vineri, 19 iulie 2013

Dacă ai o cauză bună nu înseamnă că eşti şi tu bun! Despre cretinii care dezbat spionarea cetăţenilor de către stat

Cineva, acolo sus, vrea, care va să zică, să dea pe faţă faptul că ni se ascultă şi băşinile amplificate de forma budei. Ce noutate! Una dintre probleme este faptul că Pământul suportă, pe suprafaţa lui, persoane care sunt de acord cu chestia asta. Am auzit de multe ori argumentul ăsta, cum că dacă n-ai nimic de ascuns, nu te superi că te ascultă curvele cele mai de preţ ale statului. L-am auzit şi combătut, cu contraargumente mai mult sau mai puţin inteligente. Nu vreau să contribui la dezbatere decât cu o întrebare: dacă eşti de acord să ţi se cunoască, de către o terţă persoană, toate convorbirile private, de ce nu umbli pe stradă în pula goală? Ai ceva de ascuns? Pula ta are două capete şi ţi-e ruşine cu ea? Parcă spuneai că n-ai o problemă cu faptul că cineva ascultă cum faci tu sex libidinos la telefon cu târfa ta. Lasă-ţi penisul să atârne, zic! 

De aceeaşi parte a baricadei, există, paradoxal, cretinii militarişti care, observ, sunt mulţi de tot. Ei vor un regim răcănesc, în care Armata să taie şi să spânzure şi consideră că drepturile şi libertăţile individuale ale cetăţeanului trebuie să fie cât mai limitate, de dragul statului şi a puterii lui. Cu alte cuvinte, pentru ca statul să aibă pula mare în relaţiile internaţionale, trebuie ca cetăţenii să fie cât mai robotizaţi, mai încolonaţi şi mai striviţi de greutatea patului puştii. În mod normal, ar trebui să fie fericiţi omuleţii ăştia că li se ascultă telefoanele. Dar, nu! Ei nu vor aşa ceva, pentru că nu sunt ei cei care ascultă, evident! E foarte mişto să vrei un regim cu bocanci, atâta timp cât în bocanci îţi bagi tu cracii. Armata e frumoasă când dai ordine, nu când le primeşti. Cum să ai încredere în răcanii ăştia, dacă sunt atât de inconsecvenţi şi idioţi chiar şi când n-au puterea?

Ultimii oameni, din toate punctele de vedere, sunt fanaticii religioşi. Ei consideră, la fel ca militariştii, unii dintre ei fiind chiar un fel de wannabe cruciaţi, că libertăţile astea pentru toată lumea nu sunt chiar naturale şi sunt marca neomarxismului. Masonii şi Monsanto vor să ne urmărească şi să ne facă sclavi, să îl scoată pe Dumnezeu din noi. Bine, domnule credincios, pot să fiu de acord cu tine şi mă bucur că eşti împotriva statului orwellian. Dar te rog să nu mă faci de căcat prin asociere venind cu asemenea argumente! Nu ai tu, creştinule care pui bombe în universităţi, un Dumnezeu care te urmăreşte? Nu ai tu un popă la care te spovedeşti, spunându-i cum i-ai provocat mă-tii şi surorii tale orgasm multiplu, contrar voinţei divine care spune că femeia nu trebuie să simtă plăcere? Tu însuţi te laşi urmărit de autorităţi pe care le recunoşti ca superioare ţie. Dacă SRI ar fi compus din popi, ai mai fi împotriva ascultării telefoanelor? Tu te-ai născut să fii oaie, că aşa spune şi Hristos, că eşti o oaie. De ce contează cine e ciobanul tău, atâta timp cât proprietarul e tot Ăla? Nu vezi că eşti idiot? Mori pe cruce!

În ce mă priveşte pe mine, eu îmi bag pula în stat, indiferent ce face şi cine îl manevrează. De unde şi până unde vine un nene de la SRI şi are pretenţia că ştie ce-mi trebuie mie? Sau poate de-asta vrea să mă cunoască atât de bine, ca să ştie ce vreau de la el. Domnule spion, tot ce vreau e să mori împreună cu oricine ar fi şefii tăi. Nu tu, nu armata, nu factorul politic preveniţi "terorismul". Voi îl invocaţi. Dacă nu exista armată în Orient, nu veneau orientalii să facă terorism în State. Acţiune şi reacţiune, domnilor!

