Ţiganii şi anarhia

Există o legătură deosebit de strânsă între baragladinele care, la ora 2 şi un sfert dimineaţa, ascultă manele despre evoluţia preţurilor soacrelor pe piaţa neagră şi anarhie. Are sens, nu? Nu, n-are. Nici nu poate să aibă sens ceva scris la ora asta. Pe de o parte, avem un banc de ţigani.  Dacă spun stol, strigă în cor "discriminare". Bancul de ţigani sprijină două maşini în faţa blocului. Cine nu-şi permite luxul de a-şi încălzi bucile pe capota unui Golf sau a unui Peugeot 206 aplatizează bordura trotuarului. Din maşini, face femeia-bărbat, Teleguţa Caramela Fernando del Jambon de la Udaţi Mânzu publicitate: "Soacra mică, 50 de euro!" şi-ncepe a cânta sau ceva de bucurie. Poftim? Cât costă soacra? Unii oameni se chinuie să scape de soacre şi voi vreţi să vindeţi una? Cu 50 de euro? Sau e curvă bătrână? Cât de mică e? De banii ăştia ar trebui să-mi calce şi cămaşa, nu doar să-mi sugă buturugoiul. Dar nu reclama de căcat mă interesează pe mine. Baragladinele sprijinitoare de maşini mă obligă pe mine să ascult incantaţiile ăleia sau ăluia. Sau mă obligă să nu dorm, ci să ascult black metal şi să blogăresc. Ideea e că nu pot să fac ce vrea mai sus menţionatul meu buturugoi. Spre exemplu, mă bătea gândul să arunc nişte căcat pe geam. Mie nu-mi merge canalizarea, deci când se umple găleata redescopăr omul medieval din mine şi plou. Şi când plou, apăi plou şi grindinesc de se încreţeşte litosfera. Acum nu pot, pentru că aş oripila (în cel mai bun caz) burţile cu om din parcare. 

Într-un fel sau altul, bastarzii de culoarea supei dubioase din găleata mea îmi îngrădesc libertatea impunându-mi să lucruri. (Lucruri e predicat. Aveţi ceva cu asta?). Eu, ca un anarhist care se respectă, nu sunt foarte mulţumit de chestia asta şi fac o observaţie, zic eu, pertinentă. Mare parte dintre aceşti pseudoomuleţi (ca să fiu politically correct şi să nu zic toţi, pentru că nu chiar e cazul) ar cam trebui scurtaţi de vreun kil jumate de căpăţână, vreo trei grame de coaie şi un ţol şi-un sfert de pulă flască. Ce? Doare? Bine, îi sacrificăm pe un altar închinat anarhiei. Şi nu vreau să fac asta ca să mă dau eu stăpân sau, cum zice vocea gâjâită de jos, jupân. Nu, eu doar mă apăr de intenţia ţiganilor de a se face stăpâni. După ce scap de ei, pot s-o ard anarhist cât vreau eu, pentru că nu fut pe nimeni la cap şi nu sunt futut de nimeni la cap. 

Legătura, deci, dintre ţigănoi şi anarhie este că se cam exclud reciproc. Ori păstrăm ţiganii şi sugem pulă de licurici mai ars ca becul prezidenţial, ori ne eliberăm de stăpânire cu preţul unor tone de materie maronie incertă şi amorfă pe care habar n-am unde am putea s-o depozităm. Cale de mijloc nu există. Şi, să fim serioşi, nu cred că ar fi vreo pagubă mai mare de cinci metri de funie să mergem pe varianta B. Nu ne plângem toţi că lumea e suprapopulată? Nu ne plângem că ne îndepărtăm de modul de viaţă natural? Hai să ne distrugem creaţiile, începând cu ţiganii. De ce am creat ţiganii? Pentru că am făcut, citiţi istorie şi o să vedeţi. Dar să n-aud pe cineva că o arde moralist, cum că ar trebui să reparăm greşelile de acum 600 de ani. Nu, mersi.

Opera IX - Anphisbena