luni, 9 septembrie 2013

Ghid de agăţat petarde ortodoxe

Uneori, întâlneşti o femeie frumoasă. O vrei. Aşa că îi spui unele replici standard, gen scoţi ştrumeleagul la ea şi-i spui "vezi că ăsta nu se suge singur". În mod normal, orice femeie pune botul la replica asta. Dar eşti surprins să vezi că îţi spune că vrea să aştepte până la căsătorie sau că dacă ai avea frica lui Dumnezeu, te-ar suge în uşa băii. Dar tu eşti un dihor ateu. Alteori, ajungi prin ştie dracu' ce monastire de maici, iar Surioara Sofronia parcă cere falus. Dar tu nu ştii cum să agăţi duhovniceşte corect, aşa că n-ai ortodoxe fundamentaliste în palmares. Uite ce să le spui:

Hai să ne prefacem că tu eşti Eva şi în Arborele Cunoaşterii creşteau banane.
Vrei să-ţi arăt exact cât de tare era Sfânta Cruce?
Hai să vezi cum a despărţit Moise Marea Roşie şi cum s-a înecat faraonul în ea!
Hai în altar să-ţi arăt nişte moaşte care izvorăsc mir când le săruţi cu destulă evlavie.
Hai să ne jucăm de-a Maica Domnului şi Sfântul Duh!
Ştiai că există ceva mai bun decât Bunavestire?
Am aici ceva care o să te facă să înţelegi ideea de omnipotenţă divină.
Aş vrea să-ţi arăt ciocanul cu care L-au pironit pe Hristos de cruce.
N-ai chef să punem Mântuitorul în Mormânt?
Să ştii că există lucruri care învie în trei minute, nu în trei zile. 
Hai să vedem împreună ce-a făcut Domnul în a şaptea zi!
Uite cum a convins-o şarpele pe Eva să-i pape merele.
N-ai chef să înfigem lumânarea în colivă?
Hai să-ţi arăt de ce n-au voie femeile pe Muntele Athos!
Ăsta (îi arăţi ştrumeleagul din dotare) este Muntele Golgota. Nu se escaladează singur.
Ne jucăm un pic de-a inchizitorul şi vrăjitoarea?
Ştii la ce mă duce cu gândul cuvântul "erezie"? La ce-mi provoci tu când te spovedeşti în faţa mea.
Am auzit că-ţi place duhovnicul tău. Hai să-ţi dau motive să treci pe la el.
Tu transformi carnea în lemn mai repede decât a transformat Hristos apa în vin!
Hai să-ţi demonstrez cum s-a rupt în două Templul din Ierusalim!
Vreau să-L cufund pe Hristos în Iordan şi să-l Botez.
Mi se mai spune că am ceva în comun cu Irod cel... Mare.

Acum aştept o invazie de futaci prin mănăstirile patriei, unde aveţi datoria sacră de a desacraliza surorile şi de a face poze cu cărţile legionare din biblioteci! Succes la pironit Hristosul de cruce. La botezat Domnul. La înfipt suliţa în coasta lui Mesia. Aţi înţeles aluzia.

Turisas - Ten more miles

sâmbătă, 31 august 2013

Imperiul piroman

Azi nu vreau să fut capul. Cine se prinde, bine, cine nu, să ia bon de ordine şi să stea o tură. Imperiile se nasc numai ca să moară. Toată lumea ştie asta. Ăla care întemeiază un imperiu ştie că măreaţa lui construcţie o să se ducă la mă-sa în vagin. Al 154-lea împărat ştie şi el că poate fi ultimul. Nemurirea constructului nu este pe ordinea de zi a nimănui. Ideea este ca viaţa imperiului să fie cât mai lungă. Resurse aproape menărginite sunt investite în amânarea inevitabilului. Şi cu cât pute mai tare a inevitabil, cu atât mai multe resurse sunt băgate în "asigurarea de sănătate" a imperiului.