Voces Thules - Krummavísur

luni, 17 iunie 2013

Moartea patronului de monastire şi rugurile omuleţilor verzi

16 iunie 2013. Lumea s-a mai uşurat de un căcat legionar, pe numele lui Justin Pârvu. Da, Justin, ca Bieber. Din respectul pe care mi se cere să-l am pentru morţi, n-am să-mi manifest bucuria din prima. Justin a fost un moşuleţ simpatic, cu barbă şi ochelari, care a citit foarte mult şi pe care l-a ajutat o minte mare. Şi aici se termină respectul.

Ce-a făcut Justinică al nostru cu mintea lui mare? Păi, când ai lucruri mari, ţi le cam bagi pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Ca oamenii cu penis mare care penetrează grase. Domnul Pârvu s-a legionărit în 1938, călărind un val care, spera el, avea să-l suie ca o cloşcă pe căpiţa neamului românesc. Neamul creştin românesc. Din fericire pentru el, nu i-a pers şi a ajuns pe la pârnăile comuniste. Pentru cine nu ştie, pârnăile comuniste din anii '50 erau mai nasoale ca pârnăile somaleze de astăzi. Adică, dacă scăpai săpunul, nu te futea colegul de celulă, te futea gardianul direct, pentru că gardianul era coleg de celulă. Da, treaba era futută, dar, după cum vom vedea, Justin a primit ceea ce-a vrut. Fundamentalist creştin şi membru al organizaţiei teroriste legionare, taica popa a militat pentru aruncarea României înapoi în Evul Mediu. Biserica Ortodoxă trebuia să devină ceea ce a fost cea Catolică după anul 1000, adică vârful unei teocraţii similare celei din spaţiul arab. La fel cum francezului medieval îi spunea popa cum să dea la buci în aşa fel încât să nu simtă şi să nu provoace plăcere; la fel cum italianului interesat de ştiinţă îi punea popa foc sub picioare, aşa trebuia să ni se facă şi nouă. Dar au ajuns la putere comuniştii. Alte maimuţe idoelogice, dar asta-i partea a doua. În schimb, au făcut o treabă bună: pârnăi ca-n Evul Mediu, de te mâncau şobolanii în celulă, nu alta. Asta a păţit-o şi mortul nostru. A stat la nişte bulău ca să simtă pe pielea lui ce voia să facă el, împreună cu alţi zelişti, propriului popor dintr-o iubire sadică pe care numai dunmezeul biblic ar putea s-o simtă. Normal că a ieşit din bulău, că n-au crăpat prea mulţi acolo, dar asta nu-i opreşte pe ortodocşii neamului să-l considere martir. Ce dacă a crăpat la 94 de ani, de cancer? El este un martir al închisorilor comuniste! În ultimii ani ai vieţii, şi-a deschis mănăstire de călugări. Pentru că acei călugări se plictiseau, a deschis şi mănăstire de călugăriţe. De ziua lui, măicuţele veneau şi-i cântau (la fluier?) "Sfântă tinereţe legionară". A militat împotriva obligativităţii actelor cu cip, chiar dacă ele nu-s obligatorii. A militat împotriva implantării cipurilor în corp, chiar dacă nu-ţi implantează nimeni nimic nicăieri. Dar el nu ştia, că e greu să fii patron de mănăstire! În cele din urmă, s-a gândit şi dracul să-l ia, după mult cancer la stomac. 

Ceea ce rămâne după Justinică e o adunătură de neolăbaci care îl plâng. Îi întreb ce părere au de prezeţa cancerului în Justin, dat fiind că ortodocşii consideră cancerul ca fiind pedeapsă divină? Nu, nu scrie în Biblie, ci în manualul de religie. Fără îndoială, Justin va fi transformat într-un martir al terorismului legionar şi al standardelor duble, un monument al iraţionalului şi al prostiei intenţionat întreţinute cu supradoze de tămâie. Câteva sute de dreptaci verzi for face lobby pentru canonizarea lui moşulică. Ce-i drept, a fost o întruchipare a valorilor ortodoxe, prostia şi primitivismul în special, apoi exclusivismul naţional, antisemitismul prost argumentat şi prost întemeiat, ingineria socială şi, nu în ultimul rând, transformarea unui popor în turmă de oi, căci Hristos tratează umanitatea în termeni ovini. 

