Vreau, nu vreau, aşa crăp

Doamnelor, domnilor, vă rog să vă ţineţi orgasmele pentru următorul sex sălbatic! Nu am cancer, leucemie sau alte boli de sezon care se pot opera doar în Israel, doar pe banii voştri. Dar cenzura se va abate asupra mea pentru ceea ce voi scrie de aici în jos. Pentru că a fi antieuropean e erezie, iar bloagele antieuropene şi cele naţionaliste vor fi vânate şi şterse. Până acum, îmi ţineam departe de blog viziunile politice, dar e mişto să fii cenzurat. E cea mai tare publicitate. Uite, don'le, ăsta e victima sistemului! Hai să-i aducem ofrande!

1. De la Bruxelles vine vorbă cum că a fi antieuropean echivalează cu a fi naţionalist, iar a fi naţionalist egal Adolf Hitler, personaj tabu în Uniunea simbol al libertăţii şi-al unităţii în diversitate. Diversitate, primim, dar să nu se deosebească nimeni de Omu' Nou pe care vrem noi să-l construim! Căci ce e aia naţiune, dacă nu o droaie de oameni care vor să trăiască împreună şi aleg s-o facă, după criterii stabilite de ei şi în baza unor criterii tot de ei alese şi stabilite, gen etnie şi limbă, dar nu numai; ca atare, putem construi o naţiune din şahişti, dacă ei vor să împartă un teritoriu pentru simplul motiv că-s şahişti. Şi este dreptul lor să oprească la frontieră un fotbalist, pentru că n-are ce căuta între ei. La fel, e dreptul lor să scape de unu' care joacă nasol şah, pentru că nu respectă convenţiile faţă de care, prin apartenenţa la naţiune, şi-a dat acordul. Asta înseamnă hitlerism? Dacă da, atunci chiar şi a persecuta naţionaliştii e nimic mai mult decât o dovadă de hitlerism.

2. Dacă n-ar fi prigonit antieuropenismul, sigur nu ar îmbrăca forme extreme. Aşa, suntem siliţi să ne retragem sub pământ, iar dacă vrem să fim auziţi trebuie să urlăm destul de tare. Coerenţa raţiunii şi a logicii cade, argumentaţia istorică e lipsită de valoare. Nu. Nu aşa se face treabă. Şi ce dacă organizarea UE este aceeaşi cu a Uniunii Sovietice? Ce dacă şi numele şi instituţiile seamănă cu cele propuse de tovarăşul Lenin? Ce dacă UE distruge personalitatea grupurilor de oameni la fel cum armata şterge originalităţile şi individualităţile oamenilor pe care-i striveşte sub disciplina masacrului din plăcere? Dacă Europa plânge după 26 de americani împuşcaţi, trebuie să plângă toată lumea. Chiar şi cei cărora le-au murit apropiaţii pentru că Europa s-a dus la războaiele altora. Iar noi trebuie să iubim din toată inima noul Mare Soviet. Trebuie să-l iubim sincer, să-i fim fidel ca unei neveste grase care ne aşteaptă cu tigaia la fiecare cotitură. Tigaia este o armă puternică. 

3. Ca stat european, trebuie să acceptăm legitimităţi false ale puterii. Avem la putere o formaţiune politică născută din raţiuni etnice şi nu ideologice. O formaţiune care, cu numai un vot din 20 în favoarea ei, a reuşit să câştige chiar un fotoliu de ministru în Guvern, pentru că trebuie să acceptăm diversitatea, trebuie să fim multiculturali, trebuie ca orice adunătură să aibă dreptul de a mânca o pâine-n ţara asta şi un căcat în Parlamentul ăla. Sincer, mi se rupe dacă-i vorba de unguri sau de populaţia Bantu. Atâta timp cât criteriile impuse de majoritate ca fiind infrastructura ideatică de funcţionare a naţiunii române nu sunt pe placul lor, sunt liberi să plece unde o vrea muşchiul lor. De-asta sunt eu pentru pedeapsa cu exilul. Dacă tu vii la mine-n casă, dar nu respecţi normele valabile aici, am tot dreptul să te dau afară. Pe uşă, nu pe geam. Ca un gentleman. Dacă pot exista germani, francezi sau alţi imigranţi care, fascinaţi de cultura românească din motive care ţin numai de ei, au putut veni în România şi au putut să se adapteze la modul nostru de viaţă, fără a emite pretenţii de a li se linge papucii pentru că sunt germani sau francezi, cred că pot şi ungurii să facă aceeaşi treabă. Dar dacă nu le respecţi "identitatea culturală", eşti un nazist. Nu se cheamă că ţii la normele valabile pe teritoriul pe care-l locuieşti, norme pe care le accepţi şi pe care le respecţi. Se cheamă că eşti şovin. 

Gândeşte-te un pic la treaba asta înainte să mă consideri urmaşul lui Adolf. Ce vreau eu? Să am garanţia faptului că mă înţeleg cu ăla care se aşează lângă mine în tramvai şi că nu strigă "Allahu akbar", scoate iataganul şi mă taie. Adică, na, n-are Allahu decât să fie akbar, dar nu cu forţa. Vreau să pot spune ce am de spus şi să pot fi contrazis cu argumente logice sau factologice, nu ideologice. Adică de ce nu-i bună părerea mea? Că nu e europeană sau că nu se bazează pe ceva real? La o adică, vreau ca Uniunea Europeană să ardă şi sunt dispus să-mi sacrific blogul pentru asta.

Leonin - Assumpta est Maria

De jegi rerum. Sau despre jeg.

Să nu credeţi, dragi oratori, belatori şi laboratori, că jegul e treabă simplă, pentru că nu-i. Jegul de două feluri este, anume văzut şi nevăzut. Dacă de cel văzut e lesne a scăpa cu oleacă de apă, cu unghia, cu drujba sau cu niscai cianură, nevăzutul, adesea netrădat decât de Duhoarea Duhorilor, e cel mai parşiv dintre toate. Apare, la fel ca ţiganii, peste tot. Vechii cărturari credeau că ţiganii sunt singurele vietăţi care strunesc jegul nevăzut, drept pentru care aceste creaturi cu puteri misterioase erau considerate adesea sfinte sau şamanice. Dar s-a dovedit că nu e chiar aşa, ba chiar invers, ţiganii nu ştiu a struni jegul nevăzut; ei pot doar să-l invoce, dar nu şi să scape de el. 

Aşa că savanţii au căutat în altă parte Maeştrii Întunecaţi ai Artelor Slinoase, îndreptându-şi atenţia spre lighioane şi mai stresante, ca baba de tramvai. Mulţi s-au sacrificat pe altarul cunoaşterii luciferice, stând chiar şi în acceleratu' de Sighetul Marmaţiei (tărâmul în care legenda spune că se agaţă harta-n cui) lângă ciudatele creaturi. Ei observă şi notează la ceasloavele lor cum că jegul este mai ales slobozit atunci când baba se descalţă, pe căi tainice departe de simţurile chiar celui de lângă ea, şi-şi întinde, la fel de ascuns, picioarele varicoase primprejurul victimei. Pentru o slobozire cât mai glorioasă, mişcă din degetele de la picioare, lăsând să umple aerul micile particule ce sălăşluiesc între ele. De obicei, aşa subtilă e specia asta de jeg, că mai întâi te-ntrebi de ce ţi-a chelit nasul şi de ce-ţi ţiuie urechile înainte de a-l simţi, de a-i întâlni temuţii aburi nevăzuţi.

Un alt sălaş al jegului celui tainic s-a găsit în gură. În gura oricui, aşa că nu ştii de cine să te fereşti. De multe ori, atunci când oarecine de pe-aproape deschidea gura spre a vorbi, un duh dămfos, de multe ori foarte înfuriat (se pare că nu le place curentul şi nici lumina) se abătea asupra nevinovaţilor. În cazuri fericite, originea acestor duhuri poate uşor fi descoperită după natura lor: din usturoi, din ţigări proaste, din ceapă sau dintr-o combinaţie letală a celor trei. De multe ori, însă, pare că cineva sau ceva a murit în gura celui ce cu atâta iscusinţă abate asupră-ţi urgia ucigaşă. Jegul acesta, deşi ucigaş, este lesne de stârpit cu arme magice de felul pastei de dinţi sau pastilelor Orbit, dar aparţinătorii lor nu ştiu a folosi aceste mijloace, drept pentru care, de multe ori, ajung a fi proscrişi ca nişte leproşi.

