Smegmă politică, economică şi culturală

Apăi tare multă vreme a mai trecut de când nu am mai borât pe porcăria asta de blog, de îmi vine să-i aplic un ushiro delete după ceafă, că oricum s-a dus audienţa acolo unde-l trimite majoritatea pe Băsescu. Şi mă refer la majoritatea care trăieşte, nu aia care-şi deplasează mutra tristă la urne ca să pună ştampila pe unul, pe altul sau pe toţi, sperând că flegma care ne e stemă devine pecete de aur pe un steag plin de bulinele maro de căcat al celor care consideră cârpa tricoloră mai adecvată ştersului la cur decât hârtia roz prin care-ţi trec degetele.
Introducerea de căcat, lungă, politică şi nepatriotică trebuie să-mi fi dus audienţa cvasiinexistentă cu gândul la faptul că n-am ce scrie. Nu am ce scrie. Am dat mâna cu Geoană şi mi-e scârbă de propria mea piele. Aşa de scârbă, că nici la cur nu mă mai şterg. Mâna care a atins prezidenţiabilul nu este demnă să atingă hârtia care-mi şterge augustul cur. A sunat gay dar mi se rupe. Ultima perioadă, şi aici mă refer la câteva săptămâni, iar virgula dinainte de "şi" e perfect legală, a fost de căcat. Am alergat toată Brăila ca dobitocul după cai verzi pe pereţi. Caii sunt prea rapizi şi pereţii prea verticali, aşa că nu am prins nimic. Nu e nimic de văzut, nimic de scris şi nimic de câştigat de pe urma a ce se vede sau se scrie. Mi se pare mie sau criza asta începe să existe? Nu mă bag în dezbateri pseudo-orice despre criză pentru că sunt mai crizat decât economia. Cine vorbeşte despre tendinţele naturale ale economiei este invitat în Dunăre. Pietroaiele sunt din partea casei. Voi aţi inventat economia, deci nu există mişcare naturală. E ca şi când ai spune că Dacia 1300 cade în prăpastie pentru că e ea proastă, nu pentru că şoferul e de căcat şi nu e în stare să ţină de covrig.
Observ că tot nu am terminat porcăria de introducere şi, sincer să fiu, nici nu am chef să o termin. Nu am mai avut atâta inspiraţie de nu mai ţin minte când. Încep să mă gândesc că toată inspiraţia s-a dus la vreun pseudoscriitor care are de când să vomite intelectual un al doilea Harry Potter sau alt Twighlight scris americăneşte. Da, aştept roşii şi varză, Heri şi Tuailait mi se par Kurpapier de cea mai proastă calitate. Aşa de proastă, că m-aş şterge acum la cur cu el, după ce am dat mâna cu Geoană. De unde îmi dau seama că sunt cărţi de căcat? Simplu. Se vând. Se cumpără. Oamenii cumpără doar căcat. Biblia, Ion de Rebreanu, Harry Potter, Twighlight, Coranul, cartea de telefoane, cartea de bucate şi mersul trenurilor sunt cele mai de căcat cărţi şi se vând la greu. Lucrurile interesante cad în anonimat atât de adânc, încât, dacă te interesează şi le cauţi, librăresele la fel de inculte ca autorii pe care ţi-i bagă pe gât prin încurajarea monopolului se uită la tine ca la un Trabant de 600 CP. Adică le îngheaţă brusc zâmbetul de geneză vibratoare şi, în sictir, îţi spun că nu au auzit de aşa ceva. Iar dacă ele nu au auzit, nu există. Cultura ta, stimate client şi devorator de literatură, nu există. Nici tu nu exişti. Ieşi afară din librărie, scârbosule! Rozi temelia literaturii gen Sandra Brown, neruşinatule! Cum se mai îmbogăţesc toţi scriitorii de căcat?
De unde pornisem? A, da. Nu am inspiraţie, semn că s-a dus toată la un greţos de-ăsta. Sper să nu fie român. Literatura siropoasă universală nu e depăşită în duhoare şi culoare decât de literatura siropoasă română. Aia care ajunge prin manualele generatoare de prostie, ignoranţă, minte încuiată şi cocalarism cronic sever. Şi aici ajung la adevărata esenţă filozofică, săriţi cu bere şi aplauze, a preaminunatului şi prea lungului articol. Mă simt incult pentru că am plecat prea mult urechea la aberaţiile tocite în şcoală. Şi încă pe mine m-a cam durut în cur. Dar ştiu despre ce e vorba în ele şi deja mi-e greaţă. Dacă-mi spune cineva că Rebreanu a scris ceva bun, fac ochii mari. Doar pentru că am auzit de Ion şi pentru că ştiu ce înseamnă Ion. Am încercat să citesc Ion şi mi-a venit să mă decapitez cu sapa, ca să păstrez registrul pupincuristo-ţărănesc al smegmei literare. Pardon, al operei literare. Ştiu că şi Angelinei îi pute pizda când n-o spală, dar dacă primul lucru pe care-l simţi e duhoarea aia, ajungi să fugi de ea oricât de bună ar fi după baie. Aşa e şi Rebreanu. Poate are şi el părţile şi cărţile lui geniale, dar când îi aud numele numai la Nelu ăla mă gândesc şi mă apucă pandaliile. Tot respectul, dar de ce trebuie ca primul contact cu un mare scriitor să fie taman cu cea mai idioată scriere a lui? Nu e drept faţă de el. Rebreanu e un exemplu, iar toţi sunt la fel. Mari literaţi, mari literatori, dar, ca tot omul, au mai dat şi pe alături. De ce să studiez Amintiri din copilărie când Povestea pulii e genială? De ce să mă îndop cu pasteluri, când Balada Pizdei e pe limba mea, iertată fie-mi metafora nimfomană. De ce să mă îngreţoşez de Somnifere păsărele, când Antropomorfismul mă-nvaţă cum era lumea acum două sute de ani şi cum e acuma?
Concluzii: Geoană e infect, literatura comercială e infectă, lucrurile interesante se ţin departe de public, publicul e de căcat şi de vină şi mie mi-e foame. Pa pa.

Ludwig van Beethoven - Simfonia a IX-a, partea a IV-a