Despre mine, ca să nu crăpaţi proşti

M-am născut într-o familie de lesbiene. Din tată în fiu. Singurele fiinţe din familia mea cărora le plac bărbaţii sunt femeile.
Dacă aş fi satanist, nu m-aş rezuma la întors cruci prin cimitire. Aş întoarce catedrale întregi cu temelia în sus.
Dacă aş fi credincios, aş fi popă şi aş fi devotat într-atât încât să beau, să fut şi să fumez etnozarzavaturi numai în altar.
Dacă aş locui în Botswana, m-aş îngropa în pule.
Dacă aş locui în Vaslui, aş avea apă şi lumină.
Dacă m-aş fi născut în Evul Mediu, aş fi spus că trăiesc în perioada contemporană.
Dacă nu aş fi fost student, decanul n-ar fi îndrăznit să chiulească de la cursurile mele.
Dacă aş fi ţigan, aş fi fost pedofil încă din copilărie.
Dacă aş fi ungur, aş vorbi cu accent ardelenesc numai de-al dracului.
Dacă aş fi evreu, aş redeschide Auschwitz-ul, ca să devin unicat, ca maneliştii.
Dacă aş fi negru, m-aş înscrie în Ku Klux Klan doar ca să creez un precedent.
Dacă aş fi rege, mi-aş pune buda în cap, m-aş căca în coroană şi aş fi al treisprezecelea Cezar.
Dacă aş candida la preşedinţie, aş angaja-o pe Alina Plugaru ca şefă de campanie şi aş iniţia proiectul "muie pentru voturi".
Dacă aş fi arab, Allah şi Mahomed ar face parte din haremul meu. Pe post de eunuci, futu-le moscheea mamei lor!
Dacă aş fi Robin Hood, m-aş angaja şerif în Nottingham, mi-aş jefui propria vistierie şi filmul ăla cretin nu ar mai exista, pentru că aş fi un Robin Hood prea paradoxal pentru mintea îngustă a regizorului de doi lei care a făcut şuşaneaua aia.
Dacă aş fi viking, prima mănăstire pe care aş sparge-o ar fi Vaticanul. Nu e mănăstire, dar, dacă e plină cu popi, e destul de bună.
Dacă aş fi englez, aş merge doar pe contrasens, că aşa am învăţat eu să conduc la Brăila.
Dacă nu aş fi brăilean, m-aş face.
Dacă aş muri mâine, azi mi-aş face o piramidă cu feţe în formă de pătrat ca să-i trag muie lui Euclid şi neamului lui. Şi ar fi mai mare ca a lui Keops, deci muie şi egiptenilor.
Dacă aş fi francez, m-aş strădui să fiu cel mai de căcat amant, să-mi dau drumul ca un erou după ce dau de trei ori din cur şi să gătesc mai prost ca oltenii, numai ca să demitizez căcatul ăla de ţară de beţivi. Asta, pentru că românii se trag din daci, deci sunt mai beţivi ca francezii şi, bonus, ne place şi cânepa. Zamolxis ştie de ce.
Dacă aş fi Dumnezeu, aş fi Dumnezeul mă-tii, tu ai fi o bunăciune şi m-ai fute de trei ori pe zi. Dacă eşti o (anumită) bunăciune, te aştept pe la mine. Chiar şi dacă nu te consideri bunăciune.
Dacă aş fi Satana, l-aş asasina pe Dumnezeu ca să mă călăreşti şi pe mine. Şi tot al mă-tii aş fi.
Dacă aş fi bucureştean, i-aş plăti pe toţi concetăţenii să ia accent moldovenesc.
Dacă aş fi chinez, aş fi înalt.
Dacă aş fi negru, aş avea pula mică.
Dacă aş fi alb, cum aş mai putea să fac mişto de oamenii foarte albi, spunându-le că fac reclamă la telemea?
Dacă aş fi taur, aş fi cel mai taur comunal dintre taurii comunali.
Dacă aş fi minotaur, aş tăia firul Ariadnei şi te-aş trimite pe tine la bibliotecă să afli care-i poanta, în timp ce eu aş fute-o pe fraiera aia cu măciuca mea de minotaur.
Dacă aş fi un iepuraş roz de pluş, tot nu m-aş lăsa de maltratat iepuraşi roz de pluş.
Ajunge, că, după aia, o să-şi dea şi proştii care n-au observat că am poza pe blog şi-mi fac reclamă pe Facebook seama cine sunt şi o să vină să mă omoare în somn. Asta nu e o problemă chiar atât de mare, având în vedere că sunt atât de cretini, încât mi-ar măcelări vecinii manelişti şi mi-ar face un bine, după care, dându-şi seama de eroarea comisă, s-ar tăvăli toată viaţa în chinuri infernale. Iar Satana nu ar fi acolo să-i ajute, pentru că i-a luat locul lui Dumnezeu ca să facă sex mult, ieftin şi de calitate. Care aveţi vreo trei prezervative?

Cargo - Ca o stea

S-o ardem academic sau ceva

La Iaşi, nu te poţi licenţia în probleme legate de vikingi, că aşa spune un prof. Nu te poţi licenţia în istorie medievală universală, că aşa spune alt prof. Ia mai marş la tăiat strujeni pe câmp!

Să revenim la oile noastre. Am nişte întrebări academicoase pentru personalităţile academicoase care n-au altceva mai bun de făcut decât să răspundă la întrebări cretine.

1. De ce Priapus, zeul cu pula mare şi veşnic sculată, este reprezentat împreună cu o oaie?
2. De ce au cenzurat papii măciucile statuilor, dar cururile le-au lăsat goale, expuse futaiului?
3. De ce avea armata romană nevoie de oale şi ulcele cu poze porno, când puteau să pârjolească tot ce (încă) mai mişca în teritoriile ocupate?
4. De ce nu protestează femeile din insula Lesbos?
5. De ce mai există greci, având în vedere că, în Antichitate, încurajau poponăreala?
6. De câte ori pe lună se putea duce un senator roman la curve, din leafa lui?
7. Câte curve erau în Roma?
8. De ce nu reprezintă iconografia creştină momentul imaculatei concepţii sub forma unui duh în formă de pulă care intră în domnişorica?
9. De ce cărţile ştiinţifice sunt pline de erori gramaticale?
10. De ce profii care comit erori gramaticale au pretenţia să nu le comitem noi?
11. Cum pula mea să te cheme... (Scriu după examen cum, că văd că sapă lumea după nume pe Google şi ajunge aici. Asta e, mai sunt şi trădători pe la Istorie, nu îmi asum riscuri inutile)?
12. Vă ajunge?

Ştiu că nu am avut inspiraţie astăzi, dar nu este recomandat să dai două texte geniale unul după celălalt. Ajunge lumea să se aştepte la asta de la tine, iar textele de căcat ţi-ar fi sancţionate mai dur. Aşa, toată lumea ştie că trebuie să-mi suporte aberaţiile, de la cele apoteotice la cele care nici pe hârtie igienică nu ar merita să fie scrise. Face parte din farmecul meu. Şi, oricum, am seminar de Preistorie Generală, deci trebuie să fug.

Bucovina - Straşnic neamul meu

De ce suntem mai jos de Paleolitic?

Oamenii din Paleolitic ştiau să-şi facă singuri unelte. Unii dintre noi nu sunt în stare nici măcar să se ducă la magazin să le cumpere.
Oamenii din Paleolitic puteau să-şi vâneze cina. Unii dintre noi nici mămăligă nu ştiu să facă.
Oamenii din Paleolitic puteau să facă diferenţa între ciupercile comestibile şi cele otrăvitoare. Unii dintre noi se otrăvesc cu ciuperci luate din piaţă.
Oamenilor din Paleolitic nu le era frică de mamuţi. Unii dintre noi se tem şi de şoareci.
Oamenii din Paleolitic îşi puteau face adăposturi din aproape orice. Cei mai mulţi dintre noi nu ştiu nici măcar să dea o mână de var pe un perete nenorocit.
Oamenii din Paleolitic ăfăceau sex. Unii dintre noi au nevoie de instrucţiuni de folosire pentru Atârnache.
Oamenii din Paleolitic mureau la 40 de ani. Noi avem pensionari şi asta spune totul despre noi.
Oamenii din Paleolitic nu foloseau mai mult decât le trebuie. Nouă nu ne mai ajung nici Pământul şi Luna, ne vedem mineri pe Marte. Nu, Miron Cozma nu joacă.
Oamenii din Paleolitic puteau face focul cu două pietre sau un băţ. Unii dintre noi se ceartă un sfert de oră cu câte o brichetă ca să aprindă o ţigară.
Oamenii din Paleolitic se rugau de spiritele animalelor să aibă succes la vânătoare. Noi irigăm câmpurile cu aghiasmă şi tot crăpăm de foame.
Casele oamenilor din Paleolitic nu se dărâmau la cutremure. Ale noastre se dărâmă şi când trece un tramvai pe stradă.
Oamenii din Paleolitic evoluau cultural şi biologic. Noi nu ştim nici să ne roadem unghiile corect, ne încălţăm cu fesul şi unii dintre noi nici măcar nu ştiu ce e ăla Paleolitic.
Oamenii din Paleolitic aveau grijă de morţii lor. Noi ne băgăm pula în morţii mamelor altora.
Oamenii din Paleolitic nu-şi distrugeau mediul. Noi excelăm în domeniu.
Oamenii din Paleolitic nu aveau bani. Nu e o problemă, nici acum nu avem, dar unii au prea mulţi...
Oamenii din Paleolitic erau poligami. Noi suntem monogami şi salivăm ca animalele după fiecare bunăciune de pe stradă, dar avem principii, ce pula mea?
Oamenii din Paleolitic nu se revoltau cu privire la ultima comparaţie. Cei de-acum ar declanşa Apocalipsa...
Oamenii din Paleolitic nu ştiau de Rai şi Iad. Unii dintre noi pierd ani din viaţa lor prin biserici, sperând că altcineva va alege pentru ei unde se duc, în loc să se preocupe de propria lor evoluţie.
Concluzie: Mamă, de ce nu te-ai mişcat mai devreme cu vreo sută de mii de ani?

Garmarna - Herr Holger

Siviul lui Dumnezeu

Prenume: Zeu. Dumnezeu.
Nume: Norris. Așa-l chema pe Tata.
Porecle: Doamne, Allah, Yahve, Cel de sus etc.
Data nașterii: 0.0.0
Locul nașterii: Brăila
Domiciliu actual: Chiar în spatele tău, la distanță de 25 de centimetri de carne.
Slogan: Mulți au belit pula de mâna Mea
Telefon: 0239 666 999
E-mail: pr0n_god@heaven.hell
Ultima formă de învățământ absolvită: Care a vrut Măciuca Mea, că Eu le-am făcut pe toate.

Activitate recentă

Șase zile, am fost fumat și am creat o chestie despre care fraierii spun că e după chipul și asemănarea Mea. Eu îmi bag pula în ce spun fraierii, nu recunosc nimic. Eram sub influența ierbii. Nu știu cine a creat iarba. După ce am terminat de jucat Caesar III sau ce făceam eu când am căcat lumea, m-am băgat la somn o zi întreagă. Când m-am trezit, mi-am dat seama că sunt virgin, așa că am început a fute tot ce prindeam. Toți oamenii din prima parte a muncii mele ard în ceaunele Iadului. Dintr-unul dintre cele mai nasoale futaiuri, când s-a spart Sfântul Cauciuc, a rezultat un roacăr pletos. Mă enerva tipul, că bea și fuma mai mult ca Mine, așa că l-am trimis pe Pământ. I-am spus că acolo crește iarba pe toate drumurile, ca să nu bănuiască nimic. Am trimis romanii să-l omoare. Băieți buni, romanii ăștia. L-au bătut în cuie de cruce. Cuiele erau așa groase, că au lăsat în urmă găuri suficient de mari pentru a putea primi penisuri. De aici, expresia „Futu-ți crucioiul mă-tii”. Numai că mârlanul mi-a futut planurile perverse legate de umanitate, spunând, din capul lui ăla sec, că o arde emo pentru păcatele oamenilor. Mi-a forțat mâna, spunând că eu l-am trimis să moară pentru oameni. Eu doar l-am trimis să crape. Acum, trebuie să primesc toți fraierii în rai. Bine că-l am pe Petrică ăla, Chelea Pulii.

Lucrări Publicate: Biblia, Coranul, Torra, Kaballa, Kama Sutra, Mein Kampf (I like fucking with dictators), Cartea de Telefoane a Municipiului București (Sunt prea analfabeți oltenii ăia cu pretenții de munteni), sute de articole în Cancan, tatuajul de pe pula lui Terente și am scris PULA pe toate zidurile.

Ultimul post ocupat: Dictator nenorocit
Postul pe care doresc să-l ocup: Al Paștelui Mă-tii. Director pentru orice!

Ce mă recomandă pentru acest post?
Îți bați pula de mine? Eu l-am inventat, pentru numele Meu!

Garmarna - Vänner och Fränder

P.S.: În atenția muiștilor indieni de la Microsoft: De ce pula lui Ștefan cel Mare ați modificat ordinea caracterelor pe tastatură, pentru limba română, la Windows Vizda? Chiar nu era destul de futut sistemul ăla de operare? Și unde pula mea e apostroful? Eu urăsc articolul hotărât. Mi-e frică de el, cred că o să vină să mă omoare în somn.

Ce-am ajuns

Să scriu pe blog din Biblioteca Centrală Universitară, așteptând să zbiere o nefutută după mine, ca să-mi dea o carte despre religia dacilor. Aș fute-o pe Bendis. Chestia asta are spelling check. Singurul cuvânt pe care mi-l subliniază este „futut”. Ce belirea pulii! Lipsa de muzică, adunătura de oameni și peisajul meu mă afectează psihic. Aștept să mă obișnuiesc cu atmosfera, ca să pot să dau, din nou, ce e mai bun și mai bolnav din mine. Până atunci, mă duc pe Lună s-o fut pe Bendis și mă documentey pe marginea legislației hittite și religiei dacilor. Noapte bună!

Telegrafic, din Iaşi

Singurul motiv pentru care îmi mişc degetele este că nu vreau să creadă cineva că m-au călcat tramvaiele de Formula 1 din Iaşi. Sunt în laboratorul de informatică L4, logic amplasat lângă II.7. Nu mă întrebaţi de ce. Proful se plimbă printre noi, deci nici pula nu pot să mi-o bag. Ups! Prea târziu. Am nimerit în cel mai genial oraş din ţara asta. Ieri a fost pupătura moaştelor, deci toate nasoalele de pe stradă mi se păreau material de futut, comparativ cu invazia babelor necrofile. Pe la cursul de Civilizaţii Preistorice, îmi venise ideea să mă substitui cadavrului şi să strănut de fiecare dată când îşi apropia vreo semimortăciune buzele de ceea ce ar fi trebuit să fie sfânta aia. Asta ar fi presupus o bătălie epică împotriva fiinţelor zbârcite, deci mi-am băgat pula. Ups! Oricum, Civilizaţiile Preistorice mi-au dat o stare suverană de somnolenţă, pentru că, la curs, nu poţi să-ţi baţi pula (ups!) de tutele din grupă. Apropo de tute, iubesc grupa în care am nimerit. Din prima zi, ne-am împărţit în oameni şi vasluieni. Vasluienii sunt vasluience, chiar dacă unele dintre ele par bărbaţi. Cert este că nu au treabă cu istoria, deci nu mă mai dă nici pulea jos de la buget. Inspiraţia a plecat, deci, bine, pa. Apropo, iar am crescut în ZeList, deşi nu am făcut nimic. Instituţiile româneşti te răsplătesc dacă freci măciuca. Vivat Patria!

