Întâlnirea Grupului "Zeii Anonimi". YHVH

-B... Bună. Eu sunt YHVH şi sunt dependent de porn.

-Bună, YHVH! Dar să ştii că noi nu suntem cocalari dă Bucureşti. Folosim vocale.

-Bine. S... sunt Yahveh. Vreau să vă povestesc ex... exp... experienţa mea cu Creaţia. Când eram mic, tăticul meu mă fulgera din senin aproape în fiecare zi. Spunea că n-am să fiu niciodată în stare să fac lucruri frumoase, să creez universuri şi din alea... Aşa că într-o dimineaţă am spus "Bine, tăticule, lasă că vezi tu!". Şi am început să trebăluiesc. Am găsit în budă nişte apă şi am scos ceva din ea. Am zis că ăla trebuie să fie pământul. Dar era întuneric, eu nu mi-am dat seama... Am stat toată noaptea şi m-am întrebat de ce pute la mine în pat. Eu făceam pe mine, am avut problemele astea până la 35 de ani. Încă stăteam cu ai mei, nu cunoscusem vreo femeie... În fine, a doua zi am zis că ar cam trebui să fie lumină. S-a făcut, dar era peste tot, mă orbea, era o lumină enervantă şi difuză. M-a leşinat. Dar când m-am trezit mi-a venit ideea: am făcut şi sursă pentru lumină. Toată ziua m-am chinuit cu tabloul ăla electric, mi-am stricat şi calculatorul când au sărit siguranţele. În fine, a ieşit treaba. Bine, m-a ajutat tati... Dar asta a fost singura oară, jur! Măcar am înţeles de ce puţeam când am văzut că ăla nu era pământ. Dar era drăguţ să faci biluţe din el, serios... Mă rog, m-am săturat repede şi de asta. Ştiţi, aveam ADHD, nu mă puteam concentra mult la aceeaşi treabă... Chestia s-a luat şi la Poporul Ales, de-aia au avut nevoie de curând să meargă la nişte şcoli drăguţe unde au învăţat să se concentreze... Bun băiat Adolf, o să-l fac sfânt. 

A mai trecut o zi. Am pus condimente parfumate peste pământul acela. Începuse să facă animale, putrezea... Dar asta n-are legătură. Eu vreau să vorbesc despre vietăţile care pot venera. Prima oară am făcut îngeraşi. Erau drăguţi, purtau toţi rochii albe. Aveau glezne frumoase, pufoase. Îmi plăcea să-i privesc. Mă atingeam singur. Numai că unul s-a crezut mai bun ca mine. De ce? De ce vine mereu cineva şi se crede mai bun ca mine? M-am pierdut tare cu firea, l-am trimis la dracu'. Cred că am exagerat, într-o zi am să-l scot de acolo.

Aşa că am făcut omuleţi. Cam proşti. Dar umblau dezbrăcaţi şi mă venerau. Dar pornul... Ei doi, dezbrăcaţi prin lume... Mă făceau să mă ating singur. Până a trebuit să se intoxice cu mărul ăla împuţit! Nu ştiu de ce l-am pus acolo. I-a luat de cap, au început să poarte frunze şi s-a terminat pornul. Mi-a părut rău, dar i-am obligat eu să facă lucruri murdare. S-au înmulţit la greu. Salivam după ei. Aşa tare, că i-am înecat pe toţi. Bine că era un director de şantier naval care a ştiut să-şi facă o barcă mare şi trainică. A salvat specia şi n-a trebuit s-o iau de la capăt. De bucurie, iar am început să mă frec acolo jos. Şi mi-am dat drumul. Am stropit o muritoare care a rămas gravidă. Fiul meu... Ce idiot! Se vede că a fost făcut din labă. A început să-i dezveţe pe oameni de porn. Noroc că l-au bătut în cuie de o cruce, că altfel... Oricum sunt şi acum mulţi care se mai iau după el. Noroc că există japonezii. O să iau un japonez într-o zi şi o să-l fac Mesia, să revină oamenii la vechile obiceiuri. Nici de labă nu mai am chef, este aşa trist să vezi cum oamenii se feresc de a se împreuna. Vreau să scap de problema asta, sincer... Dar nu pot să mă abţin...

Garmarna - Drew Drusnaar idag som igar

Ghid de agăţat femei medievale

În numele Sfintei şi Nedespărţitei Treimi, Io, Andrei, singur stăpânitor peste tot mormanul de rahat asupra căruia vă căzură domniilor voastre ochii, dat-am această carte ca să fie ştiută de către toţi acei ce-o vor ceti sau o vor auzi cetită. Anume că dacă vi se va atinge de mână vreo maşinărie de-a vremii şi vă va trimite soli prin timpurile cele neguroase ale voievozilor sau dacă veţi voi a vă hodini picioarele ostenite prin ţinutul temut al Vasluiului cel de Ştefan salvat de la a fi mistuit de foc, nevoiţi veţi fi a vă descurca acolo cu cele ce vă vor fi la îndemână. Şi vă mai grăim noi cu slovă domnească acestea: că după doauă zile petrecute prin acele ţinuturi întunecate, vă va veni a vă împreuna şi drept vă grăiesc vouă că nu-i puţin lucru a feşteli vreo fleaşcă streină. Iacătă, dară, ce va trebui a le spune domniţelor de prin cele locuri, aşa să vă ajute Dumnezeu! Iar cui nu i-o ajuta, să vie la mine şi i-oi da un ulcior de vin, căci vorba ce-am vorbit-o nu i-a fost de folos!

1. Eu sunt în pat ca Papa: leg şi dezleg.

2. În vremurile astea păgâne mai e nevoie şi de-un misionar din când în când...

3. Ne jucăm un pic de-a sabia cruciatului şi burta sarazinului?

4. Bună, eu sunt Urban şi vreau să-ţi dărâm zidurile Constantinopolului cu namila mea.

5. Cel Mare. Carol cel Mare.

6. Dacă Filip cel Lung şi Carol cel Gros s-ar fi împreunat, eu aş fi fost copilul lor.

7. Sunt mai multe sensuri ale ideii de iubire cur...tenească, dacă mă-nţelegi.

8. Îmi primeşti trubadurul în cetatea ta?

9. Hai să vezi la ce mai folosea Inchiziţia masa din beci.

10. Am un rug pe care vei arde şi vei transpira.

11. Dacă te-a impresionat miniatura mea din Caslovul Feţelor, stai să mă vezi în mărime naturală...

12. În afară de sânge, bila albă, bila neagră şi flegmă, mai există o umoare pe care-o slobod acum asupră-ţi.

13. Vreau să am drept de Prima Nocta asupra ta în fiecare noapte.

14. Şi dacă aş fi seniorul tău, tot te-aş lăsa să stai deasupra mea.

15. Aş da în tine ca berbecul în poarta cetăţii.

16. Îmi plac fetele bi... zantine.

17. Eşti alchimistă? Pentru că mi-ai transformat carnea în Piatra Filosofală.

18. Eu sunt papa, tu eşti regele. Îngenunchează în faţa mea şi hai să te ung cu mir!

Şi o ultimă vorbă las eu vouă, căci dacă Domnul vă va trimite în vremea când omul era barbar şi cioplea în piatră arme şi podoabe, atât veţi avea a le spune femeilor spurcate de atunci: Rrr! Brcrhgcr! Vrrr! Aaahh! Aşa să vă ajute Domnul, să duceţi la bună împlinire cele ce v-am poruncit, iar dacă nu, cum grăit-a domnul Alexandru Aldea al Ţearăi Româneşti, să vă fute cânii femeia şi pruncii!

Ad'Hoc - Fata din grădina zmeilor

Fata din tramvaiul 44 la care n-a mers vrăjeala.

M-am născut în zodia iubitei mele brânze acoperite de ciclu menstrual de vădană. Îţi dai seama ce-o să iasă printre cititorii mei? Toţi sunt nişte critici, chiar dacă unul nu a gustat din mierea vădanei pizdisângerânde. Domnii mei! Stigmatizaţi vidanjori! Sunt un mijloc de îmbogăţire a vocabularului. 

Francezii, dragi Maghrebieni din Armenia! Leuştean întreabă studenţii... "Şi? Ce făcea Winston Churchill?" Un tânăr din audienţă: "Mânca căcat gourmet!" Acesta a fost alineatul imperialistului fascist Marius, ăla căruia doar ce i-am incendiat trei bonsai, cu telecomanda mea în formă de pulă. De fapt, vă mărturisesc că pula mea este în formă de telecomandă. Dar numeni nu ştie asta. O cheamă Yggdrassil. Pentru că e aşa mare, că nu se vede.

A. Uite, frate, cum să agăţi pizde la Facultatea de Istorie:

1. Fă, curvo, ia să-ţi arăt eu un levirat, că-s fratele lu' tac-tu, dacă înţelegi ce vreau să spun!

2. Faraonul făcea în Nil ce fac eu în tine peste trei minute.

3. Hai să-mi trimit filosoful în pădurea ta.

4. Fă, tu eşti în ligă cum sunt şi eu în tine.

Înţelegi? Nu trebuie să menţionezi istoria, că se usucă pizda ca deşertul Gobi când vine Chuck Norris cu paiul în Mongolia. Aproape armenească această comparaţie, dar nu puteţi înţelege umila-mi metaforă.