A patra Romă este America, fără doar şi poate. Nu stau să-ţi povestesc despre celelalte trei pentru că te consider un cititor cultivat. Dacă nu eşti, greşeala mea că te-am supraestimat. De fiecare dată când a venit vorba căderii vreunei Rome, putoarea de hoit a venit din interior. Decadenţă morală, incultură, letargie. Cine spune că nişte triburi abia intrate în Epoca Fierului au distrus măreaţa civilizaţie romană este un mare idiot. Serios. Dacă Roma era şi în anul 476 un factor civilizator, un etalon de moralitate, de cultură, de calitate a vieţii şi aşa mai departe, tribuleţele n-aveau nicio şansă. America pute la fel de tare. În plus, face marea greşeală de a se destabiliza psihologic şi mai mult cu tentativele ei de expansiune. Intenţia este să urmeze sfatul lui Sun Tzu: "Pari puternic când eşti slab şi slab când eşti puternic". Cam ce făcea şi Stalin. Dar, la fel cum un balon se subţiază pe măsură ce se umflă, aşa şi energia internă a unei naţiuni slăbeşte pe măsură ce ea încearcă a se extinde mai mult decât este sustenabil. Şi nu mă refer, aici, la sustenabilitatea financiară a "acţiunilor poliţieneşti" de genocid democratic. Este vorba despre dorinţa "plebeilor" de a fi alături de conducerea imperiului în demersul său. Când funcţionarea imperiului este pusă la îndoială atât de propriii cetăţeni, cât şi de statele clientelare din jurul său, izul de mortăciune devine duhoare de nesuportat, iar zilele marii paleşti de pe hartă sunt numărate.

Ideea este următoarea: Intervenţiile tot mai dese ale Americii, prin intermediarii europeni care-i fac treaba murdară, încep să devină tot mai puţin legitime şi tot mai puţin populare chiar în rândul trepăduşilor din NATO. Să fim serioşi, imperiul care conduce ONU trimite inspectorii ONU în Siria ca să investigheze treaba şi să-i spună împăratului dacă poate sau nu să îşi împlânte baioneta într-o ţărişoară şi-aşa divizată şi arată şi-n dungă de război civil? Mai crede cineva în aberaţia asta? Mai crede cineva în standardele duble promovate de Imperiu, violuri repetate ale raţiunii care au funcţionat doar pentru că Imperiul a ales să-şi ţină cetăţenii într-o lucie prostie? Lipsa de interes a tovarăşilor albaştri de pe Bătrânul Continent, manifestată faţă de războiul Împăratului premiat pentru pace, marchează începutul oficial al căderii Romei. Şi după căderea oricărui imperiu, urmează un Ev Întunecat. Iar ăsta e singurul motiv pentru care bucuria mea pentru moartea Imperiului nu este deplină.

Sabaton - Karoliners bön

duminică, 18 august 2013

Marş la bibliotecă

Dacă s-ar citi mai multe cărţi, lumea ar fi mai nimfomană. Nimeni nu scrie cărţi din cărţi. Se scrie din experienţă, ca să pară natural. Sau se scrie din cur, din imaginaţie, din ceva impalpabil. Există cărţi care te fac să-ţi doreşti lucruri şi cărţi care te fac să te laşi de lucruri. A doua categorie suferă de lipsă de relevanţă, e dominată de Biblie. Este o porcărie. Cine scrie cărţile alea este aproape mort pe dinăuntru pentru că aşa s-a născut.

