sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Dumnezeu nu fumează

De trei zile-ncoace, gura nu-i mai tace neamului creştin românesc despre cum a murit şi cum a ars Sergiu Nicolaescu. Fumul nu-i mai place Domnului care, prin Vechiul Testament, trăgea la plămân de la grâne la miei, pentru propriul lui amuzament. Regizorul a vrut să ardă, ca să nu-l mănânce viermii. Naiv. Viermii Bisericii se hrănesc hulpav din carnea, oasele şi cenuşa lui, regurgitând, mai apoi, raţionamente fără fundament, cum că rugatul lângă mort se interzice, întrucât incinerarea nu este creştinească. De parcă îngropatul cadavrelor ar fi invenţia creştinilor sau a Bisericii Ortodoxe Române; de parcă oamenii de Neanderthal, egiptenii antici şi alte neamuri nu şi-ar fi îngropat defuncţii. Cu sau fără pază la poarta crematoriului, parte din ceea ce Nicolaescu a vrut s-a împlinit: nu i-a boscorodit nimeni veşnice pomeniri la căpătâi, udându-l pe el şi pe coliva lui cu stropi de salivă pavlovian slobozită sub auspiciile substanţialelor donaţii prezumptive aşteptate de oamenii cu sutană.

Dar viermii îl mănâncă. Viermii îndoctrinaţi, susţinuţi în poziţie bipedă numai de firele invizibile pe care sunt jucaţi de popi, huiduie oamenii care plâng după alt om. Uitând cum Biserica însăşi a practicat la scară largă incinerarea în viu, cu public şi bilete la intrare, toleranţa creştinească se manifestă din plin, ca la uşa cortului, sancţionând erezia şi amintindu-mi că medievist fiind, sunt contemporanist (istoricii ştiu de ce). Pentru că un regizor mort nu poate fi împroşcat sau lapidat, se huiduie în numele Tatălui, şi-al Fiului şi-al Sfântului Duh două femei cu ochii umezi, acuzate fiind că închid poarta raiului în nasul pumnului de cenuşă sau, de fapt, fumului din horn. Cum să nu permiţi tu accesul preoţilor la vatra crematoriului? Cum să treacă cineva la dreapta Tatălui fără viză de la Sfânta Ambasadă Ordodoxă? Toleranţilor creştini, oare credeţi voi că dacă un Dumnezeu atotputernic vrea ca cineva să intre-n rai citeşte paşaportul ştampilat de un bărbat care poartă ziua rochie de seară? Aveţi autoritate asupra  unui zeu pe care chiar voi îl creditaţi cu autoritate supremă? Aţi creat o teologie pe care nici voi nu o cunoaşteţi. Sunteţi adepţii religiei iubirii cu de-a sila, violului psihologic, dragostei manifestate nu prin petale de trandafiri ci prin reflexe de stadion sătesc. În virtutea ei, un popă vine şi spune cum incinerarea unui hoit echivalează cu sinuciderea. Adică distrugerea unui om deja mort de către diverse alte persoane este acelaşi lucru cu luarea propriei vieţi. Logica asta  mă umple de respect.

Îmi pare rău că aţi dat un leu pe seminţe în aşteptarea unui show demn de aplauze la sicriu deschis. Îmi pare rău că n-aţi apucat să-l ardeţi voi pe rug. Îmi pare rău că nu ardeţi voi pe rug. Aştept să vă moară mamele ca să arunc cu roşii în voi la înmormântare, să vă înjur şi să vă huidui cum aţi huiduit şi voi. Uitaţi-vă bine prin cimitir. Am să fiu acolo. Am să vă aştept...

Arven - Ruined Castle


luni, 17 decembrie 2012

Vreau, nu vreau, aşa crăp

Doamnelor, domnilor, vă rog să vă ţineţi orgasmele pentru următorul sex sălbatic! Nu am cancer, leucemie sau alte boli de sezon care se pot opera doar în Israel, doar pe banii voştri. Dar cenzura se va abate asupra mea pentru ceea ce voi scrie de aici în jos. Pentru că a fi antieuropean e erezie, iar bloagele antieuropene şi cele naţionaliste vor fi vânate şi şterse. Până acum, îmi ţineam departe de blog viziunile politice, dar e mişto să fii cenzurat. E cea mai tare publicitate. Uite, don'le, ăsta e victima sistemului! Hai să-i aducem ofrande!