De ce m-am apucat să scriu asta? Nu e o reacţie la moartea lui Justin Pârvu în particular. E o reacţie la curentul de legionarism care se va alimenta cu sete din lacrimile celor care-l vor plânge pe acest potenţial călău al neamului. Aşa-zisele valori promovate de Justin îşi vor găsi locul în manifestele neodreptace, iar şantajul emoţional caracteristic ortodocşilor va atrage după sine un suport popular masiv pentru aceşti nostalgici ai unui Ev Mediu pe care nici măcar nu-l înţeleg. Puţină opoziţie nu le strică unora care vor să se suie pe noi şi să ne strivească intelectual, făcând din noi prizonieri ai Bisericii şi ai credulităţii copilăreşti. În fond, la fel cum liderii legionari au fost întemniţaţi sau ucişi de comunişti, cele mai pătrunzătoare minţi ale noastre vor ajunge pe rugurile aprinse de omuleţii verzi în piaţa publică. Motivul? S-au îndoit. Au cercetat. Au fost inteligenţi şi asta-i blasfemie!

Corvus Corax - Oh, varium fortune

sâmbătă, 25 mai 2013

Marx, tătucul nostru!

I se umflă lui Marx barba de fericire când mai scoate capul din cazanul în care se frăgezeşte infernal. Dacă s-ar fi născut Dante mai târziu ar fi avut ce asculta de la nenea ăsta. După ce a murit, a cucerit jumătate de Europă. Câteva răzmeriţe bine sincronizare mai târziu, a cucerit şi cealaltă jumătate, iar acum trebuie să ne deschidem larg porţile acolo unde Constantinopolul le-a închis, adică în calea musulmanilor care fug din ţările lor de exterminarea pe care-o facem noi, glorioşii membri ai naţiunii mondiale aşa-zis civilizate, vestice, corecte politic. Vezi unde se rupe raţionamentul? Naţiunea mondială este un gealat care intră peste tine în casă, îţi ia fiica în ştangă după care o obligă să se refugieze la el în casă. Cum o obligă? Păi ce altă casă mai e? 

Noi trebuie să fim nişte amibe care stau tot timpul crăcănate, poate-poate le pică ceva de mâncare de prin băltoacă. Trebuie să fim veşnic în călduri, veşnic receptivi la "valorile" culturale contradictorii care vin din toate părţile. Trebuie să naştem în noi contradicţii care se exteriorizează prin revoltă împotriva noastră, dar niciodată împotriva sistemului. Nu. Sistemul nu poate fi contestat. Nu poate fi criticat. Sistemul şi-a dezvoltat un bau-bau care sperie majoritatea. L-a suit pe Adolf Hitler sus de tot, pe un piedestal al urii şi al fricii, de unde latră la noi, urlă, hăuleşte din foame de "inferiori" morţi. Şi oricine vede lumea în termeni de "inferior" şi "superior" este, automat, acuzat că vrea să hrănească trollul cu mustăcioară. De parcă Hitler ar fi fost primul şi ultimul care să respingă persoane şi valori contrare propriilor idealuri şi acţiuni! De parcă am fi cu toţii o specie uniformă de roboţei, produşi în serie, turnaţi în aceeaşi matriţă.

Cam asta e ideea marxismului de azi: să ne toarne în aceeaşi matriţă a lipsei de iniţiativă, de acţiune, de individualitate, de originalitate. Unde e Leonardo da Vinci? Nu s-a mai născut de jumătate de mileniu unul ca el, deşi toţi avem cunoştinţele lui şi încă ceva peste. Avem cu ce raţiona. Dar cine raţionează? Cine are loc să raţioneze corect fără să se lovească frontal de barierele corectitudinii politice? Nu avem voie să construim un mijloc de transport cu adevărat eficient pentru că nu ar putea fi folosit de un ţigan sau de o persoană cu handicap. Nu avem voie să spunem "negru" pentru că ar fi rasist. Oare ce culoare au chiloţii mei? Încă mă mir că mai avem voie să folosim tastaturi, creioane, hârtie. Nu se simt jigniţi ciungii? Nu apare vreun ONG al ciungilor să se simtă discriminat? 