Un om înţelept mi-a spus cândva că eu am fost în rai, l-am futut pe Dumnezeu în cur, după aia în Iad şi l-am omorât pe Satana în chinuri şi apoi am venit pe pământ. E. Eu am coborât cu pula mea. Pula mea a coborât cu căcatul Domnului. Ştii cum se cheamă asta? Pogorârea Sfântului Duh. Acum ştii că Apa cu Duh e apă sfinţită în care m-am căcat eu la concurenţă cu iubitul meu Şalău. Şalău este un termen german, drept pentru care se scrie cu literă mare. Ca Pula mea, pentru că Pula mea a fost în Germania, am futut o evreică, iar Pula s-a numit de atunci Adiţă, iar futaiul acela îl ştim drept Holocaust. Iar jidanii sunt foarte trişti că nu i-am binecuvântat cu sacralitatea mea.

Chiar. Ce este sacralitatea? Cred că ea rezidă în găurile din brânza mea acoperită acum, cu sânge sleit de vădană apropiată de menopauză.

Apăi, na.

Byzantion - Agni Parthene

Ghid auto pentru femei şi antitalente

A avea maşină e omeneşte. A şti ce să faci cu ea şi cum s-o repari (legi cu sârmă) ori e mecăniceşte, ori o minune. Dacă eşti suficient de inteligent sau cultîncap încât să ştii mai mult decât a conduce sau a deosebi Dacia de Ferrari, probabil că n-ai bani de maşină. E un paradox, iar eu sunt aici să-l desfiinţez. Iacătă, dară, principalele părţi componente ale maşinii şi utilitatea lor.

1. Principala piesă a unei maşini, inima ei, după unii autori, este cheia. Cheia se bagă-n gaură, se învârte şi face maşina "vrum vrum" de fericire. "Vrum vrum" e ca un fel de orgasm muieresc: dezirabil, plăcut atât pentru maşină cât şi pentru şofer, dar nu se-ntâmplă întotdeauna. Însă fără a băga cheia în gaura special amenajată, "vrum vrum"-ul nu se întâmplă. 

2. Ignorat de mulţi, fumul este al doilea element, ca importanţă, al oricărui automobil. Fumul dă consistenţă maşinii tale. Îi dă lungime. Între fum şi calitatea vehiculului trebuie să existe un echilibru, iar această stare de pace interioară este extrem de fragilă. Adică un fum maiestuos ce împodobeşte un Trabant nu poate fi transplantat unui Lamborghini, la fel cum penele cozii unui păun nu pot fi ataşate unei vrăbii. Fumul poate fi utilizat şi în masacrarea babei (vezi punctul 3), cu un furtun care prelungeşte ţeava de eşapament până-n interior.

3. Baba. Deşi poate fi înlocuită cu varză, cartofi sau pepeni, după sezon, baba este mai mult decât un accesoriu. Ea dă viaţă, culoare şi personalitate unei maşini. Instalarea babei pe bancheta din spate este un ritual extrem de complex care, pentru a se putea înfăptui, necesită urmarea strictă a paşilor. Întâi se demontează paporniţele de pe babă. Apoi, ţinând baba ferm, dar nu brutal de antebraţ, se ridică uşor şi se împinge în interiorul maşinii. Mare grijă să nu se lovească la cap! După ce se aşează şi începe să pută şi să horcăie, se închide încet portiera, să nu se sperie, după care, pe cealaltă portieră, se instalează paporniţele în ordinea specificată de babă. Montată corect, baba asigură un condus extrem de înmiresmat şi funcţionează ca GPS invers: te-ntreabă ea pe tine din cinci în cinci minute pe ce stradă sau în ce localitate eşti. Uneori, poate funcţiona şi ca un GPS normal: te informează corect asupra hramurilor bisericilor, moaştelor adăpostite în ele şi domiciliilor fiecărui neam al ei, al tău, al prietenelor ei etc. Atunci când este înlocuită cu varză, pepeni sau cartofi, funcţia de GPS nu este disponibilă. În schimb, pute mai tare. Ultima funcţie a babei este adaptarea vitezei la condiţiile de drum. Adică are grijă să te comporţi pe autostradă ca pe un drum forestier traversat în mod aleatoriu de turme de oi sau de copii negricioşi, ca ăia de la ţară.

4. Geamul lateral. Mai important şi decât parbrizul, geamul lateral are două moduri de a fi acţionat: fie învârtitul de manivelă, fie apăsatul pe un buton care, în fiecare maşină, e în altă parte, aşa încât trebuie să năduşeşti măcar un sfert de ceas până te dumierşti cum se deschide. Manivela, în schimb, e mereu în acelaşi loc, şi la Volgă, şi la Wartburg. Utilitatea geamului este de netăgăduit. Prin el scoatem capul ca să ne băgăm pula în gâtul pietonilor care au tupeul nesimţit de a traversa pe trecere când e semaforul verde.

5. Bara. Este situată atât în faţa, cât şi în spatele autovehiculului şi scopul ei este să se îndoaie, pentru a constitui motiv de băgat pula în gâtul cui o îndoaie. Unii şoferi o folosesc şi pentru a aduna intestine de câine, pisică sau ţigan, iar folclorul Poliţiei Rutiere consemnează legende chiar şi despre copii umani contorsionaţi pe câte o bară.

6. Levierul. Constituit dintr-o bucată de fier, preferabil ruginit, levierul se păstrează mereu sub scaunul şoferului sau pe locul din dreapta, când acesta este liber, şi se foloseşte asupra mandibulei poliţistului rutier.

7. Vilbrochenul. Se situează sub blocul motor şi transformă mişcarea rectilinie alternativă a pistoanelor în mişcare circulară, prin intermediul sistemului bielă-manivelă, cotind între axul palier şi axul maneton.

J. S. Bach - Partita nr. 2

Povestea unui boschetar aproape om

De la o vreme, se simţea prin camera de cămin lipsa unui personaj care să se şi potrivească acolo. Universul simţi acel gol în fibra-i densă şi se puse în mişcare. Bacteriile din cameră suferiseră mutaţii genetice din cauza băuturii dubioase vărsate în repetate rânduri pe covor. Le crescuseră mâini şi picioare. Arătau ca nişte amibe care nici măcar transparente nu erau. Luară bucăţi de materie organică nedefinită de pe covorul care cândva, spuneau vocile celor mai bătrâni, fusese verde. A, şi acum era verde, dar numai un verde convenţional, căci fiecare putea vedea altceva în culoarea covorului. Bucăţile acelea de materie organică n-aveau nevoie de o arhitectură pe care s-o urmeze. Singure ştiură cum şi unde să se aşeze, pentru a forma un boschetar bătrân şi mic, oarecum bărbierit, cu majoritatea ochilor de un rozaliu spălăcit, de culoarea pe care-ar avea-o apa dintr-o cadă în care un om înjunghiat în coaie şi-ar fi dat drumul. Maximilian Perpessicius fu numele acestui boschetar, în onoarea celui mai mare fan al lui Eminescu şi pentru că Maximilian este un nume potrivit pentru un boschetar de cămin. Iniţial, el locuia în frigider. Întindea, lacom, câte-o mână, cu toate degetele care uneori erau cinci, alteori douăsprezece, răsfirate, sperând că cineva chiar va pune mâncare în frigider. Dar aşa ceva nu se întâmpla niciodată. Fiind sursa unei duhori de nesuportat, casa lui deveni numai a lui şi, după puţin timp, personalităţile lui Perpessicius se izolară una de alta şi începură a se simţi singure. Aşa că se cuibări undeva, între două paturi. 

Între timp, Maximilian devenise atât de infectat, încât stratul gros de puroi care-i acoperea tegumentul creponat de anii de foamete începu a fermenta. Sub gelatina galben-verzuie se forma cea mai pură ţuică, trecută de două ori prin alambicul tracturilor sale digestive. O ţuică de puroi cum ficatul muritorilor de rând nu mai gustase. Brusc, Maximilian devenise util. Producea ceva. Drept urmare, locatarii încă umani ai camerei începură să scuture firimiturile de pâine pe covorul cândva verde, iar boschetarul îl lingea. O făcea atât de bine, încât, pentru prima oară după multă vreme, doi oameni se puseră de acord asupra culorii covorului verde: era cărămiziu, în viziunea amândurora. 

Atât de bine se simţea Maximilian Perpessicius acum, că era integrat într-un circuit de producţie, încât, de la o vreme, începu să vorbească. Iniţial, slobozea slove într-o limbă nemaiauzită, în care accentul cădea numai pe consoane. De fapt, limba se compunea doar din consoane. Pe măsură ce se rafina, devenea din ce în ce mai inteligibil. Deja când şi al treilea om a ajuns la concluzia că verdele covorului era de cel mai pur grena văzut vreodată, boschetarul de casă semăna cu trei bătrâni drogaţi cu azbest şi săpun de casă. Înainte ca ultimul ochi să i se închidă, ridică limba de pe covorul la fel de verde ca o algă brună care-i servea drept sursă de hrană şi, în ultimul timp, drept curvă şi spuse primele cuvinte de înţeles şi ultimele lui sunete: "Bă! Eu sunt profesor de istorie!". Şi pe măsură ce liniştea alunga ultimele ecouri ale acestor cuvinte dintre pereţii prost văruiţi ai camerei de cămin, Maximilian Perpessicius se întoarse în putregaiul care-i dăduse naştere, în acordurile unui marş funebru cântat în surdină de bacteriile mutante care suflaseră viaţă asupra lui. 