Primele cărţi, în schimb, sunt cele scrise de oameni cu adevărat morţi pe dinăuntru, dar morţi de oboseală, pentru că au făcut fel de fel de lucruri. Au avut o viaţă şi asta se vede din scriitură. Au şi citit, au citit biblioteci întregi. De-acolo şi-au luat vize de călătorie spre stări, sentimente, acţiuni. Şi-ar fi putut lua mai multe, dacă lumea ar fi citit mai mult. Când scrii, ştii foarte bine că o să te citească foarte puţină lume. Mai mari şanse să te faci auzit ai avea dacă te-ai duce în primul bar, ai bea trei sticle de pufoaică proastă şi ai începe să faci scandal. Ai spune lucruri interesante. Le-ai spune, nu le-ai scrie. Dar, când te apuci de scris, nu te mai interesează. Tu ştii că ai existat, că eşti propriul tău erou. Ţie nu mai ai ce să-ţi demonstrezi, e o problemă de "cine are urechi, să audă". Dar alea sunt cărţile bune, pe care le arunci pe geam pentru cine o avea chef să le ridice de pe asfalt şi să le citească. Nu le scrii ca să le vinzi, pentru că ai învăţat de mult să te descurci fără bani. Le scrii pentru că speri să inspiri pe cineva să fie ca tine, chiar dacă eşti depravat, decăzut şi decadent, un arbore găunos care nu face decât să umble, să meargă din inerţie sau să cadă la vale după ce-a fost uns cu toate alifiile. Ştii? Să inspiri e mai uşor decât vor unii să te facă să crezi. Sigur, oamenii care umplu săli cu cretini ca să le vândă DVD-uri cu căcat m-ar contrazice. Lor le plac cuvintele mari, pentru că poate ştiu să le folosească. Adevărul e că asta o poate învăţa oricine. Dar te faci auzit când vorbeşti limba celui care te ascultă. Unul care se hrăneşte din măreţia unor cuvinte complicate n-o s-o apuce niciodată pe calea ta de om dezorganizat şi puţin nebun, ar avea prea multe de pierdut. Scrie ca să scoţi un porc din noroi, nu ca să tai aripile unui vultur. 

Ideea e că am chef de futut ca la carte şi n-a citit nimeni cartea aia, iar eu nu sunt Sven să fut orice are fie şi un rudiment de gaură. Şi nu trebuie să aibă sens, azi n-am sens, azi nu vreau să am logică. 

Sabaton - The Carolean's prayer

sâmbătă, 10 august 2013

Mi-e dor de ea

Mai ţine minte cineva că am omorât un personaj feminin ca să nu mă trăsnească în occiput complexul lui Pygmallion? Mi-e dor de ea, pentru că am visat-o. Am nevoie de cineva nou, de un "corp aberant bizantin" pe care să fac experimente literare şi nu numai. Aceasta este povestea lui Gandamaktoniu, omul al cărui ficat este atât de eficient încât nu se poate îmbăta decât dacă-şi injectează vodcă în jugulară.

Gandamaktoniu a evoluat atât de mult în comparaţie cu specia lui, pe care nu o poate urî din moment ce nu împărtăşeşte din ea decât aproximativ numărul membrelor, încât a decis să-şi deschidă o mânăstire cu acoperiş verde. Problema era că nicio instituţie nu voia să se lege de mănăstirea aproximativ verde a lui Gandamaktoniu, pentru că ea era plină cu cărţi. Cărţi aproximative, scrise de el în vremurile bune, când călătorea cu un rucsac plin de branule şi un geamantan de sticle de vodcă rusească, notând în nişte caiete pe care numai el ştia de unde le scoate cuvinte aleatorii, adunate de pe te miri unde. De fapt, el crease. Gandamaktoniu poate fi considerat aproximativ Dumnezeu, nu doar pentru că încurcate-i sunt căile, dar pentru că aparenţa lui grotescă este atât de aberantă, că e aproape metafizică. În plus, are un ficat de robot şi respiră suprarealism prin fiecare por, mai ales că opera lui e de neînţeles chiar şi pentru el. De aproximativ zece ori a dorit să facă un rug aprins cu vodcă şi să-şi ardă cărţile ciudate, dar jugulara începea de fiecare dată să-i tremure incontrolabil, ca o râmă bolnavă de Parkinson. Atunci dezgropa, conştiincios, un ac pe care şi-l îndesa pofticios în vena beţivă, îl lega cu un furtunoi negru direct de gura sticlei, saluta nazist şi-şi agăţa trăscăul de trei degete ale mâinii suspendate. Mergea în pas de gâscă pe străzile aproximativ drepte ale oraşului cu nume ciudat, atât de ciudat încât devenise titlul următoarei cărţi a lui Gandamaktoniu. De la ferestre, oamenii i se închinau. Superioritatea lui nu trebuia exprimată decât de aerul pe care-l emana. 