Şi după ce suntem toţi educaţi în spiritul tâmp al iubirii de tot ce are două picioare, de parcă nimic din ceea ce are două picioare nu ar vrea să ne taie gâturile pentru trei lei la prima alee dosnică, trebuie să fim sclavi. Trebuie să ne "implicăm", să intrăm în "proiecte" prin care ne aruncăm pe geam munca, doar de dragul idealului de a face absolut toate căcaturile umane să se simtă "integrate" şi iubite. Să nu plângă nici ultimul violator de copii că e discriminat. Să facem, dar, o mare horă a "voluntarilor" cu floricele-n păr numai ca să ţinem în mână mâna care va apăsa ultimul trăgaci din viaţa noastră când va simţi nevoia s-o facă! Chiar şi pe hrănitorii lui Hitler trebuie să-i iubim, după ce-i buşim bine de tot cu spinarea de perete, părinteşte. Le strângem intestinele de pe caldarâm, îi coasem la loc, ca pe nişte puzzle-uri tridimensionale, dar le modelăm în "ouăle cubice" pe care trebuie să le facem, totul în numele unei păci menţinute cu un pumn în gura celor care îndrăznesc a gândi cu capul lor şi cu un pumn în burta celor care nu sunt ca noi. Şi ăsta e un alt paradox al marii noastre naţiuni mondiale: nu e voie să-i urăşti pe cei care nu vor să facă parte din ea. Trebuie, în schimb, să fii un erou apărător al democraţiei şi să-i masacrezi. Din iubire, din ce altceva să le împrăştii creierii peste cadavrele copiilor lor?

Altai Kai - Kai Kojong

duminică, 28 aprilie 2013

Dumnezeii şi binele relativ

Dumnezeii sunt nişte personaje literare ce variază de la pufoşenii drăguţe până la bulangii care l-ar face invidios chiar şi pe Mao. Variaţiunile astea sunt determinate geografic, dar au în comun dimensiunea propagandistică a ideilor de "bine" şi "rău". Toţi îţi spun să nu ucizi, spre exemplu, şi toţi au o listă de excepţii de la regula asta. Nu ucide creştini. Ucide păgâni, că eşti sub ascultare. Nu ucide evrei. Ucide goimi, că tu ai pula tăiată şi ei nu. Nu-ţi ucide consătenii, ucide prizonieri de război, spune Quetzalcoatl. 

Binele reprezintă un lanţ de cauze şi efecte care duc la conservarea unei stări de fapt preexistente: sporul demografic pozitiv, existenţa Universului, păstrarea ideologiei, ordinea socială, fericirea, lipsa durerii. Binele, deci, este prin excelenţă ordine, deci un principiu conservator. Răul, în schimb, este ruptura, revoluţia, distrugerea, haosul, pornind de la cel primordial. Rău este un eveniment care perturbă simplitatea unui status quo care nu presupune prea mult efort. Când răul se întâmplă, oamenii trebuie să muncească pentru a repara, pentru a reveni la situaţia dinainte. Atunci, munca nu mai are rolul de a asigura supravieţuirea sau înflorirea civilizaţiei, ci se pierde pentru o întoarcere, putem spune, istorică. 

Dumnezeii, ca să revenim la ei, sunt nu doar forţe creatoare, ci şi judecători. Rolul lor este de a face munca asta neproductivă imediat, de a interveni în bunul mers al existenţei, de a judeca şi pedepsi factorii responsabili cu facerea de rău. "Doamne ajută!", spune un creştin, când este incapabil de a se ajuta singur, când sarcina pusă înaintea lui este prea dificilă sau chiar imposibilă. Un aztec nu are deasupra lui un zeu fundamental bun care este băiat bun şi dă ploaie, mâncare, băutură. Toate astea există în jungla abundentă din spaţiul lui vital, deci Dumnezeul aztec se situează în cealaltă extremă, a distrugerii, ca să asigure echilibrul. Se ştie că bine fără rău nu poate exista şi nici invers. Deci, dacă binele e la tot pasul, în realitatea imediată, răul care-l compensează trebuie să vină din afara naturii, de la zei. Quetzalcoatl trebuie mituit. Trebuie să i se ia de pe umeri corvoada facerii de rău prin sacrificii umane. Omul se arată vrednic de mântuire ajutând zeul. Concluzionăm că binele unui aztec este răul unui creştin şi invers.

