A fost prea tristă...

Moartea Mădălinei Manole a strâns în jurul unui trup livid ceea ce viaţa care l-a părăsit n-a reuşit să strângă: apreciere, fani, dezbateri mai mult sau mai puţin aiurite şi, nu în ultimul rând, controverse care nu fac decât să păteze numele ultimei cântăreţe adevărate a României. Însă, poate cea mai populară întrebare din jurul unui nume care ar fi fost uitat dacă ziua de ieri n-ar fi venit este "de ce?".
De ce ar bea Mădălina jumătate de litru de otravă? De ce ar renunţa la viaţa care doar ce-i oferise copilul pe care şi-l dorise aproape obsesiv? De ce ar părăsi lumea în aceeaşi zi în care s-a născut?
Pentru că Mădălina Manole a fost o artistă, iar moartea unui artist este capodopera sa întunecată. Nu foarte mulţi au reuşit să facă ceea ce a făcut Mădălina, adică să frizeze, atât de strâns, perfecţiunea artistică, prin încărcătura simbolică de neînchipuit dintr-un gest infim.
Primul indiciu îl oferă tocmai Petru, fiul cântăreţei. Din tinereţe, încercase, din răsputeri, să aibă un copil. Încercările fără succes au transformat dorinţa în obsesie şi obsesia în ultim scop pentru ea. Apoi, ziua aleasă de Mădălina Manole pentru ultimul ei gest nu mai are nevoie de comentarii. "Astăzi m-am născut, astăzi mor", ar fi subtitlul acestei părţi din monstruoasa operă. În subtext, începutul vieţii poate marca şi sfârşitul ei, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit, după cum urmează. Însă, până atunci, un ultim detaliu reuşeşte să disocieze irevocabil sinuciderea cântăreţei de vreo componentă a vieţii profesionale: chiar înainte de a se otrăvi, a participat la repetiţia pentru lansarea ultimului ei album, la Brăila.
Toate aceste piese ale unui puzzle ce pare fără soluţie mă duc cu gândul la bătrânul pescar al lui Hemingway care, după ce a trudit o viaţă întreagă pentru prinderea legendarului "peşte cel mare", a pendulat din extrema disperării, la vederea rechinilor ce dădeau târcoale capturii, în cea a liniştii depline dinaintea morţii. Mădălina Manole trecuse mare parte din viaţa ei pe pilot automat, pentru că singurul ţel pentru care lupta era naşterea, tardivă, a unui copil. O dată atins scopul ultim al existenţei sale, ea nu a reuşit să găsească un ideal mai înalt, rămânând fără un vis care s-o ţină în viaţă şi putând să sfârşească, aşa cum a şi început, într-o zi de 14 iulie. Cât despre frustrările de natură profesională, s-avem pardon, dar dacă n-a cântat manele sau house, cine s-o promoveze la vreun post de radio? Indirect, nivelul cultural al publicului român au făcut ca muzica să nu mai merite eforturile unei Mădăline împlinite doar în plan familial.
Atingerea, în plină criză a vârstei mijlocii, a scopului pe care, de tânăr, ţi l-ai atins nu poate să facă altceva pentru tine decât să te destabilizeze în ultimul hal, să te împingă într-o prăpastie din care numai dacă eşti suficient de puternic mai poţi ieşi. Mădălina Manole nu a fost, din cât se vede, puternică. Nu destul de puternică încât să găsească alte motive pentru a trăi, iar hăul goliciunii unei inimi de războinic a învins bucuria, teoretic fără margini, a maternităţii. Tocmai cea care spunea...

Mădălina Manole - Fată dragă, nu fi tristă