Ideea de bază a acestui Quijote deformat, foarte beţiv şi uşor alunecat la dreapta este că are un penis asemănător unei limbi de cameleon pe care, în urmă cu câteva zeci de ani, l-a întins fără ţintă. A nimerit în vaginul descompus al Carinei şi de atunci Gandamaktoniu este omul aproximativ perfect şi, dacă nu i-ar puţi capul pulii a pizdă putredă, ar fi cu adevărat un Dumnezeu printre noi. Drept urmare, şi-a smuls din cel de-al treilea picior, mult mai scurt decât celelalte două şi cu un singur deget, un snop de nervi. Treaba aceasta duru foarte tare, dar durerea şi-o curmă cu o perfuzie de vodcă, în timp ce, spânzurat cu nervul, atârna deasupra unei străzi înguste a oraşului-carte pe care-l supusese în ciuda duhorii pe care i-o emana membrul viril. 

Kamelot - March of Mephisto

vineri, 19 iulie 2013

Dacă ai o cauză bună nu înseamnă că eşti şi tu bun! Despre cretinii care dezbat spionarea cetăţenilor de către stat

Cineva, acolo sus, vrea, care va să zică, să dea pe faţă faptul că ni se ascultă şi băşinile amplificate de forma budei. Ce noutate! Una dintre probleme este faptul că Pământul suportă, pe suprafaţa lui, persoane care sunt de acord cu chestia asta. Am auzit de multe ori argumentul ăsta, cum că dacă n-ai nimic de ascuns, nu te superi că te ascultă curvele cele mai de preţ ale statului. L-am auzit şi combătut, cu contraargumente mai mult sau mai puţin inteligente. Nu vreau să contribui la dezbatere decât cu o întrebare: dacă eşti de acord să ţi se cunoască, de către o terţă persoană, toate convorbirile private, de ce nu umbli pe stradă în pula goală? Ai ceva de ascuns? Pula ta are două capete şi ţi-e ruşine cu ea? Parcă spuneai că n-ai o problemă cu faptul că cineva ascultă cum faci tu sex libidinos la telefon cu târfa ta. Lasă-ţi penisul să atârne, zic! 

De aceeaşi parte a baricadei, există, paradoxal, cretinii militarişti care, observ, sunt mulţi de tot. Ei vor un regim răcănesc, în care Armata să taie şi să spânzure şi consideră că drepturile şi libertăţile individuale ale cetăţeanului trebuie să fie cât mai limitate, de dragul statului şi a puterii lui. Cu alte cuvinte, pentru ca statul să aibă pula mare în relaţiile internaţionale, trebuie ca cetăţenii să fie cât mai robotizaţi, mai încolonaţi şi mai striviţi de greutatea patului puştii. În mod normal, ar trebui să fie fericiţi omuleţii ăştia că li se ascultă telefoanele. Dar, nu! Ei nu vor aşa ceva, pentru că nu sunt ei cei care ascultă, evident! E foarte mişto să vrei un regim cu bocanci, atâta timp cât în bocanci îţi bagi tu cracii. Armata e frumoasă când dai ordine, nu când le primeşti. Cum să ai încredere în răcanii ăştia, dacă sunt atât de inconsecvenţi şi idioţi chiar şi când n-au puterea?