Prin urmare, intervine în ecuaţie o dilemă de genul celei cu oul şi găina: Dumnezeu a făcut binele, sau a fost creat să reprezinte binele, calea către bine, de om? Evident, dacă ar exista un singur Dumnezeu creator, binele ar fi o noţiune universală, transculturală. Cele zece porunci sau cele unsprezece postulate satanice ar fi valabile peste tot, ca dar divin oferit tuturor culturilor, Hristos fiind universal. Afirmaţia este falsă, deci Dumnezeu este invenţia omului, iar misiunea sa este să umple golurile realităţii, s-o facă perfectă, echilibrată, s-o păzească de căderea în extreme, sarcină imposibilă omului sau chiar comunităţii. De asta, dacă evreii l-ar venera pe Odin, ar dispărea ca civilizaţie în două generaţii, iar dacă aztecii l-ar fi avut pe Hristos ar fi fost distruşi de natură şi de triburile ostile dimprejurul lor. De altfel, Hristos s-a asemănat, în vremuri de abundenţă, cu Quetzalcoatl. Civilizaţia creştină, vestică, a simţit nevoia să se extindă, în perioadele ei de maximă înflorire. Deci Iisus a pus mâna pe sabie, nefiind nici el chiar aşa de hippie cum vrea Biserica să-l construiască.

Tempus est iocundus

miercuri, 24 aprilie 2013

Am un sfânt preferat!


Personajele religioase au sfinţi preferaţi. De ce? Nu, nu de ce au ăştia sfinţi preferaţi, că am încetat să mai încerc să le înţeleg căcaturile. De ce n-ar avea şi ateii sfinţi preferaţi? Dacă iei la scuturat calendarul ortodox, pun pariu că trei sferturi dintre omuleţii cărora le-a trântit Biserica cerculeţul în cap n-aveau nici cea mai mică străbatere religioasă. De fapt, nici nu erau creştini mulţi!


Iniţial, am vrut să fac un cult pentru Sfânta Parascheva, pentru că aş fute-o. Mă rog, pe tipa din icoană aş fute-o, că moaştele arată cam nasol. Dar Parascheva asta a declanşat moartea unor copii nevinovaţi. Drept urmare, misogin fiind, am zis că trebuie să iau un bărbat. Şi s-a nimerit bine ca alesul să se serbeze fix de ziua mea. Doamnelor, domnilor, mazăr facăr gentălmenilor, vi-l prezint pe Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei!



Vlăduţ a fost un dârlău beţiv şi curvar care a renunţat la cele 800 de târfe ale lui doar ca s-o ia în ştangă pe sora împăratului bizantin Vasile II Boulgaroktonos, însă numai după ce ditai basileul (autocrator, isapostolis etc, etc, etc), incapabil să-şi mai ţină imperiul laolaltă, s-a rugat bine de el. Apoi a creştinat cu japca nişte mii de rusnaci mahmuri, scufundându-i la grămadă în Nipru, nu pentru că Hristos ar fi tare, dar pentru că, după cum ne spune Prima Cronică Rusească, creştinii au voie să bea, spre deosebire de musulmani, şi nici nu-s ultimii fraieri ca evreii cei "uitaţi de Dumnezeu". În plus, surioara împăratului de mai sus nu voia penis nespălat de păgân, ci penis nespălat de creştin. Cum Vladimir era, de fapt Valadmaar Sveindalsson, os de vareg, deci, până la aceste fapte de vitejie se ocupa cu jecmănitul convoaielor de nave de pe Nipru. Nave aparţinând bizantinilor drept-credincioşi ortodocşi. 

În consecinţă, Valadamaar Sveindalsson devine Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei, un fel de Sf. Ap. Andrei a cărui existenţă e mai uşor de probat. Morala: Dacă el a putut ajunge sfânt, eu ce Hristosu' mă-sii am? Beau ca un rus. De futut, nu comentez, că cine ştie cine mai citeşte pe-aici (faceţi şi voi o listă, dar discret!). Să ajut îmi place. Să înec oameni îmi doresc. Nu ştiu cu cine am să încep, dar am să înec mai mult ca Vladimir. Creştin nu-s, dar uneori mai fac câte-o cruce cu pula-n chiloţi, involuntar, când se ridică strâmb. Vreau să fiu sfânt. La fel de sfânt ca Valadmaar Sveindalsson! Vreau ca sufletul meu să facă sex cu sufletul Sf. Parascheva după ce crăp!

Anonim - Bache bene venies (Codex Buranus, 200) 

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Borala curcubeului

Oare la a curcubeelor borâciune, fluenţa curgerii e una cursivă? Ca un cunnilingus? Adică, tu ştii cum se scofâlceşte diareea neagră a ciumatului pe recea podea denivelată din pietre de râu înnegrite de borala fluentă de mai sus?

