Corporatiştii sunt târfe penale de parcare

La fel cum Mărgineanu nu ar sări din pulă-n pom, nici eu n-aş lucra într-o aşa-numită "companie multinaţională" nici pentru un milion. De euro. Pe zi. Presupun că vă uitaţi la televizor destul de mult încât să nu fiu nevoit să caut pe "iutub" reclama care îmi întăreşte pula destinată gurilor corporatiste. Mă refer la aia pe care şi-o face firma de asigurări Astra, în care a pus nişte ţărani amărâţi din Moldova să recite poveşti despre cum au fost ei despăgubiţi cu câte zece, douăzeci de mii de lei după ce a venit apa şi i-a lăsat fără case. Nu spune nimeni, în reclamă, că o casă costă de la 100.000 de lei în sus, fie ea de chirpici. Nu spune nimeni unde îşi poate asigura primarul din Prăjeşti piramida sau ţăranul din Gropenihaga căsuţa de bălegar. Nu spune nimeni ce condiţii criminale pun muiştii de asiguratori doar ca să îţi ia banii. Dar asiguratorii au grijă să capitalizeze de pe urma prostiei oarecum scuzabile a unor oameni nevinovaţi. De ce prostie? Pentru că au acceptat. Aş vrea un răspuns sincer (utopic, ştiu) la următoarea întrebare: oare dacă sinistraţii nu ar fi acceptat să joace teatru în faţa camerei de filmat, cu cracii în apă infectă şi cu ruinele deasupra capului, Astra ar fi plătit vreun leu cu titlul "despăgubiri"? Îmi cam vine a vomita peste firma lor când văd ce îngeri păzitori, salvatori de vieţi, se dau corporatiştii infecţi de la mai sus menţionata firmă de asigurări. Chiar era nevoie să îi terorizeze pe nişte oameni simpli cu echipe de filmare doar ca să se laude că şi-au făcut treaba de asiguratori? Ce se aştepta poporul? Să încaseze Astra prime ca să se dea dispărută la dezastru? Astra a făcut ce au plătit-o oamenii să facă. Ăsta nu e motiv de laudă. Ar fi fost motiv de laudă, cam tras de păr, să fi venit cu ajutoare pentru toate satele afectate, indiferent dacă oamenii au cotizat sau nu jumătate din pensie. Muie corporatiştilor curve penale de parcare! Nici Băsescu n-a fost aşa javră când l-a dojenit pe un ţăran că nu şi-a tencuit casa, de parcă tencuiala ar fi oprit apa în prag!

Ciprian Porumbescu - Baladă pentru pian şi vioară

Metode clasice de prevenit apariţia plozilor

Sexul protejat îmbină cel mai bine instinctele noastre primare de a ucide şi de a fute. Şi totul este legal şi, în China, obligatoriu, pentru că nu-i mai încape pământul pe toţi ăia mici şi galbeni, dar chiar simpatici în obedienţa lor faţă de liderul preaiubit. Dar cum ne protejăm? Cu mare greutate, că unele metode sunt mai scumpe decât o curvă. Asta e, sexul costă chiar şi când vrei să o arzi legal, moral şi antireligios. Ne mulţumim cu starea asta de fapt, pentru că e de preferat să arunci şi şase lei pe trei cauciucuri decât să cotizezi toată viaţa la doamna pentru creşterea şi educarea unui copil care mai iese şi retardat, că eraţi amândoi beţi când aţi amestecat laptele cu ulei de motor.

Ca metode contraceptive, se remarcă, din mulţime, cauciucurile, hârtiuţele chinezeşti de îndesat în scorbură, pastiluţele canceroase, aspirina, diafragma, abstinenţa, pastiluţa cancerigenă de "ups, m-am murdărit aseară" şi clasica poziţie 69.
Cauciucul este considerat a fi cel mai bun ucigaş de viitori puradei nedoriţi. Cauciucul este pentru spermatozoizi ceea ce Auschwitz a fost pentru evrei. Adică, 99% dintre deţinuţi acolo crapă. Şi, bonus, singurii pasageri pe care-i poţi lua sunt lăţeii, în cazul în care nici unul dintre parteneri nu cred în forţa lamei de ras. Sună prea bine ca să fie adevărat, nu? Corect. Nu simţi mai nimic prin cauciucul ăla. E nasol. Uneori, scârţâie. Uneori, e mai aderent şi decât un pneu de Formula 1. Există, chiar, mărturii potrivit cărora unele prezervative duhnesc a struguri în aşa hal, că simţi că te arzi în piaţă şi te aştepţi să te înţepe o viespe în penis, ca să ţi-l umfle definitiv şi irevocabil. Deci, cauciucul sacrifică plăcerea pe altarul siguranţei.
Hârtiuţele chinezeşti, pe de altă parte, oferă plăceri nebănuite. Sunt ca diferenţa dintre a te plimba pe malul mării cu bocanci şi a o face desculţ. Dar, să fim serioşi, cine stă să îi îndese doamnei un ghemotoc de maculatură în abis? Parcă ai fute un coş de gunoi. Dacă punerea prezervativului este o întrerupere nasoală a preludiului, cu riscul de a trebui s-o iei de la capăt ca să ţi se pietrifice cârja din nou, basketul cu hârţoage te face să te gândeşti la Primărie şi îţi moaie pula pentru următoarele cinci zile. Şi, ca la Primărie, întotdeauna există cineva care poate evita hârtiile şi birocraţia, deci siguranţa cam lipseşte, plus că poţi lua şi nişte sculament, că e la promoţie.
Aparent, pastiluţele canceroase, atât cele de luat toată ziua, cât şi alea pe care le ia femeia după ce realizează că "ups! m-am futut din nou la beţie", sunt cea mai inteligentă soluţie. Nu pierzi vremea construind puşcării, nu put, nu te fac să-ţi dai drumul cu efect, nu laşi bastarzi în urma ta, ca Ştefan cel Mare... Dar îngraşi fata ca pe porcul de Crăciun şi îi faci cadou un cancer mai mare decât orice pereche de gemeni obezi. Pastiluţele astea sunt o investiţie în viitorul tău de necrofil. Fuţi cadavre în mijlocul procesului de fabricaţie. Şi mai ai parte şi de o consoartă după al cărei ciclu îţi poţi potrivi ceasul. Poţi fi sigur că pe data de X, la ora Y, începe calvarul tău de mascul asupra căruia se răsfrânge jumătatea de cană de sânge care curge din dumneaei. La primul război, sper ca bărbaţii să ofere femeilor teroare direct proporţională cu cantitatea de sânge pe care o pierd.
Deci, dacă vrei să eviţi neplăcerile pe termen lung, gen să-ţi moară călare pe băţ sau să sune pizduca la fel ca Administraţia Financiară, teoretic, alegi diafragma. Adică, un fel de prezervativ pentru femei. Iar îndeşi chestii în coş? Inventatorii ăştia aveau fantezii murdare cu cimitire de maşini şi gropi de gunoi! Plus că încă n-am văzut diafragme, deşi nu prea bat farmaciile ca să le-mpart cu moşi care îmi aruncă priviri ciudate când iau camioane de prezervative.
Ultimele soluţii, ultima linie de apărare, ultima speranţă şi ultimul refugiu sunt poziţia 69, aspirina şi abstinenţa. Poziţia 69 îţi oferă cea mai mare plăcere, atât ţie, ca mascul, cât şi ei, ca domnişoară, pentru că, aşa cum spunea un mare clasic în viaţă, nu face pula ce face limba, iar, la capătul cu trompă al sexului, plăcerea e dublă, pentru că pizda nu te strânge şi nici limbă nu are în ea. Şi încă n-am auzit de femeie care să capete copii în urma sexului oral, decât dacă tu, masculule pervers, ai supt pula înainte şi nu te-ai spălat pe dinţi. Aspirina se ţine între genunchii fetei, deci nu faci decât să te uiţi la sânii ei şi să faci o labă, ca la Academia de Poliţie, iar abstinenţa este un fel de Valdemort, adică nu vorbesc despre chestii mai rele ca mine, fosta mea şi Satana la un loc. Futăreală plăcută tuturor! Şi să nu veniţi la mine dacă vi s-a găurit prezervativul, dacă v-aţi pierdut cumpătul la coadă, la farmacie, sau dacă vi s-a cerut reţetă pentru aspirina aia!