1. De la Bruxelles vine vorbă cum că a fi antieuropean echivalează cu a fi naţionalist, iar a fi naţionalist egal Adolf Hitler, personaj tabu în Uniunea simbol al libertăţii şi-al unităţii în diversitate. Diversitate, primim, dar să nu se deosebească nimeni de Omu' Nou pe care vrem noi să-l construim! Căci ce e aia naţiune, dacă nu o droaie de oameni care vor să trăiască împreună şi aleg s-o facă, după criterii stabilite de ei şi în baza unor criterii tot de ei alese şi stabilite, gen etnie şi limbă, dar nu numai; ca atare, putem construi o naţiune din şahişti, dacă ei vor să împartă un teritoriu pentru simplul motiv că-s şahişti. Şi este dreptul lor să oprească la frontieră un fotbalist, pentru că n-are ce căuta între ei. La fel, e dreptul lor să scape de unu' care joacă nasol şah, pentru că nu respectă convenţiile faţă de care, prin apartenenţa la naţiune, şi-a dat acordul. Asta înseamnă hitlerism? Dacă da, atunci chiar şi a persecuta naţionaliştii e nimic mai mult decât o dovadă de hitlerism.

2. Dacă n-ar fi prigonit antieuropenismul, sigur nu ar îmbrăca forme extreme. Aşa, suntem siliţi să ne retragem sub pământ, iar dacă vrem să fim auziţi trebuie să urlăm destul de tare. Coerenţa raţiunii şi a logicii cade, argumentaţia istorică e lipsită de valoare. Nu. Nu aşa se face treabă. Şi ce dacă organizarea UE este aceeaşi cu a Uniunii Sovietice? Ce dacă şi numele şi instituţiile seamănă cu cele propuse de tovarăşul Lenin? Ce dacă UE distruge personalitatea grupurilor de oameni la fel cum armata şterge originalităţile şi individualităţile oamenilor pe care-i striveşte sub disciplina masacrului din plăcere? Dacă Europa plânge după 26 de americani împuşcaţi, trebuie să plângă toată lumea. Chiar şi cei cărora le-au murit apropiaţii pentru că Europa s-a dus la războaiele altora. Iar noi trebuie să iubim din toată inima noul Mare Soviet. Trebuie să-l iubim sincer, să-i fim fidel ca unei neveste grase care ne aşteaptă cu tigaia la fiecare cotitură. Tigaia este o armă puternică. 

3. Ca stat european, trebuie să acceptăm legitimităţi false ale puterii. Avem la putere o formaţiune politică născută din raţiuni etnice şi nu ideologice. O formaţiune care, cu numai un vot din 20 în favoarea ei, a reuşit să câştige chiar un fotoliu de ministru în Guvern, pentru că trebuie să acceptăm diversitatea, trebuie să fim multiculturali, trebuie ca orice adunătură să aibă dreptul de a mânca o pâine-n ţara asta şi un căcat în Parlamentul ăla. Sincer, mi se rupe dacă-i vorba de unguri sau de populaţia Bantu. Atâta timp cât criteriile impuse de majoritate ca fiind infrastructura ideatică de funcţionare a naţiunii române nu sunt pe placul lor, sunt liberi să plece unde o vrea muşchiul lor. De-asta sunt eu pentru pedeapsa cu exilul. Dacă tu vii la mine-n casă, dar nu respecţi normele valabile aici, am tot dreptul să te dau afară. Pe uşă, nu pe geam. Ca un gentleman. Dacă pot exista germani, francezi sau alţi imigranţi care, fascinaţi de cultura românească din motive care ţin numai de ei, au putut veni în România şi au putut să se adapteze la modul nostru de viaţă, fără a emite pretenţii de a li se linge papucii pentru că sunt germani sau francezi, cred că pot şi ungurii să facă aceeaşi treabă. Dar dacă nu le respecţi "identitatea culturală", eşti un nazist. Nu se cheamă că ţii la normele valabile pe teritoriul pe care-l locuieşti, norme pe care le accepţi şi pe care le respecţi. Se cheamă că eşti şovin. 

