puţin un cioban ajuns gunoier municipal, purtând cu mândrie blazonul unei firme de care nici n-a auzit şi arzând-o inexpresiv pe undeva, prin mijloc, ca să fie văzut. Întotdeauna, cel puţin doi oameni vor sta la coadă la budă. Întotdeauna, cel puţin doi oameni vor căuta un dormitor liber ca să se simtă şi ei bine. Întotdeauna, digeiul va încânta audienţa cu mizeria aia de dans al pinguinului, care ţi se lipeşte de creier şi te parazitează trei zile, o chestie populară care nu ştiu cum se numeşte, iar singura melodie lentă va fi, invariabil, aia din Titanic, probabil, pentru că aşa li s-a părut tuturor comedia aia de trei lei. Pe la miezul nopţii, nişte degetare cu cafea diluată îşi vor face apariţia. Normal, dacă muma gazdei bea cafeaua cu trei tone de zahăr, toată lumea trebuie s-o bea la fel. Există excepţii, dar, de cele mai multe ori, este obscen de dulce. Cam ca mizeriile pentru gagici. Da, alea cu gust de banană sau de pula mea, că nu am stat să citesc etichetele.
Concluzie: Vrei bairam? Pleacă, dracului, din ţară, că, aici, nu pierzi nimic dacă stai acasă. Iar cine are de gând să mă invite la vreo paranghelie la care există cel puţin jumătate dintre elementele de mai sus, să se aştepte să-i îndes o lustră în cur şi să-l spânzur cu capul în jos de tavan, ca să-i dea toţi piliţii capete în gură. Măcar fă, în pula mea, friptura aia din carne de porc, să pot să o apuc pe mă-ta de cur fără să las amprente!
Niccolo Paganini - Capriciul nr.1 în Mi Major
Mai sunt si chermeze acceptabile dar majoritatea sunt cam aiurea cei drept :)) Daca nu imi baga manele e bine...restul e cancan
RăspundețiȘtergere