Paraziţii - Parol

P.S.: Şi sexul anal este o opţiune, dar s-ar putea să vă văruiţi coada de mătură într-o deosebită nuanţă de maro. Deosebită de la cur la cur, între galben curgător şi negru pietros. Poftă bună, dacă mai vreţi să mâncaţi ceva!

Penis itinerant

O săptămână sau ceva de genul ăsta am stat să mă gândesc în ce să-mi mai bag pula. Nu, nu vorbesc despre femei, că nu vă fute pe voi grija câte pachete de prezervative consum eu pe zi. Mă refer la chestii măreţe. Nu, nu Angelina! Cu adevărat măreţe. Gen Guvern, preşedinte şi alte animale. Dar nu mai e loc în palate de atâtea pule. De fapt, cred că holurile sunt, acum, tuneluri săpate în munţii de pule. Aşa că mă burzuluiesc un pic la CFR, pentru că am fost de două ori până la Iaşi şi înapoi. Înapoia am făcut-o cu Cefereul, din lipsă de alte mijloace de transport. Vreau vapor de mers cu el pe Siret şi pe Bahlui. Dar să vedem care-i faza cu trenurile care leagă Iaşi de Brăila.

Dimineaţa, adică exact când sunt eu pe drumul SPRE, nu DINSPRE Iaşi, pute gara de trenuri. Sunt aşa multe, că îţi permiţi să pierzi şi cinci trenuri şi tot ajungi întreg. Pe la un prânzişor, însă, parcă se închide taraba. Nu te mai duce nimic la Galaţi, Buzău, Barboşi sau Făurei (ultimele două sunt metropole de care, dacă n-aţi auzit, puteţi suge nişte pulă geografică!). Abia pe la şase seara e un accelerat de Barboşi, dar, dacă n-are cine te aştepta cu maşina acolo, stai opt ore în gara fără sat. Sau mergi pe jos, că, în vreo patru ore, eşti în cadă, cu berea lângă tine şi cu ţigara în colţul gurii. Aşa că, din acest considerent al lipsei de legătură, poţi opta pentru trenurile de noapte. Unul habar nu am pe unde se duce, că e rapid, deci costă cât un drum cu avionul de la Constanţa la Satu mare. Celălalt e accelerat până-n Făurei, de unde vii acasă cu un tramvai. Da, nu vă frecaţi ochii. E tramvai ca popa! Cad tablele de pe el, arată de parcă ar fi făcut pană de cauciuc, pute şi e înghesuit. Dar are înregistrarea aia de la metrou cu "Atenţie, se închid uşile!". Păcat că nu au luat toată povestea, să ne spună şi că urmează staţia Dudeşti unu, cu peronul pe partea dreaptă. Corespondenţă cu staţia Dudeşti doi sau ceva. Oricum, dacă dusul cu maxi-taxi până la Iaşi, direct, durează vreo patru ore şi un pic, funcţie de semafoarele moldoveneşti, cu trenul ajungi să faci şi de două ori mai mult. Vinerea trecută, am făcut, cu tren + tramvai, vreo şase ore. Şase ore cu un tren în care intrau valuri de ţânţari beţi şi cu o teleguţă care nu mă lăsa să dorm, că ţipa la mine că se închid uşile. De ce se închideau, nu ştiu, pentru că, dacă vrei să deschizi uşile rablei, ajungi să te înjuri că n-ai făcut mai mult sport. Şi, acum, să trecem la întrebările retorice.

De ce pula mea nu se poate face un tren direct între Iaşi şi Brăila? Ăla de Făurei ocoleşte Brăila numai de afurisit!
De ce pula mea există tramvaie cu cai pe calea ferată? Personalul de Paşcani arată ca trenurile nemţeşti! Şi tot personal e! De ce să plătesc aceiaşi bani pentru trenul Angelei Merkel şi pentru rabla lui Goering?
De ce pula mea nu circulă trenuri după-amiaza?
De ce pula mea nu pleacă nici un tren, de nicăieri, după miezul nopţii?
De ce pula mea sunt Barboşi şi Făurei locuri aşa importante? Nici n-ai unde să dormi, iar dormitul e esenţial, dat fiind că ai de aşteptat toată noaptea până vine teleguţa de Brăila!
De ce pula mea stau trenurile numai câte un minut în fiecare gară? Lăsaţi oamenii să fumeze!
De ce pula mea nu există loc de futut în tren?
Mă afund. Călătorie plăcută, pe jos! Şi loviţi-mă cu berile, că sunt, oficial, student al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi! La buget, deci am o pulă atât de mare, că trebuie să se reinventeze ruleta!

