sâmbătă, 22 septembrie 2012

Ză elienz ar cumming!!!

Pentru că e 2012 şi vine planeta Nibiru să ne violeze, împreună cu micii spermatozoizi Annunaki care, zice-se prin ceasloavele sumeriene, ar fi creat rasa umană, Licuricii noştri cei de toate zilele se opun. 

Circulă prin cercuri subterane ale netului (adică în afara căcaturilor politico-băsisto-pontiste la care se uită tot românul) o ştire potrivit căreia americanii s-au aliat cu chinezii şi duc o bătălie navală de proporţii, undeva în Pacific, împotriva unei forţe extraterestre "extrem de agresive" care-şi are baza sub apă. Asta spune un consultant militar al Statelor Unite, care explică monstruoasa alianţă americano-chineză prin faptul că grosul forţelor navale licuricioase sunt staţionate în Orientul Mijlociu, unde susţin Jidanland-ul în a lătra cu spor şi cu avânt socialist la vecinii persani din Iran. 

Presupunând că domnul consultant militar nu consumă fumuri şi substanţe ciupercoase "made in Norway", bag seama că, pentru State, e mai importantă ţinerea de mânuţă a Israelului decât apărarea planetei pe care, în mod ciudat şi întâmplător, şi americanii o locuiesc. 

Adică, se dă de perete uşa lui Obama. Michelle Obama se sperie şi se îneacă, apoi dă cu capul de faţa nevăzută a biroului din lemn masiv. Obama se face roşu. 
Un nene urlă din uşă: "Bă pulă, vin extratereştrii! Tsoukalos deja e în nirvana!". 
Obama: "Sunt antisemiţi? Nazişti? Arabi?"
Un nene urlă din uşă: "Nu, bă, îs verzi şi au boxeri cu inimioare".
Obama: "Fac scandal?"
Un nene urlă din uşă: "Vor să distrugă Pământul, cum ziceau mayaşii".

Obama ridică receptorul telefonului roşu. O idee sclipitoare îi descreţeşte fruntea asudată. Îi va trimite pe chinezi. Da. Chinezii cu puştile lor mititele, de plastic, şi gloanţele de plastilină. Bulangiii de chinezi care au mai mulţi dolari decât Statele Unite. Muiştii de chinezi care au falsificat medalia pe care-a primit-o cu premiul Nobel pentru pace. Domnul Lim Bin Coy e de acord să trimită o familie de chinezi falşi în Pacific, unde Creatorii noştri vin cu Judecata de Apoi, dar cu o condiţie: să vină şi americanii. Fix cum plănuise Obama: După ce toţi chinezii mor, topiţi în acid extraterestru, vin americanii cu armele cumpărate de jidani de la aceiaşi extratereştri şi salvează lumea. Cinci americani împotriva Apocalipsei: Chuck Norris, Bruce Willis, Van Dame, Schwarzenegger şi Stallone. Se vede treaba că au reuşit. Suntem salvaţi. Extratereştrii nu au distrus lumea. Toate religiile lumii au luat ţeapă. Apocalipsa nu a venit. Creatorii nu sunt atotputernici. Numai rastafarianismul are dreptate. Iarba e divină. Consultanţii militari ştiu de ce.

Coldworld - Tortured by solitude

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă raţiunea ta doarme mai adânc şi mai agitat, eliberează-i copilaşii...