Pula e religie naţională

Am ajuns să cred că noi, toţi, ne închinăm la pulă sau ceva. Sau ne închinăm cu pula. Sau suntem împărţiţi în două categorii: ăia care se închină la pulă şi ăia care se închină cu pula. Cert e că pula e mai pomenită (veşnic sau nu) decât Dumnezeu, fi-su, fantoma, muma virgină, Sfântul Zebedeu şi Satana la un loc. Satana e un caz special, pentru că, uneori, este mână-n mână cu pula, după cum arată clasicul dicton "demonem futuo" (bag pula-n dracu').
Pula, ai putea crede, creşte în copaci. Arborii puliferi de pe marginea tuturor drumurilor zămislesc, miraculos, în fiecare noapte cu lună plină, câte un daraf de măciuci coapte şi bune de transformat în divinitate. Da, psihologia omului e tâmpită. Omul, când vede ceva ce nu poate explica, divinizează, în loc să dezlege misterul. E mai simplu să stai în genunchi decât să gândeşti. Cert este că pula este invocată de toată lumea. Până şi femeilor le mai iese organul din gură, din când în când. De-asta, pula femeiască este cea mai valoroasă. E rară de tot, dar când apare e o plăcere să o asculţi bălăngănindu-se de dinţii uneia care, altminteri, e o doamnă. Ce pula ei?
Noi, ceilalţi, care, aşa cum spunea un mare clasic al cărui nume să-mi bag pula dacă mi-l amintesc, ne folosim pulele pe post de semne de punctuaţie, facem uz de instrumentele preamărite indiferent de ocazie. Dacă vedem un tablou mişto, replica e "să-mi bag pula, ce mişto e"! Dacă vedem un căcat moale, galben şi puturos, reacţia vine prompt: "Să-mi bag pula, ce porcărie!". Dacă vedem o tipă voluptoasă (a se citi bună de pulă)... am explicat deja. Dacă vedem o nasoală, pula e în mare pericol: "mai bine-mi tai pula decât s-o fut pe asta!".
Mătărânga este peste tot, chiar dacă multora le e frică să recunoască sau se autosugestionează că ea nu se bălăngăne deasupra universului, ca sabia lui Damocles, gata oricând să cadă în prima gură care nu bănuieşte nimic. Pula ne domină vieţile. Chiar dacă unele sclifosite o consideră scârboasă, în necunoştinţă de cauză, pula de vine icoană, templu şi Rembrandt după prima experienţă mistică în compania unui ştremeleag bine învârtoşat. Pula este şi cel mai mare explorator al tuturor timpurilor. Vede guri, aparate casnice şi electrocasnice, cururi, vagine, inele, sârme, cuie, ace, brice şi carice, lame şi chiloţi de dame, iar, în cazuri extreme, mortăciuni, animale sau animale moarte. Pula este, fără doar şi poate, Dumnezeul neoficial al omenirii, la fel cum nu ştiu ce bere este, neoficial, berea pământului.
Ceea ce duce la o mare discriminare: De ce nu se închină nimeni la coaie, fără de care pula ar fi un simplu bibelou spânzurat? De ce nu există o Sfântă Treime şi acolo, jos? Uite de-aia, că suntem proşti ca pula!
Hai că mi-am bălăngănit destul excrescenţa pe aici. Pula să fie cu voi, indiferent la care capăt al ei vă aflaţi!

Goran Bregovic - Gas gas