Povestea lui Făt Frumos făcut din labă

A fost odată ca niciodată, dar nu chiar ca niciodată, pentru că dacă era ca niciodată era ca şi când nu s-ar fi povestit, deci acest basm aproape că n-ar fi existat. Hai la o pauză de ţigară, să ne revenim după fraza asta. Deci, a fost. Pe fundul unei ape era nisip. Prin nisip, era pietriş. Până au venit nişte băieţi deştepţi, constructori de castele, şi au luat şi nisipul, şi pietrişul, şi apa. Deci nu a fost o apă. A fost un uscat, iar pe uscat era o labă. Nu ştiu ce fel de labă era, dar dacă nu era, nu se povestea. A fost, deci, odată, o labă fosilizată. Laba a fost lovită de o rază de soare, din cele care produc pene de curent, iar dintre degetele dezarticulate ale labei a ieşit o pulă. În urma pulei, a venit şi omul de care era ataşată. Omul, cam dezorientat (aşa ar fi oricine dacă ar ieşi dintr-o labă radioactivă) se uită în buzunare şi găsi un cartonaş. Pe cartonaş, era poza lui şi numele de Cordeliu. Părul din capul lui Cordeliu se ridică. "Ce nume de căcat am! Dar, măcar, sunt băiat frumos. Am nevoie de un pseudonim", îşi spuse Cordeliu. "Bond. James Bond". Nu e bine. "Frumos. Făt Frumos". Şi aşa-i rămase numele. Făt Frumos făcut din labă.

Odată stabilit numele, Făt Frumos a trebuit să îşi stabilească un cadru natural, că aşa e schema arhetipală a basmului. Deci, în locul apei cu nisip şi pietriş, se făcu pădurea de aramă, în care locuia Baba cu Cafeaua. Nu ştiu ce căuta Baba cu Cafeaua acolo, pentru că locul ei era într-un bordel infect de pe lumea cealaltă. Drept pentru care, Făt Frumos scoase paloşul, o înţepă în cur pe babă, o trimise la origini, iar ea... se duse înapoi la bordel.

Pădurea de aramă era cam naşpa, iar ţiganii începură deja să rupă frunze din ea ca să le ducă la fier vechi. Aşa că Făt Frumos se enervă şi făcu din pădurea de aramă pădure de argint. Era destul de OK păduricea asta, numai că, în ea, locuia balaurul cu şapte capete şi şapte puli. Cu capetele pârlea porci şi eroi cretini de basm, iar cu măciucile futea tot ce nimerea. Făt Frumos era singur în pădure, deci se trezi cam larg în cur. De draci, iar scoase paloşul. Tăie capetele, mătărângile şi coaiele aferente. Din balaur curse bere. Făt Frumos se făcu muci şi începu să vadă elefanţi roz. Prinse a fugări elefanţii roz. Şi fugări elefanţi roz, şi fugări elefanţi roz până... călcă într-o baltă de sloboz sau ceva, ca să rimeze.

Beţia fiind mare, Făt Frumos văzu cum se aureşte pădurea. Pădurea de argint se făcu pădure de aur în care locuia nici mai mult nici mai puţin decât Adi Puradelul Minune. Cum văzu pocitania că-i deranjează cineva aurul, cum începu să ragă. Urletele înfricoşătoare ale oribilităţii se auziră peste şapte mări şi şapte ţări, în capu' la Pământ, unde era o căsuţă de turtă dulce. Ba nu, era o căsuţă de discuri care înregistră zgomotele alea şi le dădu şi ea mai departe, ca orice căsuţă care se respectă. Făt frumos, auzind asemenea răcnete, scoase paloşul. Trase aer în piept. Trase o băşină. Trase un fum. Trase în pulă Prinţesa Ardealului, că era şi ea pe acolo. Trase şi o labă, pentru curaj. Eroic, ca un erou, luă paloşul de mâner. Pumnul puternic, numai muşchi şi vene, i se încordă grozav. Ridică paloşul şi... îşi făcu, în pula mea, harakiri, că nici măcar Făt Frumos nu putea rezista la aşa ceva!

Aşa crăpă el, Făt Frumos făcut din labă, contrar tuturor eroilor cretini de poveşti de adormit copiii tembeli. Şi-am încălecat pe o cracă şi... am căzut din copac. Pula mea, dacă nu era, nu se povestea. Sau pula mea dacă nu era, nu se povestea. Depinde cum vrei să te joci cu virgulele. Noapte bună, copii teribili, maeştri ai pornografiei bolnave!