Cruachan - Brian Boru

M-am hotărât să-mi sculptez limba în lemn

Am citit mai demult "M-am hotărât să devin prost" şi abia acum m-a inspirat, semn că deja eram prost. Nu sunt prea satisfăcut, deci am zis să devin şi mai prost. Şi am ales calea ONG-ist-corporatistului. Adică m-am hotărât să devin o cravată cu om care vrea să aibă un "job" cu nume în limba engleză, preferabil din trei litere, gen CEO. În paralel, vreau să fac voluntariat. Ca în Roma Antică: n-ai bani? Te duci la un nene şi te faci sclav. Acum îi zice lu' nenea ONG şi, ţie, voluntar, dar tot aia e. Problema e că trebuie să am limbaj adecvat, că nu poţi să dai impresia că ai personalitate. Doamne fereşte să ai personalitate sau inteligenţă! Aşa că îmi încerc aici mâna, răspunzând la un interviu imaginar.

Angajator: Spuneţi-mi câte ceva despre experienţa dumneavoastră anterioară.

Mântuitor şomer: Îmi face deosebită plăcere să dau răspuns acestei întrebări, având în vedere că singura mea experienţă este anterioară acestui moment extrem de important pentru mine. Am fost implicat în diverse proiecte, derulate pe durate lungi sau scurte. Chiar acum mă implic cu multă pasiune într-un proiect personal. Am achiziţionat de pe piaţa liberă un şalău pe care-l cresc în chiuveta de la baie. Impedimentele acestui şalău sunt mărunte, de regulă obiecţiile vin din partea colegului de cameră care se plânge că n-are unde să se spele pe dinţi. Însă l-am convins că scopul şalăului este mai înalt decât dinţii lui. Mulg şalăul de două ori pe zi şi, din laptele de şalău, îmi asigur finanţarea altor proiecte pe care le proiectez. În ceea ce priveşte managementul activităţii de muls şalăul, nu pot să mă plâng, este extrem de facil. Practic, partea de hrănit şalăul se rezolvă de la sine, pentru că exemplarul meu se hrăneşte cu pastă de dinţi folosită. Mulsul şalăului este o activitate chiar plăcută.

Angajator: Care este cel mai mare defect al dumneavoastră?

Mântuitor şomer: Sinceritatea, bineînţeles. Apropo, ţi-am futut nevasta aseară. Mai învaţ-o şi tu câte ceva, că nu se prea pricepe, săraca. Şi e cam strâmtă, cred că ai pula mică, mai ales când mă uit la ce vapor pe roţi ai parcat în faţa sediului.

Angajator: Unde vă vedeţi peste cinci ani?

Mântuitor şomer: Implicat în proiecte integrate de băgat pula-n mămicuţa domniei voastre. Adică, este un proiect pe care-l am de multă vreme în minte şi ai cărui parametri îi tot optimizez la fiecare erecţie aleatorie pe care-o manifest. Sunt foarte entuziasmat de proiectul acesta. 

Angajator: De ce credeţi că ar trebui să vă angajăm tocmai pe dumneavoastră?

Mântuitor şomer: În primul rând, experienţa mea în muls şalăul poate fi pusă foarte bine în slujba corporaţiei pe care o reprezentaţi. Ştiu că aveţi plantaţii extinse de şalăi şi puţini profesionişti care se pot ocupa serios de proiectarea acestui proiect. În plus, sunt genial. Sunt atât de inteligent, încât pot imita un nivel de prostie adecvat celui pe care-l căutaţi la potenţialii roboţei de plantaţie. Un prost nu poate fi mai prost sau mai deştept decât este. Un om inteligent, în schimb, poate mima toate nivelurile de prostie.

Angajator: Aţi lucrat vreodată cu cineva care să nu vă placă? Cum a fost?

Mântuitor şomer: Da, primul meu şalău era o pacoste. Îl mulgeam câte două ore şi nu producea mai nimic, dar am optimizat proiectul cu uneltele specifice: lanseta, firul de 0,3, un cârlig mic şi o râmuţă, după care am cumpărat un strapazan nou-nouţ care a devenit cel mai bun şalău de pe piaţă. Şi sper să mai lucrez cu oameni de căcat, de-aia vreau să mă angajaţi dumneavoastră.

Nu garantez că asemenea răspunsuri pot duce la angajarea pe postul vizat, am simţit că risc să fiu numit director ceea ce, pentru mine, este o ameninţare destul de mare. Cred că nu m-am implicat în destule proiecte ca să mă pot ocupa de management, mai ales în mulgătoria de şalău. Dar sunt optimist, am o atitudine pozitivă şi ştiu, în adâncurile inimii mele, că va veni un război nuclear şi că următorul angajator al nostru, al tuturor, va fi CAP-ul mondial nord-coreean. 

După cum mă aşteptam, a doar ce mi-a venit un răspuns din partea corporaţiei. Mi se spune că sunt supracalificat, iar la interviu am detaliat foarte mult activitatea mea. Candidatul ideal ar fi spus doar că s-a implicat în proiecte, atât personale cât şi pe partea de voluntariat. Mai spune CEO-ul că sintagma "pe partea de" este extrem de importantă în economia limbajului adecvat. Drept urmare, încheie domnia sa, sunt primul moştenitor al corporaţiei, astfel că va trebui să aştept să crape. Mă duc să mă implic mai mult pe partea de muls şalăul din chiuvetă.

Old blind dogs - Edward

Epoca marilor migraţii. Volumul al II-lea

Viaţa de istoric are o parte bună şi o parte nasoală. Partea bună e că se bea. Nu eşti boşcău, nu eşti istoric. E simplu. Partea nasoală e că înţelegi lumea. E, acum, să-ţi explice moşul de ce te trezeşti tu în fiecare dimineaţă cu gust de pulă pe sub limbă şi de ce îţi pute a căcălău prin tramvai sau prin metrou. După cum bine ştii, şi dacă nu ştii, te invit să mă mulgi de snagă, acum vreo mie şi ceva de ani veniră peste europenii vremii câteva neamuri furioase de băieţaşi călări, şucăriţi că li se terminase combustibilul pentru cal din stepele asiatice. Şi zi de vară până-n seară, puseră foc la noi în ţară, vorba cântecului, şi violară tot ce mai putea fi crăcănat, viu sau mai puţin. 

Bun, acum că ai informaţiile care-ţi trebuie, să trecem la lucruri cu adevărat serioase. Lumea asta mare este plină de căcat. Dar căcatul nu e uniform distribuit. În unele locuri e mai mult şi se îneacă norodul în el, în alte locuri e puţin şi doar te murdăreşti oleacă pe pantofi, iar în cele mai binecuvântate regiuni nu e deloc. Ele produc căcatul pe care-l teleportează cu lopata în lumea a treia. Precum şobolanii, suboamenii care n-au fost în stare să-şi facă sistem de canalizare şi care înoată în ciocolată până la nas caută un pământ al făgăduinţei. Drept urmare, înoată spre ţărmuri mai însorite şi mai înmiresmate. Migraţia asta are loc de câteva zeci de ani, porneşte din Kebabia şi îşi are ţinta prin Europa, mai ales aia de nord şi de vest. Drept urmare, s-a umplut lumea de germani pe care-i cheamă Ali şi care poartă după ei covoraşe pe care şi le-ntind în drum în cele mai inoportune locuri şi momente. Evident, toţi omuleţii ăştia sunt un corp străin în cultura vestică. Să ne înţelegem, nu afirm superioritatea vre uneia dintre civilizaţii. Orientalii şi-au avut momentul de glorie, occidentalii la fel. Acum sunt doar nişte zombalăi culturali şi se întâmplă ca violatorul să fie estic şi violatul să fie vestic. Treaba a fost fix pe dos în vremea Cruciadelor, când cavalerii cu "zale lucii", de fapt cămeşoaie transpirate şi duhnind a pipi, au penetrat vârtos Lebensraum-ul kebăbesc. 

Revin la migraţii. Când asiaticii şucăriţi au invadat Europa, înainte de anul 1000, amărâţii Bătrânului Continent au mimat, măcar, rezistenţa. Nu că ar fi fost mari iubitori de penis de cal şi călăreţ, dar nu prea aveau pregătirea necesară să se apere eficient. Dar nu au chemat ei mongolii excitaţi. Pe la 1200, kebabii au reacţionat destul de nasol la cruciade. Adică, legitim, ce pula mea cauţi tu cu instrumentu' de tortură la mine-n semilună? Marş de te sfinţeşte la tine acasă! Astăzi, în schimb, nu mai există inteligenţa colectivă a maselor pentru că nu mai există nici prea multă inteligenţă individuală. Omul e prost, iar civilizaţia din care face parte şi-a construit-o după chipul şi asemănarea lui. Uitând cum a fost când hoardele încăciulate-n blană i-au incendiat coliba, europeanul nostru invită în casa lui pe cel care o să-i dea foc în cele din urmă. Cum îi dă foc? Apăi du-te-n pizda mă-tii dacă n-ai auzit de 11 septembrie! Cum îl cheamă? Fiind corect politic, sancţionând reticenţa băştinaşilor la ingerinţele alogene şi oferind condiţii de înflorire nou-veniţilor. 