Therion - Pandemic outbreak

A fost prea tristă...

Moartea Mădălinei Manole a strâns în jurul unui trup livid ceea ce viaţa care l-a părăsit n-a reuşit să strângă: apreciere, fani, dezbateri mai mult sau mai puţin aiurite şi, nu în ultimul rând, controverse care nu fac decât să păteze numele ultimei cântăreţe adevărate a României. Însă, poate cea mai populară întrebare din jurul unui nume care ar fi fost uitat dacă ziua de ieri n-ar fi venit este "de ce?".
De ce ar bea Mădălina jumătate de litru de otravă? De ce ar renunţa la viaţa care doar ce-i oferise copilul pe care şi-l dorise aproape obsesiv? De ce ar părăsi lumea în aceeaşi zi în care s-a născut?
Pentru că Mădălina Manole a fost o artistă, iar moartea unui artist este capodopera sa întunecată. Nu foarte mulţi au reuşit să facă ceea ce a făcut Mădălina, adică să frizeze, atât de strâns, perfecţiunea artistică, prin încărcătura simbolică de neînchipuit dintr-un gest infim.
Primul indiciu îl oferă tocmai Petru, fiul cântăreţei. Din tinereţe, încercase, din răsputeri, să aibă un copil. Încercările fără succes au transformat dorinţa în obsesie şi obsesia în ultim scop pentru ea. Apoi, ziua aleasă de Mădălina Manole pentru ultimul ei gest nu mai are nevoie de comentarii. "Astăzi m-am născut, astăzi mor", ar fi subtitlul acestei părţi din monstruoasa operă. În subtext, începutul vieţii poate marca şi sfârşitul ei, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit, după cum urmează. Însă, până atunci, un ultim detaliu reuşeşte să disocieze irevocabil sinuciderea cântăreţei de vreo componentă a vieţii profesionale: chiar înainte de a se otrăvi, a participat la repetiţia pentru lansarea ultimului ei album, la Brăila.
Toate aceste piese ale unui puzzle ce pare fără soluţie mă duc cu gândul la bătrânul pescar al lui Hemingway care, după ce a trudit o viaţă întreagă pentru prinderea legendarului "peşte cel mare", a pendulat din extrema disperării, la vederea rechinilor ce dădeau târcoale capturii, în cea a liniştii depline dinaintea morţii. Mădălina Manole trecuse mare parte din viaţa ei pe pilot automat, pentru că singurul ţel pentru care lupta era naşterea, tardivă, a unui copil. O dată atins scopul ultim al existenţei sale, ea nu a reuşit să găsească un ideal mai înalt, rămânând fără un vis care s-o ţină în viaţă şi putând să sfârşească, aşa cum a şi început, într-o zi de 14 iulie. Cât despre frustrările de natură profesională, s-avem pardon, dar dacă n-a cântat manele sau house, cine s-o promoveze la vreun post de radio? Indirect, nivelul cultural al publicului român au făcut ca muzica să nu mai merite eforturile unei Mădăline împlinite doar în plan familial.
Atingerea, în plină criză a vârstei mijlocii, a scopului pe care, de tânăr, ţi l-ai atins nu poate să facă altceva pentru tine decât să te destabilizeze în ultimul hal, să te împingă într-o prăpastie din care numai dacă eşti suficient de puternic mai poţi ieşi. Mădălina Manole nu a fost, din cât se vede, puternică. Nu destul de puternică încât să găsească alte motive pentru a trăi, iar hăul goliciunii unei inimi de războinic a învins bucuria, teoretic fără margini, a maternităţii. Tocmai cea care spunea...

Mădălina Manole - Fată dragă, nu fi tristă

Ce este un "gentălmen"?

Eu™, normal. Sunt gentălmenul ideal. Numit şi gentilom de moşneguţii care au apucat vremea în care lingeam penis franţuzesc, nu american. Noi, românii, nu Eu™.
Serios, gentleman-ul este un nene care ştie să se poarte corespunzător şi care cunoaşte bunele maniere. Sau nu le cunoaşte? Că vezi un dobitoc care lasă o femeie să intre prima în restaurant şi aia, proastă şi ea de pute, cică "vai, ce gentleman eşti!" Şi aici îmi fac autocritică, pentru că şi eu am, uneori, impulsul acesta animalic, dar, măcar, ştiu că nu prea e bine. Domnilor dobitoci, restaurantul este singurul loc în care voi intraţi primii, pentru că aşa scrie în codul bunelor maniere, pe care, ca nişte analfabeţi ce vă aflaţi, nu-l cunoaşteţi. Se spune că motivul este unul simplu. Restaurantele erau, pe vremea când a apărut nebunia cu manierele, locuri periculoase, pe unde zburau scaune. Se mai bătea lumea, că aşa e frumos şi civilizat. Cum capul nostru masculin este dur, mai bine primeam noi un scaun în freză, decât domnişoara pe care dorim să o coclim. E cam naşpa să pârleşti o tipă cu gaura în cap. Gaura e sacră.
Apropo de posesoarele de rânjet vertical. Trebuie să le ajutăm să se dezbrace. Nu, ţăranilor, nu le-o trageţi în cârciumă sau unde vi se scoală vouă măciuca. Ele se dezbracă numai de palton sau ce le-o proteja de frig afară. După care, domnilor, le ajutaţi să se aşeze, trăgând scaunul de sub masă şi împingându-l sub curul lor. Aşa, puteţi vedea şi ce vi se va bălăngăni peste coaie mai târziu. Numai după aceea vă puneţi hoiturile pe tron şi aşteptaţi să vină cârciumarul cu meniul. Meniul, normal, îl citeşte doamna, pentru că, oricum, noi, în afară de friptură şi bere, nu ştim de nici unele, cum ar fi asocierile dintre vinuri şi mâncăruri.
Dacă facem cunoştinţă cu o femeie, îi sărutăm mâna. Nu, nu cu limba. Doar un pupic mic. Fără chestii gen "baftă coaie" şi strângeri violente de mână, pentru că doamnele sunt delicate şi nu au coaie. Dacă, din întâmplare, băsăul vostru păros se află pe o bancă, pe un scaun sau pe o bordură, vi-l ridicaţi. Din respect, dacă nu ca să vi se apropie mătărânga de guriţa suavă a fătucii. Şi, apropo, nu înjuraţi ca muiştii în faţa ei decât dacă înjură şi ea, caz în care provocarea nu trebuie ignorată! Şi mai citiţi şi voi, futu-vă-n gură de troglodiţi, că n-o să stau eu să vă învăţ şi cum să vă futeţi şi cum să vă purtaţi când aveţi sabia în teacă!
Un gentelman este, deci, omul care ştie să impresioneze fătuca, deci care are mai multe şanse de a-şi testa bormaşina din dotare pe dumneaei. Gentelman-ul fute mai mult decât mârlanul, iar, dacă fute mai puţin, măcar are parte de sex de calitate superioară şi nu îşi culege ciuperci dintre floci a doua zi dimineaţă.