Cel mai aprig, însă, loveşte jegul atunci când formează monstruoase alianţe, mai monstruoase decât USL sau pactul Ribentrop - Molotov, mai groteşti decât "Basarabia e România", înţelegeţi voi. Învăţaţii au observat că numai la convergenţele unor forţe nesfinte se fac asemenea împreunări, în locuri precum budele ecologice (mai ales alea albastre), tramvaiele vara (forţele malefice acţionează dincolo de hotarele timpului şi spaţiului, în afara chiar a Domnului şi împotriva Lui) sau, din ce în ce mai adesea, prin bucătăriile în care au început să ajungă tot femul de neofiţi care n-au atâta tărie cât să îmblânzească Diavolul.

Concluzie: Fă baie. Serios. Fă baie Ioane, fă baie Gheorghe!

Vox Vulgaris - Rokatanc

Ză elienz ar cumming!!!

Pentru că e 2012 şi vine planeta Nibiru să ne violeze, împreună cu micii spermatozoizi Annunaki care, zice-se prin ceasloavele sumeriene, ar fi creat rasa umană, Licuricii noştri cei de toate zilele se opun. 

Circulă prin cercuri subterane ale netului (adică în afara căcaturilor politico-băsisto-pontiste la care se uită tot românul) o ştire potrivit căreia americanii s-au aliat cu chinezii şi duc o bătălie navală de proporţii, undeva în Pacific, împotriva unei forţe extraterestre "extrem de agresive" care-şi are baza sub apă. Asta spune un consultant militar al Statelor Unite, care explică monstruoasa alianţă americano-chineză prin faptul că grosul forţelor navale licuricioase sunt staţionate în Orientul Mijlociu, unde susţin Jidanland-ul în a lătra cu spor şi cu avânt socialist la vecinii persani din Iran. 

Presupunând că domnul consultant militar nu consumă fumuri şi substanţe ciupercoase "made in Norway", bag seama că, pentru State, e mai importantă ţinerea de mânuţă a Israelului decât apărarea planetei pe care, în mod ciudat şi întâmplător, şi americanii o locuiesc. 

Adică, se dă de perete uşa lui Obama. Michelle Obama se sperie şi se îneacă, apoi dă cu capul de faţa nevăzută a biroului din lemn masiv. Obama se face roşu. 

Un nene urlă din uşă: "Bă pulă, vin extratereştrii! Tsoukalos deja e în nirvana!". 

Obama: "Sunt antisemiţi? Nazişti? Arabi?"

Un nene urlă din uşă: "Nu, bă, îs verzi şi au boxeri cu inimioare".

Obama: "Fac scandal?"

Un nene urlă din uşă: "Vor să distrugă Pământul, cum ziceau mayaşii".

Obama ridică receptorul telefonului roşu. O idee sclipitoare îi descreţeşte fruntea asudată. Îi va trimite pe chinezi. Da. Chinezii cu puştile lor mititele, de plastic, şi gloanţele de plastilină. Bulangiii de chinezi care au mai mulţi dolari decât Statele Unite. Muiştii de chinezi care au falsificat medalia pe care-a primit-o cu premiul Nobel pentru pace. Domnul Lim Bin Coy e de acord să trimită o familie de chinezi falşi în Pacific, unde Creatorii noştri vin cu Judecata de Apoi, dar cu o condiţie: să vină şi americanii. Fix cum plănuise Obama: După ce toţi chinezii mor, topiţi în acid extraterestru, vin americanii cu armele cumpărate de jidani de la aceiaşi extratereştri şi salvează lumea. Cinci americani împotriva Apocalipsei: Chuck Norris, Bruce Willis, Van Dame, Schwarzenegger şi Stallone. Se vede treaba că au reuşit. Suntem salvaţi. Extratereştrii nu au distrus lumea. Toate religiile lumii au luat ţeapă. Apocalipsa nu a venit. Creatorii nu sunt atotputernici. Numai rastafarianismul are dreptate. Iarba e divină. Consultanţii militari ştiu de ce.

Coldworld - Tortured by solitude

Tehnici de agăţat.

...Şi Domnul a văzut cum păcatul malahiei era din ce în ce mai răspândit, şi râurile se albeau cu seminţia nefericiţilor, iar munţii pleşuvi încărunţeau misterios, fără să fi nins de jumătate de an. Aşa că Domnul S-a înduplecat şi a dat oamenilor tablele tehnicilor de agăţat, ca să dea şi manipulatorii la buci întru tardiva lor mântuire preapocaliptică. Doar e 2012, ce Pula Domnului?

1. Să nu te sfinţeşti cu deodorant de la 3,80 peste tricoul Armani, ci să-l pui pe pielea ta după ce faci baie, adică treaba aia ruşinoasă cu apă şi săpun, ca să nu puţi ca o cocotă masculină comunistă dată cu parfum de lăcrămioare, ci să provoci vibraţii plăcute părului din nasul agăţatei.

2. Să cureţi brânza de pe pula ta aşa cum curăţă şi greşiţii tăi brânza de pe pula lor.

3. Să schimbi chiloţii tăi chiar dacă i-ai mai schimbat o dată anul ăsta. 

4. Să nu râgâi râgâiala ta de salam săsesc mirositoare asupra alesei inimii tale şi să nu borăşti borala ta abjectă în preajma ei. Dacă nu te poţi abţine, nu mai bea ţuică de prune cu o seară înainte.

5. Să te ştergi la cur după ce te caci, căci a celor cu curul curat va fi împărăţia futaiului şi nici cearşaful celei pe care-o vei fute nu va prezenta urme maronii a doua zi dimineaţă.

6. Să nu comanzi la cina voastră cea de taină mici cu mujdei, căci a ta va fi împărăţia putorii şi femeia ta îţi va vomita în gât când te va simţi puturos.

Şi de-aici, a doua tablă începe, dar ea s-a pierdut căci cel care-a primit-o, nevrednic de misiunea-i sacră, a alunecat pe un pietroi, a căzut şi-a spart-o. De fapt, nu mai am eu chef să dau lecţii tuturor începătorilor.

Nightwish - Lappi Lapland

Viaţă de mântuitor

Nu e uşor să fii Hristosu'. Lumea crede că e fain de tot să fii Dumnezeu, să abuzezi de oameni cum vrei tu, să pui copaci, să coci apocalipse... Nu e chiar aşa. Dumnezeii au o slujbă de căcat. Toată lumea te strigă, dar trei sferturi dintre ei o fac în timp ce se fut. Nu vor nimic, doar să te uiţi la pornache. Şi tu te uiţi, că doar Dumnezei suntem, nu baloţi de paie! Alţii vor să te fută. Apoi e partea cu rugăciunile. Tot norodul se roagă de tine pentru bani. Dacă aş da bani tuturor după cum cer, ar apărea situaţii gen "Şi Domnul a spus: Să fie inflaţie! Şi s-a umplut lumea de inflaţie". Ar fi aşa mulţi bani, că n-ar valora nimic. I-aţi pune pe foc, bă, ţăranilor, şi degeaba m-aş mai chinui eu să vi-i tipăresc! Plus că tuşul de Sfântă Imprimantă e cam scump şi cam greu de găsit. Şi, pula Mea, mi-e lene! 

Apoi vin alţii cu rugăciuni pentru putere de muncă. Pe ăştia îi mai tolerez, dar dacă ar avea putere de muncă ar ajunge nişte părăsiţi trişti, nişte salahori corporatişti sau şantierişti. Puterea de muncă e o ghiulea legată de gleznă. N-ajungi nicăieri aşa. Mi-aduc aminte vremurile când eram pe pământ. Toţi erau pescari, brutari, peşti, curve, jidani, soldaţi... Toţi voiau să fie Mesia sau să vadă unul în carne şi oase. Apoi am apărut eu, un tâmplar care n-a tâmplărit în viaţa lui, cu diplomă de Haret care va să zică, şi-am început a sta în cur pe pietre şi a pălăvrăgi intens. Am ajuns unde-am ajuns, restul e istorie. Deci, ca să pun punct chestiei cu puterea de muncă... Mai bine nu.