Bun. Acum că te-am aburit bine de tot, să concluzionez cu varianta prescurtată. Politicile occidentale vis-a-vis de populaţiile orientale se poate compara cu un homosexual care primeşte vizita altui homosexual despre care ştie că are SIDA şi, cu toate astea, îşi lubrifiază anusul, se proţăpeşte în poziţia caprei şi invită mădularul infectat, fără intermedierea prezervativului, în rect. Drept urmare, sfătuiesc pro-europenii să-şi facă rezerve substanţiale de ulei, pentru că vine pula şi, dacă tot o să vă îmbolnăvească, măcar să nu vă fisureze orificiul căcăstor.

Gyvata - Dolijuta

Cum să fii un bun aztec

Propaganda actuală de peste tot încearcă să ne înveţe cum să fim buni europeni, un fel de oameni noi, iubitori de ţigani şi câini maidanezi în ciuda răului pe care ni-l fac. Se pare că singura noastră salvare, spun infecţii ăştia, ar fi Europa unită. Eu vin şi dau o alternativă sistemului, pentru că monopolul dăunează. Dacă nu vrei să fii european, poţi să fii aztec. E fain să fii aztec. Dar, pentru că eşti născut în Europa, uneori te cam bate harta şi trebuie să improvizezi. Uite ce ai de făcut:

Îmbracă-te ca un aztec! Garderoba aztecului începător trebuie să conţină, obligatoriu, blană de jaguar şi pene. Aici e greu să faci rost de aşa ceva, aşa că poţi jupui, pentru fiecare costum, vreo 50 de pisici tomberoneze şi, pentru fiecare podoabă, poţi jumuli cam 10 kile de porumbei. Ajuţi şi mediul, reducând din numărul de pisici care tulbură liniştea când au futilici şi din şansele ca oamenii nevinovaţi să fie bombardaţi cu rahat. Dacă nu ai inimă să faci aşa ceva, înseamnă că ai fost sacrificat. Dacă trăieşti, poţi să jefuieşti o curvă. Ea are şi blană de jaguar şi pene.

Fă afaceri ca un aztec! Du-de la piaţă şi plăteşte în boabe de cacao. Bea o ciocolată caldă din când în când, ca să le arăţi sărăntocilor ce mare magnat eşti tu! Intră în primul magazin de bijuterii, lasă un plic de cacao şi ia tot aurul, ca să-ţi decorezi casa cu el! Dă şpagă în pliculeţe de 3 în 1!

Fii tolerant ca un aztec! Un bun aztec nu discriminează. Aşa că declară război, în fiecare an, tuturor naţiilor din jurul tău: ţigani, unguri, ucraineni, moldoveni, bulgari, sârbi şi ce mai găseşti! Ai nevoie de prizonieri de război în cantităţi mari, pentru că trebuie să...

Fii religios ca un aztec! Încolonează prizonierii în faţa celei mai mari biserici. Suie-te în clopotniţă, pironeşte câte un prizonier de clopot, sparge-i pieptul cu un pietroi (nu cred că găseşti la bazar cuţite de obsidian) şi scoate inima din el. Şpilul este ca inima încă să bată când i-o oferi pe o tavă lui Quetzalcoatl. Apoi depozitează în faţa Primăriei toate cadavrele. Sigur, municipalitatea te va aprecia pentru zelul tău.

Fii sociabil ca un aztec! Învaţă nahuatl, nu e greu şi e o limbă tare frumoasă. În tramvai, în autobuz, în lift, aşează-te lângă oameni şi vorbeşte cu ei, povesteşte-le lucruri. Serveşte-te din mâncarea oamenilor pe care-i întâlneşti şi din orice au ei. Lasă-i şi pe ei să facă la fel cu tine, dacă nu vrei să-i sacrifici. Proprietatea aztecilor este comună, deci nu e nicio problemă. Dacă cineva nu îţi oferă din avutul lui, declară-i război şi ia-l prizonier.

Iubeşte ca un aztec! Oferă-i inima fiinţei iubite. Sau oferă lui Quetzalcoatl inima persoanei iubite. Sau iubeşte-l pe Quetzalcoatl. 

Trăim vremuri foarte grele. Vremuri în care diferenţele de opinie sunt motiv de ardere pe rug, deocamdată metaforică. Totuşi, în spiritul european al diversităţii, trebuie, neapărat, să existe şi alte curente de gândire. Să nu îţi fie frică să fii aztec în Europa! Dacă se opune cineva, te discriminează. E intolerant şi trebuie judecat, pus la plată şi, apoi, luat prizonier. Şi ştim ce se întâmplă cu prizonierii unui bun aztec, nu-i aşa?

Sabaton - Burn your crosses

Ghid de agăţat petarde ortodoxe

Uneori, întâlneşti o femeie frumoasă. O vrei. Aşa că îi spui unele replici standard, gen scoţi ştrumeleagul la ea şi-i spui "vezi că ăsta nu se suge singur". În mod normal, orice femeie pune botul la replica asta. Dar eşti surprins să vezi că îţi spune că vrea să aştepte până la căsătorie sau că dacă ai avea frica lui Dumnezeu, te-ar suge în uşa băii. Dar tu eşti un dihor ateu. Alteori, ajungi prin ştie dracu' ce monastire de maici, iar Surioara Sofronia parcă cere falus. Dar tu nu ştii cum să agăţi duhovniceşte corect, aşa că n-ai ortodoxe fundamentaliste în palmares. Uite ce să le spui:

Hai să ne prefacem că tu eşti Eva şi în Arborele Cunoaşterii creşteau banane.

Vrei să-ţi arăt exact cât de tare era Sfânta Cruce?

Hai să vezi cum a despărţit Moise Marea Roşie şi cum s-a înecat faraonul în ea!

Hai în altar să-ţi arăt nişte moaşte care izvorăsc mir când le săruţi cu destulă evlavie.

Hai să ne jucăm de-a Maica Domnului şi Sfântul Duh!

Ştiai că există ceva mai bun decât Bunavestire?

Am aici ceva care o să te facă să înţelegi ideea de omnipotenţă divină.

Aş vrea să-ţi arăt ciocanul cu care L-au pironit pe Hristos de cruce.

N-ai chef să punem Mântuitorul în Mormânt?

Să ştii că există lucruri care învie în trei minute, nu în trei zile. 

Hai să vedem împreună ce-a făcut Domnul în a şaptea zi!

Uite cum a convins-o şarpele pe Eva să-i pape merele.

N-ai chef să înfigem lumânarea în colivă?

Hai să-ţi arăt de ce n-au voie femeile pe Muntele Athos!

Ăsta (îi arăţi ştrumeleagul din dotare) este Muntele Golgota. Nu se escaladează singur.

Ne jucăm un pic de-a inchizitorul şi vrăjitoarea?

Ştii la ce mă duce cu gândul cuvântul "erezie"? La ce-mi provoci tu când te spovedeşti în faţa mea.

Am auzit că-ţi place duhovnicul tău. Hai să-ţi dau motive să treci pe la el.

Tu transformi carnea în lemn mai repede decât a transformat Hristos apa în vin!

Hai să-ţi demonstrez cum s-a rupt în două Templul din Ierusalim!

Vreau să-L cufund pe Hristos în Iordan şi să-l Botez.

Mi se mai spune că am ceva în comun cu Irod cel... Mare.

Acum aştept o invazie de futaci prin mănăstirile patriei, unde aveţi datoria sacră de a desacraliza surorile şi de a face poze cu cărţile legionare din biblioteci! Succes la pironit Hristosul de cruce. La botezat Domnul. La înfipt suliţa în coasta lui Mesia. Aţi înţeles aluzia.

Turisas - Ten more miles

Imperiul piroman

Azi nu vreau să fut capul. Cine se prinde, bine, cine nu, să ia bon de ordine şi să stea o tură. Imperiile se nasc numai ca să moară. Toată lumea ştie asta. Ăla care întemeiază un imperiu ştie că măreaţa lui construcţie o să se ducă la mă-sa în vagin. Al 154-lea împărat ştie şi el că poate fi ultimul. Nemurirea constructului nu este pe ordinea de zi a nimănui. Ideea este ca viaţa imperiului să fie cât mai lungă. Resurse aproape menărginite sunt investite în amânarea inevitabilului. Şi cu cât pute mai tare a inevitabil, cu atât mai multe resurse sunt băgate în "asigurarea de sănătate" a imperiului.

A patra Romă este America, fără doar şi poate. Nu stau să-ţi povestesc despre celelalte trei pentru că te consider un cititor cultivat. Dacă nu eşti, greşeala mea că te-am supraestimat. De fiecare dată când a venit vorba căderii vreunei Rome, putoarea de hoit a venit din interior. Decadenţă morală, incultură, letargie. Cine spune că nişte triburi abia intrate în Epoca Fierului au distrus măreaţa civilizaţie romană este un mare idiot. Serios. Dacă Roma era şi în anul 476 un factor civilizator, un etalon de moralitate, de cultură, de calitate a vieţii şi aşa mai departe, tribuleţele n-aveau nicio şansă. America pute la fel de tare. În plus, face marea greşeală de a se destabiliza psihologic şi mai mult cu tentativele ei de expansiune. Intenţia este să urmeze sfatul lui Sun Tzu: "Pari puternic când eşti slab şi slab când eşti puternic". Cam ce făcea şi Stalin. Dar, la fel cum un balon se subţiază pe măsură ce se umflă, aşa şi energia internă a unei naţiuni slăbeşte pe măsură ce ea încearcă a se extinde mai mult decât este sustenabil. Şi nu mă refer, aici, la sustenabilitatea financiară a "acţiunilor poliţieneşti" de genocid democratic. Este vorba despre dorinţa "plebeilor" de a fi alături de conducerea imperiului în demersul său. Când funcţionarea imperiului este pusă la îndoială atât de propriii cetăţeni, cât şi de statele clientelare din jurul său, izul de mortăciune devine duhoare de nesuportat, iar zilele marii paleşti de pe hartă sunt numărate.

