Primul bolnăvior al judeţului şi alte elucubraţii

Motto: "Fără mine, nu ar fi existat judeţul ăsta".
(Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila)

Câtă bâză am făcut de omuleţul ăla când a spus-o. Cu câtă îngâmfare am putut să-l creditez la vremea respectivă! Dar, acum, îmi dau seama că eram cam bătuţel în cap să cred că monstrul vrebal emis de acest Stancu e doar o fantasmă a unei imaginaţii aproape la fel de bolnave ca a mea! Astăzi, s-a adeverit ce spusese el cu luni întregi mai devreme. Astăzi, G.B.S, Ghebese pentru amici, şi-a băgat scârbavnicul mădular în toată presa brăileană, imitat fiind şi de acoliţii săi roşii politic şi negri în cerul gurii. Plecaţi acasă, că Domnul Preşedinte e bolnav! Aşa se rezumă anunţul făcut de un senator. Ce spui tu, străine? Receptaculul annilingusului social-democrat nu e prezent, deci voi nu aveţi nici coaiele, nici mintea, nici coloana vertebrală să vorbiţi în absenţa lui? Fără el nu există judeţ. S-a demonstrat. Aşa că am plecat la a doua casă, respectiv la muncă, să mă fac pulbere că e nentu Stancu bolnăvior. Fie-i ţărâna uşoară şi coliva dulce.

N-am mai filozofat de mult. Mi-o ia Kant înainte. De fapt, iniţial, chiar nu aveam chef de filozofat după ce m-a lovit ca o cărămidă făcută din căcat de vacă vestea decesului PSD cauzat de boala şefului. Nu aveam chef de nimic. Şi mi-am dat seama că nimicul e ceva. Dacă nu era nimic, nu exista un cuvânt pentru el. Nu exista ideea de nimic, opozabilă ideii de ceva. Iar, în absenţa nimicului, ceva n-ar fi putut exista, ca noţiune, pentru că nu ar fi putut definită, nu ar fi existat ceva diferit. Noi inventăm cuvinte doar ca să diferenţiem lucrurile. Să deosebim un calculator de o piatră, un penis erect de o pulă sculată sau un rahat de Stancu, ceea ce e cam greu. Dar să ne-ntoarcem. Nimic e ceva, deci cuvântul în sine se contrazice singur, se anulează sau se reduce, cum ar spune matematicienii. Prin urmare, dacă nimic nu există, ceva nu are sens, pentru că nu se deosebeşte de nimic. Ups... am folosit cuvântul fără sens. Câtă ineficienţă să avem în toate limbile atât de multe cuvinte care definesc ceva inexistent... Dumnezeu, nimic, ceva, timp, bun-simţ...

Am un chef nebun de ducă. Vreau să dispar undeva, un timp, un an, o lume... Sunt sătul de oraş, de muncă zilnică şi silnică şi am nevoie să văd locuri noi, oameni diferiţi de ceea ce văd pe străzile infecte ale oraşului infect. Nu am nevoie decât de ea şi de o escapadă. Nu detaliez, pentru că am făcut o promisiune.

Sfântul Petru a cam dispărut din peisaj. La fel şi Carina. Păcat, începuse să-mi placă de ei doi şi de relaţia pe care o au. Mor mulţi oameni. Zilele astea sunt pline de moarte, de sânge, de maţe răsucite pe furci şi de bare de maşini îndoite de trupuri obeze, diforme, diformizate. N-are boşorogul timp să acorde interviuri, plus că lucrează la un nou tip de cazan. Nu ştiu ce vrea să îndese în el, dar, cică, o să fie infailibil. Probabil că îl umple cu români, că numai ăştia se trag unul pe altul în pârjol. Cum vrea unu să iasă din ceaun, cum îl trag ceilalţi înapoi, futu-i mama ei de capră a vecinului!

Sictirul îşi face loc între circumvoluţiunile mele. Mă sictireşte aproape tot ce mă înconjoară. Încuiaţii care au o problemă cu pletoşii, manelele, lipsa de disponibilitate a Sfântului Petru, faptul că Stancu ar putea să se vindece... Şi mai am şi treabă. Cică. Vreau să dorm şi să visez. Sau să visez că dorm. Sau, pur şi simplu, să dispar. Vreau audienţă. Te vreau. Noapte bună, chiar dacă e dimineaţă.

Epica - Kingdom of Heaven (A New Age Dawns - Part V)