Altă chestie care pute a căcat în meseria de Dumnezeu e aia cu justiţia şi mila. Văd că nişte troli cu sutane au scris despre Mine că sunt mila întruchipată, dar şi organul suprem de justiţie. Da, mi se spune "Organul" din motive lesne de înţeles pentru cine mă cunoaşte intim. Da, îmi place justiţia şi aş vrea să fiu colegul lui Zegrean. Dar, dragii mei popi, voi aveţi aşa multe calităţi, că inteligenţa nu a mai încăput în codul vostru genetic. O judecată făcută sub imperiul milei e o pulă moale încercând să sature o curvă. Ah, Magdalena... Revenim. E ca şi când ai juca biliard cu o funie. Dreptatea se administrează cu intransigenţă. Şi, da, mi se rupe de oameni şi de umanitate. Există oameni de căcat, oameni de tot căcatul şi oameni de mai puţin căcat. Oamenii de mai puţin căcat sunt mântuiţi, de rest nu mă interesează. Să-i fute Satan în cur până borăsc căcat, din partea mea. De-aia am creat Infernul.

Mi se mai pune, apoi, în cârcă treaba cu învierea morţilor, cerul nou, pământul nou şi eu împărat, de parcă aş fi un bulangiu care nu mai poate după putere şi distruge universul doar ca să ajungă mare smardoi. Asta sună a mafiot. Eu sunt băiat bun, anarhist, pacifist... Nu-mi băteam pula de Imperiul Roman din dorinţa de a ajunge eu cezar. Doar mă enervau grav cu pretenţiile lor de superiori, când, de fapt, erau plagiatură după greci, doar că oleacă mai puţin certăreţi între ei. Cât despre morţi... Morţi de beţi, poate şi-i trezeam dându-le oţet pe la nas. Numai eu sunt imun la oţet. Sau poate că beau cel mai straşnic, pentru că pe mine chiar m-au crezut mort şi m-am trezit după trei zile într-o peşteră, cu bube şi păduchi laţi. Habar n-am ce-am făcut în zilele alea. Ăştia zic că aş fi ajuns şi prin tribunale. Îi cred, că fac urât la băutură. 

Dar sunt şi părţi bune când te cheamă Gizăs. Sună bine numele, stau bine pleata şi barba, lumea se închină la aparatul de tortură cu care ai avut de-a face la beţia aia crâncenă, toţi se aşteaptă să le rezolvi problemele şi, dacă pe tine te doare în pulă, ei arborează mutre triste şi umede şi purced la cotizat şi la pupat de morţi... Oamenii se aşteaptă să-i salvez de la nu ştiu ce căcat de păcat originar, că ar fi mâncat nu ştiu ce curvă un măr şi, abis, se simt ei vinovaţi. Eu le zic că da, îi salvez, că-s prea proşti să-şi dea seama că-s gata salvaţi şi că nu e vina lor că a mâncat aia fructe zăpăcite. Dar e mai simplu aşa, să trăiască ei cu iluzia că, fiind aparent buni, scapă de iad. Nu scapă. Raiul e mai plin de atei, agnostici, buddhişti şi satanişti decât de creştini. Ironic. Sunt un Dumnezeu ironic. Pace vouă. Şi nu uitaţi de măr! Nesimţiţilor! Cum a îndrăznit Eva să bage-n ea mărul? Nu vă e ruşine? E numai vina voastră, futu-vă Stalin!

Silent Opera - Selene

Muzică

Eu vara nu scriu. Drept pentru care, îngheţ în holodilnicul meu defect şi invertit, cu freon de antimaterie probabil,care cheamă de-afară toate cele 45 de grade şi fac rabat de la postulatul cu nescrisul. Cu mult succes, îmi provoc transpiraţie dubioasă prin urechi ascultând muzică. De-aia am şi început prin a parafraza un trubadur de mari succesuri. Mă simt dator să scriu despre muzică, dat fiind faptul că nu pot să scriu fără ea, dar n-am scris niciodată despre ea. Mi-ar plăcea să mă pot detaşa de polemicile dintre metale şi manele, dintre house şi dubstep, dintre căcat şi pişat, dar n-am cum. Eu şi bunul meu prieten, portofelul mai plin cu bonuri fiscale de pe la prezervative decât cu caşcaval, n-am găsit vlagă de mers decât la un singur concert anul ăsta, anume la Bucovina. Ăştia sunt nişte oameni care cântă. Solistul cântăreşte tacticos şi nu foarte ostentativ o pipă şi-o bere înainte, aşa, de încălzeală. 

Asta nu este o dezbatere pe tema contrastului dintre grobianismul berii şi rafinamentul pipei. Dar metalistul bea bere. Consumatorul de şaormă dubioasă de pui stresat, gel de păr şi house ingurgitează energizant. Nu cafea. Nu pufoaică de la rusnaci. Spermol de taur, ca să-i preia puterea. Primitiv, la fel cum ţarul Krum bea chestii din craniul împăratului bizantin ca să-i crească pula acum vreo mie şi ceva de ani. De ce are nevoie de spermol de taur ca să asculte digei? Pentru că microfonul e ca un fel de pulă. Dacă eşti un cântăreţ care suge pula şi la concertele căruia se face nani, ţii microfonul în gât. Asta pentru că habar n-ai să cânţi. Dacă eşti rapsod pe bune, nu te mai formalizezi. Ai plămâni, ai tehnică, ai muzică, deci cânţi. Şi îţi vine omul mai beat ca hoţul de salvări de la Vaslui şi se trezeşte pe muzica ta. Nu are nevoie de muie la mâna a doua de la taurul comunal ca să îşi menţină genunchii erecţi. Ăla care munceşte pe scenă are nume precum Pavarotti, Crivăţ, Tarja Turunen, Rammstein, Haggard, vioară, Vivaldi, Bach, chitară. Epiderma penisului care fără leptopiseţ poate fi suspectată de a fi vie se cheamă Zboară Proiectu', Călăreţ de Disc, Stăpânul Ceremoniei (funerare a babei safta, căzută eroic la jumătatea poştei efectuate fără cusur de o hoardă de orci semituciurii), Conectează Rî, Zâmbilici, Creieru' Mic, Doamna Nebunica şi alte de-astea. Cântă la rotopercutor versuri plagiate de pe reclamele la Dedeman cu "eşti frumoasă ca penicilina, am venit să-ţi tencuiesc piscina" sau "stai ca gletul pe perete, io mi-s jet, tu eşti burete". Asta, în cazul fericit în care există versuri. Să ne înţelegem, ascult muzică instrumentală, dar aia are expresivitate prin ea însăşi. Dacă n-are, o subliniază pe cea a unor versuri cu sens, dar nu îmi ciocăneşte mie scăriţa de-i sare nicovala pe doate drumurile patriei, pe la marginea cărora se tânguie un ţigan că i s-a terminat diazepamul şi nu doarme vara. Nici eu nu dorm vara, că mi-e cald, îmi folosesc penisul şi am o carte de scris. Nici tu nu dormi vara. În sesiune, nu mai zic. Dar nu încalec pe toate boxele să ştie neamul că m-a greşit pe mine mama cu o bufniţă. Asta nu se face, e pornache de trei lei şi degrabă vărsătoriu de sânge menstrual de pe la păpuşile Barbie aduse de Frankenstein la viaţă şi care aşa de rău se udă, că nu mai ţine Fifi cont că-i zeamă, că-i sânge, că avortează, că vomită. 

Deci, să recapitulăm: Muzica se face greu, se cântă greu, cere sacrificii, e artă. Reclamele de la Dedeman sunt pentru Dorel şi n-au nevoie de coloană sonoră ca să transpire geniu prin fiecare por al acoperişului Baudeman. Dorel are nevoie de proletcultism. Eu n-am nevoie de aşa ceva, deci ce-ar fi, dom' primar, să muţi mătăluţă toate cluburile proletcultiste pe marginea căii ferate, poate-poate... şi să laşi în civilizaţie arta civilizată? Că dacă-l mai aud pe ăla că nu doarme, îl ajut cu un capac de canalizare până cântă că vara nu iese din spital.