Ideea este următoarea: Intervenţiile tot mai dese ale Americii, prin intermediarii europeni care-i fac treaba murdară, încep să devină tot mai puţin legitime şi tot mai puţin populare chiar în rândul trepăduşilor din NATO. Să fim serioşi, imperiul care conduce ONU trimite inspectorii ONU în Siria ca să investigheze treaba şi să-i spună împăratului dacă poate sau nu să îşi împlânte baioneta într-o ţărişoară şi-aşa divizată şi arată şi-n dungă de război civil? Mai crede cineva în aberaţia asta? Mai crede cineva în standardele duble promovate de Imperiu, violuri repetate ale raţiunii care au funcţionat doar pentru că Imperiul a ales să-şi ţină cetăţenii într-o lucie prostie? Lipsa de interes a tovarăşilor albaştri de pe Bătrânul Continent, manifestată faţă de războiul Împăratului premiat pentru pace, marchează începutul oficial al căderii Romei. Şi după căderea oricărui imperiu, urmează un Ev Întunecat. Iar ăsta e singurul motiv pentru care bucuria mea pentru moartea Imperiului nu este deplină.

Sabaton - Karoliners bön

Marş la bibliotecă

Dacă s-ar citi mai multe cărţi, lumea ar fi mai nimfomană. Nimeni nu scrie cărţi din cărţi. Se scrie din experienţă, ca să pară natural. Sau se scrie din cur, din imaginaţie, din ceva impalpabil. Există cărţi care te fac să-ţi doreşti lucruri şi cărţi care te fac să te laşi de lucruri. A doua categorie suferă de lipsă de relevanţă, e dominată de Biblie. Este o porcărie. Cine scrie cărţile alea este aproape mort pe dinăuntru pentru că aşa s-a născut.

Primele cărţi, în schimb, sunt cele scrise de oameni cu adevărat morţi pe dinăuntru, dar morţi de oboseală, pentru că au făcut fel de fel de lucruri. Au avut o viaţă şi asta se vede din scriitură. Au şi citit, au citit biblioteci întregi. De-acolo şi-au luat vize de călătorie spre stări, sentimente, acţiuni. Şi-ar fi putut lua mai multe, dacă lumea ar fi citit mai mult. Când scrii, ştii foarte bine că o să te citească foarte puţină lume. Mai mari şanse să te faci auzit ai avea dacă te-ai duce în primul bar, ai bea trei sticle de pufoaică proastă şi ai începe să faci scandal. Ai spune lucruri interesante. Le-ai spune, nu le-ai scrie. Dar, când te apuci de scris, nu te mai interesează. Tu ştii că ai existat, că eşti propriul tău erou. Ţie nu mai ai ce să-ţi demonstrezi, e o problemă de "cine are urechi, să audă". Dar alea sunt cărţile bune, pe care le arunci pe geam pentru cine o avea chef să le ridice de pe asfalt şi să le citească. Nu le scrii ca să le vinzi, pentru că ai învăţat de mult să te descurci fără bani. Le scrii pentru că speri să inspiri pe cineva să fie ca tine, chiar dacă eşti depravat, decăzut şi decadent, un arbore găunos care nu face decât să umble, să meargă din inerţie sau să cadă la vale după ce-a fost uns cu toate alifiile. Ştii? Să inspiri e mai uşor decât vor unii să te facă să crezi. Sigur, oamenii care umplu săli cu cretini ca să le vândă DVD-uri cu căcat m-ar contrazice. Lor le plac cuvintele mari, pentru că poate ştiu să le folosească. Adevărul e că asta o poate învăţa oricine. Dar te faci auzit când vorbeşti limba celui care te ascultă. Unul care se hrăneşte din măreţia unor cuvinte complicate n-o s-o apuce niciodată pe calea ta de om dezorganizat şi puţin nebun, ar avea prea multe de pierdut. Scrie ca să scoţi un porc din noroi, nu ca să tai aripile unui vultur. 

Ideea e că am chef de futut ca la carte şi n-a citit nimeni cartea aia, iar eu nu sunt Sven să fut orice are fie şi un rudiment de gaură. Şi nu trebuie să aibă sens, azi n-am sens, azi nu vreau să am logică. 

Sabaton - The Carolean's prayer

Mi-e dor de ea

Mai ţine minte cineva că am omorât un personaj feminin ca să nu mă trăsnească în occiput complexul lui Pygmallion? Mi-e dor de ea, pentru că am visat-o. Am nevoie de cineva nou, de un "corp aberant bizantin" pe care să fac experimente literare şi nu numai. Aceasta este povestea lui Gandamaktoniu, omul al cărui ficat este atât de eficient încât nu se poate îmbăta decât dacă-şi injectează vodcă în jugulară.

Gandamaktoniu a evoluat atât de mult în comparaţie cu specia lui, pe care nu o poate urî din moment ce nu împărtăşeşte din ea decât aproximativ numărul membrelor, încât a decis să-şi deschidă o mânăstire cu acoperiş verde. Problema era că nicio instituţie nu voia să se lege de mănăstirea aproximativ verde a lui Gandamaktoniu, pentru că ea era plină cu cărţi. Cărţi aproximative, scrise de el în vremurile bune, când călătorea cu un rucsac plin de branule şi un geamantan de sticle de vodcă rusească, notând în nişte caiete pe care numai el ştia de unde le scoate cuvinte aleatorii, adunate de pe te miri unde. De fapt, el crease. Gandamaktoniu poate fi considerat aproximativ Dumnezeu, nu doar pentru că încurcate-i sunt căile, dar pentru că aparenţa lui grotescă este atât de aberantă, că e aproape metafizică. În plus, are un ficat de robot şi respiră suprarealism prin fiecare por, mai ales că opera lui e de neînţeles chiar şi pentru el. De aproximativ zece ori a dorit să facă un rug aprins cu vodcă şi să-şi ardă cărţile ciudate, dar jugulara începea de fiecare dată să-i tremure incontrolabil, ca o râmă bolnavă de Parkinson. Atunci dezgropa, conştiincios, un ac pe care şi-l îndesa pofticios în vena beţivă, îl lega cu un furtunoi negru direct de gura sticlei, saluta nazist şi-şi agăţa trăscăul de trei degete ale mâinii suspendate. Mergea în pas de gâscă pe străzile aproximativ drepte ale oraşului cu nume ciudat, atât de ciudat încât devenise titlul următoarei cărţi a lui Gandamaktoniu. De la ferestre, oamenii i se închinau. Superioritatea lui nu trebuia exprimată decât de aerul pe care-l emana. 

Ideea de bază a acestui Quijote deformat, foarte beţiv şi uşor alunecat la dreapta este că are un penis asemănător unei limbi de cameleon pe care, în urmă cu câteva zeci de ani, l-a întins fără ţintă. A nimerit în vaginul descompus al Carinei şi de atunci Gandamaktoniu este omul aproximativ perfect şi, dacă nu i-ar puţi capul pulii a pizdă putredă, ar fi cu adevărat un Dumnezeu printre noi. Drept urmare, şi-a smuls din cel de-al treilea picior, mult mai scurt decât celelalte două şi cu un singur deget, un snop de nervi. Treaba aceasta duru foarte tare, dar durerea şi-o curmă cu o perfuzie de vodcă, în timp ce, spânzurat cu nervul, atârna deasupra unei străzi înguste a oraşului-carte pe care-l supusese în ciuda duhorii pe care i-o emana membrul viril. 

Kamelot - March of Mephisto

Dacă ai o cauză bună nu înseamnă că eşti şi tu bun! Despre cretinii care dezbat spionarea cetăţenilor de către stat

Cineva, acolo sus, vrea, care va să zică, să dea pe faţă faptul că ni se ascultă şi băşinile amplificate de forma budei. Ce noutate! Una dintre probleme este faptul că Pământul suportă, pe suprafaţa lui, persoane care sunt de acord cu chestia asta. Am auzit de multe ori argumentul ăsta, cum că dacă n-ai nimic de ascuns, nu te superi că te ascultă curvele cele mai de preţ ale statului. L-am auzit şi combătut, cu contraargumente mai mult sau mai puţin inteligente. Nu vreau să contribui la dezbatere decât cu o întrebare: dacă eşti de acord să ţi se cunoască, de către o terţă persoană, toate convorbirile private, de ce nu umbli pe stradă în pula goală? Ai ceva de ascuns? Pula ta are două capete şi ţi-e ruşine cu ea? Parcă spuneai că n-ai o problemă cu faptul că cineva ascultă cum faci tu sex libidinos la telefon cu târfa ta. Lasă-ţi penisul să atârne, zic! 

