Curs practic de sinucidere. Episodul 1

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am tot văzut şi citit relatări despre oameni care au încercat să se sinucidă. Cum adică au încercat? Aşa bine, nu le-a ieşit şi s-au trezit ologi sau, dacă aşa ceva se poate, mai proşti decât erau înainte de a atenta la propria lor viaţă lipsită de valoare. Viaţa proştilor nu valorează nimic. Acţiunile lor? Nepreţuite. Şi mai sunt şi mulţi, drept pentru care le adresez un mic serial pe tema sinuciderii. Lor şi celor care mă vor acuza de "instigare la sinucidere", de parcă e vina mea că dobitocul căruia-i spun "împuşcă-te" se-mpuşcă şi mai şi crapă după aia. Să trecem, deci, la activitatea didactică.

Lecţia nr. 1:
Spânzurarea

Spânzurarea este atârnarea de tavan întru veşnica nefolosinţă a propriei vieţi. Teoretic. Mulţi dobitoci au avut surpriza de a le ieşi cuiul din tavan, de graşi ce sunt. Alţii, şi mai plini de creier ca pula de estrogen, au folosit funii putrede şi... li s-au rupt. Funiile, nu altceva. Pentru prevenirea eşecului lamentabil care are drept consecinţă premiul "Râsu' curului", se recomandă o serie de măsuri de precauţie. Funia nu e bună. Se rupe, se deznoadă sau se întinte prea mult. Sârma e baza. Şi nu se agaţă de un cui, pentru că are şi cuiul o demnitate, nu suportă orice cretin şi iese din zid sau din tavan. Se leagă sârma de rama de la geam, iar sinucigaşul sare pe geam. Atenţe, dacă eşti la parter, sugi pula, nu încerca, pentru că ajungi cu cracii la pământ şi nu rezolvi nimic. Aşa, dacă se rupe sârma, cazi şi te loveşti de scurgerile de la balcoanele vecinilor. La autopsie, n-o să-şi dea tăietorul de mortăciuni seama de ce ai murit. O să creadă că te-a omorât nevastă-ta în bătaie şi o s-o bagi şi pe ea la bulău, că doar din cauza ei ai decis să atârni. Cel mai mişto lucru care ţi se poate întâmpla este ca sârma să fie atât de subţire, încât să te decapiteze. Aşa, produci un corp inert şi o minge de basket. Şi te duci şi dracului, că, în afară de Băsescu, toţi avem nevoie de cap.

Lecţia nr.2:
Împuşcarea

Unii sunt atât de rupţi în medulla oblongata, că nu sunt în stare să-şi nimerească propriul cap cu un pistol. Sau au creierul atât de mic, încât glonţul trece pe deasupra lui. Aşa că, dacă vrei să faci treabă şi să nu se cace audienţa pe ea de râs la ştirile de la ora cinci, sugi ţeava. Da, o iei în gură şi apeşi pe trăgaci. Glonţul îţi atinge partea importantă a creierului şi sigur scapi lumea de prezenţa ta inutilă. Atenţie, pistoalele cu bile de cauciuc nu sunt bune. Nu faci decât să te îneci cu biluţa aia sau să te caci pneuri Michelin, ceea ce e OK dacă ai maşină. Dar, dacă ai maşină, o duci destul de bine şi nu ai nevoie să te sinucizi, chiar dacă viaţa ta nu face doi bani. Poţi să vii la mine şi te ajut eu cu un topor prost ascuţit, bine plasat, în stil medieval.

Va urma, pentru că nu pot să-mi dezvălui toate secretele dintr-o singură lovitură. În fond, sinuciderea este o artă şi trebuie învăţată în timp. Nu oricine poate s-o facă, după cum au demonstrat atâţia deştepţi care s-au băgat singuri în spital, unde nu au reuşit recât să se infecteze cu ciuperci, paraziţi şi găini mistreţe la genunchi. În loc să moară, au ajuns să trăiască toată viaţa cu dureri cumplite. Pe lângă asta, nu au mai futut niciodată nimic, pentru că nimeni nu se fute cu un om care seamănă cu o bară de Dacie după un sărut franţuzesc cu TIR-u'. Până mai am eu chef de propagat înţelepciunea-mi nemărginită, odihniţi-vă în pace şi luaţi-vă măsurile pentru coşciug.

Carl Orff - Carmina Burana