Ultimii oameni, din toate punctele de vedere, sunt fanaticii religioşi. Ei consideră, la fel ca militariştii, unii dintre ei fiind chiar un fel de wannabe cruciaţi, că libertăţile astea pentru toată lumea nu sunt chiar naturale şi sunt marca neomarxismului. Masonii şi Monsanto vor să ne urmărească şi să ne facă sclavi, să îl scoată pe Dumnezeu din noi. Bine, domnule credincios, pot să fiu de acord cu tine şi mă bucur că eşti împotriva statului orwellian. Dar te rog să nu mă faci de căcat prin asociere venind cu asemenea argumente! Nu ai tu, creştinule care pui bombe în universităţi, un Dumnezeu care te urmăreşte? Nu ai tu un popă la care te spovedeşti, spunându-i cum i-ai provocat mă-tii şi surorii tale orgasm multiplu, contrar voinţei divine care spune că femeia nu trebuie să simtă plăcere? Tu însuţi te laşi urmărit de autorităţi pe care le recunoşti ca superioare ţie. Dacă SRI ar fi compus din popi, ai mai fi împotriva ascultării telefoanelor? Tu te-ai născut să fii oaie, că aşa spune şi Hristos, că eşti o oaie. De ce contează cine e ciobanul tău, atâta timp cât proprietarul e tot Ăla? Nu vezi că eşti idiot? Mori pe cruce!

În ce mă priveşte pe mine, eu îmi bag pula în stat, indiferent ce face şi cine îl manevrează. De unde şi până unde vine un nene de la SRI şi are pretenţia că ştie ce-mi trebuie mie? Sau poate de-asta vrea să mă cunoască atât de bine, ca să ştie ce vreau de la el. Domnule spion, tot ce vreau e să mori împreună cu oricine ar fi şefii tăi. Nu tu, nu armata, nu factorul politic preveniţi "terorismul". Voi îl invocaţi. Dacă nu exista armată în Orient, nu veneau orientalii să facă terorism în State. Acţiune şi reacţiune, domnilor!

Voces Thules - Krummavísur

luni, 17 iunie 2013

Moartea patronului de monastire şi rugurile omuleţilor verzi

16 iunie 2013. Lumea s-a mai uşurat de un căcat legionar, pe numele lui Justin Pârvu. Da, Justin, ca Bieber. Din respectul pe care mi se cere să-l am pentru morţi, n-am să-mi manifest bucuria din prima. Justin a fost un moşuleţ simpatic, cu barbă şi ochelari, care a citit foarte mult şi pe care l-a ajutat o minte mare. Şi aici se termină respectul.

Ce-a făcut Justinică al nostru cu mintea lui mare? Păi, când ai lucruri mari, ţi le cam bagi pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Ca oamenii cu penis mare care penetrează grase. Domnul Pârvu s-a legionărit în 1938, călărind un val care, spera el, avea să-l suie ca o cloşcă pe căpiţa neamului românesc. Neamul creştin românesc. Din fericire pentru el, nu i-a pers şi a ajuns pe la pârnăile comuniste. Pentru cine nu ştie, pârnăile comuniste din anii '50 erau mai nasoale ca pârnăile somaleze de astăzi. Adică, dacă scăpai săpunul, nu te futea colegul de celulă, te futea gardianul direct, pentru că gardianul era coleg de celulă. Da, treaba era futută, dar, după cum vom vedea, Justin a primit ceea ce-a vrut. Fundamentalist creştin şi membru al organizaţiei teroriste legionare, taica popa a militat pentru aruncarea României înapoi în Evul Mediu. Biserica Ortodoxă trebuia să devină ceea ce a fost cea Catolică după anul 1000, adică vârful unei teocraţii similare celei din spaţiul arab. La fel cum francezului medieval îi spunea popa cum să dea la buci în aşa fel încât să nu simtă şi să nu provoace plăcere; la fel cum italianului interesat de ştiinţă îi punea popa foc sub picioare, aşa trebuia să ni se facă şi nouă. Dar au ajuns la putere comuniştii. Alte maimuţe idoelogice, dar asta-i partea a doua. În schimb, au făcut o treabă bună: pârnăi ca-n Evul Mediu, de te mâncau şobolanii în celulă, nu alta. Asta a păţit-o şi mortul nostru. A stat la nişte bulău ca să simtă pe pielea lui ce voia să facă el, împreună cu alţi zelişti, propriului popor dintr-o iubire sadică pe care numai dunmezeul biblic ar putea s-o simtă. Normal că a ieşit din bulău, că n-au crăpat prea mulţi acolo, dar asta nu-i opreşte pe ortodocşii neamului să-l considere martir. Ce dacă a crăpat la 94 de ani, de cancer? El este un martir al închisorilor comuniste! În ultimii ani ai vieţii, şi-a deschis mănăstire de călugări. Pentru că acei călugări se plictiseau, a deschis şi mănăstire de călugăriţe. De ziua lui, măicuţele veneau şi-i cântau (la fluier?) "Sfântă tinereţe legionară". A militat împotriva obligativităţii actelor cu cip, chiar dacă ele nu-s obligatorii. A militat împotriva implantării cipurilor în corp, chiar dacă nu-ţi implantează nimeni nimic nicăieri. Dar el nu ştia, că e greu să fii patron de mănăstire! În cele din urmă, s-a gândit şi dracul să-l ia, după mult cancer la stomac. 