De aceeaşi parte a baricadei, există, paradoxal, cretinii militarişti care, observ, sunt mulţi de tot. Ei vor un regim răcănesc, în care Armata să taie şi să spânzure şi consideră că drepturile şi libertăţile individuale ale cetăţeanului trebuie să fie cât mai limitate, de dragul statului şi a puterii lui. Cu alte cuvinte, pentru ca statul să aibă pula mare în relaţiile internaţionale, trebuie ca cetăţenii să fie cât mai robotizaţi, mai încolonaţi şi mai striviţi de greutatea patului puştii. În mod normal, ar trebui să fie fericiţi omuleţii ăştia că li se ascultă telefoanele. Dar, nu! Ei nu vor aşa ceva, pentru că nu sunt ei cei care ascultă, evident! E foarte mişto să vrei un regim cu bocanci, atâta timp cât în bocanci îţi bagi tu cracii. Armata e frumoasă când dai ordine, nu când le primeşti. Cum să ai încredere în răcanii ăştia, dacă sunt atât de inconsecvenţi şi idioţi chiar şi când n-au puterea?

Ultimii oameni, din toate punctele de vedere, sunt fanaticii religioşi. Ei consideră, la fel ca militariştii, unii dintre ei fiind chiar un fel de wannabe cruciaţi, că libertăţile astea pentru toată lumea nu sunt chiar naturale şi sunt marca neomarxismului. Masonii şi Monsanto vor să ne urmărească şi să ne facă sclavi, să îl scoată pe Dumnezeu din noi. Bine, domnule credincios, pot să fiu de acord cu tine şi mă bucur că eşti împotriva statului orwellian. Dar te rog să nu mă faci de căcat prin asociere venind cu asemenea argumente! Nu ai tu, creştinule care pui bombe în universităţi, un Dumnezeu care te urmăreşte? Nu ai tu un popă la care te spovedeşti, spunându-i cum i-ai provocat mă-tii şi surorii tale orgasm multiplu, contrar voinţei divine care spune că femeia nu trebuie să simtă plăcere? Tu însuţi te laşi urmărit de autorităţi pe care le recunoşti ca superioare ţie. Dacă SRI ar fi compus din popi, ai mai fi împotriva ascultării telefoanelor? Tu te-ai născut să fii oaie, că aşa spune şi Hristos, că eşti o oaie. De ce contează cine e ciobanul tău, atâta timp cât proprietarul e tot Ăla? Nu vezi că eşti idiot? Mori pe cruce!

În ce mă priveşte pe mine, eu îmi bag pula în stat, indiferent ce face şi cine îl manevrează. De unde şi până unde vine un nene de la SRI şi are pretenţia că ştie ce-mi trebuie mie? Sau poate de-asta vrea să mă cunoască atât de bine, ca să ştie ce vreau de la el. Domnule spion, tot ce vreau e să mori împreună cu oricine ar fi şefii tăi. Nu tu, nu armata, nu factorul politic preveniţi "terorismul". Voi îl invocaţi. Dacă nu exista armată în Orient, nu veneau orientalii să facă terorism în State. Acţiune şi reacţiune, domnilor!

Voces Thules - Krummavísur

Moartea patronului de monastire şi rugurile omuleţilor verzi

16 iunie 2013. Lumea s-a mai uşurat de un căcat legionar, pe numele lui Justin Pârvu. Da, Justin, ca Bieber. Din respectul pe care mi se cere să-l am pentru morţi, n-am să-mi manifest bucuria din prima. Justin a fost un moşuleţ simpatic, cu barbă şi ochelari, care a citit foarte mult şi pe care l-a ajutat o minte mare. Şi aici se termină respectul.

Ce-a făcut Justinică al nostru cu mintea lui mare? Păi, când ai lucruri mari, ţi le cam bagi pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Ca oamenii cu penis mare care penetrează grase. Domnul Pârvu s-a legionărit în 1938, călărind un val care, spera el, avea să-l suie ca o cloşcă pe căpiţa neamului românesc. Neamul creştin românesc. Din fericire pentru el, nu i-a pers şi a ajuns pe la pârnăile comuniste. Pentru cine nu ştie, pârnăile comuniste din anii '50 erau mai nasoale ca pârnăile somaleze de astăzi. Adică, dacă scăpai săpunul, nu te futea colegul de celulă, te futea gardianul direct, pentru că gardianul era coleg de celulă. Da, treaba era futută, dar, după cum vom vedea, Justin a primit ceea ce-a vrut. Fundamentalist creştin şi membru al organizaţiei teroriste legionare, taica popa a militat pentru aruncarea României înapoi în Evul Mediu. Biserica Ortodoxă trebuia să devină ceea ce a fost cea Catolică după anul 1000, adică vârful unei teocraţii similare celei din spaţiul arab. La fel cum francezului medieval îi spunea popa cum să dea la buci în aşa fel încât să nu simtă şi să nu provoace plăcere; la fel cum italianului interesat de ştiinţă îi punea popa foc sub picioare, aşa trebuia să ni se facă şi nouă. Dar au ajuns la putere comuniştii. Alte maimuţe idoelogice, dar asta-i partea a doua. În schimb, au făcut o treabă bună: pârnăi ca-n Evul Mediu, de te mâncau şobolanii în celulă, nu alta. Asta a păţit-o şi mortul nostru. A stat la nişte bulău ca să simtă pe pielea lui ce voia să facă el, împreună cu alţi zelişti, propriului popor dintr-o iubire sadică pe care numai dunmezeul biblic ar putea s-o simtă. Normal că a ieşit din bulău, că n-au crăpat prea mulţi acolo, dar asta nu-i opreşte pe ortodocşii neamului să-l considere martir. Ce dacă a crăpat la 94 de ani, de cancer? El este un martir al închisorilor comuniste! În ultimii ani ai vieţii, şi-a deschis mănăstire de călugări. Pentru că acei călugări se plictiseau, a deschis şi mănăstire de călugăriţe. De ziua lui, măicuţele veneau şi-i cântau (la fluier?) "Sfântă tinereţe legionară". A militat împotriva obligativităţii actelor cu cip, chiar dacă ele nu-s obligatorii. A militat împotriva implantării cipurilor în corp, chiar dacă nu-ţi implantează nimeni nimic nicăieri. Dar el nu ştia, că e greu să fii patron de mănăstire! În cele din urmă, s-a gândit şi dracul să-l ia, după mult cancer la stomac. 

Ceea ce rămâne după Justinică e o adunătură de neolăbaci care îl plâng. Îi întreb ce părere au de prezeţa cancerului în Justin, dat fiind că ortodocşii consideră cancerul ca fiind pedeapsă divină? Nu, nu scrie în Biblie, ci în manualul de religie. Fără îndoială, Justin va fi transformat într-un martir al terorismului legionar şi al standardelor duble, un monument al iraţionalului şi al prostiei intenţionat întreţinute cu supradoze de tămâie. Câteva sute de dreptaci verzi for face lobby pentru canonizarea lui moşulică. Ce-i drept, a fost o întruchipare a valorilor ortodoxe, prostia şi primitivismul în special, apoi exclusivismul naţional, antisemitismul prost argumentat şi prost întemeiat, ingineria socială şi, nu în ultimul rând, transformarea unui popor în turmă de oi, căci Hristos tratează umanitatea în termeni ovini. 

De ce m-am apucat să scriu asta? Nu e o reacţie la moartea lui Justin Pârvu în particular. E o reacţie la curentul de legionarism care se va alimenta cu sete din lacrimile celor care-l vor plânge pe acest potenţial călău al neamului. Aşa-zisele valori promovate de Justin îşi vor găsi locul în manifestele neodreptace, iar şantajul emoţional caracteristic ortodocşilor va atrage după sine un suport popular masiv pentru aceşti nostalgici ai unui Ev Mediu pe care nici măcar nu-l înţeleg. Puţină opoziţie nu le strică unora care vor să se suie pe noi şi să ne strivească intelectual, făcând din noi prizonieri ai Bisericii şi ai credulităţii copilăreşti. În fond, la fel cum liderii legionari au fost întemniţaţi sau ucişi de comunişti, cele mai pătrunzătoare minţi ale noastre vor ajunge pe rugurile aprinse de omuleţii verzi în piaţa publică. Motivul? S-au îndoit. Au cercetat. Au fost inteligenţi şi asta-i blasfemie!

Corvus Corax - Oh, varium fortune

Marx, tătucul nostru!

I se umflă lui Marx barba de fericire când mai scoate capul din cazanul în care se frăgezeşte infernal. Dacă s-ar fi născut Dante mai târziu ar fi avut ce asculta de la nenea ăsta. După ce a murit, a cucerit jumătate de Europă. Câteva răzmeriţe bine sincronizare mai târziu, a cucerit şi cealaltă jumătate, iar acum trebuie să ne deschidem larg porţile acolo unde Constantinopolul le-a închis, adică în calea musulmanilor care fug din ţările lor de exterminarea pe care-o facem noi, glorioşii membri ai naţiunii mondiale aşa-zis civilizate, vestice, corecte politic. Vezi unde se rupe raţionamentul? Naţiunea mondială este un gealat care intră peste tine în casă, îţi ia fiica în ştangă după care o obligă să se refugieze la el în casă. Cum o obligă? Păi ce altă casă mai e? 