The Irish Rovers - Donald, where are your trousers?

Locuri de futut bine şi apăsat la cioc

Nu, ciobanilor cu minţi perverse, eu nu am pula în cap, nici creieri n-am în pulă, ca să-l parafrazez pe Blaga, adică să-i fut niţel versurile, pentru cine nu înţelege! Aici nu despre cur, gură şi vagin sau pizdă este vorba, ci despre cadrul natural sau artificial, despre comuniunea om-grajd, om-natură, om-orice. Care va să zică, nu tratez subiecte de liga a cinşpea, gen cum şi de unde se bagă mătărânga la frigider, ci învăţ, pe cine are ochi să audă şi urechi să vadă, dar, mai ales, gaură să fute, meserie! Iacătă, deci, pe unde aţi face bine să vă apucaţi C.I.A. (Curva, Iubita sau Amanta) de buci, s-o proţăpiţi de Terra şi să atentaţi cu ploaia la ciupercărie!

1. În pădurea cu alune sau cu copaci, unde zumzetul albinuţelor şi mireasma floricelelor anunţă un cadru romantic desăvârşit. Liniştea sufletească indusă de natură, simfonia sublimă a pădurii care parcă respiră la unison cu voi, insectele care vă intră în cur... Deosebit, ce să mai! Recomand să nu vă aşezaţi pe vreun prezervativ folosit de ultimii futangii adoratori ai lui Tarzan sau în vreun căcălău de urs, pentru că, după aia, vă fugăresc toţi urşii din pădurea aia, chiar dacă staţi la câmpie şi nici măcar veveriţe nu găsiţi în pădure. Ca să vă satisfac fantezia bolnavă, mă îmbrac eu în urs şi vă fugăresc cu cea mai mare pulă de cauciuc pe care o găsesc la sex shop!

2. În şură, ca ţăranii, printre vaci, cai, boi şi bălegar. Dar nu se fute nimeni în bălegar. Aşa că reţeta succesului presupune evacuarea lighioanelor din şură. Sau grajd, sau ce pula mea e chestia aia din curte care nu e casă. Puteţi să păstraţi turbăciunile, dar nu cred că excită pe nimeni o limbă de vacă strecurată între buci în momentul orgasmului. La fel, nu cred că vă doriţi să stea domnişoara cu un ochi la pula dumneavoastră şi cu altul la a calului! Serios vorbind, şura e mişto, dacă nu conţine sălbăticiuni, dar, atenţie! Cititorii m-au atenţionat că pericolul aspiratului de paie cu curul este mare. Aşa că, dacă aveţi găozul sensibil, puneţi un cearşaf mare sau prelata de la tractor peste paie, ca să nu vă scoateţi unul altuia şomoioage de paie din cur!

3. În buda unei cârciumi. Locul este genial. Numai acolo, omul poate intra în comuniune perfectă cu elementele principale din viaţa lui: fututul şi căcatul. Ce miracol sublim este să trânteşti o zdreanţă cu mutra de capacul budei şi să o pârleşti cu sete pe la spate, iar, când se opreşte muzica din crâşmă, să se audă în tot stabilimentul cum zbiară ea de plăcere! Să ştie toţi virginii şi viermii corporatişti lipsiţi de imaginaţie că cine-a pus cârciuma-n drum a pus şi buda-n cârciumă cu un scop foarte bine determinat! Şi adunaţi şi puncte pentru curaj, că, s-o recunoaştem, nu multe femei au atât de multe coaie încât să se orgasmeze zgomotos într-o bodegă care amplifică, natural, sunetele! Jos pălăria de pe ambele capete!

4. La umbra nucului bătrân, dar nu ăla lângă care se cacă cei doi tractorişti. Mai exact, în curtea proprie, dacă deţii aşa ceva. Nucul e opţional, dar e bun, pentru că în jurul lui nu creşte iarbă şi nu sunt insecte care să îţi intre-n cur, ca în pădurea cu alune. Iei un hamac sau un şezlong solid, iei partenera de nebunii şi te simţi ca-n mijlocul naturii, printre blocuri. Da, cam asta e partea naşpa. Curţile au garduri, iar dincolo de garduri sunt blocuri sau vecini foarte înalţi (uneori, ajutaţi de scaune). Deci, pornografie gratis pentru toţi! Dar sunt şi curţi fără vedere, unde numai apocalipsa poate întrerupe actul sexual. Sau poştaşul care are prostul obicei de a intra în curte ca să lase facturile. Şi intră, că memoria te lasă când se scoală pula şi laşi poarta descuiată. Adică, şi sângele ăla, unde să stea? În creier sau în carici?