Enisferum - Token of time

Am auzit că s-a dat bacul

Aşa mi s-a dat să văd printre perechi de sâni care mi se bălăbăneau pe sub nas, şi nu mă refer la sâni reali, ci la de-ăia plini de silicon, fotografiaţi c-o mână pe aparat şi cu una pe pulă de paparazzi, că şi anul ăsta s-a dat bac. La fel, am auzit că s-a picat mai ceva ca anul trecut, ceea ce mi se pare un pas pe calea cea bună. Toată lumea caută vinovaţi şi se slobozeşte verbal pe Minister, Guvern, Băsescu, Hitler, Stalin etc. Nu voi insista asupra faptului că singurul vinovat pentru prostie este ori posesorul acesteia, ori cel ce şi-a băgat ştremeleagul învârtoşat prin părţi fătătoare muiereşti, în ciuda faptului că ambii parteneri de futai aveau, la un loc, un coeficient de inteligenţă de patru cifre... dar cu virgulă după prima. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, deşi genial, mulţumesc de aplauze, îmi dau seama că prea mulţi psihopaţi ca mine ar prejudicia universul drept pentru care cheltui pe prezervative mai mult decât pe bere. 

Bun, am găsit vinovatul, deci lăsaţi oamenii să respire. Acum, să explic de ce nasoleala nu e că s-a picat prea mult, ci că s-a promovat prea mult. N-au de ce trece pe poarta facultăţilor atât de mulţi nătărăi. Studii superioare înseamnă şcoală pentru elite, iar elita nu înseamnă 40 şi ceva la sută, ci, cel mult, zece procente. De ce? Pentru că alea zece procente sunt garanţia că un doctor în orice nu are nevoie să explice ca pentru cretini nişte idei, ci le poate prezenta aşa cum sunt ele, mai eficient, unor studenţi care pricep. Examenele ar fi pe bune şi n-ar lua nici dracu' zece la toate fără să pună piciorul în bibliotecă un an de zile. Acum, că atâta lume are acces la studiile astea superioare, un licenţiat în istorie care dispune de glorioase cunoştinţe la nivel de clasa a cincea este echivalentul unui pasionat care ştie şi gândeşte, adică al unui istoric. La fel, un economist care a copiat cât s-a putut e la fel de economist ca un viitor laureat de premiu Nobel. De ce? Uite de-aia, că vrem să avem o ţară de intelectuali, să arătăm ce neam cu pula mare avem noi şi să stea gunoiul de zece metri pe străzi pentru că numeni nu se coboară la nivelul de a fi măturător. Nah, ce pula mea, am diplomă de doctorat şi dau la măturică? Să dea unu cu patru clase! A, nu mai e nimeni cu patru clase? Doar doctori? Apăi, nasol, lasă să se adune căcatul, că n-are cine desfunda canalizarea. E mişto să filosofezi înalt, inhalând vaporii duhnitori. 

În încheiere, aş dori să-mi bag pula. M-am sictirit să tot constat evidentul, ca să poată fiecare rezultat al penelor de cauciuc să-l priceapă. Cred că, de acum încolo, am să scriu pe aici numai când sunt beat sau fumat bine, ca să pot fi pe înţelesul unui popor de la care aveam pretenţii. Nu, n-aveam pretenţii de genul celor emise de Adolf pentru nemţi, dar m-aş fi aşteptat ca măcar să conştientizeze valoarea unei diplome din perspectiva dificultăţii obţinerii ei. Dar, nu, toată lumea se vede în oglindă cu pulă de negru şi cap de japonez. Spor la măturat, dragii mei frecători de punte! Vă stă bine în cămaşă verde.

Flogging Molly - Devil's dance floor

Lustruitul pulii

După cum am promis, miercurea e zi de poştit redacţia. Sau de răspuns cititorilor. Gugăl m-a dat ca exemplu când a venit vorba de lustruitul pulii, aşa că, da, Dumnezeul din mine îţi va şterge ţie, draga mea cititoare, dezamăgirea de pe mutriţa ta dulce cu buze aproape virgine.

De unde ştiu că eşti fată? Ca să fiu sincer, nu ştiu. Dar sper că eşti, pentru că nu vereau să comunic cu un bărbat interesat de asemenea subiect. Bun, hai să vedem cum se lustruieşte pula, ca să-ţi alunece mai bine pe unde vrei tu s-o îndeşi. În primul rând, poţi folosi varianta clasică. O lingi bine. Nouă, bărbaţilor, ne place să ni se plimbe o limbuţă roz şi feminină peste vârful ciupercos al păjlăboacei. E alegerea ta dacă o şi dezmierzi cu buzele sau nu. Ideea e să fie limbă, ca să aibă luciu, să-şi lumineze calea prin hăţişurile vaginului tău găunos. 

O altă metodă, pentru penisurile moderat de zgrunţuroase, ar fi... ceva mai laborioasă. Rade-te la văgăuna cu mulţi tei. Stai departe de organ vreo săptămână, să te faci ţepoasă ca moaca unui boschetar libidinos agăţat de tine de prin birtul sătesc. Hai, nu-mi spune că nu ştii cum se simte, că te-am văzut pe-acolo! Acum, apucă mătărânga cea nelustruită cu ambele mâini şi freacă-ţi-o de podoaba capilară proaspăt crescută din propria-i cenuşă. Ar trebui să-i dai lustrul mult dorit.

Pentru falusurile cu adevărat şmirgheloase, care te fac să urli din străfundurile tale, care-ţi întorc pizdoiul pe dos, care-ţi râcâie grumazul din interior, care-ţi intră în cur ca harponul în balenă, care-ţi fac stomacul sacoşă de Kaufland etc, ai nevoie de măsuri extreme. Şi, cum cui pe cui se scoate, ai nevoie de nişte şmirghel bun, de-ăla de frecat căcatul uscat de pe mobilă după ce plec eu, nesatisfăcut, de la tine şi-ţi răsplătesc maroniu masa din bucătărie pentru performanţele tale sexuale sub ştachetă. Munca e simplă, freci pula-n cerc cu şmirghelul până reuşeşti să-ţi orbeşti vecina mezozoică de peste drum cu lumina lunii reflectată din capul cel bine ferchezuit. Pentru mai mult efect, unge baluba cu ulei sau vaselină, să iei puncte şi la impresia artistică!

Acum că te-am instruit cu privire la tema pe care mi-ai dat-o săptămâna trecută, hai să te psihanalizez un pic. Şi prin psihanaliză nu înţeleg viol în liftul de la copacul tău. De ce vrei tu o pulă lustruită? Pentru că eşti o târfuliţă care crede că orice străin are bani mulţi cu care să te poată duce în barul ăla în care n-ai intrat niciodată. Şi, pentru că eşti proastă, singurii oameni despre care eşti sigură că-s străini sunt negrii. Orice expert în stereotipuri ştie că negrii au pula aproape la fel de mare ca mine. Deci ţi se propteşte în gât. Nasol, asta înseamnă, în mintea ta îngustă, că pula nu e bine lustruită, nu că gâtlejul tău e la fel de strâmt ca tunelul săpat de un gândac în pâinea uitată-n scara de bloc două zile. Şi mai nasol e că barul în care n-ai fost niciodată e birtul sătesc mai sus menţionat. Ai rămas, cum s-ar spune, şi cu pula ruptă-n două pe gât, şi cu banii luaţi. Poştire plăcută!

Gaia Epicus - Firestorm

De ce monştri verbali?

Pentru că vaginul mult prea adânc al distinsei dumitale mume nu suportă decât monştri şi limbă, de-aia. Dar, întrucât monştri limboşi suna cam dubios iar mumă-ta nu prea are obiceiul de a se spăla în vagin decât dacă o bureţesc eu bine înainte de coitus, am ales să fiu un pic mai ninja cu perdea pentru prima şi ultima oară în viaţa mea şi să-mi pun prezervativ peste pseudonim. Şi uite de-aia n-ai tu fraţi, nu pentru că ai fi ceva pula mea ştie cât de special şi capodopera futaiului alor tăi.

