Se umple lumea de fel de fel de expresii şi cuvinte care ambalează căcatul în hârtie roz cu inimioare sau în glazură de ciocolată. De ce m-am apucat de făcut clarificările astea? Pentru că, frecând mentosana aiurea pe fel de fel de bloguri, am văzut nişte aberaţii care mi-au adus aminte de stereotipurile în spatele cărora ne ascundem grobianismul. Şi, ca să-nţeleagă tot prostul pe care mă chinui să-l ridic cu macaraua la un nivel cât de cât onorabil, mă fute la creierii capului faptul că tot poporul încearcă să se încadreze în normele altora folosind idei conformiste pentru a ascunde propriile porniri animalice sau umane, că tot căcatul ăla e. Fii atent:
Dragoste la prima vedere. Eşti cretin? Cum să iubeşti o imagine? Cum să iubeşti fotoni? Vrei să spui că ţi s-a făcut a fute, că te-ai săturat de mână şi-ai văzut tu o gaură în care ţi se pare că ar încăpea fără îndoială epicul tău ştremeleag. Spune pe faţă, că şi ei îi place maşina la fel cum îţi place ţie garajul. Sau invers.
Părţile intime. Ce-s alea? Mor când aud femeile pretenţioase vorbind despre pizdă şi alte chestii dintre buzele ascunse, denumindu-le pe toate "părţi intime". Egalitarizdelor, vă supără limbajul comun? Aveţi o rezistenţă la cuvinte inferioară celei masculine? Atunci, marş la mămăligă şi la citit Click pentru proaste. De ce sunt intime părţile alea, când, de fapt, la voi, sunt locuri publice? Intră cine vrea, iese cine poate.
Limba franceză. Dar dumneata nu janes romanes? Sau ţi se pare că progresul înseamnă revenirea la secolul al XIX-lea? Lasă-ţi poreclele şi titlurile în franceză, că nu construieşti vreun club elitist în jurul tău. Orice cocalar care a auzit de Google Translate poate înţelege ce vrei tu să scrii acolo doar pentru iniţiaţi. Dacă aş fi scris auf Deutsch articolul ăsta, ce-ai fi făcut? M-ai fi respectat sau m-ai fi înjurat? E, cum îţi dau eu cu penisul pe sub bârnosul tău nas, aşa mi-ai fi dat şi tu mie. Eşti român, scrie în limba română. Vrei să scrii pentru un public cât mai numeros? Alege limba cu cei mai mulţi vorbitori. Învaţă chineza!
Muzica house. Care-i diferenţa între două melodii, că încă nu mă prind? Până şi divinităţile au lipsuri. Mi se pare mie sau sunt câteva ritmuri care se repetă, fiecare, în câte o sută de mii de aşa-zise melodii? Vrei să fii diferit? Măcar nu îţi mai îndobitoci creierii cu "arta" făcută pe laptop, în baie, care nu exprimă absolut nimic!
Înţelegi ce vreau să îţi spun? Eşti înconjurat de laitmotive. Nu ştii ce-s alea? Află. Nu sunt profesorul tău de română şi mă doare al treilea floc pe dreapta coiului stâng dacă mă înţelegi sau nu. Dar gândeşte-te că, dacă nu mă înţelegi sau mă urăşti, intri într-o turmă majoritară care te va obliga să o copiezi. Eu, unul, nu-ţi impun nimic pentru că nu-mi pasă de tine. Totuşi, te avantajez mai mult decât cealaltă turmă care, dacă eşti original, te exclude. Eu doar îţi scriu când am eu chef, iar tu citeşti când ţi se pune pe chelie. Mai mult de atât nu am ce să-ţi fac, iar, dacă vrei sex fără obligaţii, caută-mă şi poate mă şi găseşti. Dacă nu, pentru mine nu-i o tragedie. Oricum mi se pare că-ţi pute lichidul vaginal.
Carl Orff - Carmina Burana
Carl Orff - Carmina Burana
nu te lua de limba franceza ca o sa te trezesti cu o palma peste ceafa cand vii in Braila:)))
RăspundețiȘtergeresi hei!te iubesc:X