duminică, 11 iulie 2010

Scurtă istorie a sexului

Am ales un titlu de căcat, sacrificând arta pentru comerţ. Adică, să-nţeleagă tot prostul, cuvântul "sex" atrage lumea, pentru că lumea este obsedată sexual. Da, bine, şi eu sunt. Mulţumiţi? Asta e, îmi place, linşaţi-mă dacă voi sunteţi frigizi sau virgini incurabili! Sexul nu are istorie, că tot în gaura aia se bagă instrumentul, indiferent de epocă. Doar nuanţele diferă, că indienii antici nu se futeau ca europenii medievali, iar chinezii moderni se coclesc într-un stil aparte, spre deosebire de triburile de canibali din jungla amazoniană.
Sexul a apărut, ca preocupare principală a omului, dinainte să existe omul, pentru că omul este rezultatul sexului. Două maimuţe atât de păroase, încât nu puteai deosebi femela de mascul au decis să încerce, în premieră mondială, o poziţie nouă: faţă-n faţă, pentru că masculului nu-i plăceau sânii maimuţicii cu gaură, aşa că prefera să-i ştie lipiţi de el, ca să nu cumva să-i atingă accidental. Vreo nouă luni mai târziu, au apărut doi chelioşi de sex opus care, în spiritul moralei epocii, şi-au tras-o şi, cum spune şi la Biblie, au crescut şi s-au înmulţit. Şi s-au împrăştiat prin lume, unde au răspândit obiceiuri sexuale din cele mai diverse. Dar mai bine o dăm în exemple, că mi-e silă de făcut cronologii!
Romanii erau un fel de câini turbaţi ai Antichităţii. Când nu se smardoiau cu grecii, celţii, fenicienii, tracii sau goţii futeau orice: surori, mame, fraţi, taţi sau răţuşte de cauciuc. Violenţi cu ursuleţii de pluş, romanii nu cruţau nimic din ce-ar fi putut semăna, după câteva pahare de poşircă de-aia de care beau ei, a gaură. Aşa au apărut oamenii-copaci, oamenii-păsări, Batman şi, după o superbă partidă de sex între un popă roman şi statuia de bazalt a lui Jupiter, s-a născut Chuck Norris.
Grecii, în schimb, erau mai selectivi. Rudele apropiate erau de neatins, în schimb grecii au inventat poponăria pedofilă. În acest scop, foloseau băieţei special castraţi. Probabil, le băgau ciclopul în gaura lăsată de coaie. Când li se făcea dor de parfumul "Eau de Fifi", mai dezlipeau câte o femeie de pe tavanul pivniţei, unde se ţinea legată, o puneau pe coate şi genunchi şi îşi rezolvau problema, după care aruncau domnişoara pe geam, că i se făcea foame şi mâncare nu prea se găsea la greci.
Dar, în timp ce europenii nu prea ştiau să facă diferenţa dintre cur şi vagin, pe continentul american, încă nedescoperit de proştii ocupaţi să-şi fute neamurile, apărea o inovaţie la care unii nu visează nici până azi: Sfânta Muie, care nu trebuie confundată cu sexul oral patentat de indieni. Sfânta Muie a dus la apariţia hot dog-ului, pentru că se foloseau penisuri de unică folosinţă. Canibali fiind, americanii mici, negri şi războinici din junglă îşi înfăşurau măciucile în pâine, ca să nu-i muşte şarpele anaconda. Femeile canibale, însă, erau atrase de pâine, aşa că se furişau, noaptea, peste domni şi haleau ciudatul sandwitch. Înainte ca mădularul să le fie devorat, bărbaţii din junglă atingeau culmea culmilor, astfel apărând hot dog-ul cu maioneză. Nu ştiu de ce, dar, chiar şi astăzi, maioneza din comerţ seamănă cu Spermol™, drept pentru care eu, unul, vă recomand să faceţi maioneză în casă. Cu lingura de lemn, nu cu gura nevestei!
Aşa. Am pomenit de indieni şi de sexul oral. La ei, sexul oral era dovada iubirii, deci nu putem să-i spunem chiar "muie", pentru că ăsta e un cuvând vulgar şi barbar. La vremea aia, indienii nu erau barbari, ca acum, să se spele în râul ăla infect în care se şi cacă. Se căcau pe pula din curul lor, se spălau cu Dero şi devorau, cu multă delicateţe, măciuca. Pentru detalii, consultaţi Kama Sutra. Numai că, plăcându-le sexul aşa de mult, indienii au uitat să iasă din Evul Mediu, unde îi găsim şi astăzi.
În sfârşit, că tot veni vorba de Evul Mediu, să revenim în Europa. Evul Mediu a însemnat Revoluţia Violului pentru occidentali şi Revoluţia Sexului Anal cu Sultanul pentru estici. Dacă occidentalii îşi căsătoreau fetele cu tot felul de maimuţe de viţă nobilă, ca să păstreze maioneza albastră în familie, iar sexul nupţial era "datorie de noapte" şi presupunea legarea pizdei fiţoase de pat, domnitorii români, spre exemplu, stăteau capră de bună voie. Le plăcea să creadă că, dacă le oferă sultanilor nămol curat de împins la deal, Imperiul Otoman se ţine departe de noi. Ceea ce are sens. Dacă voievodul ăstora e aşa infect, îţi dai seama pulimea în ce hal e! La ce să cucerească turcaleţii rafinaţi o asemenea cloacă anală? Măcar ne-am păstrat autonomia, deci suntem tributari sexului anal. De-asta l-am şi ales (noi, ca popor, nu eu, ca individ, că mie îmi plac regiunile umede) pe Traian Băsescu.
Cârja mea, iar am scris ca spartul o mie de pagini. Dacă îmi mai aduc aminte ceva, mai cac un episod, că ăsta e subiect tare. Oricum, morala e că nu din vina noastră suntem depravaţi, ci din cauza înaintaşilor noştri care făceau chestii ciudate cu pula, ceea ce a şi dus la apariţia miticelor puli îndoite spre stânga sau spre dreapta, mult apreciate şi căutate de femeile de pretutindeni. Căutare plăcută în continuare, doamnelor!

*** - Santey Anno

3 comentarii:

Dacă raţiunea ta doarme mai adânc şi mai agitat, eliberează-i copilaşii...