vineri, 26 februarie 2010

Curs practic de sinucidere. Episodul 2

Împuşacarea şi spânzurarea sunt metode clasice, istorice, relativ simple şi foarte răspândite printre adepţii extremişti ai curentului "viaţa-i greu". Dar sunt unii care vor să iasă din scenă într-un mod în care să fie ţinuţi minte. Ei nu se sinucid neapărat pentru că viaţa e de căcat. Doar că nu sunt în stare să se facă remarcaţi în timpul vieţii, drept pentru care speră ca măcar moartea lor complet lipsită de importanţă să facă oarece valuri. Cum oamenii ăştia sunt născuţi incompetenţi, deci proşti, trebuie să fie foarte atenţi să nu o dea în bară. Hai să vedem nişte metode infailibile de a te duce dracului în stil grande, fără a te face de căcat. În fond, trebuie să fii văzut ca un erou, nu ca un luzăr cu patalama.

Lecţia nr. 3:
Dansul ploii

Titlul nu e sugestiv, dar e sadic. Aşa de sadic, încât mi s-a sculat măciuca gândindu-mă la el. E simplu. Se ia o macara înaltă, adică psihologul cel mai de încredere al românului. Se calculează traiectoria pe care o va lua următorul idiot care vrea să se arunce de acolo şi se stă în punctul în care va ateriza. Dacă tristul din vârf migrează, migrezi şi tu, uitându-te la el, ca un şaman beat care invocă o ploaie de mortăciuni. Iar mi s-a sculat scârbavnicul mădular. Ideea este să-ţi cadă ţie în cap atentatorul la propria viaţă. Avantajul este dublu, mai ales dacă zburătorul este obez. Tu mori sigur, el scapă şi se face de căcat. Eşti potent prin juxtapunere. Adică, uite, bă, ăsta a reuşit să se omoare stând pe pământ şi prostul ăla a ratat lamentabil, deşi s-a aruncat de la 50 de metri. Pe lângă un asemenea eşec răsunător, orice luzăr e erou. Să fim drepţi, câţi se pot lăuda, pe lumea cealaltă, că au murit din cauză că le-a căzut un sinucigaş obez în cap? Şi, culmea, ăla a scăpat?

Lecţia nr. 4:
Ţiganca împuţită

Metoda asta este infailibilă şi te va face nu doar vedeta ştirilor de la ora cinci. Însăşi Esca îţi va pomeni, cu augusta-i gură, numele pe care nici mă-ta nu-l ştie. E simplu, te duci la cel mai gros în ceafă cocalar pe care-l găseşti, pui mâna pe bucile paraşutei de lângă el şi strigi, în gura mare: "Uite, bă, ce ţigancă împuţită şi-a găsit ăsta! Şi mâna-mi borăşte după ce-a atins-o!". În secunda următoare, vei face cunoştinţă cu Sfântul Petru, ţiganul va intra la bulău iar curva nu va mai ieşi din casă, de ruşine. Scapi lumea de un ţigan, de o zdreanţă şi, cel mai important, de tine. Adică nu-ţi mai răspândeşti materialul genetic infect şi ţi se stinge neamul pe care nici cartea de telefoane nu-l consideră vrednic de a-l consemna. De altfel, ncii la Evidenţa Populaţiei nu exişti, că au şi poliţaii demnitatea lor!

Lecţia nr.5:
Auschwitz artizanal

Dacă vrei să crăpi şi să iei după tine şi toţi vecinii din cauza cărora ai ajuns la concluzia perfect adevărată potrivit căreia viaţa ta nu are niciun sens şi eşti cel mai mare fraier de pe toată scara, închide geamurile. După aia, acoperă-le cu ceva negru, preferabil cremă de ghete. Lumina nu a greşit cu nimic ca să te întâlnească pe tine. În plus, întunericul te ajută la răzbunare. O să vezi. Dă drumul la aragaz, dar nu-i da flacără violet. Lasă-l să fâsâie în gol. Cacă-te, că e naşpa să mori fără să fi lăsat urmaşi asemeni ţie. Scoate din priză toate aparatele electrice. Nu te atinge de siguranţe. O să fie nevoie de întrerupătoare! Ţi se rupe filmul. În două ore, nu eşti istorie. Eşti un găinaţ pe parbrizul istoriei. După trei săptămâni, cineva va simţi că din casa ta iese un damf de gaz metan şi gaz rezultat din putrefacţia ta. Nu că n-ai fi fost în stare de putrefacţie şi înainte de a crăpa, dar nici chiar aşa nu duhneai. Va sparge uşa şi va aprinde lumina. Felicitări. Scara ta este prima care va păşi pe Marte. Puţin carbonizată, dar nu-i nimic. Stratul de carne arsă din care se scurg diverse zoaie fetide te protejează de radiaţiile cosmice. Împuşti vreo 30 de iepuri dintr-un foc. Te extermini pe tine, lucru pentru care îţi mulţumesc anticipat, şi te şi răzbuni pe nenorociţii care te ignorau şi trăgeau băşini în lift înainte să urci tu. Şi e şi foarte greu să dai pe lângă. dacă, totuşi o faci, o să mori din cauze naturale în curând. Eşti prea prost ca să te lase natura să exişti, aşa că nu-ţi mai da silinţa. Te vei infecta în spital.

Hai că m-am cam întins la poveşti, nu vreau să moară cineva de bătrâneţe înainte de a putea alege, în deplină cunoştinţă de cauză, o metodă prin care să ne uşureze pe toţi de existenţa lui. Sincer să fiu, m-aş plictisi enorm dacă nu aş râde câte puţin la fiecare buletin de ştiri în care se vorbeşte despre oameni care s-au sinucis din cauza profului de mate, a pisicii vecinei sau a lipsei de futai. Chiuliţi, ucideţi pisici şi faceţi labă! Ovăr and out.

Within Temptation - Say my name

Un comentariu:

Dacă raţiunea ta doarme mai adânc şi mai agitat, eliberează-i copilaşii...