5. Pe plajă, printre meduze, jandarmi, Garda de Coastă şi corturi cu vamaioţi drogaţi. Dar aveţi grijă ca jandarmii să fie departe, meduzele să fie doar în apă, Garda de Coastă să vâneze turci în larg, iar vamaioţii să fie foarte drogaţi, pentru că cei treji ar putea să povestească şi altora că v-au văzut cu dânsa-ntr-însa pe malul mării. Lună, stele, linişte şi pace... Ăsta nu e loc de futai la caterincă, aşa că îl las pentru cei care vor ceva de care să-şi aducă aminte toată viaţa, nu vouă, adică perverşilor care îşi fac listă cu locuri cretine de futut şi care, dimineaţa, bifează pe calendar cât mai e până-i vine curvei şi unde s-au mai coţăit aseară. Merită mai mult respect un loc aşa plăcut.

Şi, dacă tot văd că mă loveşte respectul, ar cam fi cazul să mă opresc aici, pentru că prea mult respect devine lacrimogen, iar lacrimile usucă trupul de apă. Fără apă, nu se mai lubrifiază, natural, Sfânta Scorbură, iar, în condiţiile astea, inculţii care-şi pierd vremea pe aici ar putea face abuz de uleiul din cutia de viteze a Daciei, ceea ce e cam trist, pentru că, în urma nefireştii uniuni trupeşti, s-ar putea naşte, în caz de pană de cauciuc, un mecanic auto slinos sau un instalator care pute a transpiraţie de-aia greţoasă. Aşa că vă urez ceva, nu ştiu ce, dar vă urez ceva şi aştept sugestii şi reclamaţii!

Therion - Ginnungagap

Scurtă istorie a sexului

Am ales un titlu de căcat, sacrificând arta pentru comerţ. Adică, să-nţeleagă tot prostul, cuvântul "sex" atrage lumea, pentru că lumea este obsedată sexual. Da, bine, şi eu sunt. Mulţumiţi? Asta e, îmi place, linşaţi-mă dacă voi sunteţi frigizi sau virgini incurabili! Sexul nu are istorie, că tot în gaura aia se bagă instrumentul, indiferent de epocă. Doar nuanţele diferă, că indienii antici nu se futeau ca europenii medievali, iar chinezii moderni se coclesc într-un stil aparte, spre deosebire de triburile de canibali din jungla amazoniană.
Sexul a apărut, ca preocupare principală a omului, dinainte să existe omul, pentru că omul este rezultatul sexului. Două maimuţe atât de păroase, încât nu puteai deosebi femela de mascul au decis să încerce, în premieră mondială, o poziţie nouă: faţă-n faţă, pentru că masculului nu-i plăceau sânii maimuţicii cu gaură, aşa că prefera să-i ştie lipiţi de el, ca să nu cumva să-i atingă accidental. Vreo nouă luni mai târziu, au apărut doi chelioşi de sex opus care, în spiritul moralei epocii, şi-au tras-o şi, cum spune şi la Biblie, au crescut şi s-au înmulţit. Şi s-au împrăştiat prin lume, unde au răspândit obiceiuri sexuale din cele mai diverse. Dar mai bine o dăm în exemple, că mi-e silă de făcut cronologii!
Romanii erau un fel de câini turbaţi ai Antichităţii. Când nu se smardoiau cu grecii, celţii, fenicienii, tracii sau goţii futeau orice: surori, mame, fraţi, taţi sau răţuşte de cauciuc. Violenţi cu ursuleţii de pluş, romanii nu cruţau nimic din ce-ar fi putut semăna, după câteva pahare de poşircă de-aia de care beau ei, a gaură. Aşa au apărut oamenii-copaci, oamenii-păsări, Batman şi, după o superbă partidă de sex între un popă roman şi statuia de bazalt a lui Jupiter, s-a născut Chuck Norris.
Grecii, în schimb, erau mai selectivi. Rudele apropiate erau de neatins, în schimb grecii au inventat poponăria pedofilă. În acest scop, foloseau băieţei special castraţi. Probabil, le băgau ciclopul în gaura lăsată de coaie. Când li se făcea dor de parfumul "Eau de Fifi", mai dezlipeau câte o femeie de pe tavanul pivniţei, unde se ţinea legată, o puneau pe coate şi genunchi şi îşi rezolvau problema, după care aruncau domnişoara pe geam, că i se făcea foame şi mâncare nu prea se găsea la greci.
Dar, în timp ce europenii nu prea ştiau să facă diferenţa dintre cur şi vagin, pe continentul american, încă nedescoperit de proştii ocupaţi să-şi fute neamurile, apărea o inovaţie la care unii nu visează nici până azi: Sfânta Muie, care nu trebuie confundată cu sexul oral patentat de indieni. Sfânta Muie a dus la apariţia hot dog-ului, pentru că se foloseau penisuri de unică folosinţă. Canibali fiind, americanii mici, negri şi războinici din junglă îşi înfăşurau măciucile în pâine, ca să nu-i muşte şarpele anaconda. Femeile canibale, însă, erau atrase de pâine, aşa că se furişau, noaptea, peste domni şi haleau ciudatul sandwitch. Înainte ca mădularul să le fie devorat, bărbaţii din junglă atingeau culmea culmilor, astfel apărând hot dog-ul cu maioneză. Nu ştiu de ce, dar, chiar şi astăzi, maioneza din comerţ seamănă cu Spermol™, drept pentru care eu, unul, vă recomand să faceţi maioneză în casă. Cu lingura de lemn, nu cu gura nevestei!
Aşa. Am pomenit de indieni şi de sexul oral. La ei, sexul oral era dovada iubirii, deci nu putem să-i spunem chiar "muie", pentru că ăsta e un cuvând vulgar şi barbar. La vremea aia, indienii nu erau barbari, ca acum, să se spele în râul ăla infect în care se şi cacă. Se căcau pe pula din curul lor, se spălau cu Dero şi devorau, cu multă delicateţe, măciuca. Pentru detalii, consultaţi Kama Sutra. Numai că, plăcându-le sexul aşa de mult, indienii au uitat să iasă din Evul Mediu, unde îi găsim şi astăzi.
În sfârşit, că tot veni vorba de Evul Mediu, să revenim în Europa. Evul Mediu a însemnat Revoluţia Violului pentru occidentali şi Revoluţia Sexului Anal cu Sultanul pentru estici. Dacă occidentalii îşi căsătoreau fetele cu tot felul de maimuţe de viţă nobilă, ca să păstreze maioneza albastră în familie, iar sexul nupţial era "datorie de noapte" şi presupunea legarea pizdei fiţoase de pat, domnitorii români, spre exemplu, stăteau capră de bună voie. Le plăcea să creadă că, dacă le oferă sultanilor nămol curat de împins la deal, Imperiul Otoman se ţine departe de noi. Ceea ce are sens. Dacă voievodul ăstora e aşa infect, îţi dai seama pulimea în ce hal e! La ce să cucerească turcaleţii rafinaţi o asemenea cloacă anală? Măcar ne-am păstrat autonomia, deci suntem tributari sexului anal. De-asta l-am şi ales (noi, ca popor, nu eu, ca individ, că mie îmi plac regiunile umede) pe Traian Băsescu.
Cârja mea, iar am scris ca spartul o mie de pagini. Dacă îmi mai aduc aminte ceva, mai cac un episod, că ăsta e subiect tare. Oricum, morala e că nu din vina noastră suntem depravaţi, ci din cauza înaintaşilor noştri care făceau chestii ciudate cu pula, ceea ce a şi dus la apariţia miticelor puli îndoite spre stânga sau spre dreapta, mult apreciate şi căutate de femeile de pretutindeni. Căutare plăcută în continuare, doamnelor!

