Istoria românilor aşa cum n-a mai fost scrisă

Partea a II-a: De la Marea Vomă până au venit ţiganii şi s-a dus dracului toată treaba

Românii şi-au găsit, deci, un nume original, într-un stil original, după ce s-au născut în urma unei împreunări mai originale decât oricare alta. Astfel, după ce s-au spălat, pentru prima oară în istorie, obligaţi fiind de toată voma care începuse a se întări pe spinările lor semipăroase (normal, romanii nu erau flocoşi, ca dacii), românii şi-au găsit un imn nou: "Sunt originalu', eu sunt barosanu'". Partea cu barosanul este, încă, supusă dezbaterii celor mai titraţi istorici. Cea mai acceptată teorie este că loviturile pe care Decebal le-a aplicat, cu capul, copacului de care fusese legat au lăsat urme ca de baros în scoarţă. Mi se pare cea mai originală şi mai barosană interpretare.
În fine, după ce au râcâit scârboşenia de pe ei, românii s-au văzut nevoiţi să îşi creeze o identitate naţională. Drept urmare, toţi mahării ceva mai sclipitori, adică Gelu, Glad, Menumorut, Ioan, Farcaş, Seneslau, Litovoi şi Dobrotici, s-au adunat la sfat chiar sub copacul adânc rănit de bravul lor înaintaş. Au votat ordinea de zi în unanimitate, iar singurul punct al şedinţei a fost "ce luăm de la daci şi ce luăm de la romani?". Bună întrebare. Pe de o parte, dacii erau un popor deosebit de inteligent, cu o cultură ce o rivaliza pe a Greciei antice. Oamenii locului erau iscusiţi comercianţi. Aşa iscusiţi, că aproape că i-au scos pe evrei de pe piaţă, deşi nu construiseră vreun lagăr de concentrare în viaţa lor. Pierduseră toate licitaţiile. În schimb, se pricepeau la construit cetăţi de cinci stele, sub atenta supraveghere a unei zeiţe misterioase, Elena, căreia îi aduceau, în fiecare lună, câte un sacrificiu uman. Apropo de sacrificii umane, aztecii ar fi avut ce învăţa de la băştinaşii carpato-danubiano-pontici. Dacii luau un fraier de mâini şi de picioare, cântau un imn ciudat intitulat "hai la groapa cu furnici" şi îl aruncau într-o ţeapă, de unde şi principalul nostru obicei, "Ţeapa". Pe de altă parte, beţivi mai mari ca dacii nu erau nici măcar în Rusia, pentru că Rusia încă nu se inventase. Erau, aşa cum am mai arătat, păroşi în exces şi gura le duhnea a usturoi, pentru că se uitaseră prea mult la Twilight şi erau căcaţi pe ei de frica vampirilor.
Dar aici intervine moştenirea romană. Romanii, imperialişti convinşi, erau deosebit de bine instruiţi în arta războiului. Ştiau să conducă şi să fie conduşi, după caz. Disciplina lor era de fier, la fel cum tot de fier le erau şi penisurile. Romanii futeau orice: femei, bărbaţi, surori, mame, mătuşi, unchi, case, copaci, pietre, viezuri, berze, verze, moşi, brazi, grumazuri şi buşteni putrezi. De băut, nu beau, de frica lui Jupiter, zeul antialcoolic care avea mai multe coaie decât Bacchus, beţivul divin care mereu pierdea la poker în faţa stăpânului fulgerelor. În plus, romanii erau tunşi ciudat şi n-aveau păr pe corp.
Aşa că românii, întruniţi în şedinţă extraordinară, au căzut de acord că trebuie luat ce este mai bun de la fiecare popor şi, în cazul în care două virtuţi ar fi fost la fel de bune, ele vor fi combinate. Zis şi făcut. Beţivăneala, deosebit de apreciată în nopţile lungi de iarnă, combinată cu arta războiului, foarte bună când te cotropesc băieţii veseli incendiatori de femei şi violatori de tot ce (încă) mai mişcă, a dat naştere celei mai de preţ calităţi a poporului român: smardoiala. În ceea ce priveşte obiceiurile frizereşti, românii au acceptat să-şi lase femeile să se epileze, iar ei să poarte părul scurt, cu excepţia fierarilor care, mai târziu, s-au emancipat şi au devenit metalişti. Cultura romanilor i-a învăţat că nu există vampiri, aşa că românii au inventat pasta de dinţi cu ierburi ciudate, ca să nu le mai pută gurile. Pentru că zeii romani erau prea mulţi şi aveau prea mult bulan la cărţi, iar sacrificarea fraierilor începuse să împuţineze populaţia, participanţii la şedinţă au ales să împrumute de la evrei monoteismul şi să-l cioplească, pe alocuri, astfel încât băutul în biserică să fie sfânt, cu condiţia ca popa să fie ăla care face cinste. Cât despre futut, toată lumea a fost de acord că ar fi înţelept ca românii să se rezume doar la femei care nu le sunt înrudite, pentru că romanii descoperiseră că, dacă îţi fuţi sora, rişti ca fiul tău să ajungă şi nebun, şi împărat şi toată ţara beşeşte pula pentru că e sor-ta bună rău.
Şedinţa a fost, însă, întreruptă de o râgâială. Împinse de la spate de nişte omuleţi mici, galbeni şi cu ochii ascunşi în spatele unor sprâncene mai mari decât cozile cailor pe care-i călăreau, nişte fiinţe hâde, cu chip de om, culoare de cioară, degete deosebit de lungi şi de lipicioase, buni cântăreţi la vioară, cu condiţia ca vioara să poată cânta singură şi încărcaţi cu o substanţă ciudată căreia îi spuneau "haur" s-au aşezat sub copac înainte ca preşedintele de şedinţă, Menumorut, că ăla avea cel mai mişto nume, să declare închise lucrările. Şi atunci s-a dus în pizda mă-sii toată afacerea, după cum vom vedea în episodul următor...

Plethyn - Tân Yn Llyn