Am fost lângă un câine negru. El, Câinele fum! se făcu demon dintre cei care viaţa din vintrele tale o smulg ca într-un grotesc şi caricatural avort. Şi ghearele ascuţite de oasele celor drepţi mă cuprinseră în vâltoarea atemporalităţii.

Sibellius - Violin Concerto, mişcarea 1

vineri, 1 februarie 2013

Căcarea meseriilor, volumul I: Psihologul

Stimabile sau stimabilă, tu, care-ai mai cetit pe-aici slovele-mi de duh, ştii că eu încep serii şi nu le termin. Asta e încă una. Ştii care e paradoxul? Că nici seria seriilor neterminate nu am s-o termin, pentru că asta ar însemna să termin o serie. Deci terminând o serie, termin două: seria respectivă şi seria seriilor neterminate. Ceea ce nu prea are sens, deci nu mai termin nicio serie ca să nu implodeze Universul înainde să mai dau o cârjă şi-o vodcă.

Bun, după ce mi-am făcut creierul să zvâcnească precum legendara mea erecţie de dimineaţă, cunoscută în comunitatea ştiinţifică sub numele de cutremur, trec la treabă, că am nişte psihologi de căcat. Care-i ideea? Multe dintre meserii merită etichetate cu căcaturi jignitoare şi incorecte politic. Normal că nu-s valabile pentru tot practicantul de rând al meseriei, dar e mişto să vezi cum sare toată ghilda la bătaie. Aici e vorba de nişte căcaturi pe care le gândesc cei care au deprins un meşteşug anume, nişte cuşti intelectuale din care nu-i scoţi nici sub ameninţarea sexului anal. Cândva am să scriu şi despre istorici, ca să nu vină comentacii să spună că mă dau perfect şi cu pula mare, deşi sunt perfect şi am pula mare.

Psihologul, deci, este, de regulă, femeie şi cam arată bine. Mai rar am văzut psiholoage nasoale, iar un geniu nebun ca mine dă destul de des peste asemenea specimene. Manifestă fătucile astea un magnetism ciudat, de mătărângă trezitor cum poate doar pe la măicuţe mai întâlneşti. Dar numai să nu deschidă gura. 

1. Psihologul va propovădui egalitatea între oameni şi acceptarea tuturor ciurucurilor. Vor spune că orice om are ceva bun sau frumos în el, iar când vei veni cu un exemplu, gen Eugen Ţurcanu sau alt nebun, vor schimba subiectul. Deci sunt nişte stângişti care regurgitează de pe undeva trebuşoara asta cu pacea şi înţelegerea între oameni, de parcă nu ar şti că, dacă nu ar exista probleme între oameni, ar fi şomeri.

2. Psihologul va vedea ceva sexual în orice. Dacă te caci din picioare, e ceva sexual. Dacă de caci şezând, e ceva sexual. Dacă te uiţi la sânii pe care, invariabil, ţi-i arată, e ceva sexual. După psiholog, toţi am fost futuţi în cur de mame vitrege lesbiene în copilărie, deci toate mamele sunt vitrege şi au o cutie cu puli de cauciuc în cămară. 

3. Psihologul crede că te cunoaşte dinainte să stea de vorbă cu tine. După mers, după cum îţi stă cămaşa, după sensul în care-ţi place să te ştergi la cur, psihologul va şti ce temperament ai şi cum urmează să reacţionezi la stimuli. Dacă personalitatea ta are o neregularitate, ceva care nu se potriveşte în tipar, psihologul va fi ofensat. Cel mai rău lucru pe care poţi să i-l faci unui psiholog este să nu te potriveşti etichetei pe care ţi-o pune dinainte. 

4. Psihologului îi place să facă sex oral. Nu mă întrebaţi de unde ştiu asta. Le place. Sunt aşa de nimfomani sau nimfomane, încât o recunosc pe faţă. Uneori cred că e o momeală. Dacă nu vrei să dai o muie unui psiholog, te trece la ciudaţi sau la homosexuali. Şi când spun asta, mă refer la o muie aproape afectuoasă, profundă, reciproc avantajoasă, nu la o scârbeală băloasă trasă la drum de seară pe repede înainte, înapoi, înainte, înapoi, cu sughiţuri şi bukkake.

Johnny Cash - Ain't no grave