Gândeşte-te un pic la treaba asta înainte să mă consideri urmaşul lui Adolf. Ce vreau eu? Să am garanţia faptului că mă înţeleg cu ăla care se aşează lângă mine în tramvai şi că nu strigă "Allahu akbar", scoate iataganul şi mă taie. Adică, na, n-are Allahu decât să fie akbar, dar nu cu forţa. Vreau să pot spune ce am de spus şi să pot fi contrazis cu argumente logice sau factologice, nu ideologice. Adică de ce nu-i bună părerea mea? Că nu e europeană sau că nu se bazează pe ceva real? La o adică, vreau ca Uniunea Europeană să ardă şi sunt dispus să-mi sacrific blogul pentru asta.

Leonin - Assumpta est Maria

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

De jegi rerum. Sau despre jeg.

Să nu credeţi, dragi oratori, belatori şi laboratori, că jegul e treabă simplă, pentru că nu-i. Jegul de două feluri este, anume văzut şi nevăzut. Dacă de cel văzut e lesne a scăpa cu oleacă de apă, cu unghia, cu drujba sau cu niscai cianură, nevăzutul, adesea netrădat decât de Duhoarea Duhorilor, e cel mai parşiv dintre toate. Apare, la fel ca ţiganii, peste tot. Vechii cărturari credeau că ţiganii sunt singurele vietăţi care strunesc jegul nevăzut, drept pentru care aceste creaturi cu puteri misterioase erau considerate adesea sfinte sau şamanice. Dar s-a dovedit că nu e chiar aşa, ba chiar invers, ţiganii nu ştiu a struni jegul nevăzut; ei pot doar să-l invoce, dar nu şi să scape de el. 

Aşa că savanţii au căutat în altă parte Maeştrii Întunecaţi ai Artelor Slinoase, îndreptându-şi atenţia spre lighioane şi mai stresante, ca baba de tramvai. Mulţi s-au sacrificat pe altarul cunoaşterii luciferice, stând chiar şi în acceleratu' de Sighetul Marmaţiei (tărâmul în care legenda spune că se agaţă harta-n cui) lângă ciudatele creaturi. Ei observă şi notează la ceasloavele lor cum că jegul este mai ales slobozit atunci când baba se descalţă, pe căi tainice departe de simţurile chiar celui de lângă ea, şi-şi întinde, la fel de ascuns, picioarele varicoase primprejurul victimei. Pentru o slobozire cât mai glorioasă, mişcă din degetele de la picioare, lăsând să umple aerul micile particule ce sălăşluiesc între ele. De obicei, aşa subtilă e specia asta de jeg, că mai întâi te-ntrebi de ce ţi-a chelit nasul şi de ce-ţi ţiuie urechile înainte de a-l simţi, de a-i întâlni temuţii aburi nevăzuţi.

Un alt sălaş al jegului celui tainic s-a găsit în gură. În gura oricui, aşa că nu ştii de cine să te fereşti. De multe ori, atunci când oarecine de pe-aproape deschidea gura spre a vorbi, un duh dămfos, de multe ori foarte înfuriat (se pare că nu le place curentul şi nici lumina) se abătea asupra nevinovaţilor. În cazuri fericite, originea acestor duhuri poate uşor fi descoperită după natura lor: din usturoi, din ţigări proaste, din ceapă sau dintr-o combinaţie letală a celor trei. De multe ori, însă, pare că cineva sau ceva a murit în gura celui ce cu atâta iscusinţă abate asupră-ţi urgia ucigaşă. Jegul acesta, deşi ucigaş, este lesne de stârpit cu arme magice de felul pastei de dinţi sau pastilelor Orbit, dar aparţinătorii lor nu ştiu a folosi aceste mijloace, drept pentru care, de multe ori, ajung a fi proscrişi ca nişte leproşi.

