miercuri, 12 ianuarie 2011

Legalizaţi ouăle Kinder şi iarba!

Nu numai că americanii sunt conştienţi de reputaţia de cretini notorii pe care-o au, dar chiar se străduiesc să-şi consolideze pe zi ce trece renumele câştigat în două sute de ani de pseudodemocraţie sau ce căcat de regim evreiesc au ei acolo. O ştire de-a canadienilor, care îşi iubesc vecinii la fel cum iubim noi ungurii, spune că vameşii din State au pus sechestru nu pe casa, corporaţia sau imperiul unei tipe, ci pe oul Kinder pe care a îndrăznit să-l transporte peste graniţă. Idioţii au crezut că oul e marfă de contrabandă, pentru că, în imperiul lor, ouăle Kinder sunt interzise. Că aşa vrea penisul lor negru! Motivul ar fi acela cum că plozii lor, fără îndoială, mai cretini decât ei, ar putea să se înece cu părţile mici ale jucăriilor din ouă, la fel cum se înecau, pe vremuri, stagiarele de la Casa Albă cu pulă prezidenţială albă. Bun, legislativul americănesc nu are încredere în capacitatea părinţilor de a-şi supraveghea progeniturile infecte, ceea ce are sens, dar de ce nu scoţi şi prezervativele, preoţii catolici şi firele de iarbă în afara legii? Pentru că şi cu alea se pot îneca puradeii supraponderali, mâncători de căcat deghizat în carne tocată. De altfel, bine că e legal să deţii arme de foc de la 16 ani, chiar şi dacă eşti nebun la creierii capului. Oare cu gloanţe nu se pot îneca jigodiile mici? Şi, hai să ne ducem în absurd, presupunem că mor sute de mii de plozi după ce înghit simpaticele jucărioare Kinder. Care e paguba? Oricum America are o problemă demografică şi oricum se nasc numai retardaţi acolo. Şi partea cea mai bună abia acum urmează: canadianca neştiutoare a primit o scrisorică de şapte pagini (???) din partea autorităţilor văcăreşti, în care neamul lui redneck cere voie femeii să distrugă extrem de periculosul artefact nuclear confiscat. Nu e bai, pot să-i trimită comoara înapoi, dar costă vreo 250 de dolari soluţionarea conflictului diplomatic. Al patrulea Reich a confiscat, numai anul trecut, 25.000 gren... pardon, ouă Kinder. Ilegale, normal.
Dragi tovarăşi, militaţi pentru legalizarea oului Kinder şi a ierbii! Dacă iarba e pentru copii, ouăle Kinder vor extermina populaţia americană şi vom scăpa şi noi de o pulă mare de supt.

Nathalie Cardone - Hasta siempre comandante Che Guevara

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă raţiunea ta doarme mai adânc şi mai agitat, eliberează-i copilaşii...