Acum, sincer, de ce scriu eu căcatul ăsta? Pentru că desconsider. Dar nu desconsider din lipsă de respect, pentru că, dacă faci parte din cretinii care ajung aici căutând pizde flocoase sau ce alte fetişuri cretine ai tu atât de aproape de inimioara bolnavă încât să mi le spovedeşti cu penisul în beregată, sub sutană, trebuie să te informez că sunt suficient de inteligent încât să îmi respect chiar şi duşmanii care n-are valoarea mea, dacă înţelegi ce vreau să exprim prin dezacordul flagrant. Adică am un IQ de trei cifre şi asta e suficient fără să-ţi etalez cifra mai mare de trei a zecilor.

Acum, că am rămas doar noi, cei care putem urmări un text cu fraze lungi, hai să explic de ce exist şi mă exprim aiurea pe aici: pentru că dispreţul deschide multe minţi. Dispreţul doare ca o pulă de cal îndesată într-un anus prea strâmt sau prea virgin. Şi dacă nu doare, mie prea puţin îmi pasă. Interneţii sunt plini de bloguri cu floricele, cu roz, cu târfe, cu poezele fericite, cu pisicuţe, cu fluturaşi şi cu morcovi mov. Vreau să scriu şi miercurea. Şi promovez scrierea mea de miercuri printr-o scriere de joi, după un chiul de luni. Adică luni am fost prea obosit după activitatea intelectuală, iar miercuri mi-am dezinfectat organismul cu alcool mult şi bun. La mulţi ani! Miercurea va fi rubrica "poşta redacţiei". Adică iau cea mai deşteaptă căutare de goagăl care direcţionează spre regatul meu virtual şi o fut în stilul Armatei Roşii, adică aşa de bine, că târfa o să se simtă poştită ca ultima ţigară dintr-o cameră de cămin studenţesc. Asta pentru că mă simt nasol să râd doar eu şi vreau să împart, ca un dumnezeu cu d mic care se respectă. Am plecat la facultate, hai la măciuci calde pentru guriţe reci!

Mi-am găsit zeu!

Domniile voastre se aşteptau să scriu de ieri, cum mi-e mie ritualul matinal de lunea, dar se vede treaba că lumea uită ce creştin bun sunt eu şi cum nu muncesc eu de Paştele mamei domniilor voastre. Nasol momentul, noroc că mi se rupe. Bun, n-a fost luni, e marţi. De fapt miercuri. Şi nu stau prea bine la capitolul subiecte, pentru că m-am scufundat în texte savuroase despre unele puşcării comuniste de prin anii '50. Mă inspiră chestia asta, dar cred că am mai spus-o. 

Când mă fac mare, vreau să fiu criminal. Mai ceva ca norvegianul asupra căruia vreau să zăbovesc. Ăla da viking adevărat! Dacă nu ar fi nazist, mi-aş face icoană cu el (autorităţile statului generează trafic colosal pe monştriverbali, că deja o dau subversiv. Bodaproste, futeţi clicuri şi pe reclame, vă rog). Să intri în tribunalul în care urmează să fii judecat, să te uiţi la mumele, taţii, surorile şi curvele ălora pe care i-ai ciuruit şi să le fuţi un Heil Hitler şăgalnic nu e uman. Nu e dumnezeiesc. E şi mai şi. Dacă nenea ăsta moare şi Dumnezeu există, se duce direct la el, îl saltă de guler de pe tron şi-i trăsneşte două perechi de palme şi-o râgâială cu mujdei fix în nas. Toate astea, în timp ce joacă rol de organ erect al statului, adică de portpulan cu caşchetă. După care îşi ia lista cu sfinţi şi-l caută pe unul Ştefan Voievod, despre care a auzit el treburi nasoale. Cică de când a ajuns Ştefan cel Mare sfânt, Maria nu mai e Fecioară. Iar norvegianul voia să bucificatorul oficial al Mă-sii Domnului. Mărturisesc că mă tenta şi pe mine, dar nenea ăsta merită. De-ar fi fost anarhist... Şi după ce-l găseşte el pe Ştefan, îl leagă de-un stâlp, îi violează anal pe toţi legionarii şi ultranaţionaliştii fără creier care l-au făcut mai erou decât e cazul cu o armă de vânătoare, urinează nesăţios, cu gemete de satisfacţie, pe mănăstiri şi-l slobozeşte apoteotic pe vodă. Nu că aş avea eu ceva cu Ştefan, chiar îl admir, tocmai de-aia aleg asemenea personaj pentru a ilustra, comparativ, anvergura coaielor vikinge. Adică, să-nţeleagă tot gerontofilu' de Vaslui, Ştefan e baştan. E boss de boss. E faraon de faraon. Dar Anders Brevik e mai faraon, mai boss, mai baştan decât toţi vozii, dracii şi zeii la un loc. Atâta doar că-i cu nazismul şi asta cam pute, nu neapărat a jidov pârlit cât a stat nasol şi opresiv. Noapte bună.

Fairyland - Eldanie Uelle

Veniţi de luaţi foc!

De astăzi începe săptămâna în care ortodocşii sărbătoresc, toţi, adică şi lipovenii, ruşii, basarabenii şi alte neamuri care stau prost cu calendarul, cum un nene care îmi imită aspectul fizic s-a chinuit ca un câine plouat călcat de camion, ca să ajungă pironit, ca un fel de starletă porno jidovească, de două bucăţi de lemn care au ajuns, între timp, obiect de lustruit limbi. Aceasta este povestea modului în care vreun miliard de oameni au ajuns să venereze un obiect de tortură. Dacă vă aşteptaţi din partea mea la un serial despre cum a pătimit Hristos, cum a ajuns el de la un pielea pulii cam nespălat la lider politic şi religios semilocal, cum autoritatea a încercat să-i îndese pula cea groasă a legii pe gât, cum el, cu abilitate, a respins-o şi a înviat comatoşi, a vindecat boli, n-a sexificat pe nimeni şi n-a fost homosexual, aici este locul. Locul în care nu veţi afla nimic din toate acestea. Astăzi şi numai astăzi îmi pierd vremea scriind despre epigoni palizi de-ai mei, gen Hristos. 

Cine a fost nenea ăsta? Să zicem că, dacă ar fi trăit astăzi, nu ar fi fost aşa de hipiot. Cred că cel mai apropiat de Hristos personaj contemporan este Anders Brevik, ăla de a împuşcat oameni mulţi prin Norvegia. Ăla mântuitor adevărat! Acum trăim vremuri directe, aşa că dacă vrei să trimiţi poporul la Dumnezeu îl trimiţi direct, nu stai să molfăi vorbe ani la rând prin deşert, doar - doar te-o asculta careva! Hristosul original a folosit mijloacele vremii: doisprezece pulărăi cam dubioşi, adunaţi de prin mahalalele Palestinei, atent aleşi pe criterii etnice să fie sigur omul că nu se trezeşte cu romanii în sânul micii lui secte. S-a apucat să povestească poveşti despre cum e bine să nu fii rău, despre morcov şi bici, despre grâu şi neghină, despre cum e OK să sugi penis latinesc în loc de pulă circumcisă, pentru că pe lumea ailaltă toată oastea îngerească va lustrui mădularul tău, în compensaţie. Adică nenea dădea speranţe false oamenilor, ştia oleacă de filosofie orientală, oleacă de oratorie, oleacă de medicină tot de prin Orient şi hopa! Habemus Regem, spuneau micuţii dubioşi analfabeţi şi inculţi care nu ştiau a pune întrebări, ci doar a se lua după cine îi pupa mai limbos şi după cine le dădea de băut mai cu artă. Şi, hai să vă spun eu una bună: beţi voi un kil de vin după ce aţi băgat o pită şi mai vorbim după. Beţie ca de la combinaţia asta mai rar obţineţi, dragii mei! În asemenea stare, întorci celălalt obraz dinainte de-a-ţi lua prima palmă!