Cel mai aprig, însă, loveşte jegul atunci când formează monstruoase alianţe, mai monstruoase decât USL sau pactul Ribentrop - Molotov, mai groteşti decât "Basarabia e România", înţelegeţi voi. Învăţaţii au observat că numai la convergenţele unor forţe nesfinte se fac asemenea împreunări, în locuri precum budele ecologice (mai ales alea albastre), tramvaiele vara (forţele malefice acţionează dincolo de hotarele timpului şi spaţiului, în afara chiar a Domnului şi împotriva Lui) sau, din ce în ce mai adesea, prin bucătăriile în care au început să ajungă tot femul de neofiţi care n-au atâta tărie cât să îmblânzească Diavolul.

Concluzie: Fă baie. Serios. Fă baie Ioane, fă baie Gheorghe!

Vox Vulgaris - Rokatanc

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Ză elienz ar cumming!!!

Pentru că e 2012 şi vine planeta Nibiru să ne violeze, împreună cu micii spermatozoizi Annunaki care, zice-se prin ceasloavele sumeriene, ar fi creat rasa umană, Licuricii noştri cei de toate zilele se opun. 

Circulă prin cercuri subterane ale netului (adică în afara căcaturilor politico-băsisto-pontiste la care se uită tot românul) o ştire potrivit căreia americanii s-au aliat cu chinezii şi duc o bătălie navală de proporţii, undeva în Pacific, împotriva unei forţe extraterestre "extrem de agresive" care-şi are baza sub apă. Asta spune un consultant militar al Statelor Unite, care explică monstruoasa alianţă americano-chineză prin faptul că grosul forţelor navale licuricioase sunt staţionate în Orientul Mijlociu, unde susţin Jidanland-ul în a lătra cu spor şi cu avânt socialist la vecinii persani din Iran. 

Presupunând că domnul consultant militar nu consumă fumuri şi substanţe ciupercoase "made in Norway", bag seama că, pentru State, e mai importantă ţinerea de mânuţă a Israelului decât apărarea planetei pe care, în mod ciudat şi întâmplător, şi americanii o locuiesc. 

Adică, se dă de perete uşa lui Obama. Michelle Obama se sperie şi se îneacă, apoi dă cu capul de faţa nevăzută a biroului din lemn masiv. Obama se face roşu. 
Un nene urlă din uşă: "Bă pulă, vin extratereştrii! Tsoukalos deja e în nirvana!". 
Obama: "Sunt antisemiţi? Nazişti? Arabi?"
Un nene urlă din uşă: "Nu, bă, îs verzi şi au boxeri cu inimioare".
Obama: "Fac scandal?"
Un nene urlă din uşă: "Vor să distrugă Pământul, cum ziceau mayaşii".

Obama ridică receptorul telefonului roşu. O idee sclipitoare îi descreţeşte fruntea asudată. Îi va trimite pe chinezi. Da. Chinezii cu puştile lor mititele, de plastic, şi gloanţele de plastilină. Bulangiii de chinezi care au mai mulţi dolari decât Statele Unite. Muiştii de chinezi care au falsificat medalia pe care-a primit-o cu premiul Nobel pentru pace. Domnul Lim Bin Coy e de acord să trimită o familie de chinezi falşi în Pacific, unde Creatorii noştri vin cu Judecata de Apoi, dar cu o condiţie: să vină şi americanii. Fix cum plănuise Obama: După ce toţi chinezii mor, topiţi în acid extraterestru, vin americanii cu armele cumpărate de jidani de la aceiaşi extratereştri şi salvează lumea. Cinci americani împotriva Apocalipsei: Chuck Norris, Bruce Willis, Van Dame, Schwarzenegger şi Stallone. Se vede treaba că au reuşit. Suntem salvaţi. Extratereştrii nu au distrus lumea. Toate religiile lumii au luat ţeapă. Apocalipsa nu a venit. Creatorii nu sunt atotputernici. Numai rastafarianismul are dreptate. Iarba e divină. Consultanţii militari ştiu de ce.

Coldworld - Tortured by solitude

vineri, 7 septembrie 2012

Tehnici de agăţat.

...Şi Domnul a văzut cum păcatul malahiei era din ce în ce mai răspândit, şi râurile se albeau cu seminţia nefericiţilor, iar munţii pleşuvi încărunţeau misterios, fără să fi nins de jumătate de an. Aşa că Domnul S-a înduplecat şi a dat oamenilor tablele tehnicilor de agăţat, ca să dea şi manipulatorii la buci întru tardiva lor mântuire preapocaliptică. Doar e 2012, ce Pula Domnului?

1. Să nu te sfinţeşti cu deodorant de la 3,80 peste tricoul Armani, ci să-l pui pe pielea ta după ce faci baie, adică treaba aia ruşinoasă cu apă şi săpun, ca să nu puţi ca o cocotă masculină comunistă dată cu parfum de lăcrămioare, ci să provoci vibraţii plăcute părului din nasul agăţatei.

2. Să cureţi brânza de pe pula ta aşa cum curăţă şi greşiţii tăi brânza de pe pula lor.

3. Să schimbi chiloţii tăi chiar dacă i-ai mai schimbat o dată anul ăsta. 

4. Să nu râgâi râgâiala ta de salam săsesc mirositoare asupra alesei inimii tale şi să nu borăşti borala ta abjectă în preajma ei. Dacă nu te poţi abţine, nu mai bea ţuică de prune cu o seară înainte.

5. Să te ştergi la cur după ce te caci, căci a celor cu curul curat va fi împărăţia futaiului şi nici cearşaful celei pe care-o vei fute nu va prezenta urme maronii a doua zi dimineaţă.

6. Să nu comanzi la cina voastră cea de taină mici cu mujdei, căci a ta va fi împărăţia putorii şi femeia ta îţi va vomita în gât când te va simţi puturos.

Şi de-aici, a doua tablă începe, dar ea s-a pierdut căci cel care-a primit-o, nevrednic de misiunea-i sacră, a alunecat pe un pietroi, a căzut şi-a spart-o. De fapt, nu mai am eu chef să dau lecţii tuturor începătorilor.