*** - Santey Anno

Confesiunile unui ţăran eşuat în oraş

Episodul 1. Aterizarea ţăranului

Hai, noroace! Iaca, habar n-am ce le apucă pe picioarele mele de mă duseră tocmai la Bucureşti, dar spărietură mai mare nici c-am mai tras vreodată de ce-am văzut acolo! Dar să vă povestesc pe îndelete, ca să fiu şi eu, ca orăşenii, aşa... cum îi zice? Exhaustiv. Se făcea că mă luă un dor de ducă, după ce am tras la coasă două zile şi-a venit apa mare peste fâneţe de mi-a luat ce hrană adunasem şi eu pentru calul meu, să nu crape, dracului, peste iarnă. Mai rău de draci mă luară picioarele de-acolo, dar nu înainte de a mă poposi la cârciuma din deal, unde am îndesat vreo trei răchii pe gât, aşa, să-mi fac curaj. De-acolo, până pe tren nu m-am oprit. Şi acolo m-a lovit prima surpriză, că-mi zice şeful de post din tren că cică nu pe tren merg, că nu suntem în India, ci în tren! Adică o cam făcu el pe mămuca proastă, că ea se îngrijea să am ce mânca, zicea ea, pe tren, dar, treacă, cu şeful de post nu te pui! În fine, abia dacă am apucat să mănânc trei cepe că am şi ajuns la Bucureşti. Cred că sunt un norocos, că tot la Bucureşti ziceau că se duc şi trei oameni din vagon, dar au dispărut pe drum. O fi ceva cu alea extraterestre sau ce Doamne iartă-mă tot zice Diaconescu la televizor!
Cum mă dau eu jos din tren, ce să văd? Pământul din Bucureşti e tare şi când e ud. Fătucile umblă în costum de baie prin casă, ca nesimţitele, dar parcă nu tot oameni ca noi sunt, că ăstora nu le creşte nici mustaţa, nici părul pe picioare, ca la ale noastre! Îmi fac curaj şi mă duc la o pocitanie din astea netede s-o-ntreb ce e pe jos. Îmi zice că piatră, la care am rămas tablou. Adică ăştia pun pe jos pereţii? Şi cu pământul ce fac? N-am apucat s-o mai întreb pe arătare, că a şi plecat. Dar ce fund straşnic avea! Poate măcar ăla o fi fost păros. Aşa că mă uit în jur. Pământul, nicăieri! Te pomeneşti că ăştia îl urcă pe casă, să nu spună lumea că la capitală e ca la ţară! Scot din traistă umbrela, o deschid să nu mă murdăresc când o cădea pământul de sus, că doar nu am stricat degeaba o sticlă de oţet ca să mă spăl şi purced afară din gară. Să mă crucesc afară! Nu numai că fătucile bucureştenilor n-au păr, dar şi bărbaţii au feţele de parcă-s copilaşi de-o şchioapă! Iar pe jos, parcă e numai şosea de cele dintre comune, că e tot din pereţi făcută. Inconştienţi, ce să le faci! Unde se mai îmbibă apa de la ploaie şi bălegarul de la vaci şi cai? Dar n-apuc eu să-mi termin gândul, că văd numai drăcovenii de-alea cum numai primarul şi cu fiu-său au, maşini de teren sau cum le-o zice, de te gândeşti că la oraş sunt mai mulţi primari decât oameni de rând. Şi mai văd niscaiva scări de coboară în pământ. Să fie porţile iadului? Că doar, deh, poate oi fi trecut de capătul pământului fără să-mi dau seama, că-mi zicea şi mama că la oraş e lucrarea diavolului. Dar cum din gropile astea grozave mai şi ieşeau oameni, mi-am dat eu repede seama că aşa sunt casele la ei, mai ales că, sus, pe pământ, sunt numai primari şi primării. Aşa că am coborât... Şi vă mai zic şi mâine ce-am găsit şi ce-am făcut acolo, că sunt la un hotel şi am chemat Room Service să-mi aducă un Cabernet Sauvignon cum nici popa la-mpărtăşanie nu-mi dă!