Noi trebuie să fim nişte amibe care stau tot timpul crăcănate, poate-poate le pică ceva de mâncare de prin băltoacă. Trebuie să fim veşnic în călduri, veşnic receptivi la "valorile" culturale contradictorii care vin din toate părţile. Trebuie să naştem în noi contradicţii care se exteriorizează prin revoltă împotriva noastră, dar niciodată împotriva sistemului. Nu. Sistemul nu poate fi contestat. Nu poate fi criticat. Sistemul şi-a dezvoltat un bau-bau care sperie majoritatea. L-a suit pe Adolf Hitler sus de tot, pe un piedestal al urii şi al fricii, de unde latră la noi, urlă, hăuleşte din foame de "inferiori" morţi. Şi oricine vede lumea în termeni de "inferior" şi "superior" este, automat, acuzat că vrea să hrănească trollul cu mustăcioară. De parcă Hitler ar fi fost primul şi ultimul care să respingă persoane şi valori contrare propriilor idealuri şi acţiuni! De parcă am fi cu toţii o specie uniformă de roboţei, produşi în serie, turnaţi în aceeaşi matriţă.

Cam asta e ideea marxismului de azi: să ne toarne în aceeaşi matriţă a lipsei de iniţiativă, de acţiune, de individualitate, de originalitate. Unde e Leonardo da Vinci? Nu s-a mai născut de jumătate de mileniu unul ca el, deşi toţi avem cunoştinţele lui şi încă ceva peste. Avem cu ce raţiona. Dar cine raţionează? Cine are loc să raţioneze corect fără să se lovească frontal de barierele corectitudinii politice? Nu avem voie să construim un mijloc de transport cu adevărat eficient pentru că nu ar putea fi folosit de un ţigan sau de o persoană cu handicap. Nu avem voie să spunem "negru" pentru că ar fi rasist. Oare ce culoare au chiloţii mei? Încă mă mir că mai avem voie să folosim tastaturi, creioane, hârtie. Nu se simt jigniţi ciungii? Nu apare vreun ONG al ciungilor să se simtă discriminat? 

Şi după ce suntem toţi educaţi în spiritul tâmp al iubirii de tot ce are două picioare, de parcă nimic din ceea ce are două picioare nu ar vrea să ne taie gâturile pentru trei lei la prima alee dosnică, trebuie să fim sclavi. Trebuie să ne "implicăm", să intrăm în "proiecte" prin care ne aruncăm pe geam munca, doar de dragul idealului de a face absolut toate căcaturile umane să se simtă "integrate" şi iubite. Să nu plângă nici ultimul violator de copii că e discriminat. Să facem, dar, o mare horă a "voluntarilor" cu floricele-n păr numai ca să ţinem în mână mâna care va apăsa ultimul trăgaci din viaţa noastră când va simţi nevoia s-o facă! Chiar şi pe hrănitorii lui Hitler trebuie să-i iubim, după ce-i buşim bine de tot cu spinarea de perete, părinteşte. Le strângem intestinele de pe caldarâm, îi coasem la loc, ca pe nişte puzzle-uri tridimensionale, dar le modelăm în "ouăle cubice" pe care trebuie să le facem, totul în numele unei păci menţinute cu un pumn în gura celor care îndrăznesc a gândi cu capul lor şi cu un pumn în burta celor care nu sunt ca noi. Şi ăsta e un alt paradox al marii noastre naţiuni mondiale: nu e voie să-i urăşti pe cei care nu vor să facă parte din ea. Trebuie, în schimb, să fii un erou apărător al democraţiei şi să-i masacrezi. Din iubire, din ce altceva să le împrăştii creierii peste cadavrele copiilor lor?

Altai Kai - Kai Kojong

Dumnezeii şi binele relativ

Dumnezeii sunt nişte personaje literare ce variază de la pufoşenii drăguţe până la bulangii care l-ar face invidios chiar şi pe Mao. Variaţiunile astea sunt determinate geografic, dar au în comun dimensiunea propagandistică a ideilor de "bine" şi "rău". Toţi îţi spun să nu ucizi, spre exemplu, şi toţi au o listă de excepţii de la regula asta. Nu ucide creştini. Ucide păgâni, că eşti sub ascultare. Nu ucide evrei. Ucide goimi, că tu ai pula tăiată şi ei nu. Nu-ţi ucide consătenii, ucide prizonieri de război, spune Quetzalcoatl. 

Binele reprezintă un lanţ de cauze şi efecte care duc la conservarea unei stări de fapt preexistente: sporul demografic pozitiv, existenţa Universului, păstrarea ideologiei, ordinea socială, fericirea, lipsa durerii. Binele, deci, este prin excelenţă ordine, deci un principiu conservator. Răul, în schimb, este ruptura, revoluţia, distrugerea, haosul, pornind de la cel primordial. Rău este un eveniment care perturbă simplitatea unui status quo care nu presupune prea mult efort. Când răul se întâmplă, oamenii trebuie să muncească pentru a repara, pentru a reveni la situaţia dinainte. Atunci, munca nu mai are rolul de a asigura supravieţuirea sau înflorirea civilizaţiei, ci se pierde pentru o întoarcere, putem spune, istorică. 

Dumnezeii, ca să revenim la ei, sunt nu doar forţe creatoare, ci şi judecători. Rolul lor este de a face munca asta neproductivă imediat, de a interveni în bunul mers al existenţei, de a judeca şi pedepsi factorii responsabili cu facerea de rău. "Doamne ajută!", spune un creştin, când este incapabil de a se ajuta singur, când sarcina pusă înaintea lui este prea dificilă sau chiar imposibilă. Un aztec nu are deasupra lui un zeu fundamental bun care este băiat bun şi dă ploaie, mâncare, băutură. Toate astea există în jungla abundentă din spaţiul lui vital, deci Dumnezeul aztec se situează în cealaltă extremă, a distrugerii, ca să asigure echilibrul. Se ştie că bine fără rău nu poate exista şi nici invers. Deci, dacă binele e la tot pasul, în realitatea imediată, răul care-l compensează trebuie să vină din afara naturii, de la zei. Quetzalcoatl trebuie mituit. Trebuie să i se ia de pe umeri corvoada facerii de rău prin sacrificii umane. Omul se arată vrednic de mântuire ajutând zeul. Concluzionăm că binele unui aztec este răul unui creştin şi invers.

Prin urmare, intervine în ecuaţie o dilemă de genul celei cu oul şi găina: Dumnezeu a făcut binele, sau a fost creat să reprezinte binele, calea către bine, de om? Evident, dacă ar exista un singur Dumnezeu creator, binele ar fi o noţiune universală, transculturală. Cele zece porunci sau cele unsprezece postulate satanice ar fi valabile peste tot, ca dar divin oferit tuturor culturilor, Hristos fiind universal. Afirmaţia este falsă, deci Dumnezeu este invenţia omului, iar misiunea sa este să umple golurile realităţii, s-o facă perfectă, echilibrată, s-o păzească de căderea în extreme, sarcină imposibilă omului sau chiar comunităţii. De asta, dacă evreii l-ar venera pe Odin, ar dispărea ca civilizaţie în două generaţii, iar dacă aztecii l-ar fi avut pe Hristos ar fi fost distruşi de natură şi de triburile ostile dimprejurul lor. De altfel, Hristos s-a asemănat, în vremuri de abundenţă, cu Quetzalcoatl. Civilizaţia creştină, vestică, a simţit nevoia să se extindă, în perioadele ei de maximă înflorire. Deci Iisus a pus mâna pe sabie, nefiind nici el chiar aşa de hippie cum vrea Biserica să-l construiască.

Tempus est iocundus

Am un sfânt preferat!

Personajele religioase au sfinţi preferaţi. De ce? Nu, nu de ce au ăştia sfinţi preferaţi, că am încetat să mai încerc să le înţeleg căcaturile. De ce n-ar avea şi ateii sfinţi preferaţi? Dacă iei la scuturat calendarul ortodox, pun pariu că trei sferturi dintre omuleţii cărora le-a trântit Biserica cerculeţul în cap n-aveau nici cea mai mică străbatere religioasă. De fapt, nici nu erau creştini mulţi!

Iniţial, am vrut să fac un cult pentru Sfânta Parascheva, pentru că aş fute-o. Mă rog, pe tipa din icoană aş fute-o, că moaştele arată cam nasol. Dar Parascheva asta a declanşat moartea unor copii nevinovaţi. Drept urmare, misogin fiind, am zis că trebuie să iau un bărbat. Şi s-a nimerit bine ca alesul să se serbeze fix de ziua mea. Doamnelor, domnilor, mazăr facăr gentălmenilor, vi-l prezint pe Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei!

Vlăduţ a fost un dârlău beţiv şi curvar care a renunţat la cele 800 de târfe ale lui doar ca s-o ia în ştangă pe sora împăratului bizantin Vasile II Boulgaroktonos, însă numai după ce ditai basileul (autocrator, isapostolis etc, etc, etc), incapabil să-şi mai ţină imperiul laolaltă, s-a rugat bine de el. Apoi a creştinat cu japca nişte mii de rusnaci mahmuri, scufundându-i la grămadă în Nipru, nu pentru că Hristos ar fi tare, dar pentru că, după cum ne spune Prima Cronică Rusească, creştinii au voie să bea, spre deosebire de musulmani, şi nici nu-s ultimii fraieri ca evreii cei "uitaţi de Dumnezeu". În plus, surioara împăratului de mai sus nu voia penis nespălat de păgân, ci penis nespălat de creştin. Cum Vladimir era, de fapt Valadmaar Sveindalsson, os de vareg, deci, până la aceste fapte de vitejie se ocupa cu jecmănitul convoaielor de nave de pe Nipru. Nave aparţinând bizantinilor drept-credincioşi ortodocşi. 