Nightwish - Lappi Lapland

marți, 28 august 2012

Viaţă de mântuitor

Nu e uşor să fii Hristosu'. Lumea crede că e fain de tot să fii Dumnezeu, să abuzezi de oameni cum vrei tu, să pui copaci, să coci apocalipse... Nu e chiar aşa. Dumnezeii au o slujbă de căcat. Toată lumea te strigă, dar trei sferturi dintre ei o fac în timp ce se fut. Nu vor nimic, doar să te uiţi la pornache. Şi tu te uiţi, că doar Dumnezei suntem, nu baloţi de paie! Alţii vor să te fută. Apoi e partea cu rugăciunile. Tot norodul se roagă de tine pentru bani. Dacă aş da bani tuturor după cum cer, ar apărea situaţii gen "Şi Domnul a spus: Să fie inflaţie! Şi s-a umplut lumea de inflaţie". Ar fi aşa mulţi bani, că n-ar valora nimic. I-aţi pune pe foc, bă, ţăranilor, şi degeaba m-aş mai chinui eu să vi-i tipăresc! Plus că tuşul de Sfântă Imprimantă e cam scump şi cam greu de găsit. Şi, pula Mea, mi-e lene! 
Apoi vin alţii cu rugăciuni pentru putere de muncă. Pe ăştia îi mai tolerez, dar dacă ar avea putere de muncă ar ajunge nişte părăsiţi trişti, nişte salahori corporatişti sau şantierişti. Puterea de muncă e o ghiulea legată de gleznă. N-ajungi nicăieri aşa. Mi-aduc aminte vremurile când eram pe pământ. Toţi erau pescari, brutari, peşti, curve, jidani, soldaţi... Toţi voiau să fie Mesia sau să vadă unul în carne şi oase. Apoi am apărut eu, un tâmplar care n-a tâmplărit în viaţa lui, cu diplomă de Haret care va să zică, şi-am început a sta în cur pe pietre şi a pălăvrăgi intens. Am ajuns unde-am ajuns, restul e istorie. Deci, ca să pun punct chestiei cu puterea de muncă... Mai bine nu.
Altă chestie care pute a căcat în meseria de Dumnezeu e aia cu justiţia şi mila. Văd că nişte troli cu sutane au scris despre Mine că sunt mila întruchipată, dar şi organul suprem de justiţie. Da, mi se spune "Organul" din motive lesne de înţeles pentru cine mă cunoaşte intim. Da, îmi place justiţia şi aş vrea să fiu colegul lui Zegrean. Dar, dragii mei popi, voi aveţi aşa multe calităţi, că inteligenţa nu a mai încăput în codul vostru genetic. O judecată făcută sub imperiul milei e o pulă moale încercând să sature o curvă. Ah, Magdalena... Revenim. E ca şi când ai juca biliard cu o funie. Dreptatea se administrează cu intransigenţă. Şi, da, mi se rupe de oameni şi de umanitate. Există oameni de căcat, oameni de tot căcatul şi oameni de mai puţin căcat. Oamenii de mai puţin căcat sunt mântuiţi, de rest nu mă interesează. Să-i fute Satan în cur până borăsc căcat, din partea mea. De-aia am creat Infernul.
Mi se mai pune, apoi, în cârcă treaba cu învierea morţilor, cerul nou, pământul nou şi eu împărat, de parcă aş fi un bulangiu care nu mai poate după putere şi distruge universul doar ca să ajungă mare smardoi. Asta sună a mafiot. Eu sunt băiat bun, anarhist, pacifist... Nu-mi băteam pula de Imperiul Roman din dorinţa de a ajunge eu cezar. Doar mă enervau grav cu pretenţiile lor de superiori, când, de fapt, erau plagiatură după greci, doar că oleacă mai puţin certăreţi între ei. Cât despre morţi... Morţi de beţi, poate şi-i trezeam dându-le oţet pe la nas. Numai eu sunt imun la oţet. Sau poate că beau cel mai straşnic, pentru că pe mine chiar m-au crezut mort şi m-am trezit după trei zile într-o peşteră, cu bube şi păduchi laţi. Habar n-am ce-am făcut în zilele alea. Ăştia zic că aş fi ajuns şi prin tribunale. Îi cred, că fac urât la băutură. 
Dar sunt şi părţi bune când te cheamă Gizăs. Sună bine numele, stau bine pleata şi barba, lumea se închină la aparatul de tortură cu care ai avut de-a face la beţia aia crâncenă, toţi se aşteaptă să le rezolvi problemele şi, dacă pe tine te doare în pulă, ei arborează mutre triste şi umede şi purced la cotizat şi la pupat de morţi... Oamenii se aşteaptă să-i salvez de la nu ştiu ce căcat de păcat originar, că ar fi mâncat nu ştiu ce curvă un măr şi, abis, se simt ei vinovaţi. Eu le zic că da, îi salvez, că-s prea proşti să-şi dea seama că-s gata salvaţi şi că nu e vina lor că a mâncat aia fructe zăpăcite. Dar e mai simplu aşa, să trăiască ei cu iluzia că, fiind aparent buni, scapă de iad. Nu scapă. Raiul e mai plin de atei, agnostici, buddhişti şi satanişti decât de creştini. Ironic. Sunt un Dumnezeu ironic. Pace vouă. Şi nu uitaţi de măr! Nesimţiţilor! Cum a îndrăznit Eva să bage-n ea mărul? Nu vă e ruşine? E numai vina voastră, futu-vă Stalin!

Silent Opera - Selene

duminică, 26 august 2012

Muzică

Eu vara nu scriu. Drept pentru care, îngheţ în holodilnicul meu defect şi invertit, cu freon de antimaterie probabil,care cheamă de-afară toate cele 45 de grade şi fac rabat de la postulatul cu nescrisul. Cu mult succes, îmi provoc transpiraţie dubioasă prin urechi ascultând muzică. De-aia am şi început prin a parafraza un trubadur de mari succesuri. Mă simt dator să scriu despre muzică, dat fiind faptul că nu pot să scriu fără ea, dar n-am scris niciodată despre ea. Mi-ar plăcea să mă pot detaşa de polemicile dintre metale şi manele, dintre house şi dubstep, dintre căcat şi pişat, dar n-am cum. Eu şi bunul meu prieten, portofelul mai plin cu bonuri fiscale de pe la prezervative decât cu caşcaval, n-am găsit vlagă de mers decât la un singur concert anul ăsta, anume la Bucovina. Ăştia sunt nişte oameni care cântă. Solistul cântăreşte tacticos şi nu foarte ostentativ o pipă şi-o bere înainte, aşa, de încălzeală. 
Asta nu este o dezbatere pe tema contrastului dintre grobianismul berii şi rafinamentul pipei. Dar metalistul bea bere. Consumatorul de şaormă dubioasă de pui stresat, gel de păr şi house ingurgitează energizant. Nu cafea. Nu pufoaică de la rusnaci. Spermol de taur, ca să-i preia puterea. Primitiv, la fel cum ţarul Krum bea chestii din craniul împăratului bizantin ca să-i crească pula acum vreo mie şi ceva de ani. De ce are nevoie de spermol de taur ca să asculte digei? Pentru că microfonul e ca un fel de pulă. Dacă eşti un cântăreţ care suge pula şi la concertele căruia se face nani, ţii microfonul în gât. Asta pentru că habar n-ai să cânţi. Dacă eşti rapsod pe bune, nu te mai formalizezi. Ai plămâni, ai tehnică, ai muzică, deci cânţi. Şi îţi vine omul mai beat ca hoţul de salvări de la Vaslui şi se trezeşte pe muzica ta. Nu are nevoie de muie la mâna a doua de la taurul comunal ca să îşi menţină genunchii erecţi. Ăla care munceşte pe scenă are nume precum Pavarotti, Crivăţ, Tarja Turunen, Rammstein, Haggard, vioară, Vivaldi, Bach, chitară. Epiderma penisului care fără leptopiseţ poate fi suspectată de a fi vie se cheamă Zboară Proiectu', Călăreţ de Disc, Stăpânul Ceremoniei (funerare a babei safta, căzută eroic la jumătatea poştei efectuate fără cusur de o hoardă de orci semituciurii), Conectează Rî, Zâmbilici, Creieru' Mic, Doamna Nebunica şi alte de-astea. Cântă la rotopercutor versuri plagiate de pe reclamele la Dedeman cu "eşti frumoasă ca penicilina, am venit să-ţi tencuiesc piscina" sau "stai ca gletul pe perete, io mi-s jet, tu eşti burete". Asta, în cazul fericit în care există versuri. Să ne înţelegem, ascult muzică instrumentală, dar aia are expresivitate prin ea însăşi. Dacă n-are, o subliniază pe cea a unor versuri cu sens, dar nu îmi ciocăneşte mie scăriţa de-i sare nicovala pe doate drumurile patriei, pe la marginea cărora se tânguie un ţigan că i s-a terminat diazepamul şi nu doarme vara. Nici eu nu dorm vara, că mi-e cald, îmi folosesc penisul şi am o carte de scris. Nici tu nu dormi vara. În sesiune, nu mai zic. Dar nu încalec pe toate boxele să ştie neamul că m-a greşit pe mine mama cu o bufniţă. Asta nu se face, e pornache de trei lei şi degrabă vărsătoriu de sânge menstrual de pe la păpuşile Barbie aduse de Frankenstein la viaţă şi care aşa de rău se udă, că nu mai ţine Fifi cont că-i zeamă, că-i sânge, că avortează, că vomită. 
Deci, să recapitulăm: Muzica se face greu, se cântă greu, cere sacrificii, e artă. Reclamele de la Dedeman sunt pentru Dorel şi n-au nevoie de coloană sonoră ca să transpire geniu prin fiecare por al acoperişului Baudeman. Dorel are nevoie de proletcultism. Eu n-am nevoie de aşa ceva, deci ce-ar fi, dom' primar, să muţi mătăluţă toate cluburile proletcultiste pe marginea căii ferate, poate-poate... şi să laşi în civilizaţie arta civilizată? Că dacă-l mai aud pe ăla că nu doarme, îl ajut cu un capac de canalizare până cântă că vara nu iese din spital.

Enisferum - Token of time