Artrosis - Lisa

Cultura maşinii

Ştiaţi că există oameni care ar prefera să locuiască în boscheţi doar ca să aibă maşină? Da, ştiaţi, pentru că toată lumea a trecut pe lângă vreun ghetou în faţa căruia trona, falnic, ca o pulă mare în nişte blugi strâmţi, câte un Audi negru cu inserţii cromate şi bord de lemn. Contrastul este cu atât mai mare, cu cât monstrul cu motor de cel puţin trei litri zăcea în noroi până la jumătatea roţilor, nespălat şi nemişcat de ani buni, pentru că baragladina de ghetou n-a mai putut să-şi acopere benzina din afacerile cu fier vechi sau cale ferată şutită noaptea.
Pe de altă parte, o altă categorie de futut în cur posesor de maşină care costă cât bugetul Primăriei pe trei ani locuieşte într-un bloc exclusivist din centrul Bucureştiului. Există mărturii cum că un asemenea onanist, posesor de Lamborghini galben, îşi spăla comoara cu găleata şi buretele de baie al soacrei chiar în stradă. Adică, boierul de ocazie şi-a permis să achiziţioneze un Lambo, îşi permite să consume benzină de 60 de lei la fiecare sută de kilometri, dar spălătoria auto este, deja, prea mult. Douăzeci de lei ca să-i facă altul cu furtunul ce face şi el cu găleata e prea mult.
Dar nu mă înţelegeţi pe dos. Nu tot românul are Lamborghini, Audi, Mercedes, Ferrari sau Koenigsegg. Drumurile noastre toate sunt dominate de muzeografica Dacie 1310, de selectul Logan, de piţipoancele cu Matiz, de BMW-uri cu vuvuzele pe post de claxoane sau de strănepoţii balaurului Fafnir, reîncarnaţi în aşa-numitele SUV-uri, adică rable care pe drum sunt puturoase, iar pe lângă drum se împotmolesc mai ceva ca Dacia. Dar sunt mari şi atrag atenţia. Cât despre oamenii din spatele volanului, categorisirea e simplă. Dacia este pentru moşi, de regulă ţărani eşuaţi prin municipii, care plimbă puradeii, nevasta nasoală, vreo două babe şi 300 de kilograme de varză adusă de la mămica. Dacia 1310 îşi târâie fundul pe asfalt, dar rezistă mai ceva ca termopanele cu sâni de pe la TV. Loganul s-a născut să fie tunat. Cine are până în 30 de ani, a muncit în străinătate, dar a fost cinstit şi n-a furat, are Logan, dar aspiraţiile îi sunt mai înalte. Aşa că Loganului iniţial alb i se fut două dungi pe capotă ca să arate ca rabla bunicului lui Schumacher. Eventual, i se pun şi bare şi i se tund arcurile de la amortizoare. La prima piatră sau canalizare, tuningul se dovedeşte pizdă, adică bun să-ţi bagi pula-n el, că rămâi cu căruţa în drum. Dar ai Logan. Matizul este pentru boşorogi de oraş şi femei care nu ştiu să dea cu spatele şi care au nevoie de două biciclete lipite pentru că nu nimeresc locul de parcare. E greu cu precizia, drept pentru care orice matiz cu floricele colorate lipite de caroserie va ocupa două locuri de parcare, de parcă ar fi maşina lui Goering. Bine că nu mai circulă Volga, pentru că numai parcările de camioane ar fi bune pentru şoferiţe, iar femeile din parcările de camioane se ştie cu ce meserie se îndeletnicesc. Culeg ciuperci, normal! BMW-urile au fost create pentru viermii corporatişti, dar, în România, sunt conduse de peşti şi cămătari. Au sisteme audio cu "manea enhancement" şi claxonul adresat curvelor şi babelor (şoferii poartă ochelari de soare şi noaptea, deci nu fac diferenţa) se poate auzi din Galaţi, dacă maşina se deplasează prin Satu Mare. BMW-ul este marca omului de succes, aşa că orice pulifrici îşi ia o rablă din 1990, cu tablele îndoite, şi se plimbă, cu 15 km/h, pe cea mai fiţoasă stradă şi se chinuie să agaţe domnişoare care râd de li se încreţesc buzele. Gurii. În final, drumurile sunt înspăimântate de SUV-uri. SUV-urile sunt pentru preşedinţii de consilii judeţene, prefecţi, miniştri şi patronii de chioşcuri de prin cartier. Se dau off-road-eri omuleţii ăştia, dar maşinile nu-i ajută. Scapă un Q7 în iarbă şi mai ieşi, dacă poţi! Nici să o împingi nu te ţin şalele, mai ales că şoferii maşinilor mari sunt mici de statură. Nu am văzut om peste 1,75 metri coborând din aşa ceva, cu toate că pedalele sunt aşa departe, că trebuie să fii basketballist ca să ajungi la ele. Este un spectacol să vezi un ghemotoc de cârpe cu cap rostogolindu-se din interiorul unui asemenea mamut cu roţi. Ţugulanul român este atât de savuros uneori...
Disclaimer: Fiecare categorie a fost definită, mai sus, prin personajul care o domină. Există şi excepţii pe care le salut şi le respect. Restul, muie cât cuprinde, că faceţi de căcat fabricile de maşini! Dacă aş fi patronul BMW, aş interzice vânzarea de maşini către români, că fac reclamă proastă. Iubesc BMW-urile, dar nu mi-aş cumpăra unul tocmai pentru că nu vreau să fiu luat drept cămătar sau pizdălău de Spania. Din nou, păcat de excepţii...