În consecinţă, Valadamaar Sveindalsson devine Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei, un fel de Sf. Ap. Andrei a cărui existenţă e mai uşor de probat. Morala: Dacă el a putut ajunge sfânt, eu ce Hristosu' mă-sii am? Beau ca un rus. De futut, nu comentez, că cine ştie cine mai citeşte pe-aici (faceţi şi voi o listă, dar discret!). Să ajut îmi place. Să înec oameni îmi doresc. Nu ştiu cu cine am să încep, dar am să înec mai mult ca Vladimir. Creştin nu-s, dar uneori mai fac câte-o cruce cu pula-n chiloţi, involuntar, când se ridică strâmb. Vreau să fiu sfânt. La fel de sfânt ca Valadmaar Sveindalsson! Vreau ca sufletul meu să facă sex cu sufletul Sf. Parascheva după ce crăp!

Anonim - Bache bene venies (Codex Buranus, 200) 

Borala curcubeului

Oare la a curcubeelor borâciune, fluenţa curgerii e una cursivă? Ca un cunnilingus? Adică, tu ştii cum se scofâlceşte diareea neagră a ciumatului pe recea podea denivelată din pietre de râu înnegrite de borala fluentă de mai sus?

Am fost lângă un câine negru. El, Câinele fum! se făcu demon dintre cei care viaţa din vintrele tale o smulg ca într-un grotesc şi caricatural avort. Şi ghearele ascuţite de oasele celor drepţi mă cuprinseră în vâltoarea atemporalităţii.

Sibellius - Violin Concerto, mişcarea 1

Căcarea meseriilor, volumul I: Psihologul

Stimabile sau stimabilă, tu, care-ai mai cetit pe-aici slovele-mi de duh, ştii că eu încep serii şi nu le termin. Asta e încă una. Ştii care e paradoxul? Că nici seria seriilor neterminate nu am s-o termin, pentru că asta ar însemna să termin o serie. Deci terminând o serie, termin două: seria respectivă şi seria seriilor neterminate. Ceea ce nu prea are sens, deci nu mai termin nicio serie ca să nu implodeze Universul înainde să mai dau o cârjă şi-o vodcă.

Bun, după ce mi-am făcut creierul să zvâcnească precum legendara mea erecţie de dimineaţă, cunoscută în comunitatea ştiinţifică sub numele de cutremur, trec la treabă, că am nişte psihologi de căcat. Care-i ideea? Multe dintre meserii merită etichetate cu căcaturi jignitoare şi incorecte politic. Normal că nu-s valabile pentru tot practicantul de rând al meseriei, dar e mişto să vezi cum sare toată ghilda la bătaie. Aici e vorba de nişte căcaturi pe care le gândesc cei care au deprins un meşteşug anume, nişte cuşti intelectuale din care nu-i scoţi nici sub ameninţarea sexului anal. Cândva am să scriu şi despre istorici, ca să nu vină comentacii să spună că mă dau perfect şi cu pula mare, deşi sunt perfect şi am pula mare.

Psihologul, deci, este, de regulă, femeie şi cam arată bine. Mai rar am văzut psiholoage nasoale, iar un geniu nebun ca mine dă destul de des peste asemenea specimene. Manifestă fătucile astea un magnetism ciudat, de mătărângă trezitor cum poate doar pe la măicuţe mai întâlneşti. Dar numai să nu deschidă gura. 

1. Psihologul va propovădui egalitatea între oameni şi acceptarea tuturor ciurucurilor. Vor spune că orice om are ceva bun sau frumos în el, iar când vei veni cu un exemplu, gen Eugen Ţurcanu sau alt nebun, vor schimba subiectul. Deci sunt nişte stângişti care regurgitează de pe undeva trebuşoara asta cu pacea şi înţelegerea între oameni, de parcă nu ar şti că, dacă nu ar exista probleme între oameni, ar fi şomeri.

2. Psihologul va vedea ceva sexual în orice. Dacă te caci din picioare, e ceva sexual. Dacă de caci şezând, e ceva sexual. Dacă te uiţi la sânii pe care, invariabil, ţi-i arată, e ceva sexual. După psiholog, toţi am fost futuţi în cur de mame vitrege lesbiene în copilărie, deci toate mamele sunt vitrege şi au o cutie cu puli de cauciuc în cămară. 

3. Psihologul crede că te cunoaşte dinainte să stea de vorbă cu tine. După mers, după cum îţi stă cămaşa, după sensul în care-ţi place să te ştergi la cur, psihologul va şti ce temperament ai şi cum urmează să reacţionezi la stimuli. Dacă personalitatea ta are o neregularitate, ceva care nu se potriveşte în tipar, psihologul va fi ofensat. Cel mai rău lucru pe care poţi să i-l faci unui psiholog este să nu te potriveşti etichetei pe care ţi-o pune dinainte. 

4. Psihologului îi place să facă sex oral. Nu mă întrebaţi de unde ştiu asta. Le place. Sunt aşa de nimfomani sau nimfomane, încât o recunosc pe faţă. Uneori cred că e o momeală. Dacă nu vrei să dai o muie unui psiholog, te trece la ciudaţi sau la homosexuali. Şi când spun asta, mă refer la o muie aproape afectuoasă, profundă, reciproc avantajoasă, nu la o scârbeală băloasă trasă la drum de seară pe repede înainte, înapoi, înainte, înapoi, cu sughiţuri şi bukkake.

Johnny Cash - Ain't no grave

Dumnezeu nu fumează

De trei zile-ncoace, gura nu-i mai tace neamului creştin românesc despre cum a murit şi cum a ars Sergiu Nicolaescu. Fumul nu-i mai place Domnului care, prin Vechiul Testament, trăgea la plămân de la grâne la miei, pentru propriul lui amuzament. Regizorul a vrut să ardă, ca să nu-l mănânce viermii. Naiv. Viermii Bisericii se hrănesc hulpav din carnea, oasele şi cenuşa lui, regurgitând, mai apoi, raţionamente fără fundament, cum că rugatul lângă mort se interzice, întrucât incinerarea nu este creştinească. De parcă îngropatul cadavrelor ar fi invenţia creştinilor sau a Bisericii Ortodoxe Române; de parcă oamenii de Neanderthal, egiptenii antici şi alte neamuri nu şi-ar fi îngropat defuncţii. Cu sau fără pază la poarta crematoriului, parte din ceea ce Nicolaescu a vrut s-a împlinit: nu i-a boscorodit nimeni veşnice pomeniri la căpătâi, udându-l pe el şi pe coliva lui cu stropi de salivă pavlovian slobozită sub auspiciile substanţialelor donaţii prezumptive aşteptate de oamenii cu sutană.

Dar viermii îl mănâncă. Viermii îndoctrinaţi, susţinuţi în poziţie bipedă numai de firele invizibile pe care sunt jucaţi de popi, huiduie oamenii care plâng după alt om. Uitând cum Biserica însăşi a practicat la scară largă incinerarea în viu, cu public şi bilete la intrare, toleranţa creştinească se manifestă din plin, ca la uşa cortului, sancţionând erezia şi amintindu-mi că medievist fiind, sunt contemporanist (istoricii ştiu de ce). Pentru că un regizor mort nu poate fi împroşcat sau lapidat, se huiduie în numele Tatălui, şi-al Fiului şi-al Sfântului Duh două femei cu ochii umezi, acuzate fiind că închid poarta raiului în nasul pumnului de cenuşă sau, de fapt, fumului din horn. Cum să nu permiţi tu accesul preoţilor la vatra crematoriului? Cum să treacă cineva la dreapta Tatălui fără viză de la Sfânta Ambasadă Ordodoxă? Toleranţilor creştini, oare credeţi voi că dacă un Dumnezeu atotputernic vrea ca cineva să intre-n rai citeşte paşaportul ştampilat de un bărbat care poartă ziua rochie de seară? Aveţi autoritate asupra  unui zeu pe care chiar voi îl creditaţi cu autoritate supremă? Aţi creat o teologie pe care nici voi nu o cunoaşteţi. Sunteţi adepţii religiei iubirii cu de-a sila, violului psihologic, dragostei manifestate nu prin petale de trandafiri ci prin reflexe de stadion sătesc. În virtutea ei, un popă vine şi spune cum incinerarea unui hoit echivalează cu sinuciderea. Adică distrugerea unui om deja mort de către diverse alte persoane este acelaşi lucru cu luarea propriei vieţi. Logica asta  mă umple de respect.

Îmi pare rău că aţi dat un leu pe seminţe în aşteptarea unui show demn de aplauze la sicriu deschis. Îmi pare rău că n-aţi apucat să-l ardeţi voi pe rug. Îmi pare rău că nu ardeţi voi pe rug. Aştept să vă moară mamele ca să arunc cu roşii în voi la înmormântare, să vă înjur şi să vă huidui cum aţi huiduit şi voi. Uitaţi-vă bine prin cimitir. Am să fiu acolo. Am să vă aştept...

Arven - Ruined Castle