Nu ascult nimic, pentru că nu avem boxe. Sau stai. Youtube nu merge. Am muzică pe stick. Ca de obicei, trec peste capul autorităţilor ca tancurile chinezeşti peste orezari.
Dagaard - Temple of the Moon

Despre starea naţiunii

Titlul de mai sus n-ar trebui să-mi aparţină, dar se pare că cel îndreptăţit să-l pună-n capul unui text al său nu se dovedeşte prea capabil sau, oricum, nu mai capabil ca orice om poporan şi nu poponar. Acestea fiind lămurite, să vedem dacă avem suficientă diarie, din moment ce ne încăpăţânăm să ne scăldăm în ea.

Vîntu stă de vreo patru zile la puşcărie şi mă mir că n-am aflat, încă, din media, ce culoare are fiecare jet de pipi slobozit de augusta sa băşică. În tot acest timp, din aceleaşi media aud că poporul îşi dresează câinii să nu mai ia de la Băsescu, astfel încât singura căţea care va mai lua de la Băsescu va rămâne Elena Udrea. Ea ia, spre disperarea admiratorilor, admiratoarelor şi, în general, a celor aflaţi la început de drum în ale gramaticii şi istoriei, cam ce lua şi Maria Tereza din grajdul regal, dar mai pe şest ca ea, că încă n-au apărut prin Bucureşti care s-o înfăţişeze pe ministră călare pe ceva sau cu ceva-ul călare pe ea. De ce spun asta? Pentru că s-a simţit să ne informeze, în urmă cu ceva vreme, că ea nu-l priveşte pe Traian Băsescu ca pe un bărbat, drept pentru care ştie, pare-se, ce zace dincolo de porţile de care n-ar fi trebuit să treacă. Sau, poate, s-o fi documentat vreo admiratoare pentru domnia sa. Tot un câine face carieră pe seama cazului Vîntu, pentru că Poliţia Română a avut grijă să-l împuşte, ca pe un pericol social ce este şi el, căci se ştie vorba din bătrâni: aşa câine, aşa stăpân. Acum, Miliţia o fi auzit că vântul bate, dar vântul nu e Vîntu, deci e cam greu de probat pericolul constituit de găinarul mustăcios pentru naţiune. Eu vreau să cred, totuşi, în cuvântul instituţiilor statului şi să răsuflu uşurat, râgâind a ceapă şi pălincă ardelenească, ştiind că naţiunea nu se mai află în pericol şi că siguranţa ei nu mai este ameninţată de singurul om care a reuşit să impoziteze prostia a patru sute de mii de membri ai Academiei de Glumeţi care au cotizat, ovin, la Fond şi-au primit înapoi cam tot ce a tăiat nepericulosul Naum Ciomu. Vestea proastă e că sunt cam solitar în propria-mi râgâială fetidă, pentru că acelaşi stat care mă apără pe mine de mogul se apără pe sine de mine, dacă e să iau de bună iniţiativa CNA de a pune cenzura pe bloguri, comentarii on-line şi alte asemenea mijloace de exprimare prin sârma cea de toate zilele şi nopţile pierdute. Din câte înţeleg, voma revărsată pe net de unul şi de altul poate aduce grave prejudicii siguranţei naţionale, prin lezarea credibilităţii celor care conduc stătuleţul bananier dintre munţi, mare şi Dunăre. Chiar mă gândeam să decredibilizez oamenii partidului de maxim 15%, dacă se bea ca de Sfântul Ion înainte de alegeri, şi 5% dacă-i poporul treaz, într-un hal fără hal, de nici cu toţi pixelii albaştri nu mi s-ar fi acoperit campania, Tuitărul ar fi fâlfâit, din nou, din aripioare a revoltă moldovenească, iar oligarhii s-ar târî afară din bârlogurile lor şi-ar forma un triumvirat glorios şi, normal, dictatorial peste ţărişoara, o repet, bananieră. Şi, că tot veni vorba de banane. Doamna Udrea, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale, aţi observat vreun trend ascendent al absorbţiei de fonduri europene pentru plantaţiile de banane de pe undeva? Că am auzit că noi exportăm mai multe banane decât importăm, semn că merge bine industria, iar de pixeli albaştri nu poate fi vorba, pentru că nimeni nu ar cumpăra banane albăstrui.


Ca să răspund la întrebarea de la Radio Erevan, anume dacă avem destulă diarie-n ţară încât să ne scăldăm în ea, pot constata că starea naţiunii nostre, ameninţate din toate părţile cu pixul în mână şi cu tastatura sub degete, permite şi solicită poporului direcţionarea jetului găblui către cea mai apropiată hazna de genum Primăriilor, Prefecturilor, Guvernului sau Parlamentului. Reuşita unei asemenea acţiuni ar asigura un flux constant de căcălău lichid cât să facă baie-n el şi ultimii plătitori ai datoriei de stat pe care preaiubiţii noştrii conducături şi a lor scumpă căţea au adunat-o în ultimii doi ani. Căci, dacă nu îngălbenim noi situaţia, ea tot maro va fi şi după ce bananele româneşti se vor fi terminat, iar culoarea maro nici măcar nu se regăseşte în mijlocul drapelului. În condiţiile stării naţiunii, fac, deci, apel la căcare de voie şi aştept, fără câine de-mpuşcat în casă, venirea Organului după umilul instigator la violenţă intestinală.

Therion – Adulruna Redivivia

Reclame, reclame...

Carlsberg. Probabil, cea mai bună bere din lume. Sex oral faceţi? Probabil ar fi bunicel...
Domestos. Omoară microbii. Instantaneu. Vă sun eu când mai trece Fiscul pe la mine.
Colebil. Mănânci cu spor, digeri uşor. Mănânci uşor, te caci cu spor.
Activia. Activ la interior şi de simţi bine. Da? Încă nu mi-a supt nimeni pula din interiorul scrotului.
Raiffeisen. Reuşim împreună. Dovada că eşti futut la poştă de muiştii bancari.
Pisicuţele ar cumpăra Whiskas. Atunci, de ce să mai cumpăr şi eu?
McDonalds. We're loving it. What? My cock? Sounds gay...
Nokia. Connecting people. Mai nou sunteţi bordel?
Vodafone. Intră în cea mai tare reţea. După ce îţi spargi ciocanul chinuindu-te să-ţi croieşti drum de acces.
Stalinskaya. Pentru cei puternici. În sfârşit, vodcă la cisternă!
LG. Life's good. Optimismul dăunează grav calităţii electrocasnicelor.
Vanish şi scapi de pete. Eu aş fi pus sloganul ăsta la OB...
BCR. Gândim la fel. Voi vă gândiţi la cum să mă jefuiţi, eu mă gândesc la cum să vă jefuiesc...
Fanta. Fii natural! Fute tot ce prinzi pe stradă şi cacă-te la pădure.

Bag pula, mă opresc. Am postul ăsta în şpec de vreo cinci luni de zile şi tot nu mi-am găsit dispoziţia să-l termin. Nici acum nu o am, dar mă obseda faptul că stau cu 99 de postări şi voiam ca numărul 100 să fie cel mai prost post dintre toate. Nu vreau o ediţie aniversară, că asta fac toţi lăchioşii care se cred mari scriitori de povestiri nemuritoare. Cu ocazia postării cu numărul 100, dau o sută de muie umede şi maronii cu organul proaspăt scos dintr-o copcă căcăcioasă şi cacofonică de târfă neigienică de Iaşi. Am visat asta sau ceva, viaţa mea sexuală e o epavă, nici de cururi n-am parte, dar sună bine pentru o sictireală aniversar-comemorativă. Muie cu căcat!

Nightwish - Beauty and the beast

Unele femei "e" proaste rău de tot

Există, printre noi, două feluri de femei. Unele sunt deştepte, altele sunt proaste. Celebre sunt alea proaste, pentru că ele ajung prin ziare şi pe la ştiri. Un caz elocvent este curva de fată a unui şef de post de miliţie de prin fundul pula mea ştie cărui judeţ. Ea este personajul secundar al tuturor buletinelor de ştiri, pentru că prostia ei este mai divină decât o vuvuzelă perfect creată din împletirea curului cu băşina cea mai puturoasă. Penala din poveste a primit o porţie de pumni şi picioare de la interlopul care i-o trăgea bine şi apăsat. Aici e primul paradox. Dacă paraşuta se futea cu interlopul, de ce nu a venit ta-su peste ei, să cauzeze un penis captivus şi să bage la zoo ţiganul borât? Pentru că poliţaii sunt la fel de proşti ca fiicele lor. Şi, pentru că poliţaiul a stat să facă labă cu gândul la trânta de fată, interlopul şi-a făcut datoria cetăţenească şi i-a administrat creaturii o bătaie ca la carte. Proasta a depus plângere penală, colegii tatălui au început o anchetă (clasic), după care, la auzul unor asemenea veşti cutremurătoare, zdreanţa a retras plângerea, a rămas cu vânătăile şi cu pulărăul liber, să-i mai îndese mortu-n casă de vreo două ori, pentru că altă pulă vânjoasă nu s-ar mai fi apropiat de scorbura-i puturoasă şi pletoasă ca George Fisher. Normal, cretinul, intitulat "Danezu", pentru că, desigur, era blond, nu ţigan borât, şi-a văzut de drum şi a început a bate gabori, lucru pentru care-l respect. Dar nu asta face obiectul elucubraţiei mele.

De ce există femei atât de masochiste, încât le place să suporte bătaie după bătaie, să mănânce făcăleţ în loc de mămăligă, să sugă ţeava de la calorifer în loc de pulă şi să se machieze cu hemoragie în loc de farduri? De unde pleacă deosebita concepţie potrivit căreia dacă nu-i lipeşti vreo doi pumni, de control, n-o iubeşti? Să nu care cumva să aud ONG-urile care se ocupă de protecţia pizdei proaste sărind în sus că sunt bătute femeile, pentru că astea o merită. Dacă iubita mea m-ar bate, n-aş mai sta lângă ea, pentru simplul fapt că ar însemna că nu mă mai suportă, drept pentru care nici speologie n-aş mai face, nici la corazon n-aş mai fi uns. Dar femeia are nevoi mult mai barbare. Pula este sfântă, în ciuda aparenţei sfioase şi pudice a femeii. Drept pentru care, pentru o pulă zdravănă, femeia mai prostuţă ar face orice. Femeia deşteaptă ştie că noi, bărbaţii, am fute-o şi poate găsi alinare şi var oriunde. Din păcate, femeia proastă reprezintă majoritatea, deci moştenirea ei genetică va triumfa. Aşa că, dragi doamne, aplecaţi-vă, primiţi genunchi în moacă şi pulă-n cur până crăpaţi şi nu vă mai almentaţi, pentru că un bărbat va face mereu ceea ce i se va permite. Bineînţeles, eşti cam muist dacă baţi o femeie, pentru că nu te ţin coaiele să te iei la trântă cu unul pe măsura ta, dar asta e altă problemă. Noi iubim femeile şi, dacă pumni în cap vor, pumni în cap le dăm...

Intelectualul care caută berbecul de ţâţe

Cred că România este ţara cu cei mai mulţi intelectuali. Aşa de mulţi, că parcă Dumnezeu şi Satana se cacă în tandem creier în craniile de prin cimitire, după care un doctor Frankenstein sau ceva adună craniile pline de căcat cerebral, le sudează de nişte coloane vertebrale cam moluţe, o arde alchimistic în laborator şi le dă viaţă din băşina lui fermecată. Românii te consideră intelectual doar pentru că ai terminat o facultate, chiar dacă au crescut sugând penisuri de berbec în căutarea laptelui de oaie. Dacă ai scris şi o carte de telefoane, de bucate sau de treflă, deja eşti un formator cultural de opinie. Legile nescrise ale educaţiei trasează nişte criterii foarte rigide pentru selecţionarea oamenilor în clubul semizeilor intelectuali.
Trebuie să-ţi placă literatura franceză. Un exemplu ilustrativ, nu pentru literatura franceză în general, dar pentru genul de vomă pe care îl adoră un tarabostes al culturii româneşti ar fi acest citat din romanul "Luni de fiere", de Pascal Bruckner, un franţuz ca toţi franţujii, doar cu un nume cam nemţesc: "Fu ceva înfricoşător când ochiul orb al fundului ei se deschise fără măsură şi când cei doi fesieri se desfăcură într-un efort teribil pentru a da afară deodată, precum o săgeată neagră, un căcat gigantic. [...] Dusei la buze un fragment din această brânză de spurcăciuni care mi se scurgea pe gât; era caldă, vâscoasă, eram scârbit, dar salvat, făcusem acest pas, îmi depăşisem frica, mă bătusem cu un clei negricios şi împuţit". Asta explică foarte mult din opera marelui intelectual Horia Roman Patapievici, de pildă. Oamenii ca el adună biblioteci întregi de scursură a literaturii universale. Ce aruncă alţii de prost, luăm noi de bun, includem în documentare şi ne punem pe creat căluţi roz cu pula mare şi zvastici pe buci.
O altă marcă a intelectualului futut în cur, mândru că a reuşit să termine filozofia la fără frecvenţă, la Spiru, este aerul superior cu care se cacă termeni prăfuiţi de prin DEX. Ei nu se cacă în gura ta, ei dezavuează. Şi am mai vorbit despre asemenea comportament lingvistic. Exprimarea lor lasă să se vadă frustrarea din minţile maronii. Intelectualii de marcă nu-şi plimbă limbile rozalii şi aspre printre labiile calde ale unui vagin parfumat, ci se împleticesc în jurul unor cuvinte preţioase puse-n context ca nişte coaie pe buzele în descompunere ale unei babe moarte de trei săptămâni.
În sfârşit, persoanele considerate ca fiind intelectuale se simt obligate să lase impresia unor răzvrătiţi neînţeleşi, la fel cum o diarie scoate limba la căcatul negru şi pietros care o împinge în jos pe ţeavă. Adică, de la înălţimea culturii lor superioare (a nu se confunda cultura cu inteligenţa, pentru că oricine ştie să citească, dar cam puţini înţeleg ce le intră-n ochi), intelectualii respectaţi degeaba se plâng că sunt luaţi la mişto, că li se ironizează viaţa sexuală şi că în istorie intră doar prostiile pe care le spun şi niciodată citatele valoroase şi pline de înţeles. Cred că o idee ar fi să nu mai spună prostii, să facă sex mai des, pentru că nu e o ruşine, aşa cum vor ei să ne spună şi, dacă nu se pot abţine de la comportamentele care i-au consacrat, să se ducă, în principiu, în pizda mamei lor, într-un divin salt înapoi din stând pe mâini, cu triplu şurub şi dublă piuliţă. Şi cum ei confundă cultura cu inteligenţa, probabil că au creierul destul de lichid încât să li se scurgă prin urechi şi să le lubrifieze cheliile, deci vor intra fără probleme în craterul din care au ieşit cu nişte prea mulţi ani în urmă, că e şi asta o chestie. Intelectualul trebuie să fie un moşneag îmbibat de mentalitatea de căcat din cele mai maronii perioade ale istoriei noastre moderne sau, de ce nu, medievale.