Wolfgang Amadeus Mozart - Eine kleine Machtmusik

Dragă Alice,

Nu a auzit nici pulea de tine, deşi nici Sfântul Petru şi măciuca mea, la un loc, nu s-au bucurat de atâta atenţie din partea mea. De fapt, scumpa mea Alice, cred că eşti cel mai complex şi mai cretin personaj pe care am fost vreodată în stare să-l creez. Am pus în tine câte ceva din fiecare fată, femeie sau curvă pe care o cunosc. Te-am omorât, te-am făcut de căcat, te-am făcut frumoasă, ţi-am dat talent artistic şi te-am trimis la plimbare. Om te-am făcut, iar tu, ca o japiţă ce te afli, mi-ai adus numai prejudicii. Adică, nu a citit nici pulea păţaniile tale, drept pentru care, deşi eşti, teoretic, femeia perfectă, îmi vine să te spânzur de lustră şi să scriu "Pinata" pe tine, ca să te pocnească puradeii cu bâtele şi să curgă bomboane din tine. Dar, chiar şi aşa, ai face rău, pentru că bomboanele nu provoacă decât carii şi diabet.
Tu, Alice, futu-te-n inimioara ta aia întunecată, eşti poporul chinez. Nu, nu mă înţelege greşit. Nu eşti grasă. Arăţi chiar bine. Dar parcă eşti făcută din labă-n grup. Parcă mă-ta a fost zeiţa Bukkake şi s-a scăldat într-o cadă cu aracet de caltaboş. În acelaşi timp, eşti timidă şi tupeistă, eşti duioasă şi insensibilă, eşti obsesiv-compulsivă, te agăţi de trecut ca prezervativul de plop, dar, în acelaşi timp, trăieşti numai pentru viitor, mă faci să-mi doresc să exişti cu adevărat, nu ca să te iau în braţe, nici ca să te fut, ci ca să-ţi dau două perechi de palme, să-ţi revii un pic. Tocmai pentru că eşti rezultatul celui mai mare jaf dat vreodată la o bancă de spermă, nu te suportă nimeni. Îmbătrâneşti, umbli cu tot felul de cretini, dar faci tu ce faci şi te întorci, numai tu ştii de unde, mă faci să vreau a scrie despre tine şi-mi aduc aminte cât de prost te-am cioplit. Dacă Michelangelo ar fi sculptat ceva atât de fără sens şi din topor cum eşti tu, s-ar fi apucat de cântat manele. Eşti un Rembrandt falsificat cu trafaletul, iar Van Gogh din cauza ta şi-a tăiat urechea şi, dacă ar fi fost suficient de beat, şi-ar fi tăiat şi pula.
Să-ţi spun care e problema ta. M-ai respins, m-ai iubit, m-ai uitat şi ţi-ai adus aminte de mine, am ţinut la tine, te-am urât cu spume, mi-ai alimentat misoginismul, m-ai făcut să mă îndoiesc de el, ai trecut neobservată pe lângă mine şi te-a durut, la rândul tău, acolo unde soarele nu străluceşte niciodată. Te-ai prins? Asta e problema ta. Eşti toate femeile din viaţa mea, adică o maioneză tăiată. Tu nu eşti în stare să fii una singură, eşti un cameleon instabil, pus într-o cameră de oglinzi. Eşti un ghiveci care pute. Da, puţi, că nu te-am pus niciodată să faci o baie. Te-aş pune acum, dar e prea târziu. Draga mea Alice, astăzi te declar moartă, îngropată, mâncată de viermi şi putrezită. Şi nimeni nu va plânge după tine. Eşti liberă să te împrăştii, iar fiecare părticică din tine se va alătura fiinţei din care s-a desprins. Ai auzit? Mă enervezi, fire-ai al dracului de rebut genetic şi literar!

Cu bine,
Creatorul tău.

P.S. Odihneşte-te, dar nu în pace!

Irish Rovers - What do we do with a drunken sailor?

Moartea: De futut sau de temut?

Când vine vorba de moarte, românii îi bat la cur şi pe egiptenii antici. Cu ţelina udă. Aşa de răi de groapă suntem, că egiptenii s-au lăsat de sportul ăsta şi au ajuns să-şi lase mortăciunile să putrezească pe marginea drumurilor. Am fi făcut şi noi asta, din spirit competiţional, dar nu avem drumuri pe marginea cărora să lăsăm hoiturile. La ce mă refer? Pula mea, nici eu nu ştiu. Egiptenii aveau mare grijă de morţii lor şi ai mamelor din dotare. Le scoteau organele pentru drob, le scoteau creierul pe nas, îi conservau pentru consum ulterior şi le ridicau piramide. Noi nu profanăm trupurile decedate. Nu le conservăm decât pentru vreo trei zile, cât le ţinem pe masă, şi asta pentru că pe aceeaşi masă tăiem porcul, mâncăm şi ne futem (cine ar vrea să se murdărească la cur cu suc de cadavru în timp ce procreează?). Nu le suim în piramide, ci le coborâm în pământ.
Dar popa care le cântă death metal primitiv primeşte bani din leafa noastră diminuată. Goparul care sapă mormântul primeşte răchie din răchia noastră cea de toate zilele sau, chiar, spirt, din cel cu care ne ungem pe pulă ca să moară ciupercile contractate, ca bonus, de la ultima curvă răscrăcănată pe masa acum ocupată cu defunctul. Spălătorii de cadavre sunt plătiţi regeşte. Egiptenii aveau un singur om care spăla cadavru, cânta manele şi punea măruntaiele la borcan, deci pe altarul eficienţei se sacrifica piaţa locurilor de muncă în industria putregaiului. Pentru morminte, se foloseau sute de mii de oameni, remuneraţi cu pâine şi bere, nu cu trei sortimente de ţuică de pufoaică. Erau mai mulţi, dar mai desconsideraţi. În schimb, noi cotizăm la medicul care constată decesul, de parcă duhoarea din jur, muştele şi chestiile care se scurg din curul mortului au nevoie de un medic care să le ateste. Cotizăm la fridgekeeperul de la morgă, mai ceva ca la hotel, pentru şederea la răcoare a stafiditului. Iar, la sfârşit, chemăm cohorte de neamuri acasă, le înghesuim în apartamentul de patruzeci de metri pătraţi, le hrănim, le îmbătăm, le pupăm în cur ca să ne invite şi pe noi la următoarea nuntă sau pomană şi, după ce se cară, le aducem ofranda supremă: le bârfim modul în care arată sau se îmbracă, le dezbatem situaţia materială şi ne informăm cu privire la numărul de persoane care s-au futut pe masa pe care sperăm să le întindem după ce crapă.
Nu în ultimul rând, egiptenii scriau şi vorbeau despre moarte la fel cum vorbim noi despre fotbal. Morţii erau, pur şi simplu, oameni. Pentru noi, sunt chestii sfinte. Numele unui mort are nevoie de sintagma "Dumnezeu să-l ierte", de parcă Dumnezeu e atât de prost încât nu ştie ce are de făcut. Cât despre moarte, ne sperie, ne scârbeşte, ne face serioşi. Este un subiect tabu. Dacă te interesează moartea, din punct de vedere filosofic, eşti un nebun şi ai nevoie de asistenţă medicală. Cum să te intereseze ceva aşa oribil? Dar vin eu şi întreb: crezi că dacă te prefaci că moartea nu există, scapi de ea? Nu! Tot călcat de o Dacie galbenă şi prăfuită o să te duci, iar oamenii o să-i spună lui Dumnezeu să te ierte, că ai fost un păcătos nenorocit toată viaţa şi te-a lovit remuşcarea taman în ultima clipă dinainte să ajungi în pompa de benzină a rablei. Sper să crăp în timp ce fut beat, fumând iarbă, ca să nu ajung şi eu să mă căiesc la spartul târgului, ca ultimul precăcut.

*** - Shiver my timbers