Ceea ce rămâne după Justinică e o adunătură de neolăbaci care îl plâng. Îi întreb ce părere au de prezeţa cancerului în Justin, dat fiind că ortodocşii consideră cancerul ca fiind pedeapsă divină? Nu, nu scrie în Biblie, ci în manualul de religie. Fără îndoială, Justin va fi transformat într-un martir al terorismului legionar şi al standardelor duble, un monument al iraţionalului şi al prostiei intenţionat întreţinute cu supradoze de tămâie. Câteva sute de dreptaci verzi for face lobby pentru canonizarea lui moşulică. Ce-i drept, a fost o întruchipare a valorilor ortodoxe, prostia şi primitivismul în special, apoi exclusivismul naţional, antisemitismul prost argumentat şi prost întemeiat, ingineria socială şi, nu în ultimul rând, transformarea unui popor în turmă de oi, căci Hristos tratează umanitatea în termeni ovini. 

De ce m-am apucat să scriu asta? Nu e o reacţie la moartea lui Justin Pârvu în particular. E o reacţie la curentul de legionarism care se va alimenta cu sete din lacrimile celor care-l vor plânge pe acest potenţial călău al neamului. Aşa-zisele valori promovate de Justin îşi vor găsi locul în manifestele neodreptace, iar şantajul emoţional caracteristic ortodocşilor va atrage după sine un suport popular masiv pentru aceşti nostalgici ai unui Ev Mediu pe care nici măcar nu-l înţeleg. Puţină opoziţie nu le strică unora care vor să se suie pe noi şi să ne strivească intelectual, făcând din noi prizonieri ai Bisericii şi ai credulităţii copilăreşti. În fond, la fel cum liderii legionari au fost întemniţaţi sau ucişi de comunişti, cele mai pătrunzătoare minţi ale noastre vor ajunge pe rugurile aprinse de omuleţii verzi în piaţa publică. Motivul? S-au îndoit. Au cercetat. Au fost inteligenţi şi asta-i blasfemie!

Corvus Corax - Oh, varium fortune

sâmbătă, 25 mai 2013

Marx, tătucul nostru!

I se umflă lui Marx barba de fericire când mai scoate capul din cazanul în care se frăgezeşte infernal. Dacă s-ar fi născut Dante mai târziu ar fi avut ce asculta de la nenea ăsta. După ce a murit, a cucerit jumătate de Europă. Câteva răzmeriţe bine sincronizare mai târziu, a cucerit şi cealaltă jumătate, iar acum trebuie să ne deschidem larg porţile acolo unde Constantinopolul le-a închis, adică în calea musulmanilor care fug din ţările lor de exterminarea pe care-o facem noi, glorioşii membri ai naţiunii mondiale aşa-zis civilizate, vestice, corecte politic. Vezi unde se rupe raţionamentul? Naţiunea mondială este un gealat care intră peste tine în casă, îţi ia fiica în ştangă după care o obligă să se refugieze la el în casă. Cum o obligă? Păi ce altă casă mai e? 