Hai, acum, să vedem cum a crăpat mititelul ăsta, că mă lungesc prea mult şi mai am şi alte treburi în afară de a îmi ilumina publicul. Jidanlandul secolului I era un loc destul de nasol, cam ca acum. Problema erau, ca întotdeauna, evreii, care nu erau prea mulţumiţi de misiunea civilizatoare a romanilor. Drept urmare, se instaurase un regim represiv destul de nasol care încerca să înăbuşe din faşă orice tendinţe centrifuge. Adică să-i ţină dracului pe ăia la respect! Iar Hristos taman asta făcea, destabiliza sistemul, crea grup de crimă organizată, mai ales că mulţi băştinaşi îl vedeau pe el ca pe un rege al iudeilor. Regula era alta. Împăratul era sursa de coaie. Aşa că s-au dus guralivii cuceritori la cel mai fraier dintre lacheii mântuitorului, i-au dat o şpăguţă simbolică şi s-au luat după el. În timp ce Iisus îl suna pe ta-su să-i ceară vreo 20 de arginţi, să-şi ia nişte pateu de post până la bursă, Iuda, şpăgarul de mai sus, a performat un ritual gay asupra lui, sărutându-l cu pasiune. Ăsta era semnul la care le-a fost deschisă calea romanilor. Şi-au venit, l-au luat, i-au dat săpun, l-au gâdilat să-l scape, i-au luat carafa de vin, s-au îmbătat şi au borât pe el, l-au judecat, au mai băut oleacă, l-au bătut în cuie de un crucioi şi gata. Le-au ieşit evreilor din cap fumurile monarhiste. 

Acum, legenda zice că nenea nu s-ar fi dat dus aşa de uşor şi, căpos fiind, ca un jidan autentic, nu a crăpat din prima. Cu viclenie a aşteptat să fie pus în mormânt şi, după ce-a mâncat toate râmele de acolo, pentru energie, la vremea potrivită, a ieşit, cam adormit, cam nespălat pe dinţi şi cu ideea genială de a face pe înviatul. Asta i-a dat aşa de multă credibilitate, că în 40 de zile a reuşit ce n-a făcut în 33 de ani: să convingă o groază de lume că el chiar e fiul lui ta-su şi că va aduce decalotarea penisului după sfârşitul lumii. 

Crucea pe care a murit parţial a devenit simbolul rezistenţei, un fel de masca lui Guy Fawkes mai mare şi cu mai multe aplicaţii pornache, ziua de duminică a devenit Înviere, iar tot futaiul anal la care a fost supus de romani Hristos a ajuns prilej de adunări de babe prin biserici şi chiar imitatio Dei. Ce e aia? Păi, unora le place să imite ce-a făcut Hristos. Grupul lor se numeşte comunitatea gay. Sau Biserică. Depinde ce teorie vrei să crezi, că sunt mai multe adunături de-astea care încă mai bocesc după nenea ăsta. Bucăţi din crucea pe care-a fost el bătut în cuie se mai păstrează, zice-se, şi acum prin diverse locuri sacre, întru veşnica lor şmirgheluire cu buzele aspre ale celor ce cred fără a cerceta. În paralel, sunt şi filme porno în care călugăriţe cu sâni mari îşi îndeasă câte-o cruce de douăzeci de centimetri în pizdovagin. Şi de-asta, dragii mei, somnul vostru de după-amiază va fi întrerupt, o săptămână de acum înainte, de cloapetele ce cheamă enoriaşii la cotizaţie. Pardon. La sugăciune.

Sabaton - Cliffs of Galipoli

Am abandonat anarhia. Slavă ţie!

E a treia formaţiune politică din România, după USL şi PDL. Ghici, ciupercă, ce-i? Hai, sictir, nu-ţi vine în minte numele unui asemenea partid de tradiţie şi de viziune? Pe mine mă revoltă că nu e primul. De ce n-are susţinerea pe care o merită Partidul Poporului? Da, dragii mei, Partidul Popular, al lui Dănuţ cel care dă cu căcat în bogătaşi de pe yachtul lui de două milioane de euroi, este doar al treilea într-un sondaj recent. Şi pun pariu că dacă şi-ar spune şi creştin-democrat ar fi mult, mult mai sus. 

Mă gândesc să cer viză de Burundi dacă nu iese ăsta preşedinte şi dacă nu formează singur majoritate în Parlament. Eu vreau să aflu pe canale oficiale de toate futaiurile din budele Casei Poporului. Vreau să fie şerpilieni în Guvern. Vreau să dea Magda Ciumac din buci pe biroul prezidenţial. Dacă Statele Unite sunt conduse din Biroul Oral, de ce nu ar fi România condusă din Biroul Anal? Merităm şi noi asta! Merităm un viitor strălucitor, aşa cum am văzut în Idiocracy! 

M-a erecţionat programul lor politic mai ceva ca o dimineaţă de-aia în care mă trezesc în cort după ce mă culc în plapumă. Adică, omul a promis că dă toţi miniştrii afară din Palatul Victoria, le ia banii şi târfele şi le împarte cu norodul. Deja îmi cumpărasem vaselină pentru Elena Udrea, să am când o fi să-mi vină rândul la Marea Poştă Naţională, pentru ca acum să aflu că investiţia mea e în pericol, Partidul neavând decât vreo 16% dintre voturi. 

Dragii mei conţărani, votaţi-l, că Oteveul, odihnească-se în pace, futu-i Adolf de peştilieni care l-au închis, era o fereastră spre gloriosul viitor pe care ni l-am câştigat printr-un mileniu zbuciumată istorie! Încă de când scria Ştefan cel Mare despre scârbavnice mădulare date la "reţe" lumea ştia care-i calea firească de evoluţie, pe calea unui imperiu mai milenar ca al principalului producător de săpun de la începutul anilor '40. 

Daţi-i Diaconescului ce-i al Diaconescului, adică şansa de a cuceri Basarabia, Rusia şi Statele Unite ale Mexicului, de a transforma o garsonieră bucureşteană în capitala Imperiului Galactic, de a vinde pietre de moară pe post de lingouri de aur ca să plătească românii cu 100.000 de euro pe zi numai ca să stea degeaba etc! Este o erezie să nu plăteşti gras poporul român pentru treaba la care se pricepe cel mai bine, adică înalta artă arcană a frichipulaţiei. 

Când închid eu ochii şi-mi imaginez viitorul patriei, conduse de Diaconescu, mă gândesc din ce în ce mai serios să abandonez anarhismul şi să jur credinţă unui asemenea despot luminat cum altul n-a mai fost. Glorie Celui ce va să ne păstorească pe căile neasfaltate ale Ridicării din Căcat! Glorie celui care va înlocui Discovery Channel cu televiziunea cu circuit închis, filmată prin camere de supraveghere instalate în căcăstorile publice ale ţării! Nu vreau să mai văd cum bea Bear Grills pişălău, vreau să văd cum scriu poponauţii anunţuri matrimoniale pe faianţă şi cum se cacă florăresele! Eu votez Dan Diaconescu. Tu ce pizda mă-tii mai aştepţi?

Nox Arcana - Night of the Wolf

Nu tot căcatul poate fi ocolit

S-au dus timpurile de tristă (tristă, o pulă!) amintire când se produceau Dacii şi şuruburi în masă, sub supravegherea vajnicilor ingineri produşi în aceeaşi masă. S-a văzut că nu ajungi nicăieri cu ăştia, aşa că aparatul naţional de excreţie s-a reprofilat. Căcăm doctori. În economie. O sută doisprezece în fiecare an, numai la Iaşi. Adică, fiecare dintre cele opt judeţe care alimentează, de regulă, anusul de economişti de prin părţile astea de univers va fi împroşcat, anual, cu 14 stropi de indispensabilă înţelepciune şi calificare, încununată cu titlul academic de rigoare. Omule, paişpe costumişti ascultători de dubstep, purtători de cravate roşii şi cămăşi de ospătar dubios, vorbitori de o romgleză de baltă de provenienţă incertă! Paişpe businessmen, managers, marketers, advertisers, shitmasters şi altele de-ale regnului! La fiecare patru ani, s-ar putea face lejer în fiecare judeţ câte un consiliu judeţean numai cu doctori proaspeţi şi virgini în economie, ca să se administreze treaba mai ceva ca la japonezi, să ajungă România motorul care face din Pământ prima planetă pe Lună, să curgă apă la Vaslui, să se bea numai Curvoisier din 1738 la Iaşi, să se facă epurare etnică la Galaţi, să-şi ia Mitropolia Ferrari, să aibă toate casele din chirpici horn de fier şi geamuri termopan etc. 