Cea mai mare problemă a dinozaurilor mai sus menţionaţi este că pute lumea de cretini care se consideră la fel de superiori (sîc!) ca pizda rasă şi care, zic ei, apreciază scrierile marilor intelectuali, indiferent dacă e vorba de Octavian Paler sau de Liiceanu, omul care se dă cu Spermol pe corp ca să i se-ntindă şoriciul netăbăcit destul. Dacă eşti o târfă de Colegiu Naţional, viitoare studentă pe la Haret sau ceva, nu exişti dacă nu citeşti aberaţiile lor şi dacă nu te inspiri la greu din ele când scrii şi tu pe cine ştie ce fiţuică electronică. Din partea mea pentru "intelectuali" şi pentru fanii lor, să curgă cisternele de muie barbară cu un penis imens, nespălat de vreo trei luni, mai plin de brânză ca un burduf! Şi, apropo. Am tot respectul pentru intelectualii pe bune, ale căror citate pornesc din mintea lor educată, inteligentă şi cultivată, nu din amestecarea unor informaţii proaste luate de bune şi neprelucrate. Restul să se alinieze la muia mai sus menţionată.

Therion - The falling stone

Fişa postului de popă

E greu să fii popă. Nu oricine poate fi popă, pentru că un popă nu poate fi oricine. Popa este mai popular, mai ascultat şi mai important decât Băsescu şi Udrea la un loc. Omuleţii cu burtă şi barbă sunt lideri de opinie mai puternici ca Zoso. Dacă biserica ar fi un blog, l-ar bate şi pe Mircea Badea la trafic şi bani din publicitate, iar înjurăturile nu ar apărea în comentarii, pentru că nu prea are nimeni coaie să înjure biserica. Şi, pe bună dreptate, popii sunt demni de respect. Iacătă ce atribuţii importante au ei.

Obligaţiile unui popă

-Să fie căsătorit. Astfel, nimeni nu va crede zvonurile, normal, răutăcioase, potrivit cărora popii fut enoriaşele şi sunt poponari.
-Să ştie să cânte fals. Se ştie că oamenii care cântă deosebit de prost, gen Inna, au foarte mult succes la publicul cretin pe care-l au, iar popii şi Inna se bat pentru postul de "cântăreţul de căcat cu cel mai de căcat public".
-Să aibă câte un răspuns la orice întrebare. "Părinte, de ce se formează fulgere globulare?" "Pentru că asta este voia lui Dumnezeu, fiule!". Iar răspunsul ăsta este universal.
-Să nu fi descoperit lama de ras. Ajută la cunnilingus, cred.
-Să fie cleptoman patologic. Nici măcar hoţii fără scrupule nu prea manglesc din biserici, pe când popii fac asta în fiecare zi. Măriţi cutia milei!
-Să ştie să sugă pula. Ca să avansezi în funcţie şi să primeşti o parohie bună, trebuie să te dai bine pe lângă mitropoliţi. Mitropoliţii sunt călugări, deci ghei, drept pentru care trebuie satisfăcuţi în consecinţă.
-Să fie fani Adolf Hitler. Numai un urmaş al lui Adolf ar fi în stare să îndoctrineze atâţia cretini.

Drepturile unui popă

-Să deţină oase de ciorbă. Le poate intitula "moaşte făcătoare de minuni", de genul mâinii lui Dorimedont, făcătoare de prea multă labă tristă şi poate scoate bani din vizitarea moaştelor de către babele ninja de prin cartier.
-Să aibă permis de conducere. Cum altfel să conducă Mercedesul luat din banii de clopot pentur biserică?
-Să îţi fie tată, la fel ca toată lumea, bastardule!
-Orice altceva îţi poate trece prin cap.

Paraziţii - Tot ce e bun trebuie să dispară

Povestea lui Făt Frumos făcut din labă

A fost odată ca niciodată, dar nu chiar ca niciodată, pentru că dacă era ca niciodată era ca şi când nu s-ar fi povestit, deci acest basm aproape că n-ar fi existat. Hai la o pauză de ţigară, să ne revenim după fraza asta. Deci, a fost. Pe fundul unei ape era nisip. Prin nisip, era pietriş. Până au venit nişte băieţi deştepţi, constructori de castele, şi au luat şi nisipul, şi pietrişul, şi apa. Deci nu a fost o apă. A fost un uscat, iar pe uscat era o labă. Nu ştiu ce fel de labă era, dar dacă nu era, nu se povestea. A fost, deci, odată, o labă fosilizată. Laba a fost lovită de o rază de soare, din cele care produc pene de curent, iar dintre degetele dezarticulate ale labei a ieşit o pulă. În urma pulei, a venit şi omul de care era ataşată. Omul, cam dezorientat (aşa ar fi oricine dacă ar ieşi dintr-o labă radioactivă) se uită în buzunare şi găsi un cartonaş. Pe cartonaş, era poza lui şi numele de Cordeliu. Părul din capul lui Cordeliu se ridică. "Ce nume de căcat am! Dar, măcar, sunt băiat frumos. Am nevoie de un pseudonim", îşi spuse Cordeliu. "Bond. James Bond". Nu e bine. "Frumos. Făt Frumos". Şi aşa-i rămase numele. Făt Frumos făcut din labă.

Odată stabilit numele, Făt Frumos a trebuit să îşi stabilească un cadru natural, că aşa e schema arhetipală a basmului. Deci, în locul apei cu nisip şi pietriş, se făcu pădurea de aramă, în care locuia Baba cu Cafeaua. Nu ştiu ce căuta Baba cu Cafeaua acolo, pentru că locul ei era într-un bordel infect de pe lumea cealaltă. Drept pentru care, Făt Frumos scoase paloşul, o înţepă în cur pe babă, o trimise la origini, iar ea... se duse înapoi la bordel.

Pădurea de aramă era cam naşpa, iar ţiganii începură deja să rupă frunze din ea ca să le ducă la fier vechi. Aşa că Făt Frumos se enervă şi făcu din pădurea de aramă pădure de argint. Era destul de OK păduricea asta, numai că, în ea, locuia balaurul cu şapte capete şi şapte puli. Cu capetele pârlea porci şi eroi cretini de basm, iar cu măciucile futea tot ce nimerea. Făt Frumos era singur în pădure, deci se trezi cam larg în cur. De draci, iar scoase paloşul. Tăie capetele, mătărângile şi coaiele aferente. Din balaur curse bere. Făt Frumos se făcu muci şi începu să vadă elefanţi roz. Prinse a fugări elefanţii roz. Şi fugări elefanţi roz, şi fugări elefanţi roz până... călcă într-o baltă de sloboz sau ceva, ca să rimeze.

Beţia fiind mare, Făt Frumos văzu cum se aureşte pădurea. Pădurea de argint se făcu pădure de aur în care locuia nici mai mult nici mai puţin decât Adi Puradelul Minune. Cum văzu pocitania că-i deranjează cineva aurul, cum începu să ragă. Urletele înfricoşătoare ale oribilităţii se auziră peste şapte mări şi şapte ţări, în capu' la Pământ, unde era o căsuţă de turtă dulce. Ba nu, era o căsuţă de discuri care înregistră zgomotele alea şi le dădu şi ea mai departe, ca orice căsuţă care se respectă. Făt frumos, auzind asemenea răcnete, scoase paloşul. Trase aer în piept. Trase o băşină. Trase un fum. Trase în pulă Prinţesa Ardealului, că era şi ea pe acolo. Trase şi o labă, pentru curaj. Eroic, ca un erou, luă paloşul de mâner. Pumnul puternic, numai muşchi şi vene, i se încordă grozav. Ridică paloşul şi... îşi făcu, în pula mea, harakiri, că nici măcar Făt Frumos nu putea rezista la aşa ceva!

Aşa crăpă el, Făt Frumos făcut din labă, contrar tuturor eroilor cretini de poveşti de adormit copiii tembeli. Şi-am încălecat pe o cracă şi... am căzut din copac. Pula mea, dacă nu era, nu se povestea. Sau pula mea dacă nu era, nu se povestea. Depinde cum vrei să te joci cu virgulele. Noapte bună, copii teribili, maeştri ai pornografiei bolnave!

Ce este un "smardoi"?

Am definit, acum nişte vreme, "gentălmenul". A venit rândul smardoiului care, de cele mai multe ori, se situează la polul opus, cu toate că ar putea fi definit şi ca un "gentălmen" next level. Prima chestie care-l caracterizează pe smardoi este faptul că urăşte să fie dator. Dacă-l înjuri, îţi dă înapoi şi înjurătura, şi nişte pumni în cap, drept dobândă. Teoretic, soluţia ar fi să eviţi înjuratul smardoiului, dar nu ai cum, pentru că el există întotdeauna fix în calea ta. Vrei să traversezi? Toată lumea, în afară de smardoi, îţi va da prioritate. În plus, smardoiul te va şi înjura că ai îndrăznit tu, un pulă-bleagă, să treci strada prin faţa lui. Pe verde. Când el are roşu. Dar, sugi pula, nu eşti smardoi, deci meriţi! În teorie, dacă împrumuţi un asemenea specimen cu un leu, ar trebui să-ţi dea zece înapoi. Dar, ca un gentleman perfect ce este, el va aprecia lipsa ta de materialism, va presupune că banii nu-ţi sunt de folos şi nu vei vedea nimic înapoi de la el. E spre binele tău, nu-ţi face griji. Ce ai face cu banii? I-ai bea ca un porc!
O altă caracteristică a smardoiului este stilul vestimentar. Îl recunoşti uşor după nişte elemente clasice: lanţul de legat vaca sau, în cazul de faţă boul, nu va lipsi niciodată. De asemenea, smardoiul se diferenţiază stilistic chiar şi când poartă un simplu tricou. Cu multă pricepere, va reuşi să-l facă să leviteze undeva deasupra burţii monumentale închinate eroului decedat de la mezanin, cum spune o celebră expresie românească. De aici vine şi mersul de om futut în cur, pentru că, s-o recunoaştem, nu orice "wannabe" ajunge smardoi adevărat, deci nu orice luzăr poate să-şi convingă tricoul să învingă gravitaţia. Apropo de tricou. Nu vă lăsaţi înşelaţi de culoarea neagră a acestuia. Smardoiul nu este, niciodată, rocker. De fapt, dacă va vedea un alt om, rocker sau nu, purtând tricou negru, nu va ezita să zbiere după el "roacăre, băga-mi-aş pula-n mă-ta"!
Din fericire, expresia de mai sus se va exprima numai verbal, pentru că smardoiul, din nou dând dovadă de o fineţe ieşită din comun, se ţine departe de şcoală, cărţi şi alte prostii pentru muritorii de rând şi de foame din juru-i. Pe cale de consecinţă, ortografia acestor cuvinte îi este străină. Chiar şi când se exprimă verbal, smardoiul foloseşte o serie de expresii specifice, numai de el înţelese, gen "bag pula-n mă-sa", chiar şi atunci când nu există nici pulă, nici mamă de futut. "Bag pula-n mă-sa" este adresată unei mame generice, abstracte, iar expresia ţine loc de punct, virgulă, două puncte sau chiar cuvinte întregi. Iată, deci, superioritatea smardoiului faţă de un om aşa-zis educat: cultul, când se bâlbâie, spune "ă". Smardoiul articulează expresii complexe.
Nu în ultimul rând, atunci când un reprezentant al acestei specii trebuie să se declare învins, va uita de orice urmă de orgoliu şoferesc, şmecheresc sau ţigănesc şi va poza imediat în victimă. El va fi nevinovat, iar agresorii vor fi cei care îl vor lua pe nepregătite, dintr-o nefericită confuzie, şi-l vor tăia pe burtă, îi vor sfâşia tricoul de firmă sau vor profana mormântul mamei sale. Sau, nu. Aici, eu sunt vinovatul. Mea culpa. Aţi prins ideea. Smardoiul ştie să piardă cu onoarea care-i este caracteristică: "Eu? Nu am dat nici măcar un pumn, uită-te la mine, că am un metru şi 90 de centimetri şi vreo două sute de kile! Dracul ăla cât Boc, mic şi-al dracului, m-a bătut de m-am căcat pe mine!". Culmea este că smardoiul este, de fiecare dată, crezut, pentru că, de câte ori şi-a făcut miliţia prezenţa simţită prin cartierul de baştină al creaturii, aceasta s-a conformat, culcându-se, liniştită, pe burtoi!
Toată lumea respectă smardoii. În puşcărie sau pe străzi, aceste fiinţe beneficiază de adânci temenele din partea conlocuitorilor mai mult sau mai puţin tuciurii. Pe bună dreptate, căci lipsa ritualei plecăciuni până la şlapii chinezeşti ai smardoiului va duce la foarte multă bătaie şi la foarte mult sânge, ceea ce este foarte plăcut de urmărit de la geam, dar destul de dureros de experimentat pe propria piele subţire. Şi, nu, smardoiul nu va da mai mult de o palmă peste ceafă. Puteţi teroriza liniştiţi smardoii. A doua zi, urmare a unor telefoane bine plasate, armate întregi de smardoi vor avea grijă să năvălească asupra voastră. Ei au tupeu numai în haită. Ei au unchi, fraţi, veri, mătuşi războinice, mame amazoane, iar Boadicea le este, tuturor, poştă.
Acesta este, dragii mei, profilul psiho(pato)logic al smardoiului. Fără exces de băgare de pulă, pentru că, deşi duce lipsă, omuleţul neprietenos de pe fiecare scară va compensa cu vârf şi îndesat, în cel mai pur stil gentilom: trei puli peste nas şi încă zece pumni din partea "băieţilor" cu tricou roz pentru fiecare muie încasată razant de gura nevizitată de pasta de dinţi! Aşa e regula şi, s-o recunoaştem, aşa s-ar purta orice gentleman dacă ar ieşi un pic din casă şi s-ar cizela măcar un strop.

ABBA - Lay all your love on me

Un ţigan la poarta raiului

Nu mă-ntrebaţi cum a ajuns baragladina acolo, dar a ajuns.

Sfântul Petru îşi tricota, liniştit, un halat de felul celor care l-au făcut celebru când, din spatele porţii, se auzi un glas gâjâit: "Sticle goale, fier vechi, ascuţim foarfeci şi cuţite!". Petru se uită pe vizor şi văzu un pitic negru care târâia după el un cărucior de fier, acoperit cu o prelată răpciugoasă.

Petru: Ce vrei, ţigane?
Ţiganul: Socares, moşule! N-ai ceva să-ţi ascut? Să-mi hrănesc şi eu copilaşii că mor de foame!
Petru: Păi vinde inelul ăla de la deget.
(Ţiganul avea, pe deget, un inel de aur mare cât o zi de post, de-ar fi încăput şi pe măciuca lui Terente)
Ţiganul: Haoleu, şi eu care am vrut să-l las acasă! Mulţam, patroane! Dacă mă vede lumea aşa, nu mai ascute nimic la mine. Dar cine eşti tu, trăiască hălăţelul tău?
Petru: Sunt Sfântul Petru. Ai crăpat...
Ţiganul: Cum, patroane, să crăp? Eşti paliu? Eu am trei neveste şi un copilaş acasă! Sau o nevastă şi trei copilaşi! De ce să crăp?
Petru: Te-a cam lovit o maşină. Era noapte şi nu te-a văzut, că te confundai cu peisajul...
Ţiganul: Adică ce vrei să zici? Eşti rasist?
Petru: Nu-s rasist, dar tu eşti negru. Cum vrei să-ţi zic? Uite, eu sunt alb, tu eşti negru.
Ţiganul: Aoleu, unde-am ajuns? Nu-s negru, bă, îs rrom şi lasă că vezi tu ce păţeşti dacă mai faci mişto de mine! Tu ştii cine e tata? Dacă dau două telefoane, vin băieţii cu săbiile la poarta aia a ta şi vezi ce tuns, ras şi frezat o să fii după ce termină ei cu tine!
Petru: Ştiu cine e tac-tu, că e pe lista mea. Vine şi el în vreo trei ani. Cât despre băieţii tăi, şi ei sunt pe listă. O să crape într-o puşcărie de pe la voi, că văd că pârnăiaşii nu se prea dau în vânt după borâturi de-astea.
Ţiganul: Borâtură e mă-ta, tataie! Ce vrei de la mine?
Petru: Să decid dacă vei merge în rai sau în iad. Totul depinde de ce ai făcut cât ai trăit.
Ţiganul: Păi, ce să fac, patroane? Am muncit, am fumat şi eu ca omul, am futut tot ce am mai găsit viu pe unde am fost, am băut, dar cu măsură... Am fost om cinstit şi mi-am trăit viaţa, nu ca tipa aia, Carina sau cum o chema...
Petru: De unde pizda mă-tii ştii tu de Carina?
Ţiganul: Păi am citit pe blogul ăluia de l-ai chemat tu la tine...
Petru: Să-l fute Catherine Zeta Jones şi pe ăla...
Ţiganul: Să-l fute! Dar, ia zi, nu sunt bun de trimis în rai? muncesc mult, ştiu să fac cazane de ţuică, să pun coadă la tigăi...
Petru: Mă, du-te dracu' de-aici! Ţie-ţi dădea lumea cuţite să le ascuţi, tigăi să le pui coadă şi aramă să faci cazane, iar tu le duceai pe toate la fier vechi! La fel cum făceai şi cu şinele de cale ferată, firele electrice, tabla de pe casa ta, Mercedesul vecinului tău...
Ţiganul: Bine, mânca-ţi-aş ceaslovul tău de ceaslov, dar să moară mortu' dacă nu m-oi face băiat bun!
Petru: Hai, marş de-aici! Am pregătit un cazan infernal pentru tine. De fapt, e un butoi de lemn, ca să nu cumva să-l furi şi pe ăla!

Petru dădu să apese pe butonul de teleportare a ţiganilor în butoi. Ţiganul începu să plângă. Petru apăsă. Ţiganul dispăru. Pe boşorog îl tăie căcarea. Porni spre Poarta Budei Paradisiace. Cheie, pula! Se căută prin buzunare. Se uită la gât. Se uită să vadă dacă nu şi-o agăţase de coaie. Cheia, nicăieri! Nici până astăzi nu se ştie unde a ajuns cheia Porţii Budei Paradisiace, dar Petru tot mai ţine căcarea în el, drept pentru care este mai morocănos ca oricând. Carina tot în infern se perpeleşte. Ţiganul stă la murat în butoiul cu varză. Catherine Zeta Jones se lasă aşteptată. A... bate cineva la uşă. Ea trebuie să fie. Pa pa!

Amadeus - King of the Fairies

Ce-am lăsat şi ce-am găsit

Săptămâna mea de lâncezit, fără griji, pe malul bulgăresc al Mării Negre s-a terminat. Ea s-a terminat de vreo patru zile, dar lenea a rămas şi chiar n-am avut chef de scris nimic. Cum pula mea să scrii după ce ai văzut cum vecinii noştri, teoretic mai de căcat decât noi, ne bat la curul gol în ceea ce priveşte curăţenia, serviciile oferite de un hotel amărăştean de două stele unde am mâncat şi am băut cât pentru trei vieţi, ospitalitatea, preţurile etc etc etc. Imediat ce am trecut vama românească, mi-am dorit să fi rămas de partea cealaltă a Dunării, chiar dacă nu era nici o Dunăre prin Vama Veche. E o figură de stil, prindeţi-vă şi voi şi lăsaţi-mă!

Am lăsat în urmă o ţară pe care o vom ajunge din urmă după foarte multe zeci de ani, chiar dacă nu e Grecia, nu e Germania, nu e Elveţia. Tocmai asta e trist. Balcanicii cu ceafa groasă sunt mult înaintea noastră. În pula calului, nici măcar nu te claxonează! Nici măcar bemveiştii lor! Şi, când am intrat în Ţara de Căcat, am început să văd şmecheraşii de Constanţa şi... ştirile. Cele mai crâncene sunt ştirile. Ca pe nişte piraţi nedisciplinaţi care au futut fata căpitanului, Guvernul nostru preaiubit ne leagă de catarg şi ne plesneşte peste buci cu mâţa cu nouă cozi. Nu mă refer la biciul cu nouă frânghii de piele împletită, având piuliţe la capete, ci la cozile pe care trebuie să le îndure autorii de orice. Şi eu am fost plătit pe drepturi de autor şi mă bucur că nu mai am bani, pentur că, din cauza unor fifirici răsfiraţi prin buzunar, acum, ar fi trebuit să stau la coadă la luat formulare, la depus formulare şi la cotizat peşcheş instituţiilor care mă preamuiesc zilnic. Cele trei cozi se repetă la trei instituţii. Matematica mea de clasa a doua îmi spune că sunt nouă cozi sau nouă penisuri (ca să nu spun puli, că eu vorbesc frumos) groase, gata să-mi intre şi-n suflet, nu doar în cur.

O altă chestie pe care-am găsit-o în Ţara Românească a fost un avocat pocnit peste mutră de preşedinte. Să se-mpuşte amândoi, că nu-i cred nici pe unul, nici pe altul, deşi pe Băse îl văd în stare să pocnească oameni.

Am găsit şi tradiţionalele paraşute de pe străzi, care dau, lasciv, din cur, întru teoretica tratare de molipulism a onaniştilor ereditari din spatele domnişoarelor în cauză. Ştire bombă: rusoaicele sub 35 de ani arată de o mie de ori mai bine, fără a fi vulgare ca aceste târâturi autohtone! Normal, de la 35 de ani în sus, rusoaicele par să se unească. Zece fete slăbuţe şi frumuşele se îndeasă într-o singură piele din care ai putea face paltoane pentru toţi ofiţerii SS din Al Doilea Război Mondial.

Şi-am mai găsit şi o rupere de pulă care nu mă mai lasă, că nu scriu decât pentru că am crescut în Zelist fără să fac nimic. Da. Zelist e naşpa. Dacă scriu, rămân undeva, suspendat între locurile 6.000 şi 7.000. Am lipsit din căcat o săptămână, lăsând în urmă un text de care nu sunt foarte mulţumit, şi, când m-am întors, am găsit minunea: sunt în primii 6.000. Pe pariu că după textul ăsta, la fel de prost, de altfel, voi scădea la loc? Îmi bag pula în toate mecanismele de căcat care guvernează procesele de pe partea asta a graniţei. Vă las să beliţi ochii în stele până oi mai avea chef de rupt tastatura în două, poate cu un rezultat mai acceptabil! Poate chiar astăzi, că am o idee, dar vreau să iasă ceva bun de tot din ea.

Maria Tănase - Blestem

P.S. O pizdă proastă, Inna pe numele ei, care cântă mai prost şi decât mine, dar care apare pe scene, încă nu ştiu de ce, duce lipsă de fani. Nu, nu-i lipsesc fanii ăia care vin la concerte ca să se uite la chiloţii ei din primul rând, ci de clasicii labagii de pe Facebook. Aşa de puţină spermă curge pentru ea, încât, dacă face un milion de cretini, unul dintre ei va primi maşina curvei, adică un Porsche Boxster. Sper ca fanul să fie bărbat, pentru că aia nu e maşină pe care s-o conduci ca pe dric, cu 3 km pe oră, în stil femeiesc. Maşina aia are loc pentru coaie în scaun.

La ce sunt buni copiii?

Exclud din start cazul în care produci un copil pentru că aşa vrei tu şi pentru că vrei să-l creşti ca să ajungă un cretin mai mare ca tine sau un geniu mai mic. Geniile sunt invidioase, nu vor să fie depăşite de propriii copii. Aici este vorba de bastarzii făcuţi la beţie în canalul colector, din greşeală sau din pană de cauciuc.

Primul lucru pe care-l poţi face cu un asemenea borac este să-l scoţi din femeia care-l poartă în primele patru luni. Se numeşte avort şi, în urma unei asemenea intervenţii, rezultă cea mai căutată pastă de mici, dacă o râcâi cu grijă din aspiratorul medicului. Bonus, are aromă de vagin.
La fel de bine, poţi păstra fiinţa şi s-o vinzi ţiganilor. Nu ştiu de ce cumpără ciorile copii naşpa, dar legenda spune că-i trimit la cerşit dacă-s băieţi şi la curvit dacă-s fete. La fel de bine, pot să-i pună să taie lemne, să fure bani sau să existe, pur şi simplu, ca să genereze alocaţie de stat.
Mai târziu, dacă puradelul creşte, poate fi vândut, bucată cu bucată, pe piaţa neagră a organelor. Să fii atent, totuşi, să nu-i vinzi creierul nici măcar dacă transplantul lui devine posibil. Ce minte luminată poate rezulta dintr-o labă next level? Păcat de accidentatul mort cerebral care primeşte asemenea poamă!
În sfârşit, dacă îţi creşte odrasla până la o vârstă respectabilă, e fată şi arată bine, poţi s-o fuţi, ca austriacul etichetat drept monstru. Normal, vei fi etichetat drept monstru, pentru că eşti un pervers bolnav care-şi fute propria fiică. Partea bună este că, dat fiind faptul că a ieşit din cea mai penală curvă pe care ai putut s-p găseşti, sunt şanse mari să nu fie fiică-ta, caz în care poţi să o tencuieşti liniştit.

Naşpa text, ştiu. Doar voiam să scriu ceva tâmpit înainte de a pleca în vacanţă. O săptămână, te scutesc de pârţoagele mele bolnave, pentru că dispar până la vecinii bulgari să mă bucur de lipsa de frunze şi de un adevărat land of choice. Cel mai probabil, pe acolo, voi găsi subiecte de tratat. Ne vedem peste o săptămână. Futeţi-vă fiicele în linişte şi pace!

Rod Stewart - I am sailing

O crimă poate valora cât toată opera lui Rembrandt

Îmi vine să borăsc chestii verzi când mă uit la ştiri şi văd ce criminali de căcat trăiesc prin ţara noastră. Nu săriţi, că nu mă revoltă crimele. Mă revoltă prostia ţăranilor care nu sunt în stare să ucidă ca lumea, lasă urme după ei, greşesc mai ceva ca mamele lor când n-au făcut avort şi lucrează numai la beţie.

Când omori un om, trebuie să pui suflet, trebuie să-ţi pui amprenta asupra crimei şi să laşi să se vadă că ai personalitate. Deci, dacă ai chef de văruit nişte pereţi în roşu, trebuie să ştii nişte lucruri de bază. Sau, ca să fiu mai direct, cum pula mea să bei un litru de ţuică înainte de a-ţi pune în joc 25 de ani din viaţă? E ca şi când te-ai îmbăta înainte de nuntă, că şi-atunci îţi bagi pula în libertate pentru nişte ani buni. Deci, treaz fiind, îţi filezi viitoarea victimă, pentru că ştii pe cine vrei să rezolvi. Nu te apuci să bagi coasa într-un pulărău care s-a uitat prezidenţial la târfa ta penală. Oricum, coasa lasă urme foarte evidente, iar capodopera ta criminală se duce dracului, pentru că faci o treabă murdară.

Într-o crimă, trebuie să exprimi sentimente pozitive, ca într-un tablou. Trebuie să surprinzi plăcut. Adică evită-n pula mea cuţitele, pistoalele, ştreangurile şi alte metode clasice! Poţi ucide în multe moduri greu sau imposibil de elucidat, cum ar fi injectarea unei substanţe într-o rană deja existentă pe cadavru, otrăvirea cu ciuperci zăpăcite sau, dacă eşti, cu adevărat, un Da Vinci al omorului deosebit de grav, poţi determina victima să se sinucidă spunându-i lucruri dintre cele mai diverse.

Modul în care scapi de mortăciune trebuie să fie cununa muncii tale. Nu laşi un hoit dezarticulat, în mijlocul unei bălţi de sânge şi viermişori, să-l mănânce muştele în drum. La fel, nu-l zideşti şi nu-l pui în beton, pentru că astea sunt metode de şcoală veche şi au fost exploatate intens prin anii '30. În urma ta nu trebuie să rămână decât semnătura, menită să-ţi autentifice creaţia. Nu trebuie să-ţi iasă din prima. Primul tablou al lui Rembrandt nu a fost foarte bun. Încerci până eşti mulţumit şi până când nimeni nu-ţi va putea înţelege psihologia. Asta presupune că trebuie să-ţi faci un scop din a nu fi prins, drept pentru care nu vei lăsa urme care să te incrimineze. Semnătura poate porni de la dezmembrarea mortului la dispariţia lui totală prin dizolvare în acid şi deversare în gârla satului. Te poţi iscăli prin înfigerea capetelor victimelor tale în gardul bisericii sau prin a scrijeli poezii despre floricele pe burţile cadavrelor, dacă vrei ca ele să fie găsite.

După ce ai creat ceea ce, la momentul respectiv, ţi se pare crima perfectă, trebuie să produci cât mai mult haos în jurul capodoperei tale. Ideal ar fi să bagi pe altul în puşcărie şi, taman când colegii de celulă în redecorează curul, să loveşti din nou, ori în acelaşi stil, ori într-un stil opus, poate, chiar, imitând omorurile cauzate de prea mult teşcălău de crâşmă nasoală. Important este ca tu să rămâi liber, ca să-ţi poţi perfecţiona stilul, tehnica şi mijloacele folosite. Neapărat, trebuie să fii lucid, calm şi să ştii exact cine va plânge după mortăciune, cine se va bucura că a scăpat de-un junghi, unde se va căuta cadavrul, unde vrei să fie găsit, ce fel de senzaţii tari vrei să le oferi cetăţenilor şi cui vrei să-i transmiţi mesajul tău. Şi mai lasă-n pula calului băutura aia, că faci greşeli de copil prost!

Ştii ce-mi place mie? Că şi textul ăsta este o crimă la adresa principiilor cretine după care se ghidează majoritatea îndobitocită care-l citeşte pe Chirilă, după care mă citeşte pe mine, având în vedere că la Chirilă nu vei găsi pulă nici pe blog, nici în izmene. Adică pun pariu pe o bere mare şi neagră că unii se vor speria, vor crede că sunt criminal sau că am asemenea porniri (ceea ce este adevărat, doar sunt un om ca toţi oamenii, adică vreau să ucid şi, totuşi, îmi înfrânez instinctele) şi, dacă am noroc, voi face trafic masiv pe seama Poliţiei care îmi va studia literatura bolnavă. Deci, am comis o crimă, pentru că ceea ce am făcut eu în ultimele douăzeci de minute are potenţialul de a provoca haos, la o scară mai mică decât un şir de crime sângeroase. Poate vor urma şi alea cândva, dar acum nu prea am dispoziţia necesară şi mi-e aşa de cald, că aş lăsa urme de transpiraţie şi ADN prin ţărână. Ar fi păcat să fac asemenea greşeli de amator. Eu, care am mângâiat-o aşa frumos pe Elodia aia sau cum o chema...

Ţiganiada cu de-a sila

M-am cam ferit de comentarii rasiste, dar nu se mai poate. Ca să fie clar, muia se îndreaptă numai către o parte dintre ciorile patriei. Există şi ţigani care merită tot respectul, dar sunt prea puţini. Să-nceapă muia, deci.

Ţiganul este o plăsmuire satanică menită să te calce pe nervi, în primul rând, apoi să-ţi facă şi rău înfigând în tine corpuri străine, gen cioburi, cuţite, săbii sau penisuri. Ţiganul vine la tine să-ţi ceară chestii: bani, ţigări, cartofi sau pâine. Sau îţi cere bani ca să-şi ia, spune el, pâine. De fapt, îşi ia ţigări şi băutură. Ţiganul este animalul care se dă lovit şi, când îl ajuţi să se ridice din căcat, îţi bagă mâna-n buzunar şi-ţi ia tot ce ai acolo. Recomand portul de muci în buzunare, cu toate că baragladinele nu se scârbesc de nimic. În fond, se hrănesc cu mucii conaţionalilor. Tocmai pentru că ţiganii pozează în victine, îşi justifică duhoarea prin lipsa apei din case sau palate şi fură pentru că le e foame, nu pentru că aşa i-au învăţat ciorile din ale căror ouă au ieşit, oamenii sunt discriminaţi faţă de ţigani. Adică, la facultăţi, există locuri sau cuiburi speciale pentru ei, chit că trebuie dezinfectată şi deratizată toată universitatea dacă trece un asemenea specimen pe-acolo. Organizaţiile non-guvernamentale fac sute peste sute de campanii pentru ajutorarea bietelor jeguri sociale. Dacă vine apa şi le ia casele, ţiganii sunt cazaţi în tabere, precum cea din Lacu Sărat. Acolo, conservele nu le plac, pentru că ei sunt obişnuiţi cu fripturile. Drept urmare, aruncă mâncarea după reprezentanţii Crucii Roşii. Ăsta este un caz real. Aceleaşi vome semiumane au beneficiat de case noi, construite de statul român. Statul le-a pus gresie pe jos, ei au făcut scandal că vor parchet. Are sens. Parchetul reţine mai bine jegul atât de drag lor. Păturile primite de căcaţi în tabără erau prea aspre pentru pielea lor fină şi pentru stratul de cinci centimetri de căcat care s-a adunat pe ei de-a lungul istoriei, aşa că le-au călcat în picioare. Mai mult decât atât, inferiorii au smuls băncuţele de lemn din staţiune şi au făcut focul sub grătare cu ele. Înţelegeţi, deci, de ce nu trebuie să ajutaţi niciodată aceste oribilităţi scăpate ca prin minune de selecţia naturală.

De fapt, ţiganii nu sunt nici pe departe săraci. Ei trăiesc în pagode, temple şintoiste sau mausolee pe care le numesc, cu mândrie, case. Dacă nu au maşini, merg cu taxiul. Vai şi-amar de taximetristul care nu are în maşină CD-uri cu manele pentru domni. Ţiganul upgradat conduce BMW sau Audi, musai alb, ca să contrasteze cu şoriciul său infect. Dacă cedezi tentaţiei şi loveşti un ţigan, el va avea două reacţii. Prima va fi cea a omului normal care primeşte un punm în muie: te va înjura, va riposta sau, dacă l-ai lovit bine, îţi va şti de frică. Însă adevăratele represalii vin pe cale juridică: te va da în judecată pentru că l-ai discriminat. Vedeţi voi? Dacă baţi un român pentru că te atacă, el intră la puşcărie. Dacă baţi un ţigan, tu intri, pentru că l-ai discriminat. Nu contează că a meritat din plin pumnul în muie. Se porneşte de la premisa că tu eşti un bulangiu şi l-ai lovit pentru că e ţigan. Ceea ce ar fi destul de corect, însă oamenii au mult prea mult bun simţ ca să facă asemenea lucruri. Nici măcar Hitler nu a reuşit să le stârpească neamul, ceea ce este păcat. Uite unde am ajuns din cauza migratorilor aduşi cu japca de hoardele mongole. De mongoli, am mai scăpat, dar ţiganii sunt eterni şi, chiar dacă ar pleca, duhoarea din urma lor ar persista milenii la rând.

Acest text nu este unul discriminator. Eu, unul, mă simt discriminat în ţara în care sunt dat la o parte de nişte fiinţe oportuniste, de nişte vulturi care nu ştiu decât să-ţi ia toată mâna chiar şi când le întinzi doar degetul mijlociu. Aceste creaturi la care mă refer, adică "rromii" care merită călcaţi cu tancurile în piaţa publică, au reuşit să fraierească şmenăreşte până şi autorităţile care, tacit, sunt de acord cu toate mârşăviile pe care le comit: excrocherii mărunte, furturi, tâlhării, evaziune fiscală sau poluare fonică prin propagare de manele aproape la fel de infecte ca ei. Nu am nimic împotriva ţiganilor (că nici măcar ei nu-şi spun rromi) care muncesc cot la cot cu noi, care intră în competiţie directă cu noi fără a fura startul, care au o cultură solidă, care ştiu să citească şi care ţin la tradiţiile lor doar în măsura în care nu deranjează oamenii din jurul lor. Restul ţiganilor, însă, pot fi decoraţi cu o mare pulă care li se va lipi de interiorul gâtului de-a pururea şi-n vecii vecilor. Muie lor!

Nightwish - Amaranth

Cum să ajungi ministru în zece paşi

1. Fă o facultate care nu-ţi foloseşte la nimic. De exemplu, management, marketing sau teologie. Nimeni nu ştie ce meserie ai după ce le termini, nu eşti calificat să faci nimic, deci poţi face orice cu acelaşi rezultat şi, în plus, ai capacitatea dobândită de a manipula oamenii. Ştii să numeri bani, ştii să-i îndeşi în buzunar şi ştii să vinzi un căcat la preţ de carne de vacă japoneză gâdilată la pizdă cu peria de spălat buda. Eşti perfect!

2. Deschide-ţi o firmă. Nu contează de care firmă, poate să fie şi de pompe funebre. Ăsta e chiar un avantaj, având în vedere că eşti un cruciat al genocidului. Oamenii morţi de foame vor fi cosmetizaţi şi aşezaţi în coşciuge făcute de firma ta. Important este ca firma ta să poată face contracte cu ministerul tău. Dacă, de exemplu, vrei să fii ministrul învăţământului, fă-ţi o firmă de vândut produse puturoase de curăţenie. Toate şcolile vor cumpăra produsele tale puturoase de curăţenie, pentru că sunt cele mai puturoase. Iar faptul că eşti ministru îţi dă credibilitate.

3. Înscrie-te într-un partid. Poţi să te înscrii şi în Partidul lui Nea Gigi. După alegeri, te muţi în partidul care le câştigă, gâdili nişte coaie şi câştigi respectul primului ministru. Automat, te va lua în considerare pentru un post în Guvern.

4. Cacă-te pe scările sediului partidului de opoziţie. Asta este o dovadă de cojones şi de sănătate. Trebuie să ai un cur de fier ca să nu te constipi când te caci în public, deci nu sunt şanse să crăpi ca prostul în timpul mandatului.

5. Ia-ţi o Biblie. Un ipotetic politician perfect nu primeşte nici măcar un vot dacă nu crede în Dumnezeu. Românul este prizonier în Evul Mediu, deci, dacă nu crezi în Dumnezeu, vei sacrifica pe altarul Satanei toată ţara. Nu, nu trebuie să crezi în Dumnezeu. Doar să cari o Biblie în buzunar, ca să dai impresia asta proştilor care trebuie să-ţi mănânce şi scamele dintre buci. Dacă nu ai Biblie, poţi folosi cartea de bucate, pe care o îmbraci într-o copertă neagră pe care scrii ceva cu auriu.

6. Căsătoreşte-te! Nu ştiu de ce, dar oamenii căsătoriţi sunt mai credibili. Se pare că prostimea îi crede serioşi, de parcă ar fi mai OK să îţi înşeli nevasta cu o curvă decât să fii curvar şi atât. Nu poţi schimba mentalitatea românului, aşa că sacrifică-te şi tu. Oricum, ca ministru, vei fute mai mult decât Terente şi o vei putea ascunde perfect.

7. Citeşte dicţionarul de sinonime. SPune o propoziţie, apoi repet-o de cel puţin zece ori, folosind, de fiecare dată, alte cuvinte. Prostimea nu se va prinde, iar discursul tău va părea elevat. Nu uita să vorbeşti despre doctrine politice. Nu-ţi face griji, aproape nimeni nu le cunoaşte şi, chiar dacă ar fi aşa, miniştrii nu se votează. Ei trebuie doar să fie populari, cât de cât, ca să treacă de Parlament.

8. Fă-ţi un cont în valută şi pune cinci euro în el. Nu există miniştri fără mai multe conturi, dintre care, musai, unul în valută. Îţi dă un aer de om de afaceri, care face operaţiuni bancare şi stăpâneşte principiile economiei de piaţă, de parcă i-ar păsa cuiva.

9. Ia-ţi o maşină germană neagră. Miniştrii nu au maşini sport, sau, cel puţin, nu vin cu ele la Guvern. Miniştrii nu au Dacii. Miniştrii nu au maşini franţuzeşti sau asiatice. Miniştrii vin cu Panzere negre tapiţate cu piele bej. Guvernul este ca o corporaţie, unde toţi roboţeii trebuie să arate la fel, să vorbească la fel şi să se cace la fel de moale sau tare. Dacă unul are diaree, au toţi. Diferenţa este că miniştrii nu sunt virgini.

10. Dacă eşti femeie, uită toţi paşii de mai sus. E de ajuns să ştii să sugi pula. Suge şi tu toate penisurile care-ţi ies în cale. Unul îţi va deschide, cu siguranţă, oportunitatea unui post de ministru. Şi, încă un detaliu. Poartă taioare din anii '60, ca să nu arăţi a curvă. Studiu de caz: Udrea este considerată curvă din cauza vestimentaţiei. Monica Iacob Ridzi nu are această imagine, deşi este o curvă mai mare de atât.

Ada Milea - Bucata de carne de porc

Proverbe...

Capul plecat duce lipsa corpului.
Cine sapă groapa altuia, ori e gropar, ori PDL-ist, ori ambele.
Cine fură azi un ou moare de foame.
La pula lăudată, să nu te duci cu gura deschisă. S-ar putea să nu se mai scoale.
Unde nu-i cap, nu-i nici gură de futut.
Unde dragoste nu e, se face.
Aveţi grijă de frunze! Nu cresc în copaci!
Cine n-are un bătrân, să-l dezgroape.
N-ai carte, măcar reviste porno cumpără-ţi!
Nu spune hop nici după ce sari pârleazul, că te aud ăia de la care ai furat.
Paza bună fură mai ceva ca hoţii.
Prietenul la nevoie îţi fute femeia. Şi mama, dacă nu se satură.
Lauda de sine marketing se cheamă. Şi, da. Pute.
Nu lăsa pe mâine ce poţi lăsa baltă.
Unde-s doi, ori se lasă cu bătaie, ori se lasă cu beţie, ori se lasă cu futai. Cel mai probabil, cu toate.
Unde-s mulţi e o orgie.
"Baba bătrână nu se sperie de pula groasă". (Ion Creangă)
Învăţătura e de aur, deci ţi-o fură ţiganii şi o pierzi repede.
Minciuna are picioare scurte, deci e strâmtă-n pizdă şi de-aia are atâţia fani.
Învaţă la tinereţe şi vei crăpa înainte de bătrâneţe.
La omul sărac nici nevasta nu stă capră.
Ce ţie nu-ţi place, dă unui ţigan, că poate pe el îl otrăveşte!
Câinele moare de drum lung şi ajunge supă chinezească.
Înţeleptul tace şi face. Labă.
Cine seamănă vânt, a mâncat fasole. Multă.
Cine pe săraci ajută, de la cămătari împrumută şi mai pică şi de fraier.
Decât codaş la oraş, mai bine curvă de Spania! Mai e nevoie de dovezi?
Cine are urechi de auzit, manele ascultă.
Fie pâinea cât de rea, are şobolani în ea...
Ziua bună se cunoaşte după curva lângă care te trezeşti.
Cine se scoală de dimineaţă nu s-a futut aseară.
Cine râde la urmă avea gura plină.
Freacă pula cât e moale.

Pula calului, nu mai am chef de altele. Înţelepciunea românească nu face decât să te condamne la moarte, pentru că, pe vremea când a căcat poporul proverbele originale, oamenii se futeau după căsătorie, mâncau mămăligă şi considerau muia un păcat capital.

Within Temptation - Somewhere

Terente, faţă în faţă cu Sfântul Petru

Sus, în originea paradisiacă a luminii, unde soarele te bronzează de dedesubt şi unde luna te îmbie la un fotbal cu ea, se făcu întuneric. Poarta Ruginită se dădu de pereţii nebuloşi ai Raiului, iar ceea ce intră prin ea se trânti, cu zgomot, de biroul Sfântului Petru, stârnind vălătuci înecăcioşi de praf şi cocaină pe care paznicul tocmai o aşezaze în liniuţe. Speriat, Petru se uită la miraculoasa arătare. Era o mândreţe de pulă, cu o căpăţână roşie şi plină de cicatrici. Era atât de lungă, că nici n-ai fi putut să vezi cine este la celălalt capăt al ei, dacă n-ar fi purtat, cu litere de neon, mesajul ameninţător al posesorului: "Fut bine şi apăsat la cioc".

Petru: Intră şi tu, bă, că doar nu îţi bat pula-n cuie de Arborele Interzis ca să te spânzur de ea şi să stai tu în iad, iar mătărânga-n rai, să ţi-o sugă toate călugăriţele!
O voce din adâncuri, nu ştiu ale cui adâncuri, dar, clar, din adâncuri, îi răspunse: "Mai am de urcat, taci în pula mea!". Iar pula începu să se aşeze, colac peste colac, în faţa biroului directorial al Sfântului Petru, de parcă ar fi ştiut singură ce are de făcut. Capătul cu om ajunse în poartă. După el, şi omul. Pletos şi bărbos, tatuat ca un şef Yakuza şi cam mititel de statură, cu două pistoale la brâu, însuşi Terente păşi prin poartă. Ochii îi cazură pe fotografiile cu sfinte dezbrăcate, surprinse la duş, de pe pereţii biroului. Încolăceala de pe birou zvâcni. Speriat, Petru dezlipi toate posterele. Mătărânga zvâcni din nou, a nemulţumire.

Petru: Cine eşti?
Terente: Nu mi-ai citit cartea de vizită? Am trimis-o înaintea mea, ca să ştii cu cine ai de-a face...
Petru: Dacă ai şti tu câţi se laudă cu ce te lauzi tu...
Terente: Wannabes toţi!
Petru: Adică tu eşti... EL?
Terente: Nu, sunt EA. Mă cheamă Bălţilor. Regele Bălţilor. Terente, Regele Bălţilor!
Petru: Şi pe şerpălăul tău de companie cum îl cheamă?
Terente: Mobutu Sese Seko Nkuku Ngbendu Wa Za Banga.
Petru: Waza fuck???
Terente: Wa Za Banga, surdule!

BRB

Petru: Şi? Ce-i cu tine pe aici? Ce-ai făcut toată viaţa ta?
Terente: Tu eşti sau te faci? Scrie pe cartea de vizită. Am futut bine şi apăsat la cioc. De mic copil, când descoperisem că am o gaură în saltea.
Petru: Cine poate să îţi facă o recomandare?
Terente: Tot ce poartă pizdă pe aici, în afară de Maria. După ea am venit.
Petru: De ce pula mea veniţi toţi după jidănoaica aia? Sincer să fiu, te-aş pune într-un cazan, dar mi-e frică să nu te sugrumi cu chestia aia. Te trimit la Ciomu. Eşti destul de păcătos, nu prea ai ce căuta aici. Plus că, dacă ţi se scoală, se loveşte de tavan şi doar ce am văruit şi noi vara asta. Mai sus de atât nu există... Mda. Mergi la Doctorul Ciomu.
Terente: Frate, eşti cu muia? Vrei să te sugrum eu pe tine cu Mobutu?

Pula epică începu să tremure. Fiecare venă de pe ea se umflă, apoi ea însăşi crescu în grosime. Colac după colac, începu să se desfacă în toată splendoarea ei, pe măsură ce se umplea cu sângele lui Terente. Capul roşu se făcu şi mai roşu. În curând, biroul n-o mai încăpu şi se făcu ţăndări sub greutatea monumentală a monumentului de monumentalitate. Sute de aşchii săriră în toate direcţiile, numai în pulă nu se înfipseră, căci era magică; o blagoslovise o vrăjitoare căreia, pare-se, îi plăcuse. Măciuca era aproape plină când Terente, cu o răsuflare grea... leşină, că nu mai rămase sânge în el ca să-i mai funcţioneze şi creierul, aşa, mititel cum era...

Şi-a ajuns Terente la Ciomu, pe o targă, şi pula pe trei tărgi şi încă mai feliază medicul infernal, iar asta va face pentru eternitate, căci pula terentiană e ca hidra, adică-i tai un cap şi cresc două în loc. Petru ştie să-mpuşte doi iepuri dintr-un foc, dând pedeapsă amândurora. Nu-i prost degeaba moşulică ăsta, chiar dacă Terente l-a lăsat şi fără birou, şi fără prafuri.

The Beatles - Yesterday

Corporatiştii sunt târfe penale de parcare

La fel cum Mărgineanu nu ar sări din pulă-n pom, nici eu n-aş lucra într-o aşa-numită "companie multinaţională" nici pentru un milion. De euro. Pe zi. Presupun că vă uitaţi la televizor destul de mult încât să nu fiu nevoit să caut pe "iutub" reclama care îmi întăreşte pula destinată gurilor corporatiste. Mă refer la aia pe care şi-o face firma de asigurări Astra, în care a pus nişte ţărani amărâţi din Moldova să recite poveşti despre cum au fost ei despăgubiţi cu câte zece, douăzeci de mii de lei după ce a venit apa şi i-a lăsat fără case. Nu spune nimeni, în reclamă, că o casă costă de la 100.000 de lei în sus, fie ea de chirpici. Nu spune nimeni unde îşi poate asigura primarul din Prăjeşti piramida sau ţăranul din Gropenihaga căsuţa de bălegar. Nu spune nimeni ce condiţii criminale pun muiştii de asiguratori doar ca să îţi ia banii. Dar asiguratorii au grijă să capitalizeze de pe urma prostiei oarecum scuzabile a unor oameni nevinovaţi. De ce prostie? Pentru că au acceptat. Aş vrea un răspuns sincer (utopic, ştiu) la următoarea întrebare: oare dacă sinistraţii nu ar fi acceptat să joace teatru în faţa camerei de filmat, cu cracii în apă infectă şi cu ruinele deasupra capului, Astra ar fi plătit vreun leu cu titlul "despăgubiri"? Îmi cam vine a vomita peste firma lor când văd ce îngeri păzitori, salvatori de vieţi, se dau corporatiştii infecţi de la mai sus menţionata firmă de asigurări. Chiar era nevoie să îi terorizeze pe nişte oameni simpli cu echipe de filmare doar ca să se laude că şi-au făcut treaba de asiguratori? Ce se aştepta poporul? Să încaseze Astra prime ca să se dea dispărută la dezastru? Astra a făcut ce au plătit-o oamenii să facă. Ăsta nu e motiv de laudă. Ar fi fost motiv de laudă, cam tras de păr, să fi venit cu ajutoare pentru toate satele afectate, indiferent dacă oamenii au cotizat sau nu jumătate din pensie. Muie corporatiştilor curve penale de parcare! Nici Băsescu n-a fost aşa javră când l-a dojenit pe un ţăran că nu şi-a tencuit casa, de parcă tencuiala ar fi oprit apa în prag!

Ciprian Porumbescu - Baladă pentru pian şi vioară

Metode clasice de prevenit apariţia plozilor

Sexul protejat îmbină cel mai bine instinctele noastre primare de a ucide şi de a fute. Şi totul este legal şi, în China, obligatoriu, pentru că nu-i mai încape pământul pe toţi ăia mici şi galbeni, dar chiar simpatici în obedienţa lor faţă de liderul preaiubit. Dar cum ne protejăm? Cu mare greutate, că unele metode sunt mai scumpe decât o curvă. Asta e, sexul costă chiar şi când vrei să o arzi legal, moral şi antireligios. Ne mulţumim cu starea asta de fapt, pentru că e de preferat să arunci şi şase lei pe trei cauciucuri decât să cotizezi toată viaţa la doamna pentru creşterea şi educarea unui copil care mai iese şi retardat, că eraţi amândoi beţi când aţi amestecat laptele cu ulei de motor.

Ca metode contraceptive, se remarcă, din mulţime, cauciucurile, hârtiuţele chinezeşti de îndesat în scorbură, pastiluţele canceroase, aspirina, diafragma, abstinenţa, pastiluţa cancerigenă de "ups, m-am murdărit aseară" şi clasica poziţie 69.
Cauciucul este considerat a fi cel mai bun ucigaş de viitori puradei nedoriţi. Cauciucul este pentru spermatozoizi ceea ce Auschwitz a fost pentru evrei. Adică, 99% dintre deţinuţi acolo crapă. Şi, bonus, singurii pasageri pe care-i poţi lua sunt lăţeii, în cazul în care nici unul dintre parteneri nu cred în forţa lamei de ras. Sună prea bine ca să fie adevărat, nu? Corect. Nu simţi mai nimic prin cauciucul ăla. E nasol. Uneori, scârţâie. Uneori, e mai aderent şi decât un pneu de Formula 1. Există, chiar, mărturii potrivit cărora unele prezervative duhnesc a struguri în aşa hal, că simţi că te arzi în piaţă şi te aştepţi să te înţepe o viespe în penis, ca să ţi-l umfle definitiv şi irevocabil. Deci, cauciucul sacrifică plăcerea pe altarul siguranţei.
Hârtiuţele chinezeşti, pe de altă parte, oferă plăceri nebănuite. Sunt ca diferenţa dintre a te plimba pe malul mării cu bocanci şi a o face desculţ. Dar, să fim serioşi, cine stă să îi îndese doamnei un ghemotoc de maculatură în abis? Parcă ai fute un coş de gunoi. Dacă punerea prezervativului este o întrerupere nasoală a preludiului, cu riscul de a trebui s-o iei de la capăt ca să ţi se pietrifice cârja din nou, basketul cu hârţoage te face să te gândeşti la Primărie şi îţi moaie pula pentru următoarele cinci zile. Şi, ca la Primărie, întotdeauna există cineva care poate evita hârtiile şi birocraţia, deci siguranţa cam lipseşte, plus că poţi lua şi nişte sculament, că e la promoţie.
Aparent, pastiluţele canceroase, atât cele de luat toată ziua, cât şi alea pe care le ia femeia după ce realizează că "ups! m-am futut din nou la beţie", sunt cea mai inteligentă soluţie. Nu pierzi vremea construind puşcării, nu put, nu te fac să-ţi dai drumul cu efect, nu laşi bastarzi în urma ta, ca Ştefan cel Mare... Dar îngraşi fata ca pe porcul de Crăciun şi îi faci cadou un cancer mai mare decât orice pereche de gemeni obezi. Pastiluţele astea sunt o investiţie în viitorul tău de necrofil. Fuţi cadavre în mijlocul procesului de fabricaţie. Şi mai ai parte şi de o consoartă după al cărei ciclu îţi poţi potrivi ceasul. Poţi fi sigur că pe data de X, la ora Y, începe calvarul tău de mascul asupra căruia se răsfrânge jumătatea de cană de sânge care curge din dumneaei. La primul război, sper ca bărbaţii să ofere femeilor teroare direct proporţională cu cantitatea de sânge pe care o pierd.
Deci, dacă vrei să eviţi neplăcerile pe termen lung, gen să-ţi moară călare pe băţ sau să sune pizduca la fel ca Administraţia Financiară, teoretic, alegi diafragma. Adică, un fel de prezervativ pentru femei. Iar îndeşi chestii în coş? Inventatorii ăştia aveau fantezii murdare cu cimitire de maşini şi gropi de gunoi! Plus că încă n-am văzut diafragme, deşi nu prea bat farmaciile ca să le-mpart cu moşi care îmi aruncă priviri ciudate când iau camioane de prezervative.
Ultimele soluţii, ultima linie de apărare, ultima speranţă şi ultimul refugiu sunt poziţia 69, aspirina şi abstinenţa. Poziţia 69 îţi oferă cea mai mare plăcere, atât ţie, ca mascul, cât şi ei, ca domnişoară, pentru că, aşa cum spunea un mare clasic în viaţă, nu face pula ce face limba, iar, la capătul cu trompă al sexului, plăcerea e dublă, pentru că pizda nu te strânge şi nici limbă nu are în ea. Şi încă n-am auzit de femeie care să capete copii în urma sexului oral, decât dacă tu, masculule pervers, ai supt pula înainte şi nu te-ai spălat pe dinţi. Aspirina se ţine între genunchii fetei, deci nu faci decât să te uiţi la sânii ei şi să faci o labă, ca la Academia de Poliţie, iar abstinenţa este un fel de Valdemort, adică nu vorbesc despre chestii mai rele ca mine, fosta mea şi Satana la un loc. Futăreală plăcută tuturor! Şi să nu veniţi la mine dacă vi s-a găurit prezervativul, dacă v-aţi pierdut cumpătul la coadă, la farmacie, sau dacă vi s-a cerut reţetă pentru aspirina aia!

Paraziţii - Parol

P.S.: Şi sexul anal este o opţiune, dar s-ar putea să vă văruiţi coada de mătură într-o deosebită nuanţă de maro. Deosebită de la cur la cur, între galben curgător şi negru pietros. Poftă bună, dacă mai vreţi să mâncaţi ceva!

Penis itinerant

O săptămână sau ceva de genul ăsta am stat să mă gândesc în ce să-mi mai bag pula. Nu, nu vorbesc despre femei, că nu vă fute pe voi grija câte pachete de prezervative consum eu pe zi. Mă refer la chestii măreţe. Nu, nu Angelina! Cu adevărat măreţe. Gen Guvern, preşedinte şi alte animale. Dar nu mai e loc în palate de atâtea pule. De fapt, cred că holurile sunt, acum, tuneluri săpate în munţii de pule. Aşa că mă burzuluiesc un pic la CFR, pentru că am fost de două ori până la Iaşi şi înapoi. Înapoia am făcut-o cu Cefereul, din lipsă de alte mijloace de transport. Vreau vapor de mers cu el pe Siret şi pe Bahlui. Dar să vedem care-i faza cu trenurile care leagă Iaşi de Brăila.

Dimineaţa, adică exact când sunt eu pe drumul SPRE, nu DINSPRE Iaşi, pute gara de trenuri. Sunt aşa multe, că îţi permiţi să pierzi şi cinci trenuri şi tot ajungi întreg. Pe la un prânzişor, însă, parcă se închide taraba. Nu te mai duce nimic la Galaţi, Buzău, Barboşi sau Făurei (ultimele două sunt metropole de care, dacă n-aţi auzit, puteţi suge nişte pulă geografică!). Abia pe la şase seara e un accelerat de Barboşi, dar, dacă n-are cine te aştepta cu maşina acolo, stai opt ore în gara fără sat. Sau mergi pe jos, că, în vreo patru ore, eşti în cadă, cu berea lângă tine şi cu ţigara în colţul gurii. Aşa că, din acest considerent al lipsei de legătură, poţi opta pentru trenurile de noapte. Unul habar nu am pe unde se duce, că e rapid, deci costă cât un drum cu avionul de la Constanţa la Satu mare. Celălalt e accelerat până-n Făurei, de unde vii acasă cu un tramvai. Da, nu vă frecaţi ochii. E tramvai ca popa! Cad tablele de pe el, arată de parcă ar fi făcut pană de cauciuc, pute şi e înghesuit. Dar are înregistrarea aia de la metrou cu "Atenţie, se închid uşile!". Păcat că nu au luat toată povestea, să ne spună şi că urmează staţia Dudeşti unu, cu peronul pe partea dreaptă. Corespondenţă cu staţia Dudeşti doi sau ceva. Oricum, dacă dusul cu maxi-taxi până la Iaşi, direct, durează vreo patru ore şi un pic, funcţie de semafoarele moldoveneşti, cu trenul ajungi să faci şi de două ori mai mult. Vinerea trecută, am făcut, cu tren + tramvai, vreo şase ore. Şase ore cu un tren în care intrau valuri de ţânţari beţi şi cu o teleguţă care nu mă lăsa să dorm, că ţipa la mine că se închid uşile. De ce se închideau, nu ştiu, pentru că, dacă vrei să deschizi uşile rablei, ajungi să te înjuri că n-ai făcut mai mult sport. Şi, acum, să trecem la întrebările retorice.

De ce pula mea nu se poate face un tren direct între Iaşi şi Brăila? Ăla de Făurei ocoleşte Brăila numai de afurisit!
De ce pula mea există tramvaie cu cai pe calea ferată? Personalul de Paşcani arată ca trenurile nemţeşti! Şi tot personal e! De ce să plătesc aceiaşi bani pentru trenul Angelei Merkel şi pentru rabla lui Goering?
De ce pula mea nu circulă trenuri după-amiaza?
De ce pula mea nu pleacă nici un tren, de nicăieri, după miezul nopţii?
De ce pula mea sunt Barboşi şi Făurei locuri aşa importante? Nici n-ai unde să dormi, iar dormitul e esenţial, dat fiind că ai de aşteptat toată noaptea până vine teleguţa de Brăila!
De ce pula mea stau trenurile numai câte un minut în fiecare gară? Lăsaţi oamenii să fumeze!
De ce pula mea nu există loc de futut în tren?
Mă afund. Călătorie plăcută, pe jos! Şi loviţi-mă cu berile, că sunt, oficial, student al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi! La buget, deci am o pulă atât de mare, că trebuie să se reinventeze ruleta!

Therion - Pandemic outbreak

A fost prea tristă...

Moartea Mădălinei Manole a strâns în jurul unui trup livid ceea ce viaţa care l-a părăsit n-a reuşit să strângă: apreciere, fani, dezbateri mai mult sau mai puţin aiurite şi, nu în ultimul rând, controverse care nu fac decât să păteze numele ultimei cântăreţe adevărate a României. Însă, poate cea mai populară întrebare din jurul unui nume care ar fi fost uitat dacă ziua de ieri n-ar fi venit este "de ce?".
De ce ar bea Mădălina jumătate de litru de otravă? De ce ar renunţa la viaţa care doar ce-i oferise copilul pe care şi-l dorise aproape obsesiv? De ce ar părăsi lumea în aceeaşi zi în care s-a născut?
Pentru că Mădălina Manole a fost o artistă, iar moartea unui artist este capodopera sa întunecată. Nu foarte mulţi au reuşit să facă ceea ce a făcut Mădălina, adică să frizeze, atât de strâns, perfecţiunea artistică, prin încărcătura simbolică de neînchipuit dintr-un gest infim.
Primul indiciu îl oferă tocmai Petru, fiul cântăreţei. Din tinereţe, încercase, din răsputeri, să aibă un copil. Încercările fără succes au transformat dorinţa în obsesie şi obsesia în ultim scop pentru ea. Apoi, ziua aleasă de Mădălina Manole pentru ultimul ei gest nu mai are nevoie de comentarii. "Astăzi m-am născut, astăzi mor", ar fi subtitlul acestei părţi din monstruoasa operă. În subtext, începutul vieţii poate marca şi sfârşitul ei, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit, după cum urmează. Însă, până atunci, un ultim detaliu reuşeşte să disocieze irevocabil sinuciderea cântăreţei de vreo componentă a vieţii profesionale: chiar înainte de a se otrăvi, a participat la repetiţia pentru lansarea ultimului ei album, la Brăila.
Toate aceste piese ale unui puzzle ce pare fără soluţie mă duc cu gândul la bătrânul pescar al lui Hemingway care, după ce a trudit o viaţă întreagă pentru prinderea legendarului "peşte cel mare", a pendulat din extrema disperării, la vederea rechinilor ce dădeau târcoale capturii, în cea a liniştii depline dinaintea morţii. Mădălina Manole trecuse mare parte din viaţa ei pe pilot automat, pentru că singurul ţel pentru care lupta era naşterea, tardivă, a unui copil. O dată atins scopul ultim al existenţei sale, ea nu a reuşit să găsească un ideal mai înalt, rămânând fără un vis care s-o ţină în viaţă şi putând să sfârşească, aşa cum a şi început, într-o zi de 14 iulie. Cât despre frustrările de natură profesională, s-avem pardon, dar dacă n-a cântat manele sau house, cine s-o promoveze la vreun post de radio? Indirect, nivelul cultural al publicului român au făcut ca muzica să nu mai merite eforturile unei Mădăline împlinite doar în plan familial.
Atingerea, în plină criză a vârstei mijlocii, a scopului pe care, de tânăr, ţi l-ai atins nu poate să facă altceva pentru tine decât să te destabilizeze în ultimul hal, să te împingă într-o prăpastie din care numai dacă eşti suficient de puternic mai poţi ieşi. Mădălina Manole nu a fost, din cât se vede, puternică. Nu destul de puternică încât să găsească alte motive pentru a trăi, iar hăul goliciunii unei inimi de războinic a învins bucuria, teoretic fără margini, a maternităţii. Tocmai cea care spunea...

Mădălina Manole - Fată dragă, nu fi tristă

Ce este un "gentălmen"?

Eu™, normal. Sunt gentălmenul ideal. Numit şi gentilom de moşneguţii care au apucat vremea în care lingeam penis franţuzesc, nu american. Noi, românii, nu Eu™.
Serios, gentleman-ul este un nene care ştie să se poarte corespunzător şi care cunoaşte bunele maniere. Sau nu le cunoaşte? Că vezi un dobitoc care lasă o femeie să intre prima în restaurant şi aia, proastă şi ea de pute, cică "vai, ce gentleman eşti!" Şi aici îmi fac autocritică, pentru că şi eu am, uneori, impulsul acesta animalic, dar, măcar, ştiu că nu prea e bine. Domnilor dobitoci, restaurantul este singurul loc în care voi intraţi primii, pentru că aşa scrie în codul bunelor maniere, pe care, ca nişte analfabeţi ce vă aflaţi, nu-l cunoaşteţi. Se spune că motivul este unul simplu. Restaurantele erau, pe vremea când a apărut nebunia cu manierele, locuri periculoase, pe unde zburau scaune. Se mai bătea lumea, că aşa e frumos şi civilizat. Cum capul nostru masculin este dur, mai bine primeam noi un scaun în freză, decât domnişoara pe care dorim să o coclim. E cam naşpa să pârleşti o tipă cu gaura în cap. Gaura e sacră.
Apropo de posesoarele de rânjet vertical. Trebuie să le ajutăm să se dezbrace. Nu, ţăranilor, nu le-o trageţi în cârciumă sau unde vi se scoală vouă măciuca. Ele se dezbracă numai de palton sau ce le-o proteja de frig afară. După care, domnilor, le ajutaţi să se aşeze, trăgând scaunul de sub masă şi împingându-l sub curul lor. Aşa, puteţi vedea şi ce vi se va bălăngăni peste coaie mai târziu. Numai după aceea vă puneţi hoiturile pe tron şi aşteptaţi să vină cârciumarul cu meniul. Meniul, normal, îl citeşte doamna, pentru că, oricum, noi, în afară de friptură şi bere, nu ştim de nici unele, cum ar fi asocierile dintre vinuri şi mâncăruri.
Dacă facem cunoştinţă cu o femeie, îi sărutăm mâna. Nu, nu cu limba. Doar un pupic mic. Fără chestii gen "baftă coaie" şi strângeri violente de mână, pentru că doamnele sunt delicate şi nu au coaie. Dacă, din întâmplare, băsăul vostru păros se află pe o bancă, pe un scaun sau pe o bordură, vi-l ridicaţi. Din respect, dacă nu ca să vi se apropie mătărânga de guriţa suavă a fătucii. Şi, apropo, nu înjuraţi ca muiştii în faţa ei decât dacă înjură şi ea, caz în care provocarea nu trebuie ignorată! Şi mai citiţi şi voi, futu-vă-n gură de troglodiţi, că n-o să stau eu să vă învăţ şi cum să vă futeţi şi cum să vă purtaţi când aveţi sabia în teacă!
Un gentelman este, deci, omul care ştie să impresioneze fătuca, deci care are mai multe şanse de a-şi testa bormaşina din dotare pe dumneaei. Gentelman-ul fute mai mult decât mârlanul, iar, dacă fute mai puţin, măcar are parte de sex de calitate superioară şi nu îşi culege ciuperci dintre floci a doua zi dimineaţă.

The Irish Rovers - Donald, where are your trousers?

Locuri de futut bine şi apăsat la cioc

Nu, ciobanilor cu minţi perverse, eu nu am pula în cap, nici creieri n-am în pulă, ca să-l parafrazez pe Blaga, adică să-i fut niţel versurile, pentru cine nu înţelege! Aici nu despre cur, gură şi vagin sau pizdă este vorba, ci despre cadrul natural sau artificial, despre comuniunea om-grajd, om-natură, om-orice. Care va să zică, nu tratez subiecte de liga a cinşpea, gen cum şi de unde se bagă mătărânga la frigider, ci învăţ, pe cine are ochi să audă şi urechi să vadă, dar, mai ales, gaură să fute, meserie! Iacătă, deci, pe unde aţi face bine să vă apucaţi C.I.A. (Curva, Iubita sau Amanta) de buci, s-o proţăpiţi de Terra şi să atentaţi cu ploaia la ciupercărie!

1. În pădurea cu alune sau cu copaci, unde zumzetul albinuţelor şi mireasma floricelelor anunţă un cadru romantic desăvârşit. Liniştea sufletească indusă de natură, simfonia sublimă a pădurii care parcă respiră la unison cu voi, insectele care vă intră în cur... Deosebit, ce să mai! Recomand să nu vă aşezaţi pe vreun prezervativ folosit de ultimii futangii adoratori ai lui Tarzan sau în vreun căcălău de urs, pentru că, după aia, vă fugăresc toţi urşii din pădurea aia, chiar dacă staţi la câmpie şi nici măcar veveriţe nu găsiţi în pădure. Ca să vă satisfac fantezia bolnavă, mă îmbrac eu în urs şi vă fugăresc cu cea mai mare pulă de cauciuc pe care o găsesc la sex shop!

2. În şură, ca ţăranii, printre vaci, cai, boi şi bălegar. Dar nu se fute nimeni în bălegar. Aşa că reţeta succesului presupune evacuarea lighioanelor din şură. Sau grajd, sau ce pula mea e chestia aia din curte care nu e casă. Puteţi să păstraţi turbăciunile, dar nu cred că excită pe nimeni o limbă de vacă strecurată între buci în momentul orgasmului. La fel, nu cred că vă doriţi să stea domnişoara cu un ochi la pula dumneavoastră şi cu altul la a calului! Serios vorbind, şura e mişto, dacă nu conţine sălbăticiuni, dar, atenţie! Cititorii m-au atenţionat că pericolul aspiratului de paie cu curul este mare. Aşa că, dacă aveţi găozul sensibil, puneţi un cearşaf mare sau prelata de la tractor peste paie, ca să nu vă scoateţi unul altuia şomoioage de paie din cur!

3. În buda unei cârciumi. Locul este genial. Numai acolo, omul poate intra în comuniune perfectă cu elementele principale din viaţa lui: fututul şi căcatul. Ce miracol sublim este să trânteşti o zdreanţă cu mutra de capacul budei şi să o pârleşti cu sete pe la spate, iar, când se opreşte muzica din crâşmă, să se audă în tot stabilimentul cum zbiară ea de plăcere! Să ştie toţi virginii şi viermii corporatişti lipsiţi de imaginaţie că cine-a pus cârciuma-n drum a pus şi buda-n cârciumă cu un scop foarte bine determinat! Şi adunaţi şi puncte pentru curaj, că, s-o recunoaştem, nu multe femei au atât de multe coaie încât să se orgasmeze zgomotos într-o bodegă care amplifică, natural, sunetele! Jos pălăria de pe ambele capete!

4. La umbra nucului bătrân, dar nu ăla lângă care se cacă cei doi tractorişti. Mai exact, în curtea proprie, dacă deţii aşa ceva. Nucul e opţional, dar e bun, pentru că în jurul lui nu creşte iarbă şi nu sunt insecte care să îţi intre-n cur, ca în pădurea cu alune. Iei un hamac sau un şezlong solid, iei partenera de nebunii şi te simţi ca-n mijlocul naturii, printre blocuri. Da, cam asta e partea naşpa. Curţile au garduri, iar dincolo de garduri sunt blocuri sau vecini foarte înalţi (uneori, ajutaţi de scaune). Deci, pornografie gratis pentru toţi! Dar sunt şi curţi fără vedere, unde numai apocalipsa poate întrerupe actul sexual. Sau poştaşul care are prostul obicei de a intra în curte ca să lase facturile. Şi intră, că memoria te lasă când se scoală pula şi laşi poarta descuiată. Adică, şi sângele ăla, unde să stea? În creier sau în carici?

5. Pe plajă, printre meduze, jandarmi, Garda de Coastă şi corturi cu vamaioţi drogaţi. Dar aveţi grijă ca jandarmii să fie departe, meduzele să fie doar în apă, Garda de Coastă să vâneze turci în larg, iar vamaioţii să fie foarte drogaţi, pentru că cei treji ar putea să povestească şi altora că v-au văzut cu dânsa-ntr-însa pe malul mării. Lună, stele, linişte şi pace... Ăsta nu e loc de futai la caterincă, aşa că îl las pentru cei care vor ceva de care să-şi aducă aminte toată viaţa, nu vouă, adică perverşilor care îşi fac listă cu locuri cretine de futut şi care, dimineaţa, bifează pe calendar cât mai e până-i vine curvei şi unde s-au mai coţăit aseară. Merită mai mult respect un loc aşa plăcut.

Şi, dacă tot văd că mă loveşte respectul, ar cam fi cazul să mă opresc aici, pentru că prea mult respect devine lacrimogen, iar lacrimile usucă trupul de apă. Fără apă, nu se mai lubrifiază, natural, Sfânta Scorbură, iar, în condiţiile astea, inculţii care-şi pierd vremea pe aici ar putea face abuz de uleiul din cutia de viteze a Daciei, ceea ce e cam trist, pentru că, în urma nefireştii uniuni trupeşti, s-ar putea naşte, în caz de pană de cauciuc, un mecanic auto slinos sau un instalator care pute a transpiraţie de-aia greţoasă. Aşa că vă urez ceva, nu ştiu ce, dar vă urez ceva şi aştept sugestii şi reclamaţii!

Therion - Ginnungagap

Scurtă istorie a sexului

Am ales un titlu de căcat, sacrificând arta pentru comerţ. Adică, să-nţeleagă tot prostul, cuvântul "sex" atrage lumea, pentru că lumea este obsedată sexual. Da, bine, şi eu sunt. Mulţumiţi? Asta e, îmi place, linşaţi-mă dacă voi sunteţi frigizi sau virgini incurabili! Sexul nu are istorie, că tot în gaura aia se bagă instrumentul, indiferent de epocă. Doar nuanţele diferă, că indienii antici nu se futeau ca europenii medievali, iar chinezii moderni se coclesc într-un stil aparte, spre deosebire de triburile de canibali din jungla amazoniană.
Sexul a apărut, ca preocupare principală a omului, dinainte să existe omul, pentru că omul este rezultatul sexului. Două maimuţe atât de păroase, încât nu puteai deosebi femela de mascul au decis să încerce, în premieră mondială, o poziţie nouă: faţă-n faţă, pentru că masculului nu-i plăceau sânii maimuţicii cu gaură, aşa că prefera să-i ştie lipiţi de el, ca să nu cumva să-i atingă accidental. Vreo nouă luni mai târziu, au apărut doi chelioşi de sex opus care, în spiritul moralei epocii, şi-au tras-o şi, cum spune şi la Biblie, au crescut şi s-au înmulţit. Şi s-au împrăştiat prin lume, unde au răspândit obiceiuri sexuale din cele mai diverse. Dar mai bine o dăm în exemple, că mi-e silă de făcut cronologii!
Romanii erau un fel de câini turbaţi ai Antichităţii. Când nu se smardoiau cu grecii, celţii, fenicienii, tracii sau goţii futeau orice: surori, mame, fraţi, taţi sau răţuşte de cauciuc. Violenţi cu ursuleţii de pluş, romanii nu cruţau nimic din ce-ar fi putut semăna, după câteva pahare de poşircă de-aia de care beau ei, a gaură. Aşa au apărut oamenii-copaci, oamenii-păsări, Batman şi, după o superbă partidă de sex între un popă roman şi statuia de bazalt a lui Jupiter, s-a născut Chuck Norris.
Grecii, în schimb, erau mai selectivi. Rudele apropiate erau de neatins, în schimb grecii au inventat poponăria pedofilă. În acest scop, foloseau băieţei special castraţi. Probabil, le băgau ciclopul în gaura lăsată de coaie. Când li se făcea dor de parfumul "Eau de Fifi", mai dezlipeau câte o femeie de pe tavanul pivniţei, unde se ţinea legată, o puneau pe coate şi genunchi şi îşi rezolvau problema, după care aruncau domnişoara pe geam, că i se făcea foame şi mâncare nu prea se găsea la greci.
Dar, în timp ce europenii nu prea ştiau să facă diferenţa dintre cur şi vagin, pe continentul american, încă nedescoperit de proştii ocupaţi să-şi fute neamurile, apărea o inovaţie la care unii nu visează nici până azi: Sfânta Muie, care nu trebuie confundată cu sexul oral patentat de indieni. Sfânta Muie a dus la apariţia hot dog-ului, pentru că se foloseau penisuri de unică folosinţă. Canibali fiind, americanii mici, negri şi războinici din junglă îşi înfăşurau măciucile în pâine, ca să nu-i muşte şarpele anaconda. Femeile canibale, însă, erau atrase de pâine, aşa că se furişau, noaptea, peste domni şi haleau ciudatul sandwitch. Înainte ca mădularul să le fie devorat, bărbaţii din junglă atingeau culmea culmilor, astfel apărând hot dog-ul cu maioneză. Nu ştiu de ce, dar, chiar şi astăzi, maioneza din comerţ seamănă cu Spermol™, drept pentru care eu, unul, vă recomand să faceţi maioneză în casă. Cu lingura de lemn, nu cu gura nevestei!
Aşa. Am pomenit de indieni şi de sexul oral. La ei, sexul oral era dovada iubirii, deci nu putem să-i spunem chiar "muie", pentru că ăsta e un cuvând vulgar şi barbar. La vremea aia, indienii nu erau barbari, ca acum, să se spele în râul ăla infect în care se şi cacă. Se căcau pe pula din curul lor, se spălau cu Dero şi devorau, cu multă delicateţe, măciuca. Pentru detalii, consultaţi Kama Sutra. Numai că, plăcându-le sexul aşa de mult, indienii au uitat să iasă din Evul Mediu, unde îi găsim şi astăzi.
În sfârşit, că tot veni vorba de Evul Mediu, să revenim în Europa. Evul Mediu a însemnat Revoluţia Violului pentru occidentali şi Revoluţia Sexului Anal cu Sultanul pentru estici. Dacă occidentalii îşi căsătoreau fetele cu tot felul de maimuţe de viţă nobilă, ca să păstreze maioneza albastră în familie, iar sexul nupţial era "datorie de noapte" şi presupunea legarea pizdei fiţoase de pat, domnitorii români, spre exemplu, stăteau capră de bună voie. Le plăcea să creadă că, dacă le oferă sultanilor nămol curat de împins la deal, Imperiul Otoman se ţine departe de noi. Ceea ce are sens. Dacă voievodul ăstora e aşa infect, îţi dai seama pulimea în ce hal e! La ce să cucerească turcaleţii rafinaţi o asemenea cloacă anală? Măcar ne-am păstrat autonomia, deci suntem tributari sexului anal. De-asta l-am şi ales (noi, ca popor, nu eu, ca individ, că mie îmi plac regiunile umede) pe Traian Băsescu.
Cârja mea, iar am scris ca spartul o mie de pagini. Dacă îmi mai aduc aminte ceva, mai cac un episod, că ăsta e subiect tare. Oricum, morala e că nu din vina noastră suntem depravaţi, ci din cauza înaintaşilor noştri care făceau chestii ciudate cu pula, ceea ce a şi dus la apariţia miticelor puli îndoite spre stânga sau spre dreapta, mult apreciate şi căutate de femeile de pretutindeni. Căutare plăcută în continuare, doamnelor!

*** - Santey Anno

Confesiunile unui ţăran eşuat în oraş

Episodul 1. Aterizarea ţăranului

Hai, noroace! Iaca, habar n-am ce le apucă pe picioarele mele de mă duseră tocmai la Bucureşti, dar spărietură mai mare nici c-am mai tras vreodată de ce-am văzut acolo! Dar să vă povestesc pe îndelete, ca să fiu şi eu, ca orăşenii, aşa... cum îi zice? Exhaustiv. Se făcea că mă luă un dor de ducă, după ce am tras la coasă două zile şi-a venit apa mare peste fâneţe de mi-a luat ce hrană adunasem şi eu pentru calul meu, să nu crape, dracului, peste iarnă. Mai rău de draci mă luară picioarele de-acolo, dar nu înainte de a mă poposi la cârciuma din deal, unde am îndesat vreo trei răchii pe gât, aşa, să-mi fac curaj. De-acolo, până pe tren nu m-am oprit. Şi acolo m-a lovit prima surpriză, că-mi zice şeful de post din tren că cică nu pe tren merg, că nu suntem în India, ci în tren! Adică o cam făcu el pe mămuca proastă, că ea se îngrijea să am ce mânca, zicea ea, pe tren, dar, treacă, cu şeful de post nu te pui! În fine, abia dacă am apucat să mănânc trei cepe că am şi ajuns la Bucureşti. Cred că sunt un norocos, că tot la Bucureşti ziceau că se duc şi trei oameni din vagon, dar au dispărut pe drum. O fi ceva cu alea extraterestre sau ce Doamne iartă-mă tot zice Diaconescu la televizor!
Cum mă dau eu jos din tren, ce să văd? Pământul din Bucureşti e tare şi când e ud. Fătucile umblă în costum de baie prin casă, ca nesimţitele, dar parcă nu tot oameni ca noi sunt, că ăstora nu le creşte nici mustaţa, nici părul pe picioare, ca la ale noastre! Îmi fac curaj şi mă duc la o pocitanie din astea netede s-o-ntreb ce e pe jos. Îmi zice că piatră, la care am rămas tablou. Adică ăştia pun pe jos pereţii? Şi cu pământul ce fac? N-am apucat s-o mai întreb pe arătare, că a şi plecat. Dar ce fund straşnic avea! Poate măcar ăla o fi fost păros. Aşa că mă uit în jur. Pământul, nicăieri! Te pomeneşti că ăştia îl urcă pe casă, să nu spună lumea că la capitală e ca la ţară! Scot din traistă umbrela, o deschid să nu mă murdăresc când o cădea pământul de sus, că doar nu am stricat degeaba o sticlă de oţet ca să mă spăl şi purced afară din gară. Să mă crucesc afară! Nu numai că fătucile bucureştenilor n-au păr, dar şi bărbaţii au feţele de parcă-s copilaşi de-o şchioapă! Iar pe jos, parcă e numai şosea de cele dintre comune, că e tot din pereţi făcută. Inconştienţi, ce să le faci! Unde se mai îmbibă apa de la ploaie şi bălegarul de la vaci şi cai? Dar n-apuc eu să-mi termin gândul, că văd numai drăcovenii de-alea cum numai primarul şi cu fiu-său au, maşini de teren sau cum le-o zice, de te gândeşti că la oraş sunt mai mulţi primari decât oameni de rând. Şi mai văd niscaiva scări de coboară în pământ. Să fie porţile iadului? Că doar, deh, poate oi fi trecut de capătul pământului fără să-mi dau seama, că-mi zicea şi mama că la oraş e lucrarea diavolului. Dar cum din gropile astea grozave mai şi ieşeau oameni, mi-am dat eu repede seama că aşa sunt casele la ei, mai ales că, sus, pe pământ, sunt numai primari şi primării. Aşa că am coborât... Şi vă mai zic şi mâine ce-am găsit şi ce-am făcut acolo, că sunt la un hotel şi am chemat Room Service să-mi aducă un Cabernet Sauvignon cum nici popa la-mpărtăşanie nu-mi dă!

Artrosis - Lisa

Cultura maşinii

Ştiaţi că există oameni care ar prefera să locuiască în boscheţi doar ca să aibă maşină? Da, ştiaţi, pentru că toată lumea a trecut pe lângă vreun ghetou în faţa căruia trona, falnic, ca o pulă mare în nişte blugi strâmţi, câte un Audi negru cu inserţii cromate şi bord de lemn. Contrastul este cu atât mai mare, cu cât monstrul cu motor de cel puţin trei litri zăcea în noroi până la jumătatea roţilor, nespălat şi nemişcat de ani buni, pentru că baragladina de ghetou n-a mai putut să-şi acopere benzina din afacerile cu fier vechi sau cale ferată şutită noaptea.
Pe de altă parte, o altă categorie de futut în cur posesor de maşină care costă cât bugetul Primăriei pe trei ani locuieşte într-un bloc exclusivist din centrul Bucureştiului. Există mărturii cum că un asemenea onanist, posesor de Lamborghini galben, îşi spăla comoara cu găleata şi buretele de baie al soacrei chiar în stradă. Adică, boierul de ocazie şi-a permis să achiziţioneze un Lambo, îşi permite să consume benzină de 60 de lei la fiecare sută de kilometri, dar spălătoria auto este, deja, prea mult. Douăzeci de lei ca să-i facă altul cu furtunul ce face şi el cu găleata e prea mult.
Dar nu mă înţelegeţi pe dos. Nu tot românul are Lamborghini, Audi, Mercedes, Ferrari sau Koenigsegg. Drumurile noastre toate sunt dominate de muzeografica Dacie 1310, de selectul Logan, de piţipoancele cu Matiz, de BMW-uri cu vuvuzele pe post de claxoane sau de strănepoţii balaurului Fafnir, reîncarnaţi în aşa-numitele SUV-uri, adică rable care pe drum sunt puturoase, iar pe lângă drum se împotmolesc mai ceva ca Dacia. Dar sunt mari şi atrag atenţia. Cât despre oamenii din spatele volanului, categorisirea e simplă. Dacia este pentru moşi, de regulă ţărani eşuaţi prin municipii, care plimbă puradeii, nevasta nasoală, vreo două babe şi 300 de kilograme de varză adusă de la mămica. Dacia 1310 îşi târâie fundul pe asfalt, dar rezistă mai ceva ca termopanele cu sâni de pe la TV. Loganul s-a născut să fie tunat. Cine are până în 30 de ani, a muncit în străinătate, dar a fost cinstit şi n-a furat, are Logan, dar aspiraţiile îi sunt mai înalte. Aşa că Loganului iniţial alb i se fut două dungi pe capotă ca să arate ca rabla bunicului lui Schumacher. Eventual, i se pun şi bare şi i se tund arcurile de la amortizoare. La prima piatră sau canalizare, tuningul se dovedeşte pizdă, adică bun să-ţi bagi pula-n el, că rămâi cu căruţa în drum. Dar ai Logan. Matizul este pentru boşorogi de oraş şi femei care nu ştiu să dea cu spatele şi care au nevoie de două biciclete lipite pentru că nu nimeresc locul de parcare. E greu cu precizia, drept pentru care orice matiz cu floricele colorate lipite de caroserie va ocupa două locuri de parcare, de parcă ar fi maşina lui Goering. Bine că nu mai circulă Volga, pentru că numai parcările de camioane ar fi bune pentru şoferiţe, iar femeile din parcările de camioane se ştie cu ce meserie se îndeletnicesc. Culeg ciuperci, normal! BMW-urile au fost create pentru viermii corporatişti, dar, în România, sunt conduse de peşti şi cămătari. Au sisteme audio cu "manea enhancement" şi claxonul adresat curvelor şi babelor (şoferii poartă ochelari de soare şi noaptea, deci nu fac diferenţa) se poate auzi din Galaţi, dacă maşina se deplasează prin Satu Mare. BMW-ul este marca omului de succes, aşa că orice pulifrici îşi ia o rablă din 1990, cu tablele îndoite, şi se plimbă, cu 15 km/h, pe cea mai fiţoasă stradă şi se chinuie să agaţe domnişoare care râd de li se încreţesc buzele. Gurii. În final, drumurile sunt înspăimântate de SUV-uri. SUV-urile sunt pentru preşedinţii de consilii judeţene, prefecţi, miniştri şi patronii de chioşcuri de prin cartier. Se dau off-road-eri omuleţii ăştia, dar maşinile nu-i ajută. Scapă un Q7 în iarbă şi mai ieşi, dacă poţi! Nici să o împingi nu te ţin şalele, mai ales că şoferii maşinilor mari sunt mici de statură. Nu am văzut om peste 1,75 metri coborând din aşa ceva, cu toate că pedalele sunt aşa departe, că trebuie să fii basketballist ca să ajungi la ele. Este un spectacol să vezi un ghemotoc de cârpe cu cap rostogolindu-se din interiorul unui asemenea mamut cu roţi. Ţugulanul român este atât de savuros uneori...
Disclaimer: Fiecare categorie a fost definită, mai sus, prin personajul care o domină. Există şi excepţii pe care le salut şi le respect. Restul, muie cât cuprinde, că faceţi de căcat fabricile de maşini! Dacă aş fi patronul BMW, aş interzice vânzarea de maşini către români, că fac reclamă proastă. Iubesc BMW-urile, dar nu mi-aş cumpăra unul tocmai pentru că nu vreau să fiu luat drept cămătar sau pizdălău de Spania. Din nou, păcat de excepţii...

Wolfgang Amadeus Mozart - Eine kleine Machtmusik