Noi trebuie să fim nişte amibe care stau tot timpul crăcănate, poate-poate le pică ceva de mâncare de prin băltoacă. Trebuie să fim veşnic în călduri, veşnic receptivi la "valorile" culturale contradictorii care vin din toate părţile. Trebuie să naştem în noi contradicţii care se exteriorizează prin revoltă împotriva noastră, dar niciodată împotriva sistemului. Nu. Sistemul nu poate fi contestat. Nu poate fi criticat. Sistemul şi-a dezvoltat un bau-bau care sperie majoritatea. L-a suit pe Adolf Hitler sus de tot, pe un piedestal al urii şi al fricii, de unde latră la noi, urlă, hăuleşte din foame de "inferiori" morţi. Şi oricine vede lumea în termeni de "inferior" şi "superior" este, automat, acuzat că vrea să hrănească trollul cu mustăcioară. De parcă Hitler ar fi fost primul şi ultimul care să respingă persoane şi valori contrare propriilor idealuri şi acţiuni! De parcă am fi cu toţii o specie uniformă de roboţei, produşi în serie, turnaţi în aceeaşi matriţă.

Cam asta e ideea marxismului de azi: să ne toarne în aceeaşi matriţă a lipsei de iniţiativă, de acţiune, de individualitate, de originalitate. Unde e Leonardo da Vinci? Nu s-a mai născut de jumătate de mileniu unul ca el, deşi toţi avem cunoştinţele lui şi încă ceva peste. Avem cu ce raţiona. Dar cine raţionează? Cine are loc să raţioneze corect fără să se lovească frontal de barierele corectitudinii politice? Nu avem voie să construim un mijloc de transport cu adevărat eficient pentru că nu ar putea fi folosit de un ţigan sau de o persoană cu handicap. Nu avem voie să spunem "negru" pentru că ar fi rasist. Oare ce culoare au chiloţii mei? Încă mă mir că mai avem voie să folosim tastaturi, creioane, hârtie. Nu se simt jigniţi ciungii? Nu apare vreun ONG al ciungilor să se simtă discriminat? 

Şi după ce suntem toţi educaţi în spiritul tâmp al iubirii de tot ce are două picioare, de parcă nimic din ceea ce are două picioare nu ar vrea să ne taie gâturile pentru trei lei la prima alee dosnică, trebuie să fim sclavi. Trebuie să ne "implicăm", să intrăm în "proiecte" prin care ne aruncăm pe geam munca, doar de dragul idealului de a face absolut toate căcaturile umane să se simtă "integrate" şi iubite. Să nu plângă nici ultimul violator de copii că e discriminat. Să facem, dar, o mare horă a "voluntarilor" cu floricele-n păr numai ca să ţinem în mână mâna care va apăsa ultimul trăgaci din viaţa noastră când va simţi nevoia s-o facă! Chiar şi pe hrănitorii lui Hitler trebuie să-i iubim, după ce-i buşim bine de tot cu spinarea de perete, părinteşte. Le strângem intestinele de pe caldarâm, îi coasem la loc, ca pe nişte puzzle-uri tridimensionale, dar le modelăm în "ouăle cubice" pe care trebuie să le facem, totul în numele unei păci menţinute cu un pumn în gura celor care îndrăznesc a gândi cu capul lor şi cu un pumn în burta celor care nu sunt ca noi. Şi ăsta e un alt paradox al marii noastre naţiuni mondiale: nu e voie să-i urăşti pe cei care nu vor să facă parte din ea. Trebuie, în schimb, să fii un erou apărător al democraţiei şi să-i masacrezi. Din iubire, din ce altceva să le împrăştii creierii peste cadavrele copiilor lor?

Altai Kai - Kai Kojong