De ce se cacă ţara românească (asta cu litere mici, nu aia veche, cu litere mari) atâta amar de specialişti de renume mondial în nimic? Păi poate dintre atâţia, unul tot o fi bun de ceva. După acelaţi principiu, Statele Unite ar fi trebuit să arunce 112 bombe nucleare peste Hiroshima şi Nagasaki, în speranţa că poate una o face poc. cu metaniile proaspăt scoase din cur, să nu cumva să funcţioneze toate. Că economistul şi bomba atomică sunt cam tot căcatul ăla. Ies dintr-un anus, sunt plăcut rotunjori, în cantităţi mici fac bine umanităţii, distrugând exact vieţile care te calcă pe nervi; dacă, însă, funcţionează prea mulţi, e cam nasol momentul că se lasă cu oleacă de apocalipsă. Dacă nu funcţionează nici unul, iar e nasol. Normal, în cazul nostru, funcţionează toţi. Sunt deosebit de eficienţi doctorii noştri în economie. Altfel, s-ar fi înjumătăţit producţia de căpşuni a Spaniei şi efectivele bordelurilor din Italia şi-ar fi fost păcat. Şi, în încheiere, o întrebare cât de cât serioasă: ce altă utilitate mai are o diplomă de doctorat, în condiţiile în care cine vrea şi cine nu vrea şi-o procură de la fabrica de menigeri (cuvânt scris corect potrivit DOOM2), în afară de ştersul la cur după o infernală avalanşă diareică şi ce valoare mai are, peste preţul cartonului de proastă calitate pe care e scrisă?

Morala: Nu bate un jidan cu palma peste umăr, că spune că eşti antisemit, te dă în judecată şi faci pârnaie ca şi când l-ai fi omorât. Şi dacă tot aia e pedeapsa... de ce nu...?

Bonnie Tyler - It's a heartache

Şi hoiturile se excită

Am să vă spun o mică povestioară ca pula. De ce ca pula? Pentru că a circulat din gură în gură. Se făcea că venea Paştele. Paştele anului Apocalipsei... Da, mai e vreo lună până atunci, dar mutrele bisericeşti deja exploatează, din spatele sutanelor şi basmalelor, acest pilon al industriei spălătoriilor de creiere. Conferinţe peste conferinţe, care mai de care mai pseudoştiinţifice, ascund sub titluri academice sesiuni prelungite de îndobitocire şi pregătire pentru şederea de-a dreapta Tătucului. Mortăciuni apetisante pentru bătrânele scămoşate, neepilate pe limbă, sunt purtate din sală în sală spre a-şi îndeplini misiunea de jucărele sexuale. Undeva în Iaşi, s-a ţinut slujba sau conferinţa înalt prea academică "Cu Hristos în celulă", despre cum scăpau deţinuţii de prin pârnăile comuniste săpunul întru Hristosul veşnic vigilent care-i viola cu revelaţia puternic învârtoşată. Toate bune până vine pauza de cafea, ţigară, călugăriţă sau autoflagelare, după gust. Din sală, glasul clerical al unui popă vajnic urlă din tot drobul că moaştele aduse acolo ca material didactic, pentru a ilustra dosnicele datini prizoniereşti, au început a se căca mir. Apăi, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mi-aş băga penisul în mirul lor, că-mi strică bunătate de cartofi prăjiţi. Nu-i bun decât la parfumat tufărişuri trecute de prima tinereţe, în speranţa vreunei limbuţe rătăcite care nu trebuie intoxicată de miasmele sfintei nespălări. Clar, şi mortul sau moarta s-a udat abundent la auzul atâtor vorbe pornoase şi la simţirea atâtor pupături de îndoielnică evlavie necrofilă. Iar cioclii cei bărboşi au fost oamenii potriviţi la locul potrivit, de membri ai selectului club al celor ce-au văzut Ejacularea Post Mortem! Să ne frecăm organele genitale întru Aleluia, căci mare minune s-a petrecut acolo!

Să ne întoarcem cu un an în urmă. Alt Paşte, alte conferinţe, alte moaşte. Iar pauză de mirungere, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Iar glas grav de bas deturnat către cele dubioase. Iar orgasm necro, taman când se vorbea despre Hristoşi bine fixaţi de cruci supradimensionate. Mie mi se pare că mortăciunile astea se excită foarte ciudat, aşa, în văzul lumii, taman când juisarea lor e mai de efect. Adică, uite aici scenariu: preasfinţiţii şi preafericiţii sunt conştienţi că nu prea se uită decât penisurile în gura lor. Nu că nu le-ar plăcea, dar prea multă ciclopime şerpiliană strică, iar puţină varietate nu se poate refuza. Au nevoie de subtitrare, de efecte speciale, de sânge sau, în cazul nostru, de ulei puturos. Popi şi profani se unesc într-un scop comun: pauza. Cei din urmă ca să plece la un sacrificiu de capre, cei dintâi ca să calce pompiţa cu mir şi să-şi aducă auditoriul înapoi, momindu-l cu o orgie necro mai ceva ca la catolici, să vadă ei, papistaşii dracului, cine-i mai plin de duh dintre duhnitori! Şi treaba funcţionează an de an, căci scurtă e memoria celor săraci cu duhul care moşteni-vor, zice-se la Scripturi, Împărăţia Cerurilor, cu Gagarin cu tot!

Ce concluzii aş putea să trag eu din toate cele istorisite mai sus? Parcă n-am cuvinte, sunt uimit de asemenea miracole ce se petrec în preaşma Sfintelor Sărbători de Paşti. Mi-aş da căciula jos de pe cap ca să-mi acopăr erecţia legendară ce mă aduce mai aproape, ca stare, de sfinţişorii defuncţi care încă mai sunt gerontofili. Dar, vai, eu am alte preferinţe sexuale! Eu nu vreau să mi se scoale mătărânga după ce crăp. Planul e să fac suficient sex în timpul vieţii, ca să nu-mi mai trebuiască şi de sub pământ. Nu de alta, dar nici nu aş simţi nimic, nici nu mă atrage să-mi gâdile vreo octogenară MILF-oasă organul pulos cu mustaţa ei stalinistă. De reţinut, însă, că încă mai trăiesc printre noi personaje care cred că există futai şi după moarte, într-o deşartă speranţă născută din creştinescul viol conjugal, adică din îndeplinirea datoriei de noapte fix când are pulărăul transpirat chef... Îmi pare rău că nu pot salva lumea, dar încă nu mi-au venit rezultatele testului psihiatric de care am nevoie pentru permisul de port-armă.

Turisas - Rex Regi Rebellis

Curs introductiv de masacrologie. Contrarecomandări.

Am mai dat pe aici lecţii despre cum se comit crimele într-o civilizaţie civilizată, de oameni civilizaţi. Dar văd că nu prea s-a prins nimeni, mai ales după ce am râs copios de "masacrul din coafor" şi de "criminalul în serie" de la Braşov. Despre braşovean nu am cuvinte. A omorât un bărbat şi o femeie, iar preaînţelepţii poliţai, bucuroşi că au scăpat de îngheţat în ger păzind boşorogii cu măşti de Guy Fawkes de prin agorele ţării, au concluzionat că motivul a fost sexual şi ţărănoiul este marele nostru Ted Bundy. Jenibil, n-am ce spune. Dar masacrul de la coafor cere mai multe comentarii.

De la oteveu la noii săi sateliţi, Antenele, toată lumea a întors pe faţă şi pe dos tragedia teagic de şexpiriană a carnagiului, a pogromului, a atacului terorist dintr-un coafor în care se întruniseră druidele cultului telenovelelor turceşti. Ce-a făcut iobagul în cauză? A investit inteligent în tehnologie de ultimă generaţie, adică a dat trei lei pe un pistol Carpaţi la mâna a doua, de-ăla şmecher de vrei, nu vrei trage după colţ şi-i mai bun la futut mânere peste ceafă decât la împuşcat guguştiuci. Şi-a antrenat trupul şi spiritul, ca un ninja, întru comuniunea perfectă cu sticla de vodcă, să aibă oleacă de curaj. Nu orice bărbat pune piciorul în coafor, mai ales cu gânduri războinice. Eu am intrat cândva cu gând de pace şi am fost luat prizonier. Urâtă afacere. Pizda proastă din coafor, adică nevasta lui curvă, ştia că războinicul avea planuri împotriva ei. În consecinţă, a luat poziţia clasică a femeii în societate. Nu, nu s-a aşezat capră. Şi-a acceptat soarta. Asta a adus grave atingeri coaielor de wolfram ale domnului pistolar. Adică, el a investit atâtea resurse într-o operaţiune de comando şi aia se crăceşte la el aşteptând glonţul? Aşa, putea să divorţeze sau să o aştepte pe ea să se sinucidă. Cu orgoliul violat mai ceva ca Armata Roşie la Vaslui, samuraiul a început să tragă cu formidabilul său pistol Carpaţi, nimerind ştoarfa din dotare nu se ştie unde, dar eficient, dat fiind că a crăpat, ucigând încă o druidă şi săpând vagine suplimentare în celelalte înalte personalităţi cultice. Sacrilegiu! Sfântul Petru a scăpat cheia de la gât când a auzit ştirea, aşa că moartele sunt făcute poştă de satăni prin infern. Lui Hristos mai că i-au sărit aşchiile de cruce din cur când a văzut una ca asta. Fecioara Maria şi-a pierdut fecioria, fără legătură cu evenimentul. Avem un masacrator! Avem un fel de Hitler! Avem papă! Avem Brevik. Apropo, dacă ăsta a fost masacru, norvegienii ce-au mai avut? Se vede unde e civilizaţie şi unde-a pus vikingul mâna!

Lyriel - Voices in my head

Mie îmi place ACTA

Eu sunt un trol care are viață. Am tovarăși și ”pretini” de la care să fac rost de muzică și filme. Am curve care ar face orice pentru mine, deși eu nu fac nimic pentru ele. Am permis la bibliotecă și ceea ce nu găsesc am citit. Deci, mă doare în pulă de faptul că nu mai am ce și de unde să descarc pentru uz propriu, pentru că eu comerț nu fac. ACTA sau SOPA sau pula mea nu mă afectează cu nimic. Ce dacă vede RDS pornul pe care-l văd și eu? E pe net, oricum limacșii de admini de rețea știu tot pornul de pe net, toate profilurile de feisbuc și toate bloagele în  care se vorbește despre principala lor dorință, adică futaiul. Ăn schimb e fain că s-a închis library.nu. Da, la ce pula mea să ai bibliotecă pe net? De ce să descarci cărți? Acum am rămas singura sursă de cultură de pe tot internetul. Nu, serios. De unde mai auzi tu de modalități de legitimare a puterii în Epoca Bronzului? 

Pentru cine are 100 de puncte de IQ sub mine, adică e un mic geniu și nu s-a prins de sensurile ascunse în textul de mai sus, dau de știre către toți cei care vor citi sau vor auzi citite aceste rânduri, că eram ironic. De asemenea vreau să se știe că am băut oleacă de vodcă, deci dacă am uitat vreun predicat sugeți-mi pula să vă piliți și voi. ACTA trebuie să cadă peste tot sau să afecteze doar americanii, care oricum sunt prea proști să se prindă. Că nu mai găsesc filme, mi se rupe. Am de unde face rost. Că nu găsesc muzică, mă doare în pulă. Am destulă și cunosc metaliști destui. Dar nici cărți să nu găsesc, fută-i Stalin de europeni? Asta nu se scuză. Nici nu am vrut să scriu despre căcaturile astea. Sunt tentative penibile ale autorității de a ne subjuga. Noi suntem inteligenți. Supraviețuim selecției naturale. Dar, vă rog, nu mă lăsați fără cărți. Asta nu mă înfurie. Mă doare. Și pe mine puține căcaturi mă dor. Muie.

Neil Mcloughlin - Mount and go

O partidă de futai sălbatic cu planeta Pământ

Când îmi scot capul din cur şi mă uit la căcatul de specie din care nu ştiu cine m-a pus să fac parte, mă apuc de pulă şi aştept să iasă ceva din ea. Ceva scârbos şi verzui, bun de stropit populaţia. Cum să mergi pe stradă şi să vorbeşti singur? Cum să stai în tren şi să citeşti, timp de patru ore, aceeaşi carte de rugăciuni cam cât un ştremeleag de chinez de mică? Cum să ieşi din garsonieră ca să vorbeşti la telefon, dar să urli suficient de tare încât să se audă până la Sankt Petersburg? Cum să te cheme Crăete? Cum să te intereseze dacă şi-a scos Monica Gabor silicoanele sau nu pentru chinez? Cum să şi le scoată pentru chinez? Doar nu e negru să nu-i încapă mădularul între ele! Cum să te intereseze divorţul dintre Oana şi Pepe? Cine pula mea e Oana şi cine pula mea e Pepe? Adică ştiu cine sunt ei, dar de ce trebuie să ştiu cât timp pierd ei zilnic la toaletă? De ce trebuie să ştiu cât timp pierde oricine la toaletă? Parcă ăla era locul în care până şi regele se duce singur, pe jos. Genul ăsta de confesiuni mă interesează la fel de mult cum mă interesează dacă vine sau nu apocalipsa peste mai puţin de un an. Şi, apropo de asta, punem pariu că americanii deja au început să cotizeze la pastori pentru mântuirea postapocaliptică, sperând că acolo, sus, există câte un Dumnezeu şpăgar pentru fiecare în parte? Da, personalizează-ţi dumnezeul, fă-l unic, dar foloseşte aceeaşi casierie cu toţi ceilalţi cretini despre ale căror căcări eroice te zbaţi să auzi! Fii cu cinci puncte de IQ mai inteligent decât pescarul chinez din vitrina ta, căreia cu atâta mândrie îi spui bibliotecă, deşi ultima carte care a trecut prin ea a fost un nouă de pică, aruncat de draci că nu ţi-a ieşit chinta! Încep să definesc mutantismul ca apartenenţă a din ce în ce mai restrânsului grup de oameni care sunt în stare să jongleze cu două idei simple şi să construiască argumentaţii de tipul „că aşa spun eu”, în locul clasicului „că aşa a dat Dumnezeu”. Păcat că Dumnezeu nu ţi-a dat şi ţie un vagon de sulf încins, cum a împărţit cu atâta dărnicie pe la versetul cu fututul în cur, ăla pe care l-ai rupt din Biblie copila ta de treisprezece ani, despre care cu atâta naivitate crezi că mai este fecioară între sfinţi şi între dinţi. În timp ce tu îngenunchezi pe un covor plin de noroi, cu nasul adânc împlântat între bucile babei de serviciu de pe la televiziunile locale, fiica ta suge penisuri proaspete prin vecini, iar peste toate acţiunile astea, de altfel pline de sens pentru cine are fetişuri copro sau adoră mătărângi paleolitice, după caz şi după gaura din buget, se suprapune sictirul meu care într-o diaree verbală de maximum trei milisecunde îţi rezolvă ţie toate problemele, printr-o apăsare de trăgagi. Ghinionul tău este că suferinţa ta mă excită atât de mult în străfundurile fiinţei mele, încât n-am să apăs şi nici nu am să-ţi spun care trăgaci îţi redecorează casa cu creieri bine spălaţi şi neteziţi de autoritate, stat, Biserică, Sandra Brown, Coelho, nunta lui Aleodor, fiul lui Cosmos, cu Simeria, Diaconescu, Băsescu, Daniel sau Cleopa. La fel de mult mă excită zgomotul craniului tău strivit de talpa mea, atunci când sunt mai coerent în somn decât eşti tu treaz, iar lucrul ăsta mă face să mă simt atât de diferit de tine, încât nu pot să nu te situez mult sub mine în lanţul trofic. Într-o lume anarhică, tu nu ai avea de ce trăi, pentru că nu ai putea să te adaptezi ideii de libertate şi pentru că eşti mult prea slab ca să-ţi fii propria autoritate, în materie de separare a binelui de rău. În lista mea de oameni care trebuie exterminaţi, tu eşti primul, fie şi numai pentru că fuţi algoritmii Google căutând pizde de futut, locuri de dat muie, poziţii de căcat în ploaie cu chiloţii de tablă strânşi în jurul cefei sau alte minuni care te trimit să mă citeşti